Sursele inegalitatii si compensarea inegalitatii īn Romānia

1. Ordinea economica īnainte de 1989

Pentru a īntelege re-structurarea societatii īn perioada de tranzitie postcomunista trebuie sa pornim de la ordinea economica de dinainte de 1989. Piirainen (1997) īn analiza sa privind restructurarea Rusiei adopta teoria weberiana si porneste de la comparatia ideal-tipurilor de economie socialista, respectiv capitalista pe baza schemei 1 de mai jos.

Sa urmam exemplul lui Piirainen pentru cazul Romāniei. Ca si īn Uniunea Sovietica, īn Romānia, economia era planificata centralizat. Īn ciuda controlului statului, īn conditiile "economiei de penurie" se dezvoltasera "piata neagra" si economia de subzistenta (de exemplu, "agricultura de weekend"), care asigurau produsele si serviciile necesare populatiei.

Schema 1. Diferente īntre ideal-tipurile de economie socialista si capitalista

Sursa: Piirainen, 1997, p.20. Economia neoficiala include economia subterana si economia de subzistenta.

Cu alte cuvinte, īn perioada comunista, economia oficiala coexista cu "economia subterana" care opera pe baza mecanismelor de piata, precum si cu o "economie de subzistenta". Economia subterana includea "bisnita" si mita, precum si o gama larga de servicii (mai mult sau mai putin legale) de tipul meditatiilor, traduceri, cosmetica si coafura, mici reparatii de tot felul, croitorie, īnchirieri etc. Economia de subzistenta se refera īn primul rānd la gradinarit, munca īn gospodarie si schimburile (trocul) de bunuri si servicii īntre gospodarii (de genul copiilor care se aprovizionau cu produse alimentare de la parintii de la tara si duceau īn schimb cafea, pāine, medicamente sau alte produse care nu se gaseau la tara).

Īn perioada comunista, cum mecanismele de piata functionau īn economia subterana, acesta era si spatiul unde se puteau acumula ilicit averi. Nu exista nici o cercetare care sa fi produs dovezi empirice īn acest sens, dar daca majoritatea populatiei īsi asigura doar venituri aditionale, o minoritate a facut "averi", cele mai mari fiind strānse de unii lucratori din comert, sefi de restaurante si hoteluri, angajati ai asa-numitelor Case de Comenzi, deci preponderent īn zona īn care se gestionau si distribuiau bunurile de larg consum, īn special alimente.

De aici, credinta ca averile īn Romānia se fac pe cai necinstite s-a īmpamāntenit si īnca persista la nivelul populatiei. Cu alte cuvinte, multi dintre cei avuti erau invidiati, dar īn acelasi timp aveau un prestigiu social negativ. Pe de alta parte, co-existenta celor trei economii īnseamna ca diferentele īn sansele de viata erau efectul agregat al procesului de planificare de la nivelul economiei centralizate, dar mai ales al mecanismele (de piata sau nu) ale economiei subterane si ale economiei neoficiale de subzistenta.

Compensarea inegalitatilor era realizata īn perioada comunista tot prin procesul de planificare centralizata. Politica socialista oficiala a fos 646e49g t centrata pe "somaj zero" (ocupare totala) si, prin urmare, punea aproape toate beneficiile īn relatie cu munca. Munca era considerata īn acelasi timp drept si datorie. Sa ne amintim ca īn socialism oamenii erau "oamenii muncii" care detineau tripla calitate de proprietari, producatori si beneficiari. Munca reprezenta "factorul hotarātor al dezvoltarii fortelor de productie si al progresului societatii". Prin urmare, ...

(...) socialismul a ridicat la rangul de principiu repartitia dupa munca. Lichidānd proprietatea privat capitalista asupra mijloacelor de productie, abolind exploatarea omului de catre om, socialismul a creat premisele afirmarii unor relatii de repartitie echitabile. Ele presupun ca fiecare membru al societatii sa-si puna īntreaga capacitate de munca īn slujba cresterii productiei. (...) īn orice sector - arata tovarasul Nicolae Ceausescu - munca constituie o datorie, o oanoare, o cinste, ca este la fel de importanta activitatea din electronica si cea din agricultura, activitatea miniera, ca si cea din constructiile de masini. (Iordachel, 1985, p.11-2)

Tuturor cetatenilor li se repartiza un loc de munca īn functie de "nevoile" economiei, legi draconice fiind introduse īmpotriva "parazitismului social".

Pe vremea lui Ceausescu, nimeni n-avea voie sa n-aiba un loc de munca, daca te gasea ca nu muncesti, te lua si te īncadra automat, nu exista sa nu se gaseasca loc de munca. Faceai trei luni de zile puscarie militieneasca. La sectia de militie, de dimineata pāna seara spalai de sus pāna jos toata sectia de militie. Mai luai si cāteva talpi. Le era frica sa nu se munceasca. Pe vremea aia erai obligat sa muncesti īn folosul societatii. Acuzatia de parazitism social era foarte grava. (Barbat, 48 ani, absolvent al scolii de partid "stefan Gheorghiu", din anii '80 functionar la Departamentul Securitatii Statului, cules de Hodoiu, I., īn *** LXXX marturii orale, 2003, p.248)

Initial, aceasta politica a fost impusa de necesarul de forta de munca īn procesul de industrializare. Ulterior, obiectivul a fost cel de integrare a tuturor adultilor īn economia socialista, dar si de control social īn vederea descurajarii activitatilor pe cont propriu. Spre deosebire de tari precum Ungaria sau Polonia, care īn anii '80 au recunoscut oficial somajul si au oficializat antreprenoriatul, regimul din Romānia a fost extrem de strict īn aceasta privinta. Prin urmare, munca era oficial recunoscuta (si admisa) doar īn cadrul īntreprinderilor, organizatiilor si cooperativelor de stat. Micii īntreprinzatori erau admisi doar īn cāteva mestesuguri marginale, restul desfasurāndu-si activitatea īn economia subterana. De aceea, la īnceputul tranzitiei, pe de o parte, ponderea sectorului privat era īn Romānia una dintre cele mai mici īn cadrul fostelor tari comuniste (Milanovic, 1998), si, pe de alta, īntreprinderile de stat erau supraīncarcate cu angajati, fie platiti partial, fie "trimisi" īn concedii fara plata.

Sistemul de asigurari sociale, arata (C. Zamfir, 1997), era bine dezvoltat: marea majoritate a persoanelor īn vārsta primeau pensii directe sau indirecte (de urmas), iar asigurarile sociale acopereau variate situatii de risc (accidente, boala, moartea unui parinte, nasterea unui copil). Alocatia pentru copil era (si este īnca) universala, concediile maternale erau platite, cresele si gradinitele erau gratuite, la fel manualele scolare, taberele scolare erau subventionate, iar facilitatile culturale si sportive erau subventionate ca parte a festivalului national "Cāntarea Romāniei". De asemenea, locuintele erau repartizate de stat, chiriile si utilitatile publice erau consistent subventionate, ca si alte servicii publice. Cum marea majoritate a acestor beneficii erau conditionate de participarea la economia socialista, īntreprinderile si organizatiile detineau rolul principal īn distribuirea acestora.

Totusi, tot acest sistem era īn mare parte format din mecanismele de creare a dependentei, care descurajau asumarea responsabilitatii de catre cetateni. Politica sociala comunista a fost parte integranta a politicii de planificare centralizata, īn care partidul/ conducatorul (atotstiutor) coordoneaza vietile a milioane de oameni, care a jucat acelasi rol nivelator si de restrāngere a autonomiei individului ca si politica economica si nicidecum rolul corector al sanselor de viata determinate de tranzactiile si competitia de pe piata libera.

Astfel, aproape totul depindea de bunavointa statului, cu punerea īn miscare a unui sistem de ierarhizari, cu inevitabile favorizari si marginalizari ale unor categorii de populatie. Prin controlul centralizat de tip administrativ, s-a mentinut un nivel scazut al tuturor categoriilor de venituri, iar politica sociala restrictiva a devenit mult mai accentuata īn deceniul al IX-lea (...) Fara īndoiala ca modelul politicii sociale din acea perioada a fost unul deosebit de contradictoriu. Pe de o parte, īncorpora anumite caracteristici universaliste (...), mai ales prin modul de organizare si functionare a diferitelor servicii sociale. Pe de alta parte, se mentineau la un nivel deosebit de scazut volumul cheltuielilor sociale, dar si proportia acestora īn PIB, respectiv īn venitul national. (Marginean, 2004, p.138)

Statul īn comunism nu a avut īn principal un rol regulator, ci un rol de control asupra individului. Īn marele joc al bugetelor si resurselor (de la resurse materiale la resursele umane), partidul era cel care determina īn spatiul oficial cum trebuiau mutate "piesele" de la īntreprinderi, pāna la oameni.

Pe scurt, ordinea economica socialista poate fi cuprinzator si plastic exprimata īn termenii unei anecdote populare īn Rusia, perfect aplicabila Romāniei:

Asa ca, prin forta īmprejurarilor, oamenii au devenit unii tot mai manipulativi si/sau inventivi, altii s-au "descurcat" cu ajutorul retelelor si al institutiilor neoficiale pastrānd o oarecare autonomie fata de spatiul oficial, altii au īnvatat dependenta, linistiti ca cineva gāndeste pentru ei, īn timp ce altii au murit asteptānd americanii.

2. Ordinea economica dupa 1989

Sa privim acum societatea romāneasca īn perioada de tranzitie, pe baza unei scheme similare.

Schema 2. Dimensiuni de baza ale economiei īn tranzitie īn Romānia

Nota: Economia informala include economia subterana si economia de subzistenta.

Fiecare dimensiune din schema 2 este acoperita pentru cazul Romāniei de un numar impresionant de studii sociologice, economice, precum si antropologice, politice si asa mai departe. O discutie īn amanunt depaseste scopul acestui curs. Aici, accentul cade doar pe mecanismele de piata, sursele inegalitatii si compensarea inegalitatii.

Dupa 1990, fostele economii socialiste au trecut printr-un proces de diversificare. Īn consens, sociologi si economisti folosesc pluralul de "economii" pentru a caracteriza situatia din tranzitiile postcomuniste. De la un autor la altul, īn functie de scopul studiului, "economiile" sunt redefinite atāt ca denumire, cāt si din punctul de vedere al cuprinderii. Astfel, termenii utilizati īn literatura de specialitate se multiplica: "oficiala", "sociala" si "necivila" (Rose, 1992); "formala", "monetara", "sociala" si "economia gospodariei" (Wallace si Haerpfer, 2002); "formala", "neoficiala", "social-domestica", "social-comunala", "criminala", "ascunsa", "nereglementata" si "neagra (subterana)" (Chavdarova, 2002); "economii informale" (īn functie de tipul activitatii si de sectorul economic īn care se desfasoara) versus "economia formala" (Neef si Stanculescu, coord., 2002; Neef si Adair, coord., 2004); "economia de stat","economia de piata" si "economia informala" (Piirainen, 1997).

"Informalizarea" tuturor economiilor din Centrul si Estul Europei īn perioada de tranzitie se datoreaza, sustin Wallace si Haerpfer (2002), esecului economiei formale de a prelua fosta economie socialista. Astfel, īn īntreaga regiune, ca norma, gospodariile urmaresc conservarea/ maximizarea sanselor de viata prin alcatuirea unor portofolii de activitati (sau portofolii de surse de venit). Aceste portofolii sunt alcatuite prin operarea īn toate tipurile de economii ce formeaza economia tranzitiei.

Schema 3 Modelul analitic al celor patru economii īn Romānia īn tranzitie

Legenda:

2.1 Economia de stat

Dupa 1989, fostele organizatii si īntreprinderi socialiste au ramas īn sectorul public, au fost desfiintate sau au fost privatizate (unele dintre ele de curānd). Īntreprinderile si organizatiile (serviciile) care alcatuiesc sectorul public, īmpreuna cu sistemul redistributiv formeaza ceea ce am numit "economia de stat", īn care nu actioneaza mecanisme de piata. Īn economia de stat, ca regula, locurile de munca sunt acoperite de contracte de munca, oficial īnregistrate, cu toate platile catre asigurari sociale acoperite si platite la timp. Exista si alte avantaje. Primul, locurile de munca sunt mai degraba sigure, fiind doar marginal afectate de restructurari, īn unele domenii numarul locurilor de munca chiar a crescut. Al doilea, salariile din economia de stat sunt puternic diferentiate, data fiind politica salariala dusa de guvernele din 1990 īncoace. Pe de o parte, politica salariala a avut "o mare īncarcatura de inechitate si chiar de imoralitate" (Belli, 2001, p. 130) pentru ca a avantajat dezechilibrat si nejustificat (adica pe alte criterii decāt cele de performanta) "noua nomenclatura birocratica si politica" (ibidem). Pe de alta parte, aceeasi politica salariala strāmba a avantajat industriile-monopol de stat sau acele ramuri puternic sindicalizate, cu putere de negociere si presiune politica (C. Zamfir, 1993, RDU PNUD, 1999 si Belli, 2001, p.132-41). La polul opus, īnvatamāntul, sanatatea sau cercetarea stiintifica au fost īn permanenta, inclusiv īnainte de 1989, neglijate; Belli arata ca īn aceste ramuri se īnregistreaza constant printre cele mai mici salarii la nivelul economiei. Īn concluzie, economia de stat asigura un salariu lunar mai mare sau mai mic, dar garanteaza securitate.

Economia de stat se intersecteaza atāt cu economia privata, cāt si cu economia subterana. La intersectia īntre sectorul de stat si sectorul privat stau īntreprinderile privatizate. Desi, teoretic, īntreprinderile odata privatizate intra automat īn categoria īntreprinderilor private, īn fapt acestea difera atāt fata de īntreprinderile si serviciile publice, cāt si fata de īntreprinderile private nou īnfiintate. Pe de o parte, cel putin pentru o perioada de timp, privatizarea nu a dus īn cadrul īntreprinderii respective la schimbarea drastica a logicii productiei, a procesului de munca, a culturii muncii, a nivelului salariului si nici a mediului productiv. Pe de alta parte, pentru o buna īntelegere trebuie sa reamintim ca majoritatea fostelor īntreprinderi socialiste erau supra-dimensionate ca numar de angajati, chiar si prin comparatie cu alte tari socialiste, arata Negulescu (1999). Aceeasi autoare demonstreaza ca presiunea de restructurare a fost rezolvata īn principal prin reducerea costurilor cu forta de munca, mecanismele principale fiind restructurarile si pensionarile anticipate. Astfel, īntre 1989 si 1992 populatia ocupata īn īntreprinderile de stat a scazut cu 24%. Mai important, ajustarile au avut loc mai ales īn industria textila, masini si echipamente si īn industria de mobilier, īn timp ce ramurile subventionate si regiile autonome (minerit, petrol si gaze, utilitati) au fost ajustate mai tārziu, dupa 1996. Ultimele ramuri mentionate sunt tocmai cele care concentreaza categoriile de salariati despre care Belli arata ca "au obtinut de la guvern mariri de salarii substantiale" pentru ca au "tipat mai tare nemultumirile īn strada" (2001, p.132-3).

Restructurarea radicala a sectorului industrial, printr-o privatizare incoerenta, a avut consecinte negative vizibile asupra nivelului de bunastare a indivizilor. Numarul de angajati s-a redus drastic - de la 8,2 milioane īnregistrati īn 1990 s-a ajuns īn 2003 la aproape jumatate (4,4 milioane) si s-a produs o polarizare a veniturilor salariale: 12,6% dintre salariati se plaseaza īn 2004 la nivelul salariului minim sau chiar sub acesta (ca urmare a ocuparii cu program de lucru partial), fata de numai 1,9% īn 1995 (INS). (C. Zamfir, coord., 2005, p.6)

Īntreprinderile privatizate au fost mult mai afectate de restructurari decāt īntreprinderile de stat. Nu īn putine cazuri, privatizarile īn Romānia s-au dovedit fie falimentare, fie nu au fost īndeplinite conditiile contractuale, ceea ce a dus la scandaluri, preluari de catre stat, re-privatizari, si multe au fost/sunt īnca dependente de favoruri ale statului prin preluarea/ stergerea/ esalonarea datoriilor. Īn cadrul acestui proces, angajatii au pierdut locurile de munca, au fost platiti partial (daca au fost platiti) si/ sau au fost pensionati anticipat. Cu alte cuvinte, un loc de munca īntr-o īntreprindere privatizata a reprezentat o cale de marire a sanselor de viata pentru un numar redus de persoane. Aceasta este o ipoteza, caci nu am reusit sa identific vreun studiu care sa urmareasca rata de succes (īn termeni de locuri de munca pastrate sau create si īn ceea ce priveste evolutia salariului) īn fostele īntreprinderi socialiste care au fost privatizate.

Spre ilustrare, cazul Trustului de Petrol din Moinesti (judetul Bacau). Īnainte de 1990, Trustul de Petrol avea mai mult de 9.000 angajati, din care īn jur de 2.000 erau rezidenti īn orasul Moinesti. Trustul includea: trei unitati de extractie, dintre care īn prezent mai functioneaza doua unitati, dar la capacitati considerabil reduse; patru unitati de foraj, īn prezent toate īnchise; o unitate de transport disparuta de asemenea; o unitate de achizitie, īnchisa; o uzina de reparatii a echipamentului, privatizata si redusa la 200 muncitori; doua unitati pentru oxigen si nitrogen, īnchise; o īntreprindere de constuctii, privatizata si restructurata de la 1.800 la 200 angajati; o unitate de servicii conexe pentru sonde cu 250 angajati, privatizata si īnchisa; o sectie de ciment cu 250-300 angajati, privatizata si īnchisa; o sectie electrica de 300 angajati restructurata la 30 angajati; o sectie de constructii cu 400 angajati redusa la 50 angajati. Īn total, dupa īnca doua valuri de disponibilizari, īn anii 1999 si 2001, Petrom (fostul Trust de Petrol) mai avea īn jur de 3.700 angajati, numar care urma sa fie redus īn urma preluarii de catre compania OMV. Pe de alta parte, fostul sindicat al Trustului s-a organizat īn īntreprindere privata (īn jur de 1.000 de angajati), care, prin presiune si influenta politica, a obtinut monopol asupra tuturor serviciilor conexe necesare Petrom-ului. Acesta a fost unul dintre motivele falimentarii unitatilor externalizate. Deci, īn cazul Trustului de Petrol, strategia de privatizare, a fost cea de "spargere" īn unitati, ceea ce a dus la noi posturi de directori pentru clientela, pe de o parte, si la īntreprinderi de dimensiuni mici care au fost rapid privatizate si restructurate sau desfiintate prin faliment, pe de alta parte. Majoritatea angajatilor au trecut printr-o perioada de somaj tehnic, prin perioade de angajari partiale si, īn final, au fost pensionati anticipat. Nu au fost disponibilizati cu plati compensatorii decāt o minoritate.

Pentru o imagine de ansamblu la nivel national, un studiu empiric realizat īn anul 2001 arata ca doar īn jur de jumatate din populatia ocupata īn 1989 a reusit sa-si pastreze pozitia pe noua piata a muncii, īn timp ce cealalta jumatate s-a pensionat sau, īn ponderi considerabile mai mici, īn 2001 erau īn somaj (īn cautarea unui loc de munca) sau devenisera persoane casnice (care nu-si cauta loc de munca).

Tabel 1. Populatia ocupata īn anul 1989 īn functie de ocupatia din 2001 (%)

Sursa: Stanculescu si Berevoescu (2003: 424). Date cercetare HWF, 2001; Cele 12 cazuri de ISCO 10 au fost excluse; 5.4% missing pentru ca nu au declarat grupul ocupational din 1989. Note: (1) Grupurile ISCO sunt grupuri ocupationale conform BIM; (2) * Aproximativ o treime din grup practica agricultura de subzistenta sau activitati ocazionale īn economia subterana.

Analizele diferentiate pe grupuri ocupationale arata ca muncitorii, agricultorii si lucratorii necalificati constituite categoriile "perdante" ale transformarilor structurale din perioada postcomunista. Marea majoritate a fostilor tarani cooperatori s-a pensionat, cu pensii de nivel atāt de redus īncāt trebuie completate cu munca pe cont propriu īn gospodarie. Din grupul de muncitori calificati si meseriasi, care domina forta de munca socialista, doar 29% au reusit sa-si pastreze un loc oficial de munca de muncitor, o minoritate a avut experiente de mobilitate ocupationala ascendenta, īn timp ce majoritatea a fost fortata sa iasa temporar sau definitiv de pe piata formala de munca. Situatia cea mai vulnerabila o au īnsa fostii lucratori necalificati din economia socialista. La extrema opusa, grupurile ocupationale "cāstigatoare" includ "tehnocratia" (ISCO 1), "intelectualitatea" (ISCO 2) si functionarii administrativi.

La intersectia īntre economia de stat si economia subterana stau beneficiile obtinute din "privatizarea" pozitiei, traficul de influenta si mita sau "extragerea de renta" cum spun economistii. Desigur, primul care vine īn minte este "cadoul" oferit medicului, asistentei, īnvatatoarei sau micului functionar. Dar, Belli (2001) pune īn evidenta un mecanism mult mai nociv, care a dus la acumularea ilegitima de averi prin "jefuirea avutului public si implicit caderea economiei nationale" (ibid., p.173). Aceasta este "agamania", care a fost profesata de "un corp de peste 25 mii de persoane" ce au obtinut astfel "venituri exorbitante īncasate de la FPS si de la īntreprinderile acesteia, deseori, depasind 300 milioane lei/an", ceea ce reprezenta īn jur de 40 mii USD (ibidem). "Agamania" a constat īntr-o activitate de participare la sedinte īn relatie cu Fondul Proprietatii de Stat (FPS) si procesul de privatizare a īntreprinderilor socialiste. FPS, arata Belli, a reprezentat o "creatie a tranzitiei īmpotriva naturii", pentru ca "este greu de imaginat ca niste conducatori de institutie publica cu un nivel spoliator al salariilor (...) se vor grabi sa-si lichideze locurile de munca atāt de banoase" (ibid., p.166). "Agamania", caracterizata īn presa drept "parazitānd hoitul economiei socialiste" (ibid., p.171), se refera la participarea īn cadrul AGA (Adunarile Generale ale Actionarilor), CA (Consilii de Administratie) sau CC (Comisii de Cenzori), corpuri care au asigurat conducerea si controlul societatilor cu capital de stat. Selectarea membrilor AGA ("agamanii") era realizata de catre FPS:

Īn principiu, selectarea si delegarea membrilor AGA ar trebui sa respecte criterii de merite profesionale manageriale si calitati morale. Īn realitate, īnsa, prevaleaza criteriul politic si cel al relatiei personale. Asa se face ca īntre membrii AGA se īntālnesc, deseori, profesori de liceu - de istorie sau educatie fizica - medici umani si veterinari, activisti culturali etc., persoane care n-au nimic īn comun cu ideea de management al unei īntreprinderi economice. Avantajele agamaniei sunt mari si multiple: īndemnizatie de participare la sedinta, care deseori poate depasi de multe ori īnsusi salariul; diverse aranjamente īn īntreprindere; diurne consistente si sejur gratuit etc. De aceea, chiar daca īntreprinderea este falimentara, agamanii nu se grabesc deloc sa hotarasca falimentul ei, fiindca n-au interes. (ibid.: 172)

La intersectia īntre economia de stat, economia privata si economia subterana, pe lānga mita si coruptie, am localizat si barterele inter-firme, pentru ca la acestea participa toate tipurile de īntreprinderi (de stat, privatizate, nou īnfiintate) si pentru ca desi nu sunt prohibite sunt, de obicei, utilizate ca modalitate de evaziune fiscala.   

Īn economia de stat am introdus si prestatiile si transferurile sociale cu caracter redistributiv, dar despre acest subiect ceva mai tārziu, caci politica redistributiva joaca un rol de compensare a inegalitatilor.

2.2 Economia de piata

Economia privata si economia subterana sunt cele doua sectoare īn care functioneaza mecanismele de piata. Īn economia privata am inclus firmele nou īnfiintate, mari, mijlocii, mici si micro, precum si micii īntreprinzatori si lucratorii pe cont propriu (self-employed) care opereaza pe piata libera. De-a lungul tranzitiei, economia privata s-a extins continuu, īn contrast cu economia de stat care s-a restrāns. Totusi, numarul de firme micro, mici, mijlocii si mari nou-īnfiintate īn Romānia este īnca redus prin comparatie cu alte tari īn tranzitie precum Cehia sau Polonia.

"Munca la patron" difera de "munca la stat" (e.g. Heintz, 2005). Conditiile de munca sunt mai restrictive si implica īn multe cazuri program de lucru īncarcat si prelungit. Nivelul de sindicalizare este mult mai redus prin comparatie cu īntreprinderile de stat sau cele privatizate. Mediul de munca este mai degraba concurential, iar colectivul de munca nu mai asigura un suport social si psihologic. Continuitatea locului de munca nu este asigurata īn nici un fel. Sunt īnregistrate frecvente abuzuri de angajare "pe perioada de proba" (Stanculescu si Ilie, 2001). Salariile sunt chiar mai diferentiate decāt īn economia de stat. Cele mai mici salarii la nivelul īntregii economii sunt īnregistrate īn firmele de comert, īn hoteluri si restaurante, constructii, agricultura, dar si īn industria textila, mai ales, īn sistem lohn. La polul opus, salariile cele mai mari din economie apartin tot economiei private - īn ramura activitatilor financiare, bancare si asigurari. (Ilie, 2004)

Īn concluzie, economia privata este motorul economiei, functioneaza pe baza mecanismelor pietei, dar fiind īn proces de formare a fost caracterizata de "concurenta salbatica", de instabilitate legislativa si institutionala, de lipsa de predictibilitate si, mai ales īn primii ani dupa 1990, de fuga dupa "tunuri" si "colectia de active". Din perspectiva salariatului, economia privata, spre deosebire de economia de stat, pentru un salariu mai mare sau mai mic, impune conditii de munca mai restrictive si nu asigura securitatea locului de munca.

2.3 Economia subterana

Cum pentru a rezista īn "capitalismul etatist" (Boari, 1999) antreprenorii (micro, mici sau mijlocii) trebuie sa concureze cu marile īntreprinderi privilegiate de stat, o mare parte dintre acestia si-au plasat o parte (mai mare sau mai mica) a operatiilor īn economia subterana. Politica fiscala, costurile exorbitante cu forta de munca, mecanismele institutionale de control ineficiente, piata distorsionata de interventiile statului (si nu doar imperfecta) i-au fortat pe multi antreprenori, mari sau mici, sa angajeze forta de munca "la negru" si sa foloseasca/ inventeze fel de fel de mecanisme de "ocolire" a reglementarilor oficiale.

Astfel, sectorul subteran mostenit din perioada "economiei de penurie" socialiste a crescut prin:

  Tabel 3. Cheltuielile de protectie sociala ca procent din PIB (%)

Sursa: Guvernul Romāniei, Joint Memorandum on Social Inclusion 2005 (JIM); Calcule bazate pe date INS, Ministerul Finantelor Publice si (*) Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei; (p) Proiectie.

Pensiile

Pensiile reprezinta un contributor important la bugetul gospodariilor (vezi figura 1); ponderea pensiilor īn venitul total al gospodariilor este a doua sursa de venit ca importanta īn Bulgaria, Ungaria sau Slovenia, respectiv a treia sursa de venit īn Romānia (dupa salarii si venituri din agricultura). Dupa 1990, īn īntreaga regiune īn tranzitie, ponderea pensiilor īn venitul total al gospodariilor a crescut considerabil o data cu cresterea ponderii pensionarilor īn gospodarii. Pe de alta parte, cresterea numarului de pensionari se reflecta si īn cresterea cheltuielilor pentru pensii ca pondere īn PIB (vezi tabelul 3).

Figura 2. Raportul pensie medie/salariu mediu net pe economie, Romānia 1989-2004 (%)

Sursa: Guvernul Romāniei, Joint Memorandum on Social Inclusion 2005 (JIM); (a) Calcule bazate pe date INS, Anuarul Statistic 2005.

Rata de īnlocuire, exprimata ca raport īntre pensia medie (toate tipurile) si salariul mediu net pe economie (figura 2), a scazut īntre 1990 si 1998, pentru ca īncepānd din 1999 sa varieze īn intervalul 32-35% (similar nivelului din 1989).

Pensia reala, īnsa, a scazut mai mult decāt salariul real: īn 2004, īn timp ce salariul real reprezenta 78% din valoarea sa din 1990, pensia reala reprezenta doar 58% din nivelul corespunzator anului 1990.

Acesta este rezultatul agregat al cātorva tendinte negative. Prima tendinta se refera la cresterea numarului total de pensionari de la 3,37 la mai mult de 6 milioane persoane, īntre 1990 si 2004. Aceasta evolutie a fost īnregistrata īn toate tarile īn tranzitie, ca rezultat al unor fenomene demografice (declinul populatiei, procesul de īmbatrānire a populatiei), dar mai ales al aplicarii politicii de pensionare anticipata ca alternativa la somaj, precum si cresterii considerabile a pensionarile pe caz de boala sau invaliditate (e.g. Preda et al., 2004, Ilie, 2004). Analizele comparative (Stanculescu et al., 2004, D13) arata ca īn toate tarile īn tranzitie pensionarile pe caz de boala au functionat ca pensionari anticipate mascate. Astfel, īn anul 2004, pensionarii pe caz de boala reprezentau mai mult de 25% din totalul pensionarilor din Ungaria, circa 20% īn Slovenia si 13.5% īn Romānia.

Īn schimb, numarul mare de pensionari fosti agricultori constituie nota distinctiva a Romāniei. Ponderea pensionarilor fosti agricultori īn totalul pensionarilor atingea 26% din numarul total de pensionari, īn 2002, īn timp ce īn Slovenia sau Bulgaria aceasta categorie este marginala reprezentānd 1,5%, respectiv 2,3%. Mai mult, ponderea pensionarilor fosti tarani cooperatori a fost īn continua crestere īn Romānia, īn contrast cu celelalte tari, unde aceasta a fost īntr-un declin constant.

Toate aceste metode de pensionare, desi au "salvat" oamenii de la somaj, i-au "condamnat" la pauperitate, īn toate tarile īn tranzitie. Pensiile anticipate partiale, pensiile pe caz de boala si, mai ales, pensiile pentru agricultori sunt īn apropierea nivelului pensiei minime de asigurari de stat (pentru limita de vārsta) sau mult mai mici; pensiile pentru fostii tarani cooperatori au reprezentat īn jur de 20-25% din pensia medie de asigurari de stat, pāna īn anul 2004 cānd au fost dublate. Īn plus, pensiile cum sunt cele de urmas, de invaliditate sau pensiile sociale au de asemenea un nivel extrem de redus.

A doua tendinta negativa se refera la scaderea continua a numarului de platitori de asigurari sociale, dar si rata scazuta (dar īn crestere) de colectare a contributiilor sociale. Pe masura ce numarul de pensionari a crescut, numarul de platitori de contributii sociale a scazut.

A treia tendinta are īn vedere inechitatea sistemului de pensii. Mai mult, īn Romānia, modalitatea de calcul a pensiilor pentru limita de vārsta a indus inegalitati serioase, persoane cu o calificare si vechime comparabile au pensii semnificativ diferite īn functie de anul īn care au iesit la pensie. Ca regula generala, persoanele pensionate īnainte de 1989 sau īntre 1990 si 1997 au pensii mai mici decāt persoanele pensionate īntre 1998 si aprilie 2001, respectiv dupa mai 2001, cānd a intrat īn aplicare noua lege a pensiilor (Legea nr. 19/2000). Īn anul 2001, cea mai mare pensie era de 42 ori mai mare decāt pensia medie, īn timp ce pensia cea mai mica reprezenta 0,015% din pensia medie. Ca parte a reformei pensiilor, īnceputa īn 2000 si implementata din aprilie 2001, metoda de calculare a pensiilor a fost schimbata si un proces de recorelare a pensiilor a fost initiat. Recolerarea a avut īnsa mai putin succes decāt se astepta īn reducerea discrepantelor īntre pensii. Astfel, īn anul 2004, pensiile din Romānia variau de la 1.157 de pensii de peste 10 milioane lei lunar (cu un maxim de 109 milioane lei), care apartineau unor fosti magistrati, directori de īntreprinderi si lucratori bancari, si 1,7 milioane de pensii de fosti tarani cooperatori cu un cumul lunar de 200-800 mii de lei (date CNPAS, Gardianul, 2 februarie 2004 apud Preda et al., 2004). Un nou mecanism de recalculare a pensiilor obtinute īnainte de aprilie 2001 a fost initiat īn anul 2004.

Ca o consecinta, pensiile au o contributie absoluta la inegalitatea totala a veniturilor de doua-trei ori mai mare īn Romānia decāt īn tari precum Ungaria sau Bulgaria. Contributia pensiilor la inegalitate este comparabila cu cea produsa de veniturile īn natura din economia de subzistenta. (Stanculescu et al., 2004, D14)

Alte prestatii sociale

Celelalte prestatii de asigurari sau asistenta sociala functioneaza ca egalizatori, deci compenseaza inegalitatile. Dar, contributia tuturor acestor prestatii sociale (altele decāt pensiile) la formarea venitului total al gospodariilor reprezinta īn Romānia (sau Bulgaria) un procent de doar 3-4% (1995-2004). Este de retinut ca la nivelul celor mai sarace 10% gospodarii, veniturile din prestatii sociale, altele decāt pensiile, au reprezentat 13% īn 1995, crescānd la 20% din veniturile totale dupa reforma sistemului de asistenta sociala din 2001. Daca tinem īnsa cont de extinderea saraciei īn Romānia (respectiv a somajului īn Bulgaria) de-a lungul tranzitiei, efectul compensator al prestatiilor sociale a fost totusi de dimensiuni reduse.

Balanta protectiei: O comparatie īntre Romānia si Bulgaria

Veniturile din munca - salarii si venituri pe cont propriu din activitati agricole sau neagricole - reprezinta principalul contributor la formarea bugetelor gospodariilor din Romānia, de la cei mai saraci si pāna la cei mai bogati. Totusi distributia veniturilor este puternic diferentiata. Īn perioada 1995-2004 ...

Mai mult, toate tipurile de venituri cāstigate de persoanele din gospodariile sarace au fost semnificativ mai mici decāt ale celor din gospodariile bogate. Astfel, īn gospodariile sarace sunt suprareprezentate salariile mici, pensiile mici, veniturile pe cont propriu de cuatum redus etc.

Structura veniturilor gospodariilor īn functie de sursele de venit a fost analizata pentru perioada 1995-2004 de Stanculescu si Pop (2006) din perspectiva unui indicator numit balanta protectiei. Acest indicator este construit ca raport īntre:

protectia-statului (suma a ponderii tuturor prestatiilor sociale, inclusiv pensiile, īn venitul disponibil total al gospodariei) si

protectia-individuala (suma a ponderii veniturilor din agricultura si a transferurilor intra-familiale īn venitul disponibil total al gospodariei)

Indicatorul arata care este raportul īntre efortul statului si efortul individului de protectie īn fata socurilor tranzitiei. Daca balanta>1, atunci efortul statului de protectie a indivizilor a fost mai mare decāt efortul depus de indivizi si putem aduce īn discutie dependenta fata de stat (welfare dependency). Daca balanta=1, atunci efortul statului a fost egalat de efortul depus de indivizi, iar daca balanta<1, atunci efortul indivizilor de auto-protectie a fost mai mare decāt efortul de protectie sociala depus de stat (ceea ce ar indica un stat "non-compensator"). Pentru o buna īntelegere, indicatorul este calculat atāt pentru gospodariile din Romānia, cāt si pentru cele din Bulgaria.

Figura 3. Protectia īn fata socurilor tranzitiei: balanta (raport) īntre efortul statului si efortul individual, la nivelul gospodariilor, ordonate pe decile de venitul total

Sursa: Stanculescu si Pop, 2006. Date: Romānia, AIG 1995, 1997 si ABF 2001, 2004. Bulgaria, BHBS, 1992-2002. Note: Protectia statului = ponderea tuturor prestatiilor sociale, inclusiv pensii, īn venitul disponibil total al gospodariei; protectie individuala = ponderea veniturilor din agricultura si a celor din transferuri intra-familiale īn venitul disponibil total al gospodariei; Balanta protectiei = Protectia statului/Protectia individuala. Astfel, daca balanta protectiei este mai mare/mai mica decāt 1 indica faptul ca efortul statului de protejare a populatiei a fost mai mare/mai mic efortul indivizilor de auto-protectie.

D1 - cele 10% gospodarii cu cel mai mic venit disponibil la nivel national, D2 - urmatoarele 10% gospodarii īn ordinea venitului disponibil total, ..., D10 - cele 10% gospodarii cu cel mai mare venit disponibil la nivel national.

Figura 3 arata ca īn Romānia de-a lungul transformarilor structurale postcomuniste, nu se poate nicidecum vorbi despre dependenta fata de stat. Bunastarea este categoric o chestiune de efort individual, caci efortul depus de indivizi/gospodarii a fost pe de departe mai mare decāt efortul de protectie sociala depus de stat. Doar īn anul 2004 si doar pentru gospodariile cu venituri medii (decilele medii de venit, care concentreaza pensionarii), ponderea prestatiilor sociale depaseste contributia adusa la bugetul gospodariei de agricultura si retelele de rudenie. Asta nu īnseamna nicidecum ca saracii au depus mai putin efort decāt restul populatiei. Din contra, figura 3 arata ca saracii au depus un efort comparabil cu al celor bogati, dar lipsa lor de resurse (educatie, calificari, abilitati, proprietati, slujbe bine platite etc.) a dus la o situatie precara īn absenta unui suport adecvat din sistemul de protectie sociala. Iar īn aceasta privinta este utila comparatia cu situatia din Bulgaria (cu o pondere a saraciei absolute mult mai redusa decāt Romānia), care este similara cu a altor tari ex-comuniste (spre exemplu, Ungaria sau Slovenia), dar si a unor tari vestice dezvoltate, si arata ca pentru categoriile cele mai defavorizate protectia statului depaseste protectia individuala.

Ţinānd cont de faptul ca gospodariile sarace din Romānia concentreaza o parte importanta de copii si tineri de 0-17 ani, devine clara nevoia cresterii substantiale a suportului de protectie sociala, pentru a oferi acestor copii sanse reale de incluziune sociala.

2.6 Politica sociala si compensarea inegalitatilor

Optiunea pentru un tip sau altul de politica sociala este o chestiune de controversa publica si politica. Sociologi precum C. Zamfir (1997) (fost ministru al muncii si protectiei sociale) sustin ca "adevarata alternativa" pentru Romānia este o politica "maximalista si activa" opusa celei "minimaliste si pasive", care sa īmbine initiativa si responsabilitatea individului cu solidaritatea sociala. Dintr-o alta perspectiva, economisti precum I. serbanescu (1999) (fost ministru al economiei) declara raspicat ca "gradualismul patologic" al reformelor economice modelat de un "populism exagerat īn favoarea clasei muncitoare industriale" a reprezentat īn fapt o politica sociala care a rezultat īntr-un management defectuos de alocare si redistribuire a resurselor nationale. Romānia, spune serbanescu, se confrunta simultan cu problemele economice ale tarilor subdezvoltate si cu problemele demografice ale tarilor dezvoltate. Cele doua tipuri de probleme sunt "ireconciliabile" si nu exista o strategie preventiva pentru a evita posibilele schisme economice si sociale. "Obiectiv, data fiind subdezvoltarea industriei, Romānia nu dispune de resursele financiare necesare asigurarii simultane a stimularii natalitatii, protectiei mamei si copilului si protectiei populatiei vārstnice" (ibid., p.578). Bugetul tarii, captiv cercului vicios format din venituri reduse si nevoi/ asteptari ridicate, se adauga la "problemele atipice" cu care se confrunta economia Romānia. Cu alte cuvinte, cu resursele unei economii subdezvoltate nu se poate sustine o politica sociala īn rānd cu cele practicate īn tarile dezvoltate, decāt prin reducerea drastica a resurselor alocate dezvoltarii. si asa, concluzioneaza el, cercul vicios se īnchide. Romānia trebuie sa-si limiteze efortul de protectie sociala la cei mai afectati membri ai societatii.

Dincolo de aceste dispute nationale, focusate fie pe nevoia sociala, fie pe insuficienta resurselor, prin ratificarea documentelor europene si a Tratatului de la Amsterdam (intrat īn vigoare la 1 mai 1999), Romānia va fi nevoita sa creasca cheltuielile īn domeniul social. si, īnca ceva, educatia si sanatatea sunt cronic subfinantate īnca de dinainte de 1990. Avem la nivel national o rata de saracie, care odata cu cresterea economica a scazut de la 35,9% (2000) la 18,8% din populatie (2004), dar īnca reprezinta pe de departe cea mai mare rata de saracie din Europa (INS apud C. Zamfir, coord., 2005). Copiii (sub 17 ani) din Romānia au īnca o rata de saracie de 24,4% (2004) (ibidem). O sub-clasa sociala si zone īn ghetoizare sunt īn plina dezvoltare. Dincolo de discutii pe cāt se cheltuieste, datele arata clar ca pentru cetatenii romāni, politica sociala nu a reusit sa joace un rol major de protectie. Prestatiile si transferurile sociale au un nivel redus si cu o tendinta de scadere. Desigur, exista prestatii banesti, precum pensiile sau alocatia de copil, care reusesc sa fereasca o parte importanta de populatie de la saracie (Tesliuc, Pop, Tesliuc, 2001). Īnsa a feri de saracie īnseamna, īn multe cazuri, doar a asigura un minim de la o luna la alta, un minim marcat de vulnerabilitate, adica aflat īn apropierea pragului de saracie astfel īncāt orice soc mai serios poate pune īn pericol echilibrul fragil al bugetului gospodariei.

Transformarile postcomuniste au adus īntr-o perioada scurta de timp la o crestere serioasa a inegalitatilor sociale, care nu par sa scada nici īn conditiile cresterii economice recente. Asa cum am aratat anterior, inegalitatile actuale nu au fost determinate decāt partial de mecanismele pietei formale (nationale si, mai recent, europene, de cānd exista posibilitatea de a obtine contracte oficiale de munca īn statele europene), o parte fiind datorata mecanismelor pietei informale (mai accentuat dupa deschiderea granitelor, de cānd au intervenit, tot mai puternic, mecanismele pietelor informale europene) si o alta parte fiind datorata politicilor strāmbe de privatizare, politicilor salariale si chiar politicilor sociale care au jucat un rol redus īn compensarea inegalitatilor. Doar īn anul 2005, cresterea economica a īnceput sa se simta la nivelul veniturilor populatiei, dar nu si la nivelul locurilor de munca. Pentru moment, avem "mai bine pentru toti", īnsa īnca fara "mai bine pentru fiecare" si īnca fara creare de locuri de munca.