Specificul învatamântului necesita o initiere formala a studentilor în metodologia asimilarii cunostintelor si deprinderilor specifice elaborarii unui referat. Aceste conditii metodologice trebuie sa fie în conformitate cu reglementarile care calauzesc evolutia învatamântului superior românesc contemporan.
La nivel procesual, participarea studentilor la activitatile incluse în programa seminariala presupune, ca operationalitate:
Tocmai pentru a se atinge aceste capacitati studentii trebuie sa fie familiarizati cu premisele formale ale construirii unui referat stiintific.
Regulile de baza ale realizarii unui referat stiintific sunt, din punct de vedere prestructural si initiatic, cel putin trei:
Alegerea intentionala a subiectului din cadrul temei de cercetare. În orice referat stiintific exista o parte a intentionalitatii acceptate si de catre student. Astfel, ca tematica, orice curs se descompune într-o multime de subiecte, care este indicat a fi vizualizate si urmarite de catre studenti în momentul în care acestia trebuie sa aleaga numai unul (sau câteva) dintre subiecte prognozate pentru a întocmi un referat stiintific. Alegerea facuta în mod rational (ma intereseaza subiectul) sau în mod afectiv (îmi place subiectul) ajuta la o pornire pozitiva a muncii de constructie a referatului.
Schematizarea initiala a subiectului. Ca efect al alegerii unui subiect, este necesar sa se conceapa o reprezentare initiala a subiectului ales pentru a se concepe un plan al cercetarii. Aceasta schematizare initiala a subiectului vizeaza lamurirea problematicii de baza, conceptuale ale subiectului respectiv. Prin raspunsul la câteva întrebari: Care este subiectul de la care pornesc? Ce semnificatii pozitive are acest subiect? Între ce limite se plaseaza subiectul respectiv?
Definirea explicita a subiectului. Prin aceasta cerinta se observa necesitatea de a formula un titlu al referatului stiintific pe care l-am ales. Uneori se indica titlul de catre profesor, alteori numai tema este indicata iar studentul are posibilitatea sa elaboreze si titlul. Dar trebuie sa se aiba în vedere faptul ca titlul initial al oricarui referat stiintific are un caracter provizoriu, daca este stabilit înca de la început. Exigentele elaborarii referatului recomanda ca titlul exact al unui referat stiintific sa fie definitivat doar la sfârsitul referatului, pentru ca între titlul si continutul referatului sa existe o legatura nemijlocita, argumentativa si valida.
Aceste reguli initiale sunt urmate de câteva exigente ale întemeierii, planificarii si elaborarii unui referat stiintific.
I. Titlul unui referat stiintific este necesar sa cuprinda, în mod obligatoriu, trei puncte:
i. subiectul cercetarii.
ii. limitele cronologice ale cercetarii.
iii. spatiul la care se raporteaza cercetarea.
Subiectul cercetarii descrie aria de interes a studentului pentru o tema aleasa. Identificat subiectul (de exemplu o specie sau un subgen al unui domeniu - politici sociale, randament scolar, drept procesual penal s.a.) este necesara o constructie mentala a planului de abordare a acestuia. Nu este indicat ca subiectul cercetarii sa fie un termen general (politica, învatarea, dreptul) deoarece se considera ca fiind o inadecvare în termini si în constructia prestabilita posibilitatea ca un student sa reuseasca sa surprinda un domeniu vast de cercetare într-un referat de dimensiuni reduse cantitativ. Subiectul cercetarii trebuie sa nu depaseasca limitele pe care le presupune cercetarea realizata si sa fie definit într-o modalitate explicita. De exemplu, Comunismul în România, Dreptul constitutional European comparat, Drepturile omului, sunt titluri gresite de referat deoarece ele sunt prea ample, prea mari, prea întinse pentru o constructie de referat de dimensiuni mici sau chiar mijlocii.
Limitele cronologice ale cercetarii descriu ancorarea necesara a subiectului într-un interval temporal. În absenta acestora subiectul este fie prea vast, fie prea vag. În primul caz, se refera la abordarile diacronice, ceea ce este imposibil, în cel de-al doilea caz se refera la întemeierile sincronice. De exemplu, nu putem vorbi despre politici sociale la modul general ci trebuie sa le ancoram într-o analiza istorica, periodica, socio-culturala, altfel, ar trebui ca referatul nostru sa trateze subiectul respectiv de la începuturile umanitatii, sau cel putin de la aparitia termenului-subiect respectiv.
Spatiul la care se raporteaza cercetarea. Este o cerinta subtextuala. Datorita acestui fapt, în multe titluri de referate se considera a fi o redundanta identificarea locului (tara, regiune s.a.) dar nu este o repetitie inutila. De exemplu, analizele facute constituie exercitii metodologice ale unor studii de caz, care se considera a fi subîntelese. (Politicile sociale în România postdecembrista - cazul persoanelor defavorizate social) Spatiul indica locul concret al cercetarii iar timpul perioada la care se raporteaza subiectul respectiv.
II. Întinderea spatiala a referatului este un criteriu cantitativ al constructiei unui referat stiintific. În functie de acesta referatul stiintific poate sa fie de mici dimensiuni - tipul de lucrari realizate de catre studenti în timpul anilor de studii, si care sunt realizate pe o structura de 20000-30000 de semne grafice (aproximativ 7-10 pagini dactilografiate), sau referatul stiintific poate sa fie de mari dimensiuni - cazul lucrarilor de absolvire, sau de licenta, care sunt realizate prin utilizarea a aproximativ 1400000 de semne grafice.
III. Descrierea formala a continutului unui referat stiintific.
Elementele care compun un referat
a. Introducere succinta.
Se explica sau se ridica probleme pe care domeniul respectiv le cere a fi cercetate si clarificate. Introducerea poate sa cuprinda: motivatia alegerii temei de cercetare (ca premise obiective si/sau subiective prin care studentul îsi justifica tema aleasa) ; delimitarea subiectului supus cercetarii - mai ales daca subiectul respectiv este controversat sau problematizant (ca abordari critice sau ca raportare narativa la subiectul vizat); definirea conceptelor esentiale si mai putin uzuale (prin care se lamureste atât studentul cât si lectorul referatului în legatura cu conceptele de baza utilizate si cu modalitatea de întelegere a acestora); indicarea ipotezelor de lucru de la care porneste cercetarea si enuntarea schematizata a modalitatilor de confirmare /infirmare a ipotezelor.
În formularea ipotezei se tine seama de caracterul inferential al cercetarii, astfel încât, ca premise logice si implicative, ipotezele pot sa fie formulate prin conectorii: "Daca.atunci..": "Daca si numai daca...atunci": "Sau..sau..": "Cu cât..cu atât." s.a.
Elaborarea ipotezelor de lucru este esentiala în orice referat. În practica elaborarii referatelor s-a observat faptul ca multe lucrari au ipoteze implicite care nu sunt prezentate înca de la început ca ipoteze explicite. Spus mai simplu, este indicat ca ipotezele sa fie identificate pentru a obisnui studentul cu metodologia cercetarii. Spus si mai simplu: nu trebuie sa se mai accepte referate fara ipoteze explicit formulate. Acestea au menirea sa directioneze cercetarea înspre o structura, cel putin demonstrativa sau argumentativa. În absenta lor, referatele se reduc la rezumari, la plagiat explicit, la sinteze neelaborate care nu definesc conceptual de referat stiintific.
Exemple:
Desi puternic criticata dupa caderea comunismului, birocratia are înca un rol important în functionarea administratiei publice locale din România.
sau
Daca putem identifica un nucleu de premise procedurale care fac posibila coruptia legislativa, atunci putem defini si elimina prin încadrare legislativa fenomenul coruptiei.
Urmeaza enuntarea schematizata a modalitatilor de confirmare/infirmare a ipotezelor. Enuntarea schematizata face trimitere numai la precizarea de la început a metodelor si ale metodologiilor utilizate pentru a analiza ipoteza elaborata (explicatie, comprehensiune, comparatie, metode calitative sau cantitative, argumentare sau demonstratie s.a.m.d.). Dezvoltarea efectiva a metodelor si metodologiilor are loc în continutul referatului.
Se raspunde la întrebarea Cum vreau sa confirm/infirm ipoteza de lucru?
b. Continutul referatului.
A explica (explicare (lat.) - înseamna a derula, a desfasura) presupune a prezenta sistematic, pas cu pas, toate momentele demonstratiei pe care vreti sa o faceti. Prin argumentare puteti familiariza cititorul cu un subiect nou sau cu o modalitate noua de abordare a unor probleme cunoscute. Nu uitati sa prezentati toate ideile pe care le considerati utile în sprijinul demonstratiei pe care o faceti deoarece astfel evitati semnele de întrebare sau nelamuririle pe care auditoriul le poate avea (nu considerati ca o idee este banala si nu merita sa fie exprimata cel putin înainte de a o prezenta si altora - cunostinte sau prieteni de familie - si de a le cere parerea).
Argumentarea presupune trei etape: enuntarea ideii pe care o sustineti prin ea însasi (ce reprezinta pentru sine), enuntarea celorlaltor argumente care sustin si justifica ideea prezentata, folosirea ideii într-un exemplu concret, într-o situatie data.
În plus, argumentarea presupune si a nu afirma nimic din ceea ce nu se poate demonstra si a respinge tezele care se opun ideii care este promovata de vreme ce finalitatea ei este sa convinga, sa influenteze, sa inspire sau sa schimbe credintele, convingerile auditoriului.
Continutul referatului reprezinta partea cea mai extinsa a lucrarii. În analiza unei ipoteze si pentru dezvoltarea unui continut se pot utiliza:
Surse directe ale continutului:
livresti - prin utilizarea bibliografiilor, a bibliotecilor, a bancilor de date.
anchete - prin utilizarea interviului, a sondajelor de opinie sau a chestionarelor.
personale - prin utilizarea interogatiilor interioare, întelegerea punctelor de vedere etc.
Modalitatile de pregatire a ideaticii necesare unui plan al expunerii textului - presupun: lectura - în limita timpului, a bibliografiei gasite, a materialului specific abordarii subiectului vizat (cititi cât mai mult posibil); analiza si sinteza acestuia (surprindeti ideile esentiale si rezumati-le) ; folosirea unor fise de lucru (scrieti - este mult mai sigur - aceste idei si chiar detalii - exemple, citate - va vor ajuta în argumentare).
Planificare. De ce este necesar un plan al textului continutului? Deoarece prin acesta se exprima posibilitatea de a prezenta si de a transmite ideile expunerii într-un mod cât mai eficient lectorului. Ca tipologie, planurile se pot clasifica în functie de subiectul tratat si de obiectivul discursului în:
Descriptive - planul cronologic, planul comparativ, planul analizei punctelor de vedere, planul descriptiv etc.
Argumentative - planul dialectic (teza ca prezentare si confirmare a unei opinii, antiteza ca dezvoltare a unei teze contrare si ca respingere a primei teze si sinteza ca pozitie diferita de teza si antiteza dar care le pune, prin raspunsul dat, în relatie).
Demonstrative, de rezolvare de probleme - modelul stiintific, modelul diagnosticului medical etc. (acest plan presupune: formularea problemei, analiza situatiei, cautarea solutiilor, decizia finala).
Analiza textului - în redactarea textului trebuie sa se tina seama de câteva elemente importante:
Utilizarea optima a aliniatelor. Prin structura lor, acestea releva nu numai o parte estetica ci vizeaza chiar structura argumentativa. De aceea este indicat ca ele sa fie atent utilizate pentru a indica relationarile demonstrative sau argumentative.
Utilizarea pertinenta a citatelor. Trebuie sa se tina seama de o corectitudine si de o coerenta interna a citarii. Unde apar citate trebuie sa apara în mod obligatoriu indicatii asupra verificabilitatii citatelor respective (autor, carte, editura, loc, anul aparitiei, numarul paginii).
Identificarea tabelelor sau ale figurilor care apar în text si numirea acestora. Fiecare tabel sau figura trebuie sa fie numita. Trebuie sa se precizeze de unde este luat - daca nu este o constructie originala si sa fie identificat printr-un cod (numar).
Identificarea rezumatelor si ale naratiunilor preluate din studiile bibliografice. Orice rezumat, orice sinteza sau orice clasificare, orice definire caracteristica unor termeni care sunt proprii unor autori, unor scoli, unor texte scrise trebuie mentionate prin note de subsol sau prin indici de citare. Astfel se observa corectitudinea stiintifica a întocmirii referatului si, mai ales, contributia originala pe care studentul o aduce în lucrare.
c. Concluziile referatului.
Este ultima etapa, poate cea mai importanta, a comunicarii în care se permite ca auditoriul sa puna întrebari în legatura cu punctele neclare ale discursului si care se finalizeaza cu CONCLUZIONAREA a ceea ce a fost expus pâna în acel moment si, de aceea, este important sa tineti seama de faptul ca: nu se începe un alt referat (gândind ca argumentarea a fost suficienta si ca se poate folosi încheierea ca sa se anunte proiectele viitoare).
nu se termina nehotarât (daca nu sunteti voi însiva convinsi de ceea ce ati prezentat cum ar putea fi convinsi ceilalti?).
nu se divagheaza (aceasta ar putea duce la neîntelegere si la bulversarea auditoriului sau lectorului).
nu se folosesc repetitii (ale ideilor) exagerate.
În partea finala a discursului este important sa se realizeze concluzionarea prin exemplificarea utilitatii expunerii în ceea ce priveste: actiuni sau fapte, alternative, initiative etc.
IV. Aparatul critic
Aparatul critic se fundamenteaza pe utilizarea reperelor bibliografice celor mai reprezentative din domeniul respectiv. Din aceasta perspectiva sunt câteva modalitati prin care putem descoperi sursele bibliografice cele mai eficiente prin:
Descoperirea surselor bibliografice prin studiu individual.
Respectarea surselor bibliografice initiale si initiatice recomandate de catre cadrul didactic.
Depasirea si îmbogatirea surselor bibliografice initiale prin efortul propriu al cercetarii.
Mecanisme de analiza si cercetare: studiul realizat în biblioteci, prin fisare a indicilor care inventariaza autori si/sau domenii fundamentale. Totodata, bibliografie suplimentara poate fi descoperita prin utilizarea recomandarilor bibliografice care se regasesc în cartile de specialitate.
Aparatul critic prezinta într-o modalitate explicita si modalitatile de citare care pot fi utilizate într-un text.
1. Notele reprezinta aparatul critic al lucrarii. Prin citare si prin notele de subsol sunt inventariate ideile, citatele, etc. preluate din bibliografia de specialitate. Ori sunt date explicatii pentru diferiti termeni, figuri, clasificari, anexe care nu apar în textul lucrarii.
2. Cum scriem notele de subsol?
Exemplu
"Comunic, deci exist!". (12)
La sfârsitul lucrarii sau în partea de jos a paginii se dau explicatii asupra cartii la care se face referire. Se scrie: întâi numele autorului, titlul cartii, volumul la care se face trimitere (în caz ca exista mai multe volume), orasul aparitiei cartii, editura, anul aparitiei, pagina pe care o citam prin trimitere:
(12) Pârvu Ilie, Discursul filosofic al modernitatii, Bucuresti, Editura All, 2000, p. 115.
Autorul indica faptul ca se substituie transcedentalul kantian cu competenta comunicativa(13). Deci, daca imediat dupa prima citare se foloseste o informatie din aceeasi lucrare se pune o alta nota, în felul urmator:
(13) Ibidem, p.116.
În cazul în care informatia este preluata de la aceeasi pagina a aceleiasi lucrari, se foloseste nota:
(14) Ibidem.
Daca studentul foloseste aceeasi lucrare / text / carte nu imediat, ci mai citeaza un alt autor (15), în conditiile în care revine la autor citat anterior(16) atunci nota este prezentata astfel:
(15) Ricoeur, Paul, Metafora vie..
Revenirea la lucrarea anterioara se face dupa modelul:
(16) Pârvu Ilie, op. cit., p. 167.
Cum se procedeaza atunci când se foloseste un articol extras dintr-o publicatie de specialitate? Iata un exemplu:
(17) Nicolae Balca, "Teologia dialecta si Biserica Ortodoxa", în Revista de Filosofie, Vol. XXIII, nr. 2/1938, p. 160- 185
Modelul de redactare a notelor prezentat este numit sistemul European de notare. Cele doua variante ale sale, notele plasate la subsolul paginii sau notele plasate la sfârsitul textului.
Un alt sistem de întocmire a aparatului critic este cel american. Conform acestuia dupa preluarea unei informatii bibliografice, se trec într-o paranteza urmatoarele: numele autorului, anul aparitiei lucrarii si pagina unde se gaseste informatia respectiva.
Exemplu:
Limbajul perfect este vazut a presupune "modelul unei structuri cu minimum doua limbaje" ".aceasta varianta a fost recent confirmata" (Lotman, 2005 : 87)
Bibliografia finala trebuie foarte atent alcatuita de catre cei care prefera sistemul american.
V. Redactarea bibliografiei finale
Este ultima faza a redactarii unei lucrari si se poate realiza la nivel procedural prin:
a) enumerare exhaustiva, când bibliografia cuprinde toate reperele bibliografice utilizate de catre autor;
b) enumerarea selectiva, când contine doar titlurile cele mai importante folosite;
Orice tip de bibliografie se redacteaza prin însiruirea titlurilor, în ordine alfabetica, dupa numele autorilor. Prin titlu se întelege: numele autorului, prenumele sau, titlul complet al lucrarii, numarul editiei (daca este cazul), numele traducatorului sau a îngrijitorului editiei (daca este cazul), editura, locul aparitiei si anul aparitiei. În cazul în care sunt enumerate mai multe lucrari ce apartin aceluiasi autor, acestea sunt scrise în ordinea crescatoare a anilor de aparitie. Daca autorul are mai multe lucrari aparute în acelasi an, ele se transpun în ordinea alfabetica a titlului.
În redactarea unei lucrari, indiferent de stilul de asezare în pagina (bloc, semibloc, s.a.) a continutului lucrarii trebuie sa se tina seama de faptul ca fiecare paragraf are o structura specifica si aparte. Spus simplu, fiecare alineat al lucrarii trebuie sa fie judecat sub forma unui paragraf. În cadrul acestuia intra un grup de propozitii. Indiferent de numarul propozitiilor care intra într-un paragraf, acestea sustin si argumenteaza o singura idee sau un singur subiect. Printr-un paragraf nou se realizeaza urmatoarele functii:
Se introduce un subiect nou (sau se dezvolta un aspect al unui subiect) si se dezvolta. Se realizeaza sub aspect vizual (prin redactare) si structural (prin constructie logica) distinctia între noul subiect si cel anterior ori fata de subiectul care urmeaza. Se realizeaza o relatie consistenta logic între propozitiile care îl alcatuiesc.
Paragraful are o structura logica în care intra judecati-propozitii care cuprind: subiectul, dezvoltarea acestei judecati si concluzii. Aceste judecati-propozitii pot fi:
Propozitia-subiect se regaseste, de regula, la începutul paragrafului si exprima subiectul de baza care va fi dezvoltat în paragraful respectiv. Este forma cea mai usoara si accesibila utilizata în constructia unui referat. Lectorul textului respectiv percepe imediat subiectul care urmeaza sa fie dezvoltat în paragraf..
Exemplu:
S-au scris multe despre paradigmele structurale create de analiza semiologica a limbajului în secolul XX.
Uneori, propozitia-subiect nu apare chiar la începutul paragrafului. De exemplu în paragraful introductiv al unui eseu, propozitia-subiect apare ultima în paragraf.
Alteori, exista paragrafe care nu au o propozitie-subiect. Este cazul în care prin paragraful respectiv se asigura trecerea la un alt paragraf sau exprima si dezvolta aceeasi idee.
Urmeaza logic dupa propozitia-subiect, daca aceasta este formulata prima, sau înaintea ei daca propozitia-subiect apare la sfârsit si semnifica dezvoltarea acesteia. Spus simplu, se ajunge la o reformulare detaliata a primei propozitii. Este un truc stilistic prin care continutul unui referat este dezvoltat prin reformulare.
Exemplu:
Cu similitudine, aceste paradigme structurale au aparut odata cu repozitionarea importantei studiului limbajului realizata de catre Saussure.
O alta strategie comuna dupa formularea propozitiei-subiect este limitarea acesteia, adica imediat dupa formularea ei, propozitia-subiect se limiteaza la un aspect precis al problemei care va fi discutata.
Exemplu:
Dintre aceste paradigme, cea mai importanta si discutata este problema autoreferentialitatii limbajului.
Orice paragraf bine structurat are cel putin un exemplu prin care se sustine subiectul. Prin exemplificare se ajunge la dezvoltarea aparatului critic si la persuadarea lectorului. Exemplificarea poate fi realizata si prin citare sau prin realizarea unor trimiteri la lucrari de specialitate.
Exemplu:
Cotitura lingvistica pare a fi un efect al cercetarilor realizate prin studiul logic asupra limbajului realizat odata cu dezvoltarea filosofiei analitice.
Operatia de analiza este necesara deoarece nu este suficient sa formulam, sa reformulam si sa exemplificam un subiect. Prin analiza realizam punctual esential care poate fi utilizat într-un paragraf, este vorba despre demonstrarea subiectului propus studiului respectiv. Este indicat ca analiza sa fie realizata în relatie directa cu prima propozitie prin analizarea unor aspecte ale subiectului, expansiunea sau limitarile lui.
Exemplu:
Problema autoreferintei limbajului este prezenta implicit sau explicit în studiile lingvistice. Unii autori au solutionat-o prin evitarea ei, altii au relationat-o cu procese ale enunturilor atomice elementare, cu functii ale indicarii lor. Oricum, întemeierea limbajului este prioritara, deoarece la nivel metalingvistic si având un suport subtextual, fara ca aceasta sa fie lamurita, limbajul are numai un rol instrumental. Ori, în actualitate, limbajul experimenteaza însasi gândirea umana
Concluzia trebuie sa fie finalizata printr-o propozitie care reitereaza sau reformuleaza propozitia initiala a paragrafului. Chiar daca apare o suprapunere între analiza si concluzie, aceasta este necesara pentru a întemeia studiul paragrafului.
Exemplu:
Este o consecinta fireasca faptul ca studiul autoreferentialitatii limbajului semnifica întemeierea acestuia ca studiu asupra conditiilor de posibilitate ale functionarii oricarui limbaj
TEMĂ 17
1. REDACTAŢI UN REFERAT sTIINŢIFIC PE O TEMĂ LIBERĂ DIN DOMENIUL METODOLOGIEI CERCETĂRII ÎN sTIINŢELE SOCIALE, RESPECÂND TOATE CERINŢELE NECESARE ÎNTOCMIRII ACESTUIA! ÎNTINDEREA REFERATULUI SĂ FIE PE MINIM 6 PAGINI.
Atkinson, Rita L., Richard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem, Introducere în psihologie, Editura Tehnica, Bucuresti, 2002.
Bakhtine, M., Esthetique de la creation verbale, Gallimard, Paris, 1984.
Boboc, A., Hermeneutica si ontologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999.
Bondoir, Ana, La méthode des tests en pédagogie, P.U.F., Paris, 1972.
Buzarnescu, stefan, Sociologia civilizatiei tehnologice, Editura Polirom, Iasi, 1999.
Septimiu Chelcea, Chestionarul în investigatia sociologica, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975.
Chelcea, Septimiu Metodologia cercetarii sociologice, Editura Economica, Bucuresti, 2001.
Cristescu, Gabriela, Regis Roman (coord.), Comunicarea profesionala, Editura Mirton, Timisoara, 1999.
Culic, Irina, Metode avansate în cercetarea sociala, Editura Polirom, Iasi, 2004.
Lieblich, Amia, Tuval-Mashiach, Rivka, Zilber, Tamar, Cercetarea narativa. Citire, analiza si interpretare, Editura Polirom, Iasi, 2006.
Dafinoiu I., Mecanisme si strategii ale persuasiunii, Editura Polirom, Iasi, 1996.
Douglas, Mary, Cum gândesc institutiile, Editura Polirom, Iasi, 2002.
Dragan. Ion, Nicula, Ioan, Cerecetarea psihopedagogica, Editura Tipomur, Tg. Mures,
Druta, F., Dialectica si hermeneutica, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1990.
Durkheim, Émile, Regulile metodei sociologice, Editura Polirom, Iasi, 2002.
Goodman, Norman, Introducere în sociologie, Editura Lider, Bucuresti, 1992.
Vasile Isdraila, Buna-cuviinta si comportamentul civilizat, Ed. Facla, Timisoara, 1988.
Jeffrey C. Alexander, Steven Seidman (coord.), Cultura si societate. Dezbateri contemporane, Institutul European, Iasi, 2001.
King, Gary, Keahane, R., Verba, S., Fundamentele cercetarii sociale, Editura Polirom, 2000.
King, Ronald F., Strategia cercetarii. Treisprezece cursuri despre elementele stiintelor sociale, Editura Polirom, Iasi, 2005.
Kuhn, Thomas, Structura revolutiilor stiintifice, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999.
Mihailescu, Ioan, Sociologie generala. Concepte fundamentale si studii de caz, Editura Polirom, Iasi, 2003.
Mihu, Achim, Introducere în sociologie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992.
Mucchielli, Alex, (coord.), Dictionar al metodelor calitative în stiintele umane si sociale, Editura Polirom, Iasi, 2002.
Andrei Novak, Sondajul de opinii, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998.
Quine, W., V., O., Ontological Relativity and Other Essays, Cambridge, Mass., 1971.
Planchard, E., Cercetarea în pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976.
Radu, I. (coord.), Metodologie psihologica si analiza datelor, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 1993.
Roman, Regis, Comunicare si societate. Elemente de sociologie generala, "Vasile Goldis" University Press, Arad, 2006.
Rateau, Patrick, Metodele si statisticile experimentale în stiintele umane, Editura Polirom, Iasi, 2004.
Rotaiu, Traian, P. Ilut, Ancheta sociologica si sondajul de opinie, Editura Polirom, Iasi, 1997.
Rotariu, Traian, Metode statistice aplicate în stiintele sociale, Editura Polirom, Iasi, 1999.
Roth, Andrei, Individ si societate, Editura Politica, Bucuresti, 1986.
Sava, Florin, Analiza datelor în cercetarea psihologica, Editura Ascar, Cluj-Napoca, 2004.
Socobeanu, Ionel, Iordana Socobeanu, Secretele secretariatelor, Editura Eficient, Bucuresti, 1999.
Trigg, Roger, Întelegerea stiintei sociale, Editura stiintifica, Bucuresti, 1996.
Zamfir, Catalin, L. Vlasceanu, (coord.), Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti, 1993.
Zamfir, Catalin, Spre o paradigma a gândirii sociologice, Editura Polirom, Iasi, 2005.
Weber, Max, Teorie si metoda în stiintele culturii, Editura Polirom, Iasi, 2001.
Weber, Max, Etica protestanta si spiritul capitalismului, Editura Incitatus, Bucuresti, 2003.
Wright, G. H. Von, Explicatie si întelegere, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995.
***, Oxford, Dictionar de filozofie, Editura Univers Enciclopedic, 1999.
***Flew, A., Dictionar de filosofie si logica, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996.
|
