1. INSTALAŢII DE PRODUCERE, TRANSPORT S1 DISTRIBUŢIE A ENERGIEI

ELECTRICE

1. Sistem electroenergetic

Un ansamblu de echipamente electrice interconectate intr-un spatiu dat si reprezentând un tot unitar, cu o functionalitate bine determinata formeaza o instalatie electrica.

Echipamentele electrice ale instalatiilor electrice sunt constituite din masinile, aparatele, dispozitivele si receptoarele electrice interconectate în cadrul instalatiei prin retele electrice. Receptorul electric este un ansamblu electric care absoarbe energie electrica si o transforma în alta forma de energie (mecanica, termica, luminoasa etc.) în scop util.  

Ansamblul instalatiilor electrice de producere, transport, distributie si utilizare a energiei electrice, interconectate intr-un anumit mod si având un regim comun si continuu de producere si consum   de energie electrica, alcatuiesc un sistem electroenergetic.

Dupa cum rezulta din definitie, sistemul electroenergetic cuprinde:

- instalatiile electrice de producere a energiei electrice (generatoarele din centralele electrice);

- instalatiile electrice de transport al energiei electrice (linii aeriene si subterane, statii de transformare);

- instalatiile electrice de distributie a energiei electrice (linii, posturi de transformare, tablouri de distributie, coloane, circuite);

- instalatiile electrice de utilizare a energiei electrice (receptoare electrice):

Reprezentarea schematica a unui sistem electroenergetic este redata în figura 1 unde s-au folosit notatiile: CTE - centrala termoelectrica, CHE - centrala hidroelectrica, CNE - centrala nuclear-electrica, ST 1 statie de transformare ridicatoare de tensiune, ST2 - statie de transformare coborâtoare de tensiune, LEA - linii electrice aeriene, LES - linii electrice subterane, PT - post de transformare, Rl - receptoare de medie tensiune, R2 - receptoare de joasa tensiune.

Fig.1. Sistem energetic.

Sistemul electroenergetic national este realizat prin interconectarea sistemelor regionale create în jurul centralelor electrice amplasate în diferite zone geografice. Sistemul contine mai multe noduri reprezentate prin centrale electrice sau statii de transformare. Având în vedere ca orice centrala contine o statie de evacuare a energiei electrice produse, se poate considera ca nodurile sistemului electroenergetic sunt constituite, practic, din statii de transformare.

Sistemul energetic cuprinde, pe linga sistemul electroenergetic, toate instalatiile (neelectrice) care concura la punerea în miscare a generatoarelor electrice din centrale precum si masinile & 424p1515e #351;i mecanismele antrenate de motoarele electrice din instalatiile de utilizare.

2. Instalatii de producere a energiei electrice

Energia electrica se produce, practic în exclusivitate, în centrale electrice, care reprezinta un complex de instalatii care transforma o forma primara de energie în energie electrica.

Fig. 2. Sistemul energetic national (SEN)

Energiile primare se clasifica dupa cum urmeaza:

- existente direct în natura: apa, vânt, caldura (energia solara);

- legate chimic: carbune, lemn, turba, titei, gaze naturale, gaze de furnal, gaze de cocsificare;

- legate în atomi.

Schematic, procesul de transformare a energiei primare în energie electrica are loc ca în figura 3. Producerea energiei electrice prin transformarea directa a energiei primare (generatoare MHD generatoare termoionice, celule solare), nu se aplica pe scara larga în centralele electrice, fiind înca în faza de cercetare, prototipuri, experimentari.

Fig. 3 Procesul de producere a energiei electrice

In functie de sursa de energie primara, principalele tipuri de centrale electrice sunt: centralele termoelectrice, centralele hidroelectrice si centralele cu energie nucleara.

2.1. Centrale termoelectrice

In prezent, cea mai mare parte a energiei electrice produse în lume se obtine în centrale termoelectrice.

Fig. 7. Diagrama Sankey - Randamentul si pierderile într-o centrala

O crestere a randamentului se poate obtine prin:

- preîncalzirea apei de alimentare, folosind caldura latenta de condensare a aburului care a lucrat partial în turbina si care este preluat de la 3-5 prize intermediare ale turbinei. În functie de presiunea apei de alimentare, preîncalzitoarele sunt de joasa presiune, situate înaintea pompei de alimentare (3 -5 trepte la centrale moderne) si de înalta presiune, situate dupa pompa de alimentare (1-3 trepte);

- supraîncalzirea intermediara a aburului în 1 -2 trepte. Pentru aceasta, dupa o prima destindere în corpul de înalta presiune al turbinei, aburul este readus în cazan si supraîncalzit din nou în supraîncalzitorul intermediar. Dupa aceea aburul trece în corpul de medie presiune a turbinei, iar apoi strabate în dublu flux corpurile de joasa presiune.

Cele mai importante centrale termoelectrice ale sistemului electroenergetic sunt: CTE Rovinari (1800 MW cu grupuri de 200 si 315 MW), CTE Craiova - Isalnita (1080 MW cu grupuri de 100 si 315 MW), CTE Deva-Mintia (800 MW cu grupuri de 200 MW), CTE Ludus (800 MW cu agregate de 100 si 200 MW).

O alta metoda de ameliorare a randamentului se poate considera si producerea combinata de energie electrica si termica. Acest lucru se realizeaza în centralele electrice de termoficare, care furnizeaza, în afara energiei electrice, energie termica (sub forma de abur sau apa calda) consumatorilor industrial sau urbani.

Consumatorii de caldura se împart în doua categorii dupa niveluI de temperatura pe care il cer agentului termic si care corespunde deci presiunii prizei:

- consumatori de caldura provenita din abur de joasa presiune (0,7 -2)105 N/m², cum sunt consumatorii care folosesc termoficarea pentru încalzirea urbana;

- Consumatori de abur de presiune ridicata (6-15)105 N/m², de obicei consumatori industriali care fo1osesc aburul în scopuri tehno1ogice.

Livrarea caldurii la consumator se poate face cu ajutorul turbinelor cu contrapresiune (fig. 8.a) sau al turbinelor cu condensatie si prize reglabile de abur (fig. 8.b).

La centralele de termoficare cu turbine cu contrapresiune exista o stricta dependenta intre energia electrica livrata si debitul de abur furnizat. Din acest motiv aceste centrale implica functionarea interconectata cu sistem ul energetic. O independenta limitata intre energia electrica si debitul de caldura se poate obtine prin intercalarea unui acumulator de caldura intre iesirea din turbina si consumator, în cazul când consumatorul de caldura are nevoie de doua presiuni de abur, diferite intre ele, aceasta se poate obtine prin fo1osirea a doua turbine de contrapresiune distincte sau printr-un singur grup de contrapresiune si priza reglabila.

Functionarea centralelor de termoficare cu turbine cu condensatie si prize reglabile în sistemul energetic este independenta de cererea de abur a consumatorului, dar randamentul intern al turbinelor este mai coborât.

Daca consumatorii industriali fo1osesc în principal abur, agentul termic pentru termoficarea urbana poate fi aburul, apa calda (temperatura de ducere maximum 90°C, cea de întoarcere maximum 70°C) sau apa fierbinte (temperatura de ducere maximum 130-180°C, cea de întoarcere maximum 65 -70°C). Termoficarea cu apa fierbinte constituie azi solutia cea mai eficienta si este aplicata pe scara larga în tara noastra.

2.2. Centrale hidroelectrice

Centralele hidroelectrice fo1osesc ca sursa primara energia hidraulica, potentiala si cinetica a caderilor de apa naturale sau artificiale, pentru producerea de energie electrica. Curentul de apa actioneaza o turbina hidraulica care, la rândul ei, antreneaza generatorul electric.

Puterea hidraulica P_h dezvo1tata de debitul de apa Q care curge intre doua puncte situate intre ele la o diferenta de nivel (o cadere) H este:

P_h = g Q H,  

unde: Q : este debitul de apa prin turbina, kg/s; H - diferenta de nivel intre amonte si aval, m; g - acceleratia gravitationala, m/s².

Pi = g Q H h

Unde: h este randamentul turbinei hidraulice, având valoarea cuprinsa intre 85 si 92%. Considerând randamentul generatorului intre 95 si 97,5% rezulta pentru o centrala hidroelectrica un randament global de peste 80 %.

Din analiza relatiei (2) rezulta ca pentru a produce aceeasi putere sunt necesare fie un debit mare si o cadere mica, fie o cadere mare si un debit mic. Din acest punct de vedere, schemele de amenajare a centralelor hidroelectrice se clasifica in:

-CHE fara acumulare, pe firul apei;

-CHE cu acumulare, instalate în derivatie cu cursul natural al apei.

CHE fara acumulare (pe firul apei) sunt amplasate chiar în albia râului, în imediata apropiere a barajului.   Au urmatoarele caracteristici:

- se construiesc pe cursuri de apa cu debite mari (amenajari fluviale);

- înaltimea de cadere a apei este data exclusiv de ridicarea de nivel realizata prin baraj, Variantele posibilitatilor de dispunere a centralelor hidroelectrice (fig. 9) sunt: în corpul barajului (centrala baraj), la piciorul barajului, la una din extremitatile barajului sau divizata în doua, jumatate la fiecare capat.

a.   b.

c.                                                d.

Fig. 9. Posibilitati de dispunere a CHE;

a. în baraj; b. în aval; c. în subteran; d. solutie combinata

Un exemplu, de acest gen, o constituie CHE Portile de Fier I construita în colaborare cu R.S.F. Iugoslavia, fiecare tara având o putere instalata de 6 x 178 MW = 1068 MW.

La centralele hidroelectrice cu acumulare (derivatie) apele râului sunt deviate pe un traseu care are o panta mai mica decât panta naturala a râului iar înaltimea totala a amenajarii este suma dintre înaltimea barajului si câstigul de înaltime obtinut pe traseul amenajat, prin:

- ridicarea nivelului amonte (fig. 9.b) prin baraj. Caderea totala se compune din diferenta de nivel H_max la care se adauga ridicarea nivelului de apa prin baraj H_b;

- coborârea nivelului aval (fig. 9.c) prin amplasarea centralei subteran. Apa este readusa la suprafata printr-un tunel de fuga cu panta redusa.

- combinarea celor doua solutii (fig. 9.d.) prin construirea unei aductiuni si a unui castel de echilibru din care apa trece prin conducta fortata catre sala masinilor subterana. O asemenea schema mixta se întâlneste la CHE Arges care are o putere instalata de P=220 MW si o diferenta de nivel de H =324 m.

Amenajarile hidroenergetice pot fi realizate:

- De-a lungul unui râu, când aductiunile se pot realiza de-a lungul vaii, sub forma unui canal deschis sau a unei conducte de coasta care urmareste o curba de nivel, sau în linie dreapta cu ajutorul unui tunel care traverseaza relieful. Aceasta solutie s-a aplicat la CHE Sadu V (P=27 MW, H =400m) sau la CHE Bicaz (P=210 MW, H=143 m).

- Prin trecerea apei dintr-un riu intr-un altul, apartinând aceluiasi bazin hidrografic. Solutia se aplica atunci când doua râuri confluente curg paralel. la mica apropiere iar intre vai exista o diferenta de nivel. Apa, al carui nivel a fost ridicat prin barare pe râul A, traverseaza printr-un tunel culmea despartitoare a vailor ajungând în castelul de echilibru plasat pe versantul vaii B si coboara printr-o conducta fortata sau printr-un put frotat în sala turbinelor amplasata în constructie supraterana sau subterana. O astfel de solutie s-a utilizat la amenajarea Lotrului (P=500 MW, H =809 m).

- Amenajari complexe cu mai multe captari, care utilizeaza afluenti ai râului principal de pe traseul aductiunii si debite din alte bazine. Solutia s-a utilizat la amenajarea bazinului Lotru, amenajare care aduna în lacul de acumulare Vidra de pe Lotru prin trei colectoare cu o lungime totala de 125 km, apele de la 90 de captari secundare.

- Amenajarea integrala a unui curs de apa prin cascade de hidrocentrale. Aceste cascade pot trimite apa direct dintr-o centrala în alta sau pot avea mici locuri intermediare care sa permita o independenta limitata a functionarii lor. Astfel de amenajare s-a realizat pe valea Bistritei, unde s-au construit 12 CHE cu o putere totala de 244 MW.

Instalatiile hidrotehnice ale unei centrale hidroelectrice sunt formate din: baraj, priza de apa, aductiune si cladirea centralei.

Barajele sunt foarte diferite ca mod de executie în functie de înaltime (baraje de mica si de mare înaltime), de realizare, de natura terenului de fundare si de conditiile tehnice si economice. Barajele se executa mai ales din beton sau din beton armat. Ele sunt prevazute cu zone de deversare, vane de evacuare a apelor, deschideri de fund pentru spalarea aluviunilor, jgheaburi pentru trecerea pestilor, iar în cazul râurilor navigabile, cu ecluze.

Priza de apa serveste pentru trecerea apei din lac sau din râu în elementul, de aductiune si asigura retinerea corpurilor plutitoare si a aluviunilor.

Aductiunea apei cuprinde trei elemente distincte: canalul de aductiune (deschis sau tunel), castelul de echilibru sau camera de apa si conducta fortata.

Castelul de echilibru este un organ de distribuire a apei si de amortizare a oscilatiilor hidraulice (lovitura de berbec) provocate de închiderea sau deschiderea vanelor de la sfârsitul conductei fortate.

Conductele fortate leaga castelul de echilibru cu turbinele. sunt construite foarte solid pentru a rezista socurilor hidraulice si sunt prevazute, la capatul dinspre castelul de echilibru, cu vane speciale cu închidere rapida.

Cladirea centralei adaposteste turbinele si generatoarele.

Turbinele folosite în centralele hidroelectrice sunt sau cu actiune (tip Pelton) sau cu reactiune (Francis si elicoidale - Kaplan).

Dupa modul de actionare si caderea de apa H turbinele se pot alege astfel:

Kaplan pentru caderi axiale folosite între 5-50 m,

Francis pentru actionari radiale folosite între 35-400 m,

Pelton pentru caderi tangentiale folosite între 350-1800 m.

a.   b. c.

Fig. 10. Turbine hidraulice

a. Kaplan, b. Francis, c. Pelton

Alegerea tipului de turbina se face în functie de înaltimea de cadere si de puterea necesara. Astfel în cazul caderilor mari si debitelor reduse se folosesc turbinele cu actiune Pelton, cu ax vertical sau orizontal si cu unul sau mai multe injectoare. La debite si caderi medii se utilizeaza turbinele Francis, cu ax vertical si paletele statorului reglabile. În cazul debitelor mari si caderilor de apa mici se recomanda folosirea turbinelor Kaplan cu paletele statorului si rotorului reglabile.

Turbinele hidraulice functionând în domeniul turatiilor scazute (72-150 rot/min) sau mijlocii (250 -750 rot/min), antreneaza generatoare cu mai multe perechi de poli, de constructie cu poli aparenti, racite cu aer.

Centralele hidroelectrice lucreaza de regula în paralel cu centralele termoelectrice realizându-se astfel o folosire rationala a combustibilului, echipamentelor si energiei resurselor hidraulice.

Amenajarile hidroelectrice cu acumulare artificiala obtinuta prin pompare (AHEAP) utilizeaza energia electrica disponibila în anumite perioade ale zilei sau anului pentru a pompa apa în bazine amonte pentru a putea fi folosita la vârfuri de sarcina prin turbinare. Energia hidraulica este transformata în energie electrica in perioadele de consum maxim. Astfel, AHEAP transfera. energia electrica în timp, acumulând-o sub forma de energie hidraulica.

Aceste amenajari au capatat o mai mare raspândire, in special, dupa aparitia centralelor nuclearoelectrice, a caror functionare este putin elastica si care produc energie electrica, cu atât mai ieftina cu cat durata de utilizare a puterii instalate este mai mare.

Amenajarile cu acumulare prin pompare trebuie sa dispuna de doua rezervoare intre care trebuie sa existe o diferenta de nivel, preferabil cat mai mare, pentru a reduce volumul de apa necesar a fi acumulat. Caderea, in cele mai multe cazuri, este realizata de catre o aductiune (fig.11).

AHEAP sunt in general cuplate cu o amenajare hidroelectrica clasica, care constituie si amenajarea principala.

Se întâlnesc urmatoarele cazuri de realizare a pompajului:

a) Pomparea apei din captari secundare, din apropierea lacului de acumulare, situate la o cota inferioara nivelului apei din lacul de acumulare. Apa acestor captari este introdusa in lacul de acumulare prin conducte sau galerii proprii, de grupuri de pompare amplasate intr-o statie de pompare separata de cladirea centralei hidroelectrice;

b) Pomparea apei din captari secundare situate in apropierea centralei hidroelectrice. Apa se introduce in lac prin aductiunea principala a amenajarii, grupul de pompare fiind amplasat, in cladirea centralei hidroelectrice;

c) Apa este pompata dintr-un rezervor inferior, sau din râul situat in aval de centrala, grupul de pompare fiind de asemenea amplasat in cladirea centralei hidroelectrice.

Amenajarile hidroelectrice cu acumulare prin pompare se pot clasifica pe baza urmatoarelor criterii:

Fig. 11. Schema principiala a unei amenajari cu acumulare prin pompare

I) Modul de folosire a volumului de apa pompat:

-AHEAP in circuit deschis, la care volumul de apa pompat din captarile secundare din apropierea lacului de acumulare este turbinat o singura data;

-AHEAP in circuit închis care recircula acelasi volum de apa. O asemenea amenajare primeste din exterior numai o cantitate limitata de apa, necesara pentru acoperirea pierderilor prin neetanseitati si evaporare;

2) Durata ciclului de pompare - turbinare:

-AHEAP cu ciclu zilnic, la care pomparea se face in orele de sarcina minima iar turbinarea in orele de vârf din fiecare zi;

-AHEAP cu ciclu saptamânal la care pomparea se face si in orele de sarcina scazuta din zilele de repaus, pe lânga pomparea din orele de sarcina minima din fiecare zi;

-AHEAP cu ciclu sezonier. Pomparea are loc in perioada de debite mari a anului, când exista un disponibil de energie electrica produsa de amenajarile hidroelectrice pe firul apei. Volumele de apa acumulate astfel sunt turbinate, in special, iarna.

3) Tipul de grupuri utilizat:

-AHEAP cu grupuri independente de turbinare si pompare. Pompa este antrenata de un motor electric, iar generatorul de o turbina hidraulica;

-AHEAP cu grupuri alcatuite din trei masini montate pe acelasi ax: turbina, pompa si masina electrica care poate functiona in regim de generator, motor sau compensator sincron;

-AHEAP cu grupuri binare. Ambele masini atât cea electrica cat si cea hidraulica sunt reversibile. La masina hidraulica trecerea de la regimul de turbina la cel de pompa se realizeaza prin modificarea unghiului pale lor statorului si rotorului.

Realizarea unei amenajari hidroelectrice cu acumulare prin pompare se justifica, din punct de vedere economic, numai daca cheltuielile anuale totale, ocazionate de realizarea si functionarea ei, sunt mai mici decât diferenta dintre pretul energiei electrice produse si livrate sistemului

2.3. Centrale nuclearo-electrice

Centralele nuclearelectrice (CNE) folosesc ca sursa primara de energie, energia degajata sub forma de caldura în reactiile de fisiune nucleara care au loc în reactoare nucleare. Fenomenul de fisiune nucleara este produs de actiunea neutronilor asupra nucleelor unor izotopi ai elementelor grele. Izotopii fisionabili sunt U235, U233 si PU239 dintre care U235 se gaseste în stare naturala iar U233 si PU239 se produc în reactor din materialele fertile: toriu (Th232) si respectiv izotopul de uraniu U238.

Fig. 12. Fisiunea nucleara în reactor

In reactoare se folosesc, drept combustibil nuclear, urmatoarele materiale: uraniul natural (contine 0,71% U235 si în rest U238) si uraniul îmbogatit (contine 1,5-4 % U235), care sunt introduse sub forma usor elemente de combustibil sau ansambluri de elemente de combustibil.

In functie de nivelul energiei neutronilor reactoarele se clasifica în reactoare termice, în care energia cinetica a neutronilor este coborâta de moderator la nivelul necesar pentru a avea sectiunea de absorbtie maxima a materialului fisionabil, si reactoare rapide, care lucreaza fara moderator, cu energia neutronilor la nivelul de producere.

a.

b.

Fig. 13 CNE - a. schema bloc; b. schema reala

In functie de organizarea zonei active se folosesc, aproape în exclusivitate, reactoare eterogene la care combustibilul nu se amesteca cu moderatorul si agentul de racire.

Un reactor nuclear consta, în general, din urmatoarele elemente: barele de combustibil nuclear; moderatorul, cu rolul de a reduce viteza.

În fig. 12 este prezentata reactor. Ciocnirea unui neutron lent cu un atom de U235, duce la fisiunea nucleului. Rezulta neutroni eliberarea de neutroni rapizi care sunt încetiniti prin moderator si astfel la rândul lor devin lenti si reactia continua în lant. Pentru mentinerea reactiei este necesar ca la trecerea prin moderator neutronii sa fie frânati la o anumita viteza. Daca toti electronii liberi ar fi folositi la o noua fisiune atunci reactia în lant ar creste necontrolabil. Acest fenomen este controlat prin bare de control din Cd, Carbid de Bor introduse între tevile cu combustibil care absorb o parte sau pe toti neutronii liberi.  

Ca moderator se folosesc grafitul, apa (H₂O) sau apa grea (D₂O); reflectorul, format din aceleasi substante ca si moderatorul, are rolul de a micsora pierderile de neutroni în mediul înconjurator; barele de control cu ajutorul carora se realizeaza reglarea reactiei în lant. Sunt confectionate din materiale cu o mare putere de absorbtie a neutronilor (cadmiu sau bor); canalele de racire sunt parcurse de agentul de racire care evacueaza caldura rezultata din reactiile nucleare din reactor. Ca agent de racire pot fi folosite gaze (aer, bioxid de carbon, heliu, azot), lichide (apa, apa grea) sau metale topite (sodiu, amestec de sodiu si potasiu, plumb, bismut) care trebuie sa aiba si proprietati de bun agent termic; învelisul pentru protectia biologica împotriva radiatiilor care acopera întregul reactor si poate fi construit din beton, fonta sau apa obisnuita.

Schemele termice ale centralelor nuclearelectrice pot fi:

- scheme directe, cu un singur circuit, în care fluidul de racire constituie fluidul de lucru în ciclul termic;

- scheme indirecte, cu doua sau trei circuite, în care caldura agentului de racire se transmite prin schimbatoare de caldura de suprafata unui fluid intermediar sau fluidului de lucru. în figura 9 se prezinta schema termica a unei centrale nuclear electrice cu doua circuite.

Energia termica degajata în reactorul nuclear în urma reactiei în lant încalzeste apa care circula în conturul primar (reactor-schimbator de caldura), pâna la temperatura de 255-275°C. În schimbatorul de caldura, caldura este cedata apei care circula în conturul secundar, obtinându-se abur la temperatura de 250-260°C si presiunea de 12,5.105 N/m². Pentru ca apa din conturul primar sa nu fiarba, circulatia apei are loc la o presiune de peste 107 N/m². în acest contur apa devine radioactiva, ceea ce impune masuri pentru a asigura protectia personalului. în acest scop utilajele din acest contur sunt dispuse în încaperi subterane prevazute cu învelis pentru protectia biologica. Fluidul din conturul secundar nu devine radioactiv.

Începând cu conturul secundar, procesul de producere a energiei electrice este similar celui din centralele termoelectrice.

Costul energiei electrice obtinute de la centralele cu energie nucleara este înca destul de ridicat datorita investitiilor mari.

În anul 1990, 18 % din energia electrica produsa în România era obtinuta în centrale nuclear-electrice.

3. Instalatii de transport si distributie a energiei electrice

Energia electrica produsa în centralele electrice este transmisa spre consumatori prin retelele electrice constituite din linii electrice, statii de transformare, statii de conexiuni si posturi de transformare.

Data fiind importanta alimentarii cu energie electrica pentru economia nationala, retelele electrice trebuie sa satisfaca o serie de conditii tehnice si economice dintre care cele mai importante sunt: asigurarea continuitatii în alimentarea cu energie electrica a consumatorilor (în functie de natura efectelor produse de întreruperea alimentarii), siguranta în functionare, asigurarea parametrilor calitativi ai energiei electrice furnizate consumatorilor, eficienta economica a investitiilor.

Transmiterea energiei electrice spre, consumatori se face la diferite nivele (trepte) de tensiune stabilite pe baza unor criterii tehnico-economice, tinând seama de pierderile de energie (direct proportionale cu patratul puterii vehiculate si cu lungimea liniei si invers proportionale cu patratul tensiunii) precum si de valoarea investitiilor (care, în domeniul tensiunilor înalte, creste proportional cu patratul tensiunii).

Tensiunile nominale standardizate în România intre fazele retelelor de curent alternativ sunt: 0,4; (6); 10; 20; {35); (60); 110; 220; 400 k V.

În functie de tensiune, în practica se delimiteaza urmatoarele categorii de retele:

retele de joasa tensiune {JT), cu tensiuni sub 1 kV;

retele de medie tensiune (MT), pentru care se recomanda treptele de (6); 10; 20 kV;

retele de înalta tensiune (ÎT), care cuprind treptele de 110 si 220 kV;

retele de foarte înalta tensiune (FÎT), cu tensiuni peste 220 kV.

Din punctul de vedere al scopului pentru care au fost construite, se pot distinge doua categorii de linii electrice: linii de transport si linii de distributie.

Liniile de transport sunt destinate sa asigure vehicularea unor puteri electrice importante (zeci sau sute de MW) la distante relativ mari (zeci sau sute de km); acestea pot fi:

linii de legatura sau de interconexiune intre doua zone sau noduri ale sistemului electroenergetic;

linii de transport a energiei electrice de la un nod al sistemului electroenergetic pina la un centru (zona) de consum .

Liniile de distributie au o configuratie mai complexa si asigura vehicularea unor puteri relativ reduse pe distante mai scurte si la un ansamblu limitat de consumatori.

Delimitarea liniilor de transport si de distributie dupa valoarea tensiunilor nominale nu este neta. Astfel, tensiunile liniilor de transport sunt, de regula 400 kV si 220 kV   si mai rar 110 kV, în timp ce retelele electrice de distributie au tensiunile nominale 0,4 kV, 6 kV,10 kV,20 kV, mergând pâna la 110 kV sau chiar 220 kV (in cazul marilor consumatori).

linii electrice aeriene (LEA), montate pe stâlpi;

linii electrice în cablu (LEC), pozate subteran; datorita costului ridicat, acestea sunt indicate, deocamdata, pentru distante scurte si în conditii speciale de traseu.

Cilinghir V.: Alimentarea cu energie electrica a întreprinderilor, vol I, Ed. Univ. Transilvania, Brasov, 2000 si vol II, 2002;

Dinculescu P., Sisak F.: Instalatii si echipamente electrice EDP Bucuresti 1981;

Knies W., Schierack K.: Electrische Anlagentechnik, Carl Hanser Verlag, Munchen Wien 1991;

Pop, F., s.a. Proiectarea instalatiilor electrice de joasa tensiune, Ed. Inst. Politehnic Cluj-Napoca, 1990;

Pop, F., s.a. Îndrumar de proiectare a instalatiilor electrice de joasa tensiune, Inst. Politehnic Cluj-Napoca, 1987.