1. Formele de activitate a autoritãtilor administratiei publice
În cadrul formelor de activitate a administratiei publice putem distinge douã mari categorii: 1) formele producãtoare de efecte juridice, cele care dau nastere, modificã sau sting raporturi juridice : actele administrative (de autoritate) ; contractele administrative (sau actele administrative de gestiune) ; actele administrative jurisdictionale ; actele juridice efectuate de organele administratiei publice în calitatea lor de persoane juridice de drept privat (drept civil, drept comercial, dreptul muncii) ; faptele materiale juridice ; 2) formele de activitate care nu produc efecte juridice proprii, respectiv : operatiunile tehnice materiale ; actele exclusiv politice ale organelor administratiei publice
2. Trãsãturile, definitia si clasificarea actelor administrative de autoritate
Actele administrative sunt acte juridice manifestãri de vointã fãcute în scopul nasterii, modificãrii sau stingerii raporturilor juridice, de care legea leagã producerea acestor efecte juridice). Pentru a fi în prezenta unui act administrativ, acesta trebuie sã întruneascã toate caracteristicile unui act juridic. Actele administrative reprezintã manifestãri unilaterale de vointã. Astfel se disting de alte acte juridice, care sunt rezultatul acordului de vointã a douã pãrti, dintre care una este reprezentatã de un organ al administratiei publice. Actele administrative sunt emise numai în realizarea puterii publice. Din aceastã trãsãturã a actelor administrative decurge faptul cã ele sunt obligatorii si executorii. Actele administrative sunt obligatorii pentru organul emitent, atât timp cât nu au fost revocate sau abrogate. Apoi, actele administrative sunt obligatorii pentru toate subiectele de drept ce desfãsoarã o activitate care cade sub incidenta prevederilor lor. În al treilea rând, actele administrative sunt obligatorii si pentru organele superioare din punct de vedere ierarhic celor emitente. În aceastã privintã, trebuie facuta distinctia între actele administrative normative si cele individuale. Actul administrativ normativ al organului inferior este obligatoriu pentru organul superior pânã când acesta din urmã emite, la rândul lui, un act normativ cu un continut contrar celui al actului normativ emis de organul inferior. Deoarece noul act normativ are fortã juridicã superioarã, el îl abrogã pe cel al organului inferior. În cazul actelor individuale, acestea pot fi revocate sau anulate de cãtre organul superior. Cât timp nu au fost revocate sau anulate, organul superior trebuie sã le respecte. Prin caracterul executoriu al actelor administrative se întelege cã acestea se executã din oficiu, fãrã a mai fi necesar sã intervinã instanta judecãtoreascã pentru a-l învesti cu titlu executoriu. Prin intermediul actelor administrative se organizeazã executarea si se executã în concret legile Aceastã trãsãturã decurge din împãrtirea clasicã a functiilor statului (legislativã, executivã, judecãtoreascã). Dacã organul ce îndeplineste functia legislativã edicteazã reguli de aplicare generalã - legile (Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tãrii - art. 61, alin. 2 din Constitutie), organele ce îndeplinesc functia executivã asigurã aplicarea acestor reguli (Guvernul, potrivit programului sãu de guvernare acceptat de Parlament, asigurã realizarea politicii interne si externe a tãrii si exercitã conducerea generalã a administratiei publice). Pentru îndeplinirea acestei sarcini, organele executive desfãsoarã o activitate în baza legii si pentru executarea legii, care îmbracã o formã juridicã specificã - actele administrative. Consecinta o reprezintã forta juridicã inferioarã a actelor administrative fatã de cea a legilor. Actele administrative reprezintã forma juridicã specificã a activitãtii organelor administratiei publice si au un regim juridic specific. Actele administrative reprezintã forma juridicã specificã prin intermediul cãreia se realizeazã activitatea organelor administratiei publice si de aceea ele sunt supuse unui regim juridic specific, având în centrul sãu Legea contenciosului administrativ si continând reguli specifice privind forma, procedura de emitere, conditiile de valabilitate si controlul actelor administrative.
Pornind de la aceste trãsãturi, putem defini actul administrativ ca fiind actul juridic unilateral, emis în realizarea puterii publice, prin care se realizeazã executarea si se executã în concret legile, care reprezintã forma juridicã specificã a activitãtii autoritãtilor administratiei publice.
CLASIFICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE DE AUTORITATE :
Din punct de vedere al efectelor pe care le produc, actele administrative pot fi normative sau individuale. Actele normative contin reguli generale de conduitã, impersonale si de aplicabilitate repetatã, care privesc un numãr nedeterminat de subiecti. Actele individuale reprezintã manifestãri de vointã ale organului competent care creeazã, modificã sau stinge drepturi subiective sau obligatii pentru una sau mai multe persoane determinate. În functie de continutul lor, actele administrative individuale pot fi grupate în patru categorii: acte prin care se stabilesc drepturi si obligatii determinate pentru subiectul cãruia i se adreseazã (ex., autorizatia de constructie), acte prin care se conferã un statut personal beneficiarilor (ex., diploma scolarã, decizia de pensionare etc.), acte administrative de sanctionare, acte administrative jurisdictionale. În functie de organul de la care emanã Presedintele Republicii emite decrete care pot fi normative sau individuale, Guvernul emite ordonante, care au caracter normativ, si hotãrâri, care pot fi normative sau individuale, Ministrii si conducãtorii altor organe centrale de specialitate emit instructiuni, care au caracter normativ, si ordine, cu caracter normativ sau individual, Consiliile judetene si locale adoptã hotãrâri normative sau individuale, presedintii Consiliilor judetene emit dispozitii cu caracter individual, prefectii emit ordine, normative sau individuale, primarul emite dispozitii, cu caracter normativ sau individual.
3. Regimul juridic al actelor administrative de autoritate
3.1. Conditiile de valabilitate ale actelor administrative
I. Actul administrativ trebuie sã fie emis de organul competent în limitele atributiilor sale. Notiunea de competentã a unui organ administrativ desemneazã ansamblul atributiilor sale si limitele exercitãrii lor. Atributiile organelor administrative reprezintã învestirea legalã cu anumite prerogative . Competenta organelor administrative este de mai multe feluri. Competenta materialã se referã la sfera atributiilor unui organ administrativ. Aceasta este stabilitã prin lege si, în functie de competenta materialã, organele administrative pot fi organe cu competentã generalã si organe de specialitate. Competenta teritorialã are în vedere limitele teritoriale în care pot fi exercitate atributiile conferite de lege. Organele centrale îsi desfãsoarã activitatea pe întreg cuprinsul tãrii, organele locale numai într-o unitate administrativ-teritorialã sau în alte limite stabilite de lege. Competenta temporalã desemneazã perioada de timp în care organul administrativ poate sã-si exercite atributiile legale. II. Actul administrativ trebuie sã fie în conformitate cu continutul legilor si al actelor normative cu fortã juridicã superioarã. Actul administrativ trebuie sã fie conform cu continutul normelor juridice cuprinse în aceste acte normative. Orice normã juridicã cuprinde o ipotezã, o dispozitie si o sanctiune. Organul administrativ trebuie sã emitã actul dacã sunt întrunite conditiile de fapt prevãzute de ipoteza normei juridice sau sã se abtinã de la emiterea actului în absenta acestora. Acesta trebuie sã adopte conduita corespunzãtoare dispozitiei, asa cum este prevãzutã în norma juridicã. Organul administrativ are obligatia sã aplice sanctiunea respectând scopul, continutul si modul de determinare ale acesteia, conform legii. III. Actul administrativ trebuie sã fie emis în forma si cu respectarea procedurii prevãzutã de lege. Se au în vedere prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative (M.Of. nr. 139/31 martie 2000). Pãrtile constitutive ale actului normativ sunt: titlul, formula introductivã si, dacã este cazul, preambulul, partea dispozitivã, formula de atestare a autenticitãtii actului . Elementele structurale ale pãrtii dispozitive sunt articolul, alineatul si enumerãrile din text, identificate prin utilizarea literelor alfabetului românesc. Sistematizarea continutului actului normativ presupune urmãtoarea ordine de prezentare a ideilor (art. 47): dispozitii generale sau principii generale; dispozitii privind fondul reglementãrii; dispozitii tranzitorii; dispozitii finale. Stilul de redactare al actelor normative trebuie sã fie concis, sobru, clar si precis, care sã excludã orice echivoc, cu respectarea strictã a regulilor gramaticale si de ortografie. În limbajul normativ, aceleasi notiuni se exprimã numai prin aceiasi termeni, iar exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se poate face numai prin explicitare în text, la prima folosire. Forma scrisã a actelor administrative normative este o conditie de valabilitate, ori de câte ori legea prevede obligatia publicãrii lor. Actele administrative individuale pot îmbrãca fie forma scrisã, fie cea oralã. În unele cazuri însã, legea conditioneazã valabilitatea actelor administrative individuale de forma scrisã. Conditiile procedurale ce determinã valabilitatea actelor administrative sunt manifestãri de vointã care nu produc efecte juridice proprii. În functie de momentul emiterii actului administrativ, ele se pot împãrti în: anterioare, concomitente sau posterioare. Conditiile procedurale anterioare sunt: avizarea, obtinerea acordului prevãzut de lege din partea altui organ, întocmirea unor rapoarte sau a altor acte de initiere a actelor administrative. Avizele reprezintã puncte de vedere fundamentate, pe care organul care vrea sã emitã un act le cere altui organ, compartiment sau functionar. Avizele pot fi: facultative, consultative si conforme. Avizele facultative se caracterizeazã prin aceea cã organul care emite actul este liber sã cearã un aviz, iar dacã l-a cerut, este liber sã se conformeze sau nu acestuia. Avizele consultative sunt acelea în cazul cãrora organul emitent este obligat sã cearã avizul, dar nu este obligat sã se conformeze acestuia. Avizele conforme trebuie cerute de organul care vrea sã emitã un act administrativ, iar opiniile pe care le contin sunt obligatorii. Acordul reprezintã consimtãmântul unui organ administrativ, dat în vederea emiterii unui act administrativ de cãtre un alt organ. Organul emitent nu poate emite actul fãrã acordul prevãzut de lege. Conditiile procedurale concomitente emiterii actului administrativ sunt : cvorumul, majoritatea cerutã de lege pentru adoptarea actului si motivarea. Cvorumul reprezintã numãrul membrilor prezenti, necesar pentru ca organele colegiale sã poatã lucra valabil. De regulã, pentru a se desfãsura valabil sedinta organului colegial, trebuie sã fie prezenti cel putin jumãtate plus unu din numãrul membrilor. Majoritatea cerutã de lege pentru adoptarea actului poate fi: relativã (jumãtate plus unu din numãrul membrilor prezenti), absolutã (jumãtate plus unu din numãrul total al membrilor ce compun organul administrativ) si calificatã (o majoritate mai mare decât cea absolutã, de regulã, de douã treimi din numãrul membrilor organului administrativ). Conditiile procedurale posterioare emiterii actelor administrative: aprobarea, confirmarea, comunicarea sau publicarea. Aprobarea reprezintã o manifestare de vointã a unui organ superior, prin care acesta se declarã de acord cu un act emis deja de un organ inferior, care, fãrã aceastã manifestare de vointã posterioarã lui, nu ar produce, conform legii, efecte juridice[2]. Confirmarea, în dreptul administrativ, are trei acceptiuni[3]: în primul rând, ea desemneazã înstiintarea persoanei interesate în legãturã cu faptul cã organul emitent al unui act îsi mentine punctul de vedere exprimat anterior. În acest caz, confirmarea nu produce nici un efect si nici nu conditioneazã valabilitatea actului emis anterior; în al doilea rând, confirmarea poate acoperi un viciu al actului emis anterior. Aceastã confirmare reprezintã un act administrativ distinct de cel confirmat. În al treilea rând, confirmarea are semnificatia unei forme procedurale, atunci când fãrã ea actul administrativ nu poate fi pus în executare. Publicarea actelor normative si comunicarea actelor individuale constituie si ele forme procedurale ulterioare emiterii actelor administrative, reprezentând modalitãti de aducere la cunostinta celor interesati a continutului actului juridic. Actele individuale se comunicã celor interesati. Actele administrative cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunostinta publicã.
IV. Actul administrativ trebuie sã fie oportun. Oportunitatea se apreciazã în functie de câteva criterii: momentul adoptãrii actului, împrejurãrile în care urmeazã sã se aplice, mijloacele materiale pe care le antreneazã aplicarea, conformitatea cu scopul legii2.
3.2. Efectele juridice ale actelor administrative
3.2.1. Producerea efectelor juridice ale actelor administrative
Regula este cã actele administrative produc efecte din momentul publicãrii sau comunicãrii. Ea cunoaste douã exceptii. Prima este aceea a actelor cu efecte retroactive (cea mai importantã categorie o reprezintã actele administrative declarative, care nu creeazã drepturi si obligatii, ci constatã existenta unor drepturi si obligatii nãscute anterior). A doua exceptie este constituitã de actele care intrã în vigoare la o datã ulterioarã, în baza unei dispozitii a legii, în baza vointei organului emitent (caz în care actul prevede data la care intrã în vigoare) sau în baza procedurii specifice a emiterii actului (actele administrative supuse aprobãrii sau confirmãrii).
3.2.2. Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative
Actele administrative produc efecte juridice pânã în momentul scoaterii lor din vigoare de cãtre organul emitent, organul ierarhic superior al acestuia, instanta de judecatã sau Parlament, prin acte juridice. De asemenea, un act administrativ poate sã înceteze a mai produce efecte juridice din cauza unor fapte materiale, de producerea cãrora legea leagã o astfel de consecintã (moartea subiectului de drept, scurgerea timpului, executarea materialã a actiunii prevãzutã de actul administrativ s.a.). Legea nr. 24/2000 precizeazã ca element legislativ, abrogarea (scoaterea din vigoare) actelor normative sau a unor prevederi cuprinse în acestea, atunci când sunt contrare unei noi reglementãri de acelasi nivel sau de nivel superior. Abrogarea poate fi totalã sau partialã si are totdeauna caracter definitiv.
3.2.3. Suspendarea actelor administrative
Suspendarea reprezintã operatiunea juridicã prin care înceteazã temporar efectele juridice ale actului administrativ. Suspendarea poate interveni în temeiul legii sau poate fi dispusã printr-un act juridic. Suspendarea prin act juridic poate fi dispusã de organul emitent sau de organul ierarhic superior. Instanta de judecatã poate dispune suspendarea unui act administrativ, în conditiile prevazute de Legea contenciosului administrativ.
3.2.4. Revocarea actelor administrative
Revocarea reprezintã operatiunea juridicã prin care organul emitent sau organul ierarhic superior desfiinteazã un act administrativ. Cauza revocãrii poate fi ilegalitatea sau inoportunitatea actului administrativ. Spre deosebire de suspendare, care determinã încetarea temporarã a efectelor actelor administrative, revocarea duce la încetarea lor definitivã. Totodatã, în timp ce suspendarea se hotãrãste, de regulã, când existã îndoieli în privinta legalitãtii sau oportunitãtii actului, revocarea se dispune atunci când existã certitudinea cã acesta este ilegal. exceptii de la principiul revocabilitãtii actelor administrative : actele administrative jurisdictionale, actele administrative de sanctionare, actele administrative pe baza cãrora s-au nãscut raporturi juridice civile, de muncã sau procesuale, actele care au generat drepturi subiective garantate de lege prin stabilitate, actele administrative care au fost realizate material.
3.2.5. Anularea si inexistenta actelor administrative
Anularea reprezintã operatiunea juridicã ce constã în manifestarea de vointã a unui organ, care determinã încetarea efectelor juridice ale unui act administrativ. Anularea poate fi pronuntatã de organele superioare ale administratiei publice si de organele judecãtoresti. Organele administrative superioare au drept de anulare ca o consecintã a dreptului de control general. Un act administrativ nu poate fi anulat decât pentru cauze anterioare sau concomitente emiterii lui. Anularea are un caracter retroactiv, astfel încât ea desfiinteazã efectele juridice ale actului si se considerã cã el nu a existat. Orice act administrativ, datoritã faptului cã emanã de la o autoritate înzestratã cu atributii de putere publicã, se bucurã de prezumtia de legalitate, pânã la proba contrarie. Existã însã situatii când prezumtia de legalitate nu poate sã opereze, fiindcã încãlcarea legii este atât de evidentã, încât oricine o poate sesiza. Astfel de acte, lovite de o nulitate care înlãturã orice aparentã de legalitate si care nu beneficiazã de prezumtia corespunzãtoare, sunt numite acte inexistente. În cazul actelor inexistente, oricine poate refuza executarea lor fãrã vreo consecintã juridicã.
3.2.6. Modificarea, completarea, rectificarea, republicarea actelor administrative normative
Modificarea unui act normativ constã în schimbarea expresã a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia si redarea lor într-o noua formulare. Completarea actului normativ constã în introducerea unor dispozitii noi, cuprinzând solutii legislative si ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugã elementelor structurale existente . Rectificarea actului normativ intervine în cazul în care, dupã publicarea sa, se descoperã erori materiale în cuprinsul sãu si se procedeazã la publicarea unei note cuprinzând rectificãrile necesare. Republicarea intervine atunci când actul normativ a fost modificat sau completat în mod substantial si are la bazã dispozitia cuprinsã în actul de modificare, respectiv de completare. Interpretarea legalã presupune interventiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale si se realizeazã printr-un act normativ interpretativ de acelasi nivel cu actul vizat, prin dispozitii interpretative cuprinse într-un nou act normativ, sau prin modificarea dispozitiei al cãrei sens trebuie clarificat.
4. Celelalte forme de activitate a autoritãtilor administratiei publice
4.1. Contractul administrativ (actul administrativ de gestiune)
Contractul administrativ reprezintã un act juridic specific dreptului administrativ, distinct fatã de actul administrativ, cât si de actele juridice încheiate de organele administratiei publice în calitatea lor de persoane juridice de drept privat. Se numeste si act administrativ de gestiune, pentru ca una din pãrti este un serviciu public (organ al administratiei publice, institutie publicã sau regie autonomã de interes public) si prin încheierea acestuia se urmãreste utilizarea si dezvoltarea proprietãtii publice a statului, judetului sau comunei. Fiind un act juridic încheiat între douã pãrti - un serviciu public si un particular -actul administrativ de gestiune "are figura juridicã a unui contract" însã, spre deosebire de contractele de drept civil sau de drept comercial, pãrtile nu sunt egale. De aceea, în literatura de specialitate se foloseste si notiunea de contract administrativ Contractul administrativ reprezintã un acord de vointã, între organele administratiei publice si o persoanã fizicã sau juridicã de drept privat. Va contine o parte reglementarã stabilitã printr-un act normativ (caietul de sarcini aprobat de organul administrativ), si o parte negociatã. Organul administrativ va putea modifica în mod unilateral partea reglementarã a contractului, pentru motive exceptionale legate de satisfacerea interesului public. Prin încheierea de contracte administrative, organele administratiei publice urmãresc realizarea unui interes general, prin intermediul prestatiei unui particular, care primeste în schimb o redeventã. Concret, obiectul contractelor administrative poate consta în: concesionarea unor servicii publice, unitãti de productie ale unor regii autonome sau terenuri, diverse prestãri de servicii, executarea unor lucrãri de constructii-montaj de interes public, achizitii guvemamentale, închirieri de bunuri sau servicii publice, împrumut de stat (public). Spre deosebire de contractele civile sau comerciale, unde, în caz de reziliere a acestora în mod unilateral, partea care reziliazã datoreazã daune celeilalte pãrti, contractele administrative prezintã particularitatea cã serviciul public este cel care precizeazã, încã în momentul încheierii actului, cazurile în care acesta (serviciul public) poate rezilia contractul în mod unilateral, fãrã sã suporte daune. Litigiile nãscute din interpretarea si executarea contractelor administrative sunt de competenta instantelor de contencios administrativ.
4.2. Actele administrative jurisdictionale
Este vorba de actul juridic emis de un organ cu atributii jurisdictionale, anume abilitat de lege, care functioneazã în cadrul sau pe lângã o autoritate a administratiei publice si care solutioneazã, pe baza unei anumite proceduri, un conflict juridic în care una din pãrti este un serviciu public administrativ TRĂSĂTURI : este un act emis numai de autoritãti ale administratiei publice ; poate fi emis numai în situatiile expres prevãzute de lege ; are ca scop (finalitate) solutionarea unor litigii în care una din pãrti este un serviciu public ; emiterea lui se face pe baza unei proceduri speciale care include si principiile independentei autoritãtii care îl emite fatã de pãrtile aflate în conflict, precum si cel al contradictorialitãtii ; este exceptat de la principiul revocabilitãtii (retractãrii) actelor administrative ; poate fi atacat în contenciosul administrativ general, dupã epuizarea cãilor administrativ-jurisdictionale.
4.3. Actele civile si de drept al muncii încheiate de autoritãtile administratiei publice
Actele civile (ca si cele comerciale) ale organelor administratiei publice sunt emise de acestea în calitatea lor de persoane juridice de drept privat. Cele mai importante acte civile ale administratiei publice sunt contractele. Aceste acte sunt încheiate de organele administratiei publice cu persoane fizice sau juridice de drept privat si cad sub incidenta reglementãrilor dreptului comun în materie, Încheierea acestor acte se poate face numai de cãtre organul persoanei juridice, potrivit prevederilor Decretului nr. 31/1954. În cadrul contractelor civile, se respectã întru totul principiile egalitãtii pãrtilor si acordului de vointã. Dacã apar litigii legate de aceste acte juridice, rezolvarea lor este de competenta instantelor de drept comun. Actele de drept al muncii sunt emise de autoritãtile publice în calitatea lor de pãrti ale raportului de muncã. Cel mai caracteristic si frecvent act de acest gen este contractul de muncã pe care un organ al administratiei publice îl încheie cu o persoanã fizicã pentru prestarea unei activitãti remunerate. Ori de câte ori un organ din sistemul administratiei publice emite sau participã la adoptarea unui act juridic ca parte a unui raport juridic de muncã si nu ca autoritate învestitã cu atributii de putere, acel act este un act de drept al muncii si nu un act administrativ .
4.4. Faptele materiale juridice
Faptele materiale juridice (faptele administrative) reprezintã acele fapte de a cãror existentã legea leagã efecte juridice, dând astfel nastere, modificând sau stingând raporturi juridice, desi faptele respective nu sunt expresia unei manifestãri de vointã în scopul creãrii acestor efecte juridice. Dupã criteriul conformitãtii sau neconformitãtii lor cu legea pot fi licite sau ilicite. Faptele materiale juridice Iicite "sunt acele actiuni sau inactiuni sãvârsite ori nesãvârsite de un functionar public sau de un particular în executarea unei legi sau a unui act administrativ de autoritate" . Acestea se caracterizeazã prin aceea cã, nefiind în contradictie cu interesele generale ale societãtii, apar ca actiuni permise. De pildã, distrugerea unei împrejmuiri de cãtre o echipã de pompieri pentru a stinge un incendiu este un fapt material juridic, ce produce o transformare în realitatea obiectivã, dar, fiind de importantã minorã în raport cu interesul salvãrii imobilului incendiat, trebuie considerat ca fapt licit Faptele materiale juridice ilicite "sunt acele actiuni sau inactiuni sãvârsite ori nesãvârsite, contra legii, atât de functionarii publici, cât si de particulari, care produc efecte juridice de drept administrativ" . Aceste fapte atrag rãspunderea administrativã a celui care le-a sãvârsit, precum si obligarea de a suporta paguba produsã unui tert prin aceste fapte. Solutionarea litigiilor izvorâte din fapte materiale juridice ilicite a particularilor, persoane fizice sau juridice, este de competenta instantelor judecãtoresti de drept comun. Cazul tipic în acest sens, este sãvârsirea unei contraventii.
4.5. Operatiunile tehnice materiale ale autoritãtilor administratiei publice.
Operatiunile tehnice materiale sunt acele forme de activitate ale organelor administratiei publice desfãsurate în vederea îndeplinirii de cãtre acestea a atributiilor conferite de lege, care nu produc efecte juridice proprii. Operatiunile tehnice materiale sunt de o varietate infinitã sub aspectul continutului Spre exemplificare, o formã pe care o iau operatiunile tehnice materiale este si aceea a instrumentelor de prezentare si motivare.
4.6. Actele exclusiv politice ale autoritãtilor administratiei publice.
Aceste acte sunt manifestãri de vointã ale autoritarilor administrative, dar ele nu sunt fãcute în scopul de a produce efecte juridice si, de aceea, nu sunt susceptibile de asigurare a respectãrii lor prin forta de constrângere a statului Actele cu caracter exclusiv politic sunt deosebit de variate: declaratii, apeluri, motiuni, mesaje, scrisori, declaratii-apeluri etc., în raport de obiectul actului, de destinatar si de scopul urmãrit.
|
