Actele de procedura

În general, prin act de procedura se întelege un înscris, semnificând o varietate de act juridic, adica o manifestare de vointa facuta în scopul de a produce efecte juridice.

În procesul civil notiunea de act de procedura are o semnificatie mai larga, însemnând atât un act propriu-zis, cât si o operatiune procedurala facuta de instanta sau de alti participanti în judecata.

I. Cererea de chemare în judecata

Este principalul act facut de reclamant. Art. 112 -114, C.pr.civ. prevad ca aceasta cerere trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:

Aratarea instantei careia îi este adresata cererea.

Acest element prezinta importanta sub urmatoarele aspecte:

- Verificarea din oficiu de catre instanta a competentei sale.

- În cazul în care legea prevede o competenta alternativa, aratarea unei instante semnifica o alegere irevocabila.

2) Identificarea partilor.

Prezinta importanta sub urmatoarele aspecte:

- Determinarea componentei subiective a actiunii civile, adica identificarea parti-cipantilor principali în proces.

- Verificarea calitatii procesuale si a capacitatii procesuale.

- Verificarea competentei teritoriale a instantei, întrucât, de regula, cererea trebu-ie introdusa la instanta în circumscriptia careia domiciliaza pârâtul (art. 5 si art. 7, C.pr.civ.).

- Comunicarea actelor de procedura, acte care trebuie transmise în copii tuturor participantilor din proces.

Calitatea juridica a partii care f 11211h723l ace cererea.

Daca aceasta cerere este facuta în calitate de mandatar, acesta trebuie sa justifice existenta mandatului si limitele împuternicirilor ce i-au fost date.

Precizarea obiectului cererii si, daca e cazul (daca e actiune patrimoni-ala), valoarea pretentiilor deduse judecatii.

Acest element prezinta importanta sub urmatoarele aspecte:

- Verificarea competentei instantei;

- Stabilirea taxei de timbru;

- Modul de alcatuire a completului de judecata;

- Inadmisibilitatea unor probe;

- Limitele în care urmeaza sa se pronunte instanta, adica pronuntarea ei omnia petita (numai în legatura cu ceea ce i s-a cerut);

Aratarea motivelor de fapt si de drept.

Trebuiesc aratate mai ales împrejurarile de fapt ale cauzei, titlul juridic de care se prevaleaza reclamantul si temeiul juridic al cauzei, spre a se verifica mai apoi autoritatea de lucru judecat.

Aratarea dovezilor.

Este o precizare importanta aceea a se permite instantei verificarea admisibili-tatii probelor si a pertinentei lor în proces.

Semnatura.

Semnatura confirma manifestarea proprie de vointa.

Data cererii.

Desi legea nu prevede, prof. I. Deleanu o considera necesara, întrucât, în raport cu acest element s-ar putea discuta în proces daca exista sau nu exista capacitatea si calitatea procesuala la data când s-a facut cererea de chemare în judecata.

Prof. I. Deleanu considera ca legea spune ca cererea e sanctionata cu nulitatea daca ea nu cuprinde:

- Indicarea partilor în proces;

- Obiectul litigiului;

- Semnatura;

Textul nu trebuie interpretat restrictiv, sanctiunea putând interveni si pentru lipsa altor elemente din cele considerate ca esentiale.

Din lege ar rezulta ca este vorba doar despre o nulitate absoluta. Însa, în cazul unui element al cererii, de regula nulitatea este relativa, putând fi acoperita sau con-firmata (Ex: Legea nu se refera la lipsa capacitatii procesuale, deci e o nulitate relativa pentru ca partea ar puta sa o acopere, fie împlinind vârsta, fie numindu-si un mandatar).

Cererea de chemare în judecata trebuie timbrata. Timbrarea se face în conditiile prevazute de Legea 146/1997 (legea a fost modificata fie pentru a adauga noi scutiri la obligatia timbrarii, fie pentru a schimba cuantumul timbrarii).

Legea constituie trei categorii de timbrare a cererilor:

a) Cereri în instanta care se timbreaza cu o suma fixa;

b) Cereri în instanta care se timbreaza proportional cu valoarea pretentiei supuse judecatii;

c) Cereri în instanta care nu trebuiesc timbrate (Ex: În litigiul de munca: pensii de întretinere, pensii alimentare, asigurare).

Timbrarea este o obligatie care trebuie îndeplinita anticipat fiindca, altminteri, instanta va constata nulitatea cererii de chemare în judecata. În orice situatie, înainte sa aplice aceasta sanctiune, instanta trebuie sa atraga atentia partii în legatura cu obligarea timbrarii si chiar sa se indice cuantumul acestei obligatii. Daca partea are de facut o contestatie în legatura cu cuantumul timbrarii, trebuie sa se adreseze orga-nului financiar, care procedeaza la rezolvarea contestatiilor în conditiile prevazute de OUG 13/2001.

Acest mod de reglementare este discutabil, deoarece s-a dat în competenta organului financiar rezolvarea contestatiilor în ideea ca taxa de timbru poate fi asemuita unui impozit, pentru ca instantele vor efectua un serviciu public pe care partea trebuie sa-l plateasca. Nu este posibil ca un organ administrativ sa aprecieze natura cererii si sa poata sa o respinga sau sa o aprobe. De aceea considera ca ar trebui sesizata tot instanta judecatoreasca, deoarece organele financiare nu sunt or-gane de jurisdictie.

De asemenea, partea datoreaza, potrivit OG 32/1995, modificata si completata prin Legea 133/1997, un timbru judiciar în suma fixa (sumele provenite din acest timbru judiciar ramân la dispozitia Ministerului Justitiei pentru îmbunatatirea aparatului, pentru cheltuieli de protocol etc.). Neplata timbrului judiciar atrage si ea, ca sanctiune, nulitatea cererii de chemare în judecata.

II. Întâmpinarea

Reprezinta actul procesual prin care pârâtul, mai înainte de dezbaterea orala a procesului, invoca exceptii si aparari fata de cererea reclamantului si propune contradovezi.

Întâmpinarea trebuie depusa de pârât cu cel putin 5 zile înainte de termenul de judecata dar, pentru a putea respecta acest termen de 5 zile, instanta însasi nu va fixa primul termen de judecata mai repede de împlinirea unui termen de 15 zile.

În conditiile reglementarii actuale, cuprinse în art. 118, C.pr.civ., daca legea nu prevede expres altfel, întâmpinarea este obligatorie atât la judecata în fond cât si la judecata în caile de atac. S-a stabilit astfel (s-a trecut de la caracterul facultativ la ca-racterul obligatoriu) pentru ca instanta, înca de la început, de la faza scrisa a proce-sului, având cererea si întâmpinarea, sa aiba o privire de ansamblu asupra litigiului (pentru a fi îndeplinit principiul celeritatii în procesul civil).

Prin întâmpinare se pot invoca exceptii si aparari sau se pot propune probe. Prof. I. Deleanu spune ca întâmpinarea va cuprinde:

Exceptiile de procedura

Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii

Dovezile

Semnatura

Pentru contracereri trebuie sa se faca cerere reconventionala (o cerere indepen-denta în proces, care se poate judeca împreuna sau separat de cererea principala).

Este foarte important de precizat ca întâmpinarea nu se poate disjunge de cererea principala.

Prin întâmpinare se fac si aparari, iar prin aparare pot sa se faca si cereri (contra-actiuni). De exemplu, compensatia legala e aparare, dar compensatia judiciara e o contraactiune).

Ţinând cont de faptul ca întâmpinarea este obligatorie, în cazul în care pârâtul nu a depus-o, el va fi decazut din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, mai putin însa în urmatoarele doua situatii:

a) În cazul în care sunt exceptii de ordine publica si care prin definitie pot fi invocate în orice stare a pricinii (Ex: Nu va fi decazut din exceptia invocarii autori-tatii de lucru judecat).

b) Când nevoia unor dovezi ar rezulta chiar din dezbateri si pe care, fireste, pârâtul nu le putea anticipa.

În materia probelor, art. 138, C.pr.civ. admite totusi posibilitatea instantei de a accepta cereri în materie de probatiune în urmatoarele situatii:

- Daca solicitarea de probe nu antreneaza amânarea judecatii;

- Daca partea care nu e asistata de un avocat nu a propus probele cum zice legea din nestiinta sau lipsa de pregatire;

- Daca adversarul nu se opune la propunerea de noi probe;

- Când nevoia dovezii a rezultat din dezbateri si partea nu a putut-o prevedea (si-tuatie propusa de prof. I. Deleanu).

III. Comunicarea actelor de procedura

Procesul civil este dominat, între altele, de principiul contradictorialitatii si de principiul dreptului la aparare. Pentru realizarea acestor principii partile trebuie sa cunoasca si sa aiba posibilitatea de a discuta toate elementele procesului. Din aceste motive, art. 85, C.pr.civ. prevede ca judecatorul (instanta) nu poate hotarî asupra u-nei cereri decât dupa citarea partilor cu înfatisarea lor, daca legea nu dispune expres altfel. Exista 3 ipoteze în care legea dispune altfel:

Uneori instanta poate, daca legea îi permite, sa rezolve o cerere fara citarea partilor:

- Art. 581 (3), C.pr.civ. - Instanta poate emite în cazuri urgente o ordonanta pre-sedintiala fara citarea partilor.

- În materia asigurarii dovezilor, art. 236 (4), C.pr.civ. prevede ca instanta nu poate sa asigure o dovada ceruta fara citarea partilor.

Uneori legea prevede ca solutionarea cererii se va face fara citarea partilor:

- Art. 22 (5), C.pr.civ. - Rezolvarea unui conflict de competenta între doua ins-tante se face de instanta superioara, fara citarea partilor.

Legea, în art. 85, C.pr.civ., prevede situatii de echipolenta, adica situatii echi-valente masurilor de comunicare a actelor de procedura (sunt exprese si de stricta interpretare).

- Când partea, desi nu a fost legal citata, ea se prezinta totusi în judecata, prezen-ta ei acopera viciul citarii (partea este îndreptatita sa ceara amânarea pentru a-si putea pregati apararea).

- Când partea a luat în cunostinta termenul de judecata. Exista, totusi, patru situ-atii în care nu opereaza termenul în cunostinta, când partea trebuie totusi citata:

a) În cazul redeschiderii judecatii, dupa ce aceasta a fost suspendata.

b) În cazul în care partea e chemata la interogatoriu, pentru prin orice cererede chemare la interogatoriu trebuie sa i se si interesele care îi vor fi puse în instanta.

c) Când litigiul a fost repus pe rol, în urma unei scoateri de pe rolul instantelor.

d) În cazul militarilor în termen si al detinutilor, pentru îndeplinirea conditiilor de parasire a UM, respectiv a închisorii.

- La aceste conditii, prof. I. Deleanu mai adauga una - Când termenul luat în cunostinta a fost preschimbat, din motive temeinice.

Comunicarea actelor de procedura se face din oficiu de catre instanta prin agenti proprii (pe care înca nu-i are) sau prin functionari publici.

Viciul citarii atrage nulitatea actelor de procedura daca partii i s-a produs o vata-mare procesuala, atunci când aceasta este imposibil de înlaturat altfel.

IV. Nulitatea actului de procedura civila

Reprezinta sanctiunea pe care o poate invoca din oficiu instanta, sau ea poate opera la cererea partii ori a procurorului în situatia în care actul nu a fost indeplinit potrivit conditiilor de fond si de forma prevazute de lege si, ca urmare a produs partii o vatamare procesuala care nu poate fi înlaturata altfel.

Nulitatea se constata (nulitatea absoluta) sau se declara (nulitatea relativa) de catre instanta care poate stabili si masura sau limitele în care opereaza nulitatea. Din acestea rezulta ca:

Nulitatea actului de procedura opereaza ope judici, adica numai prin constata-rea sau declararea nulitatii de catre instata (nu opereaza de drept).

Nulitatea poate sa fie, dupa caz, absoluta sau relativa, în raport cu natura imperativa sau dispozitiva a prevederilor încalcate.

Nulitatea poate fi totala (afectând în întregime actul de procedura) sau partiala (afectând doar o parte a actului de procedura).

Actul sanctionat cu nulitate nu mai produce efectele pentru care a fost facut, putând însa produce alte efecte, uneori utile în procesul civil.

Art. 105, C.pr.civ. mentioneaza doua cazuri de nulitate a actului de procedura:

a) Daca actul de procedura a fost facut de o instanta necompetenta. În opinia noastra, si în acest caz este necesara o vatamare procesuala care e chiar facerea actu-lui de o instanta necompetenta (aici vatamarea este prezumata de lege). Este vorba de încalcarea oricarei reguli de competenta: absoluta, relativa, materiala, teritoriala.

b) Actul a fost facut cu neobservarea formelor legale sau de catre un functionar necompetent (nu de un judecator necompetent, ci de un alt functionar: grefier, postas etc.). În aceasta ipoteza trebuiesc îndeplinite conditiile:

Sa i se produs o vatamare procesuala.

Aceasta vatamare sa nu poata fi înlaturata altfel decât prin nulitatea actului.

Categorii de nulitati procesuale

Nulitati exprese - Cele prevazute expres de lege - art. 43, 88, 89, 100 C.pr.civ

Nulitati virtuale sau implicite - Cele care rezulta prin interpretare din cu-prinsul unor dispozitii legale (art. 85, 97, 147 C.pr.civ.).

Nulitati intrinseci - Cele existente în chiar cuprinsul actului (Ex: citatia în-mânata partii nu arata instanta, ziua, ora, iar partea nu stie unde sa se prezinte).

Nulitati extrinseci sau exterioare - Cele situate în afara actului de procedura (Ex: Apelul e nul daca el nu a fost depus la instanta judecatoreasca a carei hotarâri o ataca. Nu exista viciu în apel, ci în afara lui, pentru ca el nu a fost depus la instanta a carei hotarâre este atacata. Este aceeasi situatie si în cazul recursului).

Invocarea nulitatii se face, dupa caz:

a) Pe cale de exceptie în proces;

b) Prin exercitarea apelului sau a recursului;

c) Pe calea contestatiei în anulare sau a revizuirii pentru motivele prevazute expres;

d) Pe calea recursului în anulare, daca exista motive exprese;

e) Pe calea contestatiei la executare;

Instanta va proceda dupa caz, si anume: va pronunta o încheiere ce poate fi ata-cata o data cu fondul atunci când respinge exceptia nulitatii sau, desi o admite, nu se dezinvesteste de solutionarea litigiului, ori va pronunta o hotarâre, ori de câte ori, admitând exceptia nulitatii, se dezinvesteste de solutionarea acelui litigiu.

În orice situatie, instanta, admitând o exceptie de nulitate a actului procedural, va trebui ea însasi sa precizeze întinderea sau cuprinsul efectelor ce decurg din nulitate, întrucât prin iradiere nulitatea unui act de procedura se poate extinde si asupra altor acte procedurale anterioare, concomitente sau ulterioare. De exemplu, daca citarea partilor este lovita de nulitate, toate actele de procedura facute în proces ulterior citarii necorespunzatoare a partilor sunt lovite de nulitate. Daca s-a facut o cerere de stramutare si instanta nu a suspendat judecata pâna la solutionarea cererii, în cazul în care stramutarea s-a acceptat, toate actele sunt lovite de nulitate.

În toate cazurile în procesul civil regula este cea a salvarii actului de procedura ori de câte ori este posibil, adica mai concret, instanta trebuie, dupa caz, ori de câte ori e posibil, sa procedeze la îndreptarea, remedierea sau refacerea actului de procedura.

De regula, nulitatea unui act de procedura nu are nici un efect asupra dreptului subiectiv dedus judecatii.