CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU ACTIUNI SOCIAL-CULTURALE

CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU ACŢIUNI SOCIAL-CULTURALE

4.1. Caracterizarea generala

O componenta importanta a politicii sociale a statelor o reprezinta satisfacerea nevoilor cu caracter social care presupune folosirea īn mai mare masura a resurselor financiare publice īn scopul īmbunatatirii conditiilor de viata ale populatiei, a calitatii fiecarui individ.

Īn acest sens, īn America si Europa dupa cel de-al doilea razboi mondial, a aparut o doctrina politica referitoare la sisteme de interventie īn directia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetatenilor sub denumirea de WELFARE STATE (stat al bunastarii), datorita sistemului economic modern ce s-a dovedit neputincios īn satisfacerea multitudinii de necesitatii colective legate de protectia, siguranta si bunastarea indivizilor.

Autoritatea publica a adoptat metode, tehnici si masuri sociale urmarind finantarea nevoilor publice cu caracter social-cultural si actionānd īn urmatoarele directii:

garantarea unui venit minim pentru toi membrii societarii independent de marimea pietei si de forma proprietatii;

diminuarea ariei de nesiguranta a vietii indivizilor si oferirea posibilitatilor de aparare īn situatii de somaj, boli, batrānete etc;

asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde de viata considerate minime prin intermediul serviciilor publice generale.

Nevoile generale cum sunt īnvatamāntul, cultura, asistenta medicala, protectia sociala s.a., pentru a fi realizate, reclama organizarea de catre autoritatile publice centrale si locale a unor actiuni cu ajutorul anumitor institutii publice, care prevad pe perioade mari de timp realizarea obiectivelor si necesita importante resurse banesti din partea societatii, īndeosebi a statului.

Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale sunt īndreptate spre realizarea de servicii īn mod gratuit, cu plata redusa sau sub forma de alocatii bugetare, pensii ajutoare si alte īndemnizatii, de a caror finantare beneficiaza anumite categorii sau grupuri sociale si īn unele cazuri chiar īntreaga populatie, avānd īn acelasi timp un rol economic si social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigura: educatia si instructia copiilor si tinerilor, ridicarea calificarii profesionale, asistenta medicala a indivizilor; se influenteaza evolutia demografica; se asigura un sistem de protectie sociala, ridicarea nivelului cultural, artistic si de civilizatie al membrilor societatii.

Rolul economic al acestor cheltuieli se manifesta si īn actiunea lor asupra consumului, īn sensul ca influenteaza cererea de bunuri de consum si, pe aceasta cale stimuleaza sporirea productiei.

Din datele calculate īn anul 2000 s-a constatat ca tarile dezvoltate repartizeaza īntre 23% si 56% din P.I.B. pentru finantarea actiunilor social-culturale si peste jumatate din cheltuielile bugetare sunt destinate actiunilor social-culturale, īn timp ce tarile īn curs de dezvoltare īndreapta spre aceste destinatii īntre 1,3% si 15% din P.I.B. iar ponderea cheltuielilor de aceasta natura īn totalul cheltuielilor bu 646g62g getare este mica. Analiza retrospectiva a cheltuielilor pentru actiuni social-culturale evidentiaza o crestere absoluta si relativa fiind consecinta fireasca a dezvoltarii economice a tarilor respective. Volumul cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale este influentat si de factorul demografic. Cresterea demografica sustinuta īn tarile īn curs de dezvoltare, modificarile de structura a populatiei īn tarile dezvoltate, īnregistrate īn special īn perioada postbelica, au determinat nu numai extinderea serviciilor sociale si a resurselor necesare, ci si īntretinerea unor programe sociale ( ex: de sprijinire a familiilor cu multi copii, a persoanelor defavorizate etc.) sau de extindere a programelor existente asupra unor segmente tot mai mari ale populatiei( cum sunt, de exemplu, asigurarile sociale).

Cheltuielile pentru actiuni social-culturale se refera la:

īnvatamānt;

cultura, arta, culte si sport;

sanatate;

securitate sociala (care cuprinde asigurarile sociale, asistenta sociala, diverse categorii de īndemnizatii si ajutoare, alte cheltuieli).

Īn Romānia, structura cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale, prezentata īn clasificarea indicatorilor privind finantele publice, vizeaza urmatoarele destinatii:

● īnvatamāntul;

● sanatatea;

● cultura, religia, actiuni sportive si de tineret;

● asistenta sociala, alocatii, pensii, ajutoare si indemnizatii;

● alte cheltuieli social-culturale;

● asigurarile sociale de stat;

● ajutorul de somaj.

Īn gruparea acestor cheltuieli exista anumite deosebiri, īn sensul ca īn unele tari se foloseste expresia "cheltuieli cu securitatea sociala", īn care sunt cuprinse ajutoarele, alocatiile, pensiile s.a. acordate salariatilor, liber-profesionistilor si altor categorii sociale, iar membrii societatii sunt tratati īn mod diferentiat pe grupuri sociale cum ar fi: batrāni, invalizi, handicapati, someri, femei, copii, tineri, urmarindu-se īn acest fel cresterea veniturilor gruparilor "defavorizate" de indivizi.

Īn afara expresiei de "securitate sociala" se īntālneste notiunea de "protectie sociala" care se refera la ansamblul actiunilor si masurilor economico-sociale initiate de stat pentru a garanta membrilor societatii, salariati sau nesalariati, apararea fata de fenomene si actiuni al caror efect se rasfrānge nefavorabil asupra situatiei lor cum ar fi: crearea de noi locuri de munca, subventionarea unor produse si activitatii destinate populatiei, compensatii banesti pentru cresterea preturilor la marfuri de interes vital pentru populatie, facilitati fiscale, ajutor de somaj, asistenta sociala, asigurari sociale s.a.

Īn unele tari, īn grupa cheltuielilor publice pentru actiuni sociale sunt cuprinse resurse dirijate catre actiuni cu caracter economic sau social-economic cum sunt: gospodarie comunala, locuinte, īntretinerea si refacerea drumurilor si podurilor, spatii pentru recreere, protectia mediului s.a., care contribuie la ridicarea nivelului de viata īn general.

Sursele de finantare a cheltuielilor pentru actiuni social-culturale sunt publice sau private, iar īn unele cazuri interne sau externe, dar cea mai mare parte o constituie sursele publice interne.

Īn majoritatea tarilor cu economie de piata, īn finantarea cheltuielilor pentru actiuni social-culturale se folosesc urmatoarele surse:

a) fonduri bugetare, care īn majoritatea statelor detin o pondere mare īn totalul surselor de finantare (ex. īn Austria bugetul aloca 50% din resurse pentru acoperirea cheltuielilor social-culturale; īn Suedia, contributia bugetului era peste 70%; īn Ungaria bugetul acoperea 40% din cheltuielile social-culturale etc.).

Īn tarile cu structura federala este vorba de bugetul federal, bugetul statelor sau bugetul colectivitatilor locale, iar īn tarile cu structura unitara bugetul de stat si bugetele unitatilor administrativ-teritoriale.

b) fondurile financiare cu destinatie speciala; de regula la nivel macro­economic se constituie unele fonduri care sunt alimentate cu resurse ce sunt destinate special pentru finantarea unor actiuni social-culturale cum sunt : fondul pentru asigurarile sociale de stat; fondul pentru asigurarile sociale de sanatate; fondul pentru ajutorul de somaj, constituit īn cea mai mare parte pe seama contributiei agentilor economici si a salariatilor.

c) fondurile proprii ale agentilor economici destinate pregatirii cadrelor, protectiei muncii si actiunilor social-culturale sportive.

d) veniturile proprii realizate de institutiile social-culturale din diferite activitati specifice, din prestarea de servicii catre terti sau din exploatarea unor bunuri ce le apartin;

e) veniturile populatiei, din care suporta diferite taxe, cotizatii, contributii sau alte plati la finantarea unor actiuni social-culturale. Categoriile populatiei care suporta din veniturile lor astfel de prelevari sunt salariatii, agricultorii, pensionarii, liber­ profesionistii, alte persoane etc.

f) fondurile organizatiilor nonprofit cum sunt: institutiile de caritate, fundatiile, asociatiile, bisericile si alte asezaminte de cult, care participa cu diferite sume de bani la finantarea actiunilor social-culturale.

g) ajutorul financiar extern care cuprinde subventii, acordate unor tari din fonduri constituite special īn acest scop de organismele internationale specializate pe domenii de activitate (O.M.S. - Organizatia Mondiala a Sanatatii, U.N.E.S.C.O: ­Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, stiinta si Cultura) sau unele organisme regionale (U.E. - Uniunea Europeana prin intermediul Fondului Social) sau ajutoare banesti (ori materiale) oferite unor state īn situatii deosebite. De asemenea, se poate mentiona ajutorul extern acordat tarilor īn curs de dezvoltare pentru īnvatamānt, educatie si sanatate.

4.2. Cheltuielile publice pentru īnvatamānt

Cheltuielile privind asigurarea instruirii, a pregatirii fortei de munca, ridicarea nivelului de cultura, ocrotirea sanatatii cetatenilor, asigurarile si asistenta sociala reprezinta componente ale cheltuielilor pentru actiuni social-culturale īnscrise īn bugetul statului īn tarile cu economie de piata.

Dezvoltarea īnvatamāntului se realizeaza īn concordanta cu cerintele diferitelor etape de dezvoltare economico-sociala si ale egalizarii conditiilor de instruire si educare a tuturor membrilor societatii. Dezvoltarea si modernizarea īnvatamāntului au condus la cresterea resurselor alocate acestuia īn toate tarile, atāt dezvoltate cāt si īn curs de dezvoltare, contribuind īntr-o masura din ce īn ce mai mare la progresul de ansamblu al societatii.

Finantarea īnvatamāntului se realizeaza īn functie de structura acestuia. Sistemele de īnvatamānt difera de la o tara la alta, īn functie de traditii, de necesitati economice si sociale. Potrivit clasificatiei U.N.E.S.C.O. diferitele tipuri de īnvatamānt se grupeaza astfel:

e īnvatamānt primar (sau de gradul I);

e īnvatamānt secundar (de gradul II );

e īnvatamānt superior (sau de gradul III);

e alte tipuri de īnvatamānt (doctorate, masterate etc).

La rāndul sau, īnvatamāntul secundar cuprinde:

♦ īnvatamāntul secundar general (gimnaziu, licee);

♦ īnvatamāntul secundar tehnic, profesional, pedagogic, postliceal.

Finantarea cheltuielilor pentru īnvatamānt se realizeaza din diferite surse si anume:

bugetul statului;

surse ale populatiei;

surse ale īntreprinderilor;

donatii;

ajutoare externe.

Īn tarile dezvoltate ca si īn curs de dezvoltare exista doua tipuri de unitati de īnvatamānt:

► publice, finantate integral din bugetul statului;

► particulare (private), care pot fi independente sau partial subventionate de stat.

Cheltuielile bugetare pentru īnvatamānt sunt repartizate cu precadere ministerului care organizeaza si conduce īnvatamāntul (Ministerul Īnvatamāntului sau Educatiei), dar fonduri cu aceeasi destinatie apar si la alte ministere cum ar fi Ministerul Apararii (pentru īnvatamāntul militar), Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii (pentru institutele agronomice) s.a.

Īn tarile dezvoltate se finanteaza din bugetul statului cu prioritate īnvatamāntul primar si cel secundar, dar desfasurat atāt īn scoli publice, cāt si private (īn acestea finantarea statului este partiala).

Īn privinta finantarii īnvatamāntului superior se remarca unele caracteristici si anume:

a) pentru īnvatamāntul superior sunt alocate 10-25% din totalul resurselor financiare destinate īnvatamāntului, fiind reduse cheltuielile fata de īnvatamāntul primar si secundar datorita limitarii numarului de cadre cu pregatire superioara cerute de dezvoltarea economica a fiecarei tari;

b) taxele scolare percepute de la cei care urmeaza forme ale īnvatamāntului superior īn majoritatea tarilor sunt diferentiate īn functie de felul facultatilor (publica sau privata) si de profilul acesteia ( umanist, tehnic, etc.);

c) īn tarile dezvoltate, costul īnvatamāntului superior este foarte ridicat ceea ce conduce la situatia de a nu fi respectate īntotdeauna obiectivele sociale pe care si le propun statele īn acest domeniu, cum ar fi egalitatea de sanse sau echitatea;

d) resursele financiare destinate finantarii īnvatamāntului superior īn tarile dezvoltate apar sub doua forme:

═ alocatii bugetare acordate direct institutelor de īnvatamānt superior; īn acest caz, taxele scolare au un nivel redus.

Acest sistem de finantare a īnvatamāntului superior se practica mai ales īn tarile continentale membre ale Uniunii Europene.

═ ajutor acordat studentilor sub forma de burse sau īmprumuturi.

Acest mod de finantare este īntālnit sub forma burselor mai ales īn Marea Britanie si sub forma īmprumuturilor īn tarile scandinave si īn S.U.A.

Īn ultimii ani, īn special īn tarile dezvoltate, o parte a cheltuielilor publice de īnvatamānt este īndreptata spre educarea si formarea adultilor, actiune īn care sunt cuprinse "toate formele de educatie exterioare educatiei scolare", cum ar fi continuarea pregatirii celor care au absolvit o scoala secundara dar nu au o meserie (ucenicie), pregatirea īn cadrul armatei, educatia populara, serviciile de educatie supravegheata s.a...

O alta directie a analizei cheltuielilor publice pentru īnvatamānt se refera la continutul economic (sau natura lor). Privite dupa acest criteriu ele se clasifica īn doua grupe:

- cheltuieli de investitiile (de capital) care se refera la constituirea de unitati de īnvatamānt, dotarea acestora cu aparatura necesara functionarii (inclusiv achizitionarea terenurilor pentru constructii scolare), cheltuieli care sunt destinate obtinerii unor bunuri durabile, a caror utilizare se īntinde pe mai multi ani;

- cheltuieli curente care se refera la īntretinerea si functionarea unitatilor de īnvatamānt. Ele cuprind cheltuieli pentru achizitionarea de bunuri si servicii ce se consuma īn anul curent si se īmpart īn:

♦ cheltuieli de personal (salarii si alte drepturi de personal);

♦ cheltuieli materiale si servicii (cheltuieli de īntretinere si gospodarire, manuale, transport, reparatii);

♦ cheltuieli reprezentānd subventii scolare si transferuri (subventii pentru unitati de īnvatamānt, burse).

Īn numeroase tari cu economie de piata si la nivelul unor organizatii internationale de specialitate s-au promovat unele idei cu privire la necesitatea optimizarii cheltuielilor de īnvatamānt. Pentru realizarea acestui deziderat s-au considerat necesare, mai īntāi, o serie de masuri pregatitoare care privesc:

reconsiderarea structurilor pedagogice, īn vederea adaptarii lor la cerintele modeme ale activitatii social-economice;

democratizarea īnvatamāntului;

crearea unui sistem de īnvatamānt coerent si echilibrat;

renuntarea la specializarile īnguste si formarea stiintifica si tehnica polivalenta a absolventilor;

elaborarea de programe pe termene mijlocii si lungi cu privire la dezvoltarea īnvatamāntului si de normative de formare a cadrelor de specialitate;

integrarea īnvatamāntului particular īn sistemul īnvatamāntului public, ca organizare si conceptie. ­

S-au exprimat opinii potrivit carora īntreprinderile, ca beneficiare ale cadrelor pregatite īn scoli, sa participe cu un anumit impozit la formarea fondurilor destinate finantarii īnvatamāntului de catre autoritatea publica. Alte opinii au accentuat ca statul trebuie sa-si asume rolul atāt de organizator al īnvatamāntului dar si sa preia asupra sa sarcina acoperirii cheltuielilor de īnvatamānt īn proportie hotarātoare. Īn aceste conditii institutiile de īnvatamānt private sa beneficieze de subventii de la buget si sa se afle sub controlul nemijlocit al statului.

Aspectele prezentate privind cheltuielile publice pentru īnvatamānt se regasesc īntr-o anumita masura si īn Romānia, dar ca tara iesita din sistemul economiei centralizate si aflata pe drumul tranzitiei spre economia functionala de piata prezinta unele particularitati:

1) Volumul cheltuielilor alocate īnvatamāntului din bugetul de stat a fost insuficient, situāndu-se, īn fiecare an sub limita legala din P.I.B. Reducerea resurselor bugetare alocate acestui domeniu de activitate nu putea sa nu afecteze calitatea īnvatamāntului, deoarece deciziile arbitrare īn procesul aprobarii si utilizarii fondurilor au condus la situatia ca unele categorii de cheltuieli ( salarii, manuale scolare, cheltuieli de īntretinere si functionare s.a.) sa se situeze sub nivelul minim necesar de functionare al unitatilor de īnvatamānt.

2) Din punct de vedere al resurselor de finantare, cheltuielile de īnvatamānt īn Romānia sunt finantate īntr-o foarte mare proportie din fonduri bugetare (peste 85%). Īn afara fondului bugetar, īn Romānia au existat si exista - avānd o pondere modica - si alte surse de finantare a īnvatamāntului cum ar fi:

▬ fondurile proprii ale unor agentii economici cu capital de stat;

▬ veniturile unitatilor de īnvatamānt;

▬ contributia populatiei ( mai mare īn ultimii ani datorita micsorarii alocatiilor bugetare).

3) Cheltuielile pentru īnvatamānt se finanteaza din bugetul de stat, prin Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, care utilizeaza direct fondurile pentru īnvatamāntul superior, postuniversitar si alte actiuni subordonate lui si din bugetele locale, prin Consiliile Locale, care acorda fonduri inspectoratelor scolare (pentru unitatile de īnvatamānt subordonate acestora).

4) Finantarea īnvatamāntului se realizeaza īn raport cu tipurile sau formele de īnvatamānt. Īn Romānia sistemul de īnvatamānt cuprinde:

- īnvatamāntul primar si gimnazial;

- īnvatamāntul complementar sau de ucenici;

- īnvatamāntul postliceal de specialitate;

- īnvatamāntul profesional;

- īnvatamāntul tehnic;

- īnvatamāntul superior;

- alte actiuni de īnvatamānt.

Fondurile bugetare sunt īndreptate cu precadere catre īnvatamāntul primar si secundar (gimnazial, liceal, postliceal) - aproximativ 80%-85%, īnvatamāntul superior primind 12-14% din alocatiile bugetare.

"Īn Romānia īnvatamāntul este de stat si are caracter gratuit fiind alocat din P.I.B. 6% pentru aceasta actiune". Din anul 1990 au aparut si institutii de īnvatamāntul particular care īsi desfasoara activitatea pe seama taxelor de scolarizare.

Asezarea pe baze moderne a īnvatamāntului de toate gradele īn Romānia are o importanta covārsitoare pentru faptul ca nivelul educational, gradul de civilizatie si formarea profesionala ale unui popor exercita o puternica influenta asupra dezvoltarii tarii pe multiple planuri, contribuind la accelerarea cresterii economice.

4.3. Cheltuieli pentru cultura, religie si actiuni cu activitatea

sportiva si de tineret

Īn scopul realizarii unor obiective ale politicii sociale privind serviciile culturale, artistice, sportive autoritatile publice īndreapta o parte din resursele financiare spre organizarea si functionarea unor institutii specializate īn acest domeniu cum sunt:

e institutiile de cultura si arta;

e patrimoniul cultural;

e formatiile artistice;

e cluburi sportive s.a.

Resursele financiare destinate culturii, artei, sportului, alaturi de cele pentru īnvatamānt, contribuie la cresterea calitatii factorului uman, crearea si īmbogatirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor si idealurilor morale si estetice, ridicarea gradului de educatie si civilizatie si de asemenea īsi aduc aportul la formarea personalitatii umane.

Cheltuielile pentru cultura, religie si actiuni cu activitatea sportiva si de tineret au īn structura lor diferite componente; īn unele tari ele apar īmpreuna cu cheltuielile pentru īnvatamānt formānd categoria "īnvatamānt-cultura"; īn altele apar sub forma cheltuielilor pentru "recreere, servicii culturale si culte".

Ponderea cheltuielilor pentru cultura, religie si actiuni cu activitatea sportiva si de tineret īn totalul cheltuielilor social-culturale si īn totalul cheltuielilor bugetare nu este deosebit de mare ( ex: īn Franta reprezentau 10% īn totalul cheltuielilor social-culturale si 6,4% din totalul cheltuielilor bugetare, īn SUA reprezentau 5,1% īn totalul cheltuielilor social-culturale si 3,1% din totalul cheltuielilor bu 646g62g getare). Īn Romānia cheltuielile pentru cultura, religie si actiuni cu activitatea sportiva si de tineret au īnregistrat o pondere de aproximativ 7% din volumul cheltuielilor social- culturale si de 1% - 2% din totalul cheltuielilor bugetare.

Institutiile cultural-artistice catre care sunt īndreptate resursele financiare sunt: bibliotecile, muzeele, teatrele si institutiile muzicale, case de cultura, patrimoniul cultural, presa, editurile, casele de filme. Activitatea desfasurata de aceste institutii se poate concretiza īn anumite bunuri materiale (care au valoare spirituala) cum sunt cartile, filmele, discurile sau īn servicii culturale, spirituale(concerte, spectacole de teatru, opera etc.).

Cheltuielile publice pentru cultura, religie si actiuni cu activitatea sportiva si de tineret cuprind, din punct de vedere al continutului lor economic:

cheltuieli curente (de personal, materiale);

cheltuieli de capital (cumparari de opere artistice pentru muzee, constructii).

Īn Romānia cheltuielile pentru cultura privesc bibliotecile, casele de cultura, televiziunea, presa, muzeele etc. īn timp ce cheltuielile pentru arta vizeaza īntretinerea de teatre, opere, operete, filarmonici, orchestre populare, formatii cu caracter simfonic si de camera, cinematografe, ansambluri populare de cāntece si dansuri etc.

Unele institutii de cultura si arta ofera servicii gratuite (ex. bibliotecile, muzeele etc.) si sunt finantate integral de la bugetul statului, iar altele, ofera servicii cu plata redusa fata de costul acestora (exemplu: teatrele, opera, filarmonicile etc.) primind de la bugetul statului subventii pentru completarea veniturilor realizate. Din anul 1990, o parte din institutiile de cultura si arta au īnceput sa functioneze ca institutii particulare, cum ar fi: teatre, edituri, formatii artistice, oficii de expozitii.

Sistemul de finantare a cheltuielilor institutiilor de cultura si arta cuprinde:

finantarea bugetara, care aloca integral de la buget fonduri necesare īntretinerii si functionarii institutiei si varsarea la buget a eventualelor venituri realizate (īn cazul bibliotecilor, de exemplu);

autofinantarea partiala a unor activitati cultural-artistice, respectiv retinerea veniturilor realizate pentru a acoperi unele cheltuieli stabilite si primirea īn completare a unor subventii de la buget, cum este cazul caselor de cultura, muzeelor, teatrelor si institutiilor muzicale;

autofinantarea integrala, īn cazul institutiilor care au venituri suficiente pentru a acoperi īn totalitate cheltuielile, deoarece desfasoara activitate cu caracter economic, cum sunt editurile, casele de filme.

finantarea din fonduri speciale extrabugetare; din anul 1997 functioneaza un Fond Cinematografic National, iar īncepānd cu anul 1998 a fost īnfiintat Fondul Cultural National.

Tendintele manifestate īn directia finantarii cheltuielilor pentru cultura si arta vizeaza doua aspecte:

- primul priveste redimensionarea cheltuielilor, concomitent cu o evaluare cāt mai realista a veniturilor pentru ca subventiile de completare alocate de buget sa fie riguros determinate;

- al doilea aspect se refera la cointeresarea institutiilor de cultura si arta īn dezvoltarea unor activitati producatoare de venituri, fara afectarea calitatii actului de cultura.

Cultele religioase sunt libere si autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia. Din punct de vedere financiar, unele culte, recunoscute de stat, primesc subventii bugetare, care sunt utilizate pentru plata salariilor slujitorilor cultelor, alaturi de veniturile lor proprii si pentru finantarea unor investitii. De asemenea, organizatiile de cult beneficiaza de un puternic sprijin din partea statului sub forma avantajelor fiscale (sunt scutite de plata impozitului pe profit, sunt subiecti exceptati de la plata TVA s.a.).

Activitatea sportiva si de tineret este sustinuta financiar din fonduri bugetare, īn proportie de circa 75% si din venituri proprii extrabugetare. Acestea din urma pot sa apara sub forma:

♦ īncasarilor din manifestari sportive si de tineret;

♦ taxelor din īnchirierea unor baze sportive;

♦ veniturilor din valorificarea drepturilor de imagine;

♦ donatiilor;

♦ sponsorizarilor s.a.

Un aspect important ce trebuie reflectat se refera la modificarea, dupa 1996, a tehnicii de finantare a cheltuielilor pentru cultura, religie si actiuni cu activitatea sportiva si de tineret prin acordarea unor sume globale, care au sporit autonomia, dar si responsabilitatea institutiilor finantate, fata de fondurile primite si fata de realizarea actiunilor specifice.

Prin importanta influenta pe care o exercita asupra complexitatii fiintei umane, cheltuielile pentru cultura, religie si actiuni cu activitatea sportiva si de tineret trebuie sa constituie, īn perioada viitoare, o preocupare de prim rang pentru autoritatile publice romānesti, atāt īn directia sporirii fondurilor alocate, cāt si pe linia stimularii civismului cultural, religios si sportiv al membrilor societatii.

4.4. Cheltuielile publice pentru sanatate

Cheltuielile pentru ocrotirea sanatatii ocupa, de asemenea, un loc important īn cadrul cheltuielilor social-culturale deoarece ocrotirea sanatatii populatiei constituie un factor deosebit de important al desfasurarii normale a vietii si a ocrotirii activitatii umane. Apararea sanatatii este o preocupare deosebita manifestata de statul nostru, confirmata de cuantumul cheltuielilor bugetare destinate īn acest scop.

Īn conditiile actuale este necesara o dimensionare corespunzatoare a fondurilor publice pentru sanatate, necesare pentru reorganizarea si eficientizarea sistemului de asistenta medicala.

Politica medico-sanitara este o componenta a politicii economico-sociale pentru realizarea careia se folosesc importante resurse financiare, cu tendinta de continua crestere.

Cresterea cheltuielilor cu ocrotirea sanatatii este determinata de mai multi factori, dintre care se mentioneaza:

diversificarea si sporirea cerintelor de asistenta si tratament medico-sanitar datorita cresterii numarului populatiei si modificarii structurii ei;

cresterea costului prestatiilor medico-sanitare;

intensificarea factorilor de risc;

folosirea unor noi mijloace de stabilire a diagnosticului, a tratamentului;

cresterea numarului cadrelor medico-sanitare etc.

Ocrotirea sanatatii populatiei constituie īn tara noastra o importanta problema publica. Legislatia tarii consfinteste si garanteaza dreptul la ocrotirea sanatatii si asigura, īn fapt, accesul tuturor cetatenilor fara deosebire de nationalitate, rasa sau religie la asistenta medicala acordata prin institutii medico-sanitare de stat si private, precum si dreptul la ocrotirea deosebita a mamei si a copilului.

Investitiile īn sanatate cuprind cheltuielile care se efectueaza pentru ocrotirea sanatatii si resursele necesare finantarii actiunilor preventive si de conservare a starii de sanatate, care constituie un factor al dezvoltarii economice si sociale a tarii.

Ocrotirea sanatatii publice cuprinde cheltuielile cu:

▬ reteaua institutiilor si actiunilor curativo-profilactice de asistenta medicala generala (spitalele, clinicile cu stationar, policlinicile, unitatile ambulatorii, statiile de salvare, statiile de recoltare si conservare a sāngelui);

▬ reteaua medicala profilactica de ocrotire si asistenta medicala a mamei si copilului (casele de nastere, casa copilului, cresele, dispensarele si policlinicile de copii, spitalele de copii);

▬ institutiile si actiunile de lupta īmpotriva tuberculozei (dispensarele TBC, spitalele TBC, preventoriile si sanatoriile TBC, statiile micro-radiografice);

▬ unitatile antiepidemice si dermato-venerice (statiile sanitare si antiepidemice, statiile de dezinfectare, de depozitare si de deratizare, serviciile sanitare din porturi si de la punctele de frontiera, profilaxia si combaterea bolii transmisibile, dispensarele si spitalele antivenerice);

▬ instalatiile de acordare a asistentei medicale din sectorul de odihna si tratament balnear;

▬ diferite alte institutii si actiuni medico-sanitare (unitati de expertiza medico­-judiciara, laboratoarele pentru controlul medicamentelor, unitatile pentru educatia sanitara etc.).

Īn afara de institutiile medico-sanitare publice au īnceput sa ia fiinta policlinici cu plata, institutii medicale private.

Prin fondurile alocate de la bugetul statului si prin importantele masuri luate de stat īn ceea ce priveste: organizarea, extinderea, diversificarea si modernizarea retelei medico-sanitare si īnzestrarea acesteia cu aparatura perfectionata; pregatirea si cresterea numarului de cadre medico-sanitare; dezvoltarea cercetarii stiintifice si a productiei de medicamente s-au obtinut unele rezultate pozitive īn ocrotirea sanatatii.

Principiile de baza ale politicii īn domeniul ocrotirii sanatatii publice sunt:

● medicina sa fie īn primul rānd a omului sanatos si nu a bolnavului;

● prevenirea si combaterea īmbolnavirii;

● prelungirea duratei vietii active si īn general, a vietii omului;

● accesibilitatea populatiei la toate formele de asistenta medicala;

● īntarirea continua a starii de sanatate a populatiei - componenta esentiala a calitatii vietii;

● cresterea unor generatii sanatoase, viguroase.

Īn cadrul fiecarei unitati, cheltuielile cu ocrotirea sanatatii cuprind: cheltuieli de capital (adica investitiile, reparatiile capitale) si cheltuieli curente (salarii, contributii pentru asigurarile sociale, cheltuieli pentru medicamente, hrana si materiale sanitare, calculate īn functie de numarul de paturi pe īntregul an, cheltuieli pentru inventar, iluminat, īncalzit etc.).

Prin aceste cheltuieli se urmareste dezvoltarea activitatii medicale preventive, ridicarea nivelului de cultura sanitara a cetatenilor, asigurarea mijloacelor de aparare si refacere a sanatatii populatiei, largirea si perfectionarea retelei de asistenta medico-sanitara din policlinici, spitale, preventorii, case de nastere etc. si luarea de masuri pentru īmbunatatirea conditiilor de munca si de viata care sa conduca la conservarea si īntarirea sanatatii publice.

Teoria si practica financiara au consacrat doua sisteme principale de finantare a sanatatii, utilizate pe scara larga īn tarile dezvoltate ale lumii:

sistemul englez ;

sistemul german.

Sistemul englez ofera īngrijiri medicale gratuite pentru toti membrii societatii, fondurile de resurse financiare fiind constituite din impozite si taxe. Principala sursa de finantare este bugetul de stat, care se administreaza de catre Ministerul Sanatatii. Pacientii nu suporta, īn mod direct, contravaloarea actului medical, atunci cānd beneficiaza de acesta, dar au obligatia de a se īnscrie la un medic de familie.

Sistemul german se bazeaza pe contributii obligatorii, suportate de angajati si angajatori. Aceste resurse sunt mobilizate la nivelul unor institutii autonome specializate (case de boala, case de asigurari de sanatate), care gestioneaza fondurile respective. Ele īncheie contracte cu prestatorii de servicii medicale (medici, farmacisti) prin care se angajeaza sa suporte costul actului medical de care beneficiaza persoanele asigurate. Functionarea eficienta a acestui sistem presupune o delimitare clara īntre sectorul ambulatoriu de īngrijiri medicale, care este īn īntregime privat si sectorul spitalicesc, integral public.

Īn Romānia, pāna īn anul 1997 sanatatea a fost finantata dupa modelul englez. Prin Legea asigurarilor sociale de sanatate nr.145/1997 s-a realizat, īncepānd cu 1998, o redefinire a sistemului se sustinere financiara a acestui domeniu, bazata pe modelul german. Efectul generat de o astfel de schimbare a constat īn reorganizarea structurilor institutionale, prin privatizarea sectorului primar (ambulatoriu), concomitent cu reconsiderarea surselor de finantare. Īn aceste noi conditii cheltuielile pentru sanatate sunt acoperite din:

fondurile de asigurari sociale de sanatate;

bugetul de stat;

resursele populatiei;

resursele unor organizatii non-guvernamentale de caritate;

resurse externe.

Fondurile de asigurari sociale de sanatate reprezinta principala sursa de finantare a sanatatii īn tara noastra, contribuind cu peste 60% din resursele alocate acestui domeniu. Ele se constituie prin contributiile suportate de angajati (5,5% din venitul salarial brut), pensionari, alte persoane fizice si de angajatori (5,2% asupra fondului de salarii brut lunar). Administrarea acestor fonduri se realizeaza pe doua paliere: la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si la nivelul caselor de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti.

Bugetul de stat finanteaza, integral sau partial, cheltuielile curente, dar si de capital ale unitatilor sanitare organizate ca institutii publice. De asemenea, prin intermediul resurselor bugetare se sustin programele nationale de sanatate, initiate de Ministerul Sanatatii, integral si alte programe, partial (alaturi de fonduri provenite de la casele de asigurari de sanatate).

Resursele populatiei contribuie la finantarea contravalorii unor medicamente sau prestatii medicale, ce nu sunt cuprinse īn sfera asigurarilor de sanatate, precum si la īncheierea unor asigurari private, facultative.

Eficienta cheltuielilor cu sanatatea se apreciaza cu indicatori cum sunt:

═ durata medie a vietii;

═ morbiditatea;

═ natalitatea;

═ mortalitatea infantila si generala;

═ cheltuielile totale pe un pat de spital;

═ numarul de zile din an īn care un pat de spital este ocupat;

═ numarul de medici si personal sanitar mediu la o suta de pacienti etc.

Cresterea eficientei cheltuielilor cu ocrotirea sanatatii se poate obtine pe urmatoarele cai:

♦ buna gospodarire a activelor fixe, a tuturor dotarilor si a īntregii aparaturi medicale;

♦ repartizarea judicioasa a zestrei materiale īn teritoriu;

♦ perfectionarea pregatirii personalului medico-sanitar;

♦ asigurarea accesului populatiei la unitatile medico-sanitare, prevenirea si reducerea īmbolnavirilor;

♦ efectuarea cu promptitudine si la timp a investigatiilor medicale;

♦ stabilirea prompta a diagnosticului;

♦ efectuarea tratamentului;

♦ refacerea sanatatii si a capacitatii de munca īn timp scurt si reintegrarea rapida socio-profesionala.

4.5. Cheltuielile publice pentru securitate sociale

Aceasta grupa de cheltuieli social-culturale cuprinde resursele financiare publice destinate acordarii de ajutoare, alocatii, pensii, īndemnizatii, s.a. unor persoane salariate sau nesalariate (īn categoria celor din urma fiind inclusi batrānii, invalizii, handicapatii, somerii, femeile, tinerii). Cea mai importanta componenta a cheltuielilor cu securitatea sociala o reprezinta asigurarile sociale.

Marimea cheltuielilor cu securitatea sociala variaza de la o tara la alta īn functie de:

♦ potentialul economic;

♦ numarul si structura populatiei;

♦ orientarea politicii sociale;

♦ sistemul de asigurari sociale.

Īn tarile dezvoltate ele reprezinta peste jumatate din totalul cheltuielilor social-culturale, ocupānd un loc īnsemnat si īn ansamblul cheltuielilor bugetului generale consolidat, īn schimb īn tarile īn curs de dezvoltare volumul si ponderea lor sunt mai reduse.

Acordarea de asistenta sociala, ajutoare, alocatii reprezinta o latura importanta a politicii statelor prin care se urmareste sprijinirea anumitor categorii de membri ai societatii. Īn special īn tarile dezvoltate, resursele financiare destinate securitatii sociale urmaresc concretizarea unor programe sociale vaste, cum ar fi cele privind combaterea saraciei, lichidarea somajului, ajutorarea handicapatilor, a familiilor cu multi copii etc. Aceste resurse contribuie la ajutorarea si ameliorarea situatiei indivizilor respectivi si cauta sa previna producerea altor riscuri īn societate.

Īn zilele noastre, orice sistem de realizare a securitatii sociale este asezat, din punct de financiar, pe un set de principii, dupa cum urmeaza:

existenta de cotizatii sociale, salariale si patronale pentru constituirea fondurilor securitatii sociale;

fundamentarea actiunilor de asigurare a securitatii sociale pe maximele mutualitatii si solidaritatii sociale;

caracterul universal al acordarii ajutoarelor sau efectuarii prestatiilor sociale;

stimularea dezvoltarii sectorului privat de asigurare a securitatii sociale;

instituirea sau nu a unui venit minim garantat.

Sursele de finantare a cheltuielilor cu securitatea sociala sunt diferite, īn functie de natura sistemului - contributiv sau necontributiv - de asigurare a acestor prestatii.

Cheltuielile efectuate pe linia asigurarilor sociale si ajutorului de somaj, se finanteaza pe seama contributiilor salariatilor, liber profesionistilor, patronilor, la care se adauga subventiile din fondurile bugetare.

Cheltuielile pe linia asistentei sociale se acopera īn principal pe seama resurselor din fonduri bugetare (mai ales cele constituit la nivel locale), la care se adauga resursele provenind din donatii, contributii voluntare etc.

Alaturi de aceste resurse interne, īn unele tari, participa resurse externe provenind de la organisme specializate, cum este Fondul Social ce se constituie īn cadrul Uniunii Europene si care si-a folosit resursele, īncepānd cu 1973, pentru combaterea somajului īn rāndul tinerilor si femeilor.

Actiunile pe linia securitatii sociale pot īmbraca doua forme, si anume:

a) ajutoare, īndemnizatii, compensatii si alte forme de sprijin īn bani;

b) ajutoare īn natura, care capata forma unor prestatii de servicii sociale, de care beneficiaza persoane batrāne, handicapati, mame singure, s.a.

Fondul pentru ajutorul de somaj reprezinta un instrument de protectie sociala a celor ramasi fara lucru si se constituie din contributii obligatorii ale salariatilor si patronilor (firmelor) si din subventii alocate din fonduri bugetare. Proportia īntre aceste doua categorii de surse difera de la o tara la alta, si anume:

● īn tarile dezvoltate, ca Germania, Franta, S.U.A., fondul pentru ajutorul de somaj este alimentat, īn principal, din contributii ale patronilor si salariatilor si īntr-o mica masura din subventii de la buget;

● īn altele, ca Suedia, din fonduri guvernamentale, se asigura constituirea fondului de asigurari de somaj īn proportie de peste 35%.

Contributiile angajatorilor si angajatilor se calculeaza īn cote procentuale aplicate asupra fondului de salarii sau asupra veniturilor. Acordarea ajutorului de somaj se face diferit īn functie de situatia persoanei ramase temporar fara lucru.

Exista doua forme de ajutor de somaj, si anume:

alocatie (asigurare) de somaj;

ajutor de somaj (sau de solidaritate).

Alocatia de somaj se acorda majoritatii salariatilor ramasi fara lucru, care au o anumita vechime īn munca si au platit cotizatii.

Ajutorul de somaj se acorda salariatilor - someri nou veniti pe piata fortei de munca si care nu īndeplinesc conditiile pentru alocatia (asigurarea) de somaj. Aceasta structura a ajutorului de somaj se īntālneste īn Franta, Germania, Suedia, si prezinta diferentieri de la o tara la alta, atāt ca marime, cāt si ca perioada de timp pentru care se acorda.

Īn afara ajutorului de somaj, īn tarile dezvoltate, spre exemplu īn tarile membre ale Uniunii Europene, se mai practica si alte forme de sprijin a celor ramasi fara un loc de munca si constau īn:

ajutoare acordate īn bani unor someri sau salariati amenintati cu concedierea pentru crearea de mici īntreprinderi;

acordarea de ajutoare pentru īncadrarea īn munca (de care beneficiaza patronii care angajeaza someri īn special tineri si femei);

prelungirea primirii ajutorului de somaj de catre someri īn vārsta pāna la īmplinirea vārstei de pensionare s.a.

Īn Romānia, trecerea la economia de piata a facut necesara adoptarea īn anul 1991, a Legii privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala (Legea nr. 1/1991), care ulterior a fost modificata prin numeroase alte acte normative.

Fondul pentru ajutorul de somaj se constituie din contributia īntreprinderilor indiferent de forma de proprietate (0,5% asupra fondului de salarii lunar), contributia personalului la fondul de somaj (reprezentānd 0,5% din salariul brut lunar al personalului angajat), si subventii de la buget pentru completarea fondului, cānd resursele nu acopera integral platile.

Contributia de somaj se calculeaza si se varsa de agentii economici īn mod obligatoriu, integral. Fondul de somaj se administreaza la nivel centralizat de catre ministerul de resort si este utilizat, prin directiile sale judetene, pentru:

a) plata ajutorului (indemnizatiei) de somaj celor īn drept;

b) finantarea cheltuielilor legate de calificarea si recalificarea somerilor;

c) acordarea de credite agentilor economici ce creeaza noi locuri de munca si angajeaza someri.

Ajutorul de somaj se acorda persoanelor ramase temporar fara loc de munca sau tinerilor neīncadrati dupa absolvirea scolii pentru o perioada cuprinsa īntre 6 si 12 luni, īn functie de stagiul de cotizare. Beneficiarii de ajutor de somaj trebuie sa se prezinte īn mod obligatoriu, la anumite perioade, la oficiile fortelor de munca, pentru a fi plasati īn locuri de munca sau pentru a fi calificati sau recalificati īn meserii solicitate pe piata fortei de munca.

Ajutorul (indemnizatia) de somaj consta īntr-o suma de bani, calculata īn mod diferentiat, īn raport de specificul somerului (o suma fixa la care se adauga un procent, 75% din salariul anterior disponibilizarii).

Cheltuielile pentru asistenta sociala, ajutoare, alocatii sunt destinate īn principal pentru ajutorarea batrānilor, handicapatilor, invaziilor si altor persoane lipsite de venituri si sustinatori.

Īn Romānia sunt īndreptate importante fonduri bugetare catre destinatii asemanatoare. Astfel, īn cadrul cheltuielilor pentru asistenta sociala sunt alocate fonduri pentru camine de batrāni, camine spital pentru handicapati, cantine de ajutor social, centre de primire minori si pentru plasament familial. Grupa cheltuielilor cu alocatii si alte ajutoare cuprinde alocatiile de stat pentru copii, ajutoare pentru mame cu multi copii, indemnizatiile de nastere si ajutoare pentru sotiile de militari īn termen. Toate aceste cheltuieli sunt suportate din bugetul de stat.

Alocatia de stat pentru copii constituie o forma de sprijin banesc lunar acordat de catre statul romān din bugetul sau copiilor īn vārsta de pāna la 16 ani, iar daca urmeaza o forma de īnvatamānt pāna la 18 ani. Copiii si tineri se bucura de un regim special de protectie si de asistenta īn realizarea drepturilor lor. Statul acorda alocatii de stat pentru copii si ajutoare pentru īngrijirea copilului bolnav ori handicapat.

Copiii care au contractat o invaliditate īncadrata īn gradul I sau II, pāna la īmplinirea vārstei de 16 ani, copiii handicapati, precum si copiii cetatenilor straini si ai persoanelor fara cetatenie rezidenti īn Romānia beneficiaza de alocatie de stat, daca locuiesc īmpreuna cu parintii. Titular al dreptului de alocatie este copilul.

Alocatia se plateste unuia dintre parinti pe baza acordului acestora sau īn caz de rea īntelegere pe baza hotarārii autoritatii tutelare, parintelui la care s-a stabilit, prin hotarāre judecatoreasca, domiciliul copilului ori caruia i s-a īncredintat spre crestere si educare. Alocatia se plateste tutorelui, curatorului, persoanei care i-a fost dat īn plasament familial copilul sau īncredintat spre crestere si educare. Dupa īmplinirea vārstei de 14 ani plata alocatiei se poate face direct titularului, cu īncuviintarea reprezentantului sau legal. Copiii īn vārsta de pāna la 7 ani care nu urmeaza īnvatamāntul general obligatoriu nu beneficiaza de plata alocatiei, exceptie facānd cei care nu sunt scolarizati din motive de sanatate dovedite cu certificat medical.

Nu se plateste alocatia īn lunile īn care copiii titulari ai dreptului se afla mai mult de 15 zile īn institutii de ocrotiri de asistenta sociala care le asigura īntretinerea completa din partea statului.

Stabilirea dreptului de alocatie se face pe baza cererii si a actelor din care rezulta īndeplinirea conditiilor de acordare a acestui drept.

Cererea se face de catre parinti, tutori sau curatori īn numele copilului iar dupa īmplinirea vārstei de 14 ani, cererea se poate face si de catre copil, cu īncuviintarea reprezentantului sau legal.

Plata alocatiei se face īncepānd cu luna urmatoare celei īn care s-a nascut copilul. Daca cererea este īnregistrata ulterior lunii īn care s-a nascut copilul, plata alocatiei se poate face si pentru perioadele anterioare dar nu mai mult de 12 luni. Plata alocatiei īnceteaza cu luna urmatoare celei īn care nu mai sunt īndeplinite conditiile de acordare.

Persoanele carora li se face plata alocatiei sunt obligate sa comunice īmprejurarile care au determinat īncetarea conditiilor de acordare īn termen de 15 zile de la aparitia acestora.

Sumele platite necuvenit cu titlu de alocatie se recupereaza pe baza deciziei emise de persoana juridica prin care s-a efectuat plata alocatiei sau prin angajamentul de plata scris al persoanei care le-a īncasat īn mod necuvenit. Alocatia de stat pentru copii nu este impozabila si nu poate fi urmarita silit decāt īn vederea recuperarii sumelor platite necuvenit cu acest titlu.

Pentru copiii handicapati si pentru copiii care pāna la īmplinirea vārstei de 16 ani au contractat o invaliditate īncadrata īn gradul I si II, alocatia se plateste de catre autoritatea centrala care raspunde de problemele persoanelor cu handicap din fondul de risc si boala.

Ajutorul social reprezinta, īn tara noastra, īncepānd cu data de 1 ianuarie 2002, un mijloc de asigurare a venitului minim garantat. Acesta a fost reglementat prin Legea nr. 416/2001 si se asigura prin acordarea unui ajutor social lunar, pe baza principiului solidaritatii sociale, fiind o forma de asistenta sociala.

Beneficiarii dreptului la venitul minim garantat sunt familiile si persoanele singure, cetateni romāni, precum si familiile sau persoanele singure cetateni ai altor state sau apatrizi, care au resedinta sau, dupa caz, domiciliul īn Romānia, īn conditiile legislatiei romāne. Familia desemneaza sotul si sotia, sau sotul, sotia si copiii lor necasatoriti, care locuiesc si gospodaresc īmpreuna. Totodata, este asimilata termenului familie si situatia persoanei necasatorite, care locuieste īmpreuna cu copiii aflati īn īntretinerea sa, precum si barbatul si femeia necasatoriti, cu copiii lor si ai fiecaruia dintre ei, care locuiesc si gospodaresc īmpreuna. Prin persoana singura se īntelege persoana care a īmplinit vārsta de 18 ani, locuieste si se gospodareste singura.

Nivelul venitului minim garantat se stabileste īn suma fixa lunara, pe persoana singura sau pe familie, īn acest ultim caz, diferentiat, īn functie de numarul membrilor si se indexeaza anual, prin hotarāre a Guvernului, īn raport de evolutia inflatiei.

Cuantumul ajutorului social se determina ca diferenta īntre nivelul venitului minim garantat aferent si venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Daca rezultatul acestei operatii este situat sub valoarea de 50 de lei, se acorda, ca ajutor social, plafonul minim al acestuia, respectiv suma de 50 de lei.

De asemenea, se prevede o majorare a nivelului ajutorului social cu 15%, daca venitul lunar al familiei sau al persoanei singure este realizat (de cel putin un membru sau de beneficiarul singur) pe baza unui contract individual de munca sau a unei conventii civile de prestari de servicii.

Pentru a primi ajutorul social, legea obliga membrii apti de munca ai familiilor beneficiare sa presteze, lunar, cel mult 72 de ore de munca īn folosul colectivitatii locale, fara posibilitatea de a transfera aceasta obligatie īn sarcina altor persoane.

Persoanele apte de munca, care nu realizeaza venituri din salarii sau din alte activitati, se iau īn considerare, la stabilirea numarului membrilor de familie, pentru determinarea nivelului de venit minim garantat pe familie, numai daca fac dovada faptului ca sunt īn evidenta agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, pentru īncadrarea īn munca si nu au refuzat, nejustificat, un loc de munca oferit sau participarea la un program de pregatire profesionala. De la aceasta cerinta fac exceptie:

e persoana care are īn īngrijire unul sau mai multi copii īn vārsta de pāna la 7 ani;

e persoana care urmeaza o forma de īnvatamānt la cursuri de zi, pāna la īmplinirea vārstei de 25 de ani sau de 26 de ani (pentru cei care urmeaza studii superioare cu o durata de scolarizare mai mare de 5 ani);

e persoana care īndeplineste conditiile legale de pensionare;

e persoana adulta a carei incapacitate de munca este dovedita prin acte medicale.

Venitul lunar net al familiei, si dupa caz, al persoanei singure, se stabileste prin luarea īn considerare a tuturor categoriilor de venituri realizate (inclusiv indemnizatia de somaj, alocatia de stat pentru copii, arenzile, chiriile, partea din eventualele venituri obtinute īn comun s.a.).

Ajutorul social se acorda pe baza de cerere, īntocmita de catre un membru al familiei, care are capacitate deplina de exercitare a drepturilor civile. Aceasta trebuie īnsotita de acte doveditoare, referitoare la veniturile realizate sau, īn lipsa acestora, de o declaratie pe propria raspundere. Titularul ajutorului social este persoana care a facut cererea, iar beneficiarul acestuia este familia. Toate documentele mentionate anterior trebuie depuse la primarul localitatii īn a carui raza teritoriala locuieste titularul. Oficialul local, pe baza unei anchete sociale, are obligatia, ca īn termen de 30 de zile de la depunere, sa solutioneze cererea, iar daca avizul este favorabil, sa stabileasca, prin dispozitie scrisa, comunicata titularului īn termen de 5 zile de la emitere, cuantumul ajutorului social. Plata acestuia se face īncepānd cu luna urmatoare celei īn care s-a īnregistrat cererea la primarul localitatii.

Beneficiarii ajutorului social au, potrivit dispozitiilor legale, o serie de obligatii, dintre care amintim:

sa comunice primarului, īn scris, orice modificare intervenita, cu privire la veniturile si la numarul membrilor familiei, īn termen de 30 de zile de la data la care a survenit schimbarea;

persoanele apte de munca au obligatia sa dovedeasca, cu acte, din 3 īn 3 luni, ca sunt īn evidenta agentiei teritoriale pentru ocupare fortei de munca, nu au refuzat, nejustificat, un loc de munca si nu s-au opus participarii la un program de pregatire profesionala.

Īn conditiile īn care nu se īndeplinesc de catre beneficiari obligatiile legale, se procedeaza la suspendarea temporara a platii ajutorului social, īn cazul persoanei singure, respectiv la diminuarea cuantumului acestuia, īn situatia familiei. Aceste masuri se adopta prin dispozitie scrisa a primarului, ce trebuie comunicata titularului īn termen de 15 zile de la emitere si care devine operationala īncepānd cu data de 1 a lunii urmatoare celei īn care nu mai sunt īndeplinite obligatiile.

Plata definitiva a ajutorului social īnceteaza īn urmatoarele situatii:

cānd beneficiarii nu mai īndeplinesc conditiile prevazute de lege pentru acordarea acestuia;

cānd beneficiarii care au fost sanctionati cu suspendarea temporara a acestuia nu au depus īn termen de 3 luni, de la adoptarea acestei prime masuri, dovezi prin care sa demonstreze ca au respectat obligatiile ce le reveneau.

Sumele īncasate necuvenit, cu titlu de ajutor social, se recupereaza, īn cel mult 3 ani, de la beneficiar sau, daca nu este posibil, de la persoanele vinovate de acordarea lor. Aceasta operatiune se realizeaza prin dispozitia primarului, care devine titlu executoriu de la data comunicarii ei(īn termen de 15 zile de la constatarea situatiei).

Fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suporta din bugetele locale, se evidentiaza distinct īn cadrul acestora si nu pot fi utilizate pentru alte destinatii.

Ajutorul pentru īncalzirea locuintei se acorda pentru perioada sezonului rece, 1 noiembrie-31 martie, persoanelor singure si familiilor beneficiare de ajutor social, odata cu plata acestuia. El se include īn ajutorul social, prin majorarea nivelului lunar al venitului minim garantat pentru perioada prevazuta, si se stabileste diferentiat, īn functie de natura sistemului de īncalzire (centralizat sau independent). Cuantumul ajutorului pentru īncalzirea locuintei se indexeaza anual, prin hotarāre a Guvernului si se suporta din aceleasi surse financiare ca si ajutorul social.   

Guvernul si primarii pot acorda ajutoare de urgenta, īn limita fondurilor existente, familiilor sau persoanelor care se afla īn situatii de necesitate datorate calamitatilor naturii, incendiilor, accidentelor sau altor cauze temeinic justificate.

Ajutorul social si ajutorul pentru īncalzirea locuintei sunt scutite de impozit. Dispozitia primarului privind acordarea, neacordarea, modificarea, suspendarea, īncetarea dreptului la ajutorul social si la ajutorul pentru īncalzirea locuintei, schimbarea titularului acestora, precum si cea de recuperare a sumelor īncasate necuvenit se pot ataca pe calea contenciosului administrativ si cererile, actiunile, caile de atac sunt scutite de taxa de timbru.

Alocatia pentru copiii nou-nascuti se acorda, de regula, mamelor sau, cānd acestea nu au dreptul de a fi beneficiare, reprezentantului legal al copilului, pentru fiecare dintre primii 4 copii nascuti vii, o singura data pentru fiecare copil. Plata sa se efectueaza pe baza de acte doveditoare, prin dispozitie a primarului localitatii īn a carei raza domiciliaza mama sau, dupa caz, unde a fost īnregistrata nasterea copilului. Cuantumul acestei alocatii este stabilit īn suma fixa si se indexeaza prin hotarāre a Guvernului. Sursa de acoperire financiara a acestor cheltuieli este bugetul de stat.

Cheltuielile cu asistenta sociala de stat cuprind, de fapt, masurile pe care statul le ia pentru ocrotirea invalizilor de razboi, bolnavilor cronici, accidentatilor si vaduvelor de razboi, urmasilor celor decedati īn timpul īndeplinirii serviciului militar, membrilor lor de familie, invalizilor si urmasilor celor cazuti īn Revolutia din decembrie 1989, invalizilor din nastere sau din accidente īn timpul copilariei, copiilor orfani si celor cu deficiente psihice sau senzoriale si batrānilor care nu au fost īncadrati īn munca si care nu au mijloace de trai, nu au sustinatori legali si au nevoie absoluta de sprijinul societatii īn vederea asigurarii unei vieti demne, decente si civilizate.

Prin cheltuielile cu asistenta sociala se asigura o anumita calificare profesionala sau recalificare a invalizilor īn vederea redobāndirii capacitatii lor de munca. Ocrotirea acestor categorii de persoane mai consta īn:

▬ īntretinerea de unitati sociale de ocrotire si īnvatamānt pentru minorii cu deficiente fizice si intelectuale;

▬ educarea si pregatirea profesionala a acestor minori;

▬ īncadrarea invalizilor īn munca potrivit capacitatii lor de munca;

▬ plasarea batrānilor īn caminele de batrāni sau īn camine-spital;

▬ plata de ajutoare banesti, pensii, acordarea de asistenta si tratament medical, de tratament balneo-climateric, facilitarea plasamentului familial, īntretinerea caselor de copii etc.

Fondurile necesare realizarii asistentei sociale de stat sunt alocate direct de la bugetul statului si ele se administreaza de catre ministerul de resort si directiile judetene din subordinea acestuia.