CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU OBIECTIVE SI ACTIUNI ECONOMICE, PENTRU PROTECTIA MEDIULUI SI PENTRU CERCETARE-DEZVOLTARE

CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU OBIECTIVE sI ACŢIUNI ECONOMICE, PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI sI PENTRU CERCETARE-DEZVOLTARE

5.1. Caracterizarea generala: necesitatea, nivelul si structura cheltuielilor publice pentru obiective si actiuni economice

În cadrul acestei categorii sunt incluse cheltuielile care se refera la fin 323b11d antarea obiectivelor si activitatilor cu caracter economic din întreprinderile sectorului public si la subventionarea unor întreprinderi proprietate privata ori mixta din domeniul productiei si distributiei de energie si combustibil, industriei extractive, agriculturii, transporturilor, telecomunicatiilor, constructiilor, precum si al altor întreprinderi care se bucura de protectie din partea statului.

Din punct de vedere al continutului economic, aceste cheltuieli au caracter complex:

e unele reprezinta cheltuielile curente sau de functionare, respectiv, de desfasurare a activitatii economice (de productie sau prestari servicii);

e altele constituie cheltuieli de capital (de investitii);

e iar altele (subventiile) sunt cheltuieli de transfer.

În cadrul gruparilor functionale O.N.U., continutul acestor cheltuieli reflecta destinatia de ramura, de domeniu sau sector de activitate, în care se desfasoara actiunile economice finantate din resursele publice si anume:

- industrie;

- transporturi si comunicatii;

- drumuri;

- gospodarie comunala;

- locuinte sociale;

- agricultura, silvicultura, pescuit, vânatoare;

- alte servicii si afaceri economice.

În ansamblu lor, cheltuielile publice privind sectorul economic reprezinta între aproximativ 7-13% din totalul cheltuielilor publice ale statelor dezvoltate, iar în tarile în curs de dezvoltare, acestea ajung pâna la 30%. În ceea ce priveste ponderea acestor cheltuieli în produsul intern brut, cheltuielile publice pentru actiuni economice detin proportii reduse, situându-se în general sub 6%.

În România, cheltuielile pentru finantarea economiei nationale au reprezentant 52,5% din total, în anul 1950; 64,3% în 1960; 61,9% în 1970; 62,4% în 1980; 56,1% în 1989. În 1990 cheltuielile respective au reprezentat 48,3% din total. Ponderile consistente ale acestei categorii de cheltuieli se explica prin modul centralizat de finantare a investitiilor sectorului de stat pe seama resurselor bugetare.

Dupa decembrie 1989 s-a trecut la restrângerea treptata a sferei si diversificarii sectorului public si la introducerea unor forme noi de organizare si gestionare a unitatilor din sectorul public. S-a asigurat promovarea concurentei si liberalizarea preturilor si salariilor, piata devenind principiul regulator al productiei, schimbului si consumului; au fost introduse noi instrumente economico-financiare menite sa stimuleze desfasurarea unei activitati eficiente, restrictionarea celei neeficiente etc. Astfel s-a trecut la restrângerea la minimum a interventiei statului prin mijloace administrative în deciziile agentilor economici cu privire la alocarea si folosirea resurselor, la extinderea sau reintegrarea activitatilor, la circulatia mijloacelor de productie care se desfasoara prin mecanismul economiei de piata. Toate aceste eforturi si-au demonstrat, în timp, eficienta astfel încât la nivelul bugetului de stat din ultimii ani cheltuielile pentru obiective si actiuni economice au reprezentat pâna la 20% din total, valoare sensibil diminuata fata de cele înregistrate în anii precedenti. De mentionat ca la aceasta performanta s-a ajuns, în special, prin micsorarea semnificativa a subventiilor de exploatare acordate de stat sectorului public al economiei, mai ales datorita restrângerii dimensiunilor acestuia, ca rezultat direct al procesului de privatizare.

Activitatea economica în sectorul public este organizata în cadrul companiilor(societatilor) nationale, regiilor autonome sau al societatilor comerciale dupa caz. Atât companiile, regiile autonome, cât si societatile cu capital integral sau majoritar de stat au obligatia sa-si acopere cheltuielile din venituri proprii. În situatii justificate în care veniturile proprii nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor, fie datorita influentei unor factori conjucturali, fie datorita politicii promovate de stat pe linia preturilor de vânzare, a exporturilor si altele, finantarea cheltuielilor se efectueaza pe seama fondurilor procurate de pe piata capitalului de împrumut (credite bancare, emisiune de obligatiuni ect.), iar în cazuri exceptionale, acestea pot beneficia de anumite alocatii bugetare.

În România la nivelul întreprinderilor publice, cheltuielile cuprind costurile de productie sau alte activitati prestatoare de servicii, cercetarea stiintifica si alte cheltuieli. Dupa sursele de finantare, cheltuielile se grupeaza în: cheltuieli acoperite prin costurile de productie; cheltuieli care se acopera din venituri; cheltuieli privind investitiile acoperite din fondul de dezvoltare; cheltuieli acoperite din fondurile speciale.

Cheltuielile de productie se efectueaza cu ocazia achizitionarii de materii prime, materiale, combustibil, energie, a platii salariilor, a altor drepturi de personal si a obligatiilor fiscale sau parafiscale legate de acestea, amortismente, dobânzi la credite bancare s.a.

Cheltuielile de productie sunt evidentiate în costuri si se recupereaza pe seama preturilor de vânzare. Ele se acopera din resursele constituite pe seama fondurilor existente la începutul perioadei, a celor provenite din încasarile de venituri în cursul perioadei, prin vânzarea productiei, precum si din credite bancare.

Cheltuielile care se scad din venituri sunt: taxele pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, cheltuielile pentru pregatirea profesionala si practica în productie, cheltuieli pentru contracte de cercetare, comisioanele platite societatilor de comert exterior, cheltuieli de protocol, reclama si publicitate, prelevarile si donatiile facute în scopuri umanitare si pentru asigurarea activitatilor sociale, culturale si sportive, alte cheltuieli etc.

Cheltuielile privind investitiile se efectueaza cu ocazia construirii unor noi întreprinderi, hale, sectii de productie sau prestari de servicii, a dotarii acestora cu utilaje si instalatiile necesare, modernizarii sau dezvoltarii celor existente. Resursele de finantare a investitiilor sunt: resurse proprii, credite bancare si alocatii bugetare, si ele alimenteaza fondul de dezvoltare al unitatilor economice.

Din fondul de dezvoltare se efectueaza cheltuieli privind rambursarea creditelor primite, plata comisioanelor bancare si a dobânzilor la creditele utilizate în anul curent si cheltuielile privind institutiile propriu-zis. Fondul de dezvoltare constituit pe seama resurselor proprii se completeaza cu credite bancare sau alocatii bugetare, daca asemenea sume sunt prevazute în bugetul de stat si în bugetele ministerelor de ramura, pe baza listei de lucrari sau utilaje elaborate de fiecare minister sau organ central, avizata si aprobata potrivit legii.

Pentru anumite programe de interes national, cum ar fi retehnologizarea întreprinderilor, cheltuielile pot fi suportate din fonduri speciale constituite pe seama resurselor obtinute, de exemplu, în cadrul actiunii de privatizare a patrimoniului public, din închirierea de spatii comerciale s.a. Cheltuielile finantate din aceste fonduri se examineaza si se aproba prin anexarea lor la bugetul de stat.

Pe lânga finantarea sectorului public, cheltuielile cu caracter economic privesc si acordarea de avantaje pentru dezvoltarea si consolidarea unor ramuri care prezinta interes economic si social national (agricultura, silvicultura, industrie militara, industrie energetica etc.).

Asemenea actiuni cuprind: ameliorarea solului, combaterea daunatorilor si bolilor, reproductia si selectia animalelor, ocrotirea sanitar-veterinara; combaterea epizotiilor, pasunile comunale, colective cadastrale, meteorologia si hidrologia etc. Pentru asemenea scopuri se finanteaza prin alocatii bugetare activitatea unor institutii, centre , directii agricole, silvice, sisteme de irigatii, rezervatii, programe cu obiective concrete, care functioneaza pe principiul institutiilor publice(bugetare).

Sumele reprezentând cheltuielile publice se prevad în bugetul de stat si se utilizeaza în limite aprobate.

Concluzionând, se poate aprecia ca finantare cheltuielilor pentru obiective si actiuni economice se realizeaza din multiple surse, publice si private, interne si externe:

bugetul de stat;

fonduri speciale extrabugetare;

fonduri structurale comunitare ale Uniunii Europene;

ajutoare financiare externe rambursabile si nerambursabile;

resursele proprii ale întreprinderilor;

creditele bancare si obligatare contractate de acestea.

Întreprinderile, indiferent de forma lor de proprietate, pot sa beneficieze, în raport de obiectivele politicii guvernamentale ale unei perioade de timp, istoriceste determinata, de numeroase ajutoare financiare din partea statului, ce îmbraca multiple forme. Toate tarile dezvoltate ale lumii au practicat si practica acest lucru, dar locul si rolul atribuite unei forme sau alteia de ajutor, în ansamblul politicii economice, au diferit si difera în functie de o serie de factori: obiectivele programului guvernamental, constrângerile pietei, conjunctura economica, financiara si sociala etc.

Potrivit opiniilor exprimate de numerosi teoreticieni ai domeniului, ajutoarele financiare publice se grupeaza în doua mari categorii:

ajutoare financiare directe (clasice) - ce cuprind:

subventiile

investitiile

împrumuturile cu dobânda subventionata

ajutoarele financiare pentru difuzarea de informatii, studii de marketing, organizarea de expozitii

avansurile rambursabile

ajutoare financiare indirecte - care înglobeaza:

avantajele fiscale

împrumuturile garantate de stat

Subventiile sunt ajutoare banesti nerambursabile, acordate de stat unor agenti economici aflati în dificultate, în schimbul carora nu se solicita o contraprestatie. Dirijarea acestor sume catre diversi beneficiari este la latitudinea autoritatilor publice si ea este înfaptuita numai în concordanta cu anumite cerinte economice ale momentului.

Subventiile se pot acorda direct pentru acoperirea unor pierderi, atunci când preturile formate la liber pe baza raportului dintre cerere si oferta, în conditii de concurenta, nu reusesc sa acopere cheltuielile, care sunt mai mari din cauze economice justificate. Asemenea subventii se pot acorda sub forma acoperirii diferentelor de pret la unele produse, sustinerii garantarii preturilor produselor agricole, acoperirii costurilor ridicate din unitatile silvice, transporturi s.a. Ele mai sunt cunoscute si sub denumirea de subventii de exploatare sau de functionare. În România, în perioada postdecembrista, aceasta forma de ajutor financiar public a fost practicata pe scara larga, dar, din pacate, s-a dovedit extrem de ineficienta, deoarece sensul sau a fost puternic denaturat. Astfel, întreprinderile beneficiare, în loc sa utilizeze sumele primite pentru finantarea reluarii ciclului de productie, au deturnat banii respectivi, folosidu-i pentru a acoperi cresteri salariale nejustificate de rezultatele productivitatii muncii, adoptate doar ca urmare a unor presiuni sociale. În felul acesta un volum apreciabil de resurse financiare publice a fost consumat într-o directie neproductiva, în detrimentul posibilitatii fructificarii lui în formarea bruta de capital, ce ar fi asigurat o plus valoare viitoare si implicit noi resurse banesti.

Subventiile sau primele de export constituie una din formele cele mai des practicate pentru încurajarea exportului de marfuri în concordanta cu interesele fiecarui stat în parte. Primele de export sunt utilizate ca instrument de impulsionare a dezvoltarii unor ramuri economice sau pentru protejarea economiei fata de concurenta straina. Uneori, statul, foloseste primele de export si pentru a permite produselor nationale sa patrunda si sa serveasca noi piete de desfacere.

Primele de export acordate de catre stat agentilor economici se întâlnesc sub urmatoarele forme:

● prime în bani cu prilejul exportarii anumitor produse;

● restituirea unor parti din impozitele si taxele platite de agentii economici exportatori;

● avantajele valutare în ceea ce priveste exportul de marfuri;

● reducerea tarifelor pe calea ferata la transportul marfurilor destinate exportului.

Primele de export în forma baneasca se stabilesc fie în suma fixa pe unitatea de marfa exportata, fie ca diferenta între pretul cel mai ridicat de pe piata externa pentru produsul respectiv si pretul cel mai scazut de pe piata externa. În unele tari se acorda prime de export de la bugetul statului pentru unele produse agricole exportate (grâu si alte cereale, bumbac, cartofi, came, unt, brânza, fructe etc.). În anumite situatii statul se angajeaza sa suporte si eventualele pagube ale exportului.

În unele cazuri, statul acorda subventii de la buget pentru mentinerea preturilor la un anumit nivel pe piata interna, iar în tarile membre ale Uniunii Europene când preturile produselor agricole tind sa scada sub anumite limite, statul achizitioneaza surplusul de produse agricole de pe piata pe care-l revinde ulterior, suportând diferenta de pret nefavorabila rezultata din aceasta operatiune.

Restituirea unei parti din impozitele si taxele platite de catre agentii economici ce au calitatea de exportatori, constituie o forma a primelor de export foarte raspândita în Europa, în special în perioada postbelica si consta în aceea ca exportatorilor li se restituie de stat o parte din impozitele si taxele aferente marfurile vândute la export.

Avantajele valutare constau în faptul ca statul permite exportatorilor sa retina valuta încasata la export, în totalitate sau în parte, pentru satisfacerea unor nevoi proprii sau pentru a fi speculata la bursa. Avantajele fiscale si cele valutare nu constituie cheltuieli propriu-zise pentru stat, ci reprezinta o renuntare din partea statului, la unele venituri bugetare sau disponibilitati valutare în favoarea agentilor economici.

Statele cu economie de piata acorda avantaje economico-financiare întreprinzatorilor particulari nu numai în legatura cu exportul de marfuri, dar si cu alte operatiuni. În unele tari se acorda subventii de la bugetul de stat întreprinderilor extractive si celor prelucratoare care prezinta o anumita importanta pentru industria militara. Uneori beneficiaza de subventii întreprinderile constructoare de nave si unele companii de navigatie maritima pentru modernizarea flotei comerciale si marirea puterii de concurenta.

Alteori, pe seama resurselor bugetare se acorda subventii, cu titlu definitiv sau rambursabile, întreprinderilor particulare ajunse în pragul falimentului.

Investitiile reprezinta o alta forma de ajutor financiar public direct. Ele, de regula, sunt efectuate de stat din resurse mobilizate la dispozitia sa, pe diverse cai, pentru a asigura satisfacerea unor nevoi generale ale societatii, nefiind, în mod obligatoriu, subordonate criteriului obtinerii de profit. În general, autoritatile guvernamentale deruleaza investitii directe în domenii de interes strategic pentru economia nationala (transporturi, locuinte, conservarea mediului s.a.) si nu de putine ori sprijina întreprinderile, fie ele de stat sau private, prin intermediul achizitiilor publice.

Împrumuturile cu dobânda subventionata sunt acordate din fondurile publice agentilor economici din domenii de activitate pe care statul este interesat sa le dezvolte, atunci când acestia se confrunta cu dificultati temporare. De obicei, cea mai mare parte a unor astfel de ajutoare este directionata spre agricultura. Avantajul lor consta în faptul ca au termene de rambursare convenabile si ofera beneficiarilor o perioada de "gratie", precum si niveluri ale ratei dobânzii sub cele practicate pe piata capitalului de împrumut.

Difuzarea de informatii, studii de piata, organizarea de expozitii reprezinta practici frecvente de sustinere a întreprinderilor în tarile dezvoltate ale lumii, care se asigura prin intermediul diverselor componente ale sistemului institutional public.

Avansurile rambursabile constau în acordarea, de catre stat, operatorilor economici a unor sume de bani, cu caracter restituibil, nepurtatoare de dobânda, necesare pentru finantarea unor campanii publicitare pe piete straine. În felul acesta agentul economic îsi asigura între 20% si 50% din bugetul proiectat pentru astfel de actiuni.

Avantajele fiscale reprezinta modalitati de sprijinire a sectorului economic prin care statul renunta la anumite resurse financiare, care i s-ar cuveni de drept, pentru a le lasa la dispozitia agentilor economici în scopul de a-i stimula, cointeresa. Se mai cunosc si sub denumirea de cheltuieli fiscale si se practica pe scara larga în economiile dezvoltate. Vizeaza, în special, activitatea investitionala a beneficiarilor si constau în: diminuarea impozitului aferent profitului reinvestit, scutirea de la plata taxelor de consumatie pentru materiile prime, materialele si echipamentele necesare realizarii investitiei, acordarea permisiunii amortizarii accelerate a capitalului, oferirea creditului fiscal, adica a amânarii de la plata unor obligatii bugetare etc. Sunt cele mai utilizate în tarile dezvoltate.

Împrumuturile garantate de stat sunt credite contractate de pe piata de capital de diversi beneficiari si în care statul apare în calitate de girant (garant), obligându-se sa restituie sumele în cauza, pe seama resurselor bugetare, daca debitorul ajunge în incapacitate de plata.

În perioada contemporana desi în statele cu economie de piata predomina proprietatea privata, au cunoscut o oarecare amploare cheltuielile publice pentru extinderea proprietatii de stat. Dezvoltarea sectorului economic de stat se realizeaza pe seama resurselor bugetare.

Cheltuielile aferente pentru dezvoltarea sectorului economic de stat îmbraca diverse forme. În primul rând statul participa, alaturi de unele întreprinderi particulare la dezvoltarea unor ramuri industriale. Proportiile si rolul sectorului economic de stat se reflecta cu ajutorul unor indicatori, asa cum sunt: volumul capitalului detinut de stat într-­un anumit sector economic si ponderea acestui capital pe ansamblu ramurii respective; numarul absolut sau ponderea salariatilor ocupati în sectorul de stat într-o anumita ramura sau pe întreaga economie, cifra de afaceri a întreprinderilor apartinând statului si ponderea acesteia în anumite ramuri sau pe întreaga economie s.a.

În al doilea rând statul suporta integral cheltuielile cu constituirea unor întreprinderi pe care le finanteaza direct de la bugetul de stat. Asa a fost cazul Germaniei, Japoniei si Statelor Unite, care în special în perioada interbelica si dupa al doilea razboi mondial, au alocat sume importante pentru dezvoltarea sectorului economic de stat. În prezent statul detine totalitatea productiei de energie electrica în Anglia, Franta, Canada si 3/4 în Olanda, Italia. În Belgia, Germania, Itatia, sectorul economic de stat cuprinde totalitatea transportului feroviar si aerian, iar în Anglia, Olanda, Franta în proprietatea statului se afla circa 80-90% din transportul aerian si aproape în totalitate transportul feroviar. În al treilea rând, statul suporta cheltuielile de rascumpararea unor întreprinderi de la particulari. Aceasta cale a fost folosita în Marea Britanie si Franta în perioada interbelica.

În România, în perioada anterioara, cheltuielile publice pentru actiuni economice erau preponderente în bugetul de stat reprezentând de regula 65% din totalul cheltuielilor bugetare si chiar mai mult. În prezent, desi au o pondere redusa comparativ cu perioada anterioara, cheltuielile publice cu caracter economic continua sa detina o pondere ridicata în totalul cheltuielilor bugetare (18-25%) datorita ponderii ridicate pe care o are înca sectorul public comparativ cu cel privat si datorita subventiilor pe care statul le mai acorda, înca, anumitor categorii de agenti economici.

În perioada actuala din bugetul statului se finanteaza:

a) în domeniul industriei: industria extractiva, energetica, metalurgica etc. Se remarca faptul ca în procesul de restructurare a industriei participarea statului la finantarea acestui sector va continua sa scada. Principalele surse pe seama carora se va realiza finantarea actiunilor de retehnologizare si modernizare vor fi, în primul rând, fondurile proprii ale agentilor economici si creditele bancare contractate fi interior sau în exterior.

b) pentru prospectiuni geologice si descoperire de noi zacaminte se aloca în continuare resurse de la bugetul de stat, la fel ca si pentru dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor, pentru construirea de drumuri si poduri pentru dezvoltarea transportului aerian si feroviar.

c) pentru agricultura, silvicultura, gospodarirea apelor si locuinte sociale. Aceste cheltuieli sunt destinate pentru efectuarea unor lucrari de irigatii si desecari, pentru combaterea eroziunii solului, pentru cresterea animalelor, combaterea unor boli si daunatori, pentru aductiuni de apa, construirea unor locuinte pentru persoanele defavorizate etc.

În ceea ce priveste acordarea de subventii, a fost reconsiderat sistemul acestora fata de perioada anterioara când din cauza politicii de preturi multe întreprinderi erau subventionate. Beneficiaza, înca, de subventii întreprinderile publice (regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat) producatoare de materii prime, în special din domeniul industriei extractive, precum si unii agenti economici pentru acoperirea diferentelor de pret la unele produse si servicii considerate de importanta deosebita pentru consumul populatiei.

5.2. Cheltuielile publice pentru industrie, transporturi, drumuri, servicii si dezvoltare publica si locuinte

În tarile dezvoltate volumul cheltuielilor publice cu destinatie economica variaza de la o perioada la alta sub influenta unor factori interni sau externi. Dintre factorii interni mentionam particularitatile, structura si nivelul de dezvoltare al ramurilor economice, etapa de nationalizare sau privatizare, volumul resurselor financiare; factorii externi se refera la o serie de evenimente conjuncturale cu efecte gene­ralizate, cum au fost crizele energetice. Majoritatea tarilor dezvoltate aloca sume din fondurile financiare publice pentru sprijinirea întreprinderilor în cadrul politicii industriale. Instrumentele folosite de autoritatea publica pentru a ajuta si a sustine din punct de vedere financiar industria, transporturile si alte ramuri au fost însotite întotdeauna si de preluarea, de catre stat, a unei mari parti din costul social al masurilor de disponibilizare a salariatilor.

Dintre ramurile industriei, au beneficiat de diferite forme ale ajutorului financiar public industria extractiva, miniera, constructiile de masini, constructiile navale, industria energetica, siderurgia s.a.

Au fost folosite diferite tipuri de ajutoare, dar au predominat subventiile (de exploatare, de echipament) alaturi de fondurile pentru investitii, ajutoare, credite cu dobânzi subventionate, facilitati fiscale. În perioadele de înfiintare a unor între­prinderi publice, de nationalizare a unor întreprinderi cu dificultati financiare majore, aflate în criza, cheltuielile publice cu actiuni economice cresc în volum; în peri­oadele de privatizari, aceste cheltuieli se reduc si se obtin chiar venituri bugetare de pe urma privatizarii.

Una dintre ramurile industriale care a fost sustinuta puternic în tarile dezvoltate este siderurgia. Ca urmare a crizei energetice mondiale industria siderurgica s-a confruntat cu probleme deosebite, cu pierderi importante; statul a intervenit pe termen lung acordându-i ajutoare financiare si finantând pe calea investitiilor, modernizarea si dezvoltarea ei (Franta, Japonia, Belgia, Marea Britanie, SUA).

Transporturile au beneficiat si beneficiaza de mari ajutoare financiare din partea autoritatilor publice. Ele au acoperit necesitatile de dezvoltare a infrastructurii trans­porturilor, de modernizare a mijloacelor de transport, de subventionare a dife­rentelor de tarif. Fonduri importante revin transportului rutier si transportului urban, în toate tarile dezvoltate, ele fiind în mare masura subventionate.

Constructia de locuinte primeste subventii si împrumuturi cu dobânda subven­tionata; aceasta ramura conduce si la mentinerea nivelului ramurii constructiilor în general. De asemenea, se acorda importante ajutoare si persoanelor în functie de situatia lor familiara (alocatii pentru locuinte). Autoritatile publice sustin financiar si amenajarile teritoriale acordând fonduri pentru revitalizarea regiunilor si dezvol­tarea zonelor rurale.

În afara resurselor bugetare sau a fondurilor speciale, pentru finantarea actiu­nilor economice se folosesc si resurse externe. Acestea pot proveni de la Banca Mondiala sub forma de împrumuturi si sunt acordate, în special tarilor în curs de dezvoltare. Ţarile din Uniunea Europeana beneficiaza de resurse din fondurile de restructurare ale bugetului comunitar. Este cazul Fondului European de Dezvoltare Regionala care prin investitii productive sau în infrastructura contribuie la corectarea dezechilibrelor regionale, la crearea de locuri de munca durabile, la dezvoltarea retelelor transeuropene în domeniul transporturilor, telecomunicatiilor si energiei.

De asemenea, tarile Uniunii Europene au primit ajutor financiar din resursele Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului pentru recalificarea sau indemnizarea lucratorilor disponibilizati din industriile carbunelui si otelului, încurajarea cercetarii tehnice, securitate a muncii si suportarea unei parti din facilitatile de finantare în cazul în care pentru investitii se acorda împrumuturi întreprinderilor sau li se garanteaza împrumuturile contractate de ele.

În România ajutorul financiar public acordat ramurilor industriei, transporturilor si constructiilor este înca deosebit de important. Bugetul de stat acorda subventii industriei extractive (carbuni si minereu) pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif între costurile de productie foarte ridicate si preturile de vânzare unice; tot din buget se efectueaza o serie de transferuri pentru industria prelucratoare si pe linia protectiei sociale (salariatii din industria carbonifera beneficiaza de o serie de ser­vicii de transport, hrana, medicamente si asistenta sanitara, plata energiei electrice s.a.). Fondurile bugetare pentru investitii sunt destinate unor obiective din industria extractiva, energetica (Portile de Fier sau Cernavoda II, III si IV), metalurgie, constructii de masini, chimie; de asemenea, industria energetica beneficiaza de o serie de venituri cu destinatie speciala (provenite din fondurile speciale care au fost incluse în bugetul de stat). Creditele externe si ajutoarele financiare nerambursabile repre­zinta surse de finantare si cofinantare a unor programe importante din domeniul industriei cum ar fi: programul nuclear, programul de închidere a minelor si ate­nuare a impactului social, dezvoltarea sistemului energetic al surselor necon­ventionale s.a.

Ajutorul financiar public pentru ramura transporturilor se efectueaza sub forma unor transferuri pentru asigurarea contributiei Guvernului României la realizarea obiectivelor finantate din credite externe si ajutoare financiare nerambursabile (pri­vind transportul feroviar, administratia portului Constanta, autostrazi s.a.) Subventii sunt acordate pentru transportul feroviar public de calatori si pentru transportul în comun: Regia Metrorex este, de asemenea, subventionata pentru acoperirea diferentei între costuri si tarifele practicate.

În domeniul lucrarilor publice din bugetul de stat se aloca resurse sub forma transferurilor (pentru finalizarea constructiilor aflate în diferite stadii de executie, pentru executarea unor locuinte sociale, pentru actiunea de cadastru); se sub­ventioneaza dobânda la creditele pentru constructia de locuinte pentru anumite categorii sociale (tineri pâna la 35 de ani si specialisti care se stabilesc în mediul rural); se aloca resurse bugetare Agentiei Nationale pentru Locuinte care coor­doneaza prin Compania Nationala de Investitii constituirea si atragerea de surse de finantare în domeniul constructiei de locuinte si sali de sport ( de exemplu, în programul social pe perioada 2002 - 2003 s-a prevazut construirea a 21.000 locuinte cu caracter social destinate închirierii pentru anumite categorii de tineri si familii cu venituri reduse sau închirierii în conditiile pietei).

Sursele de finantare provin din bugetul de stat, bugete locale, credite externe garantate de stat sau alte credite externe, precum si din surse ale agentilor economici care exploateaza retelele de utilitati. Se prevede, de asemenea, ca din bugete locale sa fie subventionata chiria nominala pentru aceste locuinte (nivelul maxim al chiriei pentru locuintele sociale sa fie 10% din venitul net lunar pe familie).

Un loc important în finantarea transporturilor si lucrarilor publice (locuinte pentru tineri) îl ocupa creditele externe de la Banca Mondiala, BERD, Banca de Dez­voltare a Consiliului Europei, Banca Europeana de Investitii sau ajutoare financiare nerambursabile din Fondul ISPA al Uniunii Europene.

În România, bugetul de stat finanteaza un sistem de sustinere si promovare a exporturilor. Exista un program de crestere a competitivitatii produselor industriale si agroalimentare, printr-un substantial sprijin acordat întreprinderilor mici si mijlocii: proiectele aprobate sunt cofinantate în proportie de 50% de la bugetul de stat si 50% din surse proprii. Bugetul de stat finanteaza o serie de cheltuieli legate de participarea la târguri si expozitii internationale, organizeaza misiuni economice de promovare a exportului românesc, realizeaza studii de piata, editeaza buletine informative pentru strainatate, finanteaza actiuni de publicitate si reclama. Amintim, de asemenea, primele de export pentru produsele agroalimentare acordate pro­ducatorilor si societatilor comerciale din agricultura.

Cheltuielile publice pentru actiuni si obiective economice reprezinta compo­nenta financiara a realizarii programelor de guvernare, ce vizeaza restructurarea economica si cresterea economica. Un important rol în aceasta directie revine si institutiilor financiare internationale care acorda asistenta financiara. Astfel, Banca Mondiala a acordat României un împrumut de ajustare structurala, PSAL II (Second Private Structural Adjustment Loan) în suma de 300 milioane dolari SUA care a fost eliberat în doua transe egale. Acest împrumut s-a aprobat în functie de realizarea conditionalitatilor convenite cu Banca Mondiala privind reformele de politici econo­mice din România. Conditionalitatile se refera la masuri de reforma structurala în cinci domenii:

1. privatizarea si restructurarea bancilor de stat;

2. privatizarea / restructurarea / lichidarea întreprinderilor de stat;

3. reforma în sectorul energetic cu accent pe restructurarea / privatizarea uni­tatilor (petrol, gaz natural, energie electrica);

4. îmbunatatirea mediului de afaceri;

5. masuri pentru atenuarea impactului social al implementarii reformelor
structurale.

Împrumutul PSAL II de ajustare structurala a fost acordat când Banca Mondiala a constatat realizarea preconditiilor si progrese în ceea ce priveste programul actiu­nilor, obiectivelor si politicilor destinate ajustarii structurale a sectorului privat. Îm­prumutul PSAL II a putut fi folosit de Ministerul Finantelor Publice pentru finan­tarea deficitului bugetar si a reprezentat un ajutor financiar extern care a sustinut si stimulat guvernul sa-si îndeplineasca obiective si actiuni în cadrul reformei economice.

5.3. Cheltuielile publice pentru agricultura

Agricultura constituie o ramura economica de interes strategic national chemata sa asigure securitatea hranei pentru populatie si sa produca pentru export. Ea este însa supusa unor fenomene naturale si economice care influenteaza direct pro­ductia agricola, cum sunt: calamitatile naturale, daunatorii, bolile în domeniul cres­terii animalelor sau variatiile preturilor produselor agricole. Pentru a contracara efectele negative ale acestor fenomene si pentru a-i asigura conditii corespun­zatoare de activitate si dezvoltare, agricultura are nevoie de un important sprijin din partea statului.

În tarile dezvoltate programele privind agricultura se bazeaza pe sprijinul financiar acordat de stat cu titlu nerambursabil; în aceste tari finantarea bugetara a capatat caracterul unui instrument de interventie din partea statului în agricultura, de sustinere a intereselor unor categorii de producatori sau de consumatori, de protejare a pietei interne de concurenta straina sau de cucerire a unor piete externe pentru lansarea surplusului de produse agricole.

Statele Unite ale Americii, înainte de a-si fi construit puternica lor industrie, au realizat o agricultura performanta. SUA reprezinta cel mai mare exportator de ce­reale si de soia. Suprematia agriculturii s-a realizat pe baza unor finantari bugetare puternice si îndelungate. Fermierii americani au beneficiat (si beneficiaza si azi) de ajutoare financiare din partea statului sub forma subventiilor si a avantajelor fiscale. De subventii au beneficiat, în special, fermele mari; ele se acordau atât pentru aco­perirea cheltuielilor materiale, cât si a celor sociale (rente viagere acordate celor ce paraseau timpuriu activitatea agricola sau indemnizatii pentru recalificarea fortei de munca disponibilizate din agricultura). Agricultura a beneficiat de fonduri si pentru actiuni specifice, cum sunt irigatiile, desecarile. Statul american sustine preturile agricole si acorda subventii pentru acoperirea diferentelor de pret si a primelor de export. Tot pentru mentinerea preturilor la produsele agricole se acorda subventii pentru restrângerea suprafetelor cultivate cu anumite culturi sau chiar pentru necultivarea lor, spre a reduce astfel surplusul de productie agricola.

Ţarile membre ale Uniunii Europene beneficiaza de ajutoare financiare publice pentru agricultura din doua surse: prima o reprezinta bugetele nationale, iar cea de-a doua fondurile structurale comunitare.

Statele finanteaza agricultorii acordându-le subventii, împrumuturi cu dobânzi subventionate, avantaje fiscale; de asemenea, agricultorii francezi, italieni, spanioli primesc fonduri de la buget pentru procurarea de îngrasaminte si alte materiale agricole, pentru executarea unor lucrari mecanizate, pentru lucrari specifice de amelioratiuni funciare, infrastructura rurala; acestor tipuri de ajutor financiar natio­nal li s-au adaugat în ultimii ani si alte forme cum sunt: garantii de stat pentru credite sau granturi pentru tinerii agricultori.

La nivelul Uniunii Europene, din anul 1992 s-au stabilit noi directii de finantare a agriculturii comunitare si a agricultorilor pe seama fondurilor structurale comu­nitare. Fondul structural care acorda ajutoare financiare nerambursabile pentru agricultori si actiuni din agricultura este Fondul European de Orientare si Garantie Agricola (FEOGA). El este structurat pe doua sectiuni: garantie si orientare. Fondul European de Orientare si Garantare agricola - sectiunea de garantie (FEOGA-SG) - este principalul instrument financiar pentru realizarea obiectivelor politicii agricole comune (PAC) cu cele doua directii de actiune: agricultura si dezvoltarea rurala. FEOGA-SG reprezenta, în anul 2001, 45% din totalul cheltuielilor bugetului Uniunii Europene. Sustinerea financiara a agriculturii deosebit de puternica, a condus la mentinerea unor preturi ridicate la produsele agricole din U.E., comparativ cu pre­turile produselor agricole pe piata mondiala. Acest fapt a necesitat modificari în P.A.C., reflectate prin reformele din 1992 si 1999, ultimele înscrise în Agenda 2000. Ele vizeaza "o deplasare a accentelor spre competitivitate, durabilitate si multila­teralitate si o reducere a importantei acordate unor obiective ca garantarea existentei ofertei de produse agricole, subventiilor si interventiilor asupra pietei agricole".

În Uniunea Europeana fermierii beneficiaza de un riguros cadru legal si institu­tional, dar si de importante fonduri financiare pentru sustinerea veniturilor fermi­erilor sau sub forma sprijinului de piata, prin mecanisme financiare cum sunt:

ajutor financiar direct acordat la ha pentru cereale (daca fermierii respecta normele privind reducerea suprafetelor cultivate) sau pentru animale vii si carne, pentru lapte;

prime acordate producatorilor (speciale, de sacrificare a animalelor, de desezonalizare (când sacrificarea se face în afara sezonului), de abandonare (sector vinuri);

taxe de restituire (subventii pentru export);

subventii pentru depozitare si procesare;

subventii pentru îngrasaminte;

compensatii financiare pentru retragerile de pe piata a unor fructe si legume.
Subliniem faptul ca, în urma reformelor PAC, s-au produs o serie de mutatii, cum ar fi reducerea subventiilor de export în favoarea ajutoarelor financiare directe acordate pentru sustinerea veniturilor fermelor. De exemplu, daca în 1993 sub­ventiile de export reprezentau 61,2%, iar ajutoarele directe doar 8,3% din totalul cheltuielilor din FEOGA-SG, în anul 1999, subventiile au reprezentat doar 28,8%, iar ajutoarele directe au depasit 50%. Cu toate acestea, Uniunea Europeana ramâne principalul utilizator al subventiilor de export, pe plan mondial. De ase­menea, s-au marit substantial resursele destinate realizarii unor programe si actiuni de dezvoltare rurala, care privesc practicarea unei agriculturi ecologice, moder­nizarea si diversificarea proprietatilor agricole.

Analiza tarilor beneficiare de ajutor financiar în domeniul agriculturii releva ca majoritatea fondurilor au revenit Frantei (24,3% din FEOGA-SG în 1999), iar în acelasi an, sase dintre tarile membre (Franta, Germania, Spania, Italia, Marea Britanic si Grecia) au beneficiat de 80,5% din totalul cheltuielilor FEOGA-SG.

Cea de-a doua sectiune, de orientare FEOGA-SO, finanteaza actiuni de dez­voltare rurala în regiuni ramase în urma ca dezvoltare economica sau actiuni privind initiativa comunitara de încurajare a unor strategii de dezvoltare inovative si integrate. O noua oportunitate o reprezinta si sistemul de pensionare anticipata a agri­cultorilor care au 55 de ani si pot sa-si continue viata în mediul rural si care, pe de alta parte, permite tinerilor agricultori sa se instaleze pe exploatatiile agricole viabile.

În privinta tarilor candidate la aderare trebuie precizat faptul ca, desi din punct de vedere legal, PAC trebuie aplicata si în statele care vor deveni membre ale Uniunii, cheltuielile U.E. privind PAC au fost stabilite pe premisa ca aceste tari nu vor participa imediat la politica agrara comuna; preturile produselor agricole din tarile candidate, fiind mai reduse decât cele din U.E., nu s-ar pune problema reducerii lor si a pierderii de venituri pentru agricultorii nou veniti în U.E., care sa fie compensata prin ajutoare financiare directe .

În tarile în curs de dezvoltare, necesitatile de finantare a agriculturii de catre autoritatea publica sunt mai reduse, având în vedere resursele limitate de care dispun aceste state. Acestea sunt îndreptate, în principal, spre finantarea unor lu­crari de irigatii, apararea împotriva inundatiilor, combaterea daunatorilor, sistema­tizare rurala. Aceste resurse sunt completate cu credite interne pentru nevoile productiei (seminte, furaje, combustibili) pentru sustinerea si stocarea productiei pâna la desfacere. De asemenea, tarile în curs de dezvoltare primesc credite externe si asistenta financiara de la Banca Mondiala.

În România, agricultura este considerata prioritate nationala strategica; în poli­tica economica a acestei ramuri se urmareste consolidarea proprietatii private si asigurarea pietelor agricole. În "Strategia Nationala de Dezvoltare Economica a României pe termen mediu" se arata ca rezultatele obtinute prin aplicarea masu­rilor de reforma în sectorul agricol trebuie consolidate, avându-se în vedere securitatea alimentara a populatiei si necesitatea modernizarii satului românesc. Se va urmari si stimula formarea de exploatatii agricole de dimensiuni optime, eficiente din punct de vedere economic; de asemenea "vor fi promovate politici de produs vizând sprijinirea cresterii eficientei economice pe întregul lant de activitate agricola, de la productie pâna la comercializarea pe piata interna si externa". Prin politica financiara pentru agricultura s-a urmarit sa se creeze un sistem eficient de sprijinire a agriculturii folosind forme si instrumente specifice. Astfel, în perioada 1997 - 2000 a fost folosit sistemul de cupoane valorice (pentru a facilita procurarea de materiale si servicii agricole necesare diferitilor producatori agricoli), precum si sistemul unor prime (acordarea prin CEC a unui sprijin de 1 milion lei la hectarul de teren cultivat) si subventii pentru achizitionarea de tractoare si masini agricole sau procurarea de seminte si material saditor certificat.

Începând cu anul 2001 finantarea agriculturii din fonduri publice s-a realizat cu instrumente si mecanisme financiare noi, instrumente aliniate celor folosite în politica agricola comuna a Uniunii Europene. Trebuie subliniat, în primul rând, ca sprijinul direct al statului este îndreptat catre producatorii agricoli care detin sau administreaza exploatatii agricole.

Exploatatiile agricole înfiintate cu respectarea dimensiunilor minime pot bene­ficia de sprijinul direct al statului prin acordarea de subventii pe produs, prin plati directe, în scopul îmbunatatirii eficientei economice, cresterii productiei si indicilor de calitate ai produselor agricole. Aceste subventii de stat pentru produse agricole se vor acorda 30% în momentul însamântarii si 70% la momentul livrarii produ­selor, pentru: grâu, secara, sfecla, soia, legume, floarea soarelui s.a.; pentru pro­ducatorii agricoli care detin exploatatii agricole constituite din animale de productie si reproductie, sprijinul direct al statului se face prin acordarea de subventii pentru productia de carne livrata abatoarelor autorizate, pe categorii de animale.

Sustinerea financiara a agriculturii din fondurile bugetare se mai realizeaza prin acordarea de ajutoare gratuite în îngrasaminte chimice, ajutoare financiare pentru productia de lapte, subventionarea cu pâna la 50% a pretului semintelor certificate. De la bugetul de stat se mai acorda si prime de export pentru produsele agroalimentare si cu prioritate si într-o proportie mai mare, pentru produsele agro­alimentare biologice certificate, de origine vegetala si animala.

Din anul 2002 prin bugetul de stat se aloca Ministerului Agriculturii sume pentru acordarea de despagubiri si pentru subventionarea primelor de asigurare, producatorilor agricoli care asigura culturile agricole si animalele lor la societati de asigurare. Mentionam ca producatorii agricoli au beneficiat si de scutiri pentru impozitul pe venitul agricol.

Exploatatiile agricole pot beneficia si de facilitati fiscale similare celor practicate în Uniunea Europeana pentru investitii (pentru cumpararea de tractoare, utilaje agricole, pentru instalatii de irigat, pentru spatii de stocare, investitii pentru protec­tia mediului, pentru constructii de sere s.a).

Agricultura si silvicultura, sectoare importante ale economiei reale, au beneficiat de importante resurse financiare pentru derularea unor programe prioritare care s-au realizat pe parcursul anilor 2003-2007. Este cazul programelor referitoare la:

dezvoltarea zootehniei si a eficientei sectorului de productie animaliera (cu o durata de derulare de 10 ani);

investitii în îmbunatatiri funciare;

program strategic de supraveghere, profilaxie si combatere a bolilor la ani­ male, controlul calitatii semintelor, testarea soiurilor si implementarea de programe de dezvoltare rurala (durata de derulare nedeterminata);

promovarea exportului (durata de derulare pâna în anul 2010);

dezvoltarea durabila a productiei de cereale, legume, pomicultura si viticul­tura (durata de derulare fiind de 10 ani);

dezvoltarea durabila a silviculturii.

Aceste programe au fost finantate din fonduri bugetare si, în plus, unele au beneficiat de fonduri externe nerambursbile si credite externe în cofinantare (pro­gramele 4,5,6), iar unele si de finantare din venituri proprii (programele 4 si 6).

Ajutoarele financiare nerambursabile provin de la Uniunea Europeana prin pro­gramele SAPARD, iar creditele externe de la Banca Mondiala sau Banca Euro­peana de Investitii. Ele au ca obiectiv dezvoltarea sau reabilitarea unor sectoare ale agriculturii si silviculturii, modernizarea tehnologiilor, reconstructia ecologica, stimularea exportului si îmbunatatirea competitivitatii produselor agroalimentare.

4. Cheltuielile publice pentru protectia mediului

În conditiile vietii contemporane activitatea umana din orice domeniu este subordonata unor obiective ecologice, protectia mediului constituind o preocupare primordiala a tuturor tarilor lumii, dar în special a celor dezvoltate.

În anul 1972 printr-un raport intitulat "Limitele dezvoltarii", elaborat de Clubul de la Roma, se atragea pentru prima data atentia omenirii ca dezvoltarea industriala, pe lânga efectele sale benefice, a generat si influente negative asupra calitatii factorilor de mediu.

Ca urmare, s-a impus o reconsiderare si o redefinire a conceptiilor privitoare la "dezvoltarea economica durabila", aceasta înglobând de acum în mod obligatoriu, ca si componenta a sa, mediul înconjurator. Conform acestei noi viziuni, dezvoltarea economica prezenta trebuie sa asigure, cel putin o conservare a nivelului parametrilor de mediu, daca nu o îmbunatatire a lui si nicidecum o degradare, generatiile viitoare având dreptul sa beneficieze de aceeasi calitate a mediului ambiant ca si cele contemporane. Pentru atingerea acestui deziderat se impune, însa, o gestionare eficienta a interdependentei dintre activitatea industriala si mediul natural, studii recente demonstrând ca cele doua elemente nu se exclud, ci, dimpotriva, îsi creeaza reciproc câmpuri de manifestare.

În acest sens, autoritatile competente ale statului sunt chemate sa elaboreze o politica ecologica activa, coerenta, prin care sa defineasca ansamblul reglementarilor legale în materie, sa stabileasca mecanismele, pârghiile si instrumentele de influentare a comportamentului uman în domeniu si sa precizeze sanctiunile la care vor fi supusi cei care încalca disciplina de mediu. Modelarea atitudinii omului vis-a-vis de mediul înconjurator se realizeaza, în primul rând, prin instrumente de natura financiara (impozite, taxe, redevente s.a.). Acestea, pe de o parte, exercita o presiune de responsabilizare a individului, iar pe de alta parte asigura importante resurse financiare, care se directioneaza spre finantarea de programe de conservare a naturii, de eliminare a consecintelor poluarii, de educare ecologica a populatiei.

În ceea ce priveste latura legislativa a protectiei mediului, trebuie precizat faptul ca la baza tuturor normelor juridice de specialitate se impune asezarea principiului "poluatorul plateste". Potrivit acestuia, sarcina acoperirii cheltuielilor generate de un astfel de fenomen revine persoanei juridice sau fizice care a determinat degradarea mediului ambiant.

Sursele de finantare a cheltuielilor pentru protectia mediului înconjurator sunt:

e fondurile proprii ale agentilor economici;

e bugetul de stat;

e fondurile speciale extrabugetare;

e resursele externe, rambursabile si/sau nerambursabile

Agentii economici devin suportatori financiari ai actiunilor de protectie a mediului atunci când apar în calitate de poluatori. Ei sunt, în aceste conditii, obligati sa asigure refacerea mediului degradat, sa compenseze pagubele provocate tertilor si sa despagubeasca eventualele victime. De asemenea, unii întreprinzatori pot sa finanteze, din venituri proprii, importante investitii, care au drept scop prevenirea accidentelor ecologice. si nu în ultimul rând, agentii economici pot sa apara în calitate de subiecti ai unor impozite si taxe, care alimenteaza fonduri publice destinate protectiei mediului înconjurator.

Din bugetul de stat, în concordanta cu obiectivele de politica ecologica a fiecarei tari, se acorda ajutoare financiare multiple, care îmbraca diverse forme:

♦ subventii pentru activitatea de cercetare- dezvoltare în domeniul ecoindustrial;

♦ investitii în infrastructura de mediu;

♦ avantaje fiscale;

♦ credite cu dobânda subventionata.

Fonduri speciale extrabugetare, pe linia protectiei mediului, se întâlnesc în multe tari ale lumii, sub forma fondului national de mediu, constituit prin prelevari fiscale cu destinatie speciala si a unor fonduri în custodie, constituite din alocatii bugetare, acordate întreprinderilor pentru a suporta actiuni de depoluare stabilite prin contracte de privatizare.

Cele mai importante resurse externe pentru finantarea actiunilor de mediu sunt reprezentate de împrumuturile acordate de Banca Mondiala.

Pe lânga aceste instrumente, cu caracter financiar, fiscal si de credit, se mai utilizeaza si alte forme de stimulare a unei gestiuni eficiente a problemelor legate de mediul înconjurator:

sisteme de garantie- colectare a materialelor reciclabile;

eliberarea de permise negociabile de mediu;

conversia datoriei externe a unor tari în curs de dezvoltare în fonduri pentru protectia si refacerea mediului;

În România, în ultimii ani protectia mediului înconjurator a constitui o componenta a tuturor programelor de dezvoltare economico- sociala. Caracterul prioritar al acestei teme este precizat de chiar Constitutia tarii, care la articolul 134 stipuleaza "Statul trebuie sa asigure refacerea si ocrotirea mediului înconjurator si mentinerea echilibrului ecologic".

Principalele probleme de acest gen, în tara noastra, sunt generate de industrie, care prin tehnologia învechita pe care o utilizeaza, prin penuria de resurse financiare destinate acestui obiectiv si nu de putine ori, prin indiferenta si reaua intentie a componentei manageriale, aduce prejudicii grave mediului natural. Astfel, se apreciaza ca cinci ramuri (chimia, metalurgia, energetica, industria miniera si a materialelor de constructii) contribuie cu peste 80% la procesul de poluare a mediului înconjurator.

În anul 1995 a fost adoptata Legea protectiei mediului ( nr. 137/1995 ), care traseaza cadrul juridic de solutionare a problemelor de mediu si care se fundamenteza pe principiul modern "poluatorul plateste".

Actiunea de protectie a mediului în România este finantata din surse publice si private, interne si externe. Însa, caracteristica tuturor este slaba capacitate de a aloca resurse financiare, fapt ce a determinat, în toata perioada de tranzitie, o subfinantare a programelor ecologice. Printre aceste surse putem aminti: bugetul de stat, fondurile speciale extrabugetare, fondurile proprii ale agentilor economici, împrumuturile acordate de Banca Mondiala.

Bugetul de stat a alocat pentru mediu si ape, dupa 1989, între 0,8% si 1,9% din totalul cheltuielilor publice pentru actiuni si obiective economice. Ponderea cheltuielilor publice pentru protectia mediului în bugetul general consolidat a reprezentat, în aceeasi perioada, între 0,1% si 0,2% din PIB. Din punct de vedere al continutului lor economic, cheltuielile pentru protectia mediului au fost în proportie de peste 80% cheltuieli de capital.

Dintre fondurile speciale extrabugetare cu aceasta destinatie mentionam "Fondul Apelor", constituit si gestionat de R.A. Apele Române si "Fondul de conservare si regenerare a padurilor", constituit si gestionat de R.A. Romsilva.

În continuare, obiectivele prioritare ale conservarii mediului înconjurator în România vizeaza dezvoltare cadrului juridic si consolidarea capacitatilor institutionale pentru conservarea diversitatii biologice si utilizarea durabila a componentelor sale; organizarea retelei nationale de arii protejate, conservarea de specii amenintate, reducerea si eliminarea efectelor negative ale poluarii, ale supraexploatarii resurselor naturale, reconstructia ecosistemelor deteriorate; formarea specialistilor în managementul mediului si dezvoltarea programelor speciale de cercetare si monitorizare pentru cunoasterea starii mediului si nu în ultimul rând, educarea publicului pentru întelegerea necesitatii protectiei mediului.

5.5. Cheltuielile publice pentru cercetare- dezvoltare

Datorita noii filozofii privind dezvoltarea umana durabila, în zilele noastre se acorda o atentie deosebita cercetarii stiintifice, considerându-se ca stiinta si tehnica sunt componente care asigura progresul societatii.

Analizele efectuate asupra tarilor dezvoltate ale lumii demonstreaza ca cea mai mare parte a succesului acestora se datoreaza unei activitati sustinute de cercetare - dezvoltare. Astfel, cele mai puternice state cheltuiesc si cele mai mari fonduri pentru cercetare stiintifica( SUA, de exemplu, detin 39% din cheltuielile mondiale pentru cercetare, iar Japonia ocupa primul loc în lume în ceea ce priveste resursele umane implicate în acest domeniu, cu 4,1 cercetatori la 1000 de locuitori).

Activitatea de cercetare - dezvoltare îmbraca mai multe forme, care, însa, nu sunt strict delimitate între ele si care se afla într-o permanenta interconditionare:

cercetarea fundamentala(de baza) - are ca obiectiv îmbogatirea bagajului de cunostinte despre fenomene sau fapte studiate. Este o activitate experimentala sau teoretica initiala care nu are o finalitate cuantificabila.

cercetarea aplicativa - are drept scop acumulari informationale cu certe aplicabilitati practice, conducând ca rezultate finale concrete, cuantificabile: crearea de noi produse, perfectionarea proceselor de productie etc.

cercetarea de dezvoltare - se bazeaza pe cunostinte deja existente si presupune translatarea acestora în varii domenii(economic, social s.a.), în scopul perfectionarii activitatii

În prezent, la nivel mondial, ca urmare a austeritatii bugetare ce caracterizeaza majoritatea tarilor, se remarca cel putin o stagnare, atât în marime absoluta, cât si relativa, a volumului resurselor financiare directionate spre acest domeniu. Sursele principale de finantare a cercetarii stiintifice sunt:

fondurile bugetare;

fondurile industriei;

fondurile universitatilor;

surse externe.

Din fonduri bugetare se acopera cea mai mare parte a cheltuielilor de cercetare - dezvoltare. În functie de structura organizatorica a statelor, centrul de greutate al finantarii cade pe bugetul central sau pe cele locale. Cele mai uzitate sisteme de alocare a resurselor pentru aceasta activitate sunt: finantarea pe proiecte, sub forma granturilor, finantarea institutionala si finantarea în completare(cofinantarea). De asemenea, statul poate sa sprijine si indirect agentii economici angrenati în aceasta actiune acordându-le avantaje fiscale.

Fondurile industriei reprezinta totalitatea resurselor banesti alocate de agentii economici, publici si privati, catre acest domeniu de activitate. Ponderea industriei la finantarea cercetarii stiintifice difera de la o tara la alta, în raport de gradul de dezvoltare a economiei.

Fondurile universitatilor se constituie din venituri proprii, obtinute prin valorificarea rezultatelor cercetarilor efectuate, din alocatii bugetare, sponsorizari si donatii. Acestea sunt orientate , cu precadere, catre cercetarea fundamentala.

Sursele externe de finantare a activitatii de cercetare- dezvoltare sunt reprezentate de ajutoarele financiare nerambursabile, de resursele fondurilor structurale comunitare si de creditele externe.

În România, în perioada de tranzitie, cercetarea stiintifica a constituit obiectul unui amplu proces de reformare pe multiple planuri: legislativ, organizatoric, managerial, financiar. Unul dintre obiectivele de baza ale acestor prefaceri l-a constituit adoptarea unui nou sistem de finantare, care stimuleaza competitia dintre programele de cercetare, sustinându-le financiar pe baza rezultatelor acestora.

În prezent, în tara noastra activitatea de cercetare - dezvoltare se desfasoara printr-un ansamblu de institutii si unitati, care au diverse regimuri de proprietate si organizare, dupa cum urmeaza:

institute nationale de cercetare- dezvoltare - organizate ca regii autonome; ele au autonomie decizionala în utilizarea fondurilor si îsi construiesc bugetul din venituri proprii, credite bancare, alocatii bugetare si din alte surse permise de lege;

institutii publice de cercetare- dezvoltare - subordonate organelor administratiei centrale de stat, finantate integral de la buget;

unitati sau structuri de cercetare- dezvoltare din cadrul universitatilor;

unitati de cercetare stiintifica ale Academiei Române, organizate ca institutii publice;

unitati de cercetare stiintifica ale academiilor de ramura, organizate ca regii autonome sau ca institutii publice;

societati comerciale de cercetare- dezvoltare, unitati sau compartimente de cercetare stiintifica din cadrul societatilor comerciale sau regiilor autonome, precum si unitati de cercetare- dezvoltare în subordinea regiilor autonome;

muzee si alte unitati cu personalitate juridica

Totodata, activitatea de cercetare- dezvoltare se poate realiza si pe baza de libera initiativa, de catre persoane fizice independente, autorizate.

Politica statului în domeniul cercetarii stiintifice este transpusa în practica prin intermediul unei structuri organizatorice aflata în subordinea ministerului de resort. Instrumentul principal de urmarire si realizare a obiectivelor de aceasta natura îl reprezinta Planul national de cercetare-dezvoltare si inovare, care este elaborat pe perioade multianuale, dar care se evalueaza si se detaliaza anual de institutia amintita. Principiul de baza promovat de acest document consta în faptul ca cercetarea- dezvoltarea în România se finanteaza în raport de rezultatele acesteia.

Sursele de finantare sunt:

bugetul de stat;

fonduri ale agentilor economici;

resursele universitatilor;

alte surse;

Activitatea de cercetare stiintifica este finantata în principal din bugetul de stat(în perioada 1991- 1994 a existat si un fond special pentru cercetare). În intervalul de timp 1990- 2008 volumul cheltuielilor de aceasta natura a fost redus, cu ponderi între 0,6% si 1,8% din totalul cheltuielilor publice si de 0,2% si 1% în PIB. La nivelul bugetului de stat din anul cheltuielile pentru cercetarea stiintifica au reprezentat 1,27% din totalul cheltuielilor bugetare. Din acest fond public resursele se aloca pentru:

► finantarea în sistem competitional a proiectelor, temelor si actiunilor noi din Planul national de cercetare-dezvoltare si inovare, sub forma de granturi. Grantul reprezinta o alocatie nerambursabila din fonduri publice catre persoane fizice, agenti economici, institutii publice si organizatii neguvernamentale, care acopera integral sau în parte contravaloarea temelor de cercetare propuse;

► finantarea programelor, temelor si actiunilor ce continua pe mai multi ani si care nu se pot realiza în sistem competitiv, denumita "finantare nucleu a Planuului national de cercetare-dezvoltare si inovare";

► finantarea în sistem institutional a cheltuielilor curente si de capital ale institutiilor publice de cercetare- dezvoltare;

► cofinantare;

Din bugetul structurii centrale aflata în subordinea ministerului de resort se pot finanta si alte cheltuieli cum sunt: burse de cercetare, premii pentru rezultate deosebite în acest domeniu, subventionarea literaturii de specialitate, organizarea de expozitii tehnico-stiintifice s.a.

Fondurile agentilor economici sunt utilizate pentru sustinerea financiara a activitatii de cercetare, efectuata în structuri proprii si pentru achizitionarea de brevete, licente studii etc. sau achitarea contractelor de cercetare încheiate cu unitati specializate.

Universitatile desfasoara activitati de cercetare-dezvoltare în special fundamentala, pe baza de contracte de finantare. Ele îsi asigura fondurile necesare, fie prin intermediul granturilor, fie prin încasarea contravalorii contractelor încheiate cu diversi beneficiari.

Alte surse de finantare a cercetarii sunt creditele bancare, donatiile, sponsorizarile, ajutoarele financiare nerambursabile, împrumuturile externe.

Se poate aprecia ca în România exista conditiile legale, institutionale, precum si un mecanism de finantare a cercetarii- dezvoltarii care sa permita obtinerea de rezultate remarcabile. Se întâmpina, însa, un puternic obstacol în acest sens reprezentat de insuficienta resurselor financiare alocate acestui domeniu, aspect care influenteaza negativ si resursele umane din cercetare; este arhicunoscuta migrarea specialistilor, fie catre alte genuri de activitati, mai bine remunerate, fie spre strainatate.