COLECTIVITĂŢILE LOCALE sI MIJLOACELE DE ÎNFĂPTUIRE A AUTONOMIEI LOCALE

1. Conceptii asupra colectivitătilor locale

Asupra originii si rolului colectivitătilor locale există două conceptii diferite  : a) colectivitatile locale sunt niste comunităti naturale, anterioare statului si bucurându-se din partea acestuia de recunoasterea unor drepturi. Aceste colectivităti se autogestionează, bucurându-se de o veritabilă autonomie, limitată doar de controlul statului. Guvernul rezolvă problemele cu relevantă la nivel national, iar colectivitătile locale se pot ocupa de problemele care sunt esentiale pentru viata comunitătii respective. Exemplu: administrarea locală britanică; b) colectivitatile locale sunt circumscriptii teritoriale, rezultate din necesitatea împărtirii teritoriului statului pentru o mai bună administrare. Puterea centrală exercită o strictă supraveghere asupra acestor entităti, prin instituirea unei tutele administrative. Conducerea organelor locale este asigurată de functionarii numiti de la centru sau, dacă acestia sunt substituiti de alesii locali, puterile acestora din urmă sunt limitate. Exemplu : organizarea franceză.

Organizarea sistemului administratiei publice în România, centrată pe raporturile dintre autoritătile centrale si cele locale, combină elementele corespunzătoare mai multor regimuri administrative: 1) Regimul de centralizare administrativă, decurgând din caracterul unitar si suveran al statului, se reflectă în organizarea autoritătilor administratiei publice centrale (Guvern, ministere si alte organe de specialitate) si a serviciilor desconcentrate ale acestora. Atât la nivel central, cât si judetean există autorităti organizate potrivit principiului subordonării ierarhice. Guvernului i se subordonează direct ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei centrale, precum si prefectul, iar ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei centrale li se subordonează serviciile lor desconcentrate în unitătile administrativ-teritoriale. Conducătorii acestor servicii se subordonează la nivel judetean si prefectilor, ca reprezentanti ai Guvernului. 2) Regimul de descentralizare administrativă este consacrat prin prevederea constitutională conform căreia administratia publică, în unită 22522d314w tile administrativ-teritoriale, se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale si deconcentrării serviciilor publice (art. 120 din Constitutie)[2]. Autoritătile administratiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune si orase, sunt consiliile locale alese si primarii alesi în conditiile legii. Consiliile locale si primarii functionează în conditiile legii, ca autorităti administrative autonome si rezolvă treburile publice din comune si din orase (art. 121). Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitătii consiliilor comunale si orăsenesti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judetean. Consiliul judetean este ales si functionează în conditiile legii (art. 122). 3) Regimul de deconcentrare administrativă presupune că unii dintre reprezentantii autoritătilor centrale la nivelul local au competente să ia decizii fără aprobarea acesteia, fiind totusi supusi controlului ei. În sistemul nostru administrativ, într-o astfel de situatie se găsesc serviciile ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei centrale. Conducătorii acestora sunt numiti de către ministri, au competenta să rezolve problemele din domeniul respectiv, care apar în unitatea administrativ-teritorială, iar actele emise de ei sunt supuse controlului administrativ ierarhic. 4) Regimul de tutelă administrativă semnifică controlul exercitat de autoritătile centrale asupra celor locale, si urmăreste să alinieze politicile locale celor nationale, de ansamblu, pentru ca interesele regionale să nu afecteze interesele generale. Acest control este compatibil cu principiul autonomiei locale. Guvernul exercită conducerea generală a administratiei publice (art. 102 din Constitutie). În acest scop, în cadrul său s-au instituit structuri adecvate (Ministerul Administratiei si Internelor), care exercită si atributii de control asupra activitătilor autoritătilor locale. Totodată, prefectul, ca reprezentant al Guvernului în judete si în municipiul Bucuresti, poate exercita un control asupra legalitătii actelor administrative adoptate sau emise de autoritătile administratiei publice locale si judetene, prin sesizarea instantei de contencios administrativ.

Domeniul public cuprinde totalitatea bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate publică al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale, bunuri care, potrivit legii sau prin natura ori destinatia lor, sunt de uz sau interes public. Prin bunuri de uz public se înteleg bunurile de folosintă generală, adică bunurile care pot fi folosite în acelasi timp, în mod actual sau eventual, de toti membrii societătii (drumurile si parcurile publice, spre exemplu). Bunurile de interes public sunt cele destinate functionării serviciilor publice (clădiri, instalatii, echipamente s.a.) ori cele care, prin importanta social-economică, valoarea culturală sau istorică etc. (resursele naturale, muzeele, colectiile de artă. monumentele s.a.) fac parte din avutia natională si servesc intereselor generale ale societătii sau pe cele ale colectivitătii locale[3]. În mod generic, sfera bunurilor proprietate publică este stabilită de art. 3 din Legea nr. 213/1998 . Potrivit dispozitiilor alin. 1 ale acestui articol: "Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute în art. 136, alin. 3 din Constitutie , din cele stabilite prin anexa care face parte integrantă din prezenta lege si din oricare alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si sunt dobândite de stat sau de unitătile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege". Subiectele dreptului de proprietate publică, conform art. 136, alin. 2 din Constitutie, sunt: statul sau unitătile administrativ-teritoriale. Prin urmare, persoanele fizice si celelalte persoane juridice nu pot detine, cu acest titlu, bunuri care, potrivit legii, naturii sau destinatiei lor, sunt de utilitate publică. Bunurile proprietate publică de stat sunt date Guvernului în administrare generală, iar, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, statul este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, cu exceptia cazurilor când prin legi speciale s-ar dispune altfel. În calitate de persoane juridice, comunele, orasele si judetele au în proprietate publică, potrivit legii, bunurile de uz sau interes public local sau judetean, după caz (art. 3 din Legea nr. 213/1998). Aceste bunuri se află în administrarea generală a consiliilor locale, judetene sau a Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Consiliile locale sau judetene reprezintă unitătile administrativ-teritoriale în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, putând da, în acest scop, mandat scris primarului sau presedintelui consiliului judetean, pentru fiecare caz în parte. La rândul său, acesta poate desemna un alt functionar sau un avocat care să-l reprezinte în fata instantei. În toate litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instantă, titularul acestui drept va sta în nume propriu. Acesta răspunde, în conditiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligatii. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligatii poate atrage revocarea dreptului de administrare.

În functie de subiectul dreptului de proprietate publică, domeniul public poate fi: national, judetean si local. Domeniul public national (al statului) este alcătuit din bunurile prevăzute în art. 136, alin. 3 din Constitutie, din cele stabilite la punctul 1 din Anexă, precum si din alte bunuri de uz sau interes public national, declarate ca atare prin lege Domeniul public judetean este alcătuit din bunurile stabilite la punctul II din Anexă si din alte bunuri de uz sau de interes public judetean, dacă sunt declarate ca atare prin hotărârea consiliului judetean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national. Spre deosebire de bunurile din domeniul public al statului, care pot fi declarate ca apartinând proprietătii publice de stat numai prin lege (deci, nu si prin act administrativ, cum ar fi o hotărâre de Guvern), în cazul domeniului public de interes judetean pot intra bunuri ca urmare a unei hotărâri a consiliului judetean. Domeniul public local (al comunelor, oraselor si municipiilor) este alcătuit din bunurile stabilite la punctul III din Anexă si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege de uz sau de interes public national sau judetean.

REGIMUL JURIDIC AL BUNURILOR APARŢINÂND DOMENIULUI PUBLIC: Pe lângă caracterele juridice ale dreptului de proprietate indiferent de forma sa - drept complet, exclusiv, absolut si perpetuu - dreptul de proprietate publică prezintă si caractere juridice specifice : INALIENABILITATEA, IMPRESCRIPTIBILITATEA, INSESIZABILITATEA Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, neputând fi înstrăinate si nici grevate de sarcini reale. Ele pot fi date în administrare, concesionate sau închiriate în conditiile legii. Aceste bunuri nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune si nici prin efectul posesiunii de bună-credintă asupra bunurilor mobile, nu pot face obiectul executării silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale. Toate actele juridice încheiate cu încălcarea regimului juridic al bunurilor din domeniul public - inalienabilitate, imprescriptibilitate si insesizabilitate - sunt lovite de nulitate absolută.

CONŢINUTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ : Continutul dreptului de proprietate publica este stabilit prin articolul 2 din Legea nr. 213/1998: "Statul sau unitătile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosinta si dispozitia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele si în conditiile legii".

MODURILE DE DOBÂNDIRE A PROPRIETĂŢII PUBLICE : Potrivit art. 7 din Legea nr. 213/1998, acestea sunt următoarele: pe cale naturală prin achizitii publice efectuate în conditiile legii (Ordonanta Guvernului nr. 12/1993); prin expropriere pentru cauză de utilitate publică (Legea nr. 33/1994); prin acte de donatie sau legate acceptate, în conditiile legii, după caz, de Guvern, consiliul judetean sau consiliul local, dacă bunul în cauză intră în domeniul public (Decretul nr. 478/1954 privitor la donatiile făcute statului); prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judetean ori a consiliului local; prin alte moduri prevăzute de lege, cum ar fi: prin lege (art. 645 C. civil); este cazul bunurilor prevăzute de art. 135, alin. 4 din Constitutie sau al bunurilor culturale mobile descoperite ca rezultat al cercetărilor arheologice sau în mod fortuit si care sunt ale proprietătii publice, indiferent de regimul de proprietate asupra terenurilor din care acestea au fost recuperate (Ordonanta Guvernului nr. 68/1994); prin contracte civile sau comerciale, cum sunt vânzarea sau schimbul, când sunt făcute pentru cauze de utilitate publică (art. 55 din Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 republicată); prin accesiune sau încorporare (art. 448 si următoarele din Codul civil); prin trecerea bunului din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităti administrativ-teritoriale sau invers (art. 9 din Legea nr. 213/1998).

MODALITĂŢILE DE ÎNCETARE A PROPRIETĂŢII PUBLICE : prin pieirea bunului prin trecerea acestuia în domeniul privat, care se face după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local, dacă prin Constitutie sau prin lege nu se dispune altfel.

Domeniul privat cuprinde totalitatea bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate privată al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale, bunuri care nu fac parte din domeniul public (art. 4 din Legea nr. 213/1998). Subiectele dreptului de proprietate privată asupra bunurilor ce apartin domeniului privat sunt: statul si unitătile administrativ-teritoriale. Potrivit art. 44, alin 2 din Constitutie, proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Dreptul de proprietate al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul lor privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel (art. 5 din Legea nr. 213/1998).

3. Administrarea patrimoniului statului si a unitătilor administrativ-teritoriale

Bunurile apartinând domeniului public, nu sunt utilizate sau exploatate în mod direct de către titularii lor, dar, potrivit articolului 136, alin. 4 din Constitutie, desi sunt inalienabile, pot fi, în conditiile legii, date în administrare regiilor autonome ori institutiilor publice, ori pot fi concesionate sau închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosintă gratuită institutiilor de utilitate publică.

Darea în administrare a bunurilor domeniului public. Darea în administrare se face prin acte administrative cu caracter individual, după caz, hotărâre a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local, în functie de apartenenta bunurilor care fac obiectul dării în administrare (art. 12, alin. 1 din Legea nr. 213/1998). Potrivit legii, pot fi date în administrare bunuri din domeniul public regiilor autonome, prefecturilor, autoritătilor administratiei publice centrale si locale ori altor institutii publice de interes national, judetean sau local. Dreptul de administrare nu poate avea ca titular persoane fizice sau persoane juridice de drept privat. Dreptul de administrare poate avea ca obiect orice bunuri care fac parte din domeniul public national, judetean sau local. Titularul acestui drept poate să posede, să folosească bunul si să dispună de acesta, în conditiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Ca drept real, dreptul de administrare cuprinde atribute similare cu cele ale dreptului de proprietate. În conditiile actului constitutiv, titularul dreptului de administrare poate detine si folosi bunul, poate să culeagă în deplină proprietate fructele si productele acelui bun. Titularul unui astfel de drept poate chiar dispune, în anumite limite, de bunul dat în administrare. De exemplu, pot fi transmise fără plată bunuri aflate în stare de functionare (cu exceptia clădirilor) si care nu mai sunt necesare institutiei publice care le are în administrare, însă pot fi folosite în continuare de altă institutie publică. Modurile de încetare ale dreptului de administrare sunt : revocarea dreptului de administrare, dacă titularul său nu-si exercită drepturile sau nu-si execută obligatiile născute din actul de transmitere ; transmiterea, fără plată, a bunului în administrarea altuia, dacă folosinta sa nu mai este necesară administratorului central (art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 841/1995); trecerea bunului în administrarea altuia se face prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local.

Concesionarea bunurilor domeniului public. Regimul general al concesiunilor este reglementat prin Legea nr. 219/1998, ce a fost modificata prin Legea nr. 528/2004 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat, precum si a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor. Conform acestor reglementari, pot constitui obiectul concesiunii: a)activitati si servicii publice de interes national sau local, in schimbul unei redevente; b) alte servicii, in schimbul unei remuneratii; c) bunuri proprietate publica ori privata a statului, judetului, orasului sau comunei, in schimbul unei redevente , cu exceptia concesiunii de lucrari, asa cum este ea reglementata de Ordonanta Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat cu modificarile si completarile ulterioare. Atribuirea concesiunii de activitati si servicii publice de interes national si local si de bunuri proprietate publica ori privata a statului, judetului, orasului sau comunei (este vorba de categoriile mentionate la literele a si c) se face in baza unui contract prin care o persoana, denumita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, denumita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare sau de efectuare a unei activitati ori a unui serviciu public de interes national sau local ori a unui bun in schimbul unei redevente. Atribuirea concesiunii de servicii (este vorba de cele mentionate la litera b) se face in baza unui contract prin care o autoritate publica, denumita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unui investitor privat, denumit concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de a presta servicii in numele sau, remunerarea pentru serviciile prestate constand fie din sumele obtinute din dreptul de exploatare a serviciilor, fie din acest drept insotit, in completare, de remuneratie. Principiile care stau la baza selectarii ofertantilor si a incheierii contractelor de concesiune sunt transparenta, tratamentul egal pentru toti ofertantii, proportionalitatea, nediscriminarea, libera concurenta. Initierea concesionarii are la baza un studiu de oportunitate efectuat, in prealabil, de catre concedent. In baza studiului de oportunitate se elaboreaza caietul de sarcini al concesiunii. Atribuirea concesiunii unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public se realizeaza prin licitatie publica, prin negociere directa sau dialog competitiv. Titularul dreptului de concesiune poate să posede să folosească bunul si să dispună de acesta, în conditiile legii si ale contractului de concesiune[7]. Încetarea contractului de concesionare are loc în următoarele situatii: a) la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune; b) în cazul în care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterală de către concedent, cu plata unei juste si prealabile despăgubiri în sarcina concedentului; c) în cazul nerespectării obligatiilor contractuale de către concesionar, prin rezilierea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului; d) în cazul nerespectării obligatiilor contractuale de către concedent, prin rezilierea unilaterală de către concesionar, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului ; e) în cazul disparitiei, din cauză de fortă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilitătii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fără plata unei despăgubiri. Sumele încasate din concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale. Contractul de concesiune cuprinde două părti: partea legală sau reglementară, alcătuită din clauzele stabilite în mod unilateral, prin lege sau de către concedent, si care sunt prevăzute în caietul de sarcini, si partea negociată, alcătuită din clauzele convenite de părti în completarea celor din caietul de sarcini si fără a contraveni obiectivelor concesiunii, stabilite prin caietul de sarcini. Calitatea de concedent o au, în numele statului, ministerele sau organele de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publică a statului, iar în numele judetului, orasului sau comunei, consiliul judetean, consiliul local sau institutiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică a judetului, orasului sau comunei. Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română sau străină. Actele emise cu încalcarea prevederilor legale referitoare la concesiune pot fi atacate pe cale administrativa si/sau in justitie. Autoritatea contractanta este competenta sa solutioneze contestatiile inaintate pe cale administrativa. Actiunea in justitie se introduce la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul autoritatii contractante, împotriva hotararii tribunalului se poate declara recurs la sectia de contencios administrativ a curtii de apel. La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat sa restituie, în deplina proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat, inclusiv investitiile realizate, in conformitate cu prevederile contractului de concesiune.

3.3. Închirierea bunurilor din domeniul public. Închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitatie publică si se aprobă, după caz, prin Hotărâre a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local Contractul de închiriere trebuie să cuprindă clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat potrivit specificului acestuia. Contractul de închiriere se poate încheia, după caz, cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, de către titularul dreptului de proprietate sau de administrare. Sumele încasate din închiriere se fac venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz. În situatia în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă-parte, între 20-50%, stabilită prin actul de aprobare a închirierii.

Darea în folosintă gratuită a bunurilor din domeniul public. Statul si unitătile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosintă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăsoară activităti de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice. Cât priveste modalitatea concretă de realizare a acestui drept de folosintă, si regimul său juridic, se aplica regulile referitoare la drepturile de administrare[8].

PRECIZĂRI PRIVITOARE LA BUNURILE APARŢINÂND DOMENIULUI PRIVAT AL STATULUI sI UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE Domeniul privat al statului si al unitătilor administrativ-teritoriale cuprinde bunurile aflate în proprietatea acestora si care nu fac parte din domeniul public. Bunurile apartinând domeniului privat se află în circuitul civil, ele sunt supuse dreptului comun, dacă legea nu prevede altfel. În consecintă, aceste bunuri pot fi concesionate, închiriate sau date în locatie de gestiune în modalitătile si conditiile prevăzute de lege. Bunurile ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judetean, pot face obiectul cumpărării si vânzării, numai în baza hotărârii consiliilor locale sau judetene. Vânzarea, ca si concesionarea, închirierea si locatia gestiunii se fac prin licitatie publică, organizată în conditiile legii.

4. Bunuri si lucrări

4.1. Administrarea bunurilor

Constituie patrimoniul unitătilor administrativ-teritoriale bunurile mobile si imobile care apartin domeniului public de interes local, domeniului privat al acestora, precum si drepturile si obligatiile cu caracter patrimonial În calitatea lor de persoane juridice, unitătile administrativ-teritoriale au un patrimoniu distinct, ceea ce le conferă posibilitatea de a participa, în nume propriu, la raporturile juridice civile si, în acelasi timp, de a dispune de o bază materială corespunzătoare, în scopul rezolvării problemelor si gestionării treburilor publice ale colectivitătilor locale. Bunurile mobile si cele imobile formează obiectul patrimoniului unitătii administrativ-teritoriale, în măsura în care acestea apartin domeniului public, respectiv domeniului privat de interes local. Unitătile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, sunt proprietare ale bunurilor domeniului public de interes local sau judetean, iar ca persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat. Legea nr. 215/2001 reglementează competenta de "a dispune" ce apartine unitătii administrativ-teritoriale, ca titular al dreptului de proprietate, prin reprezentantul său, consiliul local sau judetean. Consiliul local sau judetean este autoritatea deliberativă care administrează domeniul public si privat al comunei, orasului, judetului, iar primarul, respectiv presedintele consiliului judetean, în calitate de autoritate executivă, exercită drepturile si asigură îndeplinirea obligatiilor ce revin unitătii administrativ-teritoriale în calitate de persoană juridică civilă. Actul de administrare se emite cu privire la un bun sau la patrimoniu în întregul său, în scopul folosirii sau întrebuintării lui.

4.2. Lucrările publice

4.2.1. Consideratii generale

Consiliile locale sau consiliile judetene pot contracta prin licitatie efectuarea de lucrări si servicii de utilitate publică, în limita sumelor aprobate prin bugetul local, respectiv judetean. Lucrările de constructii si reparatii de interes public, finantate din bugetele comunelor, oraselor sau judetelor se execută numai pe baza unor documentatii tehnico-economice avizate sau aprobate, după caz, de consiliul local sau de consiliul judetean si numai în baza unei licitatii publice, în limitele si în conditiile prevăzute de lege. Expresia "lucrări de constructie si reparatii de interes public" poate fi definită ca o activitate în care sunt incluse lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reparare sau desfiintare a constructiilor; lucrări de construire, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrări ce urmează a fi efectuate la constructii reprezentând monumente istorice, arheologice, de arhitectură, lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reparare privind căile de comunicatie, parcuri, piete etc

Amenajarea teritoriului si urbanismul

Prin "amenajare" întelegem un ansamblu de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse si utilizate astfel încât sistemul să corespundă, în conditii cât mai bune, scopului pentru care a fost realizat. Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice si culturale, stabilite la nivel national si local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale tării, urmărindu-se cresterea coeziunii si integrării spatiale, la nivel national, regional si judetean. Urbanismul are o strânsă legătură cu amenajarea teritoriului. Cuvântul urbanism vine de la latinescul urb, urbis, care înseamnă oras si reprezinta întreaga activitate de construire a centrelor populate, de la datele planificate si elaborarea schitelor si detaliilor, a documentatiilor tehnico-economice pentru investitii, până la realizarea si controlul aplicării actelor respective. Scopul principal al urbanismului îl constituie stimularea evolutiei complexe a localitătilor, prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung. Consiliul local aprobă, în conditiile legii, documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism a localitătilor, stabilind mijloacele si măsurile necesare realizării acestora. Documentatiile de urbanism si amenajare a teritoriului privind comuna, orasul si judetul cuprind un complex de acte, respectiv: planul de amenajare a teritoriului ; planul urbanistic general ; Planul urbanistic zonal ; Planul urbanistic de detaliu ; Regulamentul general si regulamentul local de urbanism. Autorizarea executării constructiilor se face de către consiliile judetene sau locale, după caz, în functie de categoria de lucrări si tipurile de constructii, cu respectarea documentatiilor de urbanism si amenajarea teritoriului.

A.       Organizarea serviciilor publice de gospodărie comunală

Serviciile publice de gospodărie comunală reprezintă ansamblul activitătilor si actiunilor de utilitate si de interea local, desfăsurate sub autoritatea administratiei publice locale, având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică, prin care se asigură: alimentarea cu apă; canalizarea si epurarea apelor uzate si pluviale; salubrizarea localitătilor ; alimentarea cu energie termică produsă centralizat ; alimentarea cu gaze naturale ; alimentarea cu energie electrică ; transportul public local ; administrarea fondului locativ public ; administrarea domeniului public. Activitatea de exploatare a retelelor tehnico-edilitare, care presupune supraveghere, întretinere, reparatii, modernizări etc., este organizată în cadrul regiilor autonome si a societătilor comerciale. În functie de necesităti, prin hotărârea consiliului local (judetean), se pot înfiinta si alte servicii publice de gospodărie comunală, având ca obiect alte activităti decât cele prevăzute mai sus. La organizarea, functionarea si dezvoltarea serviciilor publice de gospodărie comunală, interesul general al cetătenilor este prioritar. Aceste servicii se realizează prin intermediul unui ansamblu de constructii, instalatii tehnologice, echipamente functionale si dotări specifice, denumite sisteme publice de gospodărie comunală.

5. Finantele publice locale

5.1. Consideratii generale

Finantele publice locale ale comunelor, oraselor si judetelor cuprind relatiile financiare privind formarea, repartizarea, administrarea si utilizarea fondurilor publice locale, precum si responsabilitătile autoritătilor administratiei publice locale si ale institutiilor publice implicate în acest domeniu. Atributiile consiliului local si ale celui judetean, cu privire la finantele publice ale comunelor, oraselor si judetelor, se realizează prin compartimentul propriu al acestuia, respectiv serviciul (sau biroul) de buget finante, care are o serie de atributii si sarcini de natură a înlesni autoritătii deliberative - consiliul - să-si exercite în mod corespunzător atributiile în materie, conferite de lege. Finantele locale sunt administrate conform principiului autonomiei locale consacrat de Carta Europeana a autonomiei locale si de Constitutia României. Aplicarea în practică a acestui principiu se realizează prin capacitatea efectivă a colectivitătilor locale de a avea resurse financiare proprii si de a dispune de ele, în interesul lor. Autonomia locală, în concret cea financiară, presupune o preocupare mai mare din partea administratiilor publice locale si judetene, pentru asigurarea unui grad de autofinantare ridicat, pentru obtinerea unor resurse proprii, suficiente si pentru identificarea de noi surse de venituri. Resursele financiare ale unitătilor administrativ-teritoriale se constituie din impozite, taxe si alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri de capital, cote si sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si ale bugetelor locale, transferuri cu destinatie specială de la bugetul de stat si venituri cu destinatie specială. Bugete locale reprezintă bugetele de venituri si cheltuieli ale unitătilor administrativ-teritoriale. Fiecare comună, oras, municipiu, sector al municipiului Bucuresti, judet, respectiv municipiul Bucuresti, întocmeste bugetul local, în conditii de autonomie, potrivit legii. Între aceste bugete nu există relatii de subordonare.

5.2. Veniturile bugetelor locale

Veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe, alte venituri si din venituri cu destinatie specială, precum si din cote si sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si ale bugetelor locale si din transferuri cu destinatie specială de la bugetul de stat. Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale a fost abrogata de Codul Fiscal pentru anul 2003, cu modificarile ulterioare, care contine un titlu special dedicat impozitelor si taxelor locale. Pentru functionarea unor servicii publice locale sau judetene create în interesul locuitorilor, consiliile locale si judetene stabilesc taxe speciale, potrivit legii. Cuantumul taxelor speciale se stabileste pentru a acoperi cel putin sumele investite si cheltuielile curente de întretinere a acestor servicii (art. 38 din Legea nr. 215/2001). Taxele speciale se încasează numai de la locuitorii care se folosesc de serviciile speciale prestate. Din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităti administrativ-teritoriale, se alocă lunar o cotă de 36% la bugetele locale ale comunelor, oraselor si municipiilor, pe teritoriul cărora îsi desfăsoară activitatea plătitorii de impozite, 10% la bugetul propriu al judetului si 17% într-un cont distinct, deschis pe seama consiliului judetean pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si judetului. Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si transferurile cu destinatie specială din bugetul de stat se aprobă anual, prin Legea bugetului de stat, pe ansamblul oricărui judet, respectiv al municipiului Bucuresti. Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate anual, o cotă de până la 25% se alocă bugetului propriu al judetului, iar diferenta se repartizează pe comune, orase si municipii, de către consiliul judetean, prin hotărâre, după consultarea primarilor. Sumele încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri apartinând domeniului public sau privat, de interes local sau judetean, constituie venituri ale bugetelor locale. Sumele încasate din vânzarea unor bunuri apartinând domeniului privat al unitătilor administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale. Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate se fac venit la bugetul local, în functie de subordonarea institutiilor care au dispus confiscarea acestora, în conditiile legii, dupa deducerea cheltuielilor legate de activitatea de valorificare. Cât priveste impozitele locale, conform Codului fiscal pentru anul 2003 cu modificarile ulterioare, acestea sunt: impozitul pe cladiri, impozitul pe teren, impozitul pe spectacole.

5.3. Cheltuielile bugetelor locale

Cheltuielile pentru investitiile publice si alte cheltuieli de investitii finantate din fondurile publice locale ale judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor, după caz, si ale institutiilor si serviciilor publice de subordonare judeteană si locală care se finantează, potrivit legii, prin bugetele locale si din împrumuturi, se cuprind în proiectele de buget, în baza programului de investitii publice al fiecărei unităti administrativ-teritoriale, întocmit de ordonatorii principali de credite, care se reprezintă ca anexă la bugetul initial si, respectiv, rectificat si se aprobă de către consiliul local, judetean si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, după caz. Consiliile locale, judetene si C.G.M.B. pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne si externe, pe termen scurt, mediu si lung, pentru realizarea de investitii publice de interes local, precum si pentru refinantarea datoriei publice locale. Împrumuturile externe se vor contracta direct sau se vor garanta de către autoritătile administratiei publice locale numai cu avizul comisiei de autorizare a acestor împrumuturi, ale căror componentă si functionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Autoritătile administratiei publice locale pot beneficia si de împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, în conditiile legii.

5.4. Elaborarea, aprobarea si executarea bugetelor locale

Proiectele bugetelor locale ale unitatilor administrativ-teritoriale si proiectele bugetelor institutiilor publice finantate de la bugetele locale se întocmesc de catre ordonatorii principali de credite. Dupa întocmirea proiectului de buget local sau judetean, acesta este publicat în presa locala. În termen de 15 zile de la publicare se pot face contestatii la proiectul de buget. Dupa expirarea acestui termen, proiectul de buget se supune aprobarii Consiliului local sau judetean dupa caz, în prima sedinta a acestuia, însotit de raportul primarului sau al presedintelui Consiliului judetean si de eventualele contestatii înregistrate. Forma finala a proiectului de buget se adopta prin votarea pe articole. Proiectele de buget se adopta în termen de maxim 45 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat.

5.5. Finantele institutiilor si serviciilor publice

Finantarea cheltuielilor curente si de capital ale institutiilor si serviciilor publice de interes local se asigură: a) integral din bugetul local, în functie de subordonare; b) din veniturile extrabugetare si din subventii acordate de la bugetul local, în functie de subordonare ; c) integral din veniturile extrabugetare. Pentru functionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice si juridice, consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, după caz, stabilesc taxe speciale. Cuantumul taxelor speciale se stabileste anual iar veniturile obtinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiintarea serviciilor publice locale, precum si pentru finantarea cheltuielilor de întretinere si functionare a acestora. Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice si juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.

6. Activităti traditionale ale administratiei publice

Spre deosebire de sarcinile cu caracter general ale administratiei publice (pe care le găsim la toate autoritătile administratiei luate individual, sarcini de conceptie si sarcini de directie)[9], mai există si sarcini specifice, cu un obiectiv precis privind organizarea unor servicii prin care se urmăreste satisfacerea unor nevoi de care beneficiază membrii colectivitătilor locale în domeniile social, cultural, educativ etc., dintre care putem mentiona atributiile în domeniile evidentei funciare, ale stării civile, autoritătii tutelare, asistentei sociale, cele notariale, de asigurare a ordinii si linistii publice etc. Toate aceste servicii, aflate în beneficiul populatiei, sunt denumite în mod curent activităti traditionale ale administratiei publice, deoarece sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri si au sfera de cuprindere cea mai mare din totalul atributiilor existete la nivelul unitătilor administrativ-teritoriale.

Evidenta funciară. În baza Legii cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996[10] si a O.G. nr. 1/1992, elaborată în temeiul Legii nr. 68/1991 privind registrul agricol, sunt aplicabile în România următoarele mijloace de evidentă funciară: cadastrul funciar general; cartea funciară; registrul agricol. Cadastrul funciar general este sistemul unitar si obligatoriu de evidentă tehnică, economică si juridică, prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe hărti si planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum si a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul tării, indiferent de destinatia lor si de proprietar. Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unităti administrativ-teritoriale: comună, oras, municipiu, precum si la nivelul întregii tări. La nivelul fiecărui judet si al municipiului Bucuresti se organizează oficii de Cadastru si publicitate imobiliară. Cartea funciară este alcătuită din trei părti: descrierea imobilelor; înscrierile privind dreptul de proprietate; înscrierile privind dezmembrările dreptului de proprietate si sarcini. Dreptul de proprietate si celalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Publicitatea imobiliară, întemeiată pe sistemul de evidentă a cadastrului general, are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor si faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeasi localitate. Această activitate, este îndeplinita de Agentia Natională de Cadastru si Publicitate Imobiliară si oficiile organizate în teritoriu. Registrul agricol este docmentul oficial de evidentă primară unitară, cu caracter tehnico-operativ, în care se înscriu date pentru fiecare gospodărie a populatiei care posedă teren sau animale în localitatea respectivă, indiferent de domiciliul pe care îl are.

Serviciile publice comunitare de evidentă a persoanelor. Starea civilă constituie ansamblul elementelor care determină capacitatea juridică a unei persoane fizice, în societate, stat si familie. Constatarea oficială a evenimentelor care intervin în timpul existentei omului se face prin actele de stare civilă.[11] Evenimentele care pot caracteriza starea civilă a unei persoane se înfătisează ca fapte juridice intervenite independent de vointa persoanei (nasterea si decesul), sau ca acte juridice executate cu vointă, subiectul exprimându-si si consimtământul său în acest sens (căsătoria , adoptia ). Actul de stare civilă poate avea atât întelesul de manifestare de vontă a persoanei fizice, cât si de înscris autentic, întocmit în scopul dovedirii stării civile. Sunt cunoscute trei categorii de acte de stare civilă: de nastere, de căsătorie si de deces. Toate aceste categorii de acte de stare civilă sunt acte autentice. Pentru ca o persoană fizică să aibă o stare civilă, aceasta trebuie să fie înregistrată în registrele de stare civilă. Ţinând seama de necesitatea activitătii permanente a serviciilor de stare civilă, primarul asigură functionarea acestora, în conditii optime. Legea desemnează calitatea primarului ca ofiter de stare civilă. Operatiunile care se efectuează în cadrul institutiei de stare civilă sunt următoarele: înregistrarea actelor si faptelor de stare civilă (nastere, căsătorie, deces); înscrierea mentiunilor de stare civilă (pe marginea actelor de nastere, căsătorie si deces) cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei; eliberarea certificatelor de stare civilă, pe baza înregistrărilor si a mentiunilor înscrise în registrele de stare civilă; reconstituirea si întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă; anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă si a mentiunilor. În subordinea consiliilor locale se înfiinteaza servicii publice comunitare de evidentă a persoanelor. De asemenea, se înfiintează în subordinea consiliilor judetene, servicii publice comunitare judetene de evidentă a persoanelor. Coordonarea si controlul metodologic al serviciilor publice comunitare se asigură, în mod unitar, de Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor. La nivel local, activitatea acestor servicii publice comunitare este coordonată de secretarul general al judetului sau al municipiului Bucuresti, respectiv de secretarul municipiului, sectorului municipiului Bucuresti, orasului si comunei.

Serviciile publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor. În cadrul aparatului propriu a prefecturilor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti functioneaza serviciile publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor. Acestea asigură întocmirea, păstrarea, evidenta si eliberarea pasapoartelor simple. Pentru eliberarea pasapoartelor respective, serviciile publice comunitare din cadrul prefecturilor trebuie să conlucreze permanent cu serviciile publice comunitare locale de evidentă a persoanelor. Pasapoartele diplomatice si cele de serviciu se eliberează numai anumitor persoane, având calităti speciale.

Serviciile publice comunitare pentru situatii de urgentă. Serviciile publice comunitare pentru situatii de urgentă, se organizează în subordinea consiliilor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si ale sectoarelor municipiului Bucuresti. Aceste servicii publice se împart în două categorii: a) Serviciile publice profesioniste se înfiintează în subordinea consiliilor judetene, a C.G.M.B. si ale consiliilor locale ale sectoarelor acestuia, prin preluarea de la fostul Minister de Interne a structurilor unificate ale inspectoratelor de protectie civilă, a grupurilor si brigăzilor de pompieri militari; b) Serviciile publice voluntare se organizează în subordinea consiliilor locale prin unificarea serviciilor publice de pompieri civili si a formatiunilor de protectie civilă din subordinea acestora. Serviciile publice comunitare pentru situatii de urgentă sunt supuse unei duble subordonări: fată de administratia publică locală, coordonarea activitătii acestora făcându-se de către presedintele consiliului judetean si de primarul general al municipiului Bucuresti, respectiv de primarii localitătilor; fată de administratia publică centrală, coordonarea acestor servicii publice se face de către Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentă.

Asigurarea ordinii si linistii publice. a) Atributiile autoritătilor administratiei publice locale si ale prefectului. Consiliul local (comunal, orăsenesc) are initiativa si hotărăste, cu respectarea legii, în probleme de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege în competenta altor autorităti publice. Printre atributiile principale ale consiliului local se numără si asigurarea ordinii publice si a respectării drepturilor si libertătilor fundamentale ale cetătenilor. Consiliul local are obligatia de a asigura apărarea ordinii publice prin adoptarea de măsuri care să conducă la o normală functionare a aparului propriu, a institutiilor si agentilor economici care functionează sub autoritatea lor, la mentinerea linistii cetătenilor si la respectarea drepturilor acestora. Primarul unitătii administrativ-teritoriale, în calitate de autoritate executivă, este cel care asigură ordinea si linistea locuitorilor, prin intermediul Politiei comunitare si cu ajutorul jandarmeriei, politiei, pompierilor si protectiei civile, care au obligatia să răspundă solicitărilor sale, în conditiile legii. Prefectul, ca reprezentant al Guvernului, are ca principală atributie si asigurarea realizării intereselor nationale, respectarea legilor si a ordinii publice. În orase, municipii si în sectoarele municipiului Bucuresti, prefectul desemnează împuternicitii care pot constata contraventiile prevăzute ca urmare a încălcării ordinii si linistii publice. b) Atributiile specifice organismelor de specialitate. 1) Jandarmeria La nivel local, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Administratiei si Internelor, prin organele de politie si, în special, ale jandarmeriei, sunt cele care au obligatia concretă de a pune în aplicare măsurile privind asigurarea ordinii si linistii publice. Prin adoptarea Legii privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Române, rolul principal în asigurarea ordinii si linistii publice revine unitătilor de jandarmi, din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor. Principalele atributii ale Jandarmeriei Române sunt: asigură, împreună cu alte autorităti publice abilitate, ordinea cu ocazia întrunirilor si manifestatiilor; asigură, împreună cu politia si alte structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor, restabilirea ordinii publice în cazuri de tulburare gravă a acesteia s.a. 2) Politia Comunitara Organizarea si functionarea ei este reglementata prin Legea nr. 371/2004. Politia comunitara pentru ordine publica este înfiintata prin reorganizarea Corpului gardienilor publici, ca serviciu public local specializat, la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti. Politia comunitara îsi desfasoara activitatea în baza unui Regulament-cadru de organizare si functionare, se înfiinteaza prin hotarâre a Consiliului local si se subordoneaza primarilor. ATRIBUŢIILE POLIŢIEI COMUNITARE: asigura ordinea si linistea publica în zonele si locurile stabilite în planul de paza si ordine publica; asigura paza obiectivelor si bunurilor de interes public si privat stabilite de Consiliul local; supravegheaza parcarile auto, scolile, zonele comerciale si de agrement, pietele, cimitirele; constata contraventii si aplica sanctiuni contraventionale în caz de tulburare a linistii publice sau de încalcare a prevederilor legale referitoare la curatenie, comert stradal, protectia mediului; asigura ordinea cu ocazia adunarilor publice, mitingurilor; s.a. Personalul Politiei comunitare se compune din: functionari publici - carora li se aplica Statutul functionarilor publici; personal contractual- caruia i se aplica legislatia muncii.

Atributiile notariale. Constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum si exercitiul drepturilor si ocrotirea intereselor în conformitate cu legea, este asigurată persoanelor fizice si juridice prin activitatea notarială. În prezent, această activitate este reglementată de Legea notarilor publici si a activitătilor notariale nr. 36/1995[16], potrivit căreia, activitatea notarială se realizează de notarii publici, prin acte notariale si consultatii publice notariale, în conditiile acestei legi. Actele notariale pot fi efectuate si de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale României, precum si de alte institutii, în conditiile si limitele prevăzute de lege. Secretarii comunelor si ai oraselor unde nu functionează birouri ale notarilor publici vor îndeplini, la cererea părtilor, următoarele acte notariale: legalizarea semnăturilor de pe înscrisurile prezentate de părti; legalizarea copiilor de pe înscrisuri, cu exceptia celor sub semnătură privată.

Atributiile de autoritate tutelară si de protectie a copilului.

A. Atributii de autoritate tutelară. Constitutia României, Codul familiei si conventia ONU cu privire la drepturile copilului, stipulează că, în toate deciziile care îi privesc pe copii, interesele acestora trebuie să fie luate în considerare cu prioritate. Legislatia noastră stabileste măsuri si pentru ocrotirea persoanelor majore, puse sub interdictie, ori care nu sunt pe deplin capabile de a-si apăra interesele si de a-si administra personal patrimoniul. Normele legale de ocrotire a acestor categorii de persoane fizice, minore sau majore, se pun în aplicare de serviciile de autoritate tutelară, de a căror bună functionare răspund autoritătile administratiei publice locale. Prin autoritate tutelară se întelege un ansamblu de atributii, o functie a autoritătilor executive ale administratiei publice locale. Atributiile de autoritate tutelară se exercită de către primarii municipiilor, oraselor si comunelor. Acestia asigură functionarea seviciilor de autoritate tutelară din cadrul primăriilor. Formele prevăzute de Codul familiei, prin care se realizează ocrotirea unor categorii de persoane sunt: ocrotirea părintească; tutela minorului; ocrotirea interzisului prin tutelă; curatela minorului; curatela persoanei majore. Responsabilitatea în acest sens, apartine autoritătii tutelare.

B. Măsuri de protectie a copilului. Cadrul legal pentru respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului este reglementat de Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului[17]. principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si în cauzele solutionate de instantele judecatoresti. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat în mod legal. De asemenea, orice act juridic emis sau, dupa caz, încheiat în acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Legea reglementeaza o protectie speciala pentru copilul lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai. Institutii si servicii cu atributii în protectia copilului: Institutii la nivel central Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei; Avocatul Poporului, care realizeaza Apararea drepturilor si libertatilor copilului în raporturile acestuia cu autoritatile publice cu scopul de a promova si de a îmbunatati conditia copilului. Institutii si servicii la nivel local în subordinea consiliului judetean si, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti functioneaza Comisia pentru protectia copilului, ca organ de specialitate al acestora, fara personalitate juridica; Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, institutie publica cu personalitate juridica, înfiintata în subordinea consiliului judetean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

6.8. Solutionarea petitiilor. Această activitate este reglementată prin Legea nr. 23/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activitătii de solutionare a petitiilor. Autoritătile si institutiile publice centrale si locale sunt obligate să organizeze un compartiment distinct pentru relatii cu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petitiilor si să expedieze răspunsurile către petitionari. Indiferent dacă solutia este favorabilă sau nefavorabilă, termenul de comunicare a răspunsului este de 30 de zile de la data înregistrării (care poate fi prelungit de conducătorul autoritătii sau institutiei, cu cel mult 15 zile, dacă sunt necesare cercetări amănuntite). Functionarii publici sunt obligati să rezolve numai petitiile care le sunt repartizate.