ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ÎN STATUL DAC
STATUL DAC. FORMARE, CARACTERE, FUNCŢII
Formarea societatii umane în spatiul carpato - danubiano pontic; aspecte social juridice
Spatiul de formare si evolutie a societatii românesti, cuprins geografic între Carpati, Dunare si Marea Neagra, cu ample raspândiri în vecinatati, a cunoscut pulsatia vietii de timpuriu. Vechimea urmelor de viata umana plaseaza aceasta zona geografica a Europei printre cele putine în lume unde conditiile au fost mereu favorbabile dezvoltarii omului. La Bugiulesti (Vâlcea), pe vaile râurilor Dârjovului, Dâmbovnicului, Argesului, au fost scoase la lumina obiecte purtând interventia omului care se apropie de un milion de ani.
Ca si în alte locuri de pe glob, comunitatile umane au progresat cantitativ si calitativ spre forme din ce în ce mai complexe. Punctul de plecare în formarea structurilor sociale a fost constientizarea relatiei de înrudire în raport cu mama. Pe acest temei a aparut ginta, caracterizata prin exogamie (casatorie în afara gintii proprii), solidaritate (inclusiv "razbunarea sângelui"), transmiterea matriliniara a mostenirii locului sau obiectelor, respectarea credintelor si miturilor. Ginta purta un nume (adesea de origine totemica în raport cu un animal, un stramos, un element protector) avea o limba sau un dialect. Între ginti s-au stabilit relati de apropiere sau de ostilitate, conform intereselor sau traditiilor mostenite.
Etapa urmatoare în evolutia sociala a constat în aparitia tribului, care însuma un numar de ginti înrudite, având acelasi teritoriu, aceasi limba, aceleasi interese si credinte. Temeiul acestei noi realitati a fost de ordin demografic fiindca numai sporul de populatie a putut determina o agregare a gintilor sub o autoritate noua, care nega în mare parte autoritatea de pâna acum a partilor componente. Treptat gintile au fuzionat în noua forma, transferându-si trasaturile asupra tribului. Astefl exogamia functioneaza acum la acest nivel, limbajul este unul comun, cultul religios este reglementat unitar pentru toti membrii tribului.
Cu aproximativ 6000 de ani î. Hr. comunitatile umane la c 23223t191x are ne referim au încheiat lungul parcurs al paleoliticului (perioada primara a istoriei) si au patruns într-o perioada noua, neoliticul. Data fiind dimensiunea saltului realizat într-un rastimp istoric foarte scurt, neoliticul a fost numit si "revolutia neolitica". Esentiala a fost descoperirea cultivarii plantelor si domesticirii unor animale, fapt care a însemnat trecerea omului de la stadiul de culegator de hrana, la acela de producator de hrana si obiecte. Din acest moment omul îsi creaza un mediu propriu, produse proprii, fapt care în conditiile sporului demografic a însemnat o adevarata explozie a relatiileor sociale.
Este acum timpul închegarii definitive a familiei monogame, având drept cap barbatul. Se structureaza adunarea tribului din barbatii purtatori de arme; se consolideaza autoritateasefului de trib si a sfatului sau; în trib puterea sa se transmite tot mai des ereditar; se impune tot mai mult propietatea personala în raport cu propietatea colectiva (posesia se transforma în propietate); apare o patura de oameni avuti, odata cu marele spor de productivitate si productie adus de practica noilor ocupatii. În diferite necropole au fost descoperite tezaure, arme din metal pretios (care desi nu aveau utilitate practica ci simbolica), atestând cristalizarea unei noi puteri, aceea de tip politic.
În faza târzie a neoliticului s-a impus o alta descoperire de însemnatate covârsitoare: începe prelucrarea metalelor aflate în stare nativa (arama, aur, argint, cositor, plumb), sunt realizate primele aliaje (bronzul), sunt create conditiile tehnice ale prelucrarii fierului.
Epoca metalelor a ridicat productivitatea muncii si productia la cote deosebite în raport cu întreaga istorie de pâna atunci. Urmarile sociale si politice au fost considerabile, mai ales în planul proprietatii si organizarii sociale. S-a afirmat acum uniunea de triburi, condusa de un sef, având investirea permanenta si ereditara, reprezentând întreaga comunitate, dar mai ales aristocratia. Primele izvoare scrise, grecesti folosesc termenul de "basileus" (rege) pentru a desemna pe conducatori, asimilându-i cu regii polisurilor grcesti. Din aceleasi izvoare aflam si numele dat populatiilor din sud-estul Europei în secolul V î. Hr. : ilirii în sud, tracii în centrul si nordul Peninsulei Balcanice.
Unuiunea de triburi a reprezentat o treapta spre organizarea de tip statal. Conducatorul uniunii acea fara îndoiala prerogative de tip prestatal, dar desinumit rege, el nu era totusi ca atare. În poemul "Triptolemos" Sofocle scria ca existau mai multe uniuni de triburi, unele numite ale getilor, altele ale dacilor. Mai multe izvoare afirma explicit ca getii constituiau un singur popor. Initial s-a folosit, de catre scriitorii din afara acestui spatiu, denumirea de geti, apoi acea de daci (romanii, în sec. II î. Hr.). geograful grec Strabon scria ca "dacii au aceasi limba ca si getii", iar apoi Dio Cassius precizeaza: "Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum îsi spun ei însisi si cum le zic si romanii, macar ca stiu prea bine ca unii dintre heleni îi numesc geti, fie pe drept fie pe nedrept." Geti sau daci, ei erau divizati în multe uniuni, care pastrau înca multe trasaturi ale organizarii tribale.
Descoperirile arheologice din diferite zone ale spatiului carpato - danubian - pontic atesta formarea timpurie a claselor si categoriilor sociale specifice acestiu stadiu. Faptul ca este deosebit de important, pentru ca statul nu se constituie decât în prezenta unor conditi anume. Nicaeri în lume nu s-a creat un stat în lipsa unei aristocratii deplin constituite, cu indiscutabil rol economic, politic, social, cultural si moral. Dacii i-au numit pe aristocrati tarabostes (romanii i-au nimit pileati). Clasa oamenilor de rând, fara îndoiala liberi din punct de veder juridic, dar aserviti economic în diferite feluri si în diferite grade, s-a numit comati (romanii i-au numit capilatti). Existau si scalvi, ca pretutindeni în lumea antica, având un rol economic minor. Diferenteirea sociala este dovedita de constructia unor cetati pe înaltimi la Cetateni (Arges), Polovragi (Gorj), Capâlna (Alba), Bâtca Doamnei (Neamt), Costesti (Hunedoara).
Consolidarea aristrocratiei si cresterea în ansamblu a puterii economice a societatii geto - dace (alta conditie esentiala a formarii statului) are drept impuls amplificarea propietatii private în dauna proprietatii de obste. Nici nu era posibila altfel dezvolarea mestesugurilor sau comertului, asa cum arata multimea de arme, unelte, ceramica, obiecte de podoaba, descoperite în multe statiuni arheologice.
Formarea si evolutia istorica a statului geto-dac pâna la cucerirea romana
Pe plan politic evenimentele produse în zona Marii Mediterane si sud-vestul Marii Negre dupa implantarea coloniilor grecesti (între care Histria, Tomis, Calatis) au influentat semnificativ evolutia dacilor spre organizarea statala. În anul 514 î. Hr., getii din Dobrogea si-au aparat teritoriul împotriva invaziei persane conduse de Darius, prilej cu care Herodot îi mentioneaza ca fiind "cei mai viteji si mai drepti dintre traci". La 339 î. Hr. în contextul unei incursiuni a scitilor condusi de Atheas este pomenit un "rex Histrianorum". Patru ani mai târziu getii de la Dunare au facut fata invaziei armate conduse de însusi Alexandru Macedon. La anul 300 î. Hr. , fortele conduse de regele get Dromihete l-au capturat pe regele Traciei, Lysimach. Din scrierea lui Diodor Siculus aflam amanunte despre diplomatia regelui get, a carui autoritate asupra supusilor sai nu era înca discretionara. Un decret din Histria de pe la 200 î. Hr., mentioneaza o succesiune de regi care par a forma o dinastie: Zalmodegicos - Rhemaxos - Phradamon. Un alt rege, Oroles, este mentionat între 180 - 150 î. Hr.
Domniile acestor regi uniuni de triburi sunt semnificative pentru procesul agregarii lor în stat din cel putin doua motive: mai întâi pentru ca ele arata prezenta pericolului extern pentru existenta lor si aceasta este a doua conditie esentiala a constituirii statului; în al doilea rând pentru ca succesiunea lor a însemnat acumularea unei experiente, a unor traditii de viata prestatala, foarte necesare statului format.
Din scrierile lui Strabon despre geti rezulta ca a existat si un factor religios în acest proces (la fel de obisnuit nu numai în lumea antica): un preot al zeului cel mai slavit la geti, Zalmoxis, a primit aura de zeu, iar regele i-a solicitat sprijinul în activitatea sa "regele lucra în întelegere cu el, fiindca vedea ca oamneii credeau ca da poruncile sfatuit de zei". Prestigiul divin venea astfel sa consolideze respectul supusilor pentru conducatorul lor, un fapt necesar în procesul construirii autoritatii statale.
Au fost astfel realizate, în secolul I î. Hr., toate conditiile unirii triburilor într-o structura similara statelor antice ale vremii.
Cerectarile arheologice au pus
în evidenta faptul ca proesul de unificare nu s-a
desfasurat lin, ci a întâmpinat unele rezistente din partea unor
uniuni de triburi. Firesc, alte uniuni au aderat pasnic la initiativa
unuia dintre regii geto - daci Burebista. Centrul puterii sale se afla în zona
dintre Carpatii Meridionali si Dunare, adica în
imediata apropiere a granitei statului roman. Evenimentul unirii,
cerut de unitatea etnica, teritoriala, religioasa a locuitorilor,
pare sa se fi produs pe la anul 82 î. Hr. , (dupa cum relata
Iordanes), când Burebista ajutat de marele preot Deceneu i-a adunat pe
toti
geto-dacii sub aceasi stapânire. Strabon scria ca "getul
Beirebistas, ajungând în fruntea poporului sau, care era istovit de
razboaie dese l-a înaltat atât de mult prin exercitii,
abtiner de la vin si ascultare de porunci, încât în câtiva ani a
faurit o stapânire puternica si a supus getilor cea
mai mare parte din populatiile vecine, încât a ajuns sa fie temut si
de romani".
În urma unor expeditii militare victorioase (împotriva celtilor, a coloniilor grecesti de pe litoralul Marii Negre), Burebista a ajuns dupa anul 55 î. Hr., "cel dintâi si cel mai mare dintre regii care au domnit peste Tracia", iar regatul sau a devenit cel mai important din sud - estul Europei.
Hotarele statului se întindeau de la muntii Haemus (Balcani) în sud, pâna la Carpatii Nordici, de la Bug în rasarit, pâna la Dunarea Mijlocie în Apus.
Cerinte de ordin strategic l-au determinat pe Burebista sa se amestece în luptele pentru puter purtate de generalii romani, oferind sprijin lui Pompeius împotriva lui Caesar. Decizia sa a fost perfect motivata, dar numai în momentele de început ale confruntarii. Pompeius avea o armata de 4 ori mai mare decât a lui Caesar, avea experienta în Orient, era sustinut de multi membri ai Senatului de la Roma. În schimbul sustinerii oferite, el a recunoscut suveranitatea lui Burebista asupra Traciei, în special asupra coloniilor grecesti de la Pontul Euxin. Vedem în aceasta o expresie a capacitati diplomatice a lui Burebista, a prestigiului sau politic si militar. Din pacate, raportul de forte dintre cei doi generali romani s-a inversat victorios fiind Caesar.
Constient de pericolul pe care-l reprezenta statul dac pentru planurile de expansiune ale Romei, Caesar a trimis în anul 44 î. Hr., mai multe legiuni romane spre granita cu Dacia, dar a murit asasinat, prada unui complot. Întâmplator, în aceeasi perioada, o soarta asemanatoare a avut Burebista. Oricum evenimentele arata cu claritate ca, sub Burebista, statul geto -dac, având deplina suveranitate pe plan intern, dispunea de un statut de independenta pe plan extern.
Moartea lui Burebista a însemnat prabusirea Daciei ca si cantitate unitara, dar nu a statalitatii. Fortele centrifuge intersate în acapararea de puteri mai mari pe plan local, au folosit prilejul spre a se organiza statal în formatiuni mai mici. În sud - vestul Daciei (Banatul de azi) s-a ridicat Couso, atasat unei politici de apropier de Roma; în rasaritul Daciei s-a afirmat Dicomes, adversar al romanilor, ale caror teritorii le prada, în vremea lui Augustus; în spatiul dintre Dunare si Mare s-au constituit trei regate: a lui Roles, recunoscut de romani drept prieten si aliat; a lui Dapyx si a lui Ziraxes.
Cel mai puternic stat dacic dupa Burebista a fost cel asezat în vatra puterii militare si spirituale dacice, unde se aflau cetatile si locurile sacre, în Muntii sureanu. Aici este atestata o continuitate statala de zeci de ani, între cei mai mari regi: Burebista si Decebal. Între ei au domnit, pe rând Deceneu - marele preot devenit rege, Comosicus, Coryllos (Scorillo), Duras, Diurpaneus supranumit Decebal. Acest nucleu al autoritati politice si religioase dacice a jucat un rol mobilizator în vremea razboaielor cu romanii, desi Decebal nu a avut ragazul necesar reconstituirii administrative a statului unitar. El a fost însa personalitatea dominanta a unei confederatii dacice.
Istoria raporturilor daco - romane, a cunoscut, în a doua parte a secolului I î. Hr. , o succesiune de conflicte care au culminat cu cel doua razboaie purtate de Traian, cel mai mare imperator roman dupa Augustus. Soarta statului dac a fost decisa în acest rastimp. În anii 85 si 87 doua armate romane sunt zdrobite de daci, care forteaza astfel trecrea în defensiva a imperiului roman condus de Domitian. O victorie romana în anul 88 i-a permis împaratului sa accepte parcea propusa de Decebal în anul 89.
Procedura si continutul acestui tratat a facut obiectul unor critici adresate împratului de la Roma. Domitian l-a recunoscut drept rege al dacilor, încoronat în persoana lui Diegis, un demnitar al regelui; acesta primeste titlul de aliat si prietn al poporului român, si în aceasta calitate i se vor trimite: bani, arme, masini de razboi, mesteri pentru constructii.
Pacea din anul 89 a amânat pâna
la începutul secolului urmator confruntarea decisiva între cele
doua state aflate în plina afirmare.
În acest context, urcarea lui Traian pe tron (initial ca asociat a lui Nerva), a însemnat trecrea la confruntarea militara, noul împarat fiind dornic asi inaugura domnia cu o mare izbânda si cu importante câstiguri materiale, data fiind bogatia în aur a Daciei. Razboiul început în martie 101 se dovedeste deosebit de greu, încât, dupa aproximativ 6 luni de lupte, romanii au ajuns în apropiera capitalei Sarmisegetuza abia la sosirea toamnei. Pentru a opri înaintarea romana Decebal a facut trei tentative de pace: prima la începutul iernii 102, când a trimis la Traian o ambasada formata din trei oameni de rând; a doua în primavara 102, când a trimis o ambasada formatî din nobili; a treia ulterior, când romanii au ajuns în imediata apropiere a Sarmisegetuzei si Decebal a cerut persoanl pace.
Trataul din 102 a reinterat
angajamentul regelui dac de a fi "aliat si prieten al poporului roman"
(formula care investea
Al doilea razboi, început în iunie 106, s-a încheita dupa un an de lupte înversunate în vara anului 106, cu ocuparea unei mari parti din teritoriul dacic, cu sinuciderea lui Decebal si disparitia statului din Muntii sureanu.
Deoarece romanii n-au ocupat decât o parte din vatra Daciei, alte formatiuni statale, apartinând dacilor liberi si-au continuat existenta. A fost sicazul celei conduse de regle Pieporus, care va relua traditia expeditilor la sudul Dunarii multi ani dupa disparitia lui Decebal.
APARATUL DE STAT
În privinta organizarii sociale si juridice nu exista temeiuri pentru a considera ca în spatiul geografic pe care-l avem în vedere lucrurile ar fi fost fundamental diferite de modelul existent în Orient si sudul Europei. Normele de conduita, sanctiunile, cutumele de ordin practic sau religios relatile cu alte grupuri umane s-au conturat având drept celula de origine familia. Unele comunitati au cunoscut forma matriliniara, în care femeia avea rolul principal, altele forma patriliniara în care tatal a avut locul prim. stim ca la început rolul mamei a fost determinat prin însusi actul nasterii si îngrijirii copilului, ea find unica certitudine. Dupa depasirea perioadei promiscuitatii, tatal a capatat un rol din ce în ce mai important încât au coexistat ginte matriliane si patriliniare.
Odata cu începuturile agriculturii si mai ales dupa descoperirea prelucrarii metalelor, barbatul îsi impune definitiv dominatia sub forma familiei patriahale, a gintei patriahale. Asa ca ajunge la obiceiul validat religios al alegerii preotului (totodata judecator) dintre barbati, la obiceiul constituirii "Adunarii Poporului" numai din barbatii care purtau arme. Acestor structuri le revin sarcini importante precum rezolvarea conflictelor, alegerea capeteniilor, ofiecierea cultului, organizarea serbarilor.
Între membri gentilorse manifesta sentimentul de solidaritate, fapt care se reflecta si în forma de xistenta a dreptului de mostenire, întrucât bunurile celui decedat revin de drept rudelelor, gintii, odata cu obligatiile religioase fata de sufletul celui mort. În acelasi sentiment rezida si regulile de aparare a ordinei, cel vinovat fiind pus fata în fata cu gintea si obligat la pedepse exemplare. Formarea triburilor si uniunilor de triburi a presupus preluarea acesto elemente de comportament juridic. Mentalitti vechi s-au perpetuat însa secole la rând. Despre rolul Adunarii Poporului, de pilda, aflam în relatarea lui Diodor Siculus cu prilejul capturarii lui Lysimah, regele Dromihete nu decide singur ce este de facut, ci îi convinge pe ceilalti sa procedeze într-un anumi fel getii: "dând nâvala începura sa strige si sa ceara ca regele prins în lupta sa fie adus înaintea lor si pedepsit cu moartea, fiindca este drept ca poporul care si-a primejduit viata în lupta sa hotarasca dupa bunul plac de dusmanii prinsi".
Constituirea statului geto - dac trecând prin forma prestatala a uniunii de triburi, a adus câteva elementenoi si absolut necesare în viata locuitorilor:
organizarea vietii economice, sociale, religioase pe baze teritoriale;
formarea unor forte armate aflate în slujba statului si la ordinul conducatorului statului;
instituirea unui sistem de obligati materiale pentru sustinerea suprastructurii si pentru asigurarea rezervelor necesare comunitatii;
transformarea locului unde se afla regele si curtea sa în centru reprezentativ pentru stat.
Nu cunoastem denumirile unitatilor administrative, dar stim ca ele au existat; organizarea militara este dovedita în izvoare de mai multe ori, precum în episodul trecrii Dunarii de catre Alexandru cel Mare, în stirea despre marele numar de osteni ai lui Burebista, în stirea despre intentia lui Dicomes de a-l ajuta pe Marc Antoniu contra lui Octavianus "cu o armata numeroasa", în stirile despre armata lui Decebal în cofruntarile cu Domitian si cu Traian.
Functionarea unui sistem de obligatii este certa, deoarec astefl nu putea exista nici armata, nici statul. stim de asemeni ca înca unel uniuni de triburi au emis monede, dovada unei intense vieti economice precum si cele ale dacilor din Podisul Transilvaniei, ale getilor efigi din Sudul Carpatilor si ale getilor sensi din Rasaritul Daciei.
Existenta unei capitale unanim recunoscute nu este dovedita în epoca lui Burebista, ci doar în vremea domniei lui Decebal. Alaturi de Sarmisegetuza, centrul militar religios din Muntii sureanu a jucat cu prisosinta acest rol de la Deceneu la Decebal.
Daca
luam aminte la durata stapânirii lui Burebista (din 82 î. Hr.
pâna la 44 î. Hr.) a lui Comosicus (40 de ani), a lui Decebal (87-106) se
impune concluzia ca organizarea de stat a fost temeinica si
stabila. Institutia regalitatii evoluase considerabil în
secolul
I î. Hr. Dupa cum observa Radu Vulpe, atât Burebista cât si decebal
au fost fi de regi, deci functiona principiul creditatii. Amândoi,
la fel ca ceilalti regi au fost capi ai puterii armate, sefi ai
administratiei centrale, compusa din aristrocrati care îi
sfatuiau si care le executau poruncile. Exista o ierarhie
respectata de toti.
În statul geto-dac si marele preot detine o puter deosebita, fiindca numai clerul avea autoritate de a interpreta vointa zeilor si deci lui îi revenea atributia investirii legilor cu forta divina. Este graitor faptul ca, Burebista constituie statul dac, cu sprijinul direct al lui Deceneu, pe care-l numeste vicerege si care-I urmeaza la conducera statului. Deceneu a fost si mare judecator, caci dupa moartea lui Burebista el are toate puterile în mâna sa: rege, mare preot, mare judecator. La fel Comosicus, rege al principalei formatiuni statale dupa anul 44 î. Hr.; acesta scria Iordanes, era considerat ca rege, ca preot suprem si ca judecator, "datorita priceperii sale împartea poporului dreptate ca ultima instanta". Un loc similar a avut Vezina în vremea lui Decebal.
Ca
pretutindeni în lumea antica, sistemul de drept geto - dac s-a transformat
treptat, odata cu complicarea relatiilor sociale si cu
acumularea experientei de viata si
s-a transmis noilor generatii împreuna cu alte traditii. El a
fost codificat sub Burebista care a introdus si legi noi, asa cum
aflam de la Strabon. Poruncile sale, întarite de marele preot, au
raspuns unor nevoi ale societatii, adaugându-se
obiceiurilor respectate si pâna acum. Autoritatea statului le-a dat
caracter de norme, sustinute cu forta aparatului de stat.
Caracterul lacunar al izvoarelor de care dispunem nu ne permite sa cunoastem amanuntit structura institutiilor centrale si locale. Dupa relatarea lui Suidas care se refra la stari de lucru din perioada anterioara cuceririi romane, în statul dac existau functionari permanenti cu atributii clar delimitate "unii pusi mai mari peste treburile agrigole, iar altii din jurul regelui erau împartiti la paza cetatilor". Cei care aveau functii administrative în agricultura erau totodata însarcinati cu strângera impozitelor în natura. Logic, data fiind întindera teritoriului, sistemul functiilor în stat atesta împartirea teritoriului si populatiei în unitati administartive. O confirmare a prezentei unor structuri ierarhice se afla si în opera lui Iordanes: daca Comosicus era judecator "în ultima instanta" înseamna ca el se afla în fruntea unui sistem judiciar.
O scara specifica a existat si pe plan militar, caci orice armata este organizata ierarhic. Alaturi de cei însarcinati cu paza cetatilor (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Capâlna si Polovragi) se aflau altii cu atributii de aparare. Capacitatea de lupta a armatei s-a dovedit a fi redutabila atât în vremea lui Burebista cât si a lui Decebal din moment ce Traian a trebuit sa poarte 2 razboaie în timp de 4 ani pentru a deveni stapân pe o parte a Daciei.
În confruntarea legislatiei geto-dace putem observa doua etape: mai întâi etapa dominata de dreptul cutumiar în toate laturile vieti economice, sociale, politice de stat; a doua etapa dominata de lege, "emanatia puterii ce începe sa se constituie în stat indifernt de forma pe care o îmbraca, scrisa sau nescrisa". În ambele cazuri, asa cum stim din izvoare (Iordanes), dar si din istoria altor popoare aflate în stadii similare un rol deosebit l-a avut religia, "teama de zei".
Marele preot a fost acela care a dat poporului legi scrise, acestea nu au fost esential diferite de cutume ce au confirmat sau completat reguli existente, dar s-au formult si legi cu refrire la realitati neînscrise în traditii. Dreptul cutumiar si noua lege scrisa au convietuit. Poetul roman Ovidius, exilat de Augustus la Pontul Euxin, relateaza ca getii îsi faceau singuri dreptate aplicând razbunarea sângelui "în dispretul legilor", "caci dreptatea pe aici prin forta cu spada se face / iar prin piata ades la sânge se bat".
Dincolo de cazurile de încalcare al legilor, în societatea geto - daca au functionat reguli acceptate cu privire la regimul persoanelor, familie, bunuri si obligatii, proceduri de judecata.
Capacitatea juridica a persoanelor a depins de pozitia lor sociala, încât nobilii dispuneau de privilegii civile în verme ce oamenii de rând aveau o capacitate mai restrânsa.
Familia a fost monogama, patrilocala si patrilineara, astefl ca sotia locuia la barbat, descendenta se stabilea dupa tata, iar copi ramâneau în familia acestuia si dupa moartea mamei. Este posibil sa se fi practicat si cumpararea sotiei, din moment ce acest obicei este atestat la traci. La încheierea casatoriei fata era înzestrata cu o dota. De altfel, termenul, de "zestre" din limba româna provine din limba geto - daca. Statutul femeii în familie era caracterizat prin totala subordonare fata de sot, ei îi reveneau toate sarcinile gospodariei, era pedepsita exemplar pentru infidelitate, era uneori sacrificata pe mormântul sotului.
Despre regulile cu privire la bunuri si obligatii dispunem de putine stiri. În opera poetului roman Horatiu exista urmatoarea relatare: "mai bine traiesc getii cei aspri carora tarinile nehotarnicite le produc grâu si roade libere; lor nici nu le place cultura pamântului mai mult de un an, caci un înlocuitor, primind o sarcina egala, lasa pe cel ce si-a împlinit muncile sa se odihneasca". Întelegem ca exista atât sistemul obstii, cât si sistemul propietati private, caci roadele erau liber de obligatii fata de comunitate.
Procedurile de judeacata au evoluat de la o epoca la alta, fiind însa mereu marcate de factorul religios, atât prin prezenta clerului cât si prin elemente de procedura precum juramântul.
Despre pedepse aflam de la Horatiu soarta sotiei adultere, dar nu încape îndoiala ca si alte încalcari ale legii au fost sanctionate cu moartea.
Pe
masura intensificarii contactelor cu vecinii de la Pontul Euxin
si de la sud, din Peninsula Balcanica, geto - dacii au adoptat
si elemente specifice civilizatiei elenistice si romane, încât
în momentul pierderii identitati statale în anul 106, societatea
geto - daca era pregatita într-o buna masura
pentru trecerea într-o noua etapa.
BIBLIOGRAFIE
Bratianu Gh., Originile si formarea unitatii românesti, 1994
Cernea Emil, Molcut Emil, Istoria statului si dreptului românesc, Casa de Editura si Presa sansa, 1996, 1998
Giurescu Constantin, Istoria românilor, Editura Albatros, Bucuresti 1980
Ioan Coman, Istoria Statului si Dreptului Românes, Editura Natura Press 1999
|
