O norma sociala devine norma de drept din momentul în care neglijarea sau încalcarea ei este urmata, sub forma de amenintare sau în mod real, de aplicarea unei forte fizice, exercitate de un individ sau de un grup, ca un privilegiu socialmente recunoscut al acestuia . Asadar, ne aflam în prezenta unei evolutii care implica existenta unor guvernanti, diferiti de guvernati, precum si detinerea de catre primii, în mod legitim, a mijloacelor de constrângere necesare asigurarii respectarii normelor de conduita. O data ce puterea politica ia forma puterii de stat, putem vorbi despre drept ca despre o entitate definitiv conturata si desprinsa de alte tipuri de norme, altfel spus, despre drept ca ordine juridica. În acelasi context apare, alaturi de normele juridice cutumiare, dreptul scris Celsus afirma ca dreptul este arta binelui si a echitatii. Ulpian a cautat sa defineasca dreptul prin formularea pr 18418x234s incipiilor sale fundamentale: a trai onest, a nu dauna altuia si a-i da fiecaruia ce i se cuvine. Juristul Jean Louis Bergel, arata ca dreptul este ansamblul regulilor de conduita care reglementeaza într-o societate raporturile sociale si al caror respect este asigurat, la nevoie, prin constrângerea publica[2].
2. Drept public si drept privat.
Trasaturile si definitia dreptului administrativ
DREPTUL PUBLIC însumeaza ansamblul normelor juridice care reglementeaza modul de organizare si de functionare a institutiilor statului, atributiile acestora, raporturile dintre stat si supusii sai, precum si raporturile dintre state. Dreptul public este format din: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul international public. DREPTUL PRIVAT cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza drepturile si obligatiile persoanelor fizice si juridice private si definesc raporturile dintre ei. Dreptul privat este format din: dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii s.a. Dreptul public se distinge de dreptul privat prin doua caracteristici : 1) în raporturile de drept public, întotdeauna unul dintre subiecte este statul, pe când în raporturile de drept privat pot fi si doua persoane private ; 2) în raporturile juridice de drept public se urmareste interesul general al societatii, în timp ce într-un raport juridic de drept privat, fiecare parte urmareste un interes personal. Trasaturile esentiale ale dreptului administrativ sunt : a) un pronuntat caracter de mobilitate (normele de drept administrativ sunt foarte dinamice, modificându-se, de regula, la scurt timp dupa aparitie) ; b) subiectele raportului de drept administrativ se afla, de obicei, în raporturi de subordonare ; c) solutionarea de catre organele proprii ale administratiei publice a unor conflicte juridice aparute între organele administratiei publice si particulari (persoane fizice si juridice) ; d) activitatea organelor administratiei publice, sub forma de acte si fapte de drept administrativ, este supusa atât controlului ierarhic propriu, cât si controlului organelor puterii judecatoresti si al altor factori care contribuie la înfaptuirea administratiei publice. Dreptul administrativ este o ramura distincta a sistemului de drept, cuprinzând ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturile sociale ce apar în cadrul desfasurarii activitatii executive de catre autoritatile administratiei publice. Obiectul dreptului administrativ îl formeaza acele raporturi sociale care reprezinta obiectul activitatii autoritatilor administratiei publice centrale si locale, respectiv acele raporturi în care autoritatile administratiei publice înfaptuiesc puterea executiva, fiind purtatoare ale autoritatii publice.
3. Normele de drept administrativ - definitie, clasificare, structura
Normele de drept administrativ sunt acele norme juridice care reglementeaza raporturile sociale aparute în cadrul activitatii autoritatilor administratiei publice centrale si locale. CLASIFICARE : În functie de criteriul obiectului de reglementare, normele de drept administrativ pot fi împartite în: a) norme care reglementeaza organizarea autoritatilor si serviciilor administratiei publice centrale si locale; b) norme care reglementeaza functionarea autoritatilor si serviciilor administratiei publice centrale si locale; c) norme care reglementeaza relatiile persoanelor fizice, persoanelor juridice si ale altor organisme nonguvernamentale, cu autoritatile administrative. În functie de sfera de cuprindere : a) norme generale ; b) norme speciale ; c) norme exceptionale. Dupa criteriul caracterului conduitei pe care o prescriu : a) norme onerative - prescriu în mod expres obligatia de a savârsi o actiune; b) norme prohibitive - interzic savârsirea unei actiuni; c) norme permisive - fara a obliga sau interzice în mod categoric o actiune, prevad posibilitatea ca subiectul sa-si aleaga singur o conduita, cu respectarea ordinii de drept. Normele dreptului administrativ, ca orice norme juridice, cuprind cele trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea. Ipoteza cuprinde conditiile, împrejurarile sau faptele în raport cu care se aplica si subiectele la care se refera dispozitia, precum si alte elemente care contribuie la întelegerea prevederilor normei: principii, scopuri, întelesul unor termeni. Dispozitia este partea cea mai importanta a normei juridice si se refera la conduita pe care trebuie sa o aiba cei carora li se adreseaza. Dispozitia prevede fie obligatia de a înfaptui unele actiuni, fie obligatia de a se abtine de la înfaptuirea anumitor actiuni, dupa cum poate sa le permita, sa le recomande sau sa le stimuleze. Sanctiunea normei de drept administrativ cuprinde urmarile juridice care decurg în cazul nerespectarii normei.
4. Izvoarele dreptului administrativ
Prin izvoare formale ale dreptului întelegem formele de exprimare a dreptului, adica modalitatea de instituire sau de recunoastere de catre puterea de stat a normelor juridice în procesul de creare a dreptului.
4.1. Legea si celelalte acte juridice normative
În sistemul de drept românesc, izvoarele scrise ale dreptului administrativ se împart în : a) LEGI ; b) ACTE NORMATIVE EMISE PE BAZA sI ÎN VEDEREA EXECUTĂRII LEGILOR . LEGEA este actul normativ elaborat de catre Parlament, organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legislativa a tarii, care, reglementând cele mai importante relatii sociale, dispune de o forta juridica superioara celorlalte acte normative, ce i se conformeaza. Legea poate fi constitutionala, organica sau ordinara. Constitutia reprezinta sursa directa sau indirecta a tuturor prerogativelor de administratie publica. O mare parte a legilor organice vizeaza administratia publica: organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Ţarii; organizarea administratiei locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala; statutul functionarilor publici; contenciosul administrativ; sistemul electoral, organizarea serviciilor publice de radio si televiziune, organizarea autoritatilor administrative centrale autonome, structura sistemului national de aparare, organizarea armatei, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si statutul cadrelor militare organizarea si functionarea celorlalte componente ale fortelor armate s.a. În ceea ce priveste legile ordinare, ele sunt izvoare de drept administrativ numai în masura în care reglementeaza relatii sociale ce fac obiectul administratiei publice. ACTELE NORMATIVE EMISE PE BAZA sI ÎN VEDEREA EXECUTĂRII LEGII sunt: a) Hotarârile Guvernului: sunt acte normative pe care acesta le emite pentru organizarea executarii legilor; b) Ordonantele Guvernului emise în baza unor legi speciale de abilitare a Parlamentului si care pot interveni numai în limitele si în conditiile prevazute de aceasta; c) Decretele prezidentiale cu caracter normativ, emise de Presedintele României în situatiile prevazute de Constitutie: cu ocazia declansarii mobilizarii, a instituirii starii de urgenta, a starii de asediu, ori a declansarii razboiului; d) acte normative (ordine, instructiuni s.a.) ale administratiei publice centrale (ministere, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului, organe administrative centrale autonome) ; e) ordinele prefectului; f) hotarârile Consiliului judetean; g) hotarârile Consiliului local; h) dispozitiile primarului.
4.2. Tratatele si Conventiile internationale
Tratatele internationale ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Asadar, acestea pot constitui izvoare ale dreptului administrativ daca îndeplinesc doua conditii: 1) sunt ratificate conform dispozitiei Constitutiei României; 2) cuprind reglementari ale relatiilor sociale ce fac obiectul dreptului administrativ.
4.3. Obiceiul juridic (cutuma), practica judiciara si doctrina juridica
Obiceiul este o regula de conduita ce se formeaza spontan, ca urmare a aplicarii ei repetate într-o perioada de timp relativ îndelungata, într-o colectivitate umana[3]. Obiceiurile care sunt recunoscute si dobândesc forta juridica devin obiceiuri juridice (cutume) si sunt izvoare de drept. În dreptul nostru, cutuma are astazi o valoare redusa. Ea mai poate fi întâlnita în dreptul maritim, sub forma de uzante portuare, si în dreptul civil, în materie de servituti si raporturi de vecinatate, de uzufruct, de executare a contractelor si de interpretare a vointei partilor, de vânzare si de locatiune. Practica judecatoreasca este alcatuita din totalitatea hotarârilor judecatoresti pronuntate de instante, indiferent de grad. În sistemul nostru de drept, practica judiciara nu este considerata izvor de drept. Doctrina juridica cuprinde analizele, interpretarile si teoriile pe care specialistii le emit în cadrul studiului fenomenului juridic. În dreptul românesc, doctrina nu este recunoscuta ca izvor de drept
5. Raporturile de drept administrativ
Raporturile de drept administrativ sunt acele raporturi juridice care iau nastere prin reglementarea de catre normele dreptului administrativ a raporturilor sociale care intervin în rezolvarea sarcinilor administratiei publice de catre autoritatile acesteia. Orice raport juridic este constituit din urmatoarele elemente: subiect, continut, obiect. Având în vedere ca activitatea administrativa este îndeplinita de autoritatile administratiei publice, cel putin unul dintre subiectele raportului juridic administrativ este învestit cu putere publica. În functie de subiectele participante, raporturile juridice administrative se pot clasifica în doua categorii : 1) raporturile juridice administrative în care ambele subiecte sunt autoritati ale administratiei publice ; 2) raporturile juridice administrative, în care un subiect apartine sistemului administratiei publice, iar celalalt subiect este o persoana fizica sau juridica din afara sistemului.
Obiectul raportului juridic administrativ, ca si în cazul altor raporturi juridice, îl constituie conduita partilor, adica actiunea si inactiunea subiectilor. Continutul raportului juridic administrativ îl formeaza drepturile si obligatiile partilor, cu particularitatea conform careia organul administrativ, în calitate de subiect al raportului juridic administrativ, nu are facultatea, ci obligatia de a le exercita, aceasta fiind asigurata, la nevoie, prin puterea publica a statului.
6. stiinta administratiei si stiinta dreptului administrativ
Spre deosebire de dreptul administrativ, obiectul stiintei administratiei consta în a raspunde la întrebarea de ce raporturile juridice din administratie se înfatiseaza într-un anumit mod si nu altfel, recomandând cum trebuie sa fie folosite posibilitatile pe care le stabileste dreptul, în vederea obtinerii unor rezultate maxime, economice si sociale[4]. Dreptul administrativ este o disciplina autonoma, care nu poate sa înglobeze sau sa substituie stiinta administratiei. Pe de alta parte, stiinta administratiei este o disciplina autonoma, care nu poate sa includa dreptul administrativ sau celelalte discipline care cerceteaza administratia fragmentar, din punct de vedere al specialitatii lor. Fiecare dintre aceste doua discipline este distincta, având un obiect si metode de cercetare proprii, colaborând.
|
