O norma sociala devine norma de drept din momentul īn care neglijarea sau īncalcarea ei este urmata, sub forma de amenintare sau īn mod real, de aplicarea unei forte fizice, exercitate de un individ sau de un grup, ca un privilegiu socialmente recunoscut al acestuia . Asadar, ne aflam īn prezenta unei evolutii care implica existenta unor guvernanti, diferiti de guvernati, precum si detinerea de catre primii, īn mod legitim, a mijloacelor de constrāngere necesare asigurarii respectarii normelor de conduita. O data ce puterea politica ia forma puterii de stat, putem vorbi despre drept ca despre o entitate definitiv conturata si desprinsa de alte tipuri de norme, altfel spus, despre drept ca ordine juridica. Īn acelasi context apare, alaturi de normele juridice cutumiare, dreptul scris Celsus afirma ca dreptul este arta binelui si a echitatii. Ulpian a cautat sa defineasca dreptul prin formularea pr 18418x234s incipiilor sale fundamentale: a trai onest, a nu dauna altuia si a-i da fiecaruia ce i se cuvine. Juristul Jean Louis Bergel, arata ca dreptul este ansamblul regulilor de conduita care reglementeaza īntr-o societate raporturile sociale si al caror respect este asigurat, la nevoie, prin constrāngerea publica[2].
2. Drept public si drept privat.
Trasaturile si definitia dreptului administrativ
DREPTUL PUBLIC īnsumeaza ansamblul normelor juridice care reglementeaza modul de organizare si de functionare a institutiilor statului, atributiile acestora, raporturile dintre stat si supusii sai, precum si raporturile dintre state. Dreptul public este format din: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul international public. DREPTUL PRIVAT cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza drepturile si obligatiile persoanelor fizice si juridice private si definesc raporturile dintre ei. Dreptul privat este format din: dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii s.a. Dreptul public se distinge de dreptul privat prin doua caracteristici : 1) īn raporturile de drept public, īntotdeauna unul dintre subiecte este statul, pe cānd īn raporturile de drept privat pot fi si doua persoane private ; 2) īn raporturile juridice de drept public se urmareste interesul general al societatii, īn timp ce īntr-un raport juridic de drept privat, fiecare parte urmareste un interes personal. Trasaturile esentiale ale dreptului administrativ sunt : a) un pronuntat caracter de mobilitate (normele de drept administrativ sunt foarte dinamice, modificāndu-se, de regula, la scurt timp dupa aparitie) ; b) subiectele raportului de drept administrativ se afla, de obicei, īn raporturi de subordonare ; c) solutionarea de catre organele proprii ale administratiei publice a unor conflicte juridice aparute īntre organele administratiei publice si particulari (persoane fizice si juridice) ; d) activitatea organelor administratiei publice, sub forma de acte si fapte de drept administrativ, este supusa atāt controlului ierarhic propriu, cāt si controlului organelor puterii judecatoresti si al altor factori care contribuie la īnfaptuirea administratiei publice. Dreptul administrativ este o ramura distincta a sistemului de drept, cuprinzānd ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturile sociale ce apar īn cadrul desfasurarii activitatii executive de catre autoritatile administratiei publice. Obiectul dreptului administrativ īl formeaza acele raporturi sociale care reprezinta obiectul activitatii autoritatilor administratiei publice centrale si locale, respectiv acele raporturi īn care autoritatile administratiei publice īnfaptuiesc puterea executiva, fiind purtatoare ale autoritatii publice.
3. Normele de drept administrativ - definitie, clasificare, structura
Normele de drept administrativ sunt acele norme juridice care reglementeaza raporturile sociale aparute īn cadrul activitatii autoritatilor administratiei publice centrale si locale. CLASIFICARE : Īn functie de criteriul obiectului de reglementare, normele de drept administrativ pot fi īmpartite īn: a) norme care reglementeaza organizarea autoritatilor si serviciilor administratiei publice centrale si locale; b) norme care reglementeaza functionarea autoritatilor si serviciilor administratiei publice centrale si locale; c) norme care reglementeaza relatiile persoanelor fizice, persoanelor juridice si ale altor organisme nonguvernamentale, cu autoritatile administrative. Īn functie de sfera de cuprindere : a) norme generale ; b) norme speciale ; c) norme exceptionale. Dupa criteriul caracterului conduitei pe care o prescriu : a) norme onerative - prescriu īn mod expres obligatia de a savārsi o actiune; b) norme prohibitive - interzic savārsirea unei actiuni; c) norme permisive - fara a obliga sau interzice īn mod categoric o actiune, prevad posibilitatea ca subiectul sa-si aleaga singur o conduita, cu respectarea ordinii de drept. Normele dreptului administrativ, ca orice norme juridice, cuprind cele trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea. Ipoteza cuprinde conditiile, īmprejurarile sau faptele īn raport cu care se aplica si subiectele la care se refera dispozitia, precum si alte elemente care contribuie la īntelegerea prevederilor normei: principii, scopuri, īntelesul unor termeni. Dispozitia este partea cea mai importanta a normei juridice si se refera la conduita pe care trebuie sa o aiba cei carora li se adreseaza. Dispozitia prevede fie obligatia de a īnfaptui unele actiuni, fie obligatia de a se abtine de la īnfaptuirea anumitor actiuni, dupa cum poate sa le permita, sa le recomande sau sa le stimuleze. Sanctiunea normei de drept administrativ cuprinde urmarile juridice care decurg īn cazul nerespectarii normei.
4. Izvoarele dreptului administrativ
Prin izvoare formale ale dreptului īntelegem formele de exprimare a dreptului, adica modalitatea de instituire sau de recunoastere de catre puterea de stat a normelor juridice īn procesul de creare a dreptului.
4.1. Legea si celelalte acte juridice normative
Īn sistemul de drept romānesc, izvoarele scrise ale dreptului administrativ se īmpart īn : a) LEGI ; b) ACTE NORMATIVE EMISE PE BAZA sI ĪN VEDEREA EXECUTĂRII LEGILOR . LEGEA este actul normativ elaborat de catre Parlament, organul reprezentativ suprem al poporului romān si unica autoritate legislativa a tarii, care, reglementānd cele mai importante relatii sociale, dispune de o forta juridica superioara celorlalte acte normative, ce i se conformeaza. Legea poate fi constitutionala, organica sau ordinara. Constitutia reprezinta sursa directa sau indirecta a tuturor prerogativelor de administratie publica. O mare parte a legilor organice vizeaza administratia publica: organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Ţarii; organizarea administratiei locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala; statutul functionarilor publici; contenciosul administrativ; sistemul electoral, organizarea serviciilor publice de radio si televiziune, organizarea autoritatilor administrative centrale autonome, structura sistemului national de aparare, organizarea armatei, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si statutul cadrelor militare organizarea si functionarea celorlalte componente ale fortelor armate s.a. Īn ceea ce priveste legile ordinare, ele sunt izvoare de drept administrativ numai īn masura īn care reglementeaza relatii sociale ce fac obiectul administratiei publice. ACTELE NORMATIVE EMISE PE BAZA sI ĪN VEDEREA EXECUTĂRII LEGII sunt: a) Hotarārile Guvernului: sunt acte normative pe care acesta le emite pentru organizarea executarii legilor; b) Ordonantele Guvernului emise īn baza unor legi speciale de abilitare a Parlamentului si care pot interveni numai īn limitele si īn conditiile prevazute de aceasta; c) Decretele prezidentiale cu caracter normativ, emise de Presedintele Romāniei īn situatiile prevazute de Constitutie: cu ocazia declansarii mobilizarii, a instituirii starii de urgenta, a starii de asediu, ori a declansarii razboiului; d) acte normative (ordine, instructiuni s.a.) ale administratiei publice centrale (ministere, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului, organe administrative centrale autonome) ; e) ordinele prefectului; f) hotarārile Consiliului judetean; g) hotarārile Consiliului local; h) dispozitiile primarului.
4.2. Tratatele si Conventiile internationale
Tratatele internationale ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Asadar, acestea pot constitui izvoare ale dreptului administrativ daca īndeplinesc doua conditii: 1) sunt ratificate conform dispozitiei Constitutiei Romāniei; 2) cuprind reglementari ale relatiilor sociale ce fac obiectul dreptului administrativ.
4.3. Obiceiul juridic (cutuma), practica judiciara si doctrina juridica
Obiceiul este o regula de conduita ce se formeaza spontan, ca urmare a aplicarii ei repetate īntr-o perioada de timp relativ īndelungata, īntr-o colectivitate umana[3]. Obiceiurile care sunt recunoscute si dobāndesc forta juridica devin obiceiuri juridice (cutume) si sunt izvoare de drept. Īn dreptul nostru, cutuma are astazi o valoare redusa. Ea mai poate fi īntālnita īn dreptul maritim, sub forma de uzante portuare, si īn dreptul civil, īn materie de servituti si raporturi de vecinatate, de uzufruct, de executare a contractelor si de interpretare a vointei partilor, de vānzare si de locatiune. Practica judecatoreasca este alcatuita din totalitatea hotarārilor judecatoresti pronuntate de instante, indiferent de grad. Īn sistemul nostru de drept, practica judiciara nu este considerata izvor de drept. Doctrina juridica cuprinde analizele, interpretarile si teoriile pe care specialistii le emit īn cadrul studiului fenomenului juridic. Īn dreptul romānesc, doctrina nu este recunoscuta ca izvor de drept
5. Raporturile de drept administrativ
Raporturile de drept administrativ sunt acele raporturi juridice care iau nastere prin reglementarea de catre normele dreptului administrativ a raporturilor sociale care intervin īn rezolvarea sarcinilor administratiei publice de catre autoritatile acesteia. Orice raport juridic este constituit din urmatoarele elemente: subiect, continut, obiect. Avānd īn vedere ca activitatea administrativa este īndeplinita de autoritatile administratiei publice, cel putin unul dintre subiectele raportului juridic administrativ este īnvestit cu putere publica. Īn functie de subiectele participante, raporturile juridice administrative se pot clasifica īn doua categorii : 1) raporturile juridice administrative īn care ambele subiecte sunt autoritati ale administratiei publice ; 2) raporturile juridice administrative, īn care un subiect apartine sistemului administratiei publice, iar celalalt subiect este o persoana fizica sau juridica din afara sistemului.
Obiectul raportului juridic administrativ, ca si īn cazul altor raporturi juridice, īl constituie conduita partilor, adica actiunea si inactiunea subiectilor. Continutul raportului juridic administrativ īl formeaza drepturile si obligatiile partilor, cu particularitatea conform careia organul administrativ, īn calitate de subiect al raportului juridic administrativ, nu are facultatea, ci obligatia de a le exercita, aceasta fiind asigurata, la nevoie, prin puterea publica a statului.
6. stiinta administratiei si stiinta dreptului administrativ
Spre deosebire de dreptul administrativ, obiectul stiintei administratiei consta īn a raspunde la īntrebarea de ce raporturile juridice din administratie se īnfatiseaza īntr-un anumit mod si nu altfel, recomandānd cum trebuie sa fie folosite posibilitatile pe care le stabileste dreptul, īn vederea obtinerii unor rezultate maxime, economice si sociale[4]. Dreptul administrativ este o disciplina autonoma, care nu poate sa īnglobeze sau sa substituie stiinta administratiei. Pe de alta parte, stiinta administratiei este o disciplina autonoma, care nu poate sa includa dreptul administrativ sau celelalte discipline care cerceteaza administratia fragmentar, din punct de vedere al specialitatii lor. Fiecare dintre aceste doua discipline este distincta, avānd un obiect si metode de cercetare proprii, colaborānd.
|
