Functiile statului

Functiile statului nu pot fi īntelese altfel decāt ca grupe de acte publice. Leon Duguit spunea ca nici Montesquieu, atunci cānd a vorbit despre separatia puterilor īn stat nu a īnteles altceva decāt separatia functiilor īn stat, spre deosebire de Rousseau, care a preconizat separarea puterilor statului[2].

Teoria tripartita a functiilor statului (Jellinek, Laband, Hauriou s.a). Duguit si Bonnard fac o īmpartire a functiilor statului dupa natura intrinseca a actelor, pe care le executa autoritatile publice, girānd serviciile publice. Este o clasificare materiala a functiilor statului care pleaca de la natura juridica a actelor si obiectul functiei[3].

Functia legislativa se caracterizeaza prin faptul ca are ca obiect stabilirea de reguli de conduita sociala, generale si impersonale, cu caracter obligatoriu si susceptibile de a fi sanctionate, daca ar fi īncalcate, prin forta de constrāngere a statului. Se spune ca aceste reguli sunt generale si impersonale īn sensul ca, desi chemate sa se aplice unor persoane, ele sunt formulate īn abstract, adica au īn vedere fie toti indivizii unei colectivitati, fie o categorie sau mai multe categorii de persoane definite prin anumite trasaturi comune.

Functia legislativa se deosebeste de celelalte functii si prin faptul ca are un caracter originar. Astfel, regulile cu caracter general adoptate pe cale de lege, au o forta juridica superioara tuturor celorlalte norme juridice, motiv pentru care se spune ca functia legislativa exercitata de organul reprezentativ national este o manifestare directa a suveranitatii poporului.

De aici si consecinta ca functia executiva sau administrativa si cea jurisdictionala au o autoritate derivata, īn sensul ca actele īndeplinite īn cadrul acestor functii nu sunt o expresie directa a vointei organului reprezentativ pe plan national, ci se impun respectului general īn temeiul legii, care determina conditiile si organele de care pot fi emise .

Functia executiva sau administrativa, cum mai este denumita de unii autori[5], are ca obiect organizarea aplicarii si aplicarea īn concret a legilor, asigurarea bunei functionari a serviciilor publice instituite īn acest scop, precum si emiterea de acte normative si individuale sau efectuarea de operatii materiale, prin care, pe baza legii, se intervine īn viata particularilor pentru a le dirija activitatea sau a le face anumite prestatii.

Erast Diti Tarangul afirma direct ca obiectul functiunii administrative este sa intervina īn viata particularilor, furnizāndu-le anumite prestatiuni, supraveghind si dirijānd viata sociala si de a executa legea[7].

Daca functia legislativa se caracterizeaza prin acte juridice cu caracter general si impersonal, functia executiva se realizeaza atāt prin acte generale si impersonale, cāt si prin acte individuale, fapte materiale juridice si operatii materiale-tehnice individuale si concrete.

Daca functia executiva sau administrativa are un caracter derivat, consecinta este ca actele administrative trebuie sa fie conforme cu legea. Īn anumite situatii, īnsa legea acorda autoritatilor administrative o adevarata putere discretionara, īn temeiul careia acestea nu se limiteaza doar īn a aplica legea, ci au si libertatea de a alege, īn anumite limite, īntre doua sau mai multe solutii[8].

Functia jurisdictionala, are un caracter derivat, analog functiei executive, si are ca obiect solutionarea unui litigiu juridic sau constatarea, cu autoritatea lucrului judecat, a unui raport contestat sau contestabil[9].

Functia jurisdictionala este distincta de functia executiva, chiar daca īn fapt atāt administratia publica, cāt si justitia nu fac altceva decāt sa aplice legile la cazurile individuale si concrete, astfel īncāt din punctul de vedere al naturii obiectului lor, se poate spune ca īntre ele, nu exista nici o deosebire.

Sunt totusi deosebite pe urmatoarele considerente: