Lucrarea de fata îsi propune sa faca o analiza a conexiunilor si implicatiilor domeniului amplu al Instrumentelor Structurale, punând un accent deosebit pe contributia Fondului Social European si a cadrului general si legal de implementare a acestuia, în dezvoltarea capacitatii administratiei publice de a implementa eficient si eficace politica de coeziune în România, în perioada urmatorilor 7 ani.

Motivul alegerii acestei teme a fost determinat, în primul rând de noutatea si actualitatea/modernitatea domeniului de studiu, la nivelul Uniunii Europene.

Spiritul strategiei de la Lisabona (2000) defineste o noua oportunitate de crestere a competitivitatii la toate nivelurile, ce are ca suport punerea cunoasterii stiintifice, a infrastructurii acesteia si a mecanismelor de implementare în slujba noii economii bazata pe o noua revolutie orientata catre o viata mai buna pentru generatiile prezente si urmatoare, tinând sub control marile riscuri pe care le aduc actiunile globalizate în conditii de incertitudine.

Odata cu relansarea Strategiei Lisabona , politica de coeziune a fost recunoscuta ca un instrument principal la nivelul Comunitatilor, contribuind la implementarea ideii de crestere economica si a locurilor de munca – nu doar pentru ca reprezinta o treime din bugetul Comunitatii, dar si pentru ca strategiile alcatuite la niveluri locale si regionale trebuie sa formeze o parte integranta a efortului de a promova dezvoltarea durabila la nivel teritorial.

De asemenea, consecventa cu care sunt promovate la nivel european întarirea capacitatii institutionale si cresterea eficientei administratiei si serviciilor publice, asa cum au fost prevazute în Orientarile Strategice privind Coeziunea 2007-2013 si în Regulamentul Consiliului privind Fondul Social European, demonstreaza responsabilitatea comuna existenta la nivel european si la nivelul statelor membre, în domenii precum ocuparea, politicile macroeconomice si reformele structurale.

Perioada de programare 2007-2013 propune ca unul dintre domeniile de interventie ale Fondurilor Structurale, respectiv al Fondului Social European, reforma si modernizarea capacitatii administrative, în contextul realizarii unei bune guvernari, cu deosebire în acele domenii generatoare de progres, precum domeniul economic, ocuparea fortei de munca, educatie, social si mediu.

In al doilea rând, România se afla în fata, probabil, a celei mai mari provocari de pâna acum din istoria sa, iar dezbateri ale acestei tematici sunt, înca, la început.

România se afla în fata celei mai importante oportunitati de dezvoltare, la aproape 2 ani de la data aderarii la Uniunea Europeana si a integrarii într-o economie tot mai globalizata. Viitorul României este acela al unei economii dinamice, competitive si inovative, functionând în structurile economice, sociale si politice ale Uniunii Europene si ale economiei globale.

Pentru România, asa cum subliniaza profesorul Constantin Popescu, „economia si societatea româneasca (…) nu sunt suficient pregatite pentru a participa la edificarea celui mai ambitios proiect din istoria umanitatii, pe care Strategia de la Lisabona l-a conceput ca durabilitate de sens pentru prosperitatea cet& 929d37j #259;tenilor europeni si sanatatea mediului, competitivitatea guvernantei institutionale si a lumii afacerilor, coeziunea economica si sociala a comunitatilor teritoriale” In acest context, se poate aprecia ca “reconstructia de care avem nevoie pentru perioada de postintegrare este, în primul rând, un proces spiritual-institutional care trebuie sa cuprinda pe toti purtatorii de interese publice si private”.

De aceea, Programului National de Reforme al României pentru perioada 2007-2010, elaborat în contextul Strategiei Europene pentru Crestere si Ocupare (Strategia Lisabona revizuita) statueaza ca „atingerea performantelor economice si de ocupare, corelate cu un sistem social echitabil, reprezinta esenta politicilor orientate spre dezvoltarea durabila a României în perioada vizata” si ca “Îmbunatatirea capacitatii administrative - constituie o prioritate orizontala de o importanta majora, care vizeaza asigurarea cadrului necesar sustinerii competitivitatii prin masuri specifice în domenii cheie”.

In al treilea rând, ca persoana direct implicata, prin natura activitatii profesionale, în managementul unui fond comunitar, respectiv Fondul Social European, dedicat dezvoltarii capacitatii administrative si modernizarii administratiei publice din România, prin Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative”, aceasta tema reprezinta pentru mine o posibilitate de a promova realizarile pâna în acest moment dar si o oportunitate de a aprofunda posibilitatile de implementare a politicii de coeziune prin beneficiile aduse de statutul României de stat membru al Uniunii Europene (UE).

Odata cu aderarea României la UE, tara noastra beneficiaza de fonduri europene nerambursabile în vederea apropierii conditiilor economice si sociale nationale de cele ale tarilor dezvoltate din Uniunea Europeana, pentru îmbunatatirea nivelulul de viata al cetatenilor români, azi cetateni europeni. Gestionarea fondurilor comunitare se realizeaza într-un cadru nou, în conformitate cu regulile comunitare si dispozitiile nationale si în baza unor strategii coerente, elaborate la nivel national, dar în strânsa legatura cu prevederile stabilite prin strategiile UE. In perioada de dinainte de aderare, dar mai ales în primul an al acesteia, România a depus eforturi considerabile sa-si ajusteze structurile institutionale pentru a face fata provocarilor dar si a beneficia de avantajele statutului de stat membru, unul din aceste avantaje reprezentându-l accesul la fondurile comunitare.

Importanta temei pentru reforma administratiei românesti este subliniata si în documente programatice de referinta ale etapei actuale prin care trece România: “Capacitatea de adaptare a institutiilor la cerintele în schimbare ale mediului socio-economic, precum si la statutul de stat membru al Uniunii Europene constituie una din prioritatile reformei administratiei publice românesti. Acest proces, se desfasoara atât la nivel central cât si la nivel local, are ca obiective de referinta elaborarea si promovarea politicilor publice si a actelor normative nationale în conformitate cu standardele Uniunii Europene si cu acquis-ul comunitar si crearea cadrului institutional adecvat pentru desfasurarea procesului de descentralizare administrativa si financiara. Atingerea acestor obiective presupune adoptarea unor instrumente si metode moderne de management în diferite domenii de interes public si cresterea capacitatii de gestionare eficienta a programelor cu finantare externa, în contextul cresterii gradului de transparenta în relatiile publice” .

Capitolul 1. CARACTERIZAREA POLITICII DE COEZIUNE A UNIUNII EUROPENE

In acest capitol se face o succinta incursiune în domeniul vast al politicii de coeziune, de la conturarea primelor concepte si notiuni, pâna la concluziile celor mai recente Rapoarte de coeziune, punctând pespectivele perioadei de programare în curs: 2007-2013.

1.1. Izvorul problemei

Principiile unei politici de coeziune au fost avute în vedere la nivel european înca din 1957, când tarile semnatare ale Tratatului de la Roma se refera în preambulul acestuia la necesitatea de „a consolida unitatea economiilor lor si de a asigura dezvoltarea lor armonioasa prin reducerea diferentelor existente între diversele regiuni si a decalajelor cu care se confrunta regiunile mai putin favorizate”.

Diferentele în gradul de dezvoltare au semnalat necesitatea înfiintarii de instrumente la nivel inter-guvernamental. Un prim pas în aceasta directie a fost facut în 1958, prin înfiintarea Fondului Social European (FSE) ca principal instrument al politicii sociale comunitare. FSE a fost propus în scopul îmbunatatirii modului în care functioneaza piata muncii în diferite tari membre si pentru reintegrarea somerilor.

Mai târziu, în 1962, propunându-se o politica agricola comuna la nivelul statelor angrenate în proiectul european, a devenit necesara crearea Fondului European pentru Orientare si Garantare Agricola (FEOGA), instrumentul institutional si financiar care sa sprijine dezvoltarea regiunilor rurale si îmbunatatirea structurilor agricole.

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) – a fost înfiintat în 1975, cu scopul de a redistribui o parte a contributiilor bugetare ale statelor membre catre regiunile cele mai sarace ale comunitatii, în vederea sprijinirii dezvoltarii lor economice. Are loc o prima redistribuire a bunastarii între diferitele regiuni (nationale si comunitare) ale Comunitatii Economice Europene . Astfel, FEDR redistribuie bugetul comunitar în investitii productive, menite pentru crearea si mentinerea unor locuri de munca durabile, precum si în investitii de infrastructura.

Prin Actului Unic European în 1986 este introdus conceptul de coeziune economica – cu semnificatia eliminarii disparitatilor economice existente între diferitele regiuni ale Comunitatii – si se creeaza premisele unei politici de coeziune economica si sociala ca politica de sine statatoare.

În februarie 1988, Consiliul European de la Bruxelles extinde operatiunea fondurilor de solidaritate, reprezentate de fondurile mentionate anterior, si le numeste colectiv Fonduri Structurale. Sunt marite considerabil alocatiile acestor fonduri din bugetul comunitar. Prin urmare, este recunoscuta si declarata oficial importanta acestor instrumente în urmarirea obiectivului de reducere a disparitatilor regionale la nivel comunitar.

In 1989 a fost demarat programul Phare. Initial, el a fost înfiintat cu scopul de a sprijini Polonia si Ungaria în efortul de reconstructie a economiilor nationale. Ulterior, în 2000, Phare a fost revizuit si subordonat largului obiectiv de a sustine dezvoltarea regionala în tarile candidate la integrarea în proiectul european.

Tratatul de la Maastricht, care a intrat în vigoare în 1993, desemneaza coeziunea ca fiind, împreuna cu uniunea economica si monetara si piata unica, unul dintre principalele obiective ale Uniunii. De asemenea prevede crearea Fondului de Coeziune, pentru sprijinirea proiectelor în domeniul mediului si transporturilor în statele membre cel mai putin prospere.

Un an mai târziu, 1994, este înfiintat un nou fond structural – Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP), creat prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul existente la acel moment. IFOP a fost creat în perspectiva extinderii UE catre tarile din nordul continentului, odata cu aderarea Finlandei si a Suediei în 1995.

Tratatul de la Amsterdam (1997) confirma importanta politicii de coeziune economica si sociala, accentuând nevoia unei actiuni coroborate de reducere a somajului.

În acelasi timp, se desfasoara si procesul de reforma a fondurilor structurale, început în 1999 în urma summit-ului de la Berlin. Reforma are drept scop cresterea concentrarii asistentei comunitare prin aceste fonduri, odata cu simplificarea si descentralizarea managementului lor. Un element de noutate adus de reforma îl reprezinta suplimentarea programului Phare cu alte doua instrumente de pre-aderare – ISPA (Instrumentul Structural pentru Pre-aderare) si SAPARD (Programul Special pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala ), ce promoveaza dezvoltarea economica si sociala a tarilor candidate din Europa Centrala si de Est. Mai mult, în 2002, în urma inundatiilor majore suferite de tarile Europei Centrale, a fost creat un nou instrument de solidaritate, cu scopul de a interveni în cazul dezastrelor naturale majore si cu repercusiuni puternice asupra conditiilor de viata în regiunile afectate, asupra mediului sau economiei acestora.

In august 2006, se aproba Regulamentele privind Fondurile Structurale pentru perioada 2007-2013. In octombrie se publica “Liniile strategice privind coeziunea” care seteaza noile principii de finantare si prioritatile pentru perioada 2007-2013.

1.2. Componentele politicii de coeziune

Pentru societatea europeana, coeziunea este un pilon important, având ca acceptiune generala actiuni întreprinse în domeniul dezvoltarii regionale.

Politica de Coeziune îsi are baza legala primara în textul Tratatului UE (Titlul XVII -Coeziunea Economica si Sociala si Art. 148 despre Fondul Social European). Obiectivul de a întari coeziunea economica si sociala este mentionat explicit în Articolul 2 al Tratatului de la Amsterdam, fiind un obiectiv de prim rang al Uniunii Europene. Mai specific, Articolul 158 mentioneaza coeziunea ca pe o preconditie pentru dezvoltarea armonioasa a UE, precizând vointa de a reduce disparitatile între nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni si ramânerea în urma a celor mai defavorizate regiuni sau insule, inclusiv zone rurale.

Politica de coeziune, este, înainte de toate, o politica a solidaritatii. Scopul acesteia este sa promoveze un înalt nivel de competitivitate si de ocupare a fortei de munca, oferind ajutor regiunilor mai putin dezvoltate si celor care se confrunta cu probleme structurale. Se asigura astfel o dezvoltare stabila si durabila a UE si o functionare optima a Pietei Interne.

Coeziunea economica reprezinta „suportul atingerii obiectivului general urmarit de fiecare natiune, cel al cresterii bunastarii. În Europa, cei treizeci de ani care au urmat razboiului, cunoscuti si sub numele de „cei treizeci de ani gloriosi”, au fost urmati de alti douazeci de ani de crestere încetinita, pentru ca, în ultimul deceniu, procesul de crestere sa fie reluat. Specialistii în istorie economica subliniaza rolul esential jucat în secolul al XX-lea de cei trei „i”: inovare, institutii si investitii.”

Coeziunea sociala reprezinta un alt element important în dezvoltarea unui sistem economic. Necesitatea atingerii coeziunii economice a fost constientizata înca din perioada revolutiei industriale (secolul al XIX-lea), atunci când problemele de ordin social s-au dovedit a reprezenta pretul platit de societate pentru progresul tehnologic dobândit. In aceste conditii, a devenit tot mai evidenta necesitatea unei politici distincte, destinata reducerii disparitatii dintre indivizi, regiuni sau state. Asemenea interventii au impus si remodelarea sistemelor fiscale si bugetare, tocmai din dorinta de a face fata cheltuielilor în crestere necesitate de sustinerea categoriilor sociale afectate.

Coeziunea culturala reprezinta o a treia trasatura caracteristica societatilor industriale avansate în care se evidentiaza o intensitate în crestere a comunicarii si raspândirea sistemelor de valori culturale comune, procese favorizate atât de progresul tehnologic cât si de dezvoltarea relatiilor economice internationale.

Coeziunea politica specifica evolutiilor politice din ultimele secole, reprezinta formalizarea normelor si institutiilor internationale (identificabila printr-o serie de elemente obiective legate de uniformitatea institutionala si legislativa specifica). La nivel international, urmarirea unor interese si scopuri comune au condus la formarea de aliante, organizatii si alte categorii de entitati, cu un grad mai ridicat sau mai redus de coeziune politica.

La nivelul Uniunii Europene, termenului de coeziune i s-a atribuit un înteles mult mai restrâns, acela de coeziune economica si sociala.

Politica de coeziune economica si sociala reprezinta o suma de interventii la nivel comunitar, incluzând atât politica de dezvoltare regionala (orientata, în principal, catre reducerea disparitatilor teritoriale, regenerarea zonelor industriale în declin), anumite aspecte ale politicii sociale (combaterea somajului pe termen lung, sprijinirea procesului educational si de formare continua), precum si o parte a politicii agricole comune (asistenta acordata dezvoltarii rurale). Cea mai importanta componenta a politicii de coeziune economica si sociala o reprezinta, evident, politica de dezvoltare regionala.

Politica de dezvoltare regionala include un ansamblu de masuri planificate si promovate de catre autoritatile administratiei publice locale si centrale, în parteneriat cu diferiti actori economici si cu societatea civila, în vederea asigurarii unei cresteri economice si sociale dinamice si durabile, prin valorificarea eficienta a potentialului local si regional.

Altfel spus, politica de dezvoltare regionala include toate acele masuri si actiuni care pot influenta în mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni. Obiectivul principal al politicii de dezvoltare regionala îl reprezinta realizarea unei cât mai eficiente si echitabile repartitii inter si intra-regionale în cadrul activitatilor si a rezultatelor acestora. Obiectivele specifice, la rândul lor, includ: reducerea somajului, cresterea nivelului de trai, atragerea investitiilor straine, îmbunatatirea infrastructurii, echilibrarea sanselor si a conditiilor sociale între mediul urban si rural etc.

Coeziunea teritoriala este sintagma prin care se întelege distributia echilibrata activitatilor umane, pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Este complementara coeziunii economice si sociale si transfera obiectivul de dezvoltare durabila si echilibrata asumat de Uniune (prin Art. 2 al Tratatului asupra Uniunii) în termeni teritoriali. Coeziunea teritoriala include accesul echitabil al cetatenilor si operatorilor economici la Serviciile de Interes Economic General (SGEI), indiferent de teritoriul pe care se afla (Art. 16 al Tratatului). Prin introducerea coeziunii teritoriale printre obiectivele Uniunii, este recunoscuta nevoia unei dezvoltari echilibrate/armonioase, precum si aceea de a exploata diversitatea în potentialul fiecarei regiuni, prin schimbarea logicii interventiilor teritoriale - de la un mecanism national redistributiv, catre o politica de dezvoltare durabila a resurselor teritoriale, pentru a crea avantaje competitive si a reduce disparitatile ("abordare mixta").

Odata cu publicarea celui de-al Treilea raport de coeziune (2004) Comisia propune un plan detaliat de prioritati si de masuri privind realizarea lor, menit sa consolideze Politica de Coeziune Economica si Sociala. Coeziunea nu a fost privita numai ca o modalitate de redistribuire a veniturilor , ci ca o politica dinamica ce încearca sa creeze noi resurse adresându-se în mod direct acelor factori care influenteaza indicatorii de competitivitate economica si de ocupare a fortei de munca, mai ales acolo unde capitalul potential ramas neutilizat atinge niveluri foarte înalte.

In cel de-al Treilea Raport de Coeziune disparitatile sunt considerate a fi cauzate de deficientele structurale ale regiunilor în ceea ce priveste factorii cheie de competitivitate, în special lipsa capacitatilor de inovare si a spiritului întreprinzator. Acest lucru se traduce într-o abordare strategica iar întarirea competitivitatii regionale pe întreg teritoriul UE este considerata cruciala pentru întarirea economiei ca un întreg, cât si pentru limitarea riscurilor implicate de congestionarea determinata de concentrarea activitatilor economice.

Asadar politica de coeziune are înca doua obiective:

sa sprijine si alte zone decât cele mai putin dezvoltate, si anume cele care îndeplinesc obiectivele strategiei de la Lisabona - “Obiectivul de competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca” si sa promoveze dezvoltarea mai echilibrata pe teritoriul UE,
sa încurajeze cooperarea dintre regiuni - “Obiectivul de cooperare teritoriala”, sub trei aspecte: cooperare trans-frontaliera, cooperare trans-nationala si cooperare inter-regionala.

Politica de coeziune s-a dovedit a avea un efect real în sprijinirea dezvoltarii regiunilor Uniunii Europene, dar ea se va confrunta în anii urmatori cu noi provocari. Acestea sunt constatarile prezentate în cel de-al Patrulea raport de coeziune (2007) al Comisiei Europene cu privire la coeziunea economica si sociala.

În prezentarea raportului, Danuta Hübner, comisarul pentru politica regionala, a declarat: „Politica de coeziune si-a dovedit capacitatea de adaptare la diverse situatii. Prin intermediul politicii de coeziune au fost sprijinite investitiile necesare în infrastructura, resurse umane, precum si modernizarea si diversificarea economiilor la nivel regional. A fost facilitata orientarea politicilor de investitii publice în diferite state membre în sensul prioritatilor stabilite la nivelul Uniunii Europene. “

Raportul e structurat în patru parti:

a. Situatia si tendintele economice, sociale si teritoriale în statele membre si în regiunile UE-27: Analiza efectuata reflecta o diminuare, în cursul ultimilor zece ani, a diferentelor privind veniturile si ocuparea fortei de munca pe teritoriul Uniunii Europene. Totusi, înca mai este necesara depunerea unui efort pe termen lung în vederea reducerii diferentelor existente între zonele cele mai defavorizate si restul acestora.

b. Impactul politicii de coeziune: Programele europene de coeziune au sprijinit în mod direct promovarea convergentei regionale si a ocuparii fortei de munca. De exemplu, în perioada 2000-2006, politica de convergenta a contribuit la cresterea PIB-ului cu 2,8% în Grecia si respectiv 2,0% în Portugalia; estimarile preliminare prevad ca în perioada 2007-2013, politica de coeziune va contribui la cresterea cu aproximativ 8,5% a PIB-ului în Lituania, Letonia si Republica Ceha, cu aproximativ 5,5% în Polonia si cu aproximativ 3,5% în Grecia. Politica de coeziune a adus, de asemenea, o contributie la reducerea fenomenului excluziunii sociale si al saraciei: este asigurata anual cofinantarea cursurilor de formare profesionala pentru 9 milioane de persoane, dintre care mai mult de jumatate sunt femei, cursuri care contribuie la obtinerea unor conditii mai bune de munca, precum si a unor venituri mai mari; în perioada 2000-2005 au fost create peste 450.000 locuri de munca în sase tari, utilizându-se în acest scop 2/3 din fondurile asigurate prin Obiectivul 2.

c. Politicile nationale si coeziunea: Investitiile publice au scazut în ultimii ani deoarece bugetele se confrunta cu efectele cauzate de îmbatrânirea populatiei (reforma pensiilor, sisteme de educatie si sanatate mai costisitoare), precum si de reforma economica ce are drept rezultat consolidarea finantelor publice. În 1993, investitiile publice reprezentau aproximativ 2,9% din PIB. Doisprezece ani mai târziu, acestea scazusera pâna la 2,4% din PIB. În acelasi timp, asistam la manifestarea unui proces în cadrul caruia deciziile si gestionarea investitiilor publice sunt lente, dar sunt descentralizate treptat catre nivelurile regionale si locale. În perioada 2000-2005, cheltuielile publice la nivelurile respective au înregistrat o crestere anuala de 3,6%, un ritm care s-a dovedit a fi mai rapid decât cel al cresterii PIB-ului (1,7%) sau a cheltuielilor publice totale (2,4%).

d. Politicile comunitare si coeziunea: Diversele politici comunitare – cele referitoare la cercetare, dezvoltare si inovatie, la agricultura, concurenta si la ajutoarele de stat – vor putea amplifica eficienta politicii de coeziune, de exemplu prin luarea în considerare, în mod explicit, a circumstantelor de ordin economic, social si teritorial.

Rapoartele demonstreaza ca, din ce în ce mai mult, aceste circumstante sunt luate în considerare, dar ca nu exista înca sinergiile necesare pentru valorificarea acestora.

Pentru perioada 2007-2013, politica de coeziune a Uniunii Europene a fost reformata pentru a raspunde mai bine obiectivelor stabilite la Lisabona si la Göteborg (economie competitiva bazata pe cunoastere, cercetare si dezvoltare tehnologica, dezvoltare sustenabila, ocuparea fortei de munca).

1.3. Instrumente

Politica actuala de coeziune economica si sociala a UE este pusa în aplicare prin asa-numitele Fonduri Structurale si Fondul de Coeziune, care reprezinta o treime din bugetul UE. Principiul care sta la baza implementarii cu succes a acestei politici este parteneriatul dintre toti actorii implicati: administratii nationale, regionale si locale, societatea civila, mediul de afaceri, unitati de cercetare si dezvoltare etc.

Pâna în anul 2007, Uniunea Europeana oferea asistenta financiara în cadrul unor programe regionale multianuale negociate între regiuni, statele membre si Comisie, prin intermediul a:

patru Fonduri Structurale (Fondul european de dezvoltare regionala - FEDER, Fondul social european - FSE, Fondul european pentru orientare si garantare în agricultura – sectiunea Orientare - FEOGA-O, Instrumentul financiar de orientare a pescuitului - IFOP);
unui Fond de Coeziune;
unui Fond de Solidaritate;
patru initiative si scheme comunitare specifice (INTERREG, LEADER, EQUAL si URBAN).

Acestor fonduri, sustinute financiar prin intermediul bugetului comunitar, li se adauga fondurile oferite de BEI, pentru obiective legate tot de atingerea coeziunii economice si sociale.

În afara acestor instrumente financiare, începând cu perioada de programare 2000 – 2006 au fost introduse doua noi instrumente financiare de preaderare, care se adresau exclusiv statelor candidate, ISPA si SAPARD. Cele doua noi instrumente veneau sa se alature ajutorului oferit prin intermediul programului PHARE. Instrumentele de pre-aderare erau menite, pe de o parte, sa ofere acestor tari sprijinul financiar necesar perioadei de pre-aderare si, pe de alta parte, sa obisnuiasca viitoarele state membre cu mecanismele specifice accesarii si utilizarii instrumentelor structurale.

a) Fondurile Structurale:

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) a fost înfiintat în 1975 si urmareste reducerea decalajelor între regiunile UE. Conform Regulamentului Consiliului nr.1783/1999 interventiile acestui fond trebuiau sa se concentreze asupra:

investitiilor productive pentru crearea si mentinerea unor locuri de munca viabile;
investitiilor în infrastructura, care sa contribuie la revitalizarea, diversificarea, îmbunatatirea accesului unor zone economice în declin, zone urbane afectate de somaj, zone rurale si dependente de pescuit;
initiativelor de dezvoltare locala si sprijinire a IMM-urilor;
investitiilor în educatie si sanatate (numai pentru regiunile aflate sub Obiectivul 1).

Domeniile vizate erau: stimularea afacerilor, cercetarea si dezvoltarea tehnologica, societatea informationala, protectia mediului, egalitatea de sanse, cooperarea transfrontaliera, etc.

Fondul Social European (FSE) a fost creat în 1958 si a reprezentat de la bun început principalul instrument al politicii sociale comunitare. Acesta sustine trei categorii mari de interventii, respectiv: formarea profesionala, reconversia profesionala si crearea de noi locuri de munca.

Conform Regulamentului Consiliului nr.1784/1999 principalele masuri finantate erau:

reintegrarea profesionala a somerilor;
reintegrarea profesionala a persoanelor excluse de pe piata muncii;
promovarea egalitatii de sanse;
actiuni specifice privind îmbunatatirea accesului femeilor pe piata muncii,
îmbunatatirea sistemelor de educatie si formare;
concentrarea potentialului uman în domeniile cercetarii si dezvoltare.

Fondul European pentru Orientare si Garantare în Agricultura (FEOGA) a fost creat în 1962 cu scopul de a finanta Politica Agricola Comunitara (PAC). FEOGA sprijina dezvoltarea regiunilor rurale si îmbunatatirea structurilor agricole, fiind împartit în doua sectiuni:

sectiunea „Orientare” – prin care sunt finantate scheme de modernizare, rationalizare si ajustare a sectorului agricol din zonele rurale;
sectiunea „Garantare” – prin care sunt finantate masuri de organizare comuna a pietelor si de sustinere a preturilor agricole.

Potrivit Regulamentului Consiliului nr.1258/1999 sectiunea „Orientare” a FEOGA actiona ca un fond structural propriu-zis, fiind finantate urmatoarele interventii:

investitii în asociatiile agricole, în vederea modernizarii, cresterii calitatii produselor, reducerii costurilor, protejarii mediului etc.
sprijinirea tinerilor agricultori si a formarii profesionale în domeniu;
sprijinirea pensionarii anticipate;
sprijinirea zonelor mai putin favorizate;
masuri de protectie a mediului în interactiune cu agricultura, inclusiv de conservare a peisajului rural;
procesarea si promovarea pe piata a produselor agricole;
dezvoltarea si utilizarea optima a padurilor;
dezvoltarea zonelor rurale prin furnizarea de servicii, încurajarea agro-turismului, a activitatilor mestesugaresti etc.

Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) a fost creat în 1994, prin comasarea tuturor instrumentelor comunitare referitoare la pescuit. Ca si celelalte instrumente comunitare, IFOP a suferit un proces de reforma în 1999, ulterior, Regulamentul adoptat pentru perioada 2000-2006 fiind modificat, noile masuri intrând în vigoare de la 1 ianuarie 2003. Aceste ultime modificari s-au produs din nevoia de a asigura faptul ca utilizarea fondurilor publice nu va determina cresterea capacitatii de pescuit într-o perioada în care exista considerabile stocuri în exces.

Pe de alta parte însa, obiectivele IFOP (stipulate în Regulamentul Consiliului Nr. 1263 din 1999) ramasesera nemodificate si aveau în vedere:

realizarea unui echilibru durabil între resursele piscicole si modul de exploatare a acestora;
cresterea competitivitatii si crearea de conditii favorabile dezvoltarii unor afaceri viabile în industria pescuitului;
îmbunatatirea ofertei de piata si a valorii adaugate a produselor piscicole si de acvacultura;
revitalizarea zonelor dependente de pescuit si acvacultura.

b) Fondul de Coeziune

Fondul de Coeziune a fost creat în 1993 cu scopul de a sprijini Spania, Portugalia, Grecia si Irlanda, tari care, la acea data, se situau din punct de vedere economic la un nivel mai redus de dezvoltare decât media comunitara. Acesta reprezinta un instrument aparte, care trimite, prin circumstantele în care a fost înfiintat, la obiectivul primordial al politicii de coeziune economica si sociala, respectiv cel de promovare a progresului economic si social si de eliminare a decalajelor dintre standardele de viata existente între diferitele regiuni si state membre ale UE.

Spre deosebire de Fondurile Structurale, sprijinul financiar acordat prin intermediul Fondului de Coeziune se sustine prin proiecte (nu programe, ca în cazul Fondurilor Structurale). Proiectele primesc finantare în proportie de 80-85% din totalul costurilor eligibile. Proiectele sunt selectate si implementate de catre statele membre beneficiare, care sunt, în acelasi timp, responsabile de managementul si monitorizarea lor financiara.

Domeniile vizate de Fondul de Coeziune sunt protectia mediului si retele de transport trans-europene asociate infrastructurilor de transport, fiecare domeniu beneficiind de câte 50% din bugetul alocat.

În cazul proiectelor privind mediul se pot finanta obiective precum:

conservarea, protectia si îmbunatatirea calitatii mediului;
protectia sanatatii populatiei;
utilizarea rationala a resurselor naturale.

Directiile prioritare sunt: rezerva de apa potabila, tratarea apei menajere si depozitarea deseurilor solide. Se mai adauga, ca actiuni eligibile, proiectele vizând reîmpadurirea terenurilor, controlul eroziunii solului sau conservarea naturii.

În cazul infrastructurii de transport sunt eligibile proiectele care urmaresc sa dezvolte infrastructura la nivelul Retelei Trans-Europene de Transport (Trans-European Transport Network).

c) Fondul de Solidaritate

Acesta este cel mai nou fond al politicii regionale si a fost creat în noiembrie 2002, (Regulamentul Consiliului nr. 2012/2002), în urma inundatiilor care au afectat Franta, Germania, Austria si Republica Ceha. Obiectivul acestui fond este de a facilita exprimarea solidaritatii UE fata de un stat membru sau în curs de aderare, care a fost afectat de un dezastru natural major si permite o reactie imediata, eficienta si flexibila, în functie de situatia concreta.

Pâna în prezent, resursele acestui fond au fost folosite în situatii precum inundatiile din august 2002 (care au si impus crearea lui în noiembrie 2002) sau incendiile spontane din Portugalia din iulie 2003.

Sunt eligibile urmatoarele categorii de actiuni:

reabilitarea imediata a infrastructurii, a uzinelor electrice, de apa, a telecomunicatiilor, transportului, sanatatii si educatiei;
asigurarea de locuinte temporare si servicii de salvare, ca reactie imediata la nevoile populatiei;
asigurarea imediata de masuri de protectie a patrimoniului cultural;
dezafectarea cu rapiditate a zonelor lovite de dezastru.

d) Initiativele comunitare:

INTERREG – stimuleaza cooperarea transfrontaliera, transnationala, interregionala si este finantata de FEDR;
LEADER – promoveaza dezvoltarea durabila în zonele rurale si este finantata de FEOGA-O;
EQUAL – sprijina combaterea oricaror forme de discriminare si a inegalitatilor privind accesul la munca si este finantata de FSE;
URBAN – încurajeaza refacerea economica si sociala a ariilor urbane confruntate cu probleme de dezvoltare si este finantata de FEDR.

1.4 Perspective 2007 - 2013

Uniunea Europeana a fost si ramâne una dintre cele mai de succes creatii din istoria relatiilor internationale, o realitate greu de descris datorita complexitatii raporturilor juridice stabilite între statele membre si institutiile comunitare.

Din punct de vedere economic, Uniunea Europeana reprezinta una dintre cele mai prospere zone din lume si, potential, una dintre cele mai competitive. Cu toate acestea, existenta unor disparitati semnificative privind prosperitatea si productivitatea între statele membre si între regiunile acestora determina slabiciuni structurale majore

Disparitatile regionale au crescut în mod semnificativ, odata cu integrarea celor 12 noi state membre în mai 2004 si ianuarie 2007 , existând inegalitati complexe între statele membre si celelalte regiuni datorate diferentelor în ceea ce priveste:

infrastructura;
produsul national brut/capita;
calitatea mediului înconjurator;
somajul si abilitatile fortei de munca relevante pentru dezvoltare;
marimea si diversitatea afacerilor;
nivelurile de inovatie si utilizarea tehnologiei în afaceri.

Comisia Europeana a prezentat în concluziile celui de al Treilea Raport asupra Coeziunii, prioritatile si mecanismele care trebuie sa stea la baza noii politici de coeziune, pentru perioada de programare 2007-2013. Raportul rezuma patru provocari importante la care trebuie sa raspunda politica de coeziune în viitor:

Capitolul 2. POLITICA DE COEZIUNE sI FONDURILE STRUCTURALE ÎN ROMÂNIA

In acest capitol sunt evidentiate principalele elemente ale cadrului programatic si de implementare a politicii de coeziune în România, cu accent pe cele mai recente realizari, îndeosebi relativ la Fondul Social European. De asemenea, sunt atinse probleme ale cadrului institutional regional dar si cele ale dezechilibrelor teritoriale existente.

2. 1. Conceptualizare si cadru institutional

Dupa cum s-a mentionat, politica actuala de dezvoltare economica si sociala a UE este sustinuta în implementarea sa de Instrumentele Structurale (FS+FC).

Pentru România, efortul de pregatire pentru dobândirea capacitatii si expertizei necesare absorbtiei eficiente a acestor fonduri a început în perioada de preaderare. Un pas înainte s-a facut în 2000 prin introducerea a doua noi instrumente de pre-aderare, pe lânga PHARE, si anume ISPA si SAPARD. Aceste trei programe includ masuri cu impact asupra dezvoltarii regionale, precum: consolidare institutionala la nivel regional, dezvoltarea resurselor umane, investitii pentru dezvoltarea sectorului privat, infrastructura urbana si rurala si servicii sociale.

Pe lânga acestea, programele de Cooperare transfrontaliera au finantat, începând din 1996, proiecte durabile în domeniul afacerilor si al infrastructurii de-a lungul frontierelor cu Bulgaria si Ungaria si, începând din 2003, cu Moldova, Ucraina si respectiv Serbia si Muntenegru. Aceasta implicare multilaterala reflecta importanta pe care Uniunea Europeana o acorda acestui concept de dezvoltare regionala, a carui importanta va creste în viitorul apropiat, în contextul extinderii.

Odata cu aderarea la Uniunea Europeana, România a început sa beneficieze de aceste fonduri. Volumul acestora este substantial mai mare fata de ceea ce a primit tara noastra în perioada de pre-aderare.

Conform noului acquis privind Politica de Coeziune a Uniunii Europene, fiecare stat membru elaboreaza un Cadru Strategic National de Referinta (CSNR), ca document de referinta pentru programarea Fondurilor Structurale si de Coeziune.

Acest document nu va servi însa ca instrument de management, ci ca document strategic prin care se stabilesc prioritatile de interventie ale Fondurilor Structurale si de Coeziune în perioada de referinta. CSNR face legatura între prioritatile nationale de dezvoltare, stabilite în Planul National de Dezvoltare 2007-2013 (PND), si prioritatile la nivel european - Orientarile Strategice Comunitare (OSC) privind Coeziunea 2007-2013 si Liniile Directoare Integrate ale UE pentru Crestere Economica si Locuri de Munca 2005-2008.

Baza pentru elaborarea acestui document strategic de planificare pe termen mediu a Fondurilor Structurale si de Coeziune a constituit-o PND 2007-2013, aprobat de Guvernul României în luna decembrie 2005. Este însa de mentionat ca, desi CSNR preia si sintetizeaza elementele principale incluse în analiza si strategia PND, acestea sunt reorganizate în functie de cele 3 prioritati si cele 11 directii de actiune (Guidelines) din Orientarile Strategice Comunitare, reflectând astfel încadrarea CSNR în principiile europene ale Politicii de Coeziune.

Ca diferenta majora între PND si CSNR, este de mentionat ca, din punct de vedere al finantarii, CSNR este sustinut exclusiv din Instrumentele Structurale si finantarea nationala aferenta, în timp ce PND include si alte finantari (programe de investitii nationale si locale, credite externe, fonduri europene pentru dezvoltare rurala si pescuit, etc.).

Prevederile CSNR-ului se implementeaza prin intermediul Programelor Operationale(PO). Deci, CSNR reprezinta strategia globala de utilizare a Fondurilor Structurale si de Coeziune, iar diversele PO reprezinta instrumentele prin care se realizeaza prevederile CSNR.

Respectându-se principiul parteneriatului, Ministerul Economiei si Finantelor a elaborat CSNR în cooperare cu un numar mare de institutii si organizatii. În plus, consultarile dintre parteneri cu privire la elaborarea PND si a Programelor Operationale au generat reactii substantiale din partea partenerilor relevanti.

În urma analizei socio-economice, raspunsul strategic al României se contureaza astfel

Viziune : Crearea unei Românii competitive, dinamice si prospere

Obiectiv CSNR : Reducerea disparitatilor de dezvoltare economica si sociala dintre România si statele membre ale Uniunii Europene prin generarea unei cresteri suplimentare de 15-20% a PIB pâna în anul 2015

Prioritatile CSNR au fost formulate ca raspuns strategic al Guvernului la problemele economice actuale si în vederea crearii oportunitatilor pe care România si le doreste. CSNR vizeaza armonizarea tuturor acestor prioritati într-o strategie coerenta, care sa fie adecvata pentru România, dar care sa se si conformeze strategiilor Uniunii Europene, inclusiv Strategia Lisabona, si sa aiba ca efect dezvoltarea economica si cresterea numarului de locuri de munca:

- Ministerul pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale

- Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (Autoritatea Nationala pentru Cercetare stiintifica)

- Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor

- Ministerul Economiei si Finantelor (Directia Generala Politica Energetica)

FEDR

POS Transport

Ministerul Transporturilor

FEDR+FC

POS Mediu

Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile

8 Organisme Intermediare Regionale, coordonate de MMDD

FEDR+FC

PO Regional

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor

Agentiile pentru Dezvoltare Regionala

- Ministerul pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale

FEDR

POS Dezvoltarea Resurselor Umane

Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, Centrul National pentru Dezvoltarea Învatamântului Profesional si Tehnic si Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse prin cele 8 structuri subordonate acestuia, cu personalitate juridica, organizate la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare

FSE

PO Dezvoltarea Capacitatii Administrative

Ministerul Internelor si Reformei Administrative

FSE

PO Asistenta Tehnica

Ministerul Economiei si Finantelor

FEDR

*Obiectivul „Cooperare Teritoriala Europeana”*
PO Ungaria - România	Agentia Nationala de Dezvoltare (Ungaria)	Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor din România va îndeplini functia de Autoritate Nationala	FEDR
PO România - Bulgaria	Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor		FEDR
PO România – Serbia	Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor		FEDR (transfer catre IPA)
PO România – Ucraina - Moldova	Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor		FEDR (transfer catre ENPI)
PO Ungaria – Slovacia – România - Ucraina	Ungaria	Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor din România va îndeplini functia de Autoritate Nationala	FEDR (transfer catre ENPI)
PO Bazinul Marii Negre	Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor		FEDR (transfer catre ENPI)
PO Spatiul Sud-Est European	Ministerul Guvernarii Locale si Dezvoltarii Teritoriale (Ungaria)	Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor din România va îndeplini functia de Autoritate Nationala si Punct National de Contact	FEDR
PO-uri Cooperare Interregionala: INTERREG IV C URBACT II ESPON 2013 INTERRACT II	Franta Franta Luxemburg Austria	Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor din România va îndeplini functia de Autoritate Nationala si Punct National de Contact	FEDR

Suma totala a Fondurilor Structurale si de Coeziune alocate României este de 19,668 miliarde Euro, din care 12,661 miliarde Euro reprezinta Fonduri Structurale în cadrul Obiectivului „Convergenta”, 6,552 miliarde Euro sunt alocate prin Fondul de Coeziune, iar 0,455 miliarde Euro sunt alocate Obiectivului „Cooperare Teritoriala Europeana” (inclusiv transferurile la Instrumentul pentru Asistenta de Pre-Aderare - IPA si Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat - ENPI). Structura alocarii CNSR pe programe operationale este prezentata în figura 1.

Figura 1. Alocarea CNSR pe programe operationale

Alocarea CSNR în cadrul Obiectivului „Convergenta” (inclusiv Fondul de Coeziune) necesita o finantare nationala estimata la 5,53 mld Euro, constituita atât din surse publice (73% din totalul finantarii), cât si din surse private (27%).

Atributiile institutiilor implicate în gestionarea Instrumentelor Structurale din România au fost stabilite prin Hotarârea de Guvern nr. 457/2008. Coordonarea la nivel national a gestionarii acestor fonduri revine Ministerului Economiei si Finantelor, în timp ce coordonarea strategica va fi asigurata de Comitetul National de Coordonare pentru Instrumentele Structurale , înfiintat conform HG nr. 1200/2004. Managementul Programelor Operationale a fost reglementat prin HG nr. 457/2008, fiind stabilite Autoritatile de Management si Organismele Intermediare.

În ceea ce priveste managementul financiar si controlul, Ministerul Economiei si Finantelor a fost desemnat sa îndeplineasca rolul de Autoritate de Certificare pentru toate Programele Operationale. Organismul competent responsabil cu primirea platilor de la Comisia Europeana aferente contributiilor din FEDR, FSE si FC este Autoritatea de Certificare si Plata din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor. Organismele responsabile cu efectuarea platilor catre beneficiari sunt: a) Autoritatea de Certificare si Plata pentru POS Mediu si POS Transport (plati directe); b) Unitatile de Plata înfiintate în cadrul ministerelor în care functioneaza Autoritatile de Management pentru celelalte Programe Operationale (plati indirecte). Un organism independent de pe lânga Curtea de Conturi din România a fost desemnat ca Autoritate de Audit.

2.2 Starea dezechilibrelor teritoriale în România

2.2.1. Regionalizare si institutionalizarea dezvoltarii regionale

Problematica regionalizarii a fost dezbatuta înca de la începutul anilor `90 de Consiliul Europei si Congresul Puterilor Locale si Regionale care au elaborat un set de concepte si principii comune privind autonomia regionala , înca în vigoare.

Cu ocazia lucrarilor Congresului Puterilor Locale si Regionale, în 28 mai 2008, s-a adoptat proiectul unei Carte Europene a Democratiei Regionale. Noul instrument cu caracter reglementar propus pune accentul pe schimbarile recente din Europa si subliniaza importanta regionalizarii bazate pe includerea principiului loialitatii si respectului integritatii teritoriale ale statelor, pe principiile bunei guvernari, pe participarea cetatenilor si pe reafirmarea respectului pentru autonomia locala.

Dupa cum am afirmat în capitolele precedente, politica regionala comunitara, axata pe principiul coeziunii economice si sociale, are ca obiectiv reducerea disparitatilor care exista între nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni. Aceasta a legitimat crearea regiunilor, ca spatiu de initiativa si de punere în practica a politicilor regionale si care servesc drept baza la luarea deciziilor de alocare a resurselor de dezvoltare.

Este de remarcat ca atât Tratatul CE cât si regulamentele fondurilor structurale se refera la regiune ca si la o zona geografica, si nu ca la o institutie, lasând la latitudinea statelor alegerea formei de institutionalizare a regionalizarii optime.

Atribuirea rationala si coerenta a fondurilor structurale se face în baza statisticilor regionale, care, în prezent, sunt elaborate conform unei nomenclaturi armonizate. Conform nomenclaturii unitatilor statistice teritoriale (NUTS) elaborata de EUROSTAT, fiecarei regiuni îi corespunde un cod si o denumire specifica: fiecare stat este divizat într-un anumit numar de regiuni de nivelul NUTS 1, fiecare din ele fiind subdivizate într-un anumit numar de regiuni de nivelul NUTS 2, ele însele fiind subdivizate în unitati de nivelul NUTS 3.

Determinarea regiunilor se face, în principal, dupa criteriul unitatilor administrative, iar nivelul regiunii se stabileste dupa criteriul demografic.

Sumele destinate îmbunatatirii situatiei economice a regiunilor mai putin dezvoltate reprezinta o miza extrem de importanta pentru a crea regiuni si a dezvolta strategii la nivel regional pentru definirea prioritatilor si repartizarea resurselor.

La nivelul UE se considera ca structurile teritoriale optime pentru proiectarea si implementarea masurilor de politica regionala sunt cele corespunzatoare nivelului NUTS 2.

În anul 1998 a fost adoptata pentru prima oara o lege a dezvoltarii regionale în România care stabilea obiectivele, cadrul institutional, competentele si instrumentele specifice necesare promovarii politicii de dezvoltare nationala. Legea prevedea înfiintarea, pe baza de voluntariat, a unor regiuni de dezvoltare, care nu sunt unitati administrativ-teritoriale si nu au personalitate juridica. Astfel, au fost create 8 regiuni de dezvoltare care au devenit, conform art. 5 al legii, cadrul de implementare si de evaluare a politicii de dezvoltare regionala elaborata de Guvern, corespunzând nivelului NUTS 2.

În vederea coordonarii activitatilor de promovare a obiectivelor care decurg din politicile de dezvoltare regionala, la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare a fost constituit câte un Consiliu pentru Dezvoltare Regionala (CDR), ca organ deliberativ, fara personalitate juridica.

Totodata, în cadrul regiunilor de dezvoltare a fost constituita câte o Agentie pentru Dezvoltare Regionala (ADR) coordonata de CDR. Aceste ADR sunt organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publica, cu personalitate juridica, cu rol executiv.

La nivel national, a fost creat Consiliul National de Dezvoltare Regionala (CNDR), care reprezinta organismul de coordonare, la nivel national, a procesului de elaborare si implementare a politicii de dezvoltare regionala în România.

Regiunile de dezvoltare reprezinta totodata un cadru de culegere a datelor statistice specifice, ele fiind constituite în conformitate cu reglementarile europene emise de EUROSTAT pentru nivelul de clasificare teritoriala NUTS (precizam ca structura acestor 8 regiuni a fost discutata si agreata cu EUROSTAT).

Datorita statutului acestor regiuni (nu sunt unitati administrativ-teritoriale, ele fiind create mai degraba pentru ratiuni statistice), în prezent România se încadreaza în cel de-al doilea tip de regionalizare, stabilit în raportul elaborat de Parlamentul European, în 2002: „Regionalizare prin intermediul autoritatilor locale existente”.

2.2.2. Probleme aparute în implementarea politicii regionale

Conceptul politicii regionale este relativ recent aparut în România, deci se poate afirma ca înca nu s-a format o cultura regionala foarte puternica, predominante ramânând înca „grijile” cu care se confrunta comunitatile locale. Cu alte cuvinte, se remarca insuficienta capacitate de a lucra ca sistem regional pentru un scop comun.
In sistemul actual de configurare a regiunilor nu exista dezechilibre majore între regiuni, ele identificându-se la nivel intraregional, între judete sau chiar arii mai mici;
Criteriile care au stat la baza propunerilor de constituire a regiunilor s-au dovedit prin practica a nu fi viabile si a nu stimula initiativa si cooperarea locala în spirit regional;
datorita lipsei unei identitati regionale, documentele strategice nu sunt suficient de „regional” fundamentate, nici ca necesitati de dezvoltare, nici ca ierarhizare a prioritatilor; nu s-au propus programe de dezvoltare regionala, în sensul adevarat al cuvântului, ci numai proiecte judetene.
Nu exista, la nivelul actualului sistem, cultura subsidiaritatii, a întrajutorarii între comunitatile din regiune; se practica mecanisme uniforme pentru rezolvarea problemelor dezvoltarii economice;
Distribuirea fondurilor la nivelul regiunii este politizata si supusa coruptiei;
Nu exista programe regionale (de interes, de marime si cu impact mai larg) propuse de regiuni;

2.2.3. Propuneri de îmbunatatire a implementarii politicii de dezvoltare regionala

Definirea rolului regiunii, care ar trebui sa fie un cadru pentru punerea în practica a politicilor de mediu, dezvoltare a infrastructurilor, de inovare, dezvoltarea cercetarii, inclusiv a celei universitare, suport pentru dezvoltarea mediului de afaceri, a pietei muncii;

Cresterea capacitatii de a propune si sustine proiecte mari, care cresc coeziunea si au impact asupra unei populatii mai numeroase si pe timp mai îndelungat;

Selectarea si mentinerea unui personal înalt calificat în structurile care se ocupa cu elaborarea strategiilor de dezvoltare regionala si cu implementarea programelor operationale aferente;

Experienta avuta în functionarea sistemului de dezvoltare regionala trebuie analizata si îmbunatatita, înainte de a se lua vreo hotarâre de schimbare radicala.

Cresterea autonomiei financiare prin reducerea dezechilibrelor orizontale; se constata, în structura actuala de 42 de judete, existenta a unor dezechilibre orizontale între judete, între disponibilitatile lor financiare; prin agregarea mai multor judete, s-ar schimba situatia având în vedere ca exista 24 judete primitoare de bani de la bugetul de stat, 18 fiind donoare;

Simplificarea sistemului de echilibrare bugetara

Reducerea cheltuielilor administrative si cresterea calitatii politicienilor locali si a responsabilitatii lor;

Cresterea calitatii strategiilor locale (din strategii concurente sa devina complementare);

Aparitia unui proces de „coagulare” a unitatilor administrativ teritoriale sarace;

Cresterea descentralizarii serviciilor (s-ar constitui operatori puternici de servicii pentru comunitati mari);

Separarea competentelor regionale de cele locale, prin clarificarea atributiilor regionale si ale celor locale, rezultând o mai buna utilizare a resurselor;

Cresterea culturii civice a unor zone (gradul de plata a taxelor de catre cetateni difera de la un judet la altul: extreme: 95% fata de 50%);

2.2.4. Disparitatile regionale în România

Datele statistice indica faptul ca România a intrat în procesul de tranzitie având un nivel relativ scazut al disparitatilor regionale, comparativ cu alte state membre sau tari candidate. Acestea au crescut rapid si în mod deosebit între Bucuresti si restul tarii. Disparitatile inter-regionale, în termeni absoluti, sunt relativ mici prin comparatie cu Uniunea Europeana. În termeni relativi însa, acestea au atins nivele comparabile cu cele din Republica Ceha, Slovacia, Belgia si Franta. O comparatie a disparitatilor regionale din România cu situatia altor tari europene, releva faptul ca în România, la fel ca în majoritatea tarilor europene (Marea Britanie, Franta, Belgia, Cehia, Austria, Portugalia, Suedia), cea mai dezvoltata regiune este aceea care include capitala; cele mai slab dezvoltate sunt zonele de granita, la fel ca în Europa de Vest (de exemplu Austria, Germania), unde regiunile de la granita cu fostele tari socialiste sunt mult ramase în urma altor regiuni.

Exceptând Bucurestiul, a carui situatie este speciala, cresterea economica a urmat o directie vest-est, proximitatea pietelor vestice actionând ca factor de difuzare a cresterii (a se vedea tabelul nr. 1). Desi datele statistice prezinta unele variatii în timp, datorita unor factori locali, se poate observa cum cresterea economica a avut o componenta geografica semnificativa, zonele subdezvoltate fiind concentrate în Nord - Est, la granita cu Moldova, si în Sud, de-a lungul Dunarii.

Subdezvoltarea apare ca fiind strict corelata cu somajul si cu preponderenta activitatilor rurale, precum si cu incapacitatea de atragere a investitiilor straine directe. Zonele de vest si cea de centru ale tarii au fost avantajate de pozitia lor mai apropiata de pietele vestice si de dependenta lor mai redusa de sectorul primar. Pâna acum, ele au beneficiat mai mult de investitii straine directe.

Tabelul nr.1

Indicatori cheie ai dezvoltarii regionale în România (media nationala = 100)

Regiune	PIB/locuitor	Rata somajului (ANOFM)	ISD/locuitor	IMM/locuitor	Populatie rurala
Regiune
Nord-Est
Sud-Est
Sud
Sud-Vest
Vest
Nord-Vest
Centru
Bucuresti-Ilfov
Sursa: Calcule realizate pe baza datelor din Anuarul Statistic al României 1999, 2006

Regiunea Nord-Est este marcata atât de dependenta sa de agricultura, cât si de apropierea de granita cu Moldova si cu Ucraina. Acelasi lucru este valabil, într-o anumita masura, pentru Regiunea Sud, de asemenea dependenta de agricultura si unde Dunarea actioneaza ca o bariera în comertul transfrontalier. Beneficiind de pozitia lor mai apropiata de pietele vestice si de dependenta lor mai redusa de sectorul primar, Regiunile Vest, Nord-Vest si Centru au atras mai multi investitori straini, fapt ce a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestor regiuni. În ceea ce priveste structura regionala a PIB, în anul 2004[30], Regiunea Bucuresti-Ilfov se situa pe primul loc, contribuind la crearea PIB cu 48077,6 milioane Ron (20% din total PIB), cu mult peste contributia celorlate regiuni, care variaza de la 9% (Sud-Vest) pâna la 12,2% (Centru). Regiunile Nord-Est, Nord-Vest si Sud au aproximativ aceeasi contributie la formarea PIB (11%).

Un studiu al Institutului de Prognoza Economica, “Potentialul de dezvoltare economica a regiunilor României si specializarea lor regionala”, 2005, indica faptul ca, odata cu reducerea sectorului de stat din economie, disparitatile interregionale, masurate prin PIB pe locuitor, s-au adâncit si agravat si tind sa devina dominante în realitatea româneasca (a se vedea tabelul nr.2).

Între cauzele majore care au dus si duc la cresterea disparitatilor pot fi mentionate: localizarea si amploarea investitiilor straine în regiunile de dezvoltare, pierderea capacitatii concurentiale a întreprinderilor atât pe pietele interne, cât si externe, din cauza uzurii morale si fizice accentuate a tehnologiilor si echipamentelor utilizate (mai ales în regiunile situate în partea estica a tarii) si accesului limitat la finantare al IMM.

O particularitate a dezvoltarii regionale în România este structura mozaicala a dezvoltarii la nivel sub-regional. Practic, în toate regiunile coexista zone relativ dezvoltate cu zone slab sau chiar subdezvoltate. De aceea o analiza la nivel subregional este absolut necesara pentru a putea evidentia disparitatile intraregionale, respectiv la nivel de judete si a putea argumenta nu numai prin marimea PIB pe locuitor necesitatea de a sprijini toate regiunile tarii, inclusiv pe cele considerate, potrivit marimii PIB, mai prospere[31].

Cauzele diferite ale disparitatilor în dezvoltarea economica si sociala la nivel intra-regional fac ca evolutiile viitoare sa fie destul de imprevizibile. In ceea ce priveste cresterea economica, la nivelul anului 2005, pe ansamblul economiei, aceasta a înregistrat o încetinire (4,1%) fata de anii anteriori, în conditiile diminuarii productiei agricole ca urmare a ploilor si inundatiilor care au afectat România de mai multe ori si a unei cresteri mai lente (2%) a productiei industriale. La nivel de regiune, cresterile au fost diferite, de la 2,2% în Regiunea Nord – Est la 7,3% în Bucuresti. Evolutiile regionale, în anul 2005, au fost marcate de diminuarea productiei agricole, mai ales în zonele cu un pronuntat profil agricol, dar si de ritmul sustinut al lucrarilor de constructii, în conditiile în care în zonele afectate de capriciile vremii au fost necesare ample lucrari de refacere a infrastructurii (drumuri, poduri, terasamente de cale ferata), dar si de refacere a spatiului locativ, în localitatile distruse de ploi si inundatii. La nivel national, cresterea economica a fost sustinuta, în principal, de constructii (9,9%) si servicii (8,1%), industria având o contributie mai modesta (2,5%), în timp ce sectorul agricol a înregistrat o diminuare de 13,9 procente.

O analiza detaliata, pe baza cifrelor la nivelul fiecarui regiuni, precum si la nivel national, arata ca, pentru anul 2005, o crestere economica peste media pe economie (4,1%, fata de anul 2004) au realizat numai regiunile Bucuresti (7,3%) si Vest (5,6%), cresterea acesteia din urma fiind sustinuta în principal de industrie, cu o valoare adaugata bruta de 6,5%, si respectiv de servicii cu 10%. Celelalte regiuni s-au situat sub media nationala, mai aproape fiind regiunile Centru (3,8%) si Sud (3,7%). Regiunea Sud a realizat, în anul 2005, cel mai mare salt al valorii adaugate brute industriale (8%), dar aportul sporit al acesteia a fost în mare parte anihilat de reducerea productiei agricole ca urmare a efectelor dezastruoase pe care le-au avut inundatiile asupra culturilor agricole, aceasta zona fiind una cu întinse suprafete agricole. Regiunile Sud – Est, Sud – Vest si Nord – Vest au realizat o crestere de 2,6%. Cel mai scazut nivel s-a înregistrat în regiunea Nord – Est, 2,2%, în principal ca urmare a diminuarii valorii adaugate brute din industrie (-1,4%) si din agricultura (-15%).

Tabelul nr. 2

Ponderea sectoarelor de activitate în ocuparea totala

Sursa: Institutului de Prognoza Economica, “Potentialul de dezvoltare economica a regiunilor României si specializarea lor regionala” - 2005

In industrie s-au înregistrat evolutii diferite de la o regiune la alta. Media nationala a valorii adaugate brute din aceasta ramura a fost de 2,5%; au existat regiuni cu evolutii spectaculoase (Sud cu 8%, Vest cu 6,5%), unele cu evolutii modeste (Bucuresti cu 3,5%, Sud – Vest cu 2,3% si Centru cu 2%), iar altele au cunoscut un declin (Nord – Est cu -1,4% si Nord – Vest cu 1,8%).

In toate regiunile, agricultura a fost puternic afectata de conditiile climaterice, valoarea adaugata bruta reducându-se cu mai mult de 10 procente. In constructii, evolutiile s-au situat între 8,8% în regiunea Centru si 10,6% în regiunea Bucuresti. In cadrul serviciilor este de remarcat regiunea Vest cu 10%, urmata de Sud – Est cu 9,5% si Nord – Est cu 9%. Nivelul cel mai mic s-a realizat în Regiunea Sud (6,5%).

Includerea reducerii disparitatilor regionale ca prioritate în PND 2007-2013 reflecta importanta si stringenta eliminarii decalajelor de dezvoltare economica, sociala si teritoriala. Este imperativ necesara stoparea adâncirii disparitatilor între regiunile tarii, în ceea priveste dezvoltarea si diminuarea acestor disparitati pâna la finele perioadei, prin crearea conditiilor pentru stimularea cresterii mai accelerate a regiunilor ramase în urma.

In acest context, promovarea dezvoltarii teritoriale echilibrate, prioritate strategica inclusa si în CSNR, va fi finantata si din instrumentele structurale ale perioadei 2007-2013. Actiunile vor sprijini dezvoltarea regiunilor prin crearea conditiilor necesare stimularii cresterii economice a regiunilor mai putin dezvoltate, precum si restructurarea zonelor rurale si urbane. Investitiile se vor concentra pe consolidarea infrastructurii si stabilirea legaturilor locale cu retelele nationale, europene si inter-continentale care conecteaza România la pietele internationale. Actiunile vor viza coridoarele si polii de dezvoltare existenti sau emergenti si vor crea conditiile necesare dezvoltarii integrate, stabilind conexiunile cu retelele regionale, nationale si trans-europene. Sprijinul acordat va contribui la consolidarea mediului de afaceri local si regional si la dezvoltarea patrimoniului natural si cultural în vederea sprijinirii turismului si dezvoltarii mediului urban. Realizarea coeziunii teritoriale se va sprijini pe cadrul strategic pe termen lung stabilit prin Conceptul strategic de dezvoltare spatiala si integrare în structurile spatiale europene 2007–2025.

2.3 Fondul Social European în România

FSE este primul fond structural constituit si reprezinta instrumentul financiar prin care se implementeaza Strategia Europeana de Ocupare, având ca obiectiv crearea de locuri de munca mai bune si furnizarea de abilitati si competente superioare persoanelor angajate sau celor aflate în cautarea unui loc de munca. Comisia Europeana gestioneaza FSE, fiind asistata de catre Comitetul FSE, format din reprezentantii guvernelor, ai sindicatelor si ai angajatorilor în numar egal.

În perioada de programare 2007-2013, interventiile FSE au ca obiectiv sprijinirea statelor membre pentru a anticipa si a gestiona în mod eficient schimbarile economice si sociale, în spiritual Strategiei Lisabona revizuite. Regulamentul Parlamentului European si Consiliului nr. 1081/2006 privind Fondul Social European propune domeniile si principiile pe baza carora se va realiza dezvoltarea resurselor umane, în perioada urmatoare.

Astfel, FSE urmeaza o abordare strategica proiectata sa produca crestere economica si locuri de munca. Pentru perioada 2007-2013, FSE va investi peste 10 miliarde de euro în fiecare an[32], pe lânga contributiile financiare proprii ale statelor membre, fonduri care vor fi directionate spre acele domenii în care se vor înregistra efectele cele mai însemnate în atingerea obiectivelor stabilite de catre statele membre si Comisie .

Strategia pentru dezvoltarea si ocuparea fortei de munca este principala preocupare a UE pentru asigurarea prosperitatii si a bunastarii Europei si a europenilor, în prezent si în viitor.

În acest context, strategia determina conlucrarea celor 27 de state membre pentru marirea capacitatii Europei de a crea locuri de munca mai bune si mai multe si de a-i înzestra pe oameni cu abilitatile necesare pentru ocuparea acestora si ghideaza alocarea FSE, pentru realizarea urmatoarelor obiective:

Integrarea în munca a somerilor prin formare profesionala si diverse masuri privind piata de munca;

Sprijinirea întreprinzatorilor si masuri de îmbunatatire a abilitatilor si productivitatii persoanelor angajate;

Implementarea de actiuni care sa vizeze incluziunea sociala a persoanelor din grupurile dezavantajate;

Îmbunatatirea sistemelor de învatamânt, inclusiv a învatamântului profesional si tehnic.

FSE va continua sa depuna eforturi pentru crearea unei piete a muncii flexibile si mai sigure (flexicuritate). Pentru perioada 2007-2013, prioritatea va consta în cresterea adaptabilitatii lucratorilor, a întreprinderilor si a antreprenorilor, prin cresterea anticiparii si a gestionarii pozitive a evolutiei economiei. În cadrul acestei prioritati, sprijinul FSE se va concentra pe modernizarea si întarirea institutiilor de pe piata muncii, pe masurile active de pe piata muncii si pe actiunile de formare continua, inclusiv în cadrul companiilor. Fondul se va mai ocupa de problemele fortei de munca, asigurând accesibilitatea si promovarea participarii pe piata muncii, prevenirea excluderii sociale si combaterea discriminarii, prin garantarea accesului si a incluziunii lucratorilor defavorizati.

Un alt domeniu abordat de fond începând din 2007 este întarirea capacitatii institutiilor publice din toate domeniile administratiei publice, atât la nivel local, cât si regional, de a dezvolta si de a implementa strategii si servicii. FSE va mai promova parteneriatul între angajatori, sindicate, organizatii neguvernamentale si administratia publica, cu scopul de a facilita reformele din domeniul ocuparii fortei de munca si al incluziunii. Cooperarea trasnationala va fi integrata în toate actiunile FSE, iar inovatia va deveni o componenta a acestor activitati[34].

Pentru perioada 2007-2013, Uniunea Europeana a alocat României pentru Fondul Social European 3.684 mil. €, respectiv 19,2% din totalul Fondurilor Structurale si de Coeziune (FSC).

FSE în România finanteaza doua programe operationale:

Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), cu o alocare financiara FSE de 3.476 mil. € (18,1% din FSC);

Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative (PO DCA) cu o alocare financiara FSE de 208 mil. € (1,1% din FSC).

În data de 15 februarie 2008, în prezenta Comisarului European pentru Ocupare, Afaceri Sociale si Egalitate de sanse, domnul Vladimir SPIDLA, a avut loc lansarea oficiala a implementarii Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane si a Programului Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative.

Responsabilitatea generala pentru angajamentele asumate în documentele strategice referitoare la Fondurile Structurale si pentru implementarea lor corecta si eficienta, revine Guvernului României care va asigura disponibilitatea si sistemul de acces la resursele financiare si de alta natura, necesare pentru masurile cuprinse în PO DCA si POS DRU.

Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) are ca obiective strategice sprijinirea îndeplinirii obiectivelor comune la nivel european, în ceea ce priveste participarea sporita pe piata muncii a unei forte de munca înalt calificate si adaptabile, îmbunatatirea sistemului educational si cresterea adaptabilitatii acestuia la cererea pietei muncii, promovarea educatiei pe tot parcursul vietii, cresterea adapabilitatii angajatilor si a întreprinderilor, asigurarea calificarilor si cunostintelor necesare integrarii si mobilitatii pe piata muncii si facilitarea dezvoltarii economice. De asemenea, POS DRU urmareste promovarea si dezvoltarea tuturor formelor de economie sociala ca si modalitate de asigurare a incluziunii sociale a personalelor care apartin grupurilor vulnerabile, minoritatilor etnice sau populatiei Rroma.

În conformitate art. 59 (1) din Reg. General 1083/2006, pentru implementarea POS DRU au fost desemnate urmatoarele autoritati responsabile: Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse ca Autoritate de Management si mai multe Organisme Intermediare, respectiv, 8 Organisme Intermediare regionale în subordonarea MMFES, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca; Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului; Centrul National pentru Dezvoltarea Învatamântului Profesional si Tehnic; si alte doua Organisme Intermediare care vor fi desemnate prin licitatie publica, cu respectarea legislatiei nationale si a reglementarilor comunitare.

POS DRU stabileste axele prioritare si domeniile majore de interventie ale României în domeniul resurselor umane, în vederea implementarii asistentei financiare a Uniunii Europene prin intermediul Fondului Social European, în cadrul Obiectivului Convergenta, pentru perioada de programare 2007 – 2013.

Elaborarea POS DRU s-a facut sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse (MMFES), dar în urma unor largi consultari în care au fost implicate mai multe institutii[36].

În elaborarea strategiei de dezvoltare a resurselor umane din cadrul POS DRU s-au avut în vedere analiza situatiei actuale în domeniu, analiza SWOT, precum si Agenda de la Lisabona revizuita, Liniile Directoare de Coeziune 2007-2013, Strategia Europeana de Ocupare, Liniile Directoare Integrate pentru Dezvoltare si Ocupare 2005-2008.

Ca raspuns la problemele structurale de pe piata muncii privind rata scazuta de participare si lipsa fortei de munca calificate în regiuni si sectoare de activitate specifice, se va acorda o atentie sporita promovarii dezvoltarii resurselor umane în legatura cu piata muncii, în ansamblu. În acest sens, în conformitate cu Strategia Europeana de Ocupare revizuita si cu concluziile cuprinse în Documentul Comun de Evaluare a Politicii de Ocupare (si concluziilor rezultate în urma Rapoartelor ulterioare de Progres), se va acorda prioritate furnizarii politicilor active de ocupare care se adreseaza somerilor (inclusiv tinerii, somerii de lunga durata, lucratorii în vârsta), persoanelor cu nivel redus de calificare, grupurilor vulnerabile, precum si populatiei inactive.

Dezvoltarea resurselor umane se va concentra pe cresterea investitiilor în educatie si formare, insertia si mentinerea pe piata muncii a cât mai multor persoane, cresterea ofertei de munca, îmbunatatirea adaptabilitatii lucratorilor si întreprinderilor, promovarea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile.

Actiunile concrete care vor fi promovate vor viza dezvoltarea de noi profesii si standarde profesionale în educatie, promovarea culturii antreprenoriale, consolidarea parteneriatelor cu partenerii sociali, promovarea formarii profesionale continue, promovarea masurilor active de ocupare, combaterea somajului ascuns, modernizarea Serviciului Public de Ocupare, promovarea incluziunii sociale în educatie si pe piata muncii. În plus, POS DRU va promova cooperarea dintre universitati si întreprinderi, adaptabilitatea lucratorilor si a întreprinderilor. Se va intensifica participarea somerilor de lunga durata pe piata muncii si vor fi sprijinite comunitatile durabile prin promovarea economiei sociale.

O atentie deosebita se va acorda situatiei din mediul rural având în vedere ca un procent mare al populatiei active locuieste în aceste zone. Fenomenul de somaj ascuns si subocuparea reprezinta o preocupare si necesita actiuni specifice de identificare si maximizare a tuturor oportunitatilor de integrare a somerilor de lunga durata pe piata muncii. În consecinta, se vor crea noi nise de ocupare în domenii nonagricole în mediul rural la care vor avea acces categorii largi ale populatiei inactive.

Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative (PO DCA) are ca obiectiv specific acela de a contribui la îmbunatatirea performantei administratiei publice din anumite sectoare care au un impact direct asupra coeziunii economice si sociale din România.

Guvernul României a desemnat Ministerul Internelor si Reformei Administrative prin Directia Generala pentru „Dezvoltarea Capacitatii Administrative” ca Autoritate de Management pentru Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative” (AM PO DCA), prin H.G. nr. 457/2008, privind cadrul institutional de coordonare si gestionare a instrumentelor structurale si H.G. nr. 137/2006 pentru modificarea H.G. nr. 725/2003 privind structura organizatorica si efectivele Ministerului Administratiei si Internelor.

Pentru implementarea programului, AM PO CA a decis sa nu delege atributii nici unui Organism Intermediar, motivarea acestei decizii fiind aceea ca, fondurile pe care le gestioneaza sunt relativ mici, aprox. 250 mil. Euro, iar AM PO DCA are capacitatea de a gestiona eficient implementarea PO DCA

Detalii despre acest program operational se regasesc într-un subcapitol distinct al lucrarii.

Idei în rezumat

In conditiile actuale, când în cadrul institutiilor europene se discuta asupra oportunitatii dezvoltarii sistemului de tip regional, într-o forma sau alta, în functie de specificul fiecarei tari, se pune în mod firesc întrebarea daca România trebuie sa-si dezvolte, în viitor un sistem de regiuni de tip administrativ sau trebuie sa continue procesul actual de descentralizare bazat pe largirea si perfectionarea autonomiei locale.

O schimbare de anvergura a sistemului administrativ presupune, înainte de toate, o dezbatere politica si o informare corecta a tuturor segmentelor societatii civile cu privire la consecintele politice, economice si sociale ce vor decurge din aceasta.

Cu sau fara modificarea cadrului institutional al dezvoltarii regionale, diminuarea disparitatilor de dezvoltare interregionale si intraregionale, reprezinta o prioritate pentru România.

Pe parcursul lucrarii am evidentiat disparitati în gradul de dezvoltare la nivelul regiunilor României. Îndeosebi merita retinut faptul ca între regiunea Bucuresti-Ilfov si celelalte regiuni ale tarii s-au accentuat diferentele; totodata, se accentueaza dezechilibrul între estul si vestul tarii, respectiv între regiunile Nord-Est, Sud–Est, Sud, Sud-Vest si regiunile Vest, Nord-Vest, Centru.

De la data aderarii la Uniunea Europeana, România participa ca membru cu drepturi depline la Politica de Coeziune a UE. În cadrul acestei politici, România beneficiaza, prin intermediul instrumentelor structurale, de sprijin financiar pentru sustinerea dezvoltarii economice a tarii.

Cu un nivel actual al PIB de aproximativ 35% din media la nivel european, având în vedere statutul sau de membru al Uniunii Europene, România, este eligibila pentru sprijinul acordat în cadrul Obiectivului „Convergenta”, precum si pentru sprijin în cadrul Obiectivului „Cooperare Teritoriala Europeana”.

FSE este unul dintre fondurile structurale create pentru a reduce diferentele de dezvoltare existente între statele membre si regiunile Uniunii Europene si de a le ajuta sa atinga un nivel de trai cât mai ridicat, adresându-se, mai degraba, problematicii resurselor umane, dar în acelasi scop: realizarii si întaririi coeziunii economice, sociale si teritoriale la nivel national si regional.

In România FSE finanteaza atât dezvoltarea resurselor umane, cât si cresterea eficientei administratiei publice.

Capitolul 3. RECONSTRUCŢIA INSTITUŢIONAL-SPIRITUALĂ A ADMINISTRAŢIEI PUBLICE DIN ROMÂNIA

In acest capitol se încearca o abordare bilaterala – teoretica si practica – a ceea ce înseamna capacitate administrativa si reforma administratiei, prin „respriritualizarea” institutionala, în viziunea instrumentelor noi de care beneficiaza România ca stat membru al UE.

3.1. Capacitatea administrativa - definire, caracteristici

Nu exista o definitie unanim recunoscuta de specialistii în domeniu, diverse ”scoli” cu traditie – americana, anglo-saxona sau europeana – încercând sa identifice elementele definitorii de baza, care sa caracterizeze cel mai bine acceptiunea terminologiei.

In legislatia româneasca, Legea cadru a descentralizarii 195/2006, defineste capacitatea administrativa ca fiind ansamblul resurselor materiale, institutionale si umane de care dispune o unitate administrativ-teritoriala precum si actiunile pe care le desfasoara aceasta pentru exercitarea competentelor exercitate prin lege.

Conform World Bank pentru ca o organizatie sa aiba capacitate administrativa trebuie sa îndeplineasca satisfacator 4 functii de baza pentru a-si atinge obiectivele:

luarea deciziilor (planificare strategica si evaluare)
mobilizarea resurselor necesare (inclusiv financiare si de management)
comunicare si coordonare
negociere si solutionarea conflictelor.

Cunoscutul expert în domeniu Tony Verheijen, autor al multor studii coordonate de Banca Mondiala, considera în lucrarea sa , citata de documentele Comisiei Europene , “capacitatea institutionala si administrativa”, ca fiind definita, de regula, ca un set de caracteristici relative la capitalul uman din sectorul public si la performanta si succesul implementarii politicilor publice.

Conceptul de “capacitate” subliniaza atentia ce trebuie data dezvoltarii strategiilor si competentelor care maximizeaza oportunitatile de implementare a politicilor publice.

Aspecte tipice ale “capacitatii administrative” pot fi considerate:

calitatea functionarilor publici
caracteristicile organizationale
gradul de utilizare a tehnologiei informatiei în structurile administratiei
relatiile interguvernamentale
modul de interrelationare între guvern si mediul social si economic

In contextul lucrarii de fata, capacitatea administrativa si institutionala include abilitatea statului membru si a regiunilor de a contribui la realizarea obiectivelor UE si de a îndeplini conditiile si obligatiile ce rezulta din calitatea de membru.

Aceasta capacitate este un factor determinant pentru un stat de a beneficia integral de calitatea sa de membru, si, reprezinta, totodata, o conditie pentru a atinge un progres important în dezvoltarea socio-economica, tinta ce reprezinta una din obiectivele cheie ale UE.

Componenta a reformei administratiei publice, capacitatea administrativa, înteleasa ca abilitatea institutiilor publice de a derula actiuni eficace, eficiente si sustenabile în domeniul propriu de competenta, poate fi analizata din urmatoarele puncte de vedere (figura 2):

3.2. Capacitatea administrativa versus reforma administratiei publice

Adesea, discutiile despre reforma administratiei publice din România dau nastere unor confuzii referitoare la sensul acestei expresii.

Reforma administratiei publice este un concept larg, care include toate aspectele organizarii sectorului public, printre care “arhitectura” generala a ministerelor si a administratiei locale, organizatiile, sistemele, structurile, procesele, motivatiile, precum si modul de monitorizare a acestora si de reformare periodica a sistemului.

Pe de o parte, administratia se refera la modul în care este autorizata formal, ordonata si organizata coordonarea activitatilor din sectorul public.

Pe de alta parte, capacitatea administrativa este o evaluare a functionarii structurii ierarhice a personalului din serviciile publice, fiind deci doar unul dintre elementele reformei administratiei publice.

În centrul reformei administratiei publice se afla capacitatea administrativa. O reforma eficienta presupune în mod obligatoriu o mai buna capacitate a functionarilor si angajatilor sectorului public de a gestiona serviciile si a face sa functioneze mecanismul administratiei atât pe plan vertical cât si pe plan orizontal.

O buna capacitate administrativa reprezinta, de fapt, un mod eficient de functionare a autoritatii ierarhice, eficacitatea serviciilor si un bun control al activitatilor personalului. De aceea, accentul trebuie sa se puna pe de o parte, pe un management eficace într-un cadru institutional coerent, iar pe de alta parte, pe capacitatea de a implementa deciziile. În acest sens, pot fi operationalizate instrumente practice pentru o mai buna guvernare si o mai buna monitorizare.

Ca urmare a schimbarilor istorice în întelegerea acestui domeniu si mai ales datorita învatamintelor desprinse din procesul evolutiv al sistemelor sectorului privat, în acest moment exista o conceptie diferita asupra ierarhiilor clasice din sectorul public. In aceasta viziune moderna, ierarhia sistemului administrativ furnizeaza un cadru pentru managementul si controlul actiunii autoritatilor publice, cadru în care este posibila organizarea unor activitati eficiente dupa alte principii, care nu se bazeaza exclusiv pe ierarhie. Putem defini acest mod de organizare a activitatii ca aplicarea “principiului managerial”, în contrast cu aplicarea “principiului ierarhic”. Intr-un sistem birocratic modern, aceste doua principii se completeaza unul pe celalalt, iar cele doua tipuri de organizare interactioneaza pozitiv. In mod ideal, ierarhia este proiectata astfel încât sa coexiste armonios cu opusul sau dialectic, respectiv managementul, si sa permita si sa sprijine existenta unor echipe de lucru creative, multi-functionale, orientate catre obiective, într-un cadru bine ordonat, care poate fi asigurat doar de o structura ierarhica functionala

Pentru a combina ierarhia administrativa clasica cu managementul modern, creativ si orientat spre rezultate într-o organizare unitara a sectorului public, trebuie sa modificam “arhitectura” generala a sistemului – numarul si dimensiunea ministerelor, diversele forme ale contractului de munca din sectorul public, rolurile si functiile agentiilor, reproiectarea sistemelor si proceselor decizionale interne, modurile si nivelurile participarii si incluziunii sociale în luarea deciziilor si implementarea politicilor, sistemele de stabilire a obiectivelor, masurarea performantelor, alocarea resurselor, asumarea raspunderii, supravegherea si controlul, etc.

Reforma administratiei publice include toate aspectele organizarii statului si fiecare dintre aceste aspecte trebuie verificat, testat si, daca este necesar, ajustat, pentru a obtine cea mai potrivita combinare a structurii ierarhice si capacitatii administrative cu eficacitatea manageriala si capacitatea de a obtine rezultate si performante.

Una din definitiile uzitate în literatura de specialitate[42], care pare a fi mai apropiata de realitatile românesti, stipuleaza: „Concepem administratia publica ca principala veriga prin care statul produce rezultate pentru societatea civila. Totusi, interfata dintre administratia publica si societate este un drum cu doua sensuri, care include atât implementarea politicilor publice, cât si cerintele din partea actorilor privati catre stat” (Pierre, 995, p. ix).

Pierre foloseste o diviziune politica conventionala a societatii în doua sfere: statul si societatea civila. Administratia publica (nu „managementul public”) este în acest context legatura dintre cele doua. Este o „veriga a rezultatelor”, a output-urilor (care are rolul de a transmite informatii si resurse de la stat catre societatea civila), dar este în acelasi timp si o „veriga a input-urilor” (pentru ca transporta cerintele actorilor din societatea civila înapoi catre stat).

Prin descrierea administratiei publice ca „veriga rezultatelor”, se aduce în discutie modelul input-output, care este folosit pe scara larga atât în teoria, cât si în practica managementului public.[43]

Modelul input-output poate fi aplicat la mai multe niveluri diferite. Pierre abordeaza un nivel de foarte mare generalitate, având ca unitate de analiza întregul aparat al administratiei publice – acela care produce output-ul. În general, modelul este aplicat pentru programe sau pentru institutii. Acestea sunt constituite pentru a raspunde unor nevoi socio-economice specifice. Acestea definesc obiective referitoare la aceste nevoi si obtin input-uri (personal, cladiri, alte resurse) prin care desfasoara activitati pentru atingerea acestor obiective. Procesele sunt acele activitati care au loc în interiorul institutiilor, pentru a genera output-uri. Deci, output-urile sunt produsele acestor procese – ceea ce institutia „livreaza” lumii. Aceste output-uri interactioneaza cu mediul (în special cu acele persoane sau grupuri carora li se adreseaza) producând „rezultate” si pe termen lung impact mai important. În cele din urma, valoarea acestor procese si rezultate rezida în impactul lor. Relatia dintre acesti termeni cheie este ilustrata în figura 3.

Figura 3 Modelul input - output

Ca o consecinta generala, putem afirma ca, consolidarea capacitatii administrative a autoritatilor administratiei publice se bazeaza pe:

Selectia, formarea si motivarea functionarilor publici

Capacitatea administrativa a autoritatilor administratiei publice centrale si locale angrenate în procesul de reforma este sustinuta prin functionari publici foarte bine pregatiti profesional si motivati, recrutati si selectati în mod obiectiv si corect.

Simplificateur administrativa si a reglementarilor

Simplificarea reglementarilor conduce în mod natural la simplificarea administrativa.

Comunicarea

Comunicarea între autoritatile administratiei publice si comunicarea publica catre cetatean ocupa un loc important în întarirea capacitatii administrative a autoritatilor si în eficientizarea activitatilor acestora.

Instrumente de management

Întarirea capacitatii administrative a autoritatilor administratiei publice depinde si de implementarea unor instrumente noi si moderne de management si de diseminarea bunelor practici.

3.3. Fondul Social European si sprijinirea eficientei administratiei publice

3.3.1. Noua prioritate ESF - capacitatea administrativa

In perioadele anterioare de programare Fondurile Structurale au sustinut, prin asistenta tehnica, întarirea capacitatii structurilor care le implementau. Acest lucru se va continua în perioada 2007-2013, dar realitatea a demonstrat ca numai acest lucru nu este de ajuns.

Eficacitatea administratiei si eficienta crescuta a serviciilor publice sunt cerinte fundamentale pentru cresterea economica si a numarului locurilor de munca. Acest lucru este în concordanta cu Strategia Lisabona revizuita, care stipuleaza necesitatea existentei unei legislatii îmbunatatite, a capacitatii de a formula si implementa politici publice, în scopul crearii conditiilor pentru crestere economica si a locurilor de munca, pentru perioada urmatoare. Fondurile comunitare sustin investitia în capitalul uman al structurilor administratiei si al celor din serviciile publice, atât la nivel central cât si la cel local.

Pentru tari si regiuni apartinând obiectivului “Convergenta” cresterea productivitatii si a calitatii muncii în sectorul public – mai ales în anumite sectoare ca asistenta sociala, mediu, sanatate, justitie – sunt esentiale în accelerarea reformelor, în cresterea economica, în promovarea coeziunii sociale si teritoriale si a dezvoltarii durabile.

In acest context, Fondurile Structurale sustin financiar statele membre, care sunt chemate sa faca o analiza comprehensiva pentru a identifica domenii ce necesita un sprijin substantial pentru întarirea capacitatii administrative, pentru a elabora si aplica reforme care sa elimine obstacolele din calea cresterii economice.

Statele membre sunt încurajate sa se asigure ca necesitatea de a creste eficienta si transparenta în administratia publica si de a moderniza serviciile publice sunt, în mod adecvat, adresate prin actiunile finantate din fondurile comunitare. In particular, acestea trebuie sa se axeze pe:

sprijinirea elaborarii adecvate a politicilor publice si a programelor aferente, inclusiv pe monitorizarea, evaluarea si analiza lor de impact, prin initierea de studii, elaborarea de statistici, expertize, prin sprijinirea cooperarii interdepartamentale si a dialogului dintre entitatile publice si private;
îmbunatatirea capacitatii de a implementa politicile si programele propuse, incluzând o mai buna aplicare a legislatiei, prin determinarea necesitatilor de instruire, dezvoltarea schemelor privind cariera profesionala, introducerea practicii de evaluare, implementarea principiilor unei guvernari transparente, instruirea personalului de conducere si de executie, etc.

Baza legala prin care se introduce aceasta noua prioritate din cadrul obiectivului “Convergenta” o reprezinta articolul 3.2.b din Regulamentul nr. 1081/2006, care stipuleaza ca FSE sprijina actiuni în scopul:

“(b) consolidarii capacitatii si a eficacitatii administratiilor si serviciilor publice, la nivel national, regional si local, si, dupa caz, a partenerilor sociali si a organizatiilor neguvernamentale, în perspectiva reformelor, a unei mai bune reglementari si a bunei guvernari“.

Obiectivele noii prioritati vizeaza ca activitatile finantate sa raspunda cerintelor Strategiei Lisabona revizuite, în vederea accelerarii procesului de reforma a administratiei publice si a serviciilor publice, incluzând modernizarea lor, în scopul, atât a atingerii unei cresteri economice durabile si a diminuarii disparitatilor cât si a asigurarii unei bune guvernari.

Sprijinul financiar acordat prin noua prioritate ar trebui sa ajute administratia si serviciile publice sa devina un factor puternic în sustinerea cresterii competitivitatii si a dezvoltarii economice a statelor membre si a regiunilor.

Noua prioritate trebuie sa se concentreze pe derularea de actiuni coerente necesare realizarii de reforme structurale si sa înlesneasca adaptarea administratiei si a serviciilor publice la schimbare.

Regulamentul FSE mentioneaza explicit ca suportul prin acest fond se va directiona catre sustinerea reformelor si a implementarii principiilor bunei guvernari în domeniile considerate importante de catre fiecare stat membru, pentru accelerarea implementarii politicii de coeziune, în vederea atingerii obiectivelor Strategiei Lisabona revizuite.

Este, de asemenea, recunoscut, ca dezvoltarea si implementarea eficienta a politicilor publice necesita si implicarea altor actori. De aceea, întarirea cooperarii si dezvoltarea colaborarii interinstitutionale si a parteneriatului reprezinta un alt domeniu sustinut de noua prioritate.

3.3.2. Principiile bunei guvernari

Participarea

Participarea populatiei este esentiala pentru buna guvernare. Aceasta poate fi facuta direct sau prin intermediul institutiilor cu legitimitate în reprezentarea populatiei. Este important de mentionat ca democratia participativa nu înseamna, neaparat, ca, în procesul decizional, cererile structurilor celor mai vulnerabile ale societatii vor fi rezolvate. Participarea trebuie sa se faca în sistem organizat. Aceasta implica atât libertatea de asociere si de expresie cât si o societate civila bine structurata si organizata.

Statul de drept / domnia legii

Buna guvernare se asigura ca actiunile statului trebuie sa respecte legile în vigoare, care, la rândul lor, trebuie sa fie legitimate în mod democratic. Principiul legitimitatii administratiei prevede ca administratia sa nu poata activa decât în cadrul care i-a fost prevazut de lege.

Prin statul de drept se certifica faptul ca democratia se sprijina pe convingerile comune si pe acordul intern al tuturor cetatenilor în ceea ce priveste respectarea si prezervarea drepturilor omului, a minoritatilor, în conditiile unei justitii independente si a unei politii incoruptibile.

Transparenta

Transparenta implica luarea deciziilor pe baza unor reguli si reglementari bine definite si dinainte cunoscute. De asemenea, înseamna ca informatia este disponibila, în mod gratuit si direct, pentru cei care pot fi afectati de decizii luate pe baza acesteia. Informatia trebuie sa fie suficienta si usor de înteles, transmisa prin mijloace diverse si accesibile, inclusiv prin media.

Receptivitatea

Buna guvernare necesita ca institutiile si procedurile de lucru utilizate sa încerce sa serveasca toti beneficiarii, într-o perioada de timp rezonabila.

Orientarea spre consens

Intr-o societate exista mai multi actori si mai multe puncte de vedere. Buna guvernare cere medierea diferitelor interese din societate astfel încât sa se atinga un consens larg în interesul întregii comunitati.

Echitatea si incluziunea

Bunastarea unei societati depinde de asigurarea ca toti membrii ei se simt parte din ea, fara a fi exclusi. Aceasta implica oportunitati egale, inclusiv grupurilor vulnerabile ale societatii, de a-si îmbunatati sau mentine propria bunastare.

Eficienta si eficacitatea

Buna guvernare înseamna ca sistemul si institutiile publice produc rezultate care vin în întâmpinarea necesitatilor societatii/comunitatii, în conditiile unei utilizari optime a resurselor disponibile (inclusiv a celor naturale, în conditiile protectiei mediului), si a atingerii obiectivelor propuse.

Responsabilizarea

Responsabilizarea este o cerinta cheie a bunei guvernari. Nu numai administratia publica dar si sectorul privat si societatea civila trebuie sa fie responsabile fata de publicul larg si actionarii proprii. In general, o organizatie sau o institutie este responsabila fata de cei care pot fi afectati de deciziile/actiunile care se iau/fac de catre acestea.

Responsabilizarea nu poate fi realizata/întarita fara transparenta si aplicarea principiilor statului de drept.

Figura 4. Principiile bunei guvernari

3.3.3. Legatura cu cerintele Strategiei Lisabona revizuite

Necesitatea de a investi în capacitatea institutionala este recunoscuta de “Orientarile Strategice Comunitare privind Coeziunea”, în acele state membre unde performanta socio-economica si buna guvernare constituie câteva din principalele provocari ale urmatoarei perioade de programare . Dezvoltarea capacitatii administrative se refera la un set de schimbari structurale si de proces care permit guvernelor sa îmbunatateasca formularea si implementarea programelor în vederea obtinerii de rezultate sporite.

Strategia Lisabona revizuita afirma necesitatea unei mai bune legislatii, precum si a unei mai bune elaborari si furnizari de politici publice în scopul asigurarii conditiilor pentru cresterea economica si crearea de locuri de munca. Dezvoltarea capacitatii administrative poate avea o contributie directa la atingerea acestor obiective.

Programului National de Reforme al României pentru perioada 2007-2010, elaborat în contextul Strategiei Lisabona revizuita, identifica Îmbunatatirea capacitatii administrative ca una din prioritatile sale.

Capacitatea de adaptare a institutiilor la cerintele în schimbare ale mediului socio-economic, precum si la statutul de stat membru al Uniunii Europene constituie una din prioritatile reformei administratiei publice românesti. Acest proces, care se desfasoara atât la nivel central cât si la nivel local, are ca obiective de referinta elaborarea si promovarea politicilor publice si a actelor normative nationale în conformitate cu standardele Uniunii Europene si cu acquis-ul comunitar si crearea cadrului institutional adecvat pentru desfasurarea procesului de descentralizare administrativa si financiara.

Atingerea acestor obiective presupune adoptarea unor instrumente si metode moderne de management în diferite domenii de interes public si cresterea capacitatii de gestionare eficienta a programelor cu finantare externa, în contextul cresterii gradului de transparenta în relatiile publice.

În domeniul gestionarii politicilor publice, Guvernul României a demarat implementarea unui sistem îmbunatatit de luare a deciziilor, având ca obiectiv cresterea responsabilizarii institutiilor publice în raport cu rezultatele politicilor publice promovate. La nivelul institutiilor administratiei publice centrale, se va întari capacitatea ministerelor de a elabora studii de impact adecvate si aprofundate.

Masurile de reforma administrativa prevad si elaborarea si implementarea unui sistem de indicatori pentru monitorizarea Programului de Guvernare, care va beneficia de finantare nationala si din Fondul Social European prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative.

Pentru administratiile publice locale se va elabora un cadru unitar de norme pentru implementarea generalizata de sisteme informatice integrate, în scopul reducerii cheltuielilor publice si asigurarii interoperabilitatii.

In perioada 2007-2010 se vor aplica gradual mai multe masuri de modernizare a functiei publice, care vizeaza cariera functionarilor publici, dezvoltarea de instrumente si politici de motivare a acestora, identificarea si satisfacerea cerintelor de instruire. In acest sens se vor organiza programe de pregatire a functionarilor publici (inclusiv prin intermediul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Capacitatii Administrative) si va fi modificata legea de salarizare a acestora.

Pentru asigurarea calitatii serviciilor comunale de utilitati publice, se are în vedere elaborarea standardelor de calitate si a indicatorilor de performanta aferenti asigurarii furnizarii serviciilor comunitare de utilitati publice de catre autoritatile administratiei publice locale. Pe baza acestor standarde, serviciile comunitare de utilitati publice vor fi monitorizate si evaluate periodic.

In anul 2008 urmeaza sa fie adoptat Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritoriala a României (CSDTR 2007-2030), care introduce dimensiunea de coeziune teritoriala în cadrul procesului de planificare a dezvoltarii. Documentul va asigura cadrul strategic în planificarea teritoriala integrata, punând accentul pe recuperarea discrepantelor teritoriale în dezvoltarea si valorificarea potentialului competitiv al teritoriului national.

3.4. Programul Operational “Dezvoltarea capacitatii administrative” 2007-2013

3.4.1. Necesitatea elaborarii

PO DCA a fost elaborat pentru a contribui în mod substantial la punerea în practica a prioritatii tematice „Consolidarea unei capacitati administrative eficiente”, stabilita în Cadrul Strategic National de Referinta a României 2007-2013.

Problema principala pe care PO DCA încearca sa o rezolve este nevoia de a creste nivelul de încredere în administratia publica. Asa cum arata diverse studii[47] mai mult de jumatate din populatia urbana a României percepe ca slaba sau foarte slaba relatia cu autoritatile si institutiile care ofera servicii orientate catre cetatean. Majoritatea cetatenilor sunt nemultumiti de durata prea mare si de numarul mare de etape pe care le au de parcurs pentru a beneficia de servicii publice de baza.

Contextul socio-economic în care se plaseaza încrederea publica este marcat de costul ridicat al vietii, de saracie, coruptie, nerespectarea legilor, somaj, comunicarea deficitara între cetateni si institutiile publice.

Daca ne referim la administratia publica, cetatenii considera ca principalii factori ai disfunctionalitatii în relatia lor cu institutiile publice sunt legati de:

Domeniile acoperite de legislatie, timpul necesar furnizarii serviciilor publice si lipsa transparentei;

Deficiente în organizarea sectorului public, care duc la coruptie si la lipsa motivatiei functionarilor publici;

Incoerenta sistemului juridic (numarul mare de legi si modificarea lor frecventa).

Studiile arata ca cetatenii au o mai buna apreciere a serviciilor oferite de administratia publica locala, mai ales a acelor servicii care sunt mai aproape de ei; însa se recunoaste faptul ca este necesara cresterea standardului general de performanta.

Analiza problemelor[48] (figura 5) împarte tema încrederii în administratie în doua componente – credibilitatea activitatii factorilor de decizie din administratia centrala si locala si receptivitatea serviciilor publice fata de nevoile cetatenilor.

Figura 5. Analiza problemelor principale

Organization Chart

Coordonarea procesului de reforma a administratiei publice este din ce în ce mai dificila datorita cresterii complexitatii acestui proces. Numarul partilor implicate în acest proces a crescut. Evolutia cadrului legal si institutional creeaza necesitatea de a mari eforturile de a mentine coerenta si eficacitatea noilor structuri. Ritmul schimbarilor a fost accelerat de aderarea la UE, iar scopul reformei realizate prin PO DCA este mai larg decât cel al reformei administratiei publice. Exista o nevoie de a monitoriza progresul reformei, de a evalua în mod regulat rezultatele ei, de a identifica si implementa masuri corective. Prin PO DCA se vor crea mecanisme eficace de planificare si coordonare.

Luând în considerare analiza situatiei curente, pe baza analizei problemelor si analiza SWOT, Guvernul a identificat urmatoarele arii prioritare în care interventiile PO DCA sunt necesare si pot avea cea mai mare valoare adaugata:

Analiza situatiei curente a identificat 3 sectoare prioritare pentru a fi sprijinite – sanatate, educatie si asistenta sociala. Aceasta s-a bazat pe etapa în care se afla procesul de descentralizare - cele 3 sectoare fiind cele mai avansate – si contributia lor generala la dezvoltarea socio-economica, indicata de alocarea bugetara pentru aceste sectoare, numarul functionarilor publici care lucreaza în aceste domenii, numarul institutiilor subordonate si procentul din populatie vizat.

si alte sectoare pot primi suport pe durata implementarii PO DCA, în functie de evolutia conditiilor socio-economice si de situatia existenta în administratia publica. Practic toate ministerele cu strategii de descentralizare sunt eligibile pentru finantare din PO DCA, dar este logic sa fie prioritizate acele sectoare care au legaturi directe cu obiectivul general al programului.

PO DCA va sprijini sectorul de sanatate prin asigurarea formarii personalului (în jur de 8000 de persoane) din Ministerul Sanatatii Publice, Autoritatile de Sanatate Publica, Casele Nationale si Judetene de Asigurari de Sanatate si formarea personalului de management al spitalelor si al altor institutii de sanatate (manageri si membri ai consiliilor de administratie). Cursurile de formare vor acoperi domenii ca politicile publice, cooperarea intersectoriala, managementul calitatii si managementul informatiei în sistemul de sanatate.

În sectorul de învatamânt (preuniversitar), PO DCA va asigura asistenta tehnica si formare pentru autoritatile administratiei centrale si locale în vederea implementarii strategiei de descentralizare si îndeplinirii eficiente si eficace a atributiilor specifice de management din sistemul de învatamânt. Grupul tinta (în jur de 12 000 de persoane) este compus din personalul din administratia publica centrala (functionari publici care lucreaza în Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si functionari publici implicati în procesul de descentralizare din educatie care lucreaza în Ministerul Internelor si Reformei Administrative) si din administratia publica locala (functionari publici care lucreaza în administratia publica locala cu responsabilitati în domeniul educatiei incluse în fisa postului si care fac parte din consiliile de administratie ale scolilor).

În sectorul de asistenta sociala, PO DCA va finanta în principal formarea personalului din Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap, Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (cel putin 4 000 de functionari publici) si din Serviciile Publice de Asistenta Sociala(cel putin 3 200 de persoane). PO DCA va asigura formarea persoanelor cu responsabilitati în domeniul asistentei sociale din consiliile locale si a persoanelor cu responsabilitati în acest domeniu din Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse si din Directiile de Munca, Solidaritate Sociala si Familie. Activitatile de formare vizeaza consolidarea capacitatii acestor institutii de a coordona reforma, de a formula strategiile sectoriale si de a-si îndeplini eficient si eficace atributiile conferite de lege.

3.4.2. Strategia dezvoltarii administratiei publice prin PO DCA

PO DCA are ca obiectiv general contributia la crearea unei administratii publice mai eficiente si mai eficace în beneficiul socio-economic al societatii românesti.

Obiective specifice se constituie si în axele prioritare[49] ale PO DCA. Axele prioritare sunt sprijinite de domenii majore de interventie[50], care reprezinta raspunsuri strategice la problemele identificate în analiza situatiei curente si analiza SWOT.

PO DCA va fi implementat prin doua axe prioritare, legate în mod direct de obiectivele specifice ale PO DCA si una de asistenta pentru implementarea PO DCA, dupa cum urmeaza:

Axa prioritara 1: Îmbunatatiri de structura si proces ale managementului ciclului de politici publice

Axa prioritara 2: Îmbunatatirea calitatii si eficientei furnizarii serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare

Axa prioritara 3: Asistenta tehnica

Primele doua axe prioritare se completeaza reciproc, dar exista diferente semnificative între ele:

Obiectivul axei prioritare 1 este sa contribuie la o îmbunatatire durabila a capacitatii administratiei publice din România, prin realizarea unor îmbunatatiri de structura si proces ale managementului ciclului de politici publice.

Axa prioritara 1 abordeaza în principal aspecte orizontale în domeniile sistemului de luare a deciziilor, vizând cresterea calitatii deciziilor în administratia publica prin dezvoltarea mecanismelor de fundamentare a initiativelor de politici publice, cresterea eficacitatii structurilor organizationale printr-o mai buna planificare si consolidarea cadrului de responsabilizare.

Domeniile majore de interventie pentru axa prioritara 1 sunt:

Îmbunatatirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico-administrativ
Cresterea responsabilizarii administratiei publice
Îmbunatatirea eficacitatii organizationale

Beneficiarii axei prioritare 1 sunt Unitatea de Politici Publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, institutiile publice din sectoarele prioritare, ministere, unitatile adminstrativ teritoriale prin autoritatile publice respective, ONG-uri care dezvolta politici publice si universitati.

Obiectivul axei prioritare 2 este acela de a îmbunatati calitatea si eficienta serviciilor furnizate de catre administratia publica (centrala si locala).

Axa prioritara 2 pune accent pe mecanismele sectoriale de implementare a politicilor si de furnizare a serviciilor publice, prin descentralizarea fiscala si administrativa din administratia centrala spre cea locala si pe îmbunatatirea calitatii, promptitudinii si evaluarii serviciilor publice.

Atât serviciile centralizate cât si cele descentralizate vor beneficia de axa prioritara 2, dar cu accent pe sprijinirea prioritatilor sectoriale de descentralizare în domeniile majore de interventie.

Domeniile majore de interventie pentru axa prioritara 2 sunt:

Sprijin pentru procesul de descentralizare sectoriala a serviciilor
Îmbunatatirea calitatii si eficientei furnizarii serviciilor

Beneficiarii axei prioritare 2 sunt Unitatea Centrala pentru Reforma Administratiei Publice din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, ministerele prioritare, administratia locala, asociatii ale autoritatilor locale.

Ambele axe prioritare contin elemente de schimbare de structura si proces si implica investitii substantiale în formarea functionarilor publici si a personalului contractual.

Aceasta abordare bazata pe diferentierea între calitatea furnizarii serviciilor în mod descentralizat si consolidarea procesului decizional este considerata ca fiind o baza solida pentru dezvoltarea capacitatii administrative.

Accentul sectorial este asigurat nu numai prin includerea celor trei sectoare prioritare ca beneficiari potentiali ai tuturor interventiilor PO DCA, dar si prin existenta unor fonduri dedicate sectoarelor prioritare la nivelul domeniilor majore de interventie.

Axa prioritara 3 se adreseaza Autoritatii de Management, iar obiectivul general al prioritatii este acela de a contribui la implementarea eficienta a PO DCA si la pregǎtirea cu succes a Autoritatii de Management pentru urmǎtoarea perioada de programare.

Domeniile majore de interventie pentru axa prioritara 3 sunt urmatoarele:

Sprijin pentru implementarea, managementul general si evaluarea PO DCA si pentru pregatirea urmatorului exercitiu de programare;

Sprijin pentru activitatile de comunicare si de promovare ale PO DCA.

Repartizarea resurselor financiare în functie de prioritatile identificate indica alocarea din FSE a 208.002.622 de Euro, care va fi completata de finantarea nationala, suma totala pentru PO DCA fiind de 246.014.081 Euro.

Alocarea financiara propusa pe axe prioritare, este:

[51] al PO DCA, în acord cu ACIS . Ulterior, decizia este trimisa Comisiei Europene spre aprobare.

De asemenea folosirea finantarii încrucisate pentru activitati de tip FEDR va fi limitata la 10% din fondurile comunitare alocate unei axe prioritare.

Activitatile eligibile pentru finantare sunt cele de instruire/training, studii, sondaje de opinii, întocmirea de planuri strategice, metodologii.

Subliniem faptul ca prin acest program operational nu se finanteaza investitii.

3.4.3. Mecanisme de implementare a PO DCA

Sistemul de implementare al PO DCA se supune regulilor definite în art. 43 al Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1083/2006 care stabileste prevederile generale ale Fondului European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de Coeziune si care abroga Regulamentul (CE) nr. 1260/1999.

Autoritatea de Management este responsabila pentru eficienta si acuratetea mangementului si pentru implementarea PO DCA în conformitate cu cerintele articolului 60 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1083/2006 si ale Hotarârii Guvernului nr. 457/2008.

Implementarea PO DCA se va face prin derularea de proiecte specifice, depuse în sistem de cereri de proiecte sau dezvoltare de idei de proiecte, în functie de caracterul strategic al proiectului propus.

Consideram ca o experienta semnificativa a fost dobândita în timpul implementarii instrumentelor de preaderare, însa noile regulamente pentru instrumentele structurale reprezinta o provocare importanta pentru administratie. De aceea, o atentie sporita trebuie sa fie acordata principiilor care sustin interventiile structurale si conformitatii cu strategiile si politicile UE de parteneriat, subsidiaritate, management partajat si aditionalitate.

De asemenea, trebuie luat în considerare faptul cǎ marea parte a personalului este nou angajata sau are putina experientǎ în gestionarea fondurilor structurale si în lucrul cu regulamentele europene.

Întrucât lansarea oficiala a implementarii PO DCA a avut loc la mijlocul lunii mai a.c., când s-au deschis toate domeniile majore de interventie pentru depuneri de idei de proiecte si s-au lansat primele cereri de proiecte, apreciem ca primele proiecte vor fi semnate în cursul lunii iulie 2008.

Potentialii beneficiari au la dispozitie diverse documente (Documenul Cadru de Implementare[53], ghiduri ale beneficiarului, modelul cadru al cererii de finantare, etc.), necesare pregatirii proiectelor pentru care intentioneaza sa obtina finantare din FSE.

Monitorizarea implementarii este un proces continuu si are un rol important în managementul programului operational, confirmând ca acesta înregistreaza progrese, furnizând informatii cu privire la atingerea obiectivelor initiale si identificând potentialele probleme, astfel încât sa poata fi întreprinse masuri corective.

Sistemul de monitorizare al PO DCA se bazeaza pe examinarea periodica a contextului, resurselor (input-uri), a output-urilor si rezultatelor programului si interventiilor acestuia. Acesta este format dintr-un mecanism de informare coerenta care include întâlniri de evaluare a progreselor si rapoarte de progres care ofera rezumate periodice continând informatii esentiale provenind din indicatori fizici si financiari. Scopul rapoartelor este de a oferi informatii legate de stadiul realizarilor în functie de indicatorii si punctele de referinta stabilite ; aceste rapoarte vor fi elaborate în format standard care sa permita analize comparative în timp.

Monitorizarea implementarii PODCA revine, înafara Autoritatii de Management, si Comitetului de Monitorizare pentru PO DCA, care se constituie pe principiul parteneriatului. El include reprezentanti ai Ministerului Internelor si Reformei Administrative si ai Ministerului Economiei si Finantelor, ai Secretariatului General al Guvernului, si ai altor ministere si institutii publice, Comisia Europeana (ca si consultant), parteneri sociali si alte organizatii nationale interesate în implementarea eficienta a PO DCA.

Controlul si managementul financiar, parte a implementarii oricarui program operational, este în responsablitatea Autoritatilor de Management, iar Autoritatea de Certificare si Plata[54] este Ministerul Economiei si Finantelor, desemnat a fi responsabil pentru elaborarea si transmiterea catre Comisia Europeana a declaratiilor de cheltuieli si a cererilor de plata certificate, în conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul General al Consiliului nr. 1083/2006.

3.4.4. Asteptarile în urma implementarii PODCA

Guvernul recunoaste faptul ca reformele avute în vedere de PO DCA pot fi realizate numai prin dezvoltarea de parteneriate între actorii interesati care urmaresc un obiectiv final comun. Astfel, PO DCA recunoaste nevoia de a sprijini crearea unor retele si grupuri de coordonare pentru a supraveghea procesul de reforma. În procesul de reforma a politicilor publice, se recunoaste importanta comunicarii si a strategiilor de consultare. În cele din urma, PO DCA îsi propune sa ridice nivelul de încredere a cetatenilor în administratia publica prin impactul avut asupra functionarii institutiilor, prin îmbunatatirea receptivitatii fata de nevoile cetateanului, având astfel efecte pozitive semnificative asupra dezvoltarii socio-economice.

Este de asteptat ca interventiile prevazute în PO DCA sa duca la rationalizarea structurilor – adica la crearea de noi structuri, la modificarea si reorganizarea unor structuri sau niveluri din cadrul acestora – ca parte a procesului de simplificare. În sens larg, rationalizarea se refera la o schimbare fundamentala în relatia dintre administratia centrala si locala, care sa conduca la o administratie locala mai puternica si mai receptiva pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetateanului.

PO DCA urmareste o îmbunatatire substantiala în furnizarea eficienta a serviciilor publice descentralizate la nivel local, mai ales în sectoarele prioritare. De asemenea, se urmareste o mai mare eficienta si la nivel central. Se asteapta ca eficienta sa fie rezultatul (i) unei scaderi în utilizarea resurselor si (ii) al unei cresteri calitative si cantitative a rezultatelor fara o crestere comparativa a resurselor.

PO DCA urmareste o îmbunatatire durabila în domeniile vizate. De aceea, interventiile se bazeaza pe o combinatie de schimbari de structura si proces, precum si de dezvoltare a capacitatii administrative.

Idei în rezumat

Cresterea capacitatii administrative reprezinta un factor dinamizator al dezvoltarii economice locale si nationale durabile, care permite continuarea procesului de descentralizare si sustinerea programelor sociale.

Ideea fundamentala este aceea ca fondurile alocate ariilor prioritare vor asigura conditiile necesare astfel încât România sa beneficieze de o populatie activa bine instruita, eficient administrata si sanatoasa, pentru a fi capabila sa contribuie la dezvoltarea unei economii competitive în România.

Modelul care trebuie sa rezulte din integrarea în Uniunea Europeana pentru tarile post comuniste trebuie sa fie unul specific fiecaruia, care sa aiba radacinile în istorie si în cultura populatiei respective, altfel el nu va putea fi asimilat ca spiritualitate durabila. O asemenea viziune se bazeaza pe faptul ca institutia pietei capitaliste nu este numai rezultatul evolutiei neplanificate ci si al evolutiei culturale specifice fiecarei comunitati si, prin urmare, ea nu poate fi integrata oricum si oriunde numai sub forma unor reguli seci, lipsite de spiritualitate. De fapt, institutiile pietei libere sunt o parte a spiritului omenesc, ele poarta în substanta lor evolutia culturala si traditionala a fiecarei populatii, nefiind de sine statatoare.

Asadar, calea de urmat ar fi intrarea omenirii într-o noua era în care cuvântul de ordine sa-l constituie “responsbilitatea înainte de toate”. Aceasta este o problema de natura spirituala.

Desi în 2006, economia româneasca a înregistrat o crestere a PIB-ului de aproximativ 7%, iar aceasta crestere a fost cu mult peste media europeana de 3,1 %[56], România înca sufera de pe urma unei structuri mostenite din trecut.

Accesul la Fondurile Structurale si de Coeziune va da posibilitatea României sa dezvolte echilibrat regiunile ramase în urma, sa modernizeze infrastructura de transport si mediu, sa sprijine dezvoltarea rurala, sa creeze noi oportunitati de ocupare a fortei de munca, mai ales în mediul rural, sa promoveze politici sociale care sa duca la cresterea standardului de viata.

În 29 noiembrie 2007, Comisia Europeana a anuntat ca a luat o masura semnificativa, pentru sprijinirea României în a beneficia din plin de statutul de stat membru UE prin adoptarea programelor sale de promovare a ocuparii fortei de munca. Aceste programe, cofinantate de UE si Guvernul României prin intermediul FSE, reprezinta angajamentul sincer de a investi în oameni si aptitudinile lor.

Beneficiind de o cofinantare de 3,68 miliarde Euro din partea UE, programele au ca scop sprijinirea tuturor cetatenilor în a-si îmbunatati calificarea profesionala, astfel încât sa îsi mareasca sansele de a gasi un loc de munca sau de a ramâne angajati. De asemenea, ele se axeaza pe îmbunatatirea serviciilor publice si pe crearea unei administratii publice mai eficiente. Vladimír Špidla, Comisar European pentru Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si sanse Egale, a salutat adoptarea acestei masuri, declarând ca: “Eforturile recente ale Uniunii Europene de a creste numarul locurilor de munca au început sa dea rezultate. Numarul celor încadrati pe piata muncii este în crestere, iar somajul în scadere. Dar sunt necesare eforturi suplimentare. Europa trebuie sa faca fata globalizarii, noilor tehnologii, unei populatii în curs de îmbatrânire si sa accelereze activitatea de cercetare si dezvoltare.

FSE consolideaza capacitatea Europei de a crea locuri de munca bune si de a echipa forta de munca cu calificarile necesare ocuparii acestora. Dar aceste obiective trebuie puse în practica la nivel national.”

Prezent la lansarea oficiala din 15 februarie 2008 a celor doua programe operationale finantate din FSE, acelasi oficial european a declarat: "daca aveti sentimentul ca administratia publica nu este la înaltimea asteptarilor dvs., Fondul Social European este aici pentru a ajuta autoritatile sa faca fata provocarilor secolului XXI" (...)

Finantarile acordate prin cele doua programe vor trebui sa ajute la implementarea unor proiecte care sa-i ajute pe românii aflati în cautarea unui loc de munca sa primeasca sprijin pentru formare si orientare. Pentru cei care se gândesc la schimbarea profesiei, finantarile de la FSE ar trebui sa-i ajute sa-si actualizeze calificarea, pentru a face fata noilor cerinte de pe piata muncii”.

Asigurarea managementului administrativ al celor 8 regiuni de dezvolare presupune introducerea guvernarii acestora, ca element institutional semnificativ pentru asumarea responsabilitatii implementarii politicii de coeziune economica, sociala si teritoriala.

BIBLIOGRAFIE

Constantin, Luminita Daniela	Capacitatea administrativa de absorbtie a fondurilor comunitare în România : cazul activitatii de programare, Economie si administratie locala v. 11, nr. 8, p. 12-18, august 2006
Dragan, Gabriela	Uniunea Europeana între federalism si interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Editura ASE, 2005
Dragan, Gabriela	*Tendinte si evolutii la nivelul politicii de coeziune a UE* pagina web a Institutului European din România
Irimia Horia Matei, Lucica	Bogati si saraci în Europa. Problema disparitatilor, Editura Mirton, Timisoara, 2006 Managementul public, Editura Economica, 2006
Popescu, Constantin	Rationalitate si speranta. Paradigma întregului viu, Editura Renaissance, Bucuresti, 2006;
Profiroiu, Marius	Managementul strategic al colectivitatilor locale, Editura Economica, 1998
Sigrist Ken	consilier al Primului Ministru, curs de “Management public”, ASE, 2004
serban, Radu	A cincea dimensiune a pietei unice europene Tribuna economica, Bucuresti, 2007;
	Guvernul României - Planul National de Reforme 2007-2010
	Guvernul României - Cadrul strategic national de referinta, 2007
	Guvernul României - Programele operationale din România, 2007
	Comisia Europeana, „Al treilea raport privind coeziunea economica si sociala”, Bruxelles, 2004
	Comisia Europeana, „Al patrulea raport privind coeziunea economica si sociala”, Bruxelles, 2007
	Comisia Europeana, Politica de dezvoltare regionala, informare online, „Propuneri privind regulamentele pentru fondurile structurale si de coeziune 2007-2013”
	Consiliul Uniunii Europene, „Liniile strategice comunitare privind coeziunea”, Bruxelles, august 2006
	Institutului de Prognoza Economica, “Potentialul de dezvoltare economica a regiunilor României si specializarea lor regionala” - 2005
	Institutul European din România, Manualul afacerilor europene”, 2005 Ministerul Finantelor Publice, „Disparitatile regionale la orizontul anului 2008”, 2006
	Ministerul Finantelor Publice, ,,Fondurile structurale si de coeziune ale UE 2007-2013”
	Comisia Europeana „Fondul Social European: 50 de ani de investitii în oameni”, Luxemburg, 2007
https://ec.europa.eu	pagina web a Comisiei Europene;
www.infoeuropa.ro	pagina web a Reprezentantei Comisiei Europene în România;
https://www.euractiv.ro	retea de portaluri dedicate afacerilor europene
www.ier.ro	Pagina web a Institutului European din România

,² Constantin Popescu – Rationalitate si speranta. Paradigma întregului viu, Editura Renaissance, Bucuresti, 2006. pag.73,75

Guvernul României, Programul National de Reforme 2007-2010, pag. 4

Guvernul României, Programul National de Reforme 2007-2010, pag. 5

Uniunea Europeana primeste aceasta denumire oficiala în 1992, odata cu semnarea Tratatului de la Maastricht. Pâna la acea data, este în vigoare denumirea de Comunitate Economica Europeana, stabilita prin Tratatul de la Roma (1957).

Gabriela Dragan - Uniunea Europeana între federalism si interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Editura ASE, 2005, pag. 9

Asa cum s-a dezvoltat la începuturile implementarii FEDR

La nivelul Uniunii Europene exista mai mult de 19 milioane de someri, ceea ce înseamna o rata a somajului de aproximativ 9% fata de 5% cât este în S.U.A. si Japonia. De asemenea, investitiile în cercetare si dezvoltare sunt mult mai mici în Uniunea Europeana fata de cele înregistrate de aceste tari. ( Instrumente structurale în România – Publicatie a Ministerului Finantelor Publice – 2007 )

Astfel, 10% din populatia de la nivelul Uniunii Europene care traieste în regiunile cele mai dinamice, genereaza de opt ori mai multe venituri în termeni de Produs Intern Brut (PIB- masurat la paritatea puterii de cumparare), decât 10% din populatia care traieste în zonele cel mai putin dezvoltate, potrivit COM (2005) 192, al treilea raport interimar privind Coeziunea (Comisia Europeana).

De-a lungul timpului, pe tema politicii de coeziune, au avut loc o serie de dezbateri, care au scos în evidenta necesitatea concentrarii acesteia asupra unui numar mai redus de probleme, esentiale pentru asigurarea coeziunii la nivelul Uniunii Europene.

Uniunea europeana între federalism si interguvernalism. Politici comune ale UE- Gabriela Dragan, Bucuresti, Editura ASE, 2005

Art 3, alin. 2. (a), Regulamentul (CE) Nr. 1083/2006

Regiuni cu o populatie între 800 000 si 3 milioane de locuitori, conform Nomenclatorului Unitatilor Teritoriale Statistice (NUTS), elaborat de Eurostat.

Art 5, alin. 1, Regulamentul (CE) Nr. 1083/2006

Art 3, alin. 2. (b), Regulamentul (CE) Nr. 1083/2006

Art 6, Regulamentul (CE) Nr. 1083/2006

Art 3, alin. 2. (c), Regulamentul (CE) Nr. 1083/2006

Regiuni cu o populatie între 150.000 si 800.000 locuitori, conform Nomenclatorului Unitatilor Teritoriale Statistice dezvoltat de Eurostat

Art 7, alin. 1, Regulamentul (CE) Nr. 1083/2006

Noua paradigma a politicii de coeziune a UE, Romanescu Salomeea, 2005

Ministerul Finantelor Publice, comunicat de presa, 2007

CSNR al României pentru perioada 2007-2013

Comitetul National de Coordonare pentru Instrumentele Structurale, reprezinta structura inter-institutionala de coordonare si planificare strategica a implementarii instrumentelor structurale. Membrii CNC sunt ministrii coordonatori ai ACIS, ai Autoritatii de certificare si plata si ai autoritatilor de management pentru programele operationale finantate din instrumentele structurale. Acestia stabilesc strategia de dezvoltare a cadrului institutional, legislativ si procedural necesar implementarii instrumentelor structurale si monitorizeaza functionarea acestuia; Presedintia CNC este asigurata de Primul Ministru al României.

Carta europeana a autonomiei locale, Strasbourg, 15.X.1985

https://www.coe.int/T/Congress/Default_en.asp

Ulterior abrogata, în baza Legii 315/2004

Contine reflexii si concluzii ale unor dezbateri, conferinte si seminarii organizate în perioada 2002-2005

Seminarul international “Procesul de regionalizare în România”, Sinaia, 2002, organizat de Institutul de Politici Publice

Cuprinde unitatile locale active în industrie, constructie, comert si alte servicii, cu mai putin de 250 de angajati la 1000 de locuitori.

Anuarul Statistic al României, 2006

Programul Operational Regional 2007-2013

În perioada de programare 2007-2013, la nivelul Uniunii Europene, pentru FSE sunt alocate aproximativ 75 mld. €, pentru proiecte destinate dezvoltarii capitalului uman si cresterii participarii pe piata muncii

Regulamentele FSE au fost simplificate, stabilind mult mai clar care sunt responsabilitatile statelor membre si ale regiunilor si care sunt responsabilitatile Comisiei.

Comisia Europeana „Fondul Social European: 50 de ani de investitii în oameni”, Luxemburg, 2007, pag.50-51

Corespunzatoare celor 8 regiuni de dezvoltare;

Ministerul Economiei si Finantelor, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Sanatatii Publice, Institutul National de Statistica, Institutul National de Cercetare stiintifica în domeniul Muncii si Protectiei Sociale, Comisia AntiSaracie si de Promovare a Incluziunii Sociale, Consiliul National pentru Formarea Profesionala a Adultilor, Agentia Nationala pentru Egalitatea de sanse, Ministerul Întreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului, Turismului si Profesiilor Liberale, alte ministere de linie si agentii. De asemenea, au avut loc consultari pe scara larga cu partenerii sociali, organizatii ale societatii civile, administratia publica si alti actori relevanti.

Art. 2 (b)

www.apubb.ro/Documents/Neamtu_B/prezentare%203%20D...

Cfr. A.J.G Verheijen, “Administrative Capacity Development, a race against time?”. The Hague, June, 2000

Strengthening institutional capacity and efficiency of public administrations and public services in the next programming period (2007-2013), EUROPEAN COMMISSION EMPLOYMENT AND SOCIAL AFFAIRS DG, Brussels, September, 2005

Curs de “Management public”, ASE, 2004, Ken Sigrist, consilier al Primului Ministru

Definitie citata din cursul de “Management public“, Ken Sigrist, Consilier personal al Primului Ministru, 2004

A se vedea si lucrarea d-nei prof. univ. dr. Lucica Matei, “Managementul public”, cap.9

Strengthening institutional capacity and efficiency of public administrations and public services in the next programming period (2007-2013), EUROPEAN COMMISSION EMPLOYMENT AND SOCIAL AFFAIRS DG, Brussels, September, 2005

Întarirea capacitatii institutionale si a eficientei administratiei publice si a serviciilor publice în urmatoarea perioada de programare (2007-2013) – DG Ocupare, Afaceri Sociale si sanse Egale.

“Analiza asupra calitatii serviciilor publice în contextul relatiei directe dintre administratie si cetateni”, 2004, studiu pus la dispozitie de Agentia pentru Strategii Guvernamentale.

Programul Operational Dezvoltarea capacitatii Administrative 2007- 2013

Axele reprezinta prioritatile identificate de Autoritatea de management a unui programul operational.

Domeniul major de interventie reprezinta sfera de activitate dintr-o axa prioritara, în cadrul caruia se pot finanta diferite operatiuni cu obiective similare.

Conform HG nr. 457/2008 comitetul de monitorizare este organismul care asigura coordonarea instrumentelor structurale, precum si urmarirea eficacitatii si calitatii implementarii asistentei comunitare, modul de utilizare si impactul acesteia, cu respectarea prevederilor comunitare în materie.

Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor

Documentul Cadru de Implementare este un document programatic national elaborat pe baza unui Program Operational, având rolul de a detalia, pe domenii de interventie, cine sunt beneficiarii proiectelor, care sunt activitatile eligibile, criteriile de eligibilitate si selectie a proiectelor, marimea alocarilor financiare, sistemul de implementare, monitorizare si evaluare a programului.

Autoritatea de Certificare este un departament în cadrul Autoritatii de Certificare si Plata, din Ministerul Economiei si Finantelor.

Constantin Popescu – Rationalitate si speranta. Paradigma întregului viu, Editura Renaissance, Bucuresti, 2006

Punctul de plecare a fost foarte scazut; în 2004, PIB-ul pe cap de locuitor din zona de nord-est a României s-a situat la 24 % din media UE-27, în partea inferioara a clasamentului.

Document Info

Accesari: 12472
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare