Punerea problemei în literatura româneasca interbelica
Se stie ca în Constitutia din 1923, ca si în Constitutia din 1966, se opereaza ca regula, cu notiunea de putere, dar în sens de autoritate, existând un titlu "Despre puterile statului", ceea ce a determinat si o anumita predilectie a autorilor pentru cuvântul "putere" chiar atu 333b15d nci când aveau în vedere organe, adica autoritati de stat, sau dupa caz ale unitatilor administrativ - teritoriale. În acest context de preocupari doctrinare, dar si legislative, s-a impus conceptul de persoana morala de drept public sau de persoana politico-teritoriala, care venea în dezvoltarea discutiilor mai vechi cu privire la personalitatea statului.
Statul, judetul, comuna, si stabilimentele publice sunt persoane morale de drept public în sensul ca ele sunt destinate sa faca administratiune publica, activitatea lor facuta pentru si în interesul colectivitatii, este reglementata de dreptul public. În sistemul juridic modern din România, dupa aparitia Codului Civil, în 1866, jurisprudenta a adoptat teoria fictiunii persoanelor juridice, conform careia persoanele juridice nu pot fiinta decât printr-un act de putere publica, dat de catre stat si anume prin lege.
Constitutia din 1923 a stabilit principiul dupa care "dreptul de libera asociatiune nu implica în sine dreptul de a crea persoane juridice" (articolul 29) iar Legea pentru persoanele juridice (asociatiuni si fondatiuni) din 6 februarie 1924 precizeaza chiar în primul articol : "persoanele juridice de drept public se creeaza numai prin lege".
În concluzie, pe lânga stat, judet sau comuna mai existau si alte persoane morale de drept public care se înfiintau prin lege, între care ponderea cea mai importanta o formau asa numitele "stabilimente publice" adica, într-o formulare actualizata, institutiile publice care prestau un serviciu public. Persoanele morale de drept public, inclusiv stabilimente publice, aveau dreptul de a folosi puterea publica, litigiile acestora cu particularii erau litigii de drept public, de competenta instantelor de contencios administrativ.
Literatura din perioada la care ne referim mai ofera si cu notiunea de stabilimente de utilitate publica, pentru a evoca însa o persoana morala de drept privat, ce urmareste un scop general.
Punerea problemei în literatura româneasca postbelica
De la început se impune a preciza ca între specialistii de drept administrativ care au scris între 1948 si 1989 nu s-a ajuns la o conceptie unitara a notiunii de organ al administratiei de stat. Acest lucru este explicabil, într-un fel daca avem în vedere varietatea de opinii existente cu privire la continutul si sfera notiunii de administratie de stat însasi. Pe de alta parte, existau opinii diferite, în special între specialistii de drept constitutional si cei de teoria generala a statului privitoare la notiunea de organ al statului, în general.
Dincolo de nuantari autorii de drept administrativ au retinut ca pentru definirea notiunii de organ al administratiei de stat, ca de altfel a notiunii de organ de stat nu avea relevanta calitatea de persoana juridica ori "functionarea pe baza principiilor autogestiunii economico - financiare ", cum se pretindea mai ales de autorii de drept civil. Uneori legislatia venea cu exemple de organe ale administratiei ministeriale care în ansamblul lor erau "proiectate" sa functioneze pe baza celebrului principiu "socialist" al autogestiunii economico - financiare.
De pilda articolul 3 din fostul Decret nr.420/1982 preciza ca Departamentul pentru Contractarea , Achizitionarea si Pastrarea Produselor Agricole, se organizeaza si functioneaza pe baza autoconducerii si autogestiunii economico - financiare, cu personalitate juridica, în conformitate cu normele legale cu privire la organizarea si conducerea ministerelor si celorlalte organe centrale de stat. Asemenea "inovatii" veneau sa confirme unele teorii si sa infirme altele.
În caz contrar, s-ar fi nesocotit "tocmai principiul fundamental ce a fost pus la temelia organizarii unitatilor economice: autogestiunea economico - financiara", întrucât prin acest principiu cum se sustinea în doctrina vremii, "s-a facut o cotitura radicala : organele economice sunt calauzite de un principiu total diferit de cel al organelor administratiei de stat, pentru care problema rentabilitatii nu se pune în aceiasi termeni". Se conturase astfel un concept de drept civil, unitatea economica de stat care evoca si realitati de drept public.
Se impune a sublinia ca autorul de drept privat, citat nu a avut în vedere si structuri ale administratiei ministeriale ci numai structurile subordonate administratiei ministeriale, cele pe care generic le denumea unitati economice de stat.
De principiu, autorii de drept public au admis teza dupa care calitatea de organizatie economica nu trebuie opusa calitatii de organ al administratiei de stat, în cazul uneia si aceleiasi structuri organizatorice si potrivit unora si acelorasi norme juridice. De aici nu trebuie sa se înteleaga ca cele doua calitati erau privite într-un raport de interdependenta de catre toti autorii de drept public, unii atrageau atentia ca nu orice organizatie economica avea si calitatea de organ al administratiei de stat si invers, nu orice organ al administratiei de stat era si organizatie economica.
Teza majoritara a autorilor de drept public era însa, în sensul ca orice organizatie economica de stat era si organ al administratiei de stat. Se aprecia ca elementul hotarâtor în calificarea unei "structuri organizatorice" ca organ al administratiei de stat îl reprezenta existenta calitatii de subiect de drept administrativ, interesant sa se stie cine poate avea calitatea de subiect activ în raporturile de drept administrativ, "deoarece în aceste raporturi juridice totdeauna subiectul activ trebuie sa fie un organ al administratiei de stat", calitate de care , în baza fostei Legi Nr. 1/1967 era legata si aplicarea regimului juridic administrativ.
|
