ALTE DOCUMENTE
|
|||||||
ORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Avānd īn vedere ca serviciile administratiei publice sunt īn sprijinul cetateanului si servesc societatea este necesara organizarea fiecarei componente a sistemului social, global si a institutiilor din administratia publica ca subsisteme ale acestui sistem.
Originea termenului de a organiza se gaseste īn limba latina īn cuvāntul "organum", care desemneaza o unitate morfologica din corpul unei fiinte vii care īndeplineste una sau mai multe functii.
Definitie: organizarea īn managementul public reprezinta un ansamblu de procese prin care se delimiteaza elementele componente ale sistemului, se precizeaza sarcinile si competentele care revin componentelor acestuia precum si relatiile care se stabilesc īntre ele īn cadrul si īn afara sistemului.
I. Dupa nivelul la care se desfasoara activitatea de organizare sunt cunoscute urmatoarele forme de organizare:
II. Īn functie de obiectul organizarii se disting urmatoarele forme:
Aprecierea eficientei organizarii este īn functie de rezultatele acesteia si se regaseste īn eficienta activitatii din administratia publica. Complexitatea organizarii este dependenta de nivelul la care aceasta se realizeaza depinzānd totodata de sfera larga de atributii, competente si responsabilitati din cadrul sistemului administrativ.
II. ABORDĂRI FUNDAMENTALE CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE DIN SISTEMUL ADMINISTRATIV
Referitor la organizarea institutiilor publice din sistemul administrativ exista trei abordari fundamentale ale gāndirii formaliste:
Abordarea lui Max Weber considera ca īn general procesele administrative evolueaza īn progresie geometrica spre relationismul si rationalismul tehnologic, ideile īn timp devenind sistematice si cāstigānd īn coerenta. Ideile de baza ale specialistului sunt:
Īn opinia lui Weber munca unui functionar public poate īnsemna o cariera care permite valorificarea capacitatii individuale de munca pe o perioada īndelungata, functionarul public fiind īn consecinta protejat de demiterea arbitrara si ocupānd postul pāna la pensionare.
Abordarea presupune doar un punct de referinta īn evolutia stiintei si practicii managementului stiintific public.
Abordarea lui Frederick Taylor. Pornind de la premisele generale publice, īn lucrarea "Principiile managementului stiintific" (1911), Taylor a propus managementul stiintific care consta īn aplicarea deliberata, constienta a rationalismului economic īn activitatea indivizilor. Specialistul a pornit de la ideea ca activitatea umana poate fi masurata, analizata si controlata cu ajutorul unor tehnici analoage celor folosite cu succes pentru urmarirea desfasurarii unor procese obisnuite de munca si a constatat ca pentru orice activitate exista un mod de lucru optim descoperit prin analiza detaliata a continutului postului, dar si prin studiul asupra duratei, numarului si tipului miscarii.
Taylor considera ca:
Abordarea lui Henry Fayol. Aplicativitatea ideilor lui Fayol īn domeniul managementului public s-a bazat pe 5 elemente:
Punānd accent pe structura organizarii, Fayol a conturat cāteva linii clare de autoritate si responsabilitate precum si modul īn care se coreleaza. Fayol considera ca:
III. STRUCTURA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Fiecare institutie publica are o structura proprie cu un anumit numar de compartimente īn care se desfasoara activitati specifice. Aceasta structura difera de la o institutie la alta si este determinata de obiectivele pe care le are de īndeplinit fiecare componenta. Structura administratiei publice reprezinta configuratia interna si relatiile care se stabilesc īntre componentele sistemului īn procesul de realizare a obiectivelor.
Obiectivele administratiei se stabilesc de catre organele legislative si partidele de guvernamānt nu īn mod arbitrar, ci īn raport cu interesele economice, politice, sociale, pe care administratia trebuie sa le satisfaca. Astfel īn functie de interesele unor grupuri economice, politice, sociale restrānse apar evidente deosebirile dintre diferitele sisteme administrative.
Administratia de stat poate apara interesele anumitor grupuri fiind o administratie totalitara, antipopulara sau care promoveaza interesele publice generale ale entitatii īn ansamblul ei, īn acest caz fiind democratica.
1. TIPURI DE STRUCTURI ĪN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
Administratia de stat cuprinde īn cadrul structurii teritoriale institutii cu competenta teritoriala generala, denumite institutii centrale si organe de specialitate cu competenta teritoriala limitata īn unitatile administrativ teritoriale denumite institutii locale.
Organele centrale (Guvernul, ministerele, etc.) īsi pot exercita competenta pe īntreg teritoriul tarii, pe cānd organele locale sunt competente numai īn unitatile administrativ-teritoriale īn care-si desfasoara activitatea.
Specificul organelor centrale determina chiar denumirea de institutii nationale. Existenta mai multor categorii de organe locale ale administratiei de stat: comunale, orasenesti, municipale, este determinata de īnsasi cerintele colectivitatii locale īn raport cu care se stabilesc institutiile publice.
Competentele acestor institutii difera īn raport cu ierarhizarea teritoriala a organelor respective, cu nivelul la care ele functioneaza īn cadrul structurii teritoriale, realizāndu-se si subordonāndu-se din treapta īn treapta īncepānd de la Guvern.
Specificul subordonarii organelor si institutiilor de specialitate consta īn faptul ca institutia sau organul situat pe un nivel ierarhic superior nu poate anula un act al organului sau institutiei situate pe un nivel ierarhic inferior, ce are dreptul doar de a suspenda executarea acelui act. Numai organul cu competenta generala de la acest nivel e īmputernicit sa decida mentinerea, modificarea sau anularea actului īn cauza.
Organele centrale ale administratiei de stat prevalāndu-se de faptul ca au competenta generala pe īntreg teritoriul tarii, ar putea rezolva si probleme de colectivitate locala, īn masura īn care nu s-ar ajunge la o supraaglomerare cu sarcini. Crearea organelor administratiei locale, adica descentralizarea, a urmarit rezolvarea operativa a cerintelor colectivitatii locale prin cunoastere directa a intereselor publice specifice, managementul public fiind orientat astfel asupra realitatii existente la nivel local.
Structura administratiei nu este determinata de teritoriu, organele locale putāndu-se adapta rapid la schimbarile din mediul unitatii administrativ-teritoriale, ci este determinata de interesele sociale zonale care reprezinta fundamentul sistemului de obiective ale institutiei publice. Īn acest caz raporturile juridice se stabilesc īntre persoanele juridice, unitatile administrativ-teritoriale si diferitele organe ale administratiei situate pe teritoriul statului. Acest criteriu juridic contribuie la optimizarea proceselor de management din administratie.
c. Structura mixta - īmbina tipurile prezentate mai sus.
Pentru functionarea sistemului administrativ din Romānia se iau īn considerare īn afara de relatiile organizatorice si componentele structurale si anume: postul, functia, ponderea ierarhica (norma de conducere), compartimentul, relatiile organizatorice si nivelul ierarhic.
legi constitutionale;
legi organice;
legi ordinare.
Initiativa legislativa apartine deopotriva Guvernului, deputatilor, senatorilor, precum si unui numar reprezentativ de cetateni cu drept de vot.
Autoritatea executiva apartine presedintelui Romāniei, Guvernului, ministerelor si altor institutii de specialitate sau autoritatii administratiei autonome care-si exercita autoritatea la nivel national, autoritatilor 818g69i administratiei publice locale precum si institutiilor si serviciilor publice de interes national sau local.
O distinctie generala se poate face īn ceea ce priveste cele doua categorii de acte administrative si anume:
legatura politic - administrativ;
organizarea si functionarea serviciului public ale respectivului minister;
gestiunea financiara a fondurilor stabilite prin buget.
Īntre aceste institutii si Guvern se stabilesc raporturi de subordonare.
Autoritatile administrative autonome. Prin legea organica se pot constitui autoritati administrative autonome pentru managementul acestor sectoare de activitate. Autonomia acestor institutii se manifesta atāt fata de guvern cāt si fata de ministere.
Institutiile si serviciile publice. Pentru satisfacerea corespunzatoare a intereselor care vizeaza societatea īn ansamblu, se organizeaza institutii si servicii publice la nivel national, al caror management se realizeaza īn forma specifica de catre autoritatile publice centrale. Autoritatile si institutiile administratiei publice locale sunt reprezentate prin consilii judetene, consilii comunale si orasenesti, primarii, autoritati ale administratiei publice locale din subdiviziunile municipiilor, reprezentantii autoritatii centrale ale administratiei publice īn unitatile administrativ teritoriale (prefecti si subprefecti), servicii publice ale administratiei teritoriale, institutiile si serviciile locale.
Managerii din administratia publica locala, īn vederea satisfacerii unor interese locale, organizeaza institutii publice si regii autonome prin care asigura realizarea serviciilor publice care sa satisfaca interesele publice la acest nivel.
|
