Separatia puterilor

[2] si distribuirii puterii între legislativ (parlament), executiv (seful statului - presedinte sau monarh, guvern, ministri, organele centrale ale administratiei publice si organele locale ale administratiei publice) si puterea judecatoreasca (instantele de diferite grade de organizare ierarhica) nu înlatura, ci mai mult, impune, ca o conditie a existentei democratiei, respectarea principiului general al suprematiei legii, "legea mai presus de toate", înglobând totodata si obligatia respectarii tuturor actelor normative emise în ceea ce priveste organizarea si executarea legii.

Constitutia României din 1991 initial nu continea o mentiune expresa privind principiul separatiei puterilor în stat dar îl recunostea implicit atunci când se vorbea în art. 80 al. 2 de rolul de mediator al Presedintelui între puterile statului. Prin Legea de revizuire[3] s-a introdus în Constitutie la art. 1 al. 4 în care se arata "statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - în cadrul democratiei constitutionale".

Distinctia dintre puterile statului nu poate fi înteleasa ca o separatie ce implica o autonomie totala pentru fiecare dintre acestea, deoarece, în mecanismul de reglare si adaptare a vietii economice, sociale si politice intervin în mod necesar si obligatoriu principiile colaborarii si controlului reciproc între puteri.

Exercitiul celor trei puteri, într-o oarecare masura prin întrepatrunderea prerogativelor, ofera baza unei colaborari, genial intuite de însusi Montesquieu în asertiunea "ces trois pouvoirs seront forces d'aller de concert". Însasi caracterul subordonat legilor al actelor normative emise de autoritatile executive sau al hotarârilor judecatoresti, constituie o expresie a acestei colaborari. Organele autoritatii executive sunt obligate sa respecte atât legile cât si propriile lor acte normative, acestea din urma, fie în temeiul principiului generalitatii normelor juridice (pentru organele emitente si organele superioare), fie în temeiul principiului subordonarii ierarhice (pentru organele inferioare). Fara îndoiala ca în prezent asistam la o ofensiva de proportii a executivului care cauta, prin orice mijloace, sa-si impuna suprematia asupra celorlalte puteri, respectiv legislativa si judecatoreasca. De exemplu, în art. 6 din H.G. nr. 123 din 7 februarie 2002 se spune Guvernul României emite dispozitii privind reorganizarea structurilor organizatorice de comunicare existente în cadrul Administratiei Prezidentiale, aparatului de lucru al Camerei Deputatilor si al Senatului[4].