Consideratiuni generale privind infractiunile de fals

Consideratiuni generale privind infractiunile de fals

Subsectiunea I. Notiuni introductive

Urmarind ocrotirea celor mai importante valori sociale, legea penala a socotit ca este necesar sa incrimineze si acele fapte prin savârsirea carora, alterându-se ade­va­rul, se creeaza 18518u2022s un pericol grav sau se aduce o vatamare concreta anumitor inte­rese ale statului ori ale unor persoane fizice.

Sfera faptelor prevazute de legea penala, prin care se denatureaza sau se alte­rea­za adevarul, este deosebit de cuprinzatoare, incluzând atât grupul special al in­frac­­tiunilor de fals, încorporate în Titlul VII al Partii speciale a Codului penal, cât si alte infractiuni cuprinse, în raport cu obiectul lor, în alte titluri ale Codului penal. Ast­fel, în Titlul I, "Infractiuni contra sigurantei statului", este inclusa infractiunea privind comu­ni­ca­rea de informatii false - ­art. 168¹ C. pen.; în Titlul II, "Infractiuni contra per­soa­nei", sunt cuprinse infractiunile de seductie - art. 199 C. pen., calomnia - art. 206 C. pen.; în Titlul III, "Infractiuni contra patrimoniului", este cuprinsa infractiunea de înselaciune - art. 215 C. pen.; în Titlul V, "Infractiuni contra autoritatii", este cuprinsa si infractiu­nea de uzurpare de calitati oficiale - art. 240 C. pen.; în capitolul II al Titlului VI, "Infractiuni care împiedica înfaptuirea justitiei", sunt cuprinse infractiunile de denuntare calomnioasa - art. 259 C. pen., marturia mincinoasa - art. 260 C. pen., represiunea nedreapta - art. 268 C. pen., în Titlul VIII, "Infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice", sunt cuprinse si infractiunile de înselaciune la masuratoare - art. 296 C. pen., înselaciune cu privire la calitatea marfii - art. 297
C. pen. si altele.

Ceea ce este specific pentru infractiunile de fals prevazute în Titlul VII al Partii speciale si le diferentiaza de alte fapte de denaturare a adevarului, este împrejurarea ca înselarea încrederii publice se realizeaza prin produsul activitatii infractionale (monede, timbre, titluri de credit, sigilii, instrumente de marcat, înscrisuri etc.). Aceste lucruri care constituie prin ele însele proba adevarului se bucura obiectiv de încre­derea generala, independent de per­soana care a efectuat acea activitate. Cu alte cuvinte, în cazul infractiunilor de fals, alterarea adevarului, desi se realizeaza printr-o activitate ilicita a persoanei, rezultatul acestei activitati, si anume, înselarea încrederii publice, se obtine prin produsul activitatii faptuitorului si nu prin activitatea propriu-zisa a persoanei care a realizat produsul mentionat. De exemplu, desi falsul de înscrisuri este consecinta alterarii înscrisului de catre faptuitor, înselarea încrederii se produce prin continutul neadevarat al înscrisului care se bucura, obiectiv, de încre­derea ceta­tenilor si nu prin efortul facut, concomitent cu înscrisul, de catre faptuitor. Pe de alta parte, în cadrul acestui grup de infractiuni, ceea ce se incrimineaza este alte­ra­rea adevarului în cuprinsul unor entitati (lucruri) privite în ele însele ca lucruri care tre­bu­ie sa se bucure de o încredere deplina, nestirbita, având juridic însusirea de a servi ca proba a adevarului pe care-l exprima. În cazul altor infractiuni, legiuitorul incri­mi­neaza fapta care aduce atingere valorilor sociale ocrotite, prin mijlocirea unor entitati al caror continut a fost alterat, denaturat.

În functie de aceste elemente de delimitare, vom putea defini infractiunile de fals ca fiind acele fapte prevazute de Codul penal, savârsite cu vinovatie si care sunt de natura sa aduca atingere încrederii publice acordate anumitor lucruri, semne sau în­scri­suri carora li se atribuie, din punct de vedere juridic, însusirea de a exprima ade­varul.

Subsectiunea a II-a. Aspecte comune

1. Obiectul juridic generic si material al infractiunilor de fals

A. Obiectul juridic generic al infractiunilor de fals îl constituie relatiile sociale care se formeaza si dezvolta în legatura cu valoarea sociala a încrederii publice, de care tre­buie sa se bucure anumite lucruri carora legea le atribuie însusirea de a exprima ade­varul.

Încrederea publica (fides publica) reprezinta una dintre cele mai importante valori sociale si este specifica statului de drept, contribuind în mod decisiv la buna des­fa­su­rare a relatiilor interumane si la normala evolutie a unor activitati sociale si eco­no­mi­ce, cum sunt: operatiunile financiar-bancare, interne si internationale, activi­ta­tile pri­vitoare la eliberarea unor documente, înscrisuri ori interesând raporturile cetatea­nu­lui cu autoritatea publica în împrejurari care sunt de natura sa produca consecinte juri­dice etc.

În ansamblul institutiilor de drept penal, încrederea publica reprezinta o valoare, o categorie juridica distincta de încrederea personala pe care si-o acorda oamenii între ei si care are o cu totul alta semnificatie.

În cazul infractiunilor de fals prevazute în Titlul VII, încrederea este acordata in rem, adica însusi lucrului caruia i se atribuie însusirea de a exprima adevarul, adevar care a fost alterat prin fapta savârsita.

Obiectul juridic propriu tuturor infractiunilor de fals consta, prin urmare, în aceasta valoare sociala a "încrederii publice" care trebuie sa fie acordata de orice persoana lucrurilor, semnelor si înscrisurilor cu valoare probatorie expresa (cum ar fi: actele de stare civila, înscrisurile autentice, legalizate sau sub semnatura privata, diplomele, de­­­claratiile oficiale consemnate, probele scrise etc.) sau implicita (ca de exemplu mo­ne­dele, timbrele, titlurile de credit, cecurile, biletele de calatorie sau transport etc.). Atunci când lucrul asupra caruia s-a efectuat falsificarea nu are însusirea de a servi ca proba, nu ne vom afla în ipoteza unei infractiuni de fals, fapta constituind eventual o alta infractiune, cum ar fi înselaciunea (de exemplu, daca alterarea adevarului pri­veste o moneda iesita din circulatie, situatie în care moneda respectiva nu mai poate avea o functie probatorie).

B. Obiectul material. La majoritatea infractiunilor de fals întâlnim si un obiect material care poate fi reprezentat fie prin însesi materialele din care este contrafacut obiectul sau titlul (de exemplu, în cazul contrafacerii de moneda sau titluri de valoare) fie chiar din obiectele sau înscrisurile falsificate (în cazul alterarii continutului aces tora) asupra carora se exercita actiunea infractionala: moneda metalica sau de hârtie, timbre, marci, bilete de transport, instrumente de autentificare sau marcare, înscrisuri oficiale sau sub semnatura privata etc.

2. Subiectii infractiunilor

A. Subiect activ nemijlocit poate fi, de regula, orice persoana responsabila care îndeplineste conditiile generale ale subiectului infractiunii. La infractiunea de fals inte­lec­tual subiectul activ nemijlocit trebuie sa îndeplineasca calitatea de functionar în acceptiunea art. 147 C. pen. Aceeasi calitate constituie o circumstanta agravanta, în cazul infractiunii de fals material în înscrisuri oficiale, potrivit art. 288 alin. (2) C. pen.

La toate infractiunile de fals, participatia penala este posibila atât sub forma coauto­­ratului, a instigarii, cât si a complicitatii. La infractiunile de fals care presupun exis­­tenta unui subiect calificat, aceasta calitate va trebui sa existe si în persoana coautorilor.

B. Subiect pasiv al acestor infractiuni este statul român, care este periclitat prin aparitia sentimentului de neîncredere publica în anumite lucruri, obiecte, valori sau înscrisuri care au o functie probatorie si care asigura ocrotirea si nestânjenita dez­vol­tare a relatiilor sociale. La unele infractiuni vom întâlni si un subiect pasiv secundar (persoana juridica sau fizica) ale carui interese sunt vatamate prin activitatea infrac­tionala concreta savârsita.

Savârsirea infractiunilor de fals nu este conditionata de existenta unor cerinte privind locul si timpul unde acestea au fost executate. Doar în cazul falsului prin folo­sirea emblemei Crucii Rosii, infractiune prevazuta în art. 294 C. pen., exista conditia ca fapta ca fie comisa în timp de razboi pentru a fi incidenta circumstanta agravanta corespunzatoare.

3. Latura obiectiva

A. Elementul material al infractiunilor de fals propriu-zis se realizeaza printr-o ac­tiu­ne de alterare a adevarului. Aceasta actiune se poate realiza în doua modalitati principale: contrafacere si alterare.

Contrafacerea, denumita si plasmuire, presupune confectionarea în mod artificial, în întregime, a unei valori sau a unui lucru din cele ce formeaza obiectul material al in­frac­tiu­nilor de fals (monede, cecuri, titluri de credit, timbre, marci, înscrisuri oficiale etc.), creân­du-se aparenta ca aceste imitatii sunt adevarate, veridice.

Alterarea se realizeaza prin modificarea continutului obiectului supus falsificarii, prin schimbarea datelor reale ale acestuia.

În cazul executarii unor infractiuni derivate, elementul material se realizeaza prin alte actiuni decât cele pe care le implica faptele de fals propriu-zis, cum ar fi: punerea în circulatie, detinerea în vederea punerii în circulatie, folosirea valorilor falsificate, folosirea fara drept a emblemei sau denumirii de "Crucea Rosie" etc.

B. Urmarea imediata a acestor infractiuni consta în crearea unei stari de pericol pentru valoarea sociala ocrotita prin lege, adica pentru încrederea publica acordata anumitor valori, lucruri, semne, înscrisuri etc. Urmarea aratata este implicita savârsirii actiunii incriminate, deoarece legea nu conditioneaza, de regula, existenta infractiunii de producerea unui rezultat determinat.

Unele dintre faptele incriminate în acest titlu pot deveni, în anumite situatii, si fap­te cauzatoare de vatamari, atunci când implica producerea unui rezultat independent de actiune si determinat de aceasta.

C. Infractiunile de fals, fiind, de regula, infractiuni de pericol, deci care nu cuprind în descrierea normei un rezultat, identificarea raportului de cauzalitate nu ridica pro­bleme deosebite, deoarece urmarea imediata este rezultatul implicit al actiunii.

4. Latura subiectiva

A. Forma de vinovatie. Toate infractiunile care fac parte din titlul con­sacrat infrac­tiunilor de fals se savârsesc, prin prisma formei de vinovatie, cu intentie directa sau in­di­recta. Deoarece la unele infractiuni scopul cu care se comit este explicit pre­vazut de lege ca o cerinta esentiala a laturii subiective forma de vinovatie în cazul acestora este intentia directa. În aceste situatii, faptuitorul prevede ca prin contrafa­ce­rea, alterarea unui obiect, înscris etc., acesta va avea un continut care nu cores­punde adevarului si urmareste realizarea faptei în acest mod si, implicit producerea starii de pericol care constituie urmarea imediata a actiunii. Faptele de alterare a adevarului nu constituie infractiuni daca sunt savârsite din culpa.

B. Mobilul infractiunilor de fals poate fi, în cele mai multe situatii, avaritia, dorinta obtinerii cu usurinta a unor ridicate profituri materiale. Chiar daca mobilul nu este ce­rut de lege pentru existenta vreuneia dintre aceste infractiuni, identificarea si proba­rea lui este deosebit de importanta în procesul de individualizare a raspunderii penale, precum si pentru luarea anumitor masuri de siguranta sau a unor masuri de prevenire.

C. Scopul. Determinarea scopului cu care se savârsesc aceste infractiuni, ca ce­rinta a laturii subiective, va ajuta la stabilirea formei de vinovatie ca fiind intentia di­recta. Dar chiar si atunci când scopul nu este prevazut expres în textul de lege, el trebuie precizat, deoarece aceasta va ajuta la o corecta individualizare a pedepsei.

5. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunile de fals, savârsindu-se de regula, prin actiune, pot parcurge toate etapele activitatii infractionale intentionate, începând cu ac­tele pregatitoare, con­tinuând cu tentativa si încheind cu infractiunea consu­mata - epuizata. Ca o parti­cularitate, actele pregatitoare sub forma detinerii de instrumente în vederea falsificarii de valori se pedepsesc ca infractiune de sine statatoare, potrivit prevederilor art. 285 C. pen. Tentativa se pedepseste la infractiunile prevazute de art. 282, 283, 286, 288, 289, 290 C. pen.

Infractiunile de fals se consuma în momentul realizarii actiunii de denaturare a ade­varului, de falsificare, punere în circulatie, folosire a înscrisului falsificat, în masu­ra în care aceasta actiune este de natura sa produca consecinte juridice, fara a fi, însa, necesar ca aceste consecinte sa se produca efectiv.

B. Modalitati. Infractiunile de fals sunt incriminate sub numeroase modalitati nor­ma­­tive: simple sau agravate. La rândul ei, fiecare modalitate normativa poate cu­noas­­­te nenumarate modalitati faptice de realizare concreta, determinate de diversita­tea metodelor si mijloacelor cu care acestea pot fi executate.

C. Sanctiuni. Pedeapsa principala pentru infractiunile de fals difera de la o in­frac­tiune la alta, fiind sau pedeapsa închisorii prevazuta ca pedeapsa principala uni­ca, sau pedeapsa închisorii alternativ cu cea a amenzii.

În cazurile în care tentativa se pedepseste, se aplica regulile de sanctionare pre­vazute în art. 21 C. pen.

La o singura infractiune, falsificarea de monede sau alte valori se prevede si pe deapsa complimentara a interzicerii unor drepturi.

6. Aspecte procesuale

Din punct de vedere procesual, la toate infractiunile de fals actiunea penala se pu­ne în miscare din oficiu. În cazul infractiunilor prevazute în Capitolul I al Titlului VII, competenta de a efectua urmarirea penala apartine procurorului, iar judecata în prima instan­ta apartine tribunalului judetean, pe când, pentru infractiunile din celelalte doua capitole opereaza regulile generale, atât pentru urmarire, cât si pentru judecata.