Infractiuni contra familiei

Infractiuni contra familiei

Subsectiunea I. Bigamia

1. Continutul legal

Constituie infractiunea de bigamie potrivit art. 303 C. pen. încheierea unei noi casatorii de catre o persoana casatorita. Persoana necasatorita care se casatoreste cu o persoana pe care o stie casatorita este sanctionata cu o pedeapsa mai redusa.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale refe­ri­toa­re la familie si a ca­ror existenta si dezvoltare implica respectarea caracterului mo­no­gam al casatoriei.

Infractiunea nu are obiect material deoarece actiunea subiectului nu se rasfrânge asupra unui asemenea obiect.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al infractiunii poate fi numai persoana (barbat sau femeie) care are calitatea de persoana casatorita. Infractiunea se savâr­seste în coautorat daca ambii soti sunt bigami (fiecare are calitatea de persoana ca­satorita). Daca numai unul din soti este bigam, celalalt va fi complice nemijlocit la infractiune. Instigator sau complice mijlocit poate fi orice persoana.

b) Subiect pasiv este sotul persoanei care încheie o noua casatorie.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective se reali­zeaza prin actiu­nea de încheiere a unei noi casatorii de catre o persoana care este casatorita. Noua casatorie trebuie sa-si gaseasca concretizarea într-un act de casatorie valabil întocmit (daca noua casatorie nu este valabila, nu va exista bigamie), adica de catre delegatul de stare civila, în urma luarii consimtamântului viitorilor soti care semneaza împreuna cu el actul pe care acesta îl înscrie în registrul de stare civila.

În alin. (2) al art. 303 C. pen. nu se incrimineaza o infractiune de sine stata­toare, ci se prevede numai un mod de pedepsire mai blând al complicelui ne­mijlocit la infrac­tiune, adica a persoanei cu care sotul bigam încheie ca­satoria[1].

Întrucât casatoria consta în alianta dintre un barbat si o femeie, infrac­tiunea de bigamie nu poate fi savârsita fara concursul a doua persoane de sex opus. Daca ambele persoane sunt casatorite, ele savârsesc infractiunea în calitate de coautori. Da­ca numai una dintre aceste persoane este casatorita, ea raspunde pentru bigamie în calitate de autor, iar persoana necasatorita, în ipoteza ca a stiut ca cealalta per­soa­na este casatorita, raspunde pent 12112l1120m ru aceeasi infractiune în calitate de complice ne mijlocit. Tot în calitate de complice, însa mijlocit, raspunde si delegatul de stare civila care a cunoscut în momentul încheierii casatoriei ca una din parti este casa­torita.

Exista infractiunea de bigamie si atunci când faptasul era casatorit, sotii traiau despartiti în fapt, de un timp îndelungat[2].

b) Urmarea imediata consta într-o atingere grava a relatiilor de convietuire so cia­la.

c) Pentru existenta laturii obiective a infractiunii de bigamie se cere ca între ac­tiunea de încheiere a unei noi casatorii de o persoana casatorita si urmarea ime­diata sa existe o legatura de cauzalitate. Daca casatoria ante­rioara este anulata dintr-o alta cauza decât bigamia, nu va exista legatura de cauzalitate si nici infractiunea de bi­gamie.

Legea nu cere conditii speciale de loc sau timp pentru existenta infrac­tiunii.

B. Latura subiectiva se caracterizeaza prin intentie, care poate fi directa sau indi­recta. Aceeasi forma de vinovatie se cere si la complicele nemijlocit.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi infractiunea de bigamie este susceptibila atât de acte pre­paratorii, cât si de tentativa, aceste forme imperfecte de infractiune nu se pedepsesc.

Fiind o infractiune instantanee, bigamia se consuma în momentul înche­ierii noii casatorii.

B. Modalitati. Infractiunea nu are decât o singura modalitate normativa. Bigamia poate avea însa multiple modalitati faptice, de exemplu din prima casatorie faptuitorul are copii sau are obligatii de întretinere a unor persoane; faptuitorul a indus în eroare pe complice etc.

C. Sanctiuni. Infractiunea se pedepseste cu închisoarea de la 1 la 5 ani, în va rian­ta prevazuta în alin. (1) si cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, în varianta prevazuta în alin. (2).

Sanctiunea este mai usoara în alineatul 2 deoarece participantul necasatorit, desi contribuie nemijlocit la savârsirea faptei, nu încalca vreo obligatie legala privind re­latiile de familie; acesta nu este bigam, iar fapta sa nu constituie o modalitate ate­nua­ta a infractiunii de bigamie.

Potrivit alin. (3) al art. 303 C. pen., fapta de bigamie nu se sanctioneaza daca pri­ma sau cea de-a doua casatorie este declarata nula pentru alt motiv decât bigamia.

Subsectiunea a II-a. Adulterul

1. Continutul legal

Sub aceasta denumire este incriminata, în art. 304 C. pen., fapta persoanei casa­torite de a avea relatii sexuale în afara de casatorie.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl formeaza relatiile sociale referi­toare la familie, a caror existenta si dezvoltare este conditionata de mentinerea unor relatii bazate pe fidelitate, întelegere si afectiune reciproca între soti.

b) Infractiunea nu are obiect material.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ în cazul acestei infractiuni trebuie sa în­deplineasca conditia de a fi o persoana casatorita (subiect activ calificat).

Infractiunea se comite în coautorat daca ambii parteneri sunt persoane casatorite; daca unul din parteneri este necasatorit, divortat, acesta va avea calitatea de com­plice nemijlocit (nepedepsibil) la infractiune. Mai pot fi participanti la infractiune insti­gatorii si complicii mijlociti (nepedepsibili).

b) Subiect pasiv este sotul fata de care s-a încalcat datoria de fidelitate con­jugala.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective se caracterizeaza prin actiunea de a avea relatii sexuale în afara de casatorie. Termenul de "relatii sexuale" semnifica, în materie de adulter, o mani­festare de infidelitate conjugala care se realizeaza fie printr-un singur raport sexual, fie prin mai multe, între persoane de sex opus. Raportul sexual este unul firesc, deoarece în cazul unui raport sexual nefiresc în afara casatoriei, faptuitorul savârseste infractiunea de perversiune sexuala.

Pentru existenta infractiunii este suficient sa existe un singur raport sexual în conditiile de mai sus; daca aceste raporturi se repeta, infractiunea va avea caracter continuat.

Fapta are loc afara de casatorie, adica are caracter extraconjugal, ceea ce implica în mod necesar ca partenerii raportului sexual sa nu fie casatoriti unul cu altul; cel putin unul dintre ei sa fie o persoana casatorita.

b) Urmarea imediata consta în crearea unei stari de pericol pentru relatiile de convietuire socia­la ce privesc familia, pentru fidelitatea si devotamentul ce trebuie sa caracterizeze aceste relatii.

c) Între actiunea descrisa în norma si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

Legea nu prevede conditii speciale de loc si timp pentru existenta infractiunii.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie este intentia, care poate fi directa sau in­directa.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Actele preparatorii si tentativa, desi posibile la aceasta infractiune, nu se pedepsesc.

Infractiunea de adulter se consuma în momentul în care o persoana casatorita are relatii sexuale în afara de casatorie. Este de ajuns ca faptuitorul sa realizeze o sin­gura relatie sexuala.

B. Modalitati. Nu sunt prevazute modalitati normative, în schimb, modalitatile fap­tice sunt de natura sa sporeasca gradul de pericol social concret al faptei (de exem­plu, daca fapta s-a comis din usurinta, dintr-un impuls spre desfrâu ori în conditiile în care sotul era grav bolnav etc.).

C. Sanctiuni. Infractiunea se pedepseste cu închisoarea de la o luna la 6 luni sau amenda. Participantii (complicele nemijlocit, ca si instigatorii sau complicii mijlociti), în conformitate cu art. 304 alin. final, nu se pedepsesc.

Conform art. 304 alin. (2) C. pen., actiunea penala se pune în miscare la plânge­rea prealabila a sotului nevinovat. În alin. (3) al art. 304 C. pen. se face precizarea ca sotul nevinovat poate cere oricând încetarea urmaririi penale sau a procesului penal ori, dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare, poate cere încetarea executarii pedepsei.

În alin. (4) al art. 304 C. pen. se precizeaza ca proba adulterului se poate face nu­mai prin proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante sau prin scrisori care ema­na de la sotul vinovat.

Potrivit art. 304 alin. 5 C. pen., urmarirea sau procesul penal înceteaza si în caz de moarte a sotului care a facut plângerea, precum si în caz de anulare a casatoriei sotului vinovat, iar în alin. 6 al aceluiasi articol se precizeaza ca urmarirea penala nu poate începe daca fapta a fost comisa la îndemnul sau încurajarea celuilalt sot sau daca viata conjugala era întrerupta în fapt si sotii traiau despartiti.

Subsectiunea a III-a. Abandonul de familie

1. Continutul legal

Constituie aceasta infractiune, potrivit art. 305 C. pen., savârsirea de catre per­soa­na care are obligatia legala de întretinere a uneia dintre urmatoarele fapte:

a) parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunându-l la suferinte fizice sau morale;

b) neîndeplinirea cu rea credinta a obligatiei de întretinere prevazuta de lege

c) neplata cu rea credinta, timp de 2 luni, a pensiei de întretinere, stabilita pe cale judecatoreasca.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special al infractiunii îl constituie relatiile sociale referitoare la familie si a caror existenta si dezvoltare este conditionata de respectarea obligatiei de solidaritate si de sprijin moral si material. Între membrii fa­miliei nu este vorba de un sprijin moral si material general si abstract, ci de un sprijin concret, efectiv, constând în furnizarea mijloacelor de întretinea aceluia dintre mem­brii familiei care se afla la nevoie.

b) Obiectul material al infractiunii îl constituie bunul de care a fost lezata persoana îndreptatita la ajutor si întretinere.

B. Subiectii infractiunii a) Subiect activ al infractiunii este persoana care are obli­ga­tia legala de întretinere (subiect activ calificat). Aceasta obligatie deriva din lege sau din alte reglementari (art. 86 C. fam.), de exemplu: obligatia poate fi unila­tera­la, dar, cel mai adesea, este bilaterala, constituind o obligatie reciproca de întretinere între soti, parinti si copii etc.

b) La rândul sau, subiect pasiv al infractiunii este persoana îndrituita la între­tinere (subiect pasiv calificat). Dispozitiile art. 86 C. fam. prevad ca obligatia de întretinere exista între sot si sotie, parinti si copii, cei care înfiaza si înfiat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si între celelalte persoane anu­me prevazute de lege.

În raport cu situatia concreta, subiectul pasiv poate deveni subiect activ al in­fractiunii si viceversa (de exemplu, daca parintele se îmbolnaveste grav, obligatia de întretinere o au copiii de la o anumita vârsta).

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective consta în diferite ac­tiuni sau inactiuni alternative, si anume: parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor a celui îndreptatit la întretinere.

Parasirea este o actiune de plecare, de îndepartare de la domiciliu a persoanei obligate la întretinere si lasarea persoanei îndrituite la întretinere fara mijloacele de întretinere necesare.

Alungarea consta într-o actiune de izgonire, de îndepartare de la locuinta sa a persoanei îndreptatite la întretinere. ­

Lasarea fara ajutor înseamna adoptarea unei atitudini de pasivitate, de inactiune din partea faptuitorului; chiar daca cel îndreptatit la întretinere ramâne în locuinta nu primeste ajutorul de care are nevoie.

Fiecare din aceste actiuni este apta de a caracteriza singura existenta infractiunii. Pentru realizarea laturii obiective în aceasta varianta, nu este suficienta parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor a celui îndreptatit la întretinere; mai este necesar ca acesta sa fi fost expus - ca o consecinta a acestor actiuni - la suferinte fizice sau morale[3]. Daca cel îndreptatit la întretinere nu este expus la suferinte fizice sau morale, fapta nu constituie infractiunea de abandon de familie .

Suferintele la care se refera textul pot deriva din lipsa sau insuficienta celor ne­cesare traiului - locuinta, îmbracaminte, hrana -, din contractarea unei maladii ori din lipsa sau dificultatea de a obtine îngrijiri medicale, din conditiile neigienice de trai, din imposibilitatea în care a fost pus de a urma o scoala etc.

Cea de-a doua modalitate a elementului material al infractiunii consta într-o inac­tiune, o omisiune, anume, neîndeplinirea cu rea credinta a obligatiei de între­tinere prevazuta de lege. Este vorba de acele cazuri în care obligatia de întretinere, care opereaza în virtutea legii, nu implica o determinare baneasca sub forma unei pensii, ci prestarea directa a celor necesare traiului cotidian - alimente, îmbracaminte, me­dicamente - fara de care nu pot fi concepute viata de familie si relatiile dintre membrii acesteia[5].

Are dreptul la întretinere numai acela care se afla în nevoie, neavând putinta unui câstig din munca din cauza incapacitatii de a munci ori care nu are alte venituri. În practica judiciara s-a decis ca faptul de a avea un venit lunar în calitate de pen­sio­nar nu exonereaza pe fiu de obligatia legala de întretinere, daca venitul este insu­ficient pentru acoperirea nevoilor celui aflat în incapacitate de a munci[6].

Tot în practica judiciara s-a hotarât ca în cazul în care comisia pentru ocrotirea minorilor a dispus încredintarea minorului unui leagan pentru copii, obligând în ace­lasi timp pe mama acestuia la plata unei contributii lunare, neîndeplinirea obligatiei de a plati aceasta contributie nu constituie infractiunea de abandon de familie[7].

A treia modalitate de realizare a elementului material al infractiunii de abandon de familie art. 305 lit. c)] consta într-o inactiune, si anume, neplata timp de doua luni a pensiei stabilite pe cale judecatoreasca. Termenul de 2 luni curge de la data când hotarârea a ramas definitiva sau cu executie provizorie privind pensia de în­tretinere. Daca s-au platit unele sume si apoi au încetat, termenul curge de la data ultimei plati[8]. O plata partiala echi­valeaza cu o neplata, deoarece o asemenea plata nu mai este pensia stabilita de instanta.

Neplata pensiei de întretinere stabilita pe cale judecatoreasca poate atrage ras­pun­­derea penala, chiar daca minorul, îndreptatit la aceasta pensie, realizeaza unele venituri proprii, însa neîndestulatoare pentru a-si asigura conditiile necesare de cres­tere, educare, învatamânt si pregatire pro­fesionala[9].

Este discutabila în doctrina solutia în cazul în care faptuitorul, fiind obligat la pen­sie de întretinere în beneficiul mai multor persoane, nu le plateste cu rea credinta timp de doua luni; în acest caz, dupa o parere, ne vom afla în prezenta unei pluralitati de infractiuni de abandon de familie, prevazuta de art. 305 lit. c) C. pen.[10], iar dupa alti autori ar fi o unitate de infractiune .

b) Urmarea imediata. Actiunile sau inactiunile ce se înscriu în cele trei variante ale abandonului de familie au ca urmare imediata lipsirea de întretinere la care are drep­tul o persoana fata de care exista obligatia de întretinere si, deci, pagubirea sub acest raport a acestei persoane si producerea unei suferinte fizice sau morale.

c) Legatura de cauzalitate. Între actiunea sau inactiunea incriminata si producerea starii de suferinta materiala sau morala ca urmare a lipsei de ajutor, trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

B. Latura subiectiva la abandonul de familie se caracterizeaza prin intentie, ca for­ma a vinovatiei, dar între cele trei modalitati ale infractiunii, apar o serie de deosebiri. Astfel, în ce priveste prima modalitate - parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor - vinovatia se caracterizeaza atât prin intentie directa, cât si prin intentie indirecta. Celelalte doua modalitati ale infractiunii se caracterizeaza sub aspect subiectiv printr-o omisiune cu rea credinta. Aceasta precizare, "reaua credinta", indica intentia legiuito­rului de a sanctiona numai infractiunea intentionata (directa, indirecta) nu si pe cea din culpa art. 19 alin. (3) C. pen.].

Daca omisiunea nu este cu rea credinta, adica intentionata, nu va exista in­fractiune.

În practica judiciara s-a subliniat ca infractiunea de abandon de familie exista si în cazul în care faptuitorul, obligat la plata pensiei de întretinere stabilita prin hotarâre ju­decatoreasca, desi capabil de munca, refuza cu intentie sa presteze o activitate eficienta pentru a dobândi venituri din care sa achite obligatia de întretinere[12].

Nu este realizat continutul infractiunii de abandon de familie în situatia în care ne­plata pensiei de întretinere stabilita pe cale judecatoreasca este urmarea starii de arestare (în alta cauza) a celui obligat la întretinere[13], ori este student sau militar în termen, deoarece aceasta exclude conditia impusa de textul incriminator ca neplata sa fie urmarea relei credinte. De asemenea, nu exista rea credinta atunci când cel obligat la plata pensiei de întretinere, desi nu a platit-o, a locuit în perioada respectiva împreuna cu mama copilului si cu acesta, îngrijindu-se de minor si furnizându-i cele necesare traiului .

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea, având doua modalitati constând în inactiune nu este sus­ceptibila de tentativa; numai prima modalitate [art. 305 lit. a)] ar putea fi savârsita sub forma tentativei, însa, datorita gradului redus de pericol social al acesteia, nu este incriminata.

Consumarea în ce priveste prima modalitate [art. 305 lit. a)] se realizeaza în mo­mentul când cel îndreptatit la întretinere este parasit, alungat sau lasat fara ajutor. În cazul celei de-a doua modalitati [art. 305 lit. b)] infractiunea are caracter continuu si ia sfârsit o data cu încetarea activitatii delictuoase. În cazul celei de-a treia modalitati, infractiunea se consuma în momentul în care nu s-a respectat termenul de plata, da­ca subiectul nu respecta succesiunea termenului de plata va exista o infractiune con­tinuata; aceasta înceteaza odata cu savârsirea ultimei actiuni sau inactiuni.

B. Modalitati. Infractiunea de abandon de familie prezinta mai multe modalitati normative. În prima varianta, cea prevazuta în art. 305 lit. a), exista ca varianta nor­mativa parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor; celelalte variante prezentate la lit. b) si c) au câte o singura modalitate normativa, neîndeplinirea obligatiei de între­tinere lit. b)], neplata pensiei de întretinere [lit. c)].

Legea nu prevede decât modalitati simple, nu si agravate.

C. Sanctiuni. Abandonul de familie se pedepseste, în modalitatile prevazute de art. 305 lit. a) si b) cu închisoarea ale carei limite au fost modificate prin Legea
nr. 197/2000 (de la 6 luni la 2 ani sau amenda, în variantele prevazute la lit. a) si b) ale art. 305 C. pen., iar în modalitatea prevazuta de art. 305 lit. c) C. pen., cu în chi­soarea de la 1 an la 3 ani).

În conformitate cu art. 305 alin. (3) C. pen. împacarea partilor înlatura raspun­derea penala, iar potrivit alin. (4), daca n-a intervenit împacarea partilor însa faptuito­rul, dupa ce este trimis în judecata, îndeplineste obligatiile, instanta, în cazul când, stabileste vinovatia inculpatului, pronunta o pedeapsa cu suspendarea conditionata a executarii, chiar daca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 81 C. pen. Revo­ca­rea suspendarii nu poate avea loc decât în cazul savârsirii din nou, în cursul ter­menului de încercare, a infractiunii de abandon de familie. Infractiunea de abandon de familie prevazuta de art. 305 lit. b), fiind o infractiune continua omisiva, faptuitorul nu beneficiaza de amnistia intervenita anterior îndeplinirii obligatiei de întretinere[15].

Subsectiunea a IV-a. Relele tratamente aplicate minorului

1. Continutul legal

Aceasta infractiune este prevazuta în art. 306 C. pen. si consta în punerea în primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltarii fizice, inte­lec­tuale sau morale a minorului, de catre parinti sau de orice persoana careia minorul i-a fost încredintat spre crestere si educare.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special al infractiunii îl constituie relatiile sociale referitoare la fa­milie, a caror existenta si dezvoltare este conditionata de comportarea umana din partea parintilor sau a educatorilor fata de minor pentru a nu prejudicia dezvoltarea fizica, intelectuala si morala a acestuia.

Desigur, legea permite parintilor sau persoanei careia i-a fost încredintat un minor spre crestere si educare sa recurga, în unele situatii, la luarea unor masuri severe în folosul minorului, dar numai cu respectarea unor anumite limite, pentru a nu dauna sanatatii sau dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului.

b) Obiectul material al infractiunii îl constituie corpul minorului cu toate atributele sale fizice, intelectuale sau morale.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ poate fi numai persoana care este parin­te al unui minor sau aceea careia minorul i-a fost încredintat spre crestere si educare (subiect activ calificat).

Infractiunea se poate savârsi în oricare din formele de participatie; coautori nu pot fi decât persoanele care au calitatea speciala ceruta de lege; instigatori sau complici pot fi orice persoane.

b) Subiect pasiv este minorul supus relelor tratamente; prin minor se întelege per­soana care n-a împlinit înca 18 ani.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material se caracterizeaza prin masuri sau tra­ta­men ­te de orice fel[16], care pot consta fie în acte comisive (loviri, violente etc.), fie în ac­te omisive (neasigurarea hranei, îmbracamintei, a conditiilor corespunzatoare de lo­cuit)

Indiferent daca constau în acte comisive sau în acte omisive, masura sau trata­mentul trebuie sa aiba un caracter rau, adica sa puna în primejdie grava dezvoltarea fizica, intelectuala sau morala a minorului (cerinta esentiala a elementului material).

Deoarece este vorba de o activitate care pune în primejdie grava dez­voltarea fizi­ca, intelectuala sau morala a minorului, aplicarea unei corectii izolate, întâmpla­toare, determinata de o greseala a minorului si care nu-i pune în primejdie grava dezvol­tarea fizica, intelectuala sau morala nu constituie infractiunea prevazuta în art. 306
C. pen. Astfel, în practica judi­ciara s-a decis ca fapta educatorului de a lovi cu un bat pe minorul internat în casa copilului ca urmare a unei abateri comise de acesta si de a-i produce o leziune pentru a carei vindecare au fost necesare trei saptamâni de în­gri­jiri medicale nu constituie infractiunea de rele tratamente aplicate minorului, ci infractiunea de vatamare corporala[17].

Daca dezvoltarea minorului sub unul din aceste aspecte nu este primejduita în mod grav, fapta nu constituie infractiune, ci o încalcare de drept civil[18].

b) Urmarea imediata consta în punerea în primejdie grava a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului.

Daca fapta are ca urmare o vatamare a integritatii corporale sau a sana­tatii, se aplica regulile referitoare la concursul de infractiuni[19].

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie este intentia care poate fi directa sau in­directa. Faptuitorul îsi da seama de caracterul periculos al faptei, prevede urmarile (primejduirea dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului), le urmareste sau le accepta.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Atât actele preparatorii, cât si tentativa, desi posibile, nu se pedepsesc. Consumarea infractiunii are loc în momentul când dezvoltarea fizica, intelectuala sau morala a minorului este primejduita grav prin masurile luate sau tratamentele aplicate acestuia. Daca acestea se repeta, cu aceeasi rezolutie delictuoasa, infractiunea pre­zinta forma continuata; aceasta se va epuiza când înceteaza respectivele masuri sau tratamente.

B. Modalitati. Legea nu prevede în textul incriminator decât o singura modalitate de savârsire (modalitate simpla). Acesteia poate sa-i corespunda însa o varietate de modalitati agravate.

C. Sanctiuni. Sanctiunea prevazuta în art. 306 C. pen. este închisoarea de la 3 la 12 ani (limitele acesteia fiind modificate prin Legea nr. 197/2000).

Sectiunea a V-a. Nerespectarea masurilor privind încredintarea minorului

1. Continutul legal

Constituie aceasta infractiune, potrivit art. 307 alin. (1) C. pen., retinerea de catre un parinte a copilului sau minor, fara consimtamântul celuilalt parinte sau al per­soa­nei careia i-a fost încredintat minorul potrivit legii. De asemenea, constituie aceasta infractiune potrivit alin. (2) al art. 307 C. pen., fapta persoanei careia i s-a încredintat minorul prin hotarâre judecatoreasca, spre crestere si educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre parinti sa aiba legaturi personale cu minorul, în con­ditiile stabilite de parti sau de catre organul competent.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special consta în relatiile sociale refe­ritoare la familie, ale caror existenta si dezvoltare sunt conditionate de manifestarea unei permanente griji pentru cresterea si educarea minorului, precum si pentru pastrarea legaturii acestuia cu parintii sai, atunci când acestia sunt despartiti.

b) Obiect material al infractiunii îl constituie persoana fizica a minorului; izolarea acestuia de parinti poate sa se rasfrânga negativ asupra persoanei minorului.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al infractiunii poate fi persoana care are calitatea de parinte a minorului sau persoana careia i s-a încredintat minorul spre cres­tere si educare (subiect activ calificat). Fapta se poate comite si în participatie: coautorul trebuie sa aiba însa calitatea speciala ceruta de lege; instigatori sau com­plici pot fi orice persoane.

b) Subiect pasiv este parintele sau parintii minorului carora nu li s-a încredintat minorul.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material se realizeaza potrivit alin. (1) al art. 307 C. pen. prin actiunea de retinere a copilului minor de catre unul dintre parinti, iar în cazul alin. (2) al aceluiasi articol prin actiunea de împie­dicare a parintelui sa aiba legaturi personale cu minorul;[20] retinerea trebuie sa se faca fara consimtamântul ce­lui­lalt parinte sau al persoanei careia minorul i-a fost încredintat (cerinta esentiala) .

Fapta de împiedicare [art. 307 alin. (2)] trebuie sa fie savârsita în mod repetat (cerinta esentiala).

b) Urmarea imediata consta, în varianta prima, în crearea unei stari de pericol pentru cresterea si educarea copilului; în varianta secundara, consta în punerea în pericol a legaturilor dintre parinti si copii.

c) Legatura de cauzalitate. Între actiunea incriminata si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura cauzala.­

B. Latura subiectiva se caracterizeaza prin forma de vinovatie a intentiei care poate fi directa sau indirecta. Exista intentia daca faptuitorul îsi da seama ca încalca masurile privind încredintarea minorului si prevede ca retinerea minorului fara con­simtamântul celor în drept va avea urmari nefavorabile cresterii si educarii copilului si, totusi, urmareste sau accepta producerea acestor urmari.

4. Forme. Sanctiuni. Modalitati

A. Forme. Actele pregatitoare si tentativa, desi posibile, nu se pedepsesc.

Consumarea infractiunii are loc când s-a produs retinerea sau împiedicarea repe­tata a minorului de a avea legaturi cu parintele.

B. Modalitati. În varianta simpla infractiunea este prevazuta în doua modalitati normative, una, cea prevazuta în alin. (1) al art. 307 - retinerea minorului - si alta, cea prevazuta în alin. (2) al aceluiasi articol - împiedicarea minorului de a avea legaturi personale cu parintii sai. Legea nu prevede modalitati agravate.

C. Sanctiuni. Sanctiunea pentru infractiunea de nerespectare a masurilor privind încredintarea minorului în ambele modalitati normative este închisoarea de la o luna la 3 luni sau amenda.

Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vata­mate.

Împacarea partilor înlatura raspunderea penala.