Legislatia in vigoare pentru comertul electronic

Legislatia in vigoare

Aceste reglementari se refera la legile adoptate de România, în ceea ce priveste comertul electronic, atît din punct de vedere al cumparatorului de bunuri si servicii cât si din punct de vedere al negustorului 717v212h ce ofera produse si servicii spre achizitionare.

Daca tinem cont de rapiditatea raspândirii acestui gen de comert, tara noastra nu face exceptie de la adoptarea anumitor legi în ceea ce priveste comertul electronic.

Pentru a întelege mai bine la ce se refera anumiti termeni folositi de "Legea privind comertul electronic" îi vom defini astfel:

a)      prin mijloace electronice înseamna prin intermediul echipamentelor electronice si al retelelor de cablu, fibra optica, radio, satelit si altele asemenea, utilizate pentru prelucrarea, inclusiv prin compresiunea digitala, si stocarea, respectiv pentru transmiterea informatiei astfel transmise sau stocate;

b)      serviciu al societatii informationale reprezinta orice oferta de bunuri sau servicii, urmata sau nu de acceptare, efectuata prin mijloace electronice si prezentata într-o maniera de natura a determina destinatarii sa trimita acceptarea prin mijloace electronice, de regula prin intermediul unei pagini de web, oferta care prezinta urmatoarele caracteristici:

acceptarea presupune în mod obisnuit o contraprestatie;

nu este necesar ca ofertantul si destinatarul ofertei sa fie fizic prezenti simultan în acelasi loc;

este prezentata destinatarului prin transmiterea informatiei la cererea individuala a acestuia.

c)      instrument de plata electronica reprezinta cardul sau orice alt instrument de plata a carui utilizare presupune prelucrarea, stocarea sau transmiterea informatiei prin mijloace electronice.

Furnizarea de servicii ale societatii informationale de catre persoanele fizice sau juridice nu este supusa nici unei autorizari prealabile si se desfasoara în concordanta cu principiile concurentei libere si loiale, cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare.[1]

Furnizorul de servicii are obligatia de a pune la dispozitie destinatarilor si autoritatilor sau organelor cu atributii de supraveghere si control, abilitate potrivit legii, într-o forma clara si în mod permanent, prin afisare la loc vizibil în interiorul paginii de web prin intermediul careia este oferit serviciul respectiv, cel putin urmatoarele informatii:

a)      numele sau denumirea furnizorului de servicii;

b)      domiciliul sau sediul furnizorului;

c)      numerele de telefon, fax, adresa de posta electronica si orice alte date necesare contactarii furnizorului în mod direct si efectiv;

d)      în cazul în care furnizorul este înscris în registrul comertului sau în alt registru public similar, numarul de înmatriculare sau alte mijloace similare de identificare;

e)      codul de înregistrare fiscala;

f)        tarifele aferente serviciilor oferite, care trebuie indicate clar, cu respectarea normelor privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, si însotite de precizarea daca includ sau nu taxa pe valoarea adaugata, în cazul în care, potrivit dispozitiilor legale în vigoare, aceasta se aplica prestarii serviciului respectiv;[2]

Furnizorul de servicii trebuie sa puna la dispozitia destinatarului, odata cu oferta, sau cel mai târziu înainte ca destinatarul sa îi trimita acceptarea ofertei, cel putin urmatoarele informatii, care trebuie sa fie exprimate în mod clar si într-un limbaj accesibil:

a)      etapele tehnice care trebuie urmate pentru a încheia contractul;

b)      faptul ca furnizorul de servicii va efectua stocarea contractului, de îndata ce acesta va fi încheiat, precum si modul în care contractul încheiat va fi pus la dispozitia contractantului;

c)      mijloacele tehnice pe care furnizorul le pune la dispozitia destinatarului pentru identificarea si corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor;[3]

Iata în continuare, câteva observatii legate de proiectul de lege în ceea ce priveste comertul electronic, acest proiect având ca initiator pe Deputat Varujan V. Pambuccian

Comertul electronic reprezinta o realitate nelegiferata pâna în prezent în România. El presupune utilizarea retelelor de calculatoare în scopul realizarii de acte si fapte de comert. Principalele doua tipuri de operatiuni efectuate în comertul electronic sunt business to business (exemplul cel mai simplu fiind fabrica virtuala) sau business to consumer (exemplul cel mai simplu fiind magazinul virtual). În primul caz, este necesara, în primul rând, legiferarea regimului documentelor comerciale cu valoare contractuala, în timp ce în al doilea caz trebuie legiferate, cu precadere, elementele necesare functionarii magazinului virtual.

Comertul electronic se bazeaza pe semnatura electronica si pe acceptarea unor standarde privind securitatea transmisiei si stocarii de date. În prezentul proiect de lege ne referim doar la al doilea aspect, primul facând obiectul unei legi distincte.

Un element important în comertul electronic, îl reprezinta domeniul, adica acea regiune care contine paginile de web prin intermediul carora se realizeaza transferul de informatii ce face obiectului unui act sau fapta de comert. Proiectul de lege acorda mari facilitati fiscale proprietarilor de domenii românesti, în scopul stimularii comertului electronic prin intermediul acestora. Un corolar al acestui mecanism, îl constituie faptul ca acordarea unor asemenea avantaje va dezvolta rapid si reteaua Internet în România.

Semnatura electronica:

Prezenta lege stabileste regimul juridic al semnaturii electronice si al înscrisurilor în forma electronica, precum si conditiile furnizarii de servicii de certificare a semnaturilor electronice.

Pentru a întelege prevederile acestei legi vom enumera câteva aspecte ale semnaturii electronice:

înscris în forma electronica, reprezinta o colectie de date în forma electronica între care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;

semnatura electronica reprezinta date în forma electronica, care sunt atasate sau logic asociate cu alte date în forma electronica si care servesc ca metoda de identificare;

dispozitiv de creare a semnaturii electronice reprezinta software si/sau hardware configurate, utilizat pentru a implementa datele de creare a semnaturii electronice;[4]

ART.5[5] Înscrisul în forma electronica, caruia i s-a încorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu înscrisul sub semnatura privata.

Art. 6[6] Înscrisul în forma electronica, caruia i s-a încorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica, recunoscut de catre cel caruia i se opune, are acelasi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris si între cei care le reprezinta drepturile.

Art. 13[7] (1) Cu 30 de zile înainte de începerea activitatilor legate de certificarea semnaturilor electronice persoanele care intentioneaza sa furnizeze servicii de certificare au obligatia de a notifica autoritatea de reglementare si supraveghere specializata în domeniu cu privire la data începerii acestor activitati.

Art. 14[8] (1) Furnizorul de servicii de certificare va asigura accesul la toate informatiile necesare utilizarii corecte si în conditii de siguranta a serviciilor sale. Informatiile respective vor fi furnizate anterior nasterii oricarui raport contractual cu persoana care solicita un certificat sau, dupa caz, la cererea unui tert care se prevaleaza de un asemenea certificat.

Art. 23[9] (1) Orice furnizor de servicii de certificare are obligatia de a revoca certificatul în termen de 24 de ore din momentul în care a luat cunostinta sau trebuia si putea sa ia cunostinta despre aparitia oricaruia dintre urmatoarele cazuri:

a)      la cererea semnatarului, dupa o prealabila verificare a identitatii acestuia;

b)      la decesul sau punerea sub interdictie a semnatarului;

c)      în cazul în care o hotarâre judecatoreasca irevocabila dispune revocarea;

d)      daca se dovedeste în mod neîndoielnic ca certificatul a fost emis în baza unor informatii eronate sau false;

e)      în cazul în care informatiile esentiale continute în certificat nu mai corespund realitatii;

f)        atunci când confidentialitatea datelor de creare a semnaturii a fost încalcata;

g)      în cazul în care certificatul a fost utilizat în mod fraudulos;

h)      în orice alte situatii care constituie cazuri de revocare a certificatelor eliberate, potrivit procedurilor de securitate si de certificare declarate de furnizor în baza art. 13.

Art. 28[10] (1) La data intrarii în vigoare a prezentei legi se înfiinteaza Registrul furnizorilor de servicii de certificare, denumit în continuare Registru, care se constituie si se actualizeaza de catre autoritatea de reglementare si supraveghere specializata în domeniu.

Iata deci ca pentru a dezvolta un comert electronic "sanatos", legea româneasca mai are înca de stabilit anumite aspecte ce cad sub incidenta altor legi, precum: criminalitatea în comertul electronic si altele, acestea ne facând parte din obiectul de studiu al acestei lucrari.