ARTA BISERICEASCA ROMANEASCA
1. ARTA BISERICEASCA IN SECOLUL AL XIX-lea (epoca moderna)
Perioada de declin a artei romanesti, inceputa din secolul al XVIII-lea, a continuat si in prima parte a perioadei de care ne ocupam. S-au construit putine biserici monumentale, majoritatea fiind de proportii reduse, ridicate din jertfele materiale ale preotimii de mir, ale negustorilor, meseriasilor si credinciosilor tarani.
In pictura bisericeasca au existat, paralel, doua curente: cel bizantino-roman traditional, in fresca, gen cultivat de zugravii si iconarii din mediul rural si din orasele de provincie, si cel apusean, inspirat de arta Renasterii italiene, practicat de pictorii cu studii facute in Apusul Europei, predominant in a doua jumatate a secolului.
Primul gen a fost reprezentat de Nicolae Pocovnicu († 1842), zugrav al biserici si de icoane 12112j918m , cu o bogata activitate in Bucuresti si imprejurimi (catedrala mitropolitana, Domnita Balasa s.a.). Nicolae Teodorescu († 1880), cu o activitate de peste 50 de ani, a zugravit numeroase biserici in eparhia Buzaului (catedrala episcopala , Ciolanu, Ratesti, Berca). A deschis si o scoala de zugravi in incinta Episcopiei, in care a format numerosi “ucenici”: Dimitrie Teodorescu (a zugravit peste 40 de biserici), Costache Dumitrescu, Belizrie Paraschivescu, nepotul sau de sora Gheorghe Tattarescu s.a. Numerosi alti zugravi – fie calugari sau preoti de mir, fie mireni – au activat in alte parti ale Romaniei de atunci.
Pictura in ulei,
influentata de Renasterea italiana, a patruns in Moldova prin Eustatie Altini
(† 1815), se pare un macedo-roman, cu studii la Viena, care a pictat mai multe
biserici din Moldova (Banu si Sf. Spiridon din Iasi, catedrala din Roman), iar
dupa
Pictura noua, inspirata din Renasterea italiana, predomina in a doua jumatate a secolului, datorita “pictorilor academici”, cu studii in Apusul Europei, care iau treptat locul vechilor zugravi proveniti din randul clerului si al credinciosilor. Intre reprezentantii ei se numara brasovenii Constantin Lecca (biserici in Craiova si Bucuresti) si Misu Popp (biserica schitului Frasinei, cateva in Bucuresti si mai multe in jurul Brasovului). Nicolae Grigorescu (838-1907), unul dintre “clasicii” picturii romanesti, a impodobit in tinerete bisericile din Puchenii Mari – Prahova si ale manastirilor Zamfira si Agapia. La Agapia (1858-1861), locul sutelor de scene si personaje obisnuite in iconografia moldoveneasca traditionala a fost luat de compozitii mari, cu un numar redus de personaje. Unele scene si personaje i-au fost inspirate de diferite opere ale Renasterii italiene, dar pentru cele mai multe Grigorescu s-a folosit de modele vii (calugari, calugarite, taranci, copii), pe care le-a redat in marime naturla, cu miscari pline de gratie. Prin executia tehnica, armonizarea cromatica, expresivitatea personajelor, Grigorescu a lasat la Agapia cea mai izbutita realizare picturala in stil neoclasic din toata arta bisericeasca romaneasca.
Gheorghe Tattarescu (1820-1894) considerat cel mai mare pictor bisericesc neoclasic, a pictat peste 60 de lacasuri de inchinare, - multe in Bucuresti. Cea mai izbutita realizare a lui este catedrala mitropolitana din Iasi (1884-1886), cu peste 250 de scene si icoane, legate mai ales de viata si activitatea Mantuitorului, la care se adauga figuri de ingeri si motive ornamentale, toate in stilul Renasterii italiene.
La acestia se adauga alti pictori romani, ca Petru Alexandrescu, Ioachim Pompilian, George Demetrescu-Mirea, G. Stoenescu, Stefan Luchian (a lucrat impreuna cu Constantin Artachino), in Bucovina, Epaminonda Bucevschi, precum si cativa straini (francezi, danezi, polonezi) care au pictat bisericile restaurate de Andre Lecomte du Nouy, cei din urma introducand si o serie de elemente straine. In curentul general clasicist care predomana atunci in arta romaneasca, preotul Vasile Damian († 1915) s-a reintors la vechea zugraveala in fresca, in stil bizantin traditional, dar fara sa fie inteles si ajutat de contemporanii sai.
In teritoriile intracarptice au activat numerosi zugravi proveniti din mijlocul taranimii. Asa au fost zugravii din familia Grecu din Sasaus – j. Sibiu, care si-au format un stil propriu, din imbinarea celui bizantin cu elemente decorative transilvanene, zugravind biserici din zona Sibiu – Fagaras, aproape sapte decenii, Ioan Laposan in Bihor, Toader Hodor in Maramures, preotul Gheorghe Bila in partile Aradului. In Banat, in prima jumatate a secolului, intalnim o pictura mediocra, inspirata de multe ori dupa modele apusene, iar in a doua jumatate a aceluiasi secol s-au impus Gheorghe Putnic din Biserica Alba, Filip Matei din Bocsa, care a pictat vreo 50 de biserici banatene, Gheorghe Baba, Bartolomeu Delliomini si altii.
Intre pictorii “academici” transilvaneni mentionam pe Constantin Lecca si Misu Popp (cea mai insemnata lucrare a acestuia la biserica Adormirea din Satulung – Brasov), dar mai ales pe Octavian Smighelschi († 1912), care a pictat cupola, pandantivii si iconostasul catedralei din Sibiu si alte cateva biserici. El a creat un nou gen de pictura, numit neobizantin, caci la fondul bizantin traditional a adaugat felurite elemente ale Renasterii si motive din arta populara romaneasca. Intre “academicii” din Banat mentionam pe Mihail Velceleanu, Constantin Daniel (mai mult biserici sarbesti) si Nicolae Popescu.
Artele decorative nu mai cunosc lucrari de valoare. Spre sfarsitul secolului, in marile biserici, indeosebi in cele restaurate de Andre Lecomte du Nouy, mobilierul (scaune arhieresti, strane, candelabre) si obiectele de argintarie erau comandate peste hotare si lucrate in stiluri apusene (romanic, gotic al Renasterii, baroc). Se introduc vitraliile, necunoscute pana atunci in arta romaneasca (la catedrala din Iasi s.a.). Se executa insa lucrari de sculptura si in stilul traditional romanesc. Broderia nu mai cunoaste piese care sa poata fi puse alaturi de cele din secolele anterioare.
In schimb, in Transilvania s-a raspandit si mai mult vechiul mestesug al zugravirii de icoane pe sticla. Cel mai insemnat centru a ramas tot la Nicula, apoi in cateva sate din jurul Sebesului, Sibiului si Fagarasului. Se cunosc multe nume de “iconari” barbati si femei.
2. ARTA BISERICEASCA IN PERIOADA CONTEMPORANA (1918-1985)
Dupa 1918, anul formarii statului national roman unitar, s-au ridicat biserici noi - adevarate monumente de arta – in toate partile tarii dar mai ales in orasele din Transilvania si Banat. Intre acestea se numara catedralele episcopale din Alba Iulia, Cluj si Timisoara (din 1974 mitopolitana), apoi biserici in Cluj (Sf. Nicolae), Satu Mare, Baia Mare, Huedin, Turda, Cimpia Turzii, Tirgu Mures, Gheorghieni, Miercurea Ciuc, Medias, Sighisoara, Blaj, Orastie, Hunedoara, Arad, Resita, Jimbolia, Anina, Timisoara (cartierele Mehala si Josefin). In vechea Romanie consemnam bisericile: Madona Dudu din Craiova, Sf. Silvestru si Sf. Dumitru – Colentina din Bucuresti, Sf. Apostoli din Tg. Jiu, Sf. Gheorghe din Buzau, Sf. Treime din Braila, cateva biserici din Galati, Sf. Ingeri si Sf. Imparati din Constanta, Precista din Piatra Neamt, Sf. Nicolae din Pipirig-Neamt, ctitoria patriarhului Nicodim si sute de alte biserici in mediul rural. Majoritatea acestora sunt concepute in stil bizantin traditional, chiar si in Transilvania unde era aproape necunoscut; altele sunt in stilul bisericilor lui Stefan cel Mare (catedrala din Timisoara, Precista din Piatra Neamt) sau cu influente apusene. Planul lor a fost conceput de arhitecti de renume, ca Dumitru Ionescu – Berechet, de la Patriarhie, care a intocmit planurile a peste o suta de biserici, George Cristinel (catedrala din Cluj, bisericile din Orastie, Blaj etc.), Victor Stefanescu (catedrala din Alba Iulia), Ioan Traianescu (catedrala din Timisoara, biserica din Turda), Victor Vlad, George Matei Cantacuzino si altii.
Aproape toate bisericile amintite mai sus au fost impodobite cu picturi in fresca sau tempera de catre cei mai renumiti pictori ai timpului, continuand traditiile artei bizantino-romanesti. Intre acesti pictori mentionam cateva nume de seama: Costin Petrescu (catedrala din Alba Iulia, bisericile bucurestene Mihai Voda, Sf. Silvestru, Sf. Dumitru-Colentina), Dimitrie Belizarie (catedrala patriarhala, biserica mare de la Caldarusani, “Mitropolia” din Tirgoviste, Sf. Vineri-Hereasca din Bucuresti, Turda, Medias, Orastie, Miercurea Ciuc etc.), Anastasie Demian (catedralele din Timisoara si Caransebes, partial cea din Cluj, Sighisoara etc.), Dumitru Norocea (Madona Dudu din Craiova, paraclisul de la manastirea Curtea de Arges), Stefan Constantinescu (Bunavestire – Lacul Tei din Bucuresti, Hunedoara-centru, altele in judetul Ialomita), Iulian Toader, cu peste 30 de biserici in partile Aradului, si multi altii.
O serie de biserici romanesti s-au ridicat in afara hotarelor tarii: parohiile romanesti din Statele Unite, Canada si din Banatul iugoslav, la Sofia si Ierusalim, toate in stil traditional romanesc sau cu influente ale artei din tarile respective.
In transilvania si Banat s-au infiintat cateva manastiri ori au fost readuse la viata unele din cele distruse in secolul al XVIII-lea. Asa au fost: Simbata de Sus in Tara Fagarasului, refacuta prin stradaniile mitropolitului Nicolae Balan, Toplita, ctitoria patriarhului Miron, Rimet – j. Alba, Rohia, in Tara Lapusului, ridicata de preotul Nicolae Gherman, Izbuc – jud. Bihor, deschisa la staruintele episcopului Roman Ciorogariu, Partos, Saraca, Izvorul Miron, Timiseni in Banat.
In diferite manastiri s-au deschis ateliere de covoare si vesminte preotesti, iar la Patriarhie s-au deschis ateliere pentru confectionarea de vesminte si obiecte de argintarie si sculptura. In cateva manastiri si la unele centre eparhiale s-au deschis muzee bisericesti.
|
