ARTA GREACA

Arta greaca reprezinta productia artistica a civilizatiei grecesti, cu toate ca este dificil sa se stabileasca cu precizie limitele cronologice ale acesteia.

Artele care s-au dezvoltat in Grecia antica , cea minoica si cea miceniana reprezinta baza artei grecesti.

Se plaseaza nasterea artei grecesti in jurul secolului IX I.C. , odata cu aparitia perioadei geometrice. S-a convenit ca dupa ce apogeul acestei arte a fost atins in secolul V , I.C. in perioada clasica, ultimele sale manifestari urmand sa se stinga in pragul bataliei de la Aetium , din anul 31, I.C. In realitate lucrurile sunt putin altfel deoarece si dupa batalia de la Aetium este observata influenta artei grecesti in producțiile orientale si cele occidentale. Imensa expansiune a culturii grecesti poate explica importanța acestei arii de influenta .

Datorita actiunii de colonizare din secolele VIII si VII i.e.n. arta greaca se impune treptat de la cadrul restrans al Marii Egee in toata regiunea din jurul Marii Mediterane. La sfarsitul secolului IV datorita cuceririlor lui Alexnadru cel Mare lumea greaca este limitata la est de India iar la sud inglobeaza tot Egiptul si mai ales Imperiul Persan. Totusi la aceasta diversitate geografica se adauga profunde diviziuni politice.

Este adevarat ca in fata dusmanului orasele grecesti se gasesc unite dar in razboaiele din secolul V , I. C. sau in cadrul participarii comune la Jocurile panelenic 10210c22k e ele nu au nici un sentiment de apartenenta la aceasi entitate. Cu toate acestea in aceasta diversitate rezida o identitate culturala comuna care face posibil sa se vorbeasca despre arta greaca.

Originile artei grecesti au ramas invaluite in mister pana la inceputul secolului al XX-lea deoarece in Grecia nu au fost gasite urme ale epocii de piatra. Dar acum se stie ca nasterea artei grecesti isi afla originea in confruntarea mai multor civilizatii ce se aflau in bazinul oriental al Marii Meditaerane.

Arta cicladica este cea mai veche martuire a artei grecesti. S-a desfasurat in epoca bronzului vechi. Cele mai frumoase manifestari ale Cicladelor, pe langa numeroasele obiecte din bronz si argint, le constituie "idolii" cicladici. Aceste statuete din marmura reprezentau personaje puternic stilizate. La realizarea lor s-a tinut seama riguros de pastrarea proportiilor, care le-a conferit un superb echilibru. Este inca imposibil sa cunoastem semnificatia lor exacta. Spre sfarsitul mileniului al II-lea I.C., se diminueaza producerea lor.

Arta minoica corespunde perioadei de dominație a Cretei in jurul anului 1800 I.C. Se realizeaza construirea primei generații de palate, printre care si cele din Cnossos si Malia. Palatele sunt puternic inspirate din modelele orientale. Aceste construcții au in alcatuire o curte rectangulara, in jurul careia se afla o serie de incaperi, de sali de ceremonii si de culoare pentru procesiuni. A doua serie de palate cretane este reconstruita in secolul VI I.C. pe aceleași locuri ale palatelor din prima generație distruse brutal.    

Constructiile sunt similare primelor, peretii sunt acoperiti cu fresce magnifice in culori stralucitoare . Prin intermediul subiectelor religioase sau a motivelor floarle se exprima bucuria de a trai si spontaneitatea. Cermica pictata reia stilul naturalist si vesel delectand prin repezentari de elemente marine. Cretanii fabrica pe scara larga obiecte mici din metal, lemn sau fildes si creeaza niste piese de orfevrarie foarte frumoase.

Arta miceniana rasare atunci cand civilizatia minoica mai straluceste inca, fiind construite la Micene, in secolul XVI I.C. doua morminte mari, probabil princiare. Opulenta lor uimeste in acel mediu sarac. S-a descoperit ca aceste morminte contin obiecte din metal prețios cum ar fi : elemente de podoaba a capului, arme de ceremonie, cupe, vase, multe provenind din Europa.

Creatiile autohtone sunt decoarte cu scene voit violente intr-un stil aproape brutal ce se obserpa si lal frumoasa masca a lui Agamemnon. Micenienii construiesc puternice citadele fortificate, ale caror aspect contrasteaza cu deschiderea ampla, spre natura, a palatului. Aceste construcții au inceput sa apara prin anul 1400 I.C. dupa nimicirea Cretei. Peretii sunt formati din blocuri enorme de piatra, pe care dupa legende doar ciclopii le-ar fi putut duce. Aceasa face ca arhitecturii sa i se atribuie si numele de "ciclopica". Palatele din interiorul citadelelor au dimensiuni reduse. Principala sala a lor este construita dupa principiulmegaronului aflat la baza viitoarei arhitecturi grecesti . De asemenea la micenieni se gasesc cladiri funerare in forma de "capatani de zahar" aratand rodul unei maiestrii tehnice deosebite, ce impun prin amploarea lor. Fabricarea obiectelor mici este incurajata dupa forma literelor F Y T ( phi, psi, tau).

Pierderea cunostintelor tehnice dobandite se face odata cu disparitia civilizatiei miceniene care cauzeaza de altfel si diminuarea productie artistice.

GRECIA PERIOADA HOMERICA (secolul XII-secolul VIII i.e.n.)

SCULPTURA in PERIOADA HOMERICA Idolii reprezentati in statuete de marmura datand din mileniul III i.e.n. si descoperite in Insulele Egee sunt dovezi ale unei evoluate creatii plastice. Sculptura "Cantaret din harpa" ilustreaza sinteza volumelor.

CERAMICA in PERIOADA HOMERICA Secolele IX si VIII i.e.n. reprezinta epoca geometrica. Decoratiunile geometrice de pe vasele de la Dipylon prezinta motive variate: cercuri, semicercuri, linii frante, benzi de romburi si triunghiuri. Modelele zoomorfe si antropoforme, pasari sau animale, siluete umane, sunt reprezentate mai mult prin semne geometice. Siluetele umane sunt ilustrate prin triunghiuri care se intalnesc in varfuri, unul avand baza in sus si celalalt cu baza in jos, completate cu doua linii verticale si un punct, semnificand picioarele, respectiv capul.

PERIOADA ARHAICA ( secolele VII si VI i.e.n.) Aceasta perioada coincide cu marea colonizare greaca. Dorienii si ionienii devin stapani in Mediterana. In acest timp se remarca in arhitectura conceperea planurilor de temple si a stilurilor doric si ionic. Este perioada "Apolonilor arhaici" si "Korelor" in sculptura. In ceramica apar tipurile de pictura reprezentate prin figuri rosii pe fond negru si figuri negre pe fond rosu si de asemenea apare o variatate insemnata de forme.

PERIOADA CLASICA ( secolul V i.e.n.) - secolul lui Pericle

Secolul V i.e.n. este "secolul de aur" sau "secolul lui Pericle". In arhitectura apar ansamblurile Olimpia si Delhi. In sculptura se evidentiaza opere cum ar fi: statuia din bronz "Poseidon", grupul statuar "Tiranoctonii" si sculpturi aflate in frontoanele templelor de la Olompia, Delphi, Egina. Templul lui Zeus din Olimpia a fost proiectat de un rerenumit arhitect, Libon. Statuetele frontoanelor si reliefurile fatadei au fost sculptate din marmura de Paros.

CLASICISMUL (a doua jumatate a secolului V i.e.n.) Acropolea Atenei trezeste admiratia tuturor. In anul 447 i.e.n., Fidias a fost insarcinat de Pericle sa coordoneze un mare numar de arhitecti, sculptori, mestesugari, in calitate de arhitect-sef. Intr-o perioda de 40 de ani s-au construit: Parthenonul (447-432i.e.n.), Propileele(437-432 i.e.n) si Erehteionul (430-418-410 i.e.n.). Propileele, constructie conceputa de Minesicles, marca delimitatarea lumii profane de lumea sacra.

Parthenonul, dedicat zeitei Atena, este capodopera arhitecturii clasice. Personalitati ale sculpturii clasice: POLICLET a innoit sculptura, introducand contrapunctica si a creat tipul de frumusete ideala (Dorifonul, Diadumenul). MIRON (MYRON) a completat conceptia artistica a "secolului de aur" prin opera reprezentativa "Athena si Marsyas"-grup statuar-care prezinta doua civilizatii, doua tipuri comportamentale, Athena reprezentanta grecilor si a spiritualitatii clasice-senina, echilibrata, cu o conduita elevata datorata controlului ratiunii asupra impulsurilor si Marsyas dominat de instincte, cu un temperament impulsiv.

"Discobolul" este a doua opera reprezentativa a lui Miron si este simbolul victoriilor incompetitii sportive. Opera este o sinteza a ideii de miscare. Chipul este senin si pare ca nu participa la incordarea muschilor.

. In arta rationalismul grecesc se concretizeaza in proportia si armonia trupului in acord cu ideea ca omul este masura tuturor lucrurilor.

. De asemenea pentru greci arta este mimesis adica imitatie uneori corectata in sensul bun , a naturii.

. Artistul grec cauta perfectiunea artistica nu atat in inventarea de noi teme ( altfel reduse) ci :

1. in perfectiunea tehnica ,

2. in adevarul anatomiei ,

3. in simetrie si echilibru.

. Artele plastice nu sunt situate pe un plan superior ci pe planul mestesugului. Atat arta cat si mestesugul sunt denumite cu cuvantul techne .

. Arta nu a fost niciodata expresia vanitatii sau autoglorificarii unui suveran , nu a fost nici macar una a glorificarii zeului ci doar o arta a naturii adevarate si frumusetii umane.

. Nu s-a impus prin dimensiuni colosale nici macar atunci cand a fost dedicata divinitatii.

. Numai la periferia lumii grecesti unde influentele mentalitatii orientale sunt pregnante s-au nascut totusi opere gigantice , colosale- templul din Efes sau Mausoleul din Halicarnas.

. Ceea ce distinge arta Greciei in ansamblu contemporan al civilizatiilor este umanismul ei. Subiectul artei este omul

. Imaginea omului nu mai este investita cu sens simbolic sau magic ci doar cu frumusetea naturala a corpului si spiritului

. Este o arta care reproduce natura ameliorand-o insa conform principiilor ratiunii

. Este o arta a cetatii , comunitara si anonima

. Masura , simplitatea , sobrietatea , armonia , simetria -; sunt tot atatea virtuti ale artei grecesti clasice

. se dezvolta inca din clasicismul timpuriu ca o arta a formelor armonioase reprezentate de grupul statuar cunoscut sub numele de Auriga din Delphi,

. Idealul de frumusete grecesc intemeiat pe un studiu atent al proportiilor si pe redarea miscarii si armoniei interioare este ilustrat mai ales de triada clasica de sculptori -;POLICLET, MYRON si FIDIAS.

POLICLET a doua mare personalitate a artei din perioada clasica greceasca ( sec. V) , este mai ales preocupat de proportiile ideale ale corpului omenesc , problema pe care o ilustreaza in stabilirea raportul clasic de 1/7.

Sculptura sa Doriforul sau Purtatorul de lance si Diadumenul ilustreaza acest canon.

A echivalat frumusetea fizica cu cea a spiritului creand tipul ideal de frumusete umana bazat pe canonul matematic al proportiilor si pe armonia ansamblu - detalii .

A introdus structura contrapunctica, genoflexiunea si suportul exterior ca punct de sprijin

MYRON completeaza, prin opera sa conceptia artistica si filosofica a veacului de aur ; este sculptorul care ilustreaza mai ales miscarea dar nu ca dinamism ci ca instantaneu . Opera cea mai cunoscuta este DISCOBOLUL -; imaginea atletului care sugereaza miscarea creand imaginea mentala a rotirii corpului in spatiu.

FIDIAS -; cel care a supravegheat si conceput multe din constructiile Acropolei ateniene, este considerat cel mai important sculptor al Greciei antice .El a ilustrat in opera sa , in majoritate pierduta , conceptul de KALOCAGATIA -; frumos si bun concepute ca si calitati morale oglindite in frumusetea fizica. (Zeus din Olimpia, Friza panateneelor din Atena).

Multe din lucrarile lui Fidias aveau dimensiuni monumentale : Zeus din Olimpia -; 15 m , statuia Athenei Promachos din bronz reprezentand-o pe Atena cu casca pe cap , cu scut si lance , 15m .A realizat sculpturile Parthenonului , in ronde-bosse .

STATUIA LUI ZEUS DIN OLYMPIA, casa jocurilor olimpice, a fost inlatata in 433 i.Hr, de catre Phidias din Atena. Statuia din lemn avea o inaltime de 12m si a fost acoperita cu fildes si aur.

A fost construita la jumatatea secolului V i. Chr si a rezistat timp de 1000 ani. Statuia avea 12m inaltime cu soclul de 14 m.

Zeus era asezat pe un tron cu spatar inalt, bogat decorat, iar pe cap aveao o corana din frunze de maslin. Tronul era din aur. Vesmantul era presarat cu flori de crin. Zeus avea in mana dreapta o statueta a zeitei Victoria iar in mana stanga un sceptru.

Statuia lui Zeus a fost o statuie executata din lemn placat cu aur si fildes, ornamentata cu abanos, bronz si pietre pretioase. Ea a fost executata de FIDIAS.

Parasita, dar uitata niciodata! Olimpia si-a legat numele de o minune antica si-l pastreaza legat de una noua, a jocurilor olimpice reanviate. Cu acelasi ceremonial ca acum peste 2500 de ani, la fiecare 4 ani, in olimpia se aprinde flacara ,care, strabatand continente, stajuieste olimpiadele erei noastre. Aceasta flacara, simbol al pacii, prieteniei si solidaritatii umane, este noua minune pe care Olimpia a daruit-o lumii.

Parthenonul

Cel mai mare templu Parthenonul, a fost construit în onoarea zeitei patroane a orasului, Atena, în secolul V î.e.n.. În ciuda deteriorarilor enorme, templul a rezistat în timp pâna în zilele noastre. Parthenonul are ideea armonioasa pentru care Grecia este recunoscuta. Partenon reprezinta unul din pilonii complexului arhitectural de pe Acropole.

In antichiate, Acropole puteau fi intalnite si la Micene, Tirint sau Corint, dar cel din Atena a fost si ramane acea citadela situata pe o inaltime muntoasa care a influentat multe din evenimentele politice, sociale si culturale ale lumii antice si nu numai. Situata in centrul unei actuale metropole, Atena, Acropole ("acro" - varf si "polis" -oras), este poate cel mai important dintre simbolurile Greciei de azi. Asezat pe o stanca la o inaltime de aproximativ 150 m deasupra nivelului marii si 80 de metri altitudine deasupra orasului, Acropole a fost realizat in timpul "secolului de aur" al lui Pericle (sec.V i.Hr.) de un stralucit colectiv de arhitecti si sculptori, al carui coordonator a fost celebrul Fidias (considerat astazi cel mai mare sculptor al Greciei). Cuprinzand lucrari monumentale, ansamblul arhitectonic din Acropole aduna in palatele si templele sale stilul doric cat si ionic. Cel mai important edificiu al Acropolei este Partenonul, templul inchinat zeitei Atena Partenos, monument construit in stil doric si care adapostea colosala statuie (aproximativ 15m) a zeitei Atena.

Construit intr-o modalitate care si astazi pune arhitectii pe ganduri, Partenonul a strabatut veacurile avand diferite utilizari de la templu, vistierie, biserica crestina (secolul al VI-lea d.Hr.), pana la moschee, bazar sau depozit de armament. Modificat de cei care vremelnic i-au fost stapani, Partenonul a dat dovada trainiciei cu care a fost construit si, chiar daca astazi nu mai are stralucirea de odinioara, reprezinta o creatie de o impresionanta monumentalitate. Cele mai importante stricaciuni le-a suferit in urma unui atac al venetienilor in 1687 impotriva turcilor, care stapaneau orasul la acea data.

Reliefurile clasice cele mai frumoase si sculpturile din fronton faceau parte din templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de Parthenon. Cele mai multe sculpturi apartin colectiei Elgin si se gasesc in British Museum din Londra, insa Parthenonul insusi supravietuieste ca o ruina nobila.

Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe Acropolis (citadela), in Atena. Toate aceste temple au fost inaltate    in a doua jumatate a secolului al V-lea i.Hr - culme a perioadei clasice - pentru a inlocui cladirile distruse din timpul razboaielor medice.

Lucrariile de constructie au fost supravegheate de Phidias care a creat si colosala statuie a Atenei, de mult pierduta, dar care pe vremuri a fost plasata in interiorul Parthenonului. Arhitectii Parthenonului propriu-zis au fost Callicratis si Ictimus a mai proiectat inca un templu splendid care se mai gaseste, si azi, in localitatea Basse, in Arcadia.

Pe langa Parthenon, pe Acropolis se mai afla si mai micul templu al lui Atena Nike, Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stalpi sculptati sub forma de femei) si o mare poarta de intrare, numita Propylea.

ACROPOLIS, Atena   

Acropolis este o cetate fortificata ce domina Atena. Acropolis contine câtev dintre cele mai cunoscute cladiri construite în stilul arhitectural clasic. Aceste cladiri includ Parthenonul (un templu doric construit în onoarea zeitei Atena), Propylaea si Erechtheum. Acestea au fost construite în Epoca de Aur (secolul V î.e.n.) sub ordinul faimosului democratic Pericles.

Un alt monument foarte important al Acropolei este Erectheion, templul inchinat zeitei Atena si zeului marilor Poseidon. Edificiu construit in stil ionic, Erectheionul a fost construit pe ruinele templului inchinat miticului stramos al ionienilor - Erechteus. Fiind celebru prin coloanele sale, celebra "Loja a Cariatidelor", Erecthionul alaturi de Partenon reprezinta unul din pilonii complexului arhitectural de pe Acropole. Inlocuite cu copii fidele, "caritidele" originale (doar doua dintre ele) pot fi admirate in muzeul acropolei. Aici mai pot fi admirate, pe langa statui si fragmente de marmura ce apartineau templelor de odinioara, si cateva capodopere ale lui Fidias si ale elevilor sai, lucrari descoperite printre pietrele Partenonului si Erechteionului. De asemenea, muzeul pastreaza si reliefurile balustradei templului Atenei Nike (un alt lacas celebru al Acropolelor). Stand alaturi de locul unde s-a manifestat pentru prima data in lume democratia in viata sociala a unei cetati sau de stanca de pe care Sfantul Apostol Pavel le-a vorbit atenienilor, Acropolele vor reprezenta intotdeauna un izvor nesecat de cunoastere istorica, culturala, stiintifica si nu, in ultimul rand, un punct de atractie turistica unde anual vin, ca intr-un pelerinaj, milioane de oameni din intreaga lume.

Grecii au fost primul popor care a descoperit si apreciat frumusetea corpului omenesc. Fiind cu totul lipsiti de simtul inferioritatii si proclamând cu curaj ca omul era alfa si omega si ultimul scop al creatiunii, n-au considerat niciodata corpul lor ca un lucru de care trebuia sa se rusineze si pe care trebuiau sa-1 dispretuiasca, pentru a câstiga încuviintarea zeilor. Caci zeii însisi puneau multa grija ca sa arate "bine", si faceau tot felul de sporturi: curse, înot, calarit.

Clima a avut si ea rolul sau în aceasta privinta, permitând grecilor sa faca exercitii în aer liber.

La aceasta se mai adauga o vie curiozitate intelectuala. Ei au descoperit devreme ca un creier lucid si sanatos e în stare sa judece mai bine decât unul care salasueste într-un corp închircit de viata sedentara.

Fara nici o îndoiala, grecii inteligenti îsi recunosteau anumite îndatoriri fata de sclavii lor, întocmai cum un fabricant constiincios îsi da seama de datoria ce o are fata de masinile sale. Sclavii trebuie tratati si îngrijiti cu bunatate, fie si numai pentru a scoate de la ei maximum de munca. Daca tii la automobilul tau si vrei sa-ti faca servicii cât mai bune, îl vei alimenta regulat, nu-1 vei lasa sa stea în ploaie si zapada si-i vei face toate reparatiile necesare, ca sa nu ramâna în pana pe drum.

Când studiem însa arta grecilor, nu trebuie sa pierdem din vedere ca era arta unei minoritati care traia din munca altora si care, prin urmare, avea prilejul sa-si dezvolte facultatile într-o masura pe care noi n-o putem atinge astazi.

Acestea fiind spuse, am terminat cu mediul în care a înflorit arta grecilor. Sa vedem acum opera lor, care, pentru un mic numar de alesi, a atins maximum de perfectiune la care ne putem astepta în aceasta vale a plângerii.

Arta are nevoie de reculegere si nu poti sa te reculegi când corabia în care te afli în lupta cu furtuna. Dar dupa ce a trecut furtuna, suferintele trecute pot sa-ti deschida ochii asupra unor noi forme de frumusete, pe care nici nu le banuiai înainte. Acesta e momentul când te poti descoperi un mare poet, un mare pictor, un mare compozitor. Întotdeauna, în momente ca acestea au produs natiunile cele mai nobile opere de arta.

În cazul grecilor, nu stim de fapt nimic despre perioada care a urmat dupa asezarea lor în aceasta tara, deoarece tot ce au cladit sau au sculptat era facut din lemn. Clima nu era ca si cea din dar aproape niciodata, în tot cursul istoriei lor, n-au fost târîti in conflicte de felul razboaielor religioase, care întrec în cruzimea lor tot ce se poate închipui.

Totusi, când sculptorii au ajuns sa aiba îndemânare în tehnica lor, încât sa poata oferi poporului "chipurile vii" ale zeilor (va place expresia asta, nu-i asa : chipuri vii!) a început sa se simta nevoia de a da un adapost permanent acestor musafiri de seama; si asa au construit o mica locuinta, un fel de altar, care mai târziu a devenit un templu.

Cât priveste trecerea de la lemn la piatra, aceasta s-a facut în chipul cel mai natural. Arhitectura este totdeauna influentata de materialele disponibile pe loc.

Când arta greaca a fost descoperita din nou, dupa o mie de ani de uitare, statuile si pietrele templelor erau neatinse, dar pierdusera orice urma de pictura. Nu uitati ca aceste opere antice au fost scoase la lumina de oameni care pierdusera orice contact cu lumea ciudata pe care o descopereau, si care erau sinceri convinsi ca tot ceea ce au produs grecii si romanii era infinit superior fata de tot ceea ce ar putea sa produca ei vreodata. Nimeni n-ar fi îndraznit sa critice o statuie greceasca, tot asa cum Americanii nu s-ar fi gândit, pâna acum de curând, sa discute talentul unui virtuos consacrat de opinia europeana. Grecii, de altfel, n-aveau nici o pretentie la perfectiune. Erau niste meseriasi de treaba si cinstiti, si-si dadeau asa de putin seama ca sunt niste artisti fara pereche pe lume, încât nici macar nu-si dadeau osteneala sa-si semneze operele. Dar pedantii si profesorii din veacul al XVIII-lea si al XIX-lea, care dispretuiau din toata inima diletantismul Renasterii, au pus sculptura greaca pe un piedestal stiintific. Ei stiau mai bine decât grecii ce era bun.

Am început capitolul aceste vorbind despre sculptura, ceea ce-i natural, deoarece arta greaca evoca pentru cei mai multi ideea de statui, si nu atât de monumente arhitectonice, dat fiind ca n-avem niciodata prilejul sa vedem templele grecesti, decât daca ne-am duce în Grecia. Cât priveste vasele grecesti, sunt interesante, dar putin cam monotone, cu vesnica repetare a negrului si rosului. Monedele, aranjate cu grija în vitrinele muzeelor, n-au nimic atragator. Sculptura greaca însa a cucerit Apusul.

Artistii au sculptat la început în lemn, apoi au trecut la marmura.

Despre viata marilor sculptori greci avem putine de spus. Nu stim aproape nimic despre ei. Se interesau mai mult de lucrul lor decât de ei însisi. Nici macar nu semnau operele care ieseau din atelierul lor. Publicul avea fata de ei aceeasi atitudine pe care o aveam noi fata de oamenii care ne construiesc podurile de fier si tunelele: îi admirau fara sa se preocupe de persoana lor.