ARTA ROMANA
In mileniul I a.Chr au existat in peninsula italica mai multe centre de cultura care s-au dezvoltat paralel. Dintre acestea, una din cele mai importante, prin aportul pe care l-au adus la formarea artei romane, a fost centrul de cultura si arta etrusc.
Arta etrusca incepe sa fie cunoscuta chiar din sec. VIII a. Chr prin mormintele cavou si inventarul lor funerar. Ceea ce caracterizeaza arta etrusca in afara particularismului, este extrema receptivitate fata de modelele venite din afara: mai intai din Orient, apoi din Grecia propriu-zisa si din Grecia Mare.Influenta elenica a fost atat de profunda incat unii refuza sa acorde pana si o aparenta de autonomie artei etrusce, care ar fi pur si simplu o productie provinciala si o reflectare a artei grecesti. Aceasta afirmatie este considerata de Raymond Bloch, ca fiind una fortata si pe buna dreptate: desi a existat o influenta clara elenistica nu se poate nega originalitatea si paricularitatea artei etrusce care se manifesta prin via sensibilitate artistica, gustul pentru decorativ dus pana la exces.
Arhitectura. Desi aveau in Antichitate reputatia de buni arhitecti au ramas putine marturii in ceea ce priveste arhitectura civila si religioasa. Izvoarele literare mai fac cate o referire la arhitectura etrusca; astfel Vitruvius in De arhitectura reda cateva aspecte legate de constructiile etrusce, amintind ca arhitectul care in 261 de la fondarea Romei a construit templul lui Ceres in Circus Maximus s-a orientat dupa dimensiunile si planimetria templului etrusc(din care nu s-a gasit nici o urma). Alte izvoare relateaza faptul ca tot etruscii au construit templul lui Zeus Capitolinus de pe Capitoliu si mult discutata Cloaca Maxima. Insa urme tangibile de temple nu au ramas, astfel nu se poate reconstitui exact arhitectura lor. (S-au descoperit doar bazele si fundatiile unor ziduri etrusce, dar acestea se limiteaza la resturi de ziduri despartitoare). Tot Vitruvius este cel care ne da cateva informatii privind arhitectura templelor: erau construite pe un podiu de piatra inalta de forma patrata, prezenta o cella tripartita destinata triadei divine supreme. Cella era precedata de un portic adanc, format din doua randuri de coloane de lemn. Edificiul era din caramida, fara nici o decoratie de marmura sau bronz. Decorul arhitectural era din ceramica (si mai rar bronz), placi de teracota pictate sau cu motive florale, formand o friza continua; figuri de teracota reprezentand capete de femei sau fauni asezate de-a lungul marginilor inferioare ale acoperisului (antefixe); cu statui de razboinici, amazoane, ori sfincsi plasate pe varful sau extemitatile frontonului. Mai tarziu frontonul putea fi ornat cu scene mitologice sau simbolice in basorelief ori ronde-bosse tot din argila. Se pare ca templele si-au pastrat neschimbate forma de-a lungul istoriei.
Arhitectura laica se manifesta pregnant in special in conformatia oraselor etrusce inconjurate de ziduri ciclopice, prevazute cu porti monumentale (care aveau la origine arhitrava orizontala monolitica la fel ca portile epocii miceniene) ,stazi pavate,poduri, apeducte si canale. Casele etrusce se compuneau dintr-o incapere centrala, numita atrium, deschisa in partea de sus(compluvium) pentru a permite sa patrunda lumina si ploaia. Sub aceasta deschidere se afla un bazin cu apa (impluvium).In jurul incaperii erau dispuse camerele.Un aspect arhitectonic interesant est folosirea arcului: desi nu a fost inventat de etrusci, eo au fost primii care l-au folosit dupa criterii matematice. Roma pare-se ca a mostenit o intreaga s 434j97e uita de cunostinte tehnice care au permis artei arhitecturale romane sa ajunga la oinflorire rapida si precoce.
Arhitectura funerara aduce cea mai originala contributie etrusca. Necropolele sun cu adevarat "orasele mortilor". Mormintele cavou sunt randuite pe strazi si pe "cartiere"iar "locuinta mortului "cum era denumit mormantul reproducea intr-adevar o locuinta.Existau si morminte tumulare - circulare cu un diametru de 40 m, interiorul fiind impartit in mai multe incaperi.Usi cu cornise, ferestre, mobilier, obiecte pretioase toate erau reproduse in roca sapata. Decoratiile pictate erau menite sa intregeasca aceasta imagine:tavanul pictat cu frunze , ramuri, motive ornamentale. Peretii laterali erau impartiti in panouri si redau scene din viata defunctului constituind adevarate instantanee de viata cotidiana. Sarcofagele erau aliniate de-a lungul peretilor iar pe banci erau asezate urnele de incineratie (un mormant cavou putea adaposti ramasitele mai multor decedati).
De observat ca in artele plastice etruscii, desi au primit un impuls intens din partea artei grecesti, introduc o serie de accente noi potrivit unei filosofii proprii de viata. Desi nu are academismul formelor grecesti, artele plastice, in special sculptura se caracterizeaza prin vitalitate si spontaneitate.
Sculptorul isi alegea materialul - piatra, teracota, bronzul, alabastrul - in functie de destinatia operelor (la fel ca in Roma mai tarziu). Majoriatea sculpturilorcu destinatie funerara erau din piatra, cele destinate templelor erau din teracotaiar statuile oferite zeilor (ex-voto) ori cele pur decorative erau din bronz. Perioadei de apogeu a civilizatiei etruscilor ii corespunde epoca arhaica a artei grecesti. Imobilitatea, formele rotunde, ochii migdalati, tipicul "suras arhaic" atesta legaturile cu arta greaca. (Exemplu specific fiind Apollo din Veii) Interesant este faptul ca etruscii si-au mentinut aceste caracteristici arhaice si atunci cand Grecia pasise in epoca clasica a artei. Atentia acordata ochilor, grija pentru vesminte si indiferenta pentru proportiile trupului sunt caracterisitcile definitorii ale sculpturii etrusce.
Basoreliefurile de pe sarcofage si de pe urnele funerare au subiecte de inspiratie grecesti, insa nici grecii nu au atins nivelul basoreliefurilor etrusce din secolele V-IV a.Chr., la acestea adaugandu-se si sculpturile din teracota de pe sarcofage, cu personaje redate cu grija, cum ar fi sarcofagul necropolei de la Cerveteri. Este remarcabila la aceste statui impresia de armonie si calm, finetea trasaturilor fetei in contrast cu privirea fixa si surasul ironic. Din sculptura etrusca s-au pastrat si obiecte din bronz cum ar fi Lupoaica asezata la Roma pe Capitoliu, ca simbol al izgonirii regilor etrusci si al instaurarii Republicii.
Pictura este prezenta in marea ei majoritate in context funerar, ajungand la nivelul cel mai expresiv in mormintele- cavou din Tarquinia. Tehnica folosita era a frescei: in tencuiala de stuc se gravau mai intii contururile figurior dupa care se aplicau culorile, in special rosu, brun, albastru galben si negru, mai rar alb si verde. Prin canonul artistic prezent si in alte zone (Egipt, Creta), corpul barbatilor era pictat in brun iar al femeilor in alb. Subiectele abordate nu se repeta niciodata, in asa fel incat fiecare mormant avea "individualitatea" sa. Se poate observa oanumita evolutie: daca la inceputuri pictura reda subiecte cu tematica vesela, din sec V a. Chr. Se ajunge la o nota de austeritate si de melancolie. Se accentueaza tendinta realista si se introduce porterul. Culorile deschise sunt inlocuite cu tonalitati mult mai sumbre, a degradeurilor. Pe plant tematic se poate observa prezenta tot mai preganta a divinitatilor Infernului, a sufletelor ce ratacesc in lumea de dincolo, tematica ce inlocuieste reprezentarile vesele de banchete. Impresia lasata de pictura de acest tip este de incoerenta si de haos exprimand sentimentul declinului ce obseda societatea etrusca. Cucerita de Roma, bogatul tinut al Etruriei va influenta hotarator evolutia artei romane in asa fel incat pana in sec IV a. Chr. Cele doua directii artistice (etrusca si romana) se dezvolta in paralel pana la confuzie.
ARTA ROMANA. ETAPE DE DEZVOLTARE SI MESAJ ICONOGRAFIC.
La baza artei romane stau traditiile locale etrusce si influentele grecesti: De la etrusci, romanii au mosteni in special folosirea boltii si arcadei, iar in sculptura, preferinta pentru portret. "Arta romana nu este insa o arta eclectica (.) toate elementele de arta etrusca sau greaca au fost contopite si prelucrate in mod creator, iar operele de arta dovedesc un stil original."Pe de alta parte insa daca avem in vedere faptul ca arta romana se refera nu numai la creatiile de pe pamant italic ci si la arta provinciilor din Imperiu se pune intrebarea in ce masura se poate vorbi de o "arta romana"? "Originea diversa a populatiilor intrate in compozitia Imperiului roman, traditiile lor culturale atat de diverse, capacitatea fiecaruia de-a asimila spiritul civilizatiei romane au determintat o reelaborare permaneta a aportului romanilor (.) Arta romana in totalitatea ei pastraza adeseori amprenta spiritului, a conceptiei, a stilului artistic al acestor populatii" .
Ceea ce caracterizeaza arta romana este tendinta ei spre realism fapt de inteles daca avem in vedere spiritul pozitiv si realist al romanilor. "Stravechiul fond rustic al romanilor nu ii putea ajuta sa aprecieze nici subtiliatea, nici fantezia nici rafinamentul, nici temele pur abstracte in arta."
Se disting doua perioade distincte ale artei romane: arta republicii care se leaga de vechile traditii locale "ca versul saturnian si simplele comedii populare". Este clar ca cea mai vehe creatie aristica din roma este legata de tendintele realiste ale artei eleniste, cand se pun bazele portetului roman ca forma reprezentativa de arta- explicabil prin rigida viata familiala, prin venerarea capului familiei si a stamosilor a caror portete "imagines" impodobeau peretii caselor romane. "Desi din punct de vedere artistic sunt sumar executate, prin forma slab modelata si incrustarile adanci (ce aduc a masca mortuara-n.n) aceste portete impresioneaza prin taria interioara si puritate morala. Ele degaja un inalt spirit al virtutilor republicane, al onorabilitatii si al hotararii ferme. Diferenta dintre portretul grec si cel roman: la portretul grec caracterul individual al trasaturilor fetei este atenuat, infatisarea omului este redata in mod patrunzator; cel roman, unicul si individualul se desprind cu o veridicitate dura si incisiva, fara a se lua in considerare particularitatea temperamentului omenesc" .
O a doua perioada a artei -epoca de maturitate a artei romane, in care apar monumentele cele mai reprezentative -se incadreaza intre sfarsitul secolului Ia.Chr.si sfarsitul sec II.p.Chr. In aceasta perioada Imperiul Roman atinge apogeul teritorial, economic si militar. In aceasta perioada de relativa pace si stabilitate, in decurs de cateva decenii Roma, dupa cum afirma insusi Augustus "s-a prefacut dintr-un oras de argila intr-un oras de marmura".
Arhitectura romana se caracterizeaza printr-o varietate mare de constructii impusa de cerintele vietii publice si de stat. Procedeele de constructie au fost perfectionate in sec II a.Chr., cand s-a descoperit un fel de ciment: un conglomerat artifical de nisip si pietris, amestecat cu materii vulcanice peste care se turna in cofraje mortar.In final peretele era acoperit cu caramizi arse sau blocuri de piatra romboidale.Prin folosirea generalizata a caramizilor arse, a fost posibila constructia boltei in leagan si a unor cupole care puteau acoperi sali de mari dimensiuni in special la cladirile cu scop utilitar: basilici, terme, apeducte etc.
In continuare vor fi abordate principalele tipuri arhitectonice romane cu caracteristicile sale constructive, fiind luate in considerare si aspectele legate de rolul lor propagandistic avut in contextul cultului imperial.
Forurile erau ansambluri arhitectonice de forma dreptunghiulara, cu o colonada si cu diferite cladiri de uz public: temple, basilici, biblioteci, etc. La Roma, imparatii au ridicat numeroase foruri purtand numele acelora care le-au construit (Augustus, Vespasian, Nerva, Traian).Primul for al fost cel inceput de Caesar si terminat de Augstus (si care ii va purta numele).Forul masoara 118 X 125 m si se caracterizeaza ,aidoma altor complexe similare, printr-o evidenta axialitate.Ambele laturi lungi sunt flancate de colonade ,iar in partea opusa intrarii se afla templul lui Mars Ultor(.)In vreme ce Ara pacis este un monument inchinat pacii lui Augustus,Forul este dedicat victoriilor sale.Prin aceasta si-a dovedit virtus si pietas, razbunandu-l pe tatal sau Caesar si spaland rusinea nedemnelor infrangeri ale romanilor de catre parti. Tocmai din atare pricina templul a fost inchinat lui Marte Razbunatorul si el a devenit sediul sedintelor consacrate problemelor de pace si razboi . Cel mai mare a fost Forum Traiani construit de Apollodor din Damasc la inceputul sec II p.Chr. Complexul arhitectural se intindea pe o lungime de 280m si pe o latime de 200 m si era compus din doua piete despartite intre ele printr-un ansamblu de constructii. Intrarea in piata se facea printr-un arc de triumf.In mijlocul pietii se afla o statuie ecvestra a lui Traian .In a doua piata se afla templul dedicat imparatului Legatura intre aceste dpua piete era facuta de basilica Ulpia, doua bibloteci si de Columna lui Traian. Forul lui Traian ofera si ocazia unei comparatii intre anasamblul de constructii grecesc (reprezentat in acest caz de Acropole)si cel roman. Forul lui Traian este exemplu specific al ordinii pedante si a predilectiei pentru simetria perfecta, pentru succesiunea corescta si axa comuna a intregii constructii ce amintesc de templul egiptean. Insa forul nu a fost conceput pentru defilari lipsind bineinteles nota misterioasa a constructiilor egiptene. Fiecare din copmonentele forului dau impresia de ceva inchegat si incheiat. Diferenta majora intre sistemul grecesc si roman de constructie era ca mesterii romani era ca cei din urmanu lucrau cu corpuri de constructie cum faceau grecii, ci cu interioare deschise, din care se ridica corpuri de cladire cum ar fi coloana si templul.
Basilicile erau constructii publice de mari proportii (cea construita in timpul lui Caesar avea 109 X 104 m) ce serveau ca sali de tribunal. Forma de basilica a fost conceputa in sec II a.Chr. si a devenit repede una din creatiile specifice ale arhitecturii romane. Planul basilicii consta dintr-o sala mare dreptunghiulara, impartita prin siruri de coloane intr-o nava centrala si doua sau patru nave laterale. Pe una din laturile mici se afla o absida und era masa de judecata. Basilicile erau de obicei asezate pe una din laturile forului, de exemplu basilica Ulpia de pe forul lui Traian.
Amfiteatrele sunt alte exemple specifice de arhitectura romana. Aceste constructii ovale au fost realizate prin dublarea teatrului semicircular greco-roman. Arena, de forma eliptica era acoperita cu nisip (lat arena -nisip), ca sa absoarba sangele gladiatorilor. Tot aici se organizau insa si concursuri sportive si lupte cu fiare salbatice. Primul amfitearu, partial din piatra, a fost construit la Roma de Augustus, al doilea sub Nero. Cel mai mare amfiteatru roman a fost Colosseumul, construit in anul 80 p.Chr de imparatul Titus Flavius (numele original fiind Amphitetrum Flavium) cu o capacitate de 50.000 locuri (spectatorii putand fi evacuati in caz de necesitate in opt minute prin cele 80 de intrari), cu o suprafata de 186 X 150 m, iar suprafata arenei de 87 X 54 m. Colseumul era(este) format din patru etaje cu coloane dorice, ionice, corintice, iar la ultimul etaj pilastrii in ordin toscan.Sub tribuna se aflau camerele gladiatorilor si custile pentru fiarele salbatice.Din afara, Colosseumul surpeinde prin lipsa oricarui accent:cele patru etaje nu corespund exact cu ordinele arcaturilor dar marcheaza structura lor interioara Desi s-a reprosat arhitectilor numarul mare de coloane,acestea fortifica energia arcurilor si creeaza un putrenic contrast intre columnele interne intunecate si fusurile luminoase, facand edificiul mai proportionat. "Atare cladire era una din mijloacele importante de mentinere a populatiei Romei, aflata in continua stare de nemultumire latenta, in buna dispozitie, fiind totodata reprezentativa pentru societatea imperiala. Reprezentatiile si ceremoniile erau factorul unificator al unui public dispus ierarhic in functie de rangul sau social "
Podurile si apeductele Podurile romane, indispensabile sustinerii retelei de drumuri, erau perfect calculate sa reziste presiunii apei. Podurile, majoritatea din epoca imperiala, nu foloseau intoteauna betonul, ci blocuri de travertin. Din cele mai vechi timpuri in constructia de poduri se folosea arcul liber. Pons Milvius, construit in 109 a. Chr., avea arcele cu deschiderea de 18 m, cel din Spania, de langa Alcantara, peste raul Tajo, realizat din granit, avea lungimea de 189 m, cu 6 arce semicirculare, deschiderea celui mai mare fiind de 27 m. Podul de la Drobeta construit in timpul lui Traian avea o lungime de circa 900 m cu pilonii de piatra la o distanta de 51 unul de altul.
Adesea podurile trecand peste un camp sau rau serveau ca suporturi pentru apeducte.
Primul apeduct a fost construit pe la 312 a.Chr., avand o lungime de 16,5 km.Doua secole mai tarziu a fost construit un altul , care aproviziona roma cu apa de la odistanta de 91 km . In epoca imperiala Roma dispunea de 31 de apeducte cu o lungime totala de 430 km si care aduceau in oras peste un milon de metri cubi de apa pe zi. Apeductele, "principalul semn al maretiei Imperiului roman" dupa spusele lui Frontinus, puteau atinge dimensiuni impresionante: apeductul din Segovia (din timpul lui Augustus), functionbil si azi a128 arce, pe doua nivele. Realizat din blocuri de granit alb, constructia atinge 27 m inaltime. Apeductul de la Pont du Gard (zona Nimes) prezinta trei ordine de arce suprapuse, deschiderea arcelor inferioare fiind de 23 m.
Templele romane aveau aceleasi planimetrie ca si cele etrusce. Primele templ intr-adevar monumentale apartin epocii republicii tarzii si ale epocii lui Augustus cum ar fi asa numita "maison caree" de la Nimes si templul Fortuna Virilis de la Roma.care apartin tipului pseudoperipter. In elementele sale principale acesta se aseamana peripterului, numai ca are naosul plasat in fundul cladirii, astfel coloanel din spatele templului sunt direct lipite de perete.Templul era asezat pe un soclu inalt, avand la intrare o scara larga.Romanii insa au construit si temple de forma circulara, inconjurate de coloane (Tolos). Dintre templele cu plan rotund cea mai faimoasa constructie este Pantheonul, un templu destinat tuturor zeilor, exprimand prin acesta unitatea Imperiului roman. Pantheonul este compus dintr-o rotonda imensa de caramida, acoperita de placi de marmura si avand in fata un portic cu opt coloane. Peretii interiori sunt dispusi in trei randuri orizontale: cel inferior impodobit cu mari coloane si pilastrii care incaderaza nisele, deasupra o serie de ferestre oarbe, intre care sunt plasati mici pilastrii, peste toate plutand uriasa cupola impartita in casete din ce in ce mai mici cu cat ne apropriem de varf. Impresia de maretie este accentuata si de vastitatea salii cu un diametru de 43 m si inaltime de 42 m. Desi impresioneza prin simplitate si caracter unitar, constructia poarta amprenta religiei romane impersonale.
Perfect conservate au ramas templele din sudul Galliei, din orasele Vienne si Nimes(asa zisul Maison Carree- templu ridicat in timpul lui Augustus).
Termele nu erau doar bai enorme ci si locuri de recreere.Dintre cele existente la Roma (la recensamatul din 33 a.Chr. existau 170 de terme) mai renumite erau Termele lui Agrippa(care erau si cele mai vechi fiind construite intre 27-25 a.Chr.), Termele lui Diocletian (construite intre 298-305) fiind cele mai grandioase cu o suprafata de 376 X 361 m cu o capacitate de 3000 persoane si cu o sala de gimanstica circulara cu diametrul de 144 m. Cele mai splendide, ca motiv decorational, erau Termele lui Caracalla,datand din sec III a.Chr. care ocupau un spatiu patrat de 330 m, si care in sec VI mai erau functionale. Planimetria termelor era cea stabilita inca din sec II.p.Chr: prima incapere era frigidarium ocupata de o piscina cu apa rece, urma sala de trecere (tepidarium) spre sala bailor de aburi caldarium .Incalzirea incaperilor se facea print-un sistem de tuburi de teracota prin care circula aer cald.
Columnele si arcurile reprezinta monumente specific militare, dedicate generalilor si imparatilor victoriosi. Cel mai reprezentativ in acest context este, Columna lui Traian singurul monument care a supravietuit aproape intact din Forul lui Traian. Pe o baza profilata, decorata in basorelief cu arme dacice si sarmatice si cu o inscriptie dedicatorie deasupra usii de intrare se afla cei 17 tamburi taiati in marmura de Parros () Fusul Columnei are la baza diametrul de 3,68 m iar sus se subtiaza ca o coloana normala pana la 3,29 m. Deasupra se afla la inceput o statuie a lui Traian, pierduta candva in zorii evului mediu. La 1558 papa Sixtus V a asezat in locul ei actuala statuie a Sf.Petru. Inaltimea totala, este de aproape 38 m din care coloana insasi numara 29,77 m sau 100 picioare romane."Columna este inainte de toate si in cel mai inalt grad un monument propagandistic, multe scene fiind incluse doar pentru valoarea lor ideologico-simbolica In felul lor, reliefurile acestea antice, sunt cele mai apropriate de filmul modern de propaganda." Trofeul de la Adamclisi, dedicat lui Mars Ultor reprezinta un alt monument specific de propaganda al epocii traiane. Constructia consta dintr-un masiv nucleu cilindric cu un diametru de aproape 40 m si parte superioara terminata in forma de con. Din varful acestuia se inalta un fel de trunchi hexagonal ce purta doua inscriptii dedicatorii identice si care dadea ansamblului o inaltime egala cu diametrul De jur imprejurul cilindrului, la mijlocul tamburului alerga o friza formata din 54 de metope inalte de 1,58 m cu scene din razboaiele dacice. Desupra turnului hexagonal se afla trofeul, inalt de 4,75 m. "In ciuda grandorii monumentale a ansamblului, decoratia sculpturala trebuie clasificata ca extrem de primitiva Pare-se ca Trofeul a fost inaltat de chiar aceia care au castigat razboiul, adica insisi de soldatii romani" . Arcurile de triumf- sunt un alt tip de monumente tipic romane, dintre toate distingandu-se prin maretie cele lui Traian de la Benevento care a fost "refolosit"fara retineri de Constantin cel Mare pentru a-si construi Arcul de triumf propriu si, Arcul lui Titus-inalt de circa 20 m imbracat in marmura, prevazut cu reliefuri care redau scene din victoriile imparatului impotriva iudeilor. Arcul lui Titus, este primul care foloseste capitelul compozit, un capitel corintic prevazut in partea de sus cu volute ionice.
Sculptura.
In perioada inceputurilor ei sculptura romana se confunda cu cea etrusca. Primele opere remarcabile, din sec IV-III a.Chr.- statuia in bromz Oratorul si busturile de bronz ale lui Brutus si Scipio Africanul sunt opere etrusco-romane. A urmat apoi influenta sculpturii elenistice, in care artistul punea accentul pe caracteristicile personale unice ale individului, relevand raporturile dintre expresia figurii si caracterul personajului.
In cadrul creatiilor sculpturale cele mai importante ramuri au fost basorelieful istoric si portretul oficial care s-au dezvoltat sub impulsul necesitatilor propagandistice imperiale de stat si al prozei istorice.
De obicei scenele reprezentate in basoreliefuri sunt
delimitate in timp si spatiu prin detalii de amanunt, peisaje, ori costume sau
tipuri etnice. Un exemplu tipic este Ara Pacis Augustae ridicat de imparatul
Augustus in anul 9 p. Chr. Basorelieful reda procesiunea la care ia parte imparatul impreuna cu
familia imperiala. Atmosfera este sobra, monotona chiar, accentul fiind pus nu
atat pe ceremonal ci pe prezenta
Un alt relief reprezentativ este cel de pe arcul lui Titus care infatiseaza procesiunea triumfala a trupelor romane care se intorceai incarcate cu prazi din razboiul iudaic. Procesiunea este infatisata chiar in momentul in care trece sub Porta Triumfalis, pe una din panouri fiind infatisat imparatul, inaltat deasupra procesiunii printr-o statura majestuoasa, el sta in picioare in foarte impodobitul car triumfal tras de patru cai. Reliefurile ca cele de pe arcul lui Titus, vadesc intregul potential al artei oficiale romane: personajele reale se asociaza zeilor si personificarilor in sinteze alegorice, intr-o forma denumita de P. G. Hammberg "marea traditie a reprezentarii imperiale"
Reliefurile de pe Columna lui Traian se prezinta a fi dintre cele mai complexe din arta romana. Desfasurat in spirala pe intregul trunchi al coloanei, el cuprind aproximativ 2500 figuri, care se intind pe o lungime de 200 m. Anatomia indivizilor este redata cu multa abilitate: mortii si ranitii au trasaturile deformate,prizonierii au figuri resemnate, luptatorii traiesc intensitatea inclestarilor.Exista cateva elemente negative, si anume in primul rand faptul ca desfasurarea actiunii nu poate fi urmarita de jos, de la baza columnei si, in al doiloea rand elementele caracteristice ale scenelor nu sunt suficient delimitate de unde o anume monotonie.
Cat priveste portretul roman preocuparea dominanta este cea a redarii realiste, impinse pana la a reda inclusiv diformitatile presonajului; remarcabile sunt portretele imparatului Claudius cu fata dominata de un zambet viclean sau cel a lui Nero in care nebunia personajului este clar redata in privirea apasatoare- criminala. Bineinteles exista si tendinte spre tipizare, idealizare, exemplul cel mai elocvent in acest sens fiind statuia lui Augustus de la Prima Porta. Hannestadt o considera ca fiind cea mai reusita opera propagandistica in forma de statuie din perioada respectiva si in felul ei o piesa ce va fi cu greu depasita mai tarziu. Statuia de marmura, inalta de 208 cm il reda pe Augustus ca imperator purtand cuirasa si paludamentum drapat in jurul soldurilor.Bratul drept este intins si ridicat in gestul adlocutio, reprezentand tipul comandantului care pasesete inainte pentru a se adresa soldatior sai
In acelasi tip de statuie propagandistic-idealizanta se inscrie si sculptura evcestra a lui Marcus Aurelius, singura statuie ecvestra imperiala pastrata integral (Statuia a supravietuit Evului Mediu fiindca se credea ca il reprezinta pe Constantin cel Mare, primul imparat crestin). Mana dreapta face acelasi gest de adlocutio ca si Augustus. Se poate observa o anumita discrepanta intre modelajul calului mult mai dezinvolt si mai plin de viata si cel al calaretului'cu trupul aplatizat si degete molii, aspecte care prevestesc descompunerea formei tipica antichitatii tarzii' . Exista o serie de asemanari intre cele doua statui:ambele au trasaturi expresioniste. Bratul drept al lui Augustus este supradimensionat. Aurelius sta mult la dreapta calului sau ca si cum nu ar face corp comun cu animalul. Motivul acestor disproportii este ca se preconiza privirea acestor statui din acelasi unghi 'optim'.
O trasatura specifica sculpturii romane este prezenta masiva a portretelor de femei. Acestea sunt redari realiste de matroane romane avand ca elemente caracterizante accesoriile si felul coafurii.
In anumite epoci sculptorul cauta sa obtina anumite efecte folosind artificii tehnice: folosirea burghiului in reprezentarea reliefata a pieptanaturii, indicarea pupilei printr-o iniczie,sau irisul incercuindu-l intr-un inel.
Spre sfarsitul sec III p.Chr. sculptorii urmaresc o simplificare a modelului, ca in grupul statuar de porfir reprezentand Tetrarhii; in secolul urmator dau formelor proportii colosale: capul de dimensiuni enorme a lui Constantin cel Mare sau 'colosul de la Barletta' o statuie de bronz din sec IV p. Chr. inalta de 4,49 m reprezentand probabil pe Valentinianus .
Pictura si mozaicul. Pictura romana este dominata de un conventionalism elegant de sorginte elenistica, scenografice jocuri de lumina observabile mai ales in Casa familiei Vettius si Villa Misteriilor. Pe langa aceste aspecte elenistice, pictura romana manifesta o predilectie pentru temele narative si istorice, dar si reprezentari de gen(scene de viata cotidiana) si peisagistice. Tehnicile folosite erau fresca, tempera si encaustul (amestecul culorilor cu ceara). Reprezentarile picturale cele mai expresive se gasesc la Herculanum si Pompei unde sub cenusa vulcanica aceste reprezentari picturale s-au pastrat aproape intacte.
Cat priveste mozaicul, pana in sec II P.Chr. era lucrat aproape exclusiv in alb-negru, dar din secolul urmator mozaicurile policrome incep sa acopere pavimentul, peretii si plafonul vilelor. Celebrele sunt mozaicurile reprezentand batalia lui Alexandru Macedon de la Issos, dar si complexele mozaicale de la Aquilea si cele de la Piazza Armerina (Sicilia) .
Arta romana s-a afirmat, intr-un timp relativ scurt, printr-o prodigioasa activitate. Ea a realizat o serie de inovatii mai ales prin folosirea cimentului, a arcelor si arcadelor. Marea insemnatate istorica a artei romane a fost capacitatea de sintetizare si raspandirea principiilor de cultura si arta a lumii antice.
|
