ARTĂ sI NATURĂ. ARTĂ sI REALITATE

Din perspectiva cantiana, arta si poezia se bazeaza pe libertatea jocului, care tine de imaginatia productiva.

Mimesis-ul ar intervenii aici, nu numai în mecanismul operatiilor de reproducere ale naturii sau real 11111i82l itatii, ci ca o regula intrinseca proprie productivitatii libere si pure a procesului imaginativ. Forta inventiunii asculta în virtutea unei legitati proprii de ritmul interior al naturii ,urmarind în formele sale dicteul ei ascuns. Arta o rupe cu mimesis-ul înteles drept copie oarba a realitatii sensibile, indentificându-se cu desfasurarile si ritmurile mereu reluate ale physis-ului. Ca rezultate a libertatii, operele de arta urmeaza sa pastreze înfatisarea naturii. De vreme ce reprezinta la modul cel mai pur productii de factura artistica, trebuie sa fie asemeni efectelor ce urmeaza     actiunilor ei.

Mimesis-ul însa, nu mai apare aici ca fiind reprezentarea unui lucru printr-un altul, raportul de asemanare între doua existente, sau reproducerea unui produs natural printr-unul artistic. El nu mai este raportul a doua produse gata, ci a doua productivitati ca procese de formativitate. Artistul, a carui libertate nu poate fi pusa nicidecum la îndoiala, nu imita lucrurile din natura, sau aparenta naturii naturata, ci preia actele naturii naturans, operatiile proprii physis-ului. Logica mimesis-ului se axeaza pe conceptul naturii ca forta ascunsa si lucratoare, preluata inconstient de actul artistic, si dusa la capat prin creatiile sale într-un mod absolut si desavârsit⁹.

Acest lucru a fost înteles si valorificat în mod original, de estetica fenomenologica a lui M. Dufrenne,¹⁰ pentru care natura devine un domeniu al esentelor înauntrul careia se opereaza tranzitia intre formal si material. Pre-categorialul, sentimentul sau imaginatia sensibilului, si poeticul, se contin cu toate în matricea naturii naturata. Lumea, adica natura naturata, este plina de sensuri în germene, si aceasta înainte ca mintea umana sa o cunoasca, este plina de chemari intentionale condensate empiric spre cognoscibilitate, afectiune, sentimente sau simtire umana. Natura este îmbibata de enunturi si vocatii obiective, care determina evantaiul facultatilor apriorice cantiene. Exista deja imprimat în textura naturii naturata înteleasa ca lume, un cognoscibil, un sensibil, un material faptic, o esenta a dorintei si estetizarii, o virtualitate pre-reflexiva, pre-afectiva sau pre-sensibila, care cheama dupa sine orice experienta conferindu-i forma, generând imaginile poetice în memorie, într-un mod involuntar si cu o claritate solara.

Natura, este vazuta de catre M. Dufrenne, ca o întindere ce cuprinde în bogatul ei fond potential aparatul uman al sensibilului. Natura apare, se constituie din noaptea-i germinativa, devenind intelectiva, iluminata într-un mod poetic ce-i confera sensul desavârsit, numai prin intermediul omului, care singur locuieste în sânul naturii într-un mod poetic. Iar rezultatul actului poetic este opera de arta. Lumea pe care ne-o reveleaza opera de arta, este impregnata de un ceva anume care nu-si gaseste echivalentul verbal, un ceva anume pe care M. Dufrenne îl defineste ca fiind datorat unei calitati afective. Aceste calitati afective definesc caracterul irepetabil al operei de arta, facând-o distincta si unica în sine prin raport cu celelalte opere. Ele trebuiesc considerate si ca trasaturi caracteristice autorului caruia îi apartine creatia operei. Dufrenne sugereaza, ca lumea operei de arta prin calitatile-i intrinseci afective este una din lumile posibile, iar opera de arta realizeaza si incorporeaza în sine, una din posibilitatile existentului. Calitatile afective la care se refera autorul, pot fi asemuite ideilor, care exista în lume ca si posibilitati ideatice aflate în asteptarea operei de arta pentru a fi actualizate. Asa cum spune M. Dufrenne lumea lui Racine a existat ca posibilitate existentiala înainte ca acesta sa se fi nascut pe pamânt. Geniul lui Racine a facut-o sensibila, vizibila, si în fine, conferindu-i realitate.

Filozofia fenomenologica a naturii poetizate, poate fi considerata în acelasi timp si ca o filozofie a praxis - ului nonconformist, inventiv si poetic, continator al imaginarului realizat, al unui proiect de transformare umana si sociala, care vizeaza împlinirea etica a omului în societate si colectivitate. Estetica fenomenologica, este îndreptata prin esenta ei, împotriva instituirii si osificarii oricarei ideologii.