Balada argeseana
In zona argesului, balada a avut o frecventa variabila. La inceput de secol si in perioada interbelica, balada era mereu auzita la petreceri, la nunti sau la alte ocazii festive, urmand ca, pe masura ce cantecul propriu-zis a dobandit o frecventa mai larga 242h76c , rolul baladei sa scada si, uneori, chiar sa dispara. Mai frecventa decat baladele in Arges a ramas doina, in general doina cu tematica de dragoste si de codru, cea de haiducie ─ extrem de indragita pe la mijlocul sec. XX ─ intrunind atat adeziunea publicului, cat si preferintele cantaretilor. In zona Argesului s-au creat melodii de o rara frumusete, pe texte de Miorita, de Mesterul Manole, Milea, Corbea, precum si cu alte continuturi, precum: Focul de la Costesti, Radu lu' Anghel, Din Costandin, Chira Chiralina etc.
Nu este prea mult de cand balada facea parte din repertoriul interpretat la masa mare a nuntasilor. Din pacate, acest obicei s-a stins, astazi parte din acest repertoriu mai este interpretat in concursuri sau in concerte, ca o aducere aminte a ceea ce altadata reprezenta o delectare a publicului ascultator.
Balada este o cantare improvizatorica, in stil recitativ, in care sunt prezente o serie de elemente fixe si altele cu caracter improvizatoric, aspectul esential il constituie imaginea testului pe care interpretul o declama printr-o vorbire intonata cu sunete fixe, alcatuind fraze muzicale, dupa structura si caracterul versurilor. Scarile muzicale ale baladelor sunt, in general, cu multiple elemente de cromatizare si cu un bogat substrat pentatonic sau prepentatonic. Acest substrat ii asigura interpretului posibilitatea de a-si exersa procedeele sale de dramatizare a discursului sonor care este intrerupt in mod frecvent de interludiile instrumentale, in total contrast cu atmosfera realizata de recitativul interpretului.
Remarcam faptul ca, in mai toate culegerile de folclor sunt mentionate doar secvente vocale, cele instrumentale fiind dificil de notat, datorita virtuozitatii cu care se interpreteaza si in mod special pentru ca aceste interludii se recreeaza de fiecare data in alta succesiune melodico-ritmica, uneori in alte moduri sau cu alte configuratii.
Interludiile sunt interpretate la vioara, uneori fiind acompaniate cobza
ori tambal, Etosul specific baladelor argesene exclude acompaniamentul cu taraf sau ansambluri instrumentale numeroase. Acea petala ritmata realizata de cobza, reprezinta un fundal sonor pe care iscusitul improvizator isi desfasoara curgerea melodica, pornind dinspre grav spre acut, insistand pe o zona culminata si cadentand fluent catre noul rand melodic pe care-l intoneaza solistul. Baladele argesene sunt interpretate deopotriva de tarani si lautari, fara a se constata diferente evidente in interpretare.
Cu toate acestea, pot fi remarcate frazele mai ample ale lautarilor si melismarea mai bogata, pe cand baladele, interpretate de tarani, sunt oarecum mai sobre si mai concentrate. Se mai poate constata ca baladele interpretate de tarani sunt tot mai rare, pe cand cele ale lautarilor inca mai pastreaza elemente ale repertoriului arhaic. Si astazi ca odinioara, in interpretarea unor balade precum "Radu Calomfirescu", "Ghita Catanuta", "Cantecul lui Bucsa", lautarii isi incep balada printr-o formula muzicala mereu aceeasi, indiferent de continutul baladei. In general, aceasta formula este specifica interpretului, ea fiind si o semnatura stilistica a pastratorului de traditie. Desfasurarea strofelor se face dupa o anumita tehnica de natura intuitiva, in care strofele sunt construite dupa o anumita gradatie, care e fixata pe punctul culminant al actiunii. In acest punct, interpretul intercaleaza interludiul instrumental, tocmai pentru a mari impresia artistica si pentru a-si demonstra virtutile interpretative.
Un alt aspect particular al baladelor argesene este acela ca baladele cantate de tarani au uneori forma fixa, de doua tipuri ─ de factura veche si cantate pe melodii de cantec liric.
Prima categorie se remarca prin scari reduse, o melodica coordonata ritmului prozodic, cu numar limitat de melisme, interpretare parlando si o manifestare oarecum retinuta de latura improvizatorica a baladei.
Baladele create pe melodii de cantec liric fac apel de obicei la melodii cu text pastoral sau intamplari de familie. Prin intreaga bogatie a tipurilor melodice, recitativice, de tematica si improvizatie, balada populara romaneasca incifreaza o importanta cantitate de sensibilitate, manifestata de interpretul popular, antrenat intr-un act popular de comunicare de mare complexitate, intonare declamatorie a unui text, virtuozitate instrumentala si constructie dramatica de mare forta evocativa.
|
