CLASICISMUL

Bernini era repre­zentantul lor - clasicismul deci, nu s-a simtit īn fata epocii manierismului, lucru destul de semnificativ, altfel decīt s-a simtit Renasterea īn fata Evului Mediu. īntocmai dupa cum Villani, Ghiberti, Manetti si Vasari considerau ca arta desa-vīrsita a Antichitatii fusese īnabusita de arta gotica sau bizan­tina, īn orice caz de o arta decazuta, īnstrainata d 151o1416b e natura si frumusete, si ca abia la īnceputul propriei lor epoci aceasta arta desavīrsita fusese "reīnviata" īn urma reīnnodarii firelor ce veneau din Antichitate si a unei noi apropieri de reali­tate ²⁴¹, tot astfel si istoriografia secolului al XVII-lea vedea īn evolutia care se petrecuse dupa moartea marilor maestri si, īn primul rīnd, a divinizatului Rafaėl, o decadenta īnfiora­toare, din care abia fratii Carracci ar fi reusit sa salveze arta ; si, īn esenta, acestei de-a doua decadente artistice i se repro­seaza acelasi lucru: lipsa studiului adīncit al naturii, provo­cata - sau īn orice caz demonstrata, de imitatia altor maes­tri ²⁴², care a eliminat contactul nemijlocit cu obiectul, si o productie straina de realitate, izvorīta doar dintr-o "praxis", si nu din studiul serios, din pura fantezie si nu din contem­plarea concreta.

täte si īmpotriva unei alte tendinte artistice, care parea sa īnsemne o exagerare, la fel de funesta, īn directia opusa - si anume īmpotriva "naturalismului" caravagesc. S-a facut, ce-i drept, īncercarea de a īntelege arta lui Caravaggio - ale carei elemente antinaturaliste erau de cele mai multe ori complet trecute cu vederea ²⁴⁵ - īn numele necesitatii ei istorice (caci "fara īndoiala, Caravaggio a folosit artei pentru ca a aparut īntr-o epoca īn care, din prea putin respect fata de natura, se creau forme doar din exercitiu si maniera, si īn care se cultiva sentimentul dragalaseniei mai mult decīt cel al adevarului" ²⁴⁶) - dar omul care judeca valoarea celorlalti artisti numai dupa īndemīnarea lor de a reda bine lucrurile din natura ²⁴⁷ si care declara ca a executa o buna natura moarta cu flori era la fel de greu si de meritoriu ca si a exe­cuta o buna compozitie istorica ²⁴⁸, parea acum sa fi pacatuit pe alta latura, cu atīt mai de neiertat : lipsit de inventivitate si de spirit²⁴⁹, cu totul īnrobit modelului natural, el s-a multumit sa redea lucrurile, fara nici o alegere, īn aparenta lor sensibila, cu toate scaderile ce le sīnt inerente ²⁵⁰, "un gran soggetto, ma non ideale" ^2S1.

Giovanni Pietro Bellori. Conceptul care serveste vede­rilor lui ca sprijin, ba chiar ca temelie, este iarasi conceptul de "idee", ce dobīndeste aici ultima si, īntr-un anume sens, definitiva sa formulare Tratatul sau, L'Idea del Pittore, dello Scultore et deWArchitetto , īncepe cu o introducere con­ceputa īn spirit autentic neoplatonician. Vesnicul spirit crea­tor a produs, īn adīnca autocontemplare, modelul originar al tuturor fapturilor - ideile. Dar, īn timp ce constelatiile ceresti nesupuse schimbarii exprima aceste idei īn eterna lor puritate si frumusete, lucrurile pamīntesti, datorita caracte­rului inadecvat al materiei, apar doar ca niste copii alterate si deformate ale acestora, iar frumusetea oamenilor se trans­forma foarte adesea īn urītenie si diformitate. De aici rezulta pentru artist o datorie, pe care orice metafizica neoplatoni-ciana trebuie sa i-o impuna: si el, ca "imitator al artistului suprem", se cuvine sa poarte īn sine o reprezentare a frumu­setii nealterate, dupa a carei imagine natura poate fi "īmbu­natatita".

l'origine e fassi originale dell'arte", "izvorīta din natura, īsi depaseste originea si devine model pentru arta" ; chiar si o afirmatie a lui Platon este chemata, printr-o ras-

Goethe) ; si numai pe temeiul acestei modificari de data recenta a interpretarii īi este cu putinta autorului sa-si duca lupta si īn directia cealalta: vrednici de osīnda sīnt "naturalistii" care nu-si formeaza nici o idee, ci "jurīnd cu modelul" copiaza cusururile obiectelor din natura īn mod necritic ²⁵⁹ - vrednici de osīnda sīnt īnsa si cei care, "fara sa cunoasca realitatea", practica arta doar ca un exer­citiu si, dispretuind studiul naturii, īncearca sa lucreze "di maniera" sau, dupa cum se spune undeva, prin intermediul unei "idei fantastice". Din aceasta perspectiva este de īnteles faptul ca Bellori, atunci cīnd īsi expune interpretarea pe care o da conceptului de idee, se refera nu atīt la marturiile platonicienilor si neoplatonicienilor autentici, cīt la parerile teoreticienilor din Renastere, care afirma valorile naturii, ca de pilda Rafaėl, Alberti si chiar Leonardo da Vinci, si ca celebra afirmatie a lui Cicero (care fusese interpretata īnca de Melanchthon foarte exact) va trebui sa se adapteze, prin cīteva modificari foarte semnificative, unei conceptii schim­bate: daca Cicero spune (īn textul editat de Victorius, pe care Bellori īl ia ca punct de plecare) ca operele de arta vizi­bile sīnt raportate la o imagine interioara gīndita ("cuius ad excogitatam speciem referuntur ea, quae sub oculos cadunt"), īn traducerea lui Bellori se spune ca obiectele vizibile din natura se aseamana cu o forma interioara imaginata ("alia cui immaginata forma imitando si rassomigliano le cose, che cadono sotto la vista"). La Cicero ideea exclude orice fel de observatie senzoriala, la Bellori este legata de ea; pentru cel dintīi opera de arta vizibila se raporteaza la idee ca la ceva superior, pentru cel de al doilea obiectul vizibil din natura poate sa ajunga asemanator ideii, cu care se gaseste pe picior de egalitate.

Rafaėl si Vasari, acum, īn vremea clasicismului, este ridicata la rangul de "sistem" ; tratatul lui Bellori - care, la rīndul sau, rezuma gīndirea unui cerc foarte larg de artisti si teoreticieni ai artei si care, prin amploarea sa exterioara si prin aparatul sau de demon­stratie filozofica si istorica ²⁶°, se voia recunoscut drept o manifestare programatica - nu anunta īn fond altceva decīt conceptul de idee al Renasterii clasice, dar adus la forma īn care va patrunde apoi īn critica de arta franceza si ger­mana ²⁶¹ si (fara a tine seama de protestele epocii "Sturm und Drang" si a romantismului si īn ciuda criticilor nimici-

l'origine e fassi l'originale dell'arte" - abia cu aceasta, transformarea ideii īn "ideal" este īn mod expres pecetluita ; "razboi natu-ralistilor" si "razboi manieristilor" - abia cu aceasta este deter­minat programul "esteticii idealiste", īn sensul care ne este astazi familiar.

Homer, pentru a īnnobila ca "sogetto"

Dion Chrysostomos, ea i-ar fi fost data lui Paris drept sotie legi­tima) dar nici īn vis nu s-ar fi gīndit anticii ca va veni o vreme cīnd acest mit va fi contestat pe motivul ca numai o opera de arta, si nu o femeie reala ar fi meritat un razboi de zece ani.

īn rezumat, se poate deci spune ca abia clasicismul a elaborat teoria ideilor īn sensul unei estetici "normative" ; paralel cu arta clasica se dezvolta nu atīt o filozofie norma­tiva a artei, cīt o teorie constructiva a artei - īn manierism nu exista nici una din acestea, ci o metafizica speculativa a artei. Te poti simti tentat sa continui aceasta paralela pīna īn zilele noastre ; caci, īn mod perfect consecvent, impresio­nismului i s-a alaturat o teorie a artei care a īncercat sa fundamenteze, pe de o parte, fiziologic, "vederea" artistica, pe de alta parte, psihologic, "gīndirea" artistica, īn timp ce expresionismul - īnrudit īn mai multe privinte cu manieris­mul - este īnsotit de o speculatie proprie care, desi se folo­seste īnca mult de termeni psihologici ca "expresie" sau "expe­rienta", īn realitate aduce lucrurile pe acelasi fagas pe care se miscase gīndirea teoretica despre arta a secolului al XVI-lea: pe fagasul unei metafizici a artei, care īncearca sa deduca creatia dintr-un principiu suprasensibil si absolut, sau, cum se spune astazi cu predilectie, "cosmic".