CREATIA SCENICA IN INTEGRALITATEA CLASICA. TRIADA FAPTULUI TEATRAL
1. Logos - Poezia Literaturii Dramatice.
2. Melpomena - Ceremonialul Scenic.
3. Agora - Receptarea Public - Publicuri.
Cele trei structuri clare ale fenomenului teatral, dau posiblitatea unei comparatii intre stiluri diferite de teatru, intre tipul de teatru din diferite tari, intre autorii dramatici de pretutindeni, in functie de directia pe care acestia o au, in procesul de creatie, vis-à-vis de aceste principii existentiale.
In teatrul American Contemporan, insa, incepe sa se inverseze ordinea fireasca, stabilita a acestei interdependente dintre Poezia literaturii dramatice, Ceremonialul scenic si Receptarea publicului fata de actul teatral. Aceasta modificare este motivata de catre fixarea altor prioritati, fata de sistemul teatral european. Ele nu mai vin in ordinea fireasca, in care le-am asezat noi. Ce este acum cel mai important pentru sistemul teatral este cum recepteaza publicul spectacolul in sine. Asadar, aceasta fiind prioritatea, Ceremonialul Scenic intervine pentru a crea spectaculosul necesar unei receptari bune a piesei. De aici vedem, cum, in acest caz, dramaturgul poate trece usor abea pe locul trei in aceasta noua ordine.
In ceea ce priveste ordinea corecta, stabilita de sistemul de teatru clasic, observam urmatoarele caracteristici ale teatrului American, in fata celorlalte canoane.
Poezia Literaturii Dramatice este in cazul dramaturgilor americani, impinsa la maximum inspre a fi un limbaj simplu, usor de inteles, pe gustul publicului larg. Sunt evitate com 828b18i plexitatile limbajului literar si sunt mult mai mult folosite stereotipurile limbii vorbite. In functie de caracterul personajelor, de caracteristice lumii asupra careia si-a fixat atentia dramaturgul, limbajul poate fi in diverse dialecte americane, sau ale altor comunitati importante din conglomeratul social nord American. Poate fi, dupa preferinta autorului dramatic, o piesa pentru hispanici, pentru portoricani, pentru negri din Harlem, sau mai rar, pentru albii care au studiat la Cambridge, Berkley, Oxford sau Harvard. Prin tipul de limbaj folosit, se fixeaza, deja, publicul Tinta, despre care am mai vorbit, intr-o idée clara de marketing teatral.
Marketing-ul teatral propune practic calcularea costurilor unui proiect inca dinainte de a incepe in faza lui de creatie si pana la numarul de spectacole pe care acest proiect ar trebui sa-l insumeze, pentru a-si acoperi costurile de productie si apoi, pentru a deveni profitabil.
Spre deosebire de sistemul teatrului subventionat de stat, care s-a practicat timp indelungat in Europa, in Statele Unite, nu exista decat sistemul autofinantarii, sistemul sponsorizarii unui proiect de catre un partener de afaceri, sau exista sistemul de planificare al Managerului Teatrului respectiv, care isi poate permite, sau nu, un experiment teatral in functie de fondurile existente in teatru.
Ce as dori sa pun in discutie in acest moment este ca Manageriatul teatral American impune o rigoare matematica, ce se calculeaza in profituri ale spectacolului. Este un sistem care propune pragmatic punerea in scena al unui "obiect de vanzare", care trebuie sa aduca profit, in primul rand, ci nu al unui "obiect" de arta, care poate ramane nevandut.
2. Ceremonialul Scenic, devine doar o expozitie platita, o vizita intr-un spatiu "al vietii la o putere", care se plateste"mai mult" sau "si mai mult", in functie de "Preotii Artei Sacre" CARE IAU PARTE LA "Ceremonial" cat si de "Locul"unde este el desfasura. Timpii de repetitie exacti, obligatorii, termene de prezentare exacte ale unor etape de creatie pentru spectacolul propriuzis, aduc mai mult cu munca intr-o uzina, decat cu lucrul artistic cu care noi suntem obisnuiti, in genere, in teatrul European.
Dar, nu putem sa nu recunoastem, ca acest mod de lucru sporeste eficienta. Chiar daca, uneori, artisticul lasa de dorit, modul civilizat, corect de a pune un spectacol in scena, creaza o anumita siguranta, fata de aparenta haotica a unui spectacol pus in teatrul comun, in teatrul subventionat, in teatrul ce tine mai mult de charisma si mai putin de organizare.
3. Receptarea Publicului in fata unei astfel de puneri in scena este, deasemenea, de cele mai multe ori previzibila. Se calculeaza pana si modul in care vor rade si unde vor rade si cat de mult. Chiar daca pare de domeniul fantasticului si al absurdului, din nefericire, pot spune ca a ajuns sa fie adevarat. O dovada vie a ceea ce spun acum, este sistemul sit-com-urilor, care au aparut dintr-un anumit tip de teatru britanic, facut pentru relaxare, pentru "entertainment".
Divagand, pe scurt, am sa spun ca undeva pe la mijlocul secolului trecut, in Marea Britanie, doi scriitori tineri, au avut ideea de a crea piese de teatru scurte, ca un cumul de sckech-uri, care sa formeze spectacole nu mai lungi de o jumatate de ora. Aceste spectacole erau prezentate la ore de lucru si erau accesibile acelor oameni care, inainte, sau dupa o sedinta de afaceri, aveau atata timp liber, cat sa stea la un astfel de spectacol. Era un spectacol clar, textele nu trebuiau sa creeze ganduri profunde in spectator, ci pur si simplu sa-l binedispuna pentru restul zilei de lucru. Iata asadar un fenomen ce atesta valenta sociala a teatrului. In cadrul acestor spectacole, s-a descoperit ca daca exista rasete inregistrate pe banda, publicul prinde mult mai limpede comicul de text si se creeaza rapid atmosfera deconectanta. Iata asadar, formarea unui noi stereotip, pentru inlesnirea mesajului teatral ce trebuie sa treaca rampa inspre public.
De aici vine, probabil denumirea de "reteta de spectacol, sau de film." Dar, nu cred ca "reteta", de acest tip, bine realizata, este neaparat de denigrat. Ea are un anumit scop al ei, pe care si-l atinge, este bine facuta, asadar singura vina pe care o putem gasi, ar fi ca se face teatru la serie, ca la stanta, ca in uzina teatrala despre care am vorbit mai devreme. Da este adevarat. Dar, nu contesta nimeni, ca daca exista un regizor care sa aiba un mesaj important pentru public, un mesaj pe care sa-l trransmita printr-o viziune regizorala proprie, asupra unui text clasic, ori contemporan, il opreste cineva, din principiu sa realizeze asa ceva. Bineinteles ca nu. Dar, exista cred, in teatrul contemporan occidental, o mult mai buna organizare, o structurare a vietii teatrale. Managerii teatrali moderni se supun, practic, la mult mai putine riscuri.
Ganditi-va doar, ce se intampla la noi, daca nu iese asa cum ar trebui un spectacol. Care sunt demersurile de dupa, impotriva Directorului de la teatrul respectiv, impotriva regizorului, a actorilor si a intregii echipe. La ei este mult mai clar, mult mai simplu, mult mai onest, la urma urmelor, fata de banii contribuabililor, despre care atat de mult vorbesc ei.
Teatrul este facut, la urma urmelor, pentru aceasta societate in care ei exista, pentru acest public. pentru acesti contribuabili, buni platitori de taxe.
Desigur, conform cu cele discutate mai sus, in viata teatrala Americana, apar anumite hiatusuri culturale, inerente. Nimeni nu cere performanta artistica obligatorie, in teatrul American. Ceea ce se cere, in marea majoritate a cazurilor, este sa fie profitabil spectacolul.
Acesta este obiectivul numarul 1al Teatrului American - Obiectivul financiar
In urma acestui mod de a pune problema, desigur ca vor exista niste limite in ceea ce priveste creatia artistica, precum vor exista si niste plusuri, in ceea ce priveste maiestria, rapiditatea si eficienta pregatirii unui spectacol.
In pofida acestui mod de a vedea creatia teatrala, asta nu inseamna ca Teatrul American va fi cu desavarsire searbad, fara inovatie, ci doar ca un mecanism financiar. Nu este asa si nici nu are cum sa fie astfel. Nu se va ajunge insa, la nivelul de valoare culturala al teatrului European, din mai multe motive. Primul motiv, este timpul efectiv de cand a fost Teatrul European " supus" culturii, istoriei, politicii, fata de "tineretea' de necontestat a poporului American.
Teatralitatea Americana capata astfel, o mare cursivitate, o forta de improspatare continua, posibilitatea formarii si testarii mai multor curente teatrale, dar poate pierde din calitatea operei teatrale, datorita dezinteresului pentru aceasta.
Aici insa, putem spune ca este una dintre cele mai vivace vieti artistice teatrale. Cu teatre de toate tipurile, de toate formele, cu teatru de scena, teatru de balci, teatru de strada, cu teatru de cafenea, cu teatru realizat pentru SQUARE GARDEN. Cu spectacole de teatru musical - cele mai populare din America, inca de la inceputul secolului trecut, cu spectacole de motociclete si de cascadorii, spectacole ce imbina teatrul cu acrobatia, ajungand sa fie mai mult spectacol atletic inspre circ, cu spectacol de circ realizat cu o coregrafie si cu o incarcatura emotionala - asa cum este Circ du Soleil.
Teatru experiment, teatru clasic, montari spectaculoase cu scenografie incarcata, spatii goale in care actorii sunt singurii care transforma prin propria putere de sugestie spatiul in functie de ce au nevoie. Spatii conventionale si neconventionale, trupe de toate felurile, de amatori, de profesionisti, de studeniti, de dansatori .
Teatrul American contemporan poate cuprinde pe Broadway si off-off Broadway spectacole ca "Furtuna" de Shakespeare, pus in scena de Liviu Ciulei, "Livada de visini" de Cehov pus in scena de Andrei Serban si spectacolul cu "THE CATS" - spectacol de music-hall care continua din anii '60, sa aibva reprezentatii an de an. Tot un mare succes a fost spectacolul "HAIR" 1979, aparut in plina orientare a curentului hippiot "Flower - Power", spectacol dupa care Milos Forman a creat un film de mare succes.
Asta denumeste Manageriatul American un spectacol de succes. Citind biografia lui Fred Astaire, am gasit acolo numerotate reprezentatiile avute cu un singur spectacol La unele dintre spectacole ajunsese la peste 300 de reprezentatii. Evident ca este un succes, sa platesti numai actorii si membrii echipei pe durata acestor spectacole, dupa ce cheltuielile au fost deja amorsate.
Si in teatrul european exista astfel de spectacole, dar ele sunt pur si simplu intamplari, ci nu teluri regizorale ca dincolo de ocean.
Ce este deasemenea de mentionat, pentru sistemul teatral american, este deschiderea pe care o au, atentie deschidere calculata in profit latent fata de un proiect, care la primna vedere pare sa aduca un nou suflu, un nou stil, o noua monrtare asadar, un posibil nou interes pentru publicul spectator. Asadar, Tara tuturor posibilitatilor, creeaza toate aceste sanse de afirmare, insa, precum am mai spus, doar daca au cel putin aspectul, daca nu chiar certitudinea, unor realizari materiale deosebite.
Nu cred ca este, la urma urmelor, un principiu de condamnat. Daca acest principiu organizeaza mai bine, disciplineaza si uneori, creeaza spectacole de o certa valoare. Decat o atmosfera boema, in care sa uiti pana in final ca sensul teatrului este ca mesajul spectacolului sa ajunga la spectator, este de preferat un teatru care nu-si doreste realizari artistice remarcabile, dar care are o constanta extraordinara in realizarea spectacolelor.
A fost un principiu aplicat si de Ingmar Bergman, care de-a lungul carierei sale teatrale, incepand de la 26 de ani din 1944 cand a devenit cel mai tanar manager de teatru european, si pana cand s-a stins din viata a realizat peste 170 de spectacole diferite la Teatrul Regal din Stocholm, Helsingborg si Gothenburg. Ca sa aveti o imagine mai clara asupra ritmului sau de lucru, trebuie sa mai mentionez si cele 67 de filme facute de-a lungul carierei sale, scenariul pentru 63 dintre ele, a jucat ca actor in 13, ca sa nu mai vorbim de celelalte unde a fost in diferite pozitii ale echipei de filmare, de la asistent, sunet, montaj, etc. Un om activ, in sensul occidental al cuvantului. In tot cazul, cu mult diferit fata de omul mioritic, cu care am putea noi sa fim obisnuiti, cel putin prin anumite zone ale tarii.
Configuratia punctata a Teatrului Contemporan American
In aceste opere dramaturgice americane, ceea ce transpare, mai puternic decat orice, este spiritul tanar al unei natiuni care s-a nascut nu de mult. Este spiritul proaspat al unui teatru ce asteapta de la un spectator sa vina cu placere la spectacol si a doua si a treia oara si uneori si a douazecia oara. Spectacolele de pe Broadway au uneori zeci de ani de cand rezista pe scena si inca se vand biletele cu casa inchisa.
Vedem, apropos de ceea ce spuneam ca se intampla cu un spectacol care are priza la public in Romania si care este diferenta dincolo de Ocean. in Romania, la un moment dat, spectacolul, oricat de bun ar fi, se stinge, ca flacara unei lumanari, la care nu mai ai ceara.
Dincolo, peste Ocean daca un spectacol este bun atunci se face pentru el orice, numai sa ramana cat mai mult timp pe scena, in atentia publicului si sa castige cat mai multi bani.
Daca o piesa are auspicii bune si un Manager pe masura, atunci el va face orice ca ea sa ajunga un spectacol de success pe Broadway. Apoi, dupa sute de reprezentatii - nu zeci, nu o suta si ceva.CI SUTE DE REPREZENTATII.- el poate ajunge sa fie un spectacol de marca al Teatrului respectiv, spectacol pe care sa-l vada nu numai publicul American ci si turistii aflati in treacat, ori veniti special pentru acea reprezentatie. Acel spectacol poate ajunge si pana la a-si modifica distributia de cateva ori - asa cum a fost cazul pentru "THE CATS" spectacol care s-a jucat cu casa inchisa timp de douazeci de ani.
Mai departe, America a promovat si a stiut sa castige bani din aceasta afacere, care la noi nu scoate nici macar salarii decente.
Mergand mai departe cu valorificarea succesului, ei au ales dintre cele mai iubite spectacole de pe Broadway, si au pus baza unor scenarii de film de lung metraj, ori chiar seriale soap-opera. Astfel, fie ca au creat scenarii de succes pentru filme seriale, fie ca au creat un scenariu pentru un film de lung metraj pentru Hollywood ei au stiut, practic, sa exploateze la maximum, un subiect de success, cu priza la marele public.
Neil Simon este un exemplu viu al acestui transfer artistico-economic dinspre teatru inspre cinema.
Fie intr-un fel, fie in celalalt, ei au castigat mult mai mult decat daca ar fi facut doar teatru de repertoriu, in care sa nu fie interesati de cerinta publicului si in care sa creeze spectacole elitiste, pentru un numar limitat de spectatori si un numar limitat de reprezentatii.
Iata asadar ce inseamna valorificarea la maximum a unui filon bun.
Incepand de la dramaturgii clasici americani - Eugene O'Neil, Thornton Wilder, Arthur Miller, Tennessee Williams, William Saroyan, Cliford Odets, Edward Albee si pana la Neil LaBute, cel care este in acest moment considerat cel mai in voga scriitor dramaturg American, o serie larga de piese de actualitate iau calea scenei si ecranului American si o pleiada de eroi moderni iau nastere sub privirile noastre larg deschise.
"Un tramvai numit dorinta", "Orfeu in Infern", "Moartea unui comis voiajor", "In drum spre Cardiff", "Clipe de viata", "Hei oameni Buni.", "Vrajitoarele din Salem", "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "Pisica pe acoperisul fierbinte", "Dulcea pasare a tineretii", "Menajeria de sticla", si pana la piesele lui Neil LaBute, sunt tot atatea incercari de a aduce in atentia publicului subiecte care la momentul aparitiei acestor piese erau de o stringenta actualitate. Si sunt tot atatea filme de suces, realizate de mari regizori ai momentului si de mari actori, staruri - 'vanzatori de bilete".
Aceste capodopere dramaturgice sunt de o acuitate absoluta in descrierea personajelor si a situatiilor de viata, in asa fel incat publicul sa-si regaseasca in ele temerile, idealurile pierdute, idealurile inca vii, iubiri, temeri, spaime nedefinite, ori spaime evidente, intamplari reale, ori imaginare, care sa forteze atentia publicului. Sa agate atentia acestui public, inspre a veni la spectacole de teatru, si in salile de cinema, inspre a plati biletul si inspre a pleca catre casele lor cu o poveste noua, pe care sa-si doreasca sa o mai vada, cel putin inca odata.
In "Un Tramvai numit dorinta" pornind de la povestea unui emigrant polonez, grobian, dar clar vazator intr-o lume secata de vise si o ruda care traieste intr-o lume apusa - Blanche DuBois, incercand sa-I sustina zidurile daramate prin gesturi ce apar false, inutile si nelalocul lor, avem o poveste dramatica cu trei personaje perfecte ale Americii din perioada crizei economice. O lume dura, in care visurile si sperantele sfarsesc tragic in materialismul vietii cotidiene. O lume in care visul unei vieti ocrotite este la fel de neexact si de inefficient, ca si speranta unui naufragiat pe o pluta in mijlocul oceanului, de a se nimeri cumva in dreptul unei linii maritime si de a gasi un vapor salvator.
Val Xavier din "Orfeu in Infern" dupa o tinerete petrecuta in distractii, in nopti pierdute, cantece de chitara cu tinere pe genunchi, isi doreste sa-si schimbe statutul si sa devina un. vanzator cinstit. Dar abea atunci realizeaza ca drumul pe care a pornit-o in viata nu poate avea intorsaturi atat de bruste. Viata nu se schimba atunci cand noi ne-o dorim, asa. ca o prestidigitatie a lui David Coperfield - (Iluzionistul). Sfarsitul tragic evoca conservatorismul dus pana la salbaticie intr-o tara a tuturor libertatilor. Evoca, de fapt, falsul in care noi si americanii insisi, traim datorita unei imagini create artificial despre cea mai libera tara din lume, despre cea mai dreapta tara din lume, despre cea mai puternica tara din lume, despre cea mai. cea mai.
Ar trebui sa ne fie clar. Raiul exista intr-un singur loc. Si nu stim prea multe despre el, iar cand vom afla, daca vom afla, nu vom putea spune si altora.
Comparata de criticii americani ca o viziune a artistului neinteles intr-o lume a principiilor exacte limitative, viata lui Val Xavier, devine un symbol pentru tipul eroului, al rebelului care nu-si mai gaseste puterea de existenta intr-o lume pragmatica.
O alta poveste despre salbaticie si nedreptate este "Hei Oameni Buni." piesa lui Saroyan. Foarte apropiata de "Orfeu in infern", Tanarul lui Saroyan pare Val Xavier intr-o varsta mai frageda. Tanarul care intra in vorba cu o femeie singura, pleaca impreuna si au o relatie de amor, pentru ca mai apoi ea sa-I ceara sa fie platita ca pentru o sedinta de amor, este pe nedrept arestat si condamnat pentru viol. Va fi ucis chiar de catre sotul femeii, in inchisoare, fara ca nimeni sa intervina, pentru a se pastra secretul asupra a ceea ce era acea femeie de fapt. Este un fel de Val care a sfarsit mai devreme intr-un context asemanator. Tanara fata care-I preia strigatul, pentru a-l duce mai departe, ca pe o stafeta plina de speranta, este un symbol al artistului ce nu doreste sa se declare invins in fata unei certitudini a vietii.si anume ca Idealistii nu au sanse de supravietuire intr-o societate unde aceste principii ale libertatii sunt denigrate. Sa nu uitam ca piesele despre care vorbim apareau intr-o perioada a dezvoltarii societatii americane de dupa al doilea razboi mondial, cand statisticile spuneau ca violenta juvenila, dependenta de droguri, apetitul pentru activitati extreme devenisera de trei ori mai mari decat in ultimul deceniu al perioadei interbelice.
In "Menajeria de sticla" si in "Dulcea pasare a tineretii", se dezbate de fapt, analiza asupra unor oameni, oarecum cehovieni. Oameni care au vrut. Diferenta clara este ca personajele lui Cehov si-au dorit, dar nu au incercat sa schimbe nimic din viata lor, din lipsa unei vointe morale puternice, pentru a-si implini dorinta, in timp ce personajele dramaturgilor americani, "au vrut", au actionat, dar n-au fost lasati sa-si atinga telul de catre societatea in care traiesc, de prejudecati, de lipsa de umanitate, asadar, de ceva mult mai concret decat 'soarta potrivnica' din conceptia slava .
Dramele acestor personaje contesta practic, reclamele de carton si principiile americane fluturate prin fata oamenilor naivi, principii fara fundamente, care iti spun ca poti realiza orice iti doresti cu adevarat, care iti vorbesc despre egalitatea semenilor, care iti vorbesc despre credinta, despre dragoste adevarata, despre munca cinstita, corect platita si despre tot ceea ce noi stim din afara teritoriului American, ca ar fi posibil acolo, in timp ce ei, autorii, facand parte din sistem, ne trag semnalele de alarma, demonstrandu-ne realitatea.
In ultimii ani, considerand perioada ultimei decade a secolului XX si primii ani ai sec XXI, dramaturgii americani se vad nevoiti sa lupte cu orice mijloace pentru a-si mai putea emotiona publicul. Se vad pusi in situatia de a incerca sa "egaleze", spectaculosul cinematografului si al televiziunii. Asadar, cum ar putea realiza asa ceva. Mijloacele tehnice sunt evident impotriva lor. Audienta deasemenea. Pretul biletelor este sensibil asemenator.
Mai mult, cinematograful a realizat filme dupa cele mai in voga piese de teatru, cu distributii exceptionale. Sa ne gandim la "Un tramvai numit dorinta", unde Kovalski era jucat de MARLON BRANDO, iar Blanche de VIVIEN LEIGH, adaptare dupa "Cazanul", in care era distribuita DEMI MOORE, "Zbor deasupra unui cuib de cuci", cu JACK NICHOLSON, DANNY DE VITO, "Pisica pe acoperisul fierbinte" cu o rara distributie - PAUL NEWMAN, LIZ TAYLOR SI ORSON WELLES si "Dulcea pasare a tineretii" cu PAUL NEWMAN.O lupta in care, iata, teatrul American, din nou este lasat in umbra de stiinta de promovare a Hollywood-ului.
Si atunci - Singura varianta de supravietuire a teatrului, ramane, in acest caz, POVESTEA.
Aici am ajuns, insa la o alta limita extrema La ceea ce determina stilul lui LaBute si al tinerilor dramaturgi americani. Aprofundarea problematicilor umane sau gasirea specificului acestor relatii in finalul secolului XX si inceputul secolului XXI, este ceea ce ramane, ca o varianta, de replica, pentru forta de acaparare a televiziunii - in primul rand - si al cinematografului - imediat dupa aceea, in fata unui public aproape traumatizat de reclame, de dorinta de a munci cat mai putin si de a castiga cat mai mult, de a capata cat mai mult de la viata, dand in schimb cat mai putin.
Dar. Aici exista o mare capcana.Ce poti scrie in povestile de viata, pentru publicul care vine la teatru, in asa fel incat spectaculosul acestor relatii sa ii poata tine cu rasuflarea taiata?!?.
Crime, incest, sadism, absurd, relatii sexuale total nonconformiste, razboi extrem de dur, tradari majore cu preturi platite cu vieti, relatii in care sunt implicate sume imense de bani?!?.
Toate aceste fenomene intalnite in viata de dincolo de ocean au constituit o sursa de inspiratie pentru dramaturgie si a creeat un echilibru, un liant si o completare cu publicul. Iar publicul s-a regasit in aceste subiecte si a raspuns chemarii spre teatru.
Desigur ideea incestului exista inca din teatrul antic. Ideea omorului fraticid, sau a uciderii unui membru al familiei, exista deasemenea. Ideea parvenirii prin tradare, prin eliminarea celor mai apropiati prieteni, prin lipsa totala de scrupule, exista si atunci. Tradari ce implicau chiar capete incoronate ale acelor timpuri, existau deasemenea.
Pericolul in acest moment, pentru publicul actual, fata de publicul teatrului antic, este dat de o imensa, imensa lipsa. O enorma absenta. De o motivatie atot cuprinzatoare, care putea usura durerile, care putea forma sperantele, care putea da sens oricarei existente.indiferent de cat de marcata ar fi fost ea, in firul dramaturgic si ar fi putut fi inteleasa de public ca atare.
|
