CULTURA INALTA SI CULTURA POPULARA. CULTURA ALTERNATIVA, CONTRACULTURA, SUBCULTURA. HEGEMONISM CULTURAL
Modernitatea creeaza o dislocare profunda prin diferenta dintre cultura înalta (cultura elitei) si cultura populara. Cele doua straturi ale culturii au existat pentru o lunga perioada de timp distinct separate, fara ca separarea lor sa devina ostentativa si profitabila pentru cultura în acelasi timp. Clivajul dintre cultura populara si cea înalta înseamna despartirea dintre doua tipuri de cititori si de asemenea o diferenta a mijloacelor tehnologiei culturale. Nu vom insista asupra explicitarii celor doua concepte, dar trebu 17117w2215r ie sa admitem ca dezvoltarea culturii în modernitate s-au creat diviziuni între cultura de specialitate, si aceea care a ramas pentru un public larg, caracterizata printr-un nivel de accesibilitate marit, cultura de masa. Separarea celor doua tipuri de cultura demonstreaza procesul dinamic a compartimentarilor culturale, de faurire de noi misiuni pe care le atribuim culturii în procesul de secularizare. O asemenea misiune este aceea de a privi educatia ca pe un drept pe care societatea îl acorda, din perspectiva legitimarii si distribuirii acestei functii membrilor comunitatii moderne. Spunem "distribuire" a functiei culturale deoarece cultura nu însemnat doar stocare a informatiei (vezi, ideea de putere a culturii la Bacon), ci si descrierea unui anumit model cultural prin distribuirea participarii ori restrângerea acesteia la un cerc riguros controlat. Stocarea într-un anumit mod al informatiei culturale determina strategiile de schimbare ale societatii moderne. Exemplul stiintelor noi continua într-un ritm accelerat experimentalismul culturii moderne, secularizate. Întelesul de cultura înalta acopera si un scenariu de putere pe care elita îl acorda acestei puteri. Cultura înalta s-a format prin prin consecintele diviziunii muncii, si mai apoi prin dezvoltarile ulterioare ale tehnologiei culturale. Cultura înalta a însemnat de asemenea un anume grad de initiere si esoterism cultural. Odata cu societatea capitalista si cu nevoile de culturalizare ale acesteia, cultura de masa a ridicat probleme noi, prin diviziunile pe cale le-a adus în favoarea dezvoltarilor separate. Cultura înalta înseamna tot mai mult o cultura specializata, în timp ce cultura populara a devenit la rândul ei distribuita în diferite sectoare, dominate de acelasi grad al accesibilitatii si divertismentului.nu se mai poate sustine însa ca disinctia intre cele doua tipuri de cultura rezista în actualitate, ca nu se fac adesea incursiuni dintr-un domeniu în altul, astfel de exemple existând de pilda cazul literaturii, muzicii, picturii, mai cu seama.
Trebuie sa avem în vedere ca distribuirea functiilor si misiunilor culturii au fost dintotdeauna un act de putere. Chestiunea poate fi înteleasa ca diferenta a ceea ce numim caracterul esoteric si cel exoteric al culturii, ambele necesare organicitatii acesteia. Daca luam în considerare totalitatea actului cultural ( vezi teoria lui Mauss) si examinam încercarea de a restaura sincretismul prin manevrele de parodie pe care le practica de pilda postmodernismul, se poate onidera ca acest aspect de totalitate nu a disparut, ca el functioneaza înca, dincolo de interpretari si politici culturale. Aparitia distinctiei dintre cele doua culturi este realizata prin procesul de secularizare ori mai precis prin sublinierea caracterului ludic ori de joc pe care cultura moderna îl. capata cu preponderenta, asa cum arata Huizinga. Nu doar Huizinga ci si antropologia culturala interpreteaza agonistic cultura, creând o tipologie anume pentru eroul cultural. Fondul existent al culturii populare sa spunem precapitaliste s-a modificat considerabil odata ce cultura de masa s-a bazat pe stiinta de carte a celor care trebuiau sa devina functionari, birocrati, si pentru care cultura nu mai reprezenta decât o nevoie de insstrumentalizare. Aparitia presei, radioului, televiziunii, si filmului au dus cultura spre alte orizonturi care nu puteau deveni decât specializate fata de cultura cartii. Consecintele culturii de masa duc spre o noua alfabetizare. Aceste alfabetizari duc la rândul lor la noi modele de educatie, care accentueaza perceptia terapeutica asupra culturii actuale.Cultura populara, mai târziu cultura de masa a reprezentat preponderent valorile clasei de mijloc ale burgheziei, ori clasei de mijloc. Astazi desi este relativ dificil sa mai acordam termenului clasa întelesul dat acum câteva decenii, nu se poate spune ca realitatea clasei a disparut Fara valorile clasei de mijloc, fara tipologia gentlemanului din epoca iluminismului, promotor al cetateanului de azi, este greu sa ne închipuim cum ar arata cultura noastra.
Stratificarea culturala de care aminteam duce si la o alta diviziune, cea dintre cultura oficiala si cultura alternativa, o cultura nascuta în societatea postcapitalista, de consum. Cultura oficiala, de curte, cultura aulica nu reliefeaza doar onservarea si diseminarea unui anume model cultral privilegiat de anumite interese de putere care se face astfel publica, ci si niste actori sociali speciali, care sunt producatoii angajati culturali pentru un anumi model de cultura.xista repercusiuni importante pentru ceea ce se chemata autonomia de creatie a creatorului de cultura, care în epoca moderna nu mai este anonim, are un statut aparte.Cultura oficiala considera ca este cea repreinta integralitatea sociala, iar pentru aceasta ofera o anumita baza de interpretare de putere care afecteaza autonomia creatorilor individuali. Cultura oficiala îsi asigura în mod deschis misionarismul cultural, încercând sa îl legitimeze cu naratiunea unei nevoi organice de ordonare si disciplinare. Ceea ce se dovedeste însa fals o data cu aparitia concurentei acestei culturi, anumea cea alternativa, care este fatis ori mai putin deschis contrarie oricarei aserviri a culturii de catre scopuri politice. Sau altfel spus, militeaza pentru pastrarea drepturilor traditionale liberale ale culturii, prin forme de protest, experimentând programe prin care cultura trebuie sa se desprinda de orice control centralizat, sa devina libera chiar si de estetismul artei pentru arta. Raportul antagonic dintre cultura oficiala si avangarda a fost si este vizibil în toate domeniile care au pretentia ca produc miscari de avangarda. Daca cultura oficiala a încercat, încearca sa îsi asigure baza de manipulare politica, pretinzând ca rolul ei este cel de a consserva traditia, cultura alternativa care se bazeaza pe cea a avangardei de asemenea, pretinde ca rolul culturii este cel a de produce noutate, de a lasa formele culturale sa participe la o concurenta asa-zis libera. De fapt si una si cealalta din culturi, doresc sa ocupe spatiul public pentru autorizarea formelor lor de diseminare. Educatia este pregatita pentru cresterea unui public apt sa ceara o anumita cultura, de aceea o eductie liberala. Atât cultura de avangarda cât si cea oficiala depind de actorii care sunt în general intelectualii, profesionistii culturali, ce actioneaza într-o directie ori alta.
Se cuvine sa facem o deosebire între intelectuali si asa numita intelighentie, deoarece aceasta din urma a fost folosita mai cu seama în tentativa de a instala o cultura alternativa în Europa de Est, în epoca razboiului rece si a comunismului, tentativa care a reusit, dupa parerea noastra doar în anumita tari cu un puternic fundal al culturii religioasa, în special cel dat de confesiunea catolica. Deosebirea consta ca în traditia occidentala, intelectualul mizeaza doar pe valorile proprii si pe ideea de mic burghez, (Bourdieu), pe când intelighentul este preocupat în baza traditiilor narodniciste-iluministe de "înaltarea întregului popor". Intelectualul se considera propria sa sursa de autoritate, ori mai bine spus considera ca opera pe care o desavârseste îl autorizeaza sa existe si sa aspire la un statut social pe care nu îl da statul, ci societatea. Pentru intelectualul occidental societatea este mai veche decât statul. Intelectualul de acest tip se considera în "serviciul" societatii. Pe de alta parte, intelighentia s-a simtit mereu datoare sa renunte la individualitatea pentru a se pune în slujba unui popor, a unei comunitati care trebuie sa fie repusa în drepturi, adica educata, etc. prin acest sacrificiu, abnegatie. Intelighentia se ataseaza unei viziuni totalitare asupra societatii în care statul, societatea, poporul coexista într-un tot unitar, care tinde sa fie chiar armonic.în acest model nu exista ceea ce societatea capitalista liberala numeste separarea puterilor,, domnind o asa numita etica a unanimitatii.
|
