CULTURA UNIVERSALA SI CULTURA NATIONALA. CULTURA SI IDENTITATE NATIONALA, ETNICA, DE GRUP. CULTURA ETNICA SI CIVILA
A defini cultura ca pe un atribut universal al umanitatii, avānd īn acelasi timp radacinii nationale nu mai este o noutate pentru zilele noastre. Avem de a face mai degraba cu un aspect de clasicizare al definitiei de mai sus, prin aceea ca relatia tot-parte care este reprezentata īn formula de mai sus a fost puternic ideologizata. De fapt atunci modul teoretic īn care universalul exista implica localul si invers nu este de regasit īntrutotul īn politicile culturale aplicate īn actualitate. S-ar putea spune ca īn lumea de azi definita prin consumatorism cultural, o asemenea formularea apare drept una de prestigiu cultural, de legitimare prin care se realizeaza un fel de consens al reprezentativitatii culturale, un simbol al prezentei totalitatii co 323j91d mponentelor, decāt una prin care realitatea culturala sa fie transparenta. Asistam de fapt la reproducerea continua a unui hegemonism cultural, la faptul ca diferentele culturale existente nu produc nicidecum o egalizare de sanse pentru culturile marginale, ca exportul de moda cultura si de uniformizare este mai nitens decāt oricānd. Īn acest sens se poate pune īntrebarea daca relatia teoretica exprimata mai sus mai acopera ceva dintr-o realitate atāt de diferita ? Sa ne īntrebam asadar cāt de nationala mai este o cultura care are doar ambitia de a fi exportata, ci si certitudinea respectiva, asa um este cea americana, britanica, franceza, etc. Fata de aceste exemple avem cazul unor culturi mai putin ori chiar deloc cunoscute, printre care si cultura noastra. Merita de asemenea sa remarcam faptul ca atunci cānd Goethe formula principiul de literatura universala, iar romanticii germani puneau īn actiune conceptul de comparatism īntre diverse culturi ale contemporaneitatii, mai cu seama cele ale Occidentului si Orientului, se avea īn vedere doar o harta culturala a Europei reduse. Conceptul formulat īn acea epoca, purtānd consecintele unui iluminism teoretic si optimist nu mai corespunde īn aplicatiile sale tehnologiei culturale de azi, dupa cum nu se poate pune ca este actualizat de īntelesul care este acordat azi termenului national. Sa ne reamintim ca "cultura nationala" a fost un atribut de seama a societatii capitaliste, a devenit unul in punctele forte ale romantismului cultural si politic de asemenea, dar a degenrat prin exagerari xenofobe si rasiste la o dimensiune fundamentalista. Omul universal si cultura universala sunt tributare europocentrismului, si daca dorim sa cunoastem ce s-a īntāmplat de fapt īn profunzimea relatiei de fapt antagonice dintre universal si national, atunci trebuie sa renuntam cel putin pentru o vreme la dorinta de a construi ierarhii totalizante. Relatia universal-national este o asemenea relatie. Se poate pune īntrebarea ce este universal īn cultura tarilor carora li s-a impus un regim autocratic fie de dreapta ori de stānga, iar faptul ca au fost excluse de la standardele culturale ale excelentei, asa cum acestea au fost constituite īn Occidentul liber si democratic, īnseamna oare ca aceste (numeroase) tari nu au avut pentru perioade lungi de aproape u jumatate de secol, cultura ? Daca au avut atunci cum se integreaza aceasta cultura sa spunem minora, cea a razboiului rece, ori a dictaturii, īn cadrul unui concept universal ? Nu ar trebuie oare redefinita chiar relatie dintre universal si national, pornind de la acest impas ?
O alta fateta a chestiunii este cea a termenului "national" īn cultura. Īn epoca a ceea numim postcomunism si postcolonialism este dificil sa creditam termenul national cu ceea era acumulat din aspiratiile revolutiilor de la 1848. De asemenea, fata de proiectele unei realitati politice federaliste, termenul national este o reactie de aparare mai degraba decāt una de perspectiva. Termenul de national a fost formulat īn epoca de glorie a unei constructii identitare, cānd prin cultura nationala se percepea mai cu seama descoperirea unui strat fundamental al unei comunitati, apartinānd exlusiv al acesteia, dincolo de orice influente ori confluente. Descrierea etnografica, discursul despre etnogenezele diverselor comunitati, diferentele psiho-lingvistice, etc, au concurat pentru diversificarea a cāt mai multe asemenea entitati nationale, aparate de organisme statale, care se legitimau astfel pe o comunitate culturala solid ancorata īn realitatea culturala. Dar de multe ori statul si formarea natiunii au coincis, daca nu chiar formulele statale, politice au prevalat īn constituirea celor culturale exista chiar un decalaj considerabil, mai cu seama la statele asa-zis tinere pentru care cultura nationala coincide cu momentul afirmarii culturale propriu-zise. Insurgenta localismului care se poate observa azi, este un raspuns la "modernitatea" nationalului, īn sensul ca realitatea nationala nu poate fi exclusa, nici redusa la o entitate reactiva, retrograda si opusa procesului de modernizare si democratizare. Asistam la o redefinire, daca nu chiar la o reconstructie a nationalului, a natiunii, dupa dramaticele consecinte ale razboiului rece si autoritarismului ideologic. Cultura nationala se afla īntr-o relatie de contextualizare culturala cu ceea ce am numi cultura universala ori mai degraba globala.
O alta dezvoltare pregnanta a culturii moderne este legata de cultura de grup. Prin aceasta īntelegāndu-se grup minoritar, opus unei culturi majoritare. Noutatea īn acest aspect nu o reprezinta aparitia unei disensiuni fie si profunde īntre majoritatea si minoritate, ci mai cu seama politicilor de emancipare care se pun seama pe importanti grupului care dovada a democratizarii culturii. Trebuie mentionat faptul ca grupurile elitiste ori de putere nu sunt o realitate a zilei de azi, dar ele nu s-au denuntat printr-o politica de separare fata de majoritate, ci dimpotriva au īncercat si au reusit īn numeroase cazuri sa acapareze majoritatea, impunāndu-se si legitimāndu-se ca apartinānd tuturor. Dupa exemplul liberului arbitru care reflecta azi afilierea religioasa, trebuie sa urmarim cum diversitatea grupurilor asigura de fapt un nivel al globalizarii. Existenta unei strategii de subversiune prin care grupul ataca cultura majoritatii, cerānd mereu noi asigurari de imdependenta, īnseamna aplicarea unei politici de balanta īn care nici un model nu trebuie sa prevaleze asupra celuialt, majoritarul ca si minoritarul.
Schimbarea cea mai importanta care s-a petrecut īn acest context de permanenta confruntare culturala productiva, este trecerea de la o cultura etnica la una civica. Desi mai mult un deziderat decāt o realitate larg īmpartasita, aceasta trecere are totusi atributul unei noutati care se petrece sub ochii nostri prin doua elemente: tehnologia culturala si imaginarul.
|
