Cantecul de leagan
La fel ca si folclorul copiilor, cantecul de leagan face parte din ceea ce se numeste categoria universala a creatiilor populare. Daca pentru folclorul copiilor, elementul specific este jocul, pentru cantecul de leagan - specie a cantecului liric - elementul distinctiv consta din rara muzicalitate a frazei, bogatia imaginilor poetice, tempoul linistit, alternanta ritmului prozodic iambic cu cel trohaic (cu preponderenta iambului) si o tematica literara legata de dragostea mamei fata de copil, gingasia si sentimentele profunde acestuia. Precedat de refrene cu 434i85e textul "nani, lui, lui, abua", randurile melodice ale acestor cantece se desfasoara pe versurile intotdeauna octosilabice, cu numeroase rime interioare si variate diminutive.
"Categorie similara a folclorului, cantecul de leagan are o functie precisa in existenta umana, fiind interpretat in scopul linistirii si adormirii copilului, apare deci in anumite circumstante familiale, iar ca tematica se afla la granita dintre lirica rituala si cea profana si, totodata, in orizontul infantil cu toate ca este practicat de adulti, face parte din folclorul copiilor si folclorul adultilor, la randul ei grupa folclorica pentru copii cuprinde, pe langa cantece de leagan si cantece de jucat, care constituie liantul spre adevaratul folclor al copiilor"
I. 6. Cantecul propriu-zis
Intr-un mod mai putin explicabil, cand ne referim la cantecul propriu-zis, avem in vedere in special creatiile neocazionale, cu un continut tematic eterogen alcatuit, din creatii recente nu de putine ori straine stratului traditional folcloric.
Ca lucrurile nu stau in acest fel, ne-o indica atat tratatele de folclor, cat si studiile temeinice realizate pe aceasta tema de catre Belà Bartok, Tiberiu Alexandru, Alexandru Amzulescu, Gh. Ciobanu, Ilarion Cocisiu, Traian Marza, Mihai Pop si multi altii.
Acesti cercetatori au observat ca materialul sonor al cantecelor propriu-zise este extrem de divers de la o regiune la alta, fapt ce a condus la stabilirea anumitor trasaturi ale diferitelor graiuri zonale sau dialecte, atat lingvistice si muzicale: dialectul daco-roman, dialectul aroman, megleno-roman si istro-roman. La randul lor, dialectele se impart in subdialecte: transilvanean, muntean, moldovean in interiorul carora se pot identifica graiurile muzicale caracteristice vetrelor folclorice sau a zonelor geografice restranse. In stilul vechi dialectal daco-roman, identificam principalele trasaturi ale cantecului propriu-zis gen muzical aflat sub influenta sistemului versificatiei, cel care confera randului melodic atat dimensiunea, cat si sistemul ritmic (parlando-rubato, giusto silabic, aksak, ritmul copiilor), modul de organizare a formulelor melodice (prioritare fiind pentatonicul si modurile naturale) structura frazei muzicale, cadentele, ornamentarea si modul in care textul se asociaza cu melodia.
Cantecul propriu-zis se caracterizeaza prin legatura dintre textul poetic si melodie si in transparenta imaginilor poetice in structurile sonore muzicale. In graiurile fiecarei provincii romanesti sunt identificate teme precum cele izvorate din trairile sufletesti puternice din sentimentul de dragoste si dor, dar si din impresionanta tematica de jale. In special creatii care provin de la sfarsitul sec. XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea, se remarca repertoriul cu tematica de instrainare, de recrutare, de catanie si de razboi. Aceste creatii au o valoare mai mult istorica, edificatoare fiind tematica de dor si dragoste, pe care o intalnim atat de des in repertoriile solistilor profesionisti actuali.
In tratatul de folclor muzical profesorul Gh. Oprea caracterizeaza un detaliu graiurile muzicale: "Trasaturile unui grai muzical nu se evidentiaza peste tot cuprinsul zonei, ci mai ales in acele centre de intensitate - grupuri de sate - care mentin cel mai fidel particularitatile specifice.
Aceasta nu inseamna ca in celelalte tinuturi cantecul este mai putin prezent; il intalnim atat in Transilvania, cat si in Muntenia si Moldova, zone de interferenta, care ne apar interesante sub aspectul unor anumite influente intre graiuri, facilitandu-ne intelegerea "puterii" de extindere a acestora si intarindu-se convingerea asupra unitatii subdialectale si dialectale"
Asadar, in folclorul romanesc sunt identificate: graiul sud-ardelenesc, graiul banatean, graiul bihorean, graiul nasaudean, graiul maramuresean, graiul Transilvaniei de centru, graiul din nordul Munteniei sau Muntenia subcarpatica, graiul moldovenesc, cu cele trei zone: de nord, centrala si de sud, graiul Olteniei de nord-vest si zona sudica si graiul Dobrogei caracterizat printr-un stil eterogen datorat mozaicului de populatii, atat de etnie romana, cat si din tarile apropiate.
In cantecul propriu-zis modern se constata o puternica variatie de la o zona folclorica la alta, datorita fenomenului de contaminare si de intrepatrundere intre diferite graiuri zonale:
"Variatia este nu numai intamplatoare, intuitiva ci, uneori, este si constienta. Ea se intrepatrunde cu ceilalti factori de ordin intern, contaminare ce este inlesnita de inrudirea dintre anumite pasaje melodice, cat si de relatia laxa dintre continutul textului si melodie
In vremurile mai vechi, melodiile au circulat datorita transhumantei, refugierilor; unitatea dialectala s-a mentinut si in perioada asa-ziselor "economii inchise" medievale, chiar daca atunci s-au produs si diferentierii stilistice zonale. Epocile ulterioare, caracterizate prin deschideri economico-sociala din ce in ce mai mari, au favorizat treptat circulatia mai intensa a bunurilor culturale, a muzicii pop, pe langa lautari au intervenit tiparul, scoala, armata, iar mai aproape de noi au aparut diversele mijloace mass-media"
|
