Unul dintre savantii moderni care a fost preocupat de terminologia cromatica este francezul Michel Pastoureau. Incepand cu anii 80, se dedica mai ales istoriei culorilor, devenind unul dintre cei mai importanti specialisti in acest domeniu pe plan international. In cartea sa Albastru. Istoria unei culori [Cartier, Chisinau, 2006] Pastoureau afirma ca orice istorie a culorilor nu poate fi decat o istorie sociala. Anume societatea este cea care "face" culoarea, o defineste si ii confera sens, ii construieste codurile si valorile, ii organizeaza practicile si-i stabileste mizele. Problemele culorii sunt odata si pentru totdeauna probleme sociale, deoarece fiinta umana nu traieste de una singura, ci in societate.
Vorbind despre culori si despre istoricul acestora, ar trebui sa incepem de la perioada in care oamenii au realizat primele picturi parietale.
Analiza lexicului specializat din domeniul artelor plastice demonstreaza importanta termenilor cromatici utilizati si definiti in alta maniera decat in lexicul comun.
O atentie foarte mare se acorda in ultima perioada simbolisticii culorilor, semnificatia carora este tratata la diverse popoare in mod diferit atat in arta, literatura, cat si in religie.
Aceste aspecte ale terminologiei cromatice sunt foarte interesante si captivante, dar vom incerca sa abordam problema data din alt punct de vedere.
Termenii cromatici tin nu numai de artele plastice, dar se interfereaza, mai mult sau mai putin, si cu alte domenii: industria textila, industria confectiilor, industria alimentara, horticultura, medicina, constructiile etc.
Pornind de la cele sapte culori ale spectrului solar, actualmente se cunosc nenumarate amestecuri cromatice, nuante redate prin termeni simpli sau compusi (sintagme formate din doua sau trei componente), iar ochiul uman poate distinge peste 700 de nuante si fiecare din ele isi are numele sau.
Domeniul terminologiei cromatice este mai putin explorat si desigur ca acesta este motivul aparitiei diverselor dificultati atat de traducere, cat si de ortografiere.
Terminologia cromatica este incadrata din punct de vedere gramatical in clasa adjectivului, constituit din adjective flexibile sau variabile si din adjective neflexibile sau invariabile.
Adjectivele invariabile nume de culori sunt mai putin numeroase decat cele variabile. Numarul lor, neinsemnat in fondul vechi, este in crestere in limba moderna, prin diverse neologisme de circulatie mai larga sau mai restransa.
Cele mai mari dificultati apar la utilizarea adjectivelor invariabile ce redau denumiri de culori simple, mixte sau nuantate.
Dupa structura, se deosebesc:
- adjective invariabile simple: acaju, azur, bej, bianco, bordo, corai, crem, ecarlat, ecru, frez, grej, grena, gri, indigo, izabel, kaki, lila, maro, mov, mustar, oliv, oranj, roz, turcoaz, vernil etc.;
- adjective invariabile compuse scrise cu cratima.
Se scriu cu cratima adjectivele invariabile compuse cu structura:
- adjectiv + substantiv: bleu-gheata, bleu-petrol, gri-argint, gri-fier, gri-perle, gri-sobolan etc.;
- adjectiv + adjectiv: grena-lucios,
roz-oranj, alb-ecru,
alb-negru etc.;
- adjectiv + adverb (uneori provenit din participiu):
mov-deschis, roz-inchis, frez-aprins,
verde-pal, alb-murdar etc.
Pornind de la ideea ca adjectivele invariabile au o singura forma pentru toate genurile, numerele si cazurile, am incercat sa confruntam diferite variante de scriere ale acestora atestate in dictionarele ortografice si in lucrarile de specialitate.
Adjectivele simple: acaju, azur, bej, bianco, bordo, corai, crem, ecarlat, ecru, frez, grena, gri, havan, indigo, ivoar, ivoriu, izabel, kaki, lila, maro, mov, mustar, ocru, oliv, oranj, roz, turcoaz, vernil etc., conform dictionarelor explicative si ortografice, sunt invariabile si deci nu pot primi flective gramaticale. Insa "Unele dintre adjectivele de mai sus tind sa se adapteze, in limba vorbita, la diferite tipuri flexionare. De pilda, kaki este folosit si ca adjectiv cu trei forme flexionare: veston kaki, manta kakie, pantaloni kakii, pe cand bleumarin, mov si roz (fusta bleumarina, rochie mova, fata roza, fete roze) tind sa se adapteze la adjectivele variabile cu patru forme flexionare", se constata in Gramatica limbii romane. Vol. I. Cuvantul, Academia Romana, Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2005.
E suficient sa privim emisiunile TV, sa rasfoim revistele de moda pentru a constata ca nu numai adjectivele invariabile citate mai sus sunt supuse flexiunii, dar si altele (etate vernila, saliva vernila, imagine alb-neagra etc.). E o problema care consideram ca poate fi solutionata prin respectarea normelor ortografice in vigoare fara a accepta variantele impuse de limba vorbita, excluzand faptul ca unii accepta ideea ca "uzul dicteaza".
Un alt semn de intrebare este provocat de utilizarea adjectivelor compuse in componenta carora cel de-al doilea element este un adverb, de multe ori cu nuanta de participiu: albastru-deschis, verde-inchis, verde-pal, rosu-aprins etc. Din gramaticile clasice stim ca aceste adjective compuse se scriu cu cratima, fapt confirmat si de una dintre cele mai noi lucrari academice, Gramatica limbii romane (cit.).
In Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane al Academiei Romane (DOOM, 2005) sunt incluse si cateva exemple de adjective compuse. E greu de sesizat din ce considerente in cadrul adjectivului compus albastru-azuriu adj., m., pl. albastri-azurii, art. albastrii-azurii; f. albastra-azurie, pl. albastre-azurii sunt supuse flexiunii ambele elemente de compunere, iar in cadrul compusului alb-galbui adj. m., f. alb-galbuie pl., m. si f. alb-galbui doar al doilea element.
Adjectivele compuse din adjectiv + adverb ce exprima nuante de culori se considera invariabile, dar in DOOM este introdus cuvantul albastru-deschis cu flectivele sale gramaticale de pl. albastri-deschis, art. albastrii-deschis; f. albastra-deschis, pl. albastre-deschis (ar fi fost justificat sa fie inclus si cuvantul albastru-inchis). Sa intelegem din acest exemplu ca si in cazul acesta DOOM-ul este fidel principiului sau de a reduce "decalajul, inevitabil, dintre norma academica, mai conservatoare, si uzul real al limbii romane literare actuale"? Principiul respectiv e sustinut si de noua Gramatica a limbii romane, considerand ca ar fi normal ca primul termen sa primeasca flexiune, iar cel de-al doilea sa ramana invariabil. Poate am fi de acord cu aceste norme, daca nu am fi indusi in eroare de alte dictionare, mai vechi si mai noi. In NODEX [Noul dictionar explicativ al limbii romane, Litera International, 2002] sunt frecvente cazurile de utilizare a adjectivelor compuse invariabile in care al doilea element de compunere sau ambele elemente de compunere primesc flective, de exemplu: "Care este de culoare albastru-inchisa" (corect: albastru/stri/a/e-inchis); "Materie coloranta cafenie-inchisa." (corect: cafeniu/e/ii-inchis); "Mamifer nordic, cu blana foarte pretioasa, de culoare bruna-deschisa" (corect: brun/a/e/i-deschis); "Care are culoarea violet-deschisa a florilor de stanjenel" (corect: violet/ti/a/e-deschis); "folosita pentru fabricarea unei culori rosii vii." etc. Astfel de inconsecvente intalnim si in dictionarele explicative.
Admitem ca savantii ar putea gasi explicatii de ordin contextual, semantic, lexical pentru aceste variante si multe altele utilizate atat in literatura de specialitate, cat si in uriasul volum de literatura artistica, didactica si, mai ales, in mass-media, atunci insa raman singuri in fata semnului de intrebare utilizatorii de dictionare, acestia fiind doar elevi, studenti, profesori, medici etc.
Bibliografie
Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane, Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", Academia Romana, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2005, editia a II-a revazuta si adaugita.
Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1975.
Gramatica limbii romane. Vol. I. Cuvantul, Academia Romana, Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2005.
Noul dictionar explicativ al limbii romane, Litera International, 2002.
Mioara Avram, Gramatica pentru toti, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1986.
Angela Bidu-Vranceanu, Lexic comun, lexic specializat, Bucuresti, 2002.
Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, Cartier, Chisinau, 2006.
|
