Estetica postmoderna Arta corporala

Facultatea de Arte Plastice Decorative si Design

Program Masterat Arte Vizuale

Estetica postmoderna

Din cele mai vechi timpuri p na astazi,  semnele-puncte,  pete sau linii-pictate direct pe piele au avut n primul r nd un rol de comunicare.  Pentru pieile rosii,  fata era un adevarat buletin de stiri.  Un Cirokee gata de lupta avea un ochi vopsit n negru iar celalalt alb.  Dupa uciderea unui dusman,  un indian apartinând tribului Hidasta îsi imprima palma nnegrita pe barbie iar femeile Kiowa,  care îsi asteptau sotii victoriosi,  îsi vopseau cu rosu-caramiziu orbitele si obrajii. 

Tatuajul

Tatuajul fixeaza un desen pe piele prin ntepare,  ceea ce permite 12312d310m patrunderea pigmentilor sub epiderma n societatile primitive,  n care nsemnele functiilor fiecarui individ n trib erau pictate pe trup,  fixarea definitiva prin tatuare era singurul mijloc prin care comunitatea se apara de posibile substituiri. 
Dupa raspandirea crestinismului,  tatuajul a fost interzis in Europa,  acesta nsa continu nd sa fie practicat n Orientul Mijlociu si n alte parti ale lumii. 
Tatuajul a fost practicat mai ales de calatorii prin tinuturi ndepartate.  Se spune ca pe la 1700 moda tatuajului a fost rasp ndita n Europa de marinariii care au venit n contact cu triburile din Pacificul de sud. 
Popular mai ales n mediul marinarilor,  tatuajul a fost interzis n 1909 de guvenul SUA care conditiona astfel acceptarea noilor recruti.  Anii '40 reprezinta un moment de expansiune maxima a modei tatuajului,  expansiune care a continuat p na astazi

Primele manifestari a ceea ce numim astazi tatuaj au aparut întâmplator, cu aproximativ 12.000 de ani î.Hr. Exista mai multe presupuneri cu privire la aparitia acestei forme de arta corporala. Una dintre el lanseaza ipoteza conform careia cei care aveau rani pe corp, încercau sa le vindece prin frecarea cu cenusa. În urma cicatrizarii zonelor afectate ramâneau urme negre, asemanatoare unor desene. Alta varianta luata în considerare e îmbinarea accidentala a doua forme de arta corporala deja existente, si anume scarificarea si pictura corporala.

Inscriptiile pe piele si autoprovocarea cicatricilor au devenit în scurt timp o traditie puternic încarcata simbolic, reprezentând fie statutul social, fie apartenenta la un anumit grup sau starea de doliu.

Se pare ca termenul "tatuaj" provine de la cuvântul tahitian "tatu", care semnifica "a însemna / a marca". Conform altor surse, de la termenul polinezian "tatao" (a tapa) s-ar fi format denumirea actuala. Aceasta manifestare a artei (una dintre cele mai vechi) nu a aparut undeva anume, ci s-a practicat simultan în mai multe zone, sub diverse forme.

La origine, tatuarea pielii îndeplinea un rol esential în cadrul ritualurilor antice si nu a fost întotdeauna o practica permisa; de-a lungul timpului, a devenit chiar subiectul unor dispute majore. Cei care realizau desene pe piele lucrau în conditii mizere, iar adeptii lor erau adesea considerati ca fiind "ciudati" care calatoreau impreuna cu circarii si se implicau în spectacole controversate.

Dupa Al Doilea Razboi Mondial, obiceiul a devenit cu atât mai blamat cu cât era asociat delincventei juvenile si stilului "biker". În cultura americanî, în general, tatuarea pielii nu era foarte apreciata. În anul 1961, izbucnirea unor epidemii de hepatita si a unor forme de intoxicatii ale sângelui, a dus la interzicerea practicii în mai multe zone.

Desi existau saloane dotate cu instrumentele necesare realizarii tatuajelor, putini le utilizau în mod corespunzator. În plus, presa bombarda pe buna dreptate publicul cu informatii denigratoare pe aceasta tema.

În mintea societatii saizeciste simbolistica tatuajelor era fara exceptie asociata marinarilor, criminalilor sau prostituatelor, marcând clar apartenenta la "clasa de jos" a societatii. Nu exista o modalitate mai buna prin care star-urile rock sa îsi manifeste indignarea fata de moralitatea vremii, decât prin afisarea unui tatuaj. Artisti ca Janis Joplin au revolutionat însa stereotipurile în body art, asa cum au facut-o si în muzica. Desenul de pe piele devenise un brand care urla a rebeliune, ceea ce în anii '60 înca era socant.

Tot în acea perioada, perspectivele s-au schimbat radical, odata cu aparitia lui Lyle Tuttle, cel care a reusit sa foloseasca influensa mediatica pentru a aduce în plan pozitiv imaginea peiorativa sub care se afla arta "decorarii pielii". El a tatuat corpurile unor celebritati ale vremii, în principal femei, pe care le-a adus apoi în lumina reflectoarelor. Initiativa a fost un succes, de vreme ce marile reviste si posturi de televiziune îl abordau frecvent pentru a oferi publicului diverse informatii despre tatuaje.

La începutul anilor '90 se producea o renuantare a fenomenului, iar semnificatia tatuajelor s-a redus la mercantilism într-o societate care parea ca se îndreapta cu pasi repezi spre desacralizare. Astazi, traditia revine cu forte noi sub forma unui trend în continua dezvoltare. Desi amatorii moderni nu sunt motivati de aceleasi principii pe care le aveau în vedere creatorii erei de început a tatuajelor, înca se tine cont de o parte a simbolisticii antice.

Astazi nimic nu mai e la fel. Din era rock tatuajele au pasit spre noi orizonturi si momentan sunt preferate de tot mai multe celebritati pop, aflate constant în postura de modele pentru noile generatii, fiind mai degraba accesorii la moda decât reflectii ale unor concepte.

Body art-ul a fost adoptat si în cadrul unor manifestari ample, cum ar fi festivalurile gay sau prezentarile de moda excentrice. În alta ordine de idei a fost pur si simplu o modalitate de epatare a tinerilor dornici de emancipare, a gastilor din cartierele marginase ori a detinutilor din penitenciare, pentru care tatuarea corpului devenise echivalenta cu atitudinea de tip "macho".

Pictura corporala

Bodypainting-ul, spre deosebire de tatuaje sau de piercing, este o forma temporara de arta corporala. Se mentine pe corp o perioada de câteva ore sau, în cel mai bun caz, câteva saptamâni, în functie de substantele folosite.

Considerat cea mai veche forma de arta corporala, bodypainting-ul este înca practicat de populatii ramase la nivelul dezvoltarii tehnologice paleolitice. Folosita initial în cadrul ceremoniilor magico-religioase, în zilele noastre ea si-a pierdut sensul spiritual rezumându-se la manifestari excentrice în cadrul festivalurilor de profil. Anii 60, pictura corporala a luat un mare avânt odata cu liberalizarea mentalitatii occidentalilor. Un bun pretext pentru exhibitionism, amatorii acestui gen artistc sustin ca pelicula de vopsea aplicata pe piele ascunde nuditatea asemeni unui articol vestimentar. Se pune o întrebare fireasca: este decenta nuditatea publica integrata în cadrul unui fenomen asa zis artistic?

De secole, actorii si clownii din toata lumea si-au pictat chipurile - si uneori trupurile - si continua sa faca acest lucru si în ziua de azi. Machiajul feminin din zilele noastre poate fi considerat, la rândul sau, o forma de pictura faciala.

Începând cu anii '60 a avut loc o renastere a body-painting-ului în occident încurajata fiind de liberalizarea mentalitatii vesticilor privind nuditatea. Chiar si astazi mai persista dezbaterea privitioare la valoarea artistica. Însa adevarata revitalitalizare a genului a  avut loc în orasul Chicago, anul 1933 în cadrul festivalului World'Fair, unde Max Factor a starnit un scandal imens,  fiind arestat împreuna cu modelele sale pentru tulburarea linistii publice.

Pictura corporala este practicata si astazi în sensul glorificarii personale ale unor artisti precum Jana Sterbak, Rebecca Horn, Zouri Messen-Jaschin sau Javier Perez.

Nu este obligatoriu ca body-painting-ul sa ocupe întreaga suprafata a trupului. Culoarea se poate aplica si  pe anumite parti neacoperite de haine.

Arta corporala are mai multe directii de manifestare. Între anii 1950 si 1960, artistul francez Yves Klein a folosit o tehnica inedita pentru acea vreme. Artistul a conceput o serie de lucrari reprezentând imprimarile corporale ale unor femei vopsite în prealabil de la genunchi pâna la gât. Klein a intitulat seria de lucrari "Anthropometries".  Efectul produs de aceasta tehnica creeaza transferul de imagine asemeni unei reflexii a curbelor fizicului feminin. Rezultatele acestei tehnici devin deosebit de interesante în functie de miscarile trupurilor si a culorilor folosite.

Festivalurile de arta corporala sunt o modalitate prin care artistii, atât amatorii cât si profesionistii, îsi fac cunoscute abilitatile. Marele festival "World body-painting" de la Seeboden, Austria, este un eveniment ce reuneste artisti din întreaga lume si este vizitat de mii de persoane dornice sa admire creatiile participantilor.

Festivaluri asemanatoare au loc si în SUA - American Body Arts Festival din New Yuork ori US Bodypainting Festival din Albuquerque.

În anii '60 supermodelul Veruschka este prezenta în numeroase proiecte ce implica body-art-ul, fiind o adevarata muza a artistilor specializati. Imaginea ei apre în volumul "Transfigurations" a fotografului Holger Trulzch. Alte albume în care apare acest model sunt  "A fleur Peau" si "Diankonoff" ale artistului Serge Diakonoff, ori în volumul Joannei Gair- "Paint un licious".

De la începutul anilor 1990, body-painting-ul a denenit mult mai usor acceptat în SUA si din ce în ce mai muti artisti se alatura comunitatii mondiale. Primele galerii care au acceptat prezenta body-painting-ului în cadrul performance-urilor sunt cele din orasul Sacramento, SUA, în 2006.În acelasi an s-a deschis prima galerie exclusiv dedicata picturii corporale. Aflata în New Orleans, SUA, galeria a fost înfiintata de Craig Tracy.

Scarificarea

Scarificarea este un alt gen de arta corporala a carei origini se pierde în negura timpului. Scarificarea a fost folosita cu diverse scopuri într-o mare varietate de culturi primitive. Foarte des întâlnita este scarificarea ca parte a ritualurilor de trecere din stadiul de adolscenta la cel de maturitate. Rolul acestei dureroase forme de arta corporala este acela de a provoca o suferinta purificatoare, initiatica. Aceasta mentalitate este des întâlnit în Africa, Australia si în Noua Guinee - zona râului Sepik.

Scarificarea deliberata prin arderea pielii - numita branding - a fost folosit în istorie pentru a marca sclavii si criminalii. Scarificarea era aplicata în zone usor vizibile pentru a identifica starea sociala a persoanei însemnate, având forme si întelesuri variabile. Spre exemplu, în Franta secolului XVII, pedeapsa pentru tradarea de tara era pedepsita prin arderea cu fierul înrosit în foc, iar cicatricea avea forma unui crin, semnul regalitatii franceze.

În Noua Zeelanda bastinasii au dezvoltat o forma de arta corporala denumita "Moko", o îmbinare între scarificare si tatuare. Nativii maori considera ca în lipsa acestor îmnseme tribale, trupul uman poate fi considerat ca fiind dezbracat. Fiecare persoana era individualizata foarte clar, grafismele incizate în piele oferind privitorului numeroase informatii privitoare la statutul social al individului. Unii lideri tribali au folosit acest model personal ca pe niste semnaturi pe actele încheiate cu europenii.

În unele culturi africane barbatii considerau femeile scarificate mult mai atragatoare, cicatricele demonstrând si faptul ca aceasta atinsese vârsta maturitatii sexuale.

Surse istorice ne informeaza asupra faptului ca si triburile hunice, de origine asiatica practicau scarificarea faciala

Scrificarea nu este o arta precisa. Punerea ei în practica variaza în functie de  adâncimea taieturii, tipul de piele, modul de vindecare, toate aceste motive determinând o oarecare impredictibilitate a rezultatului.

Organismul creaza cicatricea, nu artistul. Trebuie tinut cont de faptul ca metoda arerezultate diferite de la o persoana la alta si mai ales ca cicatricile au tendinta de a se aplatiza, creea ce înseamna ca în final modelul va fi mai putin evident.

Brandingul este o forma de arta corporala ce presupune un model de fier înrosit în foc care,  presata pe piele ceaza arsuri cu aceeasi forma. Totusi este indicat ca modelele sa nu fie aplicate simultan ci pe rând. Spre exemplu, pentru a obtine forma literei "V" este preferabila arderea a doua linii separate cu o singura piesa de metal.

Brandingul laser este o tehnica numita si "branding prin electrocutare".  Aparatul care produce acest gen de scarificare seamana mai mult cu un aparat de sudura decât cu un laser medical, desi este indicata folosirea acestuia din urma. Electodul produce scântei care distrug pielea, tehnica fiind mult mai precisa comparativ cu altele de acest gen deoarece permite reglarea profunzimii arsurii

Brandingul "la rece" este o metoda mult mai rar folosita. Este identica brandingului încins cu exceptia faptului ca metalul nu este supraîncalzit ci supus la o raceala extrema cu ajutorul azotului lichid. Rezultatul acestei tehnici neobisnuite este faptul ca în zona afectata parul va creste mult mia deschis la culoare, nelasând în urma nici o denivelare a pielii.

Înciziile executate în piele având scopuri estetice nu trebuie confundate cu auto-mutilarea desi implica acelasi proces de crestare a corpului. Liniile sunt tîiate în mod normal cu bisturiul, desi exista si alte metode prin care scarificarile pot fi executate.

Tehnica denumita "Ink rubbing"- folosita în special de populatiile maori din Noua Zeelanda- consta în introducerea cernelii ori a unui alt colorant în rana deschisa, având efectul unui tatuaj.

O alta tehnica este "jupuire" , presupune îndepartarea unei zone mari de tesut. Initial modelul dorit este chitat prin taieturi fine pentru ca apoi pielea sa fie eliminata. Cicatricile rezultate au o textura foarte fina.

Un alt stil rar întâlnit in occident, denumit "paking", este mult mai întâlnit în Africa. Tehnica presupune introducerea sub piele a unor corpuri straine pentru ca cicatricea sa fie mult reliefata. În SUA, acest gen de scarificare a început sa aiba un succes rasunator.

Body-piercing-ul

Body-pearcing-ul este arta care presupune taierea sau perforarea a unei parti a corpului uman pentru a crea un orificiu care serveste introducerii unui obiect decorativ. Este o forma de modificare corporala, normele culturale- religie, spiritualitate, moda, erotica, conformism sau de identificare cu o anumita societate umana.

Dovezile istorice demonstreaza ca în vremurile stravechi body-pearcing-ul a fost practicat de populatiile din întreaga lume. Numeroase trupuri mumificate înca pastreaza semnele body-pearcing-ului, inclusiv cea mai veche dintre el, trupul congelat al lui Otzi, datând din perioada Neolitica, în Valentina Trujillon, Alpii Italieni.

Cerceii au fost purtati ca decoratiuni de catre barbati în numeroase zone ale globului. Însa nu numai urechile sunt supuse acestui obicei, dar si nasul ori buzele, obiceiuri pastrate de-a lungul timpului în cadrul unor comunitati.

Body-piercing-ul în perioada moderna s-a impus în constiinta publicului datorita influentei minoritatilor sexuale si a subculturilor urbane. În 1967 bijutierul New-Yorkez Jim Ward s-a alaturat clubului gay New York Motorbike si a experimentat piercing-ul în sfârc, iar în Colorado, împreuna cu membrii clubului Rocky Mountaineer Motorcycle, a încercat si piercing-ul genital. În 1973 Ward s-a mutat în West Hollywood, o comunitate gay din Los Angeles unde i-a întâlnit pe Doug Malloy si Fakir Musafar. Împreuna au elaborat tehnicile de baza si principalele elemente ale piercing-ului corporal. Malloy introduce în uz acul hypodermic iar Ward creaza doua bijuterii deosebit de cunoscute amatorilor genului denumite "bead ring" si " threaded barbells" - inele si tevi subtiri de inox decorate cu mici sfere metalice, folosite de publicul larg începând cu anul 1975. În noiembrie 1978, Ward deschide primul magazin de profil în West Hollywood.

La începutul anilor 1980 acest curent se extinde spre Europa si centrele cosmopolitane de pe mapamond. Celebritati precum Madonna ori Axel Rose au contribuit la promovarea printre tineri ale acestor piercing-uri. Se poate spune ca din anul 1991, piercing-ul trece din sfera fetisismului sexual în cea a fetisismului comercial în urma turneului Lollapolooza, un festival muzical. Aceste evenimente au popularizat piercing-ul prin atelierele de profil deschise cu aceste ocazii. Din acest punct,  cerceii introdusi în diverse parti ale corpului devin un "ritual de trecere" din stadiul de licean la cel de tânar adult.

Atitudinea societatii e variata. Unii sustin faptul ca apeleaza la tehnica piercing-ului din motiv spirituale, uneori denumite "primitivism modern", în timp ce altii considera conceptiile acestora ca fiind insultatoare, o simpla deviatie culturala determinata de teribilism. Totusi practicantii acestei metode de automutilare o considera ca fiind o manifestare artistica ori o forma de auto-exprimare. Aceasta practica este folosita de alti amatori ai genului ca pe o metoda de expresie sexuala ori pentru a creste senzitivitatea în acest sens, în timp ce în unele cercuri piercing-ul este parte a sado-masochismului. În multe tari ale lumii, mari categorii de oameni considera piercing-ul dezgustator si refuza angajatilor sa îsi expuna cerceiii la locul de munca, aceasta interdictie facând parte din codul vestimentar.

Piercing-urile permanente, spre deosebire de cele imitative sunt realizate în urma perforarii corpului în diverse zone si introducerea în deschiderea creata a unui obiect decorativ. Acest lucru poate fi realizat fie prin împungere, folosind de obicei un ac medicinal, fie prin îndepartarea tesutului cu ajutorul unui scalpel. Executarea piercing-ului corporal necesita masuri speciale de protectie împotriva bolilor transmisibile, de aceea atelierele de specialitate sunt dotate cu ace de unica folosinta, iar cerceiii sunt steriliaati în prealabil. Suprafetele ce urmeaza a fi perforate sunt si ele dezinfectate, iar cel care savârseste operatia trebuie sa poarte una sau mai multe perechi de mânusi chirurgicale, în functie de complexitatea muncii sale, pentru a evita contaminarea încrucisata. Preferabile sunt bijuteriile din otel inoxidabil ori titan.

O metoda mai neobisnuita în occident este "punctia dermala" care presupune eliminarea unei portiuni circulare de tesut în care este plasata bijuteria. De obicei metoda este utilizata pentru a elimina atât pielea cât si cartilajul urechii. Avantajul acestei tehnici este acela ca perforarea nu îsi reduce dimensiunile decât într-o perioada foarte lunga.

Concluzii

Dupa cum se poate deduce, arta corporala implica numeroase metode de expresie. Marina Abramovic este una dintre artistele care folosesc trupul uman în opera sa. Ea implica în lucrarile sale manifestari coregrafice, scopul artistei fiind colapsul dansatorilor cauzat de epuizare. Un alt artist renumit este Dennis Oppenheim care se autoimplica în propriile lucrari. Artistul, întins la soare se bronzeaza cu o carte pe piept, zona acoperita de aceasta fiind singura nepigmentata în final. În acelasi cadru al artei cororale pot fi cuprinse si manifestari mai excentrice precum dispunerea într-un cadru expozitional al unor trupuri disecate de animale despre care autorul sustine ca au fost modificate într-o maniera artistica, ori a trupurilor umane plastifiate - Gunther von Hagnes, autorul expozitiei Body-World. Artisti precum Yves Klein cu interventiile sale antropometrice, Herman Nitsch cu provocarile sale escatologice, Rudolf Schawarzkogel cu modelele sale aparent maltratate, au adus în antentia publicului acest nou tip de exprimare artistica.

O alta maniera de exprimare este automutilarea, prin care artistul doreste sa transmita mesaje publicului receptor. Aceasta sub categorie aparuta în occident permite abuzul fata de propriul corp în scopuri artistice. Michel Journiac cu actiunile sale inedite "Messe pour un corps" si "Omagiu lui Freud", Gina Pane, Chris Burden ori Peter Stembera sunt doar câteva nume care s-au manifestat în cadrul automutilarii.

Putem presupune ca arta corporala  a aparut în occident ca o forma de revolta împotriva societatii vestice plina de resentimente si idei preconcepute. Eliberarea din moralitatea tipic societatilor iudeo-crestine reprezinta o înlaturare a represiunii tabuurilor moderne.