Facultatea de Arte Plastice Decorative si Design
Program Masterat Arte Vizuale
Estetica postmoderna
Din cele mai vechi timpuri p na astazi, semnele-puncte, pete sau linii-pictate direct pe piele au avut n primul r nd un rol de comunicare. Pentru pieile rosii, fata era un adevarat buletin de stiri. Un Cirokee gata de lupta avea un ochi vopsit n negru iar celalalt alb. Dupa uciderea unui dusman, un indian apartinānd tribului Hidasta īsi imprima palma nnegrita pe barbie iar femeile Kiowa, care īsi asteptau sotii victoriosi, īsi vopseau cu rosu-caramiziu orbitele si obrajii.
Tatuajul
Tatuajul fixeaza un desen pe piele prin ntepare, ceea
ce permite 12312d310m patrunderea pigmentilor sub epiderma n societatile primitive, n care nsemnele
functiilor fiecarui individ n trib erau pictate pe trup, fixarea definitiva prin tatuare era singurul mijloc prin care
comunitatea se apara de posibile substituiri.
Dupa raspandirea crestinismului,
tatuajul a fost interzis in Europa, acesta nsa continu nd sa fie practicat n Orientul Mijlociu si
n alte parti
ale lumii.
Tatuajul a fost practicat mai ales de
calatorii prin tinuturi
ndepartate. Se spune ca pe la 1700 moda tatuajului a fost rasp ndita n Europa de marinariii care au venit n contact cu triburile din Pacificul
de sud.
Popular mai ales n mediul marinarilor, tatuajul a
fost interzis n 1909 de guvenul SUA care conditiona astfel acceptarea noilor recruti. Anii '40 reprezinta un moment de expansiune maxima a modei tatuajului, expansiune care
a continuat p na astazi
Primele manifestari a ceea ce numim astazi tatuaj au aparut īntāmplator, cu aproximativ 12.000 de ani ī.Hr. Exista mai multe presupuneri cu privire la aparitia acestei forme de arta corporala. Una dintre el lanseaza ipoteza conform careia cei care aveau rani pe corp, īncercau sa le vindece prin frecarea cu cenusa. Īn urma cicatrizarii zonelor afectate ramāneau urme negre, asemanatoare unor desene. Alta varianta luata īn considerare e īmbinarea accidentala a doua forme de arta corporala deja existente, si anume scarificarea si pictura corporala.
Inscriptiile pe piele si autoprovocarea cicatricilor au devenit īn scurt timp o traditie puternic īncarcata simbolic, reprezentānd fie statutul social, fie apartenenta la un anumit grup sau starea de doliu.
Se pare ca termenul "tatuaj" provine de la cuvāntul tahitian "tatu", care semnifica "a īnsemna / a marca". Conform altor surse, de la termenul polinezian "tatao" (a tapa) s-ar fi format denumirea actuala. Aceasta manifestare a artei (una dintre cele mai vechi) nu a aparut undeva anume, ci s-a practicat simultan īn mai multe zone, sub diverse forme.
La origine, tatuarea pielii īndeplinea un rol esential īn cadrul ritualurilor antice si nu a fost īntotdeauna o practica permisa; de-a lungul timpului, a devenit chiar subiectul unor dispute majore. Cei care realizau desene pe piele lucrau īn conditii mizere, iar adeptii lor erau adesea considerati ca fiind "ciudati" care calatoreau impreuna cu circarii si se implicau īn spectacole controversate.
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, obiceiul a devenit cu atāt mai blamat cu cāt era asociat delincventei juvenile si stilului "biker". Īn cultura americanī, īn general, tatuarea pielii nu era foarte apreciata. Īn anul 1961, izbucnirea unor epidemii de hepatita si a unor forme de intoxicatii ale sāngelui, a dus la interzicerea practicii īn mai multe zone.
Desi existau saloane dotate cu instrumentele necesare realizarii tatuajelor, putini le utilizau īn mod corespunzator. Īn plus, presa bombarda pe buna dreptate publicul cu informatii denigratoare pe aceasta tema.
Īn mintea societatii saizeciste simbolistica tatuajelor era fara exceptie asociata marinarilor, criminalilor sau prostituatelor, marcānd clar apartenenta la "clasa de jos" a societatii. Nu exista o modalitate mai buna prin care star-urile rock sa īsi manifeste indignarea fata de moralitatea vremii, decāt prin afisarea unui tatuaj. Artisti ca Janis Joplin au revolutionat īnsa stereotipurile īn body art, asa cum au facut-o si īn muzica. Desenul de pe piele devenise un brand care urla a rebeliune, ceea ce īn anii '60 īnca era socant.
Tot īn acea perioada, perspectivele s-au schimbat radical, odata cu aparitia lui Lyle Tuttle, cel care a reusit sa foloseasca influensa mediatica pentru a aduce īn plan pozitiv imaginea peiorativa sub care se afla arta "decorarii pielii". El a tatuat corpurile unor celebritati ale vremii, īn principal femei, pe care le-a adus apoi īn lumina reflectoarelor. Initiativa a fost un succes, de vreme ce marile reviste si posturi de televiziune īl abordau frecvent pentru a oferi publicului diverse informatii despre tatuaje.
La īnceputul anilor '90 se producea o renuantare a fenomenului, iar semnificatia tatuajelor s-a redus la mercantilism īntr-o societate care parea ca se īndreapta cu pasi repezi spre desacralizare. Astazi, traditia revine cu forte noi sub forma unui trend īn continua dezvoltare. Desi amatorii moderni nu sunt motivati de aceleasi principii pe care le aveau īn vedere creatorii erei de īnceput a tatuajelor, īnca se tine cont de o parte a simbolisticii antice.
Astazi nimic nu mai e la fel. Din era rock tatuajele au pasit spre noi orizonturi si momentan sunt preferate de tot mai multe celebritati pop, aflate constant īn postura de modele pentru noile generatii, fiind mai degraba accesorii la moda decāt reflectii ale unor concepte.
Body art-ul a fost adoptat si īn cadrul unor manifestari ample, cum ar fi festivalurile gay sau prezentarile de moda excentrice. Īn alta ordine de idei a fost pur si simplu o modalitate de epatare a tinerilor dornici de emancipare, a gastilor din cartierele marginase ori a detinutilor din penitenciare, pentru care tatuarea corpului devenise echivalenta cu atitudinea de tip "macho".
Pictura corporala
Bodypainting-ul, spre deosebire de tatuaje sau de piercing, este o forma temporara de arta corporala. Se mentine pe corp o perioada de cāteva ore sau, īn cel mai bun caz, cāteva saptamāni, īn functie de substantele folosite.
Considerat cea mai veche forma de arta corporala, bodypainting-ul este īnca practicat de populatii ramase la nivelul dezvoltarii tehnologice paleolitice. Folosita initial īn cadrul ceremoniilor magico-religioase, īn zilele noastre ea si-a pierdut sensul spiritual rezumāndu-se la manifestari excentrice īn cadrul festivalurilor de profil. Anii 60, pictura corporala a luat un mare avānt odata cu liberalizarea mentalitatii occidentalilor. Un bun pretext pentru exhibitionism, amatorii acestui gen artistc sustin ca pelicula de vopsea aplicata pe piele ascunde nuditatea asemeni unui articol vestimentar. Se pune o īntrebare fireasca: este decenta nuditatea publica integrata īn cadrul unui fenomen asa zis artistic?
De secole, actorii si clownii din toata lumea si-au pictat chipurile - si uneori trupurile - si continua sa faca acest lucru si īn ziua de azi. Machiajul feminin din zilele noastre poate fi considerat, la rāndul sau, o forma de pictura faciala.
Īncepānd cu anii '60 a avut loc o renastere a body-painting-ului īn occident īncurajata fiind de liberalizarea mentalitatii vesticilor privind nuditatea. Chiar si astazi mai persista dezbaterea privitioare la valoarea artistica. Īnsa adevarata revitalitalizare a genului a avut loc īn orasul Chicago, anul 1933 īn cadrul festivalului World'Fair, unde Max Factor a starnit un scandal imens, fiind arestat īmpreuna cu modelele sale pentru tulburarea linistii publice.
Pictura corporala este practicata si astazi īn sensul glorificarii personale ale unor artisti precum Jana Sterbak, Rebecca Horn, Zouri Messen-Jaschin sau Javier Perez.
Nu este obligatoriu ca body-painting-ul sa ocupe īntreaga suprafata a trupului. Culoarea se poate aplica si pe anumite parti neacoperite de haine.
Arta corporala are mai multe directii de manifestare. Īntre anii 1950 si 1960, artistul francez Yves Klein a folosit o tehnica inedita pentru acea vreme. Artistul a conceput o serie de lucrari reprezentānd imprimarile corporale ale unor femei vopsite īn prealabil de la genunchi pāna la gāt. Klein a intitulat seria de lucrari "Anthropometries". Efectul produs de aceasta tehnica creeaza transferul de imagine asemeni unei reflexii a curbelor fizicului feminin. Rezultatele acestei tehnici devin deosebit de interesante īn functie de miscarile trupurilor si a culorilor folosite.
Festivalurile de arta corporala sunt o modalitate prin care artistii, atāt amatorii cāt si profesionistii, īsi fac cunoscute abilitatile. Marele festival "World body-painting" de la Seeboden, Austria, este un eveniment ce reuneste artisti din īntreaga lume si este vizitat de mii de persoane dornice sa admire creatiile participantilor.
Festivaluri asemanatoare au loc si īn SUA - American Body Arts Festival din New Yuork ori US Bodypainting Festival din Albuquerque.
Īn anii '60 supermodelul Veruschka este prezenta īn numeroase proiecte ce implica body-art-ul, fiind o adevarata muza a artistilor specializati. Imaginea ei apre īn volumul "Transfigurations" a fotografului Holger Trulzch. Alte albume īn care apare acest model sunt "A fleur Peau" si "Diankonoff" ale artistului Serge Diakonoff, ori īn volumul Joannei Gair- "Paint un licious".
De la īnceputul anilor 1990, body-painting-ul a denenit mult mai usor acceptat īn SUA si din ce īn ce mai muti artisti se alatura comunitatii mondiale. Primele galerii care au acceptat prezenta body-painting-ului īn cadrul performance-urilor sunt cele din orasul Sacramento, SUA, īn 2006.Īn acelasi an s-a deschis prima galerie exclusiv dedicata picturii corporale. Aflata īn New Orleans, SUA, galeria a fost īnfiintata de Craig Tracy.
Scarificarea
Scarificarea este un alt gen de arta corporala a carei origini se pierde īn negura timpului. Scarificarea a fost folosita cu diverse scopuri īntr-o mare varietate de culturi primitive. Foarte des īntālnita este scarificarea ca parte a ritualurilor de trecere din stadiul de adolscenta la cel de maturitate. Rolul acestei dureroase forme de arta corporala este acela de a provoca o suferinta purificatoare, initiatica. Aceasta mentalitate este des īntālnit īn Africa, Australia si īn Noua Guinee - zona rāului Sepik.
Scarificarea deliberata prin arderea pielii - numita branding - a fost folosit īn istorie pentru a marca sclavii si criminalii. Scarificarea era aplicata īn zone usor vizibile pentru a identifica starea sociala a persoanei īnsemnate, avānd forme si īntelesuri variabile. Spre exemplu, īn Franta secolului XVII, pedeapsa pentru tradarea de tara era pedepsita prin arderea cu fierul īnrosit īn foc, iar cicatricea avea forma unui crin, semnul regalitatii franceze.
Īn Noua Zeelanda bastinasii au dezvoltat o forma de arta corporala denumita "Moko", o īmbinare īntre scarificare si tatuare. Nativii maori considera ca īn lipsa acestor īmnseme tribale, trupul uman poate fi considerat ca fiind dezbracat. Fiecare persoana era individualizata foarte clar, grafismele incizate īn piele oferind privitorului numeroase informatii privitoare la statutul social al individului. Unii lideri tribali au folosit acest model personal ca pe niste semnaturi pe actele īncheiate cu europenii.
Īn unele culturi africane barbatii considerau femeile scarificate mult mai atragatoare, cicatricele demonstrānd si faptul ca aceasta atinsese vārsta maturitatii sexuale.
Surse istorice ne informeaza asupra faptului ca si triburile hunice, de origine asiatica practicau scarificarea faciala
Scrificarea nu este o arta precisa. Punerea ei īn practica variaza īn functie de adāncimea taieturii, tipul de piele, modul de vindecare, toate aceste motive determinānd o oarecare impredictibilitate a rezultatului.
Organismul creaza cicatricea, nu artistul. Trebuie tinut cont de faptul ca metoda arerezultate diferite de la o persoana la alta si mai ales ca cicatricile au tendinta de a se aplatiza, creea ce īnseamna ca īn final modelul va fi mai putin evident.
Brandingul este o forma de arta corporala ce presupune un model de fier īnrosit īn foc care, presata pe piele ceaza arsuri cu aceeasi forma. Totusi este indicat ca modelele sa nu fie aplicate simultan ci pe rānd. Spre exemplu, pentru a obtine forma literei "V" este preferabila arderea a doua linii separate cu o singura piesa de metal.
Brandingul laser este o tehnica numita si "branding prin electrocutare". Aparatul care produce acest gen de scarificare seamana mai mult cu un aparat de sudura decāt cu un laser medical, desi este indicata folosirea acestuia din urma. Electodul produce scāntei care distrug pielea, tehnica fiind mult mai precisa comparativ cu altele de acest gen deoarece permite reglarea profunzimii arsurii
Brandingul "la rece" este o metoda mult mai rar folosita. Este identica brandingului īncins cu exceptia faptului ca metalul nu este supraīncalzit ci supus la o raceala extrema cu ajutorul azotului lichid. Rezultatul acestei tehnici neobisnuite este faptul ca īn zona afectata parul va creste mult mia deschis la culoare, nelasānd īn urma nici o denivelare a pielii.
Īnciziile executate īn piele avānd scopuri estetice nu trebuie confundate cu auto-mutilarea desi implica acelasi proces de crestare a corpului. Liniile sunt tīiate īn mod normal cu bisturiul, desi exista si alte metode prin care scarificarile pot fi executate.
Tehnica denumita "Ink rubbing"- folosita īn special de populatiile maori din Noua Zeelanda- consta īn introducerea cernelii ori a unui alt colorant īn rana deschisa, avānd efectul unui tatuaj.
O alta tehnica este "jupuire" , presupune īndepartarea unei zone mari de tesut. Initial modelul dorit este chitat prin taieturi fine pentru ca apoi pielea sa fie eliminata. Cicatricile rezultate au o textura foarte fina.
Un alt stil rar īntālnit in occident, denumit "paking", este mult mai īntālnit īn Africa. Tehnica presupune introducerea sub piele a unor corpuri straine pentru ca cicatricea sa fie mult reliefata. Īn SUA, acest gen de scarificare a īnceput sa aiba un succes rasunator.
Body-piercing-ul
Body-pearcing-ul este arta care presupune taierea sau perforarea a unei parti a corpului uman pentru a crea un orificiu care serveste introducerii unui obiect decorativ. Este o forma de modificare corporala, normele culturale- religie, spiritualitate, moda, erotica, conformism sau de identificare cu o anumita societate umana.
Dovezile istorice demonstreaza ca īn vremurile stravechi body-pearcing-ul a fost practicat de populatiile din īntreaga lume. Numeroase trupuri mumificate īnca pastreaza semnele body-pearcing-ului, inclusiv cea mai veche dintre el, trupul congelat al lui Otzi, datānd din perioada Neolitica, īn Valentina Trujillon, Alpii Italieni.
Cerceii au fost purtati ca decoratiuni de catre barbati īn numeroase zone ale globului. Īnsa nu numai urechile sunt supuse acestui obicei, dar si nasul ori buzele, obiceiuri pastrate de-a lungul timpului īn cadrul unor comunitati.
Body-piercing-ul īn perioada moderna s-a impus īn constiinta publicului datorita influentei minoritatilor sexuale si a subculturilor urbane. Īn 1967 bijutierul New-Yorkez Jim Ward s-a alaturat clubului gay New York Motorbike si a experimentat piercing-ul īn sfārc, iar īn Colorado, īmpreuna cu membrii clubului Rocky Mountaineer Motorcycle, a īncercat si piercing-ul genital. Īn 1973 Ward s-a mutat īn West Hollywood, o comunitate gay din Los Angeles unde i-a īntālnit pe Doug Malloy si Fakir Musafar. Īmpreuna au elaborat tehnicile de baza si principalele elemente ale piercing-ului corporal. Malloy introduce īn uz acul hypodermic iar Ward creaza doua bijuterii deosebit de cunoscute amatorilor genului denumite "bead ring" si " threaded barbells" - inele si tevi subtiri de inox decorate cu mici sfere metalice, folosite de publicul larg īncepānd cu anul 1975. Īn noiembrie 1978, Ward deschide primul magazin de profil īn West Hollywood.
La īnceputul anilor 1980 acest curent se extinde spre Europa si centrele cosmopolitane de pe mapamond. Celebritati precum Madonna ori Axel Rose au contribuit la promovarea printre tineri ale acestor piercing-uri. Se poate spune ca din anul 1991, piercing-ul trece din sfera fetisismului sexual īn cea a fetisismului comercial īn urma turneului Lollapolooza, un festival muzical. Aceste evenimente au popularizat piercing-ul prin atelierele de profil deschise cu aceste ocazii. Din acest punct, cerceii introdusi īn diverse parti ale corpului devin un "ritual de trecere" din stadiul de licean la cel de tānar adult.
Atitudinea societatii e variata. Unii sustin faptul ca apeleaza la tehnica piercing-ului din motiv spirituale, uneori denumite "primitivism modern", īn timp ce altii considera conceptiile acestora ca fiind insultatoare, o simpla deviatie culturala determinata de teribilism. Totusi practicantii acestei metode de automutilare o considera ca fiind o manifestare artistica ori o forma de auto-exprimare. Aceasta practica este folosita de alti amatori ai genului ca pe o metoda de expresie sexuala ori pentru a creste senzitivitatea īn acest sens, īn timp ce īn unele cercuri piercing-ul este parte a sado-masochismului. Īn multe tari ale lumii, mari categorii de oameni considera piercing-ul dezgustator si refuza angajatilor sa īsi expuna cerceiii la locul de munca, aceasta interdictie facānd parte din codul vestimentar.
Piercing-urile permanente, spre deosebire de cele imitative sunt realizate īn urma perforarii corpului īn diverse zone si introducerea īn deschiderea creata a unui obiect decorativ. Acest lucru poate fi realizat fie prin īmpungere, folosind de obicei un ac medicinal, fie prin īndepartarea tesutului cu ajutorul unui scalpel. Executarea piercing-ului corporal necesita masuri speciale de protectie īmpotriva bolilor transmisibile, de aceea atelierele de specialitate sunt dotate cu ace de unica folosinta, iar cerceiii sunt steriliaati īn prealabil. Suprafetele ce urmeaza a fi perforate sunt si ele dezinfectate, iar cel care savārseste operatia trebuie sa poarte una sau mai multe perechi de mānusi chirurgicale, īn functie de complexitatea muncii sale, pentru a evita contaminarea īncrucisata. Preferabile sunt bijuteriile din otel inoxidabil ori titan.
O metoda mai neobisnuita īn occident este "punctia dermala" care presupune eliminarea unei portiuni circulare de tesut īn care este plasata bijuteria. De obicei metoda este utilizata pentru a elimina atāt pielea cāt si cartilajul urechii. Avantajul acestei tehnici este acela ca perforarea nu īsi reduce dimensiunile decāt īntr-o perioada foarte lunga.
Concluzii
Dupa cum se poate deduce, arta corporala implica numeroase metode de expresie. Marina Abramovic este una dintre artistele care folosesc trupul uman īn opera sa. Ea implica īn lucrarile sale manifestari coregrafice, scopul artistei fiind colapsul dansatorilor cauzat de epuizare. Un alt artist renumit este Dennis Oppenheim care se autoimplica īn propriile lucrari. Artistul, īntins la soare se bronzeaza cu o carte pe piept, zona acoperita de aceasta fiind singura nepigmentata īn final. Īn acelasi cadru al artei cororale pot fi cuprinse si manifestari mai excentrice precum dispunerea īntr-un cadru expozitional al unor trupuri disecate de animale despre care autorul sustine ca au fost modificate īntr-o maniera artistica, ori a trupurilor umane plastifiate - Gunther von Hagnes, autorul expozitiei Body-World. Artisti precum Yves Klein cu interventiile sale antropometrice, Herman Nitsch cu provocarile sale escatologice, Rudolf Schawarzkogel cu modelele sale aparent maltratate, au adus īn antentia publicului acest nou tip de exprimare artistica.
O alta maniera de exprimare este automutilarea, prin care artistul doreste sa transmita mesaje publicului receptor. Aceasta sub categorie aparuta īn occident permite abuzul fata de propriul corp īn scopuri artistice. Michel Journiac cu actiunile sale inedite "Messe pour un corps" si "Omagiu lui Freud", Gina Pane, Chris Burden ori Peter Stembera sunt doar cāteva nume care s-au manifestat īn cadrul automutilarii.
Putem presupune ca arta corporala a aparut īn occident ca o forma de revolta īmpotriva societatii vestice plina de resentimente si idei preconcepute. Eliberarea din moralitatea tipic societatilor iudeo-crestine reprezinta o īnlaturare a represiunii tabuurilor moderne.
|
