Franz Kafka
1883-1924
Lumea pe care Kafka era „ condamnat s-o vada cu o claritate atat de orbitoare incat o gasea insuportabila ' reprezinta universul nostru de dupa Auschwitz, aflat in pragul disparitiei definitive. Opera lui este subversiva nu pentru ca a descoperit adevarul, ci pentru ca el, fiind o fiinta umana si deci incapabila sa-l gaseasca, a refuzat sa accepte semiadevaruri si solutii de compromis, in viziuni smulse din strafundul sufletului sau si intr-un limbaj de o puritate cristalina, a dat expresie nelinistii de a fi om.
Ernst Pavel, The Nightmare of Reason
Nici un scriitor nu a sondat atat de profund trauma si nevroza secolului al XX-lea asa cum a facut-o Franz Kafka. Nu este exagerat sa descriem o mare parte din istoria politica si sociala a secolului drept kafkiana, epitet care reda cadrul de referinta implantat de povestirile si romanele tulburatoare, de cosmar ale lui Kafka in psihicul omului modern. Dizlocarea sensibilitatii, a alienarii si victimizarea din visurile si temerile lui s-au dovedit a fi nu numai o prefigurare, ci chiar o profetie. Desi Kafka a murit inainte ca ceea ce era mai rau sa devina o realitate, toti membrii familiei lui au fost ucisi de nazisti in lagarele de concentrare, si astfel ororile pe care Kafka le infatisase ca fictiune s-au transformat intr-o cumplita realitate.
Viziunea lui Kafka isi are radacinile in originea si evolutia sa. Ca evreu rezident in Praga catolica al carui tata, vorbitor de limba germana, se identifica cu asupritorii cehilor, era firesc ca Franz Kafka sa se simta alienat. Tatal lui fusese vanzator ambulant in Boemia de sud si, dupa ce devenise un negustor prosper, isi ignorase sau ironizase fiul hipersensibil. Lumea de cosmar a lui Kafka plina de tirani si victime se bazeaza in mare masura pe relatia cu tatal sau. „Mi se pare ca lumea e impartita in trei parti', ii marturisea Kafka tatalui sau. „intr-una din parti am trait ca un sclav, supus unor legi gandite special pentru mine si pe care din motive necunoscute n-am putut sa le respect niciodata cu strictete. A doua lume, foarte departata de a mea, era cea in care traiai tu, absorbit de afacerile tale, preocupat sa dai ordine si furios daca 'ceilalti nu le indeplineau. A treia lume era cea unde toti duceau o viata fericita, in care datul si primitul ordinelor nu aveau nici o importanta'. Incapacitatea lui Hermann Kafka de a-i oferi fiului sau dragostea si sprijinul necesare reprezinta temele dominante ale literaturii lui Kafka si sursa personala de traume a scrisului sau. „Tu esti subiectul cartilor mele', ii marturiseste Franz tatalui sau. „Mi-am varsat amarul in ele fiindca nu am putut plange pe umarul tau.'
Dupa ce a absolvit scoala primara germana, Kafka a studiat dreptul la Universitatea germana din Praga si si-a luat diploma la varsta de douazeci si trei de ani. Dreptul ii oferea posibilitatea unei cariere sigure, printre putinele permise evreilor, dar Kafka nu-si facea iluzii cu privire la activitatea pe care ar fi trebuit s-o desfasoare, „inca din copilarie', scria el, „aveam o notiune foarte clara despre ceea ce va insemna pentru mine studiulsi alegerea carierei: nu ma asteptam la nici un fel de mantuire dinspre partea aceasta.' A obtinut un post la Institutul de asigurari pentru accidente al muncitorilor, unde se ocupa de reclamatiile celor accidentati si a condus lucrarile unui birou mare vreme de paisprezece ani. in timpul liber se dedica scrisului, pe care il considera un lucru inevitabil. „Dumnezeu nu vrea ca eu sa fiu scriitor. Dar nu am incotro.'
Desi Kafka a incercat sa scape de jugul apasator al tatalui si al familiei sale, era lipsit de mijloacele necesare si de increderea in sine pentru a se putea elibera, in pofida mai multor legaturi sentimentale si a dragostei nefericite pentru Felice Bauer pe care a curtat-o cinci ani, Kafka nu s-a casatorit niciodata. S-a dedicat in schimb scrisului si muncii pe care o detesta, dar de care depindea, ca de „o plapuma, grea, insa calduroasa. Daca ies de sub ea, risc sa racesc imediat; lumea din afara nu este incalzita'. Familia si relatiile lui, pozitia sa de birocrat ii ofereau materialul pe care il transforma in scris, excluzand orice altceva. „Eu ilustrez clar genul de individ ale carui puteri au fost canalizate in directia scrisului', scria el. „Cand trupul meu si-a dat seama ca scrisul urma sa fie pentru mine activitatea cea mai productiva, toate fortele mele s-au concentrat asupra acestei indeletniciri si au incetat sa mai alimenteze orice alta disponibilitate de a ma bucura de sex, mancare, bautura, reflectie filozofica si mai ales muzica. Gustul meu pentru toate aceste lucruri a inceput sa se atrofieze.'
Afirmarea artistica a lui Kafka s-a produs in anul 1912, cand a scris Sentinta, o fantezie oedipiana bazata in mod clar pe relatia sa cu Hermann Kafka. in povestire, tatal isi condamna fiul la moarte prin inecare, iar fiul aduce la indeplinire sentinta cu dragoste. Procesul de excavatie din visurile si obsesiile lui „a fost ca o nastere', dupa cum spune Kafka, si a reprezentat un punct de pornire clar in scrisul lui. Descriindu-si fanteziile, Kafka a ajuns la niveluri ale subconstientului inaccesibile unei abordari conventionale. Cele mai bune scrieri ale lui sunt autoanalitice, bazate pe o neincetata sondare a propriului eu. Povestirile si romanele lui sunt modelate dupa o logica onirica si fantastica, implicand arhetipuri ca personaje, prezentate insa in detaliile realiste ale vietii de zi cu zi.
Vestita capodopera a lui Kafka, Metamorfozele, incepe cu una dintre cele mai socante fraze de deschidere din literatura moderna: „intr-o dimineata, cand Gregor Samsa se trezi din visurile sale urate, se vazu in patul sau, transformat intr-o uriasa insecta'. Gregor, care se simte tratat ca o insecta, ajunge in aceasta ipostaza, iar povestirea prezinta dinamica familiala pe care o provoaca fantastica transformare. Dar si mai bizar decat situatia initiala este terifiantul cotidian care decurge de aici, pe masura ce familia recurge la diverse adaptari. Cosmarul se imbina cu banalul in modalitati care completeaza cele doua elemente si ofera o expansiune simbolica a fanteziei kafkiene initiale.
in cele mai multe dintre nuvelele si romanele lui Kafka, o situatie absolut neasteptata, ca cea din vis, il ia prin surprindere pe protagonist, care se straduieste sa gaseasca o rezolvare si sa-si mentina individualitatea in fata fortelor menite sa-i controleze sau sa-i limiteze comportamentul, in Procesul (1925), eroul acuzat de crime neprecizate este in cele din urma executat, in Castelul (1926), un arendas incearca fara succes sa comunice cu angajatorul lui si primeste o serie de mesaje incomprehensibile. Protagonistii se straduiesc sa descopere o explicatie rationala intr-un sistem care este fundamental absurd si sa-si mentina un sentiment al individualitatii intr-o lume decisa sa distruga autonomia. Viziunea lui Kafka dezvaluie un peisaj modern vaduvit de posibilitatea de implinire, prin analogie cu Paragina lui T. S. ELIOT [82], sugerand un ciclu al victimizarii care este si sistematic si, asa cum spunea WILLIAM BLAKE [27], „faurit de mintea omeneasca'.
Putine dintre lucrarile lui Kafka au fost publicate in timpul vietii lui. in 1924, cand a murit cu putin inainte sa implineasca patruzeci si unu de ani de o tuberculoza diagnosticata in 1917, a dat instructiuni ca manuscrisele lui sa fie distruse, iar lucrarile publicate sa nu mai fie retiparite. Dar prietenul si executorul lui testamentar, Max Brod, i-a nesocotit dorinta, contribuind la consolidarea reputatiei lui Kafka drept unul dintre cei mai mari maestri ai literaturii secolului al XX-lea. Stilul si viziunea lui Kafka au devenit o parte componenta a literaturii moderne, atribute esentiale ale unor scriitori atat de diferiti precum Jean-Paul Sartre, SAMUEL BECKETT [93], Harold Pinter GABRIEL GARCIA MARQUEZ [100]. Cosmarurile lui Kafka continua sa ne chinuiasca si pe noi.
|
