In contra directiei de astazi in cultura romana
Articolul, aparut in anul 1868, este o analiza lucida
asupra civilizatiei romanesti, intemeiata, de la inceputurile ei de
modernitate, pe un neadevar care a cuprins toate sferele vietii materiale si
culturale: "Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei romane,
es 232h77c te neadevarul, pentru a intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in
aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica,
neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public."
Cufundata pana la 1820 in "barbaria orientala", societatea
romaneasca, trezita "din letargia ei", este atrasa de ideile
"Revolutiunii franceze" si se indreapta spre cultura si civilizatia
principalelor state occidentale, Franta si Germania. Din nefericire, romanii au
preluat, din acest promitator proces, numai "o parte din lustrul
societatilor straine", de fapt "lustrul dinafara". Greseala fundamentala
consta in lipsa de pregatire si de observatie profunda cu care tinerii porniti sa studieze in afara au receptat cultura si civilizatiile
respective, vazand numai efectele progresului, nu si cauzele,
numai formele exterioare, nu si "fundamentele istorice mai adanci":
"Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima
aprinse de un foc prea usor, tinerii
romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si a reproduce aparentele culturei apusene, cu increderea ca in modul cel mai
grabit vor si realiza indata
literatura, stiinta, arta frumoasa si,
mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern."
Teoria formelor fara fond, elaborata de critic si devenita,
pentru multa vreme, dominanta a societatii romanesti, se observa tocmai in
aceasta neconcordanta intre principiu si forma: "in aparenta, dupa
statistica formelor dinafara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizatie
occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si
literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o
constitutiune." insa aparentele sunt inselatoare, pentru ca toate aceste
infrastructuri sunt "pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii
fara adevar, si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este
nula". Singura realitate tangibila in lumea de astazi este "taranul roman",
aflat mereu intr-o continua suferinta. Eroarea, fundamentala in viziunea lui
Maiorescu, caci prin imitatie romanii "au falsificat toate formele
civilizatiunii moderne", este exprimata intr-o retorica a argumentarii
perfecte si de mare efect: "inainte de avea partid politic, care sa simta
trebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de
lectura, noi am fundat jurnale politice si reviste literare si am falsificat si
dispretuit jurnalistica. inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli
prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si
universitati si am falsificat instructiunea publica...".
Continuarea acelorasi erori intr-o astfel de societate-simulacru nu mai este
posibila, caci "plangerea poporului de jos si ridicolul plebei de sus au
ajuns la culme." Maiorescu trage de aici cateva concluzii, care pot fi
solutii pentru viitor, in efortul de radicala insanatosire a spiritului public
in Romania: "De aci trebuie sa invatam marele adevar ca mediocritatile
trebuiesc descurajate de la viata publica a unui popor, si cu cat poporul este
mai incult, cu atat mai mult, fiindca tocmai atunci sunt primejdioase. ".
A doua concluzie ("al doilea adevar") exprima chiar doctrina
filozofica si estetica a lui Maiorescu: "Forma fara fond nu numai ca nu
aduce nici un folos", dar va perpetua si amplifica eroarea initiala, va
produce "un sir de forme ce sunt silite sa existe un timp mai mult sau mai
putin lung fara fondul lor propriu".
Conceptia lui Maiorescu, radicala si inoperanta, din punct de vedere dialectic,
in separarea celor doua notiuni, fond si forma, va fi combatuta de Eugen
Lovinescu, in "Istoria civilizatiei romane moderne" (1924-1925),
prin teoria sincronismului si a imitatiei.
|
