Inteconditionarile dintre Teatru - Spectatori si Rezultatul Financiar
Teatrul pastreaza in el amprenta cea mai puternica a motivatiei actului artistic si a aprecierii imediate a acestuia. Principiul prin care arta este de sine statatoare si este doar un instrument prin care "artistul" isi vorbeste siesi despre prorpia lume interioara, despre problematica freudiana ce-l covarseste si-l copleseste 252b12c din copilarie si cheltuie banii publici pentru elucubratii personale, fara continut, este posibil doar intr-o tara unde 'pseudo-libertatea de creatie' este mai puternica decat constrangerile financiare.
Un artist care respecta acest termen, aceasta notiune de ARTIST, este acela care incearca sa vorbeasca despre viata semenilor sai, intr-un element artistic pe care sa-l inapoieze acestor semeni. Arta spectacolului, indiferent ca vorbim acum de spectacol de teatru, de film, de muzica, sau spectacol de arta plastica, daca nu are in ea continut mesajul catre spectatori, inseamna doar ca este un act de multumire interioara a artistului, un act refulat in care artistul dovedeste o nepasare periculoasa fata de semenii sai, fata de viata si la urma urmelor, fata de el insusi ca fiinta umana.
Este ceea ce o natiune mult mai tanara decat cea europeana, a inteles si aplica cu success. Si acest principiu al teatrului pentru spectator ar putea fi urmat de orice dramaturg, intrucat acest curs al teatrului, este la baza culturii universale, din perioada Teatrului Antic si pana in prezent.
In plus de principii, Teatrul American, tot astfel ca si fratele sau mai tanar - Cinematograful, au ajuns la o asemenea pragmatizare a artei spectaculare, incat au invatat sa-si prezinte spectacole pentru public tinta. Sa-si prezinte subiectul pentru esantioane distincte de populatie.
"INGERI IN AMERICA" spre exemplu, este un subiect ce are ca public tinta Comunitatea Homosexualilor din Statele Unite, Comunitatea celor loviti de flagelul SIDA, indiferent de nationaliate si de zona demografica. Asadar, ei si-au fixat publicul spectator, inainte de a porni la relizarea piesei respective.
Neil LaBute scrie despre problemele si viata comunitatilor de mormoni. Este un subiect interesant atat pentru mormoni, daca ar dori sa-si vada viata comunitara oglindita in spectacole de teatru, si este deasemenea interesanta si pentru ceilalti oameni care nu fac parte din acest grup restrictiv, dar ar dori sa le afle legile care-I guverneaza.
Wendy Wasserstein scrie despre problematicile feminine si despre crizele prin care trece o persoana de sex feminin de-a lungul unei vieti
O'Neill scrie despre dramele oamenilor singuri, care infrunta vicisitudinile vietii si ale naturii si au taria de a le invinge, uneori. sau se lasa infranti de ele alteori. Sunt oameni puternici cu caractere frusta, dar oameni incercati din greu de viata, de societate, sau de natura inconjuratoare.
Si astfel de problematici care atrag publicul tinta, sunt si pentru teatru si pentru film sau serialele de televiziune, deasemenea. Toate serialele de televiziune, isi au analizele lor de public, pentru a cunoaste dinainte de a intra in productie cu seria respectiva, despre ce segment de public va avea ca spectatori, ce rating ar putea calcula si la ce ora de emisie sa aseze acest serial.
Serialul "OZ - INCHISOAREA FEDERALA." - pare o absurditate, o eroare manageriala. Cine ar vrea sa vada filme despre inchisoare?!? Asa ar parea pentru un public "needucat" in acest stil
Conform unui
studiu efectuat anul trecut in
Asadar. Isi doresc sa vada unde ar putea ajunge, in cazul in care incalca legea, sau isi doresc sa vada, ceea ce este deja o parte din viata lor. Are, asadar, ca public tinta o treime din populatia Americii.
Nu poti sa faci un act de creatie pe care sa ti-l lasi apoi in dormitor si sa-l admiri singur, impreuna cu familia si prietenii, sau sa vorbesti despre el, fara sa aiba botezul publicului. Iar atunci cand il arati totusi unui public mai larg, sa declami cu infatuare, :."Stiti, aceasta este parerea mea despre. Daca va place bine, daca nu, asijderea."
Principiul in sine de a face o opera de arta pentru cine ar dori sa o priveasca, este lipsit, in primul rand, de fundamentul profund uman al oricarei opere artistice. Acela ca semnul artistic este facut pentru a crea o transformare interioara inspre public. Asadar intr-o stransa legatura cu acest public. Daca mergem inapoi in timp, de-a lungul sutelor de ani de existenta artistica, vom vedea cat de multe sunt exemplele de interconditionare intre opera artistului si economic si cat de rare sunt, operele de arta, facute pur si simplu ca gesturi in sine, pentru placerea adonisiaca a creatorului.
Desigur, trebuie sa amintim ca au existat artisti care n-au avut sa se bucure de maiestria artei lor in timpul vietii. Si in special pentu artistii plastici, multi au murit neconsolati pentru nerecunoasterea lor si au primit meritatele omagii abea multi ani mai tarziu.
Van Gogh, Modigliani, Soutine sunt semne ale acestei incercari nereusite de a se remarca in timpul vietii, dar.Ei nu-si faceau voit arta nevandabila, doar ca asa au ei in gand. Ei incercau sa-si prezinte viziunea lor plastica asupra lumii inconjuratoare, unui public inca needucat pentru a recepta cum se cuvine. Respectau insa principiile de baza ale oricarei arte. Sentimentul profund uman ce se putea transmite prin pictura respectiva, unicitatea creatiei, legatura artistului cu mediul inconjurator.
O alta conditionare a artistului creator American , absolut motivata este cea economica.
Mecenatul este un principiu artistic de existenta, ce creaza o dependenta periculoasa.
Desigur ca acesta a fost modul de existenta al teatrului, atat timp cat el nu era considerat o forma de educatie sociala la nivel de stat. Teatrul are valoare atunci cand dincolo de principiile artistice evocate, acestea au o directa relatie cu societatea vie, a prezentului. Si atunci devine nu numai o forma artistica ci devine o valoare sociala de educatie prin arta. Important pentru public este ca ei sa se poata regasi in povestile ce apar pe scena, pe ecran sau in orice forma artistica, muzica, arta plastica. important, ca mesaj umanitar, este ca ei sa se poata gandi dupa vizionarea operei artistice si sa-si poata recrea ganduri umane, vis-a -vis de subiectul respectiv.
Ar fi minunat, desigur, ca mesajele operelor de arta sa fie positive, demne de urmat sau sa creeze temeri interioare asupra Raului ce exista nativ in fiinta umana, Rau ce nu poate fi anulat decat prin gandire si educatie.
Chiar daca nu se poate intampla acest lucru, este bine, macar sa I se creeze spectatorului un univers al piesei respective, din care el sa poata intelege, apoi, in spatiul dintre cei patru pereti ai casei sale, care sunt faptele reprobabile si care sunt exemplele de urmat in existenta sa proprie
|
