ALTE DOCUMENTE
|
|||||||
Mihai Octavian Ioana
POEM
Sunt atât de singur încât te imaginez
într-o rochie simpla deasupra oceanului
Îndeajuns de visatoare ca sa nu mai fie nevoie sa vezi. 21521k106v
Tu vei sta dreapta între multele raze
pâna când n-o sa mai fie zi
si te vei lasa o data cu întunericul pe case.
O, satele acelea de pescari
se vor trezi în zori ca dupa o ploaie de vara
si vor aduna de sub stresini privirile ochilor tai
albastri si mari.
Ce daruri! Sunt semnele dinaintea furtunii!
vor spune si vor pleca plini de fericire în larg
Târând dupa barci nisetrii ucisi si morunii.
Sunt singur si ma gândesc la camera ta
la luminile pe care le-ai stins de curând încât
întunericul
Îti mai pastreaza forma sau macar o farâma din ea.
MOARTEA UNUI OM
El trece prin oras ridicând
Deasupra capului bastonul alb.
Drumul sau este acelasi în fiecare zi.
De la turnul de apa la brutaria din colt
posta si internatul de fete.
O vreme s-a crezut ca ar aduce noroc.
Fetele îl întâmpinau dimineata
temându-se de matematica, de chimie.
Pâna-ntr-o zi când din teza uneia
a cazut o fituica.
(Zadarnic îl asteptase în zori
sa-l sarute si sa se îndeparteze
cu pumnii strânsi).
Atunci au început sa-l evite pe rând.
Marii si micii.
Dupa nenorocul lor:
mai mare, mai mic.
si nu-l mai priveste nimeni
când ridica bastonul
si neputinta lui
opreste din miscare masinile.
La marginea orasului începe pustiul.
Fara sa fie oprit de cineva
orbul trece bariera si talpile sale încep
sa simta fierbinteala nisipului.
Strazile sunt aceleasi, parca;
fetele lor gurese,
oamenii veseli.
Ei nu stiu
ca pe lânga singura oaza din desert
orbul trece semet înainte
cu bastonul alb deasupra capului
semnalizând, semnalizând, semnalizând.
VÂNAT
Toamna, pe peroanele garilor
în imediata apropiere
a venirilor si plecarilor celor fericiti,
printre colete si carucioare de marfa,
gramezi fioroase de moarte-animale.
Lupii, mistretii, caprioarele, râsii,
informe cadavre zvârlite din tren pe ciment
Cu ochii adânci si holbati de surprizele mortii,
Copite si gheare si coarne arata.
si dupa sângele ranilor,
dupa pielea si parul arse de pulbere
auzi printre toate anunturile si forfota garii
comenzile scurte, latratul si fuga prin spini a ogarilor
vezi firul de sânge din animalul ucis
prelingându-se dintre coltii albi si luciosi si-ascutiti,
vezi pânda cu ochiul atent, haituiala,
zbaterea în frunzis a salbaticiunii
care va muri cu ochii spre cer.
si strada pe care-o urmezi ti se pare
padurea zdrelita de gloantele trase.
Privirea ti-ntorci înapoi, înainte,
auzi prin multime comenzile iuti si ogarii
tâsnesc din tramvaie si-ti musca privirea
si sus, la etaj, cea care soarbe cu lacomie fereastra
Nu face-altceva decât pune
imaginea ta mica si trecatoare
într-un dispozitiv rudimentar de ochire
despre care nu voi mai vorbi.
SENTIMENT PE O SABIE
Fiecare obiect va fi o ureche enorma
atenta la vorbele mele necugetate
Trenul prin iad va fi personal si va opri
în toate statiile incendiate.
Voi coborî la drumul de tara
si-au sa se-agate de mine demoni si câini,
Aspidele harnice, vipere, harpii,
dar voi înainta zile lungi, saptamâni.
Drumul se va îngusta când m-apropii
ca un podet, o sina de cale ferata
Tot mai greu voi pasi, echilibrul
se va subtia si el dintrodata.
Apoi am sa calc direct pe tais
pâna când ma voi înjumatati
Tu îti vei întoarce spre mine fata si-n sufletul meu
luna pentru a doua oara se va înjosi.
Iar când vei întinde mâinile voi uita
drumul prin foc, muscaturile, taietura
Banuind în spatele ochilor tai
un tipat ascuns care-si cauta gura.
ÎN LIVADA CU MERI
pentru Simona U.
Poemul începe o singura data în viata.
Dupa aceea o curgere blânda
împodobeste tarmurile
cu nisip aurit.
Copilul cânta în livada cu meri.
Nimic nu-i tulbura jocul
numai pofticioase silabe
îi scrijelesc nerabdatoare pieptul:
"Aceasta e tara visata,
în ea voi îngropa inima mea
la radacina copacului înalt.
Va creste o floare si n-o voi iubi."
Poemul începe o singura data în viata.
Tot ce urmeaza
e scrierea lui.
DUPĂ-AMIAZĂ ADOLOESCENTINĂ
Acest spatiu enorm, aceasta odaie
Va adormi cuvânt cu cuvânt pâna la fraza
Acum când parasit îti încerci puterile
Ascunzându-te prin fiecare obiect din casa.
Locuiesti în mobile, în vase
În lemnul usii sau în coperti
Mobila fiind iubesti mobila
Te afunzi între file si astepti.
Deodata începe sa curga tacerea
Peretii pleznesc în crevase
Pe solul cuvintelor, ametitor
Ramân dâre fierbinti si lucioase.
si toata ruptura cu care ghetarul
Umple dupa-amiaza ta adolescentina
Seamana a înjuratura cât timp o turma de porci
Continua sa se desfete-n lumina.
|