PERSPECTIVE ALE MODERNITATII CULTURALE. DISEMINAREA MODERNULUI PRIN MODEL SI MODA. DESCENTRALIZAREA MODELULUI CULTURAL UNIC. PLURALITATEA CULTURILOR
Este important sa pornim în acest demers de la premisa ca modernitatea ca proces de permanenta înnoire si reflectie asupra procesului însusi se bazeaza pe o 10510y2415k modificarea continua a ceea ce face posibil praxis-ul cultural. Modernitatea ca produs al noutatii culturale desparte ceea ce este la un moment dat considerat ca apartinând trecutului, si angajeaza dimensiuni înnoitoare prin procesele de rationalizare, normalizare, optimizare si globalizare. Prin aceste procese de permanenta testare de noi solutii, de investigare a posibilitatilor de schimbare, are loc de asemenea un continuu proces de secularizare, prin care societatea trece de la un stadiu cultural la celalalt, pe o scara care porneste de la simplu la complex. Aceasta nu este data de legitimarea stadiului tehnologic avansat în care se gaseste la un moment societatea, ci de relationarea pe care trebuie sa o avem în vedere atunci când vorbim despre modernitate si modernizare. Procesul de modernizare în care sunt cuprinse vaste arii culturale reclama prezenta celor patru procese mai sus mentionate, precum si o reflectie asupra directiei acestora. Modernizarea înseamna de asemenea punerea în evidenta a unui mod cultural care sa câstige preeminenta si aplicabilitate într-o arie cât mai larga. Astfel, se observa legatura dintre moda si model, deoarece proiectiile oricarei schimbari trebuie sa preexiste într-un model care sa fie aplicabil. Asadar aplicabilitatea pune în joc o nevoie de economicitate care la rândul ei subliniaza nevoile constrângatoare ale actului cultural. Deci, rationalizarile care jaloneaza calea oircarei noutati culturale, se multiplica în modernitate, si putem spune ca reflexivitatea moderna analizeaza caile de rationalizare, prin care aplicabilitatea poate fi pusa în miscare. Asa cum am aratat pâna acum, rationalizarile privesc toate domeniile culturalului, acestea sunt cu atât mai performante cu cât relatia de concurenta dintre ele este mai performanta. Rationalizarea pune în lumina constructia unui telos, face comprehensibila actiunea culturala, traseaza limitele unei norme. Instrumentele rationalizarii tin de bogatia vocabularului cultural care depinde la rândul sau de traditia culturala ce preceda orice experiment înnoitor. Câteva exemple clasice de rationalizare din diverse domenii culturale demonstreaza schimbarea survenita în modernitate. Astfel, rationalizarea din confesiunea protestanta a produs o schimbare de mari consecinte în asa-numita teologie a covenantului. Modelul cartezian de filozofie se bazeaza pe o rationalizare matematica. Stiintele naturii parcurg o aza importanta de la fixismul lamarckian la darwinism. Exemplele ar putea continua în ccea ce priveste domeniul inventicii, de la locomotiva cu aburi, la automobilul lui Ford, s.a.m.d. Rationalizarile se bazeaza în general vorbind pe reductii necesare, pe specializari stricte, dar si aparitia unor stiinte noi, care începând cu secolul 19 au un caracter pronuntat transdisciplinar. Rationalizarile pun în evidenta gradul de sofisticare culturala al societatii, capacitatea indivizilor de a se acomoda schimbarilor rapide, fara mari suferinte. Ceea ce nu înseamna ca consecintele unor rationalizari nu pot fi dramatice. Pericolul consta în a crede ca rationalizarea poate deveni o matrice a modernitatii, ca modernitatea este exclusiv rationala, ori ca raspunde la apelurile unei ratiunii istorice etc. În acest fel nu facem decât sa ideologizam modernitatea, ceea ce nu reprezinta decât un aspect partial al acesteia.
Normalizarea nu priveste doar procesul de creatie a normelor. Nu despre modul complex în care sunt create si instalate normele este vorba aici, ci despre modul în care normele sunt aplicate printr-o graduala adaptabilitate a indivizilor la ele, prin acomodarea si interactiunea factorilor dintr-o contextualitate culturala. Între normele religioase si cele culturale exista o straveche si evidenta legatura, stim acest lucru. Din punctul de vedere al normalitatii este important sa observam de pilda felul în care ceea ce fos la un moment dat noutatea izolata a devenit un stereotip. Normalitatea arata cum se produc sereotipurile culturale, felul în care tipizarile sunt coniderate naturale ori firesti din perspectiva unei comunitati. Normalizarea ca proces este o dezvoltare de stadii care se desfasoare într-o unitate temporala, de care trebuie sa se tina seama. Este mai dificil sa dam seama întotdeauna de granitele care separa ceea ce este considerat a fi normal, apartinând unei norme, de ceea ce este privit a-normal deci fara de norma. Normalizarea trebuie privita ca un proces de adaptarea, acomodare la norme, prin care constrângerile culturale sunt acceptate. Normalitatea are în vedere mai multi factori de asigurare a consensului, dintre care mentionam pe cel de creare a unei sigurante sociale si implicit individuale. Aceasta dezoltare a produs în consecinta alte politici de normalizare a vietii sociale, ca de pilda controlul asupra violentei, problema drepturilor omului, abilitarea unor legi privind conflictele internationale, etc. Dar asa cum remarca Foucault, normalitatea poate crea sisteme de supraveghere a individului si în consecinta, noi forme de reprimare a acestuia. Normalitatea culturala burgheza a fost contant atacata nu doar de scriitorii si artistii ultimului secol, dar si de creatorii unor noi stiinte cum este psihanaliza, prin care Freud, Jung, Lacan pentru a mentiona trei mari scoli ale psihanalizei au analizat "normalitatea" vietii în societatea moderna. Normalitatea în cultura trebuie sastreze o balanta corecta între tendintele de transgresare care vin dinspre experimentele golite de substanta, si tendintele de a transforma cultura în ideologia unui grup la putere.
Optimizarea joaca un rol distinct în asteptarile indivizilor precum si în producerea propriu-zisa de noutate. În lumea unei societati de consum, noutatea apare promovata sub sloganul ca este întotdeauna "mai buna" decât forima precedenta, aceasta formulare extinzându-se de la produsele materiale la cele spirituale,. Optimizarea este legata de procesul de normalizare, de stabilire a unui consens care sa demonstreze cresterea standardului de viata.. Optimizarea se refera cu întâietate la gradul de confort si siguranta în care indivizii societatii respective pot trai. Optimizarea trebuie sa aiba în vedere producere unui nivel "mai-bun" concurential si performant, care sa nu fie de fapt ultimul stadiu al problemei. În acest fel, optimizarea este de fapt o spirala a asigurarii calitatii vietii. Prin urmare, optimizarea intereseaza mai întâi de toate aspecte ale politicilor prin care modernizare este pusa în practica, reliefând capacitatea de aplicabilitate a politicilor, precum si orientarea pragmatica ( spre actiune) a culturii în general, a culturii de masa în particular. Felul în care optimizarea aigura resortul de control si administratie a societatii este important a fi subliniat. În acest sens, trebuie sa aratam felul în care ecologia a devenit o resursa majora de optimizare, dupa ce a fost pentru o vreme (si mai este în multe din statele moderne) o amenintare la adresa managementului politic si cultural. De asemenea, sa nu pierdem din vedere faptul ca în numele unei stari de mai-bine, a optimizarii, se produc de fapt experimente culturale ori de management cultural care nu prezinta decât o garantie superficiala ca vor duce la ameliorarea dorita.
Globalizarea este un concept larg îmbratisat azi, aproape un cliseu al culturii populare. Sa remarcam faptul ca globalizarea nu a aparut doar în faza târzie a modernitatii, deoarece proiectul universalizarii circulatiei bunurilor culturale nu dateaza doar de câteva decenii. Desigur, nu se poate trece cu vederea peste intentia manifesta de a produce un efect universal, intentie care apartine societatii capitaliste în ansamblul ei. Se poate spune ca regula prin care societatea capitalista se conserva si se reproduce este globalizarea. Pe temeiul economic dar si pe cel a unui export de model cultural cum este cel al democratiei, globalizarea descrie o relatie importanta între mod, moda si model cultural. Globalizarea nu poate avea loc înafara unei structuri culturale performante care sa aiba capacitatea de extensiune, sa fie apta de export cultural, de schimb de valori materiale si spirituale. De asemenea, globalizarea este conditionata de un management politic superior, care sa excluda ascensiunea la putere a fortelor totalitare. Doar o asemenea societate poate evolua rapid spre valorizarea modelului cultural în forme ale unei permanente schimbari, prin moda. Moda culturala este legata de existenta unui model care se poate exprima prin diferite variante. Nici una însa îndeajuns de cuprinzatoare, în sensul de a totaliza toate optiunile consumatorilor. Moda culturala nu îsi propune de fapt sa realizeze o asemenea unificare de amploare în beneficiul unei unanimitati de expresie. Pluralitatea culturilor în modernitate a fost recunoscuta treptat pornind tocmai de la aceasta nevoie resimtita (mai cu seama în cea de a doua jumatate a secolului nostru) de a democratiza ierarhiile culturale, si de a asigura accesul la cultura prin formularea unei diferente, chiar admiterea unor divergente care sa nu fie într-un asemenea grad antagonice încât sa împiedece realizarea unui dialog cultural.
|
