Publicul si Receptarea in Spectacologia Americana
Publicul este pentru orice fenomen artistic, acela caruia I se adreseaza, de fapt, opera artistica. Este un fapt atat de clar, incat daca au aparut de-a lungul secolelor alte p 252e43c rincipii, alte modalitati de creatie, sau alte incercari de negare ale acestui concept, ele au fost doar pentru a intari aceasta regula de baza a creatiei.
Publicul este, intr-un mod mai vulgar spus - 'Clientul' pe care il deserveste Teatrul. In aceasta relatie intre Teatru si Public exista evident o interconditionare reciproca. In aceasta relatie, incepand din cele mai vechi timpuri, aproape de formarea spectacolului, Teatrul era o forma de arta prin care se urmarea distrarea, dar si educarea publicului.
Au fost de-a lungul istoriei dramaturgiei, momente in care dramaturgii au incercat cautarea unor noi mijloace de expresie, al unui alt stil de exprimare. Dar intotdeauna, orice alt stil de exprimare se intoarce, fundamental, la principiul care-l leaga de spectator, la fel cum un copil ce se dezvolta in interiorul mamei lui este legat prin aceasta cu un cordon ombilical ce-l tine in viata. Un teatru fara public este un teatru mort. Este un teatru searbad. Este un teatru care nu reuseste sa comunice.
Teatrul de idee, teatrul elitist, ar putea fi practicat doar intr-o societate amorfa, in
care clasele sociale au ramas blocate, in care nu exista nazuinte spre mai mult sau vise neimplinite, in care nu exista iubire si tragedia nascuta din neimplinirea acestei iubiri, in care nu exista familie care sa-si doreasca sa se implineasca, ori care merge spre destramare. Cu alte cuvinte intr-o societate in care toate principiile care guverneaza omenirea in acest timp, nu ar exista.
Ar fi un loc precum un hau al timpului, unde nimic nu se misca, nici inainte, nici inapoi si tot ceea ce exista in preajma este doar o imensa energie potentiala, in lipsa unei energii constructive, ori distructive.
Asadar faptul ca publicul are nevoie de teatru este la fel de adevarata cu cea in care spunem ca teatrul are nevoie de public.
Amandoua sunt forme vii, extrem de sensibile la pulsul vietii pe care o traim.
Este limpede ca intr-un fel era publicul in Teatrul Antic, cand spectacolele erau organizate pentru intreaga societate a orasului si faceau parte din modalitatea de educare a societatii, intr-un alt fel era publicul in Evul Mediu, in alt mod in perioada aparitiei si dezvoltarii Commediei de'll Arte si altul este publicul acum.
Nu putem cere unei familii care lucreaza cate douasprezece ore pe zi, mai mult sau mai putin constant sa-I mai acorde timpul pentru teatru. In primul rand ca daca incepe lucrul la ora 9.00 dimineata, rateaza inceputul spectacolului. De aici poate si modelul parizian, unde spectacolele de teatru incep, in prezent, abea dupa ora 9.00 seara.
Nu-I putem cere unei familii din Romania - sa zicem - sa aiba aceasi perceptie fata de spectacol cu cea a unei familii de acelasi nivel - tot din Romania - din perioada anilor optzeci.
Asadar ne este absolut limpede evolutia teatrului in functie de societatea in care se dezvolta acest teatru.
Publicul este unul dinte cele mai exacte barometre, caci la urma urmelor, cu tot respectul cuvenit, un spectacol care este admirat numai de critica de specialitate, este un spectacol care poate primi o multime de premii, care poate primi o multime de note elogioase in reviste de gen dintre cele mai diverse, dar care poate fi pastrat in teatrul unde a fost pus, doar datorita acestor elogii si pana la urma isi pierde vlaga. Actorii sunt obisnuiti sa joace pentru public, ci nu pentru o mana de oameni. indiferent de certa diferenta de valoare intre publicul larg si acel grup restrans de elita.
Din relatia cu publicul apare germenele evolutiei unui dramaturg, al unui regizor de teatru, al unei creatii intregi si chiar al unei creatii dramaturgice de ordin national. De aici pot apare diferentele intre curentele teatrale, intre teatrul Nordic, teatrul rus, teatrul francez si cel Italian. Din cauza publicului, care, la un moment dat, "cere" un anumit tip de spectacol.
Din aceasta relatie stransa cu publicul spectator teatrul in particular si orice fenomen artistic , in general, isi atrage seva si fondul, esenta, motivatia artistica de a creea mai departe.
|
