RELATIA DINTRE SIMBOLUL CULTURAL SI IMAGINAR. IPOSTAZE ALE MODELULUI CULTURAL: SISTEM, PARADIGMA, STRATEGIE, CONTEXT, STIL DE VIATA
Simbolul cultural ocupa un loc major în viata unei comunitati. El defineste complexitatea unei societati, prin aceea ca structureaza în chip diferit praxis-ul acelei societati, depinzând firesc de conditiile date. Simbolul cultural constituie o însumare a unor experiente prin care colectivitatea se exprima, asigur 15315d310p a continuitatea experientei de a trai împreuna, prin institutiile faurite de-a lungul unor mari perioade de timp. Simbolurile culturale pot fi materiale ori spirituale, regionale ori general umane, depinzând de mijloacele prin care sunt diseminate. Prin urmare nu doar suportul abstract al formarii acestora, ci si accesibilitatea lor prin diferite forme de transmitere conteaza în aceasta privinta. Constructia unor simboluri culturale, precum si anihilarea lor, sunt activitati prin care realizam faptul ca exista o imaginatie simbolica cu care oamenii investesc realitatea interpretând-o, dându-i sensuri presupuse a fi "naturale", de fapt, facând cultura. Varietatea simbolurilor culturale cunoaste o miscare continua de tranzitie, în timp ce unele se nasc, altele sunt pe cale de disparitie. Ambele momente nu sunt însa absolute, pentru ca simbolismul cultural este legat funciar de un anumit stadiu prealabil, precum si de o continuare previzibila, dar sub o forma schimbata. Simbolismul cultural pune în joc ideea de izomorfism, având în vedere ca pe largi arii culturale exista asemanari unificatoare ale simbolismului cultural, cum ar fi structuri ale mitului, forme religioase, dar si elemente ale culturii materiale care influenteaza tehnologia culturala. Mai cu seama în modernitate, în perioada contemporana a acesteia, se poate spune ca se tinde spre un simbolism cultural al societatii de consum. Ceea ce nu înseamna ca acesta ocupa tot spatiul de reprezentare, ca nu exista si alte moduri de simbolizare. Relatia între o forma de simbolism nu depinde în totalitatea de o expresie cantitativa. Simbolismul cultural este cu atât mai dezvoltat cu cât tot mai multi participanti sunt antrenati în procesul de cunoastere, în cultura de masa propriu-zisa, prin aceea ca cultura de masa a produs o crestere acuta a productiei de simboluri culturale, o adevarata "laicizare" a acestora. Prin aceasta întelegându-se ca cultura nu mai apartine unor ceercuri închise, ca nu mai este manipulaa ideologic în favoarea unora si în detrimentul altora. Acest lucru a fost facut posibil prin democratizarea culturii, prin asigurarea unei transparente politice a procesului de culturalizare, în educatie în primul rând. Simbolismul cultural tine de o anumita conceptie asupra educatiei, de la modelul paideic grec la cel ecologic actual. Tendinta de formare pe care o atribuim simbolismului cultural este legata si de praxis-ul social care face posibil ca acest simbolism sa ramâna functional, sa nu decada în forme revolute. Sa nu credem însa ca simbolismul cultural este neaparat "progresist", ca exprima idealurile de emancipare, utopie sociala ori politica ale unei comunitati. Simbolismul cultural nu este esentialist, el nu are o existenta de sine statatoare, nu este dat de alte conditii extra-culturale. Desi intens folosit în diferite domenii alte praxis-ului social, imbolismul cultural trebuie studiat din interiorul constructiei simbolice care se ridica deasupra unor practici simbolice particulare, cum ar fi cea artistica, politica, religioasa, etc.
Relatia dintre simbolismul cultural si imaginar este reciproca. Daca prin imaginar întelegem modul complex în care sunt formate mentalitatile, ideologiile, mitologiile unei colectivitati, reiese ca acestea nu se pot alcatui fara un sistem de reprezentare simbolica, iar acesta nu functioneaza decât din interiorul unui imaginar. Nu trebuie sa consideram cele doua parti ale relatiei ca fiind strict separate. Praxis-ul cultural care este câmpul de actiune al imaginarului, este în acelasi timp constituit de o retea de simboluri. Ceea merita sa retinem este rolul pe care imaginarul îl daruieste "citirii" realitatii, teaxtualizarii acesteia, interpretarii prin care realitatea devine inteligibila, lizibila. Prin citirea realitatii de care are loc un proces de de-marcare a spatiului cultural precum si al timpului în care are loc ori este proiectata interventia umana. Continua definire a locului si timpului în care omul actioneaza, fixarea coordonatelor spatio-temporale ale oricarei activitati umane, a existentei omului în general, tine de fundamentele culturale ale omului. Prin relatia dintre imaginar si simbolism cultural, percepem relatia neîntrerupta de socializare si re-socializare pe care oamenii o construiesc prin praxis. Un exemplu pe care îl subliniaza Bourdieu de pilda, este cel privind locul eufemismului în culturile arhaice : acesta "îmblânzeste" realitatea, facând-o propice omului, reprezentând o strategie culturala de control asupra a ceva perceput ostil. La celalalt capat, reversul acestei actiuni, cea de demonizare, de semnificarea cu simbolul raului ori al pericolului a actiunii umane. Cele doua laturi sunt de regasit în vocabularul simbolic politic actual de pilda, cele desemnat de comunitate sa descrie cel mai coerent actiinea umana.
Modelul cultural nu este o abstractiune. El presupune existenta unui imaginar si al unui simbolism cultural care se împletesc în actiunea umana Imaginarul este planul secundar pe care îl descoperim doar într-un apoi, atunci când reusim sa semnificam realitatea ci simboluri care se dovedesc functionale. Importanta acestui al doilea plan al actiunii umane, nu mai putin important decât primul nu mai trebuie dovedita. Ideologiile si utopiile secolului 20 de pilda, pentru a ne referi doar la secolul trecut, au adus cu prisosinta material pentru investigarea modului în care s-a facut investirea simbolica. Modelul cultural reuneste conform unor dominante simbolismul cultural si imaginarul, dând seama de o anumita organizare, ierarhie, logica a ordonarii.din acest punct de vedere se poate vorbi de o perceptie a modelului cultural, ori a pradigmei, a strategiei culturale, ori a unui stilul de viata. Este de observat ca între aceste formule exista diferente nu doar de organizare, ci si de interpretare. Modelul cultural poate fi privit azi ca reunind toate celelalte componente, desi reprezinta probabil cea mai tare ierarhie, subliniind ideea unei organizari explicabile în amanunt, ceea ce nu ar fi decât o asumptie pozitivista.
|
