Pozitivismul secolului al XIX-lea exclude problematica imaginatiei din câmpul investigatiilor estetice. Problematica imaginatiei, este marginalizata mai ales în perioada realismului 14114u2017o socialist, fiind respinsa iremediabil din arealul posibilitatilor de exprimare. Empirismul si materialismul, care acorda un rol primordial procesului de cunoastere a realitatii bazat pe datele senzorialitatii, atribuie imaginatiei un rol secundar în domeniul creatiei operei de arta. "Res cogitans" nu acorda credibilitate fantasmelor imaginatiei. Acest fenomen a avut consecinte dezastruase pe tarâmul artei socialiste, transformând-o pâna la un anumit punct, în apendicele ideologiei comuniste.
Perspectiva antropologica,6 readuce studiul imaginatiei în prim-planul esteticii, subliniindu-i capacitatea reflectanta asupra cauzelor si circumstantelor, atunci când realitatea de care sunt legate acestea este absenta.
Artistii, oamenii de stiinta, intelectualii au o capacitate deosebita de a vizualiza obiecte intentionale în absenta unor repere referentiale. Acest tip de vizualizare, cu caracter metamorfozant, genereaza acel gen de simboluri prin care se unifica lumea fizica cu cea ideatica. Imaginatia nu se exercita asadar într-un pur vid mental, având întotdeauna un sprijin sensibil pentru fabricatiile sale simbolice.
Caracterul pretios al imaginatiei, devine evident prin faptul, ca ea acorda libertate constiintei. Spre deosebire de activitatea perceptiva, imaginatia dezbraca obiectul din materialitatea sa, îl de-realizeaza situându-l în ireal.
În mod traditional, estetica presupune existenta unor diverse tipuri de imaginatie7. În exercitiul de agent nevazut al perceptiei, imaginatia este "schematizanta" producând în constiinta o schema cu caracter empiric. În acest sens imaginatia ar executa o functie asemanatoare cu cea a limbajului. Imaginatia poate fi interpretata ca având o putere de-nominabila, iar schema ar putea fi asemuita cu forma cuvântului.
Capacitatea abstractiva a limbajului, este orientata spre iepurarea caracterului difuz al fenomenului referential, pentru a-l adapta comprehensibilitatii umane. Arta, ca si limbajul, abstrage prin imaginatie aspecte si laturi ale realului, pe care le propune contemplatiei noastre. Însa abstractiunea imaginata nu este nici concept si nici nume, ci constituie un aspect al vietii sentimentale prezentat sensibilitatii sau intuitiei. În asa fel imaginatia participa la reprezentarea artistica a realului, având functia de mediere a sentimentului în obiectul reprezentarii. Se poate spune, ca imaginatia ajuta la re-prezentarea sentimentelor si emotiilor pe care artistul le cunoaste din experienta realului.
În acest punct devine relevanta functia creatoare a imaginatiei. Fiind depozitoarea unui act spiritual, ea înlesneste ancorarea fortei intuitive, contribuind la gasirea formei în care "se scurge" sentimentul, ce-i confera valente simbolice. Exista însa un proces imaginativ, al carei rezultat schematic poate deveni o fabricatie premeditata. Actul îi revine însa preponderent inteligentei, cunoscuta prin capacitatile ei de a produce scheme, planuri, imagini compozite. În acest caz imaginatia face loc perceptiei rationalizate, care este ordonata pentru a deveni comprehensiva. Daca acest fenomen poate fi atribuit imaginatiei, atunci si aici putem vorbi despre o putere creativa, care-si furnizeza structuri sau imagini întelegerii sale.
Pe de alta parte, exista însa si o imaginatie care se sustrage din serviciul ratiunii, bulversând calmitatea formelor plastice si desavârsirea celor stilistice. Aceasta a fost botezata cu numele fantezie. Profund creatoare, ea este considerata ca fiind antipodul demersului reprezentativ realistic.
Departe de interpretarea traditionala a imaginatiei, Heideger,8 o considera asemeni extazului temporal care deschide, descopera un ecleraj în planul opac al existentului. Imaginatia nu mai este aici furnizoarea reprezentarii obiectului absent, sau al unui fantastic ireal, ci puterea apriorica de a da forma înaintea aparitiei oricarei forme obiectuale. S-ar putea spune ca schema imaginativa cu putere transcedentala este acel Augenblick care deschide, sparge spatiul vid, atribuind o forma, un corp sensibil sensibilului în general. Daca urmarim firul heidegerian al gândirii atunci ne vom da seama ca imaginatia acorda omului descernamântul "situarii în lume", ea este instrumentul decisiv în descoperirea erorii si falsitatii, al integrarii umane si al exprimarii sinelui. Arta si imaginatia plaseaza spiritul împotriva erorii si falsitatii.
Daca este asa, atunci ideologia comunista prin negarea aportului imaginativ ca instrument al creatiei, rapeste artistului posibilitatea autonoma de a se pronunta împotriva neadevarului. Artistul, este dezarmat de instrumentul decisiv al cunoasterii lumii, prin care îsi permite libertatea de a se autopronunta si autoproclama. Eu-lui creator redus la tacere, i se rapeste existenta, fiind transformat cu buna stiita într-o lipsa, im-prezenta vidata de constiinta raspunsului adresat lumii. Prin aceasta, ideologia comunista, mortifica eu-ul creator transformându-l într-o progenitura a întunericului. Iar odata cu viata creativa a eu-lui artistic, însasi arta dispare. Dezagregarea imaginatiei duce la dezagregarea si mortificarea artei. Acest fenomen poate fi detectat în fabricatiile realismului socialist.
|
