Renasterea timpurie în Toscana - Filippo Brunelleschi (1377 - 1446)
Renasterea italiana este un fenomen complex a carui declansare a fost favorizata de o serie de factori de naturi diverse, a caror pondere exacta este greu de stabilit. În secolul al XVlea, orasele-state italiene si mai cu seama comunele din Toscana, erau pregatite sa faca saltul catre o noua etapa a civilizatiei. Începând cu secolul al XIIIlea în Florenta s-au nascut o seama de mari personalitati a caror opera, practica sau teoretica, a stat la baza curentului renascentist. În domeniul arhitecturii, renasterea fusese anuntata de curentul protorenascentist, practicat în Toscana la sfârsitul veacului al XIIIlea. În prima parte a secolului al XVlea, aparitia unei arhitecturi renascentiste era iminenta; da 515i85f r forma si directia pe care le-a luat curentul renascentist în arhitectura sunt tributare mai ales geniului lui Filippo Brunelleschi.
Brunelleschi si-a facut ucenicia în breasla aurarilor, însusindu-si mestesugul de sculptor. În aceasta calitate el participa în anul 1401 la concursul pentru noile porti ale baptisteriului Sf. Ion din Florenta. De îndata ce afla ca cel care a câstigat este Lorenzo Ghiberti, Brunelleschi se hotaraste sa plece la Roma împreuna cu Donatello si Masaccio. Ajuns în fosta capitala a imperiului roman, înconjurat fiind de vestigii antice aflate în stare mai proasta sau mai buna de conservare, Brunelleschi decide sa faca un studiu amanuntit al arhitecturii clasice. Ca urmare a masuratorilor efectuate asupra monumentelor, Brunelleschi devine din ce în ce mai constient de existenta unor rapoarte existente între diferitele parti componente ale unei constructii romane; el îsi da seama ca echilibrul, frumusetea si maretia arhitecturii clasice rezida în mare parte în regulile de compozitie care trebuie sa guverneze orice act de creatie. Brunelleschi se dedica nu numai determinarii proportiilor armonice ci si descifrarii sistemului constructiv al cladirilor antice. În acest sens, cea mai mare atentie o acorda cupolei Panteonului lui Agrippa în care vedea solutia optima pentru construirea domului Catedralei din Florenta.
Catedrala Santa Maria del Fiore din Florenta fusese începuta de Arnolfo di Cambio în anul 1294. Dupa moartea mesterului, survenita în 1301, lucrarile sunt temporar oprite. În decursul secolului al XIVlea conducerea santierului este preluata de o serie de artisti printre care se numara si Giotto, a carui contributie majora consta în construirea turnului clopotnita. Andreea Pisano, succesorul lui Giotto la lucrarile catedralei din Florenta, decide sa mareasca planul. Ca urmare a acestei interventii creste însa si diametrul cupolei ce urma sa încununeze catedrala, astfel încât construirea domului începe sa fie privita ca o problema constructiva riscanta, chiar insolvabila. Astfel, ca urmare a unei actiuni constructive insuficient analizate, cupola catedralei Santa Maria del Fiore devine o provocare pentru artistii epocii: un esec ar fi detronat Florenta din pozitia privilegiata pe care o ocupa; un succes ar fi confirmat suprematia artistica a comunei italiene si l-ar fi consacrat definitiv pe autor.
Santa Maria del Fiore Fig. 4. Santa Maria del Fiore Fig. 5. Santa Maria del Fiore
Seciune prin cupola Cupola Lanternoul
Prima cladire renascentista a arhitectului florentin este Ospedale degli Innocenti, Spitalul copiilor gasiti, construit între 1419 si 1424. Lucrarea a fost executata pe cheltuiala breslei negustorilor de matase si a breslei aurarilor si reprezinta prima cladire cunoscuta, destinata adapostirii copiilor orfani. Compozitia, în ansamblu, are o logica neobisnuita pentru epoca respectiva; cel mai mare interes îl prezinta elevatia principala a cladirii.
Fig. 6. Ospedale degli Innocenti
Fatada orfelinatului îmbina o serie de influente, dintre care cea protorenascentista este cea mai evidenta. Conform traditiei medievale extrem de puternice la data respectiva, la nivelul parterului cladirea comunica cu spatiul public prin intermediul unei loggii care ilustreaza varianta spatiala a arcadelor oarbe de pe elevatiile cladirilor din protorenastere. Loggia, care margineste cladirea pe lungimea întregii fatade, este definita de coloane cu capiteluri corintice pe care se descarca arce în plin cintru . Parterul este separat de primul nivel prin intermediul unui bandou lat. Acest element orizontal este alcatuit din doua profile de inspiratie clasica, despartite între ele de o suprafata neteda. La extremitati antablamentul se sprijina pe pilastri angajati, de ordin corintic. Etajul superior este extrem de simplu: un perete neted, tencuit în alb, ritmat de ferestre tip edicul asezate direct pe antablament. Desi, structural vorbind, etajul este mai masiv decât parterul, peretele primului nivel nu da impresia ca striveste coloanele parterului. La aceasta senzatie contribuie în mare masura sublinierea cu pietra serena a unor elemente cu rol structural, coloane si arhitrave mai ales, care se profileaza pe suprafata neteda si alba a zidului. Întrebuintarea policromiei si în special a pietrei de culoare închisa în combinatie cu materiale de culoare deschisa este un alt împrumut de factura locala, protorenascentista.
Tendintele noului curent arhitectural se fac simtite mai ales la nivelul regulilor de compozitie întrebuintate de Brunelleschi. În primul rând compozitia este extrem de clara. La Spitalul copiilor gasiti se respecta cu strictete dimensiunea elementelor componente si raporturile dintre acestea. Distanta dintre coloane nu variaza, ea fiind constanta si egala cu înaltimea coloanelor; adâncimea loggiei este egala tot cu înaltimea coloanelor, loggia fiind în realitate o succesiune de travei patrate, acoperite cu cupole. Ferestrele întrebuintate la nivelul superior sunt toate de acelasi tip iar axul de simetrie al acestora coincide cu axul vertical al golului de dedesubt; distanta dintre goluri este respectata cu rigurozitate, exceptie facând extremitatile.
Printre cele mai cunoscute lucrari ale lui Brunelleschi se numara o serie de cladiri religioase. Prima comanda, începuta în 1419, i-a fost adresata de catre familia de Medici si reprezenta reconstructia bisericii San Lorenzo. Cererea a fost privita, cu siguranta, ca o provocare ce nu trebuia ratata: spatiul interior al unei cladiri de cult era cel mai potrivit loc pentru probarea cunostintele referitoare la relatia dintre frumusetea si echilibrul unui edificiu si raporturile existente între elementele componente ale acestuia, notiuni pe care Brunelleschi le acumulase la Roma. Interiorul unei biserici trebuie sa sugereze echilibru, seninatate; asa cum Dumnezeu guverneaza lumea cu multa întelegere, spatiul interior al cladirii de cult trebuie sa se supuna unor legi clare, lesne de înteles. Pentru Brunelleschi aceste legi care stau la baza monumentului religios sunt legile matematice.
Planul bisericii San Lorenzo are la baza un modul patrat. Nava centrala este formata dintr-o succesiune de patru module; cel de-al cincilea modul reprezinta intersectia navei cu transeptul si este urmata de un al saselea modul patrat care reprezinta altarul. Transeptul se constituie prin multiplicarea aceluiasi modul patrat. Cele doua nave colaterale sunt alcatuite fiecare din câte opt travei patrate a caror latura reprezinta jumatate din cea a modulului patrat de baza. Laturile transeptului sunt înconjurate de câte cinci capele a caror forma si dimensiune coincid cu cele ale traveilor care alcatuiesc colateralele. Pe lânga faptul ca dimensiunile sunt strict corelate, elementele componente sunt perfect aliniate unele cu celelalte, rezultatul fiind o compozitie usor de înteles. În timp ce proiectul era în faza de executie Brunelleschi a trebuit sa mai introduca un numar de capele; aceste noi elemente sunt la rândul lor în relatie cu celelalte.
Fig. 7. San Lorenzo. Plan Fig. 8. San Lorenzo. Imagine de interior
Navele sunt separate între ele prin arcade asemenea celor întrebuintate în bazilicile paleocrestine din Roma: arcele în plin cintru se descarca pe un fragment de arhitrava care se gaseste deasupra capitelului corintic. Partea superioara a navei centrale este înconjurata de un antablament pe care se sprijina ferestrele care lumineaza spatiul central al constructiei. Nava este acoperita cu un planseu casetat, neutru, tot de inspiratie paleocrestina. În zona colateralelor compozitia lui Brunelleschi prezinta unele neconcordante. Peretii exteriori ai navelor laterale sunt ritmati de pilastri angajati care suporta un antablament; înaltimea pilastrilor angajati este ceva mai mica decât cea a coloanelor care delimiteaza navele. Din acest motiv, arcele care separa traveile colateralelor între ele se descarca, spre centru, pe coloane, si spre extremitati, pe antablament.
Acest inconvenient care afecteaza armonia întregului a fost însa remediat la Santo Spirito, ce-a de-a doua biserica a sa, începuta în 1434. Pentru construirea bisericii Santo Spirito, ridicata într-un cartier sarac al Florentei, Brunelleschi reia modelul de la San Lorenzo, eliminând neglijentele strecurate în compozitie. Planul este tot o cruce latina iar modulul de baza îl reprezinta tot patratul. Pentru dimensionarea navei centrale, a transeptului si a altarului sunt folosite aceleasi rapoarte ca si la San Lorenzo, rezultând un numar total de opt module patrate mari care alcatuiesc o cruce latina. Diferenta esentiala consta în faptul ca întreaga cladire urma sa fie înconjurata pe absolut toate laturile de un sir de travei, tot patrate, a caror latura era de doua ori mai mica decât cea a patratului de baza. În fiecare dintre aceste travei trebuia sa se deschida câte o capela de plan semicircular, cu diametru egal cu latura modulului secundar. Compozitia este extrem de simpla si de sobra.
Fig. 9. Santo Spirito. Plan Fig. 10. Santo Spirito. Imagine de interior
Rezolvarea convenabila a problemei colateralelor sporeste impresia de seninatate, de claritate, a spatiului interior. Existenta capelelor laterale amplifica spatiul pe directia transversala. Concavitatea capelelor este balansata de convexitatea coloane angajate - identice cu cele ale navei centrale - care ritmeaza peretii exteriori ai navelor colaterale. Pe aceste doua rânduri de coloane se sprijina arcele semicirculare care despart traveile colateralelor.
Nici una dintre cele doua biserici proiectate de Brunelleschi nu a fost terminata. Fatada bisericii San Lorenzo a facut de mai multe ori obiectul unor încercari de finisare. Cât despre Santo Spirito, aspectul exterior pe care l-a primit aceasta biserica difera foarte mult de intentiile creatorului sau. În calitate de arhitect al familiei Medici, si al bisericii San Lorenzo, Brunelleschi a fost desemnat sa se ocupe de construirea Sacristiei Vechi, cladire de dimensiuni reduse, alipita transeptului bazilicii San Lorenzo. Sacristia a fost construita între 1421 si 1428. Elementele de limbaj arhitectural utilizate la amenajarea interiorului Sacristiei au fost reluate si retusate la Capela Pazzi, proiectata în 1430.
În dimensionarea si modularea interiorului este întrebuintat tot patratul, numai ca de aceasta data, compozitia se complica, modulul principal fiind transformat printr-o serie de mijloace extrem de subtile. În plan, capela are forma dreptunghiulara; în realitate însa nu este vorba despre un simplu dreptunghi ci de un "patrat alungit" pe directia perpendiculara pe axul intrarii. Acest lucru devine evident numai daca planul si elevatiile interioare sunt privite împreuna, deoarece maniera de tratare a laturilor lungi arata ca traveile situate în capete - care corespund în plan cu "prelungirile patratului" - sunt de fapt adaugate unui element unitar central. Cupola pe nervuri care acopera partea centrala a spatiului si fâsiile de bolta în leagan corespunzatoare traveilor laterale pun, la rândul lor, în evidenta, modulul de baza adica patratul. În rest, se constata aceiasi preocupare pentru gasirea disciplinei compozitionale, care sa guverneze întregul si sa dea impresia de unitate. În ceea ce priveste decoratia interiorului Brunelleschi foloseste în egala masura elementele de limbaj arhitectural clasic lucrate în pietra serena, profilate pe tencuiala alba, în combinatie cu medalioane decorative policrome. Spatiul central este luminat prin intermediul unor goluri circulare, practicate în panourile dintre nervuri. Cupola centrala este dublata de o calota semisferica pe pandantivi, situata peste spatiul altarului.
Fig. 11. Capela Pazzi. Plan Fig. 12. Capela Pazzi. Vedere din cupola
Fig. 15. Santa Maria degli Angeli
Importanta lui Brunelleschi în istoria arhitecturii rezida în primul rând în inovatiile pe care acesta le introduce în conceptia obiectului de arhitectura. Folosirea elementelor de limbaj clasic este una dintre caracteristicile renasterii dar nu constituie aportul exclusiv al arhitectului florentin sau al acestei epoci, detalii de factura antica fiind întrebuintate si în protorenastere sau în evul mediu. În ceea ce priveste regulile de compozitie, repunerea în drept a legilor ordonatoare cum ar fi proportiile si relatiile în care se gasesc diferitele parti ale unei cladiri, legi ignorate aproape în totalitate vreme de un mileniu, este meritul deplin al renasterii italiene, si al lui Filippo Brunelleschi în mod special.
|
