Scurt istoric al imaginii teatrale
Arta a comunitatii, care e chemata sa participle, spectacolul teatral a fost intotdeauna cel mai direct ahgajat in experientele collective, in viata sociala.
Teatrul s-a nascut si a evoluat de-a lungul timpului, in ragazurile de pace si de bunastare.
Marile imperii ale Egiptului sau Mesopotamiei au cultivat mai cu seama procesiunile destinate cultului zeilor. Teatrul in intelesul modern al cuvantului, a inflorit spectaculos in grecia antica, in in cetatile democrate in care oamenii aveau ragazul si interesul de a ridica pe plan artistic preocuparile lor, figurate in legendele transmise pana atunci oral.
Masca a ramas un atribut constant al actorului de teatru, in special in cel chinezesc si japonez, care si-a pastrat timp de multe secole forme fixe, conventii bine stabilite, ca de pilda decorul inexistent, sugerat doar prin gesturile personajelor.
In evul mediu European, structura societatii japoneze feudale a impus alt fel de spectacol: la curtile seniori-ale turnirurile sportive erau organizate cu fast, cu asistenta restransa. Urmasii mimilor se produceau in reprezentatii pe care azi le-am numi de revista, cu recitari poetice, numere de circ si music-hall, desigur prezente si la curtile domnilor din Tarile Romane.
Comedia era lasata in seama actorilor ambulanti. Primele reprezentatii laice au reaparut in Europa odata cu Renasterea si cu revenirea interesului pentru cultura si arta antichitatii clasice.
In Franta secolului
al XIV-lea s-au contopit clasicismul
Renasterii cu fantastical barocului,
in sinteza de un echilibru unic atinsa in arta de la
Pana in sec al XVIII-lea, teatrul era luminat de lumanari. In centrul salii atarna un mare policadru de la care curgea ceara pe spectatori, motiv pt care nobilii stateau in loje pe margini, iar oamenii de rand in stal.
Miscarea de avangarda, inceputa inaintea primului razboi mondial si afirmata in
anii '20, ca un effort de constientizare a drumurilor proprii fiecarei arte, a cuprins si propuneri innoitoare privind teatrul, in primul rand de activitate a participarii publicului prin eliminarea granitelor dintre el si actori.
Regizorul- autorul spectacolului
Regizorul este cel care promoveaza o piesa de teatru, si este creatorul acesteia.
Uneori, regizorul are mai multe roluri, exemplu fiind Liviu Ciulei, care era de multe ori regizor, scenograf si uneori chiar actor in piesa.
Colaborarea cu scenograful, materializarea visului, inchegarea imaginilor vizuale, care imbogatesc si ramifica semnificatiile fiecarui tablou.
Actorul-c entrul de interes al scenei
Actorul de teatru, fara de care spectacolul nu poate avea loc, a fost mult timp singurul peronaj in carne si oase pe care il vedea publicul. Prezenta la vedere a facut din actor peroane publice cu prestigiu social.
Imaginea imaginara- scenografia
Scenograful, prin felul in care isi implementeaza mobilele, perdelele etc, delimiteaza spatial de joc, caile de acces si de circulatie a actorilor, colaborand obligatoriu cu regizorul.
|
