Simtul estetic

Simtul estetic

Constiinta placerii estetice si exprimarea ei īn cuvinte s-au dez­voltat tīrziu. Omului din secolul al XV-lea nu-i stau la dispozitie, ca sa-si exprime admiratia pentru arta, decīt termenii pe care i-am astepta din partea unui burghez mirat. Nici macar notiunea de frumos artistic n-o cunoaste īnca. Fiorul estetic, īn masura īn care acesta radia, din arta, pīna la el, era transpus de el numaidecīt fie īn emotia religioasa, fie īn bucuria de a trai.

Dionisie Cartusianul a scris un eseu: De venmtate mundi et pulchritudine Dei (Despre farmecul lumii si despre frumusetea lui Dumnezeu) <nota 1>, īnca din titlu, adevarata frumusete i se recunoaste asadar numai lui Dumnezeu; lumea nu poate fi decīt venustus, adica plina de farmec, draguta. Frumusetile lucrului creat, zice el, nu sīnt altceva decīt pīrīiase ale frumusetii supreme; o creatura se numeste frumoasa, īn masura īn care participa la frumusetea naturii divine si prin aceasta devine īn oarecare masura asemenea ei <nota 2>. Pe aceasta estetica ampla si sublima, īn care Dionisie se sprijina pe Pseudo-Areopagitul, pe Augustin, pe Hugo de Saint Victor si pe Alexandru din Hales <nota 3>, s-ar fi putut cladi o adevarata analiza a oricarei frumuseti. Dar spiritul secolului al XV-lea este īnca de­parte. Chiar exemplele de frumusete pamīnteasca, o frunza, marea care īsi schimba culoarea, marea agitata, Dionisie le īmprumuta numai de la predecesorii sai, anume de la cele doua spirite rafinate ale secolului al XII-lea, din mīnastirea Sfīntul Victor: Richard si Hugo. Cīnd vrea sa analizeze el īnsusi frumusetea, ramīne extrem de superficial. Plantele sīnt frumoase pentru ca sīnt verzi, pietrele pentru ca sclipesc, trupul omului, dromaderul si camila pentru ca sīnt de folos. Pamīntul este frumos pentru ca e lung si lat, corpurile

ceresti pentru ca sīnt rotunde si luminoase. La munti admiram ma­rimea, la rīuri lungimea, la cīmpii si paduri īntinderea, la pamīntul īnsusi nemarginirea.

Gīndirea medievala a redus tot mereu notiunea de frumusete la notiuni de desavīrsire, de proportii si de stralucire. "Nam ad pulchritudinem - zice Toma d'Aquino tria requiruntur. Primo quidem integritas sive perfectio: quae enim diminuta sunt hoc ipso turpia sunt. Et debita proportie sive consonantia. Et iterum claritas: unde quae habent colorem nitidum, pulchra esse dicuntur." <nota 4> Asemenea unitati de masura īncearc 515s1814f 9; sa aplice Dionisie. Izbuteste cu stīngacie: estetica aplicata este īntotdeauna un lucru gingas. Cu o asemenea conceptie intelectualista despre frumusete nu e de mi­rare ca spiritul nu poate sa zaboveasca līnga frumusetea pamīnteas-ca: Dionisie, de cīte ori vrea sa descrie frumosul, se abate numaidecīt spre frumusetea nevazuta, spre frumusetea īngerilor si a empireului. Sau o cauta īn lucrurile abstracte: frumusetea vietii este compor­tarea īn viata potrivit cīrmuirii si poruncii legii divine, dezbarata de urītenia pacatului. Despre frumusetea artei nu vorbeste, nici macar despre cea care ar fi trebuit sa-l impresioneze mai mult decīt oricare alta, ca ceva independent: muzica.

Cīnd acelasi Dionisie a intrat odata īn biserica Sf. Ion din 's Her-togenbosch, īn timp ce cīnta orga, dulcea melodie l-a facut pe loc sa uite de sine si, cu inima topita, a cazut īntr-un īndelungat extaz <nota 5>. Emotia estetica a devenit pe loc religie. Nu i-ar fi dat prin gīnd ca īn frumusetea muzicii sau a formei figurative s-ar putea admira altceva decīt īnsusi elementul sfīnt.

Dionisie a fost unul dintre cei care au respins introducerea mu­zicii moderne polifonice īn biserica. Frīngerea vocii (fractia vods) - īl īngīna el pe unul mai vechi - pare simptomul unui suflet frīnt; poate fi comparata cu parul frizat la un barbat sau cu rochiile pli-sate la o femeie: nu e decīt desertaciune. Unii, care au practicat un asemenea cīnt polifonic, l-au īncredintat ca īn el era ascunsa o tru­fie si o anumita voluptate a sufletului (lascivia animi). Recunoaste ca la unii evlaviosi melodiile stimuleaza cum nu se poate mai in­tens contemplarea si devotiunea, din care cauza Biserica īngaduie orgile. Dar cīnd muzica artistica serveste pentru a dezmierda au­zul, si mai ales pentru a-i desfata pe cei de fata, anume pe femei, este fara īndoiala reprobabila <nota 6>

Se vede aici ca spiritul medieval, cīnd vrea sa descrie natura emo­tiei muzicale, nu gaseste īnca alti termeni decīt cei ai unor senti­mente pacatoase: trufia si o anumita voluptate a sufletului.

Despre estetica muzicala s-a scris īntotdeauna mult. De regula, teoreticienii au continuat sa cladeasca pe teoriile muzicale ale An­tichitatii, care nu mai erau īntelese. Dar despre felul īn care omul gusta īn realitate frumusetea muzicala, tratatele noastre nu ne īnvata, īn cele din urma, mai nimic. Cīnd a fost vorba sa exprime īn ce consta, de fapt, frumosul īn muzica, teoria a ramas la afirmatii vagi, care, ca gen, sīnt puternic īnrudite cu cele folosite pentru a exprima admiratia pentru pictura. Pe de o parte gustam īn muzica bucuria cereasca, pe de alta parte admiram īn ea imitatia izbitoare. Totul a contribuit pentru ca emotia muzicala sa para īnrudita cu bucuria cereasca; aici nu era vorba de o reproducere a unor lu­cruri sfinte, ca īn pictura, ci de o copie a bucuriei ceresti īnsesi. Cīnd bravul Molinet, care se stie ca a fost el īnsusi un patimas iubitor de muzica, povesteste ca ducele Carol Temerarul, cunoscut ca mare meloman, se ocupa, īn tabara lui din fata orasului Neuss, de literatura si mai ales de muzica, firea lui retorica, jubileaza: "Car musique est la résonnance des cieux, la voix des anges, la joie de paradis, l'espoir de l'air, l'organe de l'Église, le chant des byselets, la récréacion de tous cueurs tristes et désolés, la persécution et enchāssement des diables" <nota 7>. Elementul extatic existent īn emotia muzicala a fost, fireste, foarte bine cunoscut. "Puterea armoni­ilor - zice Pierre d'Ailly - atrage sufletul omenesc atīt de tare, īn-cīt nu numai ca-l sustrage oricaror alte patimi si griji, dar si siesi <nota 8>."

Daca īn pictura oamenii admirau imitatia izbitoare a obiectelor din natura, īn muzica primejdia ca frumusetea sa fie cautata īn imitatie era si mai mare. Caci īnca de mult muzica facuse uz īn mod intens de mijloacele sale de expresie. Caccia <nota 9> (de la care se mai pas­treaza cuvīntul englez catch pentru canon), la origine imitatia unei vīnatori, este cel mai cunoscut exemplu al fenomenului. Olivier de la Marche relateaza ca īn una din aceste caccie a auzit catelusii scheunīnd si dulaii latrīnd, si sunete de trompete, de parca s-ar fi aflat īn padure <nota 10>. La īnceputul secolului al XVI-lea, Les Inven­tions ale lui Janequin, ucenic al lui Josquin de Prés, prezinta dife­rite vīnatori, zgomotul bataliei de la Marignano, strigatele din piata

din Paris, "le caquet des femmes" <nota 11> si cīntecul pasarilor, īn forma muzicala.

Analiza teoretica a frumosului este, asadar, incompleta, expre­sia admiratiei este superficiala. Cea dintīi nu ajunge mult mai de­parte de ideea ca pentru a explica frumusetea trebuie sa se faca apel la notiunile de masura, gratie, ordine, maretie, utilitate si, mai ales, la cele de stralucire si lumina. Pentru a explica frumusetea lucru­rilor spiritului, Dionisie le reduce la lumina: inteligenta e o lu­mina; īntelepciunea, stiinta, iscusinta artistica nu sīnt altceva decīt straluciri luminoase, care, ca atare, lumineaza mintea <nota 12>.

Cīnd cercetam simtul estetic al epocii, nu īn definitia data de ea notiunii de frumusete, nici īn ceea ce spune ea despre emotia produsa de pictura si muzica, ci īn manifestarile ei spontane, de voios entuziasm estetic, ne frapeaza faptul ca acele manifestari con­teaza aproape īntotdeauna ca senzatii de stralucire sau de miscare vioaie.

Froissart resimte rar o impresie estetica; era prea preocupat de nesfīrsitele sale povestiri; dar un singur spectacol īi smulge mereu cuvinte de vesela īncīntare: corabiile pe apa, cu steagurile si flamu­rile fluturīnde, īn timp ce blazoanele colorate scīnteiaza īn soare. Sau jocul razelor de soare pe castile, armurile, vīrfurile de lancii, pe steguletele si drapelele unui detasament de calareti care pornesc la drum <nota 13>. Eustache Deschamps admira frumusetea unor mori care se īnvīrtesc si aceea a soarelui rasfrīnt īntr-o picatura de roua; La Marche observa ce frumos cade lumina soarelui pe parul blond al unor calareti germani si boemieni <nota 14>. Admiratia pentru tot ceea ce sclipeste se reflecta si īn īmpodobirea īmbracamintii, care īn se­colul al XV-lea consta īndeosebi din montarea pe vesminte a unui numar peste masura de mare de pietre scumpe. Abia mai tīrziu aces­tea fac loc panglicilor si fundelor. Pentru a mai accentua sclipirea cu ajutorul unui zanganit, se poarta clopotei sau monede. La Hire poarta o manta rosie īncarcata toata cu talangi mari de argint. La o intrare triumfala din 1465, capitanul Salazar apare cu douazeci de oameni īnzauati, ai caror cai sīnt acoperiti cu clopote mari de argint; pe valtrapul propriului sau cal se afla prins, la fiecare dintre figurile cu care este presarat, cīte un clopot mare de argint aurit. La intrarea lui Ludovic al Xl-lea īn Paris īn 1461, caii lui Charolais, Croy, Saint Pol si ai altora poarta pe valtrapuri numeroase clopote

mari; cel al lui Charolais poarta īn spinare un clopot atīrnat īntre patru colonete. Un duce de Clčves, care a venit acasa cu aceasta moda de la curtea burgunda, īi datoreaza porecla "Johenneken mit den bellen" <nota 15>. La un turnir, Carol Temerarul apare īntr-un costum festiv, acoperit cu galbeni renani zanganitori; niste nobili englezi poarta costume acoperite cu ducati de aur <nota 16>. La nunta contelui de Geneva, la Chambéry, īn 1434, un grup de domni si doamne exe­cuta un dans, toti fiind īmbracati īn alb si acoperiti cu "or clin­quant" <nota 17> iar domnii, īn plus, cu brīie late pline cu clopotei <nota 18>.

Aceeasi placere naiva pricinuita īn acea epoca de ceea ce atrage puternic atentia se poate observa si īn simtul culorilor. Pentru a-l determina cu precizie, ar fi necesara o cercetare statistica ampla, care sa se refere atīt la paleta de culori a artei plastice, cīt si la cea a īmbracamintii si a artei decorative, īn ceea ce priveste īmbraca­mintea, paleta de culori ar putea fi dedusa mai degraba din nume­roasele descrieri, decīt din prea putinele resturi de stofe pastrate. Cīteva date pretioase le da crainicul Sicilia īn lucrarea sa, mentio­nata mai sus, Le Blason des couleurs. Īn plus, se mai gasesc īn cro­nici descrieri amanuntite ale īmbracamintii la turnire si la intrarile triumfale, īn aceste vesminte de pompa si parada domneste, fireste, o alta tonalitate decīt īn īmbracamintea de toate zilele. Crainicul Sicilia are un capitol, cam naiv, despre frumusetea culorilor. Rosul este culoarea cea mai frumoasa, iar castaniul cea mai urīta. Totusi verdele, culoarea naturii, are pentru el cel mai mare farmec. Dintre combinatiile de culori le lauda pe acestea: albastru-galben deschis, portocaliu-alb, portocaliu-roz, roz-alb, negru-alb si multe altele. Albastru-verde si verde-rosu sīnt mult folosite, dar nu frumoase. Mijloacele sale lingvistice pentru a denumi culorile sīnt īnca limi­tate, īncearca sa deosebeasca diferite nuante de cenusiu si castaniu, numindu-le castaniu-albicios, castaniu-vioriu. īmbracamintea obis­nuita foloseste foarte mult cenusiul, negrul si violetul <nota 19>. "Negrul - zice Sicilia - este cel mai la moda īn ziua de azi, pentru ca e sim­plu. Dar fiecare abuzeaza de el." Costumul barbatesc ideal, pe care īl schiteaza, este alcatuit din haina neagra, pantaloni gri, ghete ne­gre, manusi galbene; s-ar putea spune ca este o combinatie absolut moderna. La stofele de īmbracaminte sīnt cautate si griul, violetul si diferite feluri de castaniu. Albastrul īl poarta taranii si englezii. Le sta bine si fetelor tinere, ca si trandafiriul. Albul merita a fi luat

īn consideratie pentru copiii pīna la sapte ani si pentru nerozi ! Gal­ben poarta mai ales militarii, pajii si slujitorii; fara adaos de alte culori, nu este agreat. "Iar cīnd vine luna mai, n-aveti sa vedeti ca se poarta alta culoare decīt verdele <nota 20>."

Īn īmbracamintea de sarbatoare si de parada frapeaza īn primul rīnd predominanta rosului. De altfel, din partea acestei epoci rosii nimeni nu s-ar astepta sa fie altfel. Intrarile triumfale sīnt adesea realizate complet īn rosu <nota 21>. Alaturi de rosu, albul ocupa un loc im­portant, ca fiind culoarea festiva uniforma. La juxtapunerea culo­rilor este admisa orice combinatie; rosu-albastru si albastru-violet sīnt combinatii īntīlnite. La un spectacol festiv, pe care īl descrie La Marche, apare o fata īn matase violeta, pe un catīr cu valtrap de matase albastra, dus de trei barbati īn matase chinovarie, cu tichii de matase verde. Cavalerii din ordinul Ariciului, al lui Lu­dovic de Orléans, purtau o haina de postav violet si o manta de catifea azurie captusita cu satin cīrmīziu <nota 22>. O predilectie pentru alaturarile de culori īnchise-tipatoare si pastelat-pestrite pare sa nu lipseasca.

Negrul, mai ales catifeaua neagra, reprezinta incontestabil fas­tul trufas, sumbru, agreabil epocii, indiferenta orgolioasa fata de toata pestritatura din jur. Filip cel Bun, dupa trecerea anilor tine­retii sale, merge īmbracat numai īn negru si īsi īmbraca si suita si caii tot īn negru <nota 23>. Regele René, care cauta cu si mai mult zel dis­tinctia si rafinamentul, foloseste culorile gri-alb-negru <nota 24>

Locul redus pe care īl ocupa albastrul si verdele poate ca nu trebuie explicat numai ca o manifestare directa a simtului culorilor. Dintre toate culorile, aveau importanta simbolica īn primul rīnd albastru si verdele, iar semnificatia aceasta era atīt de deosebita, īncīt au devenit aproape inutilizabile la īmbracaminte. Amīndoua erau culorile dragostei: verdele īnfatisa īndragostirea, albastrul cre­dinta <nota 25>. Sau, mai bine zis, erau culorile dragostei prin excelenta, caci si alte culori puteau servi īn simbolica dragostei. Deschamps spu­ne despre īndragostiti :

Li uns se vest pour li de vert, L'autre de bleu, l'autre de blanc, L'autre s'en vest vermeil com sane, Et cilz qui plus la veult avoir Pour son grand dueil s'en vest de noir <nota 26>.

Dar verdele era īn mod deosebit culoarea dragostei tinere, pline de nadejde:

Il te fauldra de vert vestir,

C'est la livrée aux amoureulx <nota 27>.

De aceea se cuvine ca si cavalerul ratacitor sa umble īmbracat īn verde <nota 28>. Cu īmbracaminte albastra īsi dovedeste īndragostitul fidelitatea; de aceea, Christine de Pisan o pune pe doamna sa ras­punda, cīnd īndragostitul īsi arata vesmīntul albastru:

Au bleu vestir ne tient mie le fait,

N'a devises porter, d'amer sa dame,

Mais au servir de loyal euer parfait

Elle sans plus, et la garder de blasme ...

La gist l'amour, non pas au bleu porter,

Mais puet estre que plusieurs le meffait

De faulseté cuident couvrir soubz lame

Par bleu porter... <nota 29>

Aceasta este probabil si explicatia faptului ca albastrul, folosit īn mod ipocrit, a īnceput sa īnsemne si infidelitatea si, printr-un salt, a ajuns sa apartina nu numai necredinciosului, ci si īnselatului. Scufia albastra simbolizeaza īn Olanda femeia adultera, iar confectia <nota 31> este haina īnselatului :

Que cils qui m'a de cote bleue armé

Et fait monster au doy, soit occis <nota 31>.

Daca de aici se poate ajunge si la concluzia ca albastrul poate fi declarat culoarea nebunilor īn general, pentru ca de blauwe schte <nota 32> este vehiculul smintitilor, ramīne de vazut.

Pe ultimul plan ramīn galbenul si castaniul considerate urīte. Lor li se atribuie o semnificatie defavorabila tocmai datorita aversiunii fata de aceste culori. Femeia nefericita īn casnicie spune:

Sur toute couleur j'ayme la tennée, Pour ce que je l'ayme m'en sys habillée, Et toutes les aultres ay mis en obly. Hellas mes amours ne sont ycy <nota 33>.

Sau īn alt cīntecel :

Gris et tannée puis bien porter

Car ennuyé suis d'espérance <nota 34>.

De altfel, cenusiul īn opozitie cu castaniul se īntīlneste mult īn īmbracamintea festiva; probabil ca īn calitate de culoare a tris­tetii are o nuanta mai elegiaca decīt castaniul.

Galbenul semnifica dusmania. Henric de Württemberg trece prin fata ducelui Burgundiei, cu toata suita, īmbracat īn galben, "et fut le duc adverty que c'estoit contre luy" <nota 35>.

Īn a doua jumatate a secolului al XV-lea pare (totusi este o im­presie provizorie; confirmarea precisa ar fi necesara) ca albul si negrul scad temporar, īn timp ce albastrul si galbenul sporesc, īn secolul al XVI-lea, combinatiile de culori deosebit de īndraznete, despre care a fost vorba mai sus, au disparut īn cea mai mare parte, īn acelasi timp īn care si arta īncepe sa evite contrastul dintre cu­lorile primare. Nu Italia este aceea care aduce artistilor din tarile burgunde simtul pentru armonia de culori. Chiar Gerard David, formal veritabilul continuator al scolii vechi, prezinta, īn compa­ratie cu predecesorii sai, o rafinare a simtului culorilor, ceea ce do­vedeste ca acel simt, īn dezvoltarea lui, este īn legatura cu cresterea generala a nivelului spiritual, īn acest domeniu, cercetarea referi­toare la istoria artei si cea referitoare la istoria culturii mai au multe de asteptat una de la alta.

<titlu> Note

1. Dion. Cart., Opera, XXXIV, p. 223.

2. Op. cit., pp. 247, 230.

3. O. Zöckler, Dionys des Kartäusers Schrift De venustate mundi, Beitrag zur Vorgeschichte der Ästhetik, Theol. Studien und Kritiken, p. cf. E. Anitchkoff, L'Esthétique au moyen āge, XX, p. M. Grabmann, Des Ulrich Engelberti von Strassburg O. Pr. Abhandlung De Pulchor, Sitzungsb. Bayer. Akademie, Phil. hist. Kl., W. Seiferth, Dantes Kunstlehre, Archiv, f. Kulturgeschichte, XVII, XVIII,

4. Caci pentru frumusete sīnt necesare trei lucruri, īn primul rīnd integritate sau perfectiune: caci lucrurile trunchiate sīnt chiar prin aceasta urīte. Apoi o proportie nimerita sau concordanta. si īn sfīrsit lumina: de aceea toate cīte au o culoare mai deschisa, se numesc frumoase. - Summa theologiae, pars l-a, q. XXXIX, art. 8.

Dion. Cart., Opera, l, Vita, p. XXXVI.

Dion. Cart., De vita, canonkomm, art. Opera, XXXVII, p. 197; An discantus in divino obsequio sit commendabilis cf. Toma d'Aquino, Summa theologiae, lia Ilae q. art. Ultrum cantus sint assumendi ad laudem divinam,

7. Caci muzica este rasunetul cerului, glasul īngerilor, bucuria raiului, nadejdea vazduhului, unealta Bisericii, cīntul pasarelelor, desfatarea tu­turor inimilor mīhnite si īndurerate, izgonirea si ferecarea diavolilor. - Molinet, I, p. 73; cf. 67.

8. Petri Alliaci De falsis prophetis, īn Gerson, Opera, I, p. 538.

9. Caccia, vīnatoare.

La Marche, II, p. 361.

11. Palavrageala femeilor.

12. De venustate etc, XXXIV, p. 242.

13. Froissart, ed. Luce, IV, p. 90, VIII, pp. XI, pp. ed. Kervyn, XI, pp. 340, 360, XIII, p. 150, XIV, pp.

Deschamps, I, p. II, p. II, nr. p. La Marche, I, p.

Johenneken cu clopoteii (ol. v.).

Livre des trahisons, pp. La Marche, II, pp. III, pp. Chastellain, IV, p. Chron. scand., I, pp.

17. Aur zornaitor.

Lefčvre de S. Remy, II, pp.

Couderc, "Les comptes d'un grand couturier parisien au XV-e sičcle", Bulletin de la soc. de l'hist. de Paris, XXXVIII, 1911, p,125 ss.

Blason des couleurs, éd. Cocheris, pp.

De ex.: Monstrelet, V, p. Du Clercq, I, p.

La Marche, II, p. F.M. Graves. Deux inventaires de la maison d'Orléans, p. 281.

Chastellain, VIII, p. La Marche, I, p. II, pp. Du Clercq, II, p. Jean Germain, Liber de virtutibus, p. Jouffroy, Oratio, p.

D'Escouchy, I, p.

V. mai sus pp. 170-l71.

26. Unul se īmbraca pentru ea īn verde,/ Altul īn albastru, altul īn alb,/ Altul se īmbraca īn rosu ca sīngele,/ Iar cel care o doreste cel mai mult,/ De marea lui jale, se īmbraca īn negru. - Le miroir de mariage, XVII, vs. 1650; Deschamps, Oeuvres, IX, p. 57.

Va trebui sa te īmbraci īn verde,/ Este semnul īndragostitilor. Chansons franēaises du quinzičme sičcle, ed. G. Paris, Soc. des anciens textes franēais, nr. XIX, p. cf. Deschamps, nr. III, p. nr. ib., p. nr. ib., p. nr. ib., p. nr. IV, p. L'Amant rendu cordelier, h. p. Molinet, Faictz et Dictz, fol.

Blason des couleurs, p. 110. Despre simbolismul culorilor īn Italia, v. Bertoni, L 'Orlando furioso, p. 221 si urm.

29. Īmbracīndu-te īn albastru nu dovedesti defel,/ Nici purtīnd devize, ca-ti iubesti doamna,/ Ci slujind-o cu inima credincioasa cu dosavīrsire/ si altceva nimic, si pazind-o de jignire.../ ... īn asta salasluieste dragostea, nu īn a purta albastru,/ Doar poate ca unii faradelegea/ Prefacatoriei cauta sa si-o ascunda sub o lespede/ Purtīnd albastru... - Cent ballades d'amant et de dame, nr. Christine de Pisan, Oeuvres poétiques, III, p. cf. Deschamps, X, nr. L'histoire et plaisante chronicqtte du petit Jehan de Saintré, éd. G. Hellény, Paris, p.

30. Haina albastra.

31. Cel care m-a pricopsit cu haina albastra/ si a facut sa fiu aratat cu degetul, sa fie ucis. - Le Pastoralei, vs. 2054, p. 636; cf. Les cent nouvelles nouvelles, II, p. 118: Craindroit trčs fort estre du rang des bleus vestuz, qu'on appelle communément noz amis. (Se vor terne foarte sa nu fie din rīndul celor īmbracati īn albastru, numiti de obicei prietenii nostri.)

32. Barca albastra (ol. v.).

33. Din toate culorile, īmi place cea castanie,/ Pentru ca īmi place m-am īmbracat īn ea,/ si pe toate celelalte le-am dat uitarii./ Vai ! dragostea mea nu e aici.

34. Pot sa port foarte bine cenusiu si castaniu,/ Pentru ca m-am saturat de cīnd tot trag nadejde. - Chansons du XV-e sičcle, nr. 5, p. 5, nr. 87, p. 85.

35. si fu ducele īnstiintat ca e īmpotriva lui. - La Marche, II, p. 207.