VERSIUNI ALE MODELULUI CULTURAL CENTRAL-EUROPEAN
Studierea modelului cultural central-european poate deschide numeroase piste fertile atât din punctul de vedere al studierii modelului cultural autohton cât si a celui european. Modelul cultural românesc a fost influentat de modelul cultural al vecinilor de la vest, atât în problema statalitatii, cât mai ales în modul de viata, institutiile, si habitus-cultural al românilor din Transilvania. Din perspectiva europeana, studierea unui model cum este cel central-european propune o perspectiva unica, cea unei zone multiculturale, multiconfesionale si multietnice, inegale ca dezvoltare, care a reprezentat nu doar un potential conflict ci si o înflorir 22122n1320w e culturala distincta în interiorul Europei. Problema situarii si reprezentarii unei zone în centrul Europei a fost reluata de mai multe ori în istoria Europei, deoarece aceasta arie este una strategica. Privind pe harta zilei de azi zona geografica care cuprinde state precum Austria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovenia, parti din Polonia, Germania, se poate spune ca modelul central-european are frontierele culturale ale fostului imperiu habsburgic, si ca daca istoric acesta este defunct, cultural vorbind urmele vietuirii sale mai sunt prezente în multe domenii. Teza unei Mitteleuropa a fost resuscitata în timpul razboiului rece si apoi în perioada post-comunista în dorinta de a sublinia similitudinea între culturile unor tari precum Ungaria, Cehia, Polonia, si desigur Austria, de a reliefa ceea ce le face distincte din perspectiva unor regiuni ale Europei. Mitteleuropa s-a dorit nu doar un punct de rascruce dintre Occident si Orient ci si o arie culturala în care cultura modernitatii a fost deosebit de vie, modelând personalitati originale si impunându-le apoi în toata lumea. Desigur un asemenea concept are întâi de toate o încarcatura politica : o asemenea Europa de mijloc era expresia nu doar culturala ci si una politico-militara a unei dinastii, si avea un rol de jucat în relatiile internationale. Cu atât mai mult proiectul unei Europe de mijloc, de dupa caderea Imperiului a interesat pe unii mai mult, pe altii mai putin, în functie de mizele care erau în joc. Harta modelului de care vorbim poate fi lesne retrasata pe teritoriul Austro-Ungariei, si priveste centrul radiant al culturii austriece, capitala unei culturi complexe, de interes international cum era Viena. Dar stralucirea acestei culturi precum si a celorlalte capitale ale Imperiului de la Budapesta, la Varsovia ori Praga, nu trebuie redusa doar la aceste centre ale literaturii, filosofiei muzicii, arhitecturii, politicii. Modelul central-european are o importanta componenta, cea a relatiei dintre centru si margine care a interesat postmodernitatea. Nu întâmplator modelul cultural al Vienei fin-de-sičcle , pentru a cita titlul uneia din lucrarile celebre despre aceasta tema, intereseaza literatura postmoderna si nu numai, (influenta lui Wittgenstein în filosofia secolului 20), în dorinta de a gasi si inventa la nevoie ascendentele necesare. Acest model cultural a fost de asemenea ocazia istorica pentru a asista la nasterea unor modele culturale nationale, ori ale unor identitti culturale care au continuat sa se impuna dupa ce modelul unitar, al coeziunii supranationale a încetat sa mai existe. Este vorba de identitatea ungara, de cea ceha si slovaca, de cea polona, la urma, dar nu în ultimul rând de cea a românilor transilvaneni, daca vrem chiar de cea a unei provincii culturale deosebite de altele cum este Transilvania. Dar pe lânga aceste identitati, este important sa mentionam si alcatuirea unei identitati evreesti moderne, nu doar printr-un ideolog cum este Theodor Herzl, dar prin participarea masiva a atâtor si atâtor intelectuali si artisti evrei la viata creuzetului cultural al Vienei. Faptul ca acest model cultural poate fi privit ca un loc al metamorfozelor culturale se datoreaza unui anume spirit liberal care a caracterizat puterea habsburgilor cel putin pentru o anumita perioada. Apoi trebuie considerata arta politica austriaca de a trata cu diferitele nationalitati, interese, culturi, si de a crea un spatiu, de multe ori însa doar unul virtual, practic inoperabil, consecinta fiind în cele din urma prabusirea acestui imperiu. Trebuie sa însa sa privim formarea acestor identitati culturale într-o anumita contextualitate culturala, data de circumstantele politice ale Europei post-napoleoniene mai cu seama, în jocul de interese ale celorlalte doua imperii vecine.
Privind în general articularea modelului cultural de care vorbim, trebuie sa notam o prima trasatura a acestui model, organicitatea sa. Cultura acestei arii a fost dominata de ideea unei unitati care sa fie exprimata în diferite domenii ca o diversitatea de stiluri culturale emergând din acelasi trunchi comun. Organicitatea poate fi pusa pe seama unei culturi religioase comune care s-a sedimentat într-o forma care sa aminteasca de unitatea originara, chiar daca teritoriul imperiului a fost despartit dramatic de diferentele confesionale, de miscarile reformei si contrareformei. În aceeasi masura organicitatea respectiva a fost cea a unui proiect politic de unitate constrângatoare, care a afetat în cele din urma spriritul de independenta al natiunilor din imperiu. Organicitatea de care vorbim a rams în mare masura la nivelul unei idealitati culturale reprezentate în arte si literatura, muzica, mai putin în ceea ce priveste domeniul politic. Elementele nationale centrifuge nu au putut fi constrânse la nesfârsit de proiectele utopice ale asigurarii diversitatii unui model din ce în ce mai liberal. Organicitatea modelului austriac (austro-ungar) s-a vazut contrazisa mi târziu de miscarile radicale, xenofobe de dreapta, nationaliste care au adâncit si mai mult diferentéle existente. Stilurile culturale iverse au cerut în cele din urma o cultivare specifica. O a doua trasatura care poate fi pusa pe seama originalitatii acestui model cultral este hermeneutica sa culturala. Daca cercetam reprezentarile din variate domenii ale culturii acestui model, vom avea proba unui mod de a reflecta la existenta cotidiana si la actualitatea propriu-zisa, la temele individului modern, ale societatii moderne, ale problemelor comunitatii. Toate aceste formeaza o constiinta de sine prin care modelul cultural se distinge, prin excelenta operelor produse în arta, literatura, stiinta, etc. Modelul austriac s-a remarcat prin articularea unei asemenea hermeneutici culturale, reprezentate de scoala lui Freud si a urmasilor sai. Hermeneutica culturala nu este doar aplicarea stiintei psihanalizei la fenomenul cultural si social, în locul acesteia putând figura interpretarea data de sociologia cunoasterii (Lukacs si Mannheim), de cea a filosofiei limbajului, de muzica, etc. un loc special pentru conturarea unor hermeneutici pentru a face posibil dialogul cultural pe care acest model l-a întretinut între diverse discipline de cunoastere si arte. O hermeneutica speciala a fost cea a estetismului austriac care a înflorit la sfârsitul secolului 19, si a traversat domenii diferite ca literatura, pictura, arhitectura, dar si cultura de masa care a au temeiuri puternice în imperiu. În fine o ultima trasatura poate fi observata în pastrarea unei clasicitati pe care modelul cultural central-european a urmarit-o, fie prin fascinatia pentru natura, limbaj, fie prin prudenta liberalismului profesat.
|
