Vatra folclorica argeseana
Asezat in mijlocul tarii, in partea sudica a muntilor Carpati, jud. Arges este unul dintre cele mai pitoresti din intreaga structura administrativa a tarii, intrucat cuprinde toate formele de r 242h73c elief, incepand cu varfurile Moldoveanu (2544 m), Negoiu (2535 m) si Papusa (2391 m), din Muntii Fagaras, Piatra Craiului si Iezer, continuand cu dealurile muscelene si cele de pe Topolog si Raul Doamnei, urmate de roditoarea campie, in care s-au format numeroase sate ce inconjoara capitala judetului, aflata la numai 20 km Sud de paralela 45.
Aceste meleaguri sunt renumite pentru harnicia si fantezia artistica a locuitorilor, cat si pentru paginile de istorie care s-au scris la Curtea de Arges, Campulung sau, mai actual, in Pitesti.
Documentele de care se bucura locuitorii argeseni de atestare sunt impresionant de valoroase, datorita vechimii lor, printre primele documente aflandu-se mentionarea satelor Petresti si Cosesti - la 1494, precum si faptul ca acesti locuitori se ocupau cu olaritul.
Mormintele descoperite in jurul diferitelor biserici atesta faptul ca, in secolele al XVI-lea - al XVIII-lea, erau inmormantati oameni cu stare, multi dintre acestia purtand podoabe de aur si argint, care fac dovada unui ridicat standard de viata. Din pisaniile diferitelor biserici (ca si cea din satul Retevoiesti, atestata din anul 1516), ne vin marturii ale existentei credinciosilor pe aceste meleaguri, urmasi ai locuitorilor care au lasat urme inca din epoca bronzului. Sate precum: Badesti - permanent in documentul din 1351 sau com. Domnesti - atestata documentar in 1523 sunt tot atatea marturii de viata sociala si spirituala ale locuitorilor asezati pe malurile raului Arges, Raul Doamnei, Argeselul si Topologul.
Apropiindu-se de vremurile noastre, ne patrundem de comorile de arta feudala pe care le gasim pe intregul cuprins al judetului, exprimate in biserici, cladiri, obiecte si numeroase icoane din carti vechi romanesti. Muzeele etnografice din diferite localitati argesene pastreaza obiecte cu importanta etnografica inestimabila.
Componente ale portului traditional, instrumentele necesare practicarii diferitelor ocupatii traditionale sau indeletnicirilor mestesugaresti sunt dovezi incontestabile ca viata sociala, economica si spirituala a acestor locuitori are o vechime apreciabila, o continuitate puternica si o admirabila putere creatoare, artistica. In special satele asezate pe Raul Doamnei: Pietrosani, Stanesti, Domnesti, Musetesti, Corbsori, Poenarei, Jgheaburi, Corbi, Zbughitesti, Nucsoara etc au pastrat sub forma de traditie acele forme de convietuire care le-am asigurat bunastarea si viata organizata dupa anumite ritualuri si ceremonii.
Figuri emblematice de domnitori ai Tarii Romanesti si-au legat destinele de aceste meleaguri; totodata, in aceste zone si-au desfasurat activitatea importanti carturari, oameni de stiinta si artisti valorosi.
In planul traditiei argesene se intalnesc numeroase fapte pilduitoare si evenimente din trecutul indepartat pe care le regasim consemnate in creatiile populare, dar si in documentele care insotesc istoria fiecarei localitati.
Judetul Arges este bogat in conceptii, credinte, obiceiuri si datini, care s-au transmis oral, pana la data la care a fost posibil ca cercetatorii cu experienta sa tezaurizeze aceste comori si sa le puna la dispozitia tinerilor interpreti. Etnografia argeseana este bogata in locuinte, port, jocuri, graiuri, cantece, ocupatii si credinte.
Arhitectura populara, de exemplu, este una dintre cele mai originale din intreg spatiul romanesc, aici avandu-si originea si legenda "Mesterul Manole", a iscusitului constructor care isi implinea visele, mergand pana la sacrificii supreme.
Judetul Arges reprezinta particularitatea, incepand cu locuintele din zona de deal si pana la cele din munte, sa se fi pastrat, cu deosebita rigoare, elementele traditionale de arhitectura. Principalul material de constructie al locuintelor este lemnul, iar pentru biserici si cetati se folosea piatra.
Tehnicile de constructie a bisericilor au fost preluate de la tarani, asa cum este tehnica lacritelor sau a invelirii zidurilor de piatra de rau cu caramizi. Cel mai minunat lacas construit in aceasta maniera se afla la Curtea de Arges.
Inca din perioada medievala, locuitorii argeseni se aparau construindu-si fortificatii, in care turnul boltit din palatul domnesc (cula) avea rolul de a proteja familia si vistieria.
Folosita ca locuinta boiereasca fortificata, in forma de turn, cu baza dreptunghiulara si mai multe caturi, cula reprezenta elementul de continuitate al locuintelor dacice aduse in istoria mai recenta a locului. Majoritatea constructiilor din Arges au doua nivele: unul, inferior (beciul), este destinat depozitarii produselor pomicole si altul, superior, pentru locuit. Aceleasi produse pomicole pot fi depozitate si in foisor, acesta fiind de multe ori construit in prelungirea beciului. In perioada interbelica, in zona argeseana se construiesc tot mai frecvent case din bolovani, cu peretii camerelor din caramida, zidul fiind inalt, intrarea in casa se face pe o scara de unde se intra in casele, de obicei, joase, impartite in tinda si odaia de locuit. In spatele caselor existau, de obicei, magazii, pe langa case existau grajduri si spatii organizate pentru depunerea materialelor necesare diferitelor meserii.
Portul argesean se caracterizeaza nu numai prin sobrietate si varietate, ci si prin frumusete si eleganta. Specialistii etnografi din judetul arges au facut numeroase studii asupra costumului popular barbatesc, a celui feminin, precum si a trusoului noului-nascut, a zestrei sau a elementelor de decoratiune in care se impletesc modele similare cu cele ale portului.
Astazi, portul popular traditional s-a pierdut aproape in totalitate, doar in unele localitati (in special in cele din nordul judetului) se mai pastreaza obiceiul ca locuitorii (in special batranii si copiii) sa participe la diferite sarbatori laice sau religioase in costum popular. Din nefericire, confectionarea imbracamintii se produce ori pe cale industriala, ori prin alterarea cromaticii traditionale, fiind preferate culorile vii, uneori chiar stridente, si nu de putine ori aparand elemente de kitsch.
Pentru portul barbatesc, in afara costumului de culoare alba, brodat cu tesaturi in culori negre, apare ca element distinctiv chimirul din piele si palaria mocaneasca, mica si rotunda, cu boluri inguste.
Pentru femei, dupa ce s-a trecut de la obiceiul de a purta palarii pe cap (atat de decorativ ilustrate de pictorii de la sfarsitul sec. al XIX-lea), portul include aproape cu regularitate iia impodobita cu fir de matase sau arnici de diferite culori, fotele tesute la razboi (simple, pentru zilele de lucru, si ornamentate bogat, cu fir de matase, pentru zilele de sarbatoare), basmalele inflorite (pentru femeile tinere) si marame de borangic (pentru femeile maritate), iar in timpul iernii se purtau broboade calduroase, de lana. In trecut imbracamintea era confectionata in casa si necesita o migala si o rabdare care sun apanajul artei desavarsite.
Graiul zonal este si el in curs de transformare in limbaj literar. Cu toate acestea, in zonele in care elementele urbanizarii au patruns mai putin, se pastreaza inca fenomenul de inlocuire a vocalelor (e cu i: "oili, vacili"), in domeniul morfologiei intalnindu-se frecvent cazul dativ al substantivelor proprii, nume de persoana, format cu art. hotarat proclitic "lu": "lu Ion, lu Gheorghe etc".
Filologii si fonologii constata ca multe cuvinte din vocabularul locuitorilor de la sat sunt pe cale de disparitie, odata cu pierderea importantei diferitelor unelte cum ar fi: melita, pisalaul, raschitorul, cioci, cusba etc.
Ocupatiile traditionale argesene sunt aproape in totalitate pierdute, ele fiind inlocuite cu meseriile aduse de industria moderna, viata sociala si intelectuala prezenta.
Obiceiurile si credintele sunt si ele in curs de transformare, cu toate ca unele date calendaristice precum sunt cele ale Pastelui si ale Craciunului se sarbatoresc cu mult fast de catre intreaga populatie, dar fara componenta magica sau religioasa de altadata. Chiar daca se pastreaza obiceiul de a incondeia oua, el este perceput pe o arie redusa, fiind preferata vopsirea oualelor. La botez, la cununie, la aniversari, obiceiurile s-au modernizat, transformandu-se intr-un prilej de a sprijini financiar noua familie, care se constituie.
In practicile de inmormantare au o importanta tot mai mare slujbele religioase, iar manifestari traditionale precum: bocitul, sunt practicate tot mai rar, obiceiul fiind usor de trecut in paginile de etnografie.
|
