ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV
APARATUL DIGESTIV
Aparatul digestiv este alcatuit din totalitatea organelor digestive, care asigura transformarea substantelor alimentare in forme absorbabile si eliminarea resturilor rezultate in urma digestiei.
Componentele aparatului digestiv sunt: tubul digestiv (diferentiat in segmente) si glandele-anexe (glandele salivare, ficatul si pancreasul).
Majoritatea organelor digestive provin din foita embrionara numita endoderm, exceptie facand cavitatea bucala si orificiul anal, care au origine ectodermica.
TUBUL DIGESTIV
Tubul digestiv incepe cu orificiul bucal si se termina cu cel anal, intre ele se interpun segmentele: cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subtire si intestinul gros.
Peretele tubului digestiv prezinta o structura unitara, cu anumite particularitati, in functie de segment.
Cele patru tunici se succed de la interior spre exterior, astfel: mucoasa, submucoasa, musculara si adventicea.
Tunica mucoasa captuseste in interior tubul digestiv. Este formata dintr-un epiteliu stratificat pavimentos in segmentele superioare ale tubului digestiv situate deasupra diafragmului si dintr-un epiteliu unistratificat cilindric, dispus pe o membrana bazala, in celelalte segmente ale tubului digestiv (de la stomac la rect)
Sub membrana bazala a mucoasei se afla corionul, constituit din tesut conjunctiv si vase de sange, iar sub corion se afla musculara mucoasei, formata din fibre musculare netede care, prin contractie, determina picaturarea mucoasei intestinului subtire.
Tunica submucoasa este constituita din tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat si inervat de fibre nervoase vegetative extrinseci si intrinseci,
provenite din plexul Meinner.
Tunica submucoasa care contine glandele duodenale ( Brunner)
Tunica submucoasa prezinta un bogat plex venos (plexul hemoroidal).
Tunica musculara formata din fibre musculare netede dispuse longitudinal , circular si oblic. Aici se afla un plex nervos vegetative format din fibre simpatice si parasimpatice.
Fibrele circulare formeaza, in partea inferioara a canalului anal, sfinterul anal intern (neted involuntar). Spre exterior exista si un sfincter anal extern (neted voluntar). Cele doua sfinctere, asigura, prin tonusul lor, consistenta materilor fecale depozitate in ampula rectala
Adventicea , peste care se afla peritoneul (la barbat se rasfrange pe vezica urinara , iar la femeie pe uter ). Peritoneul se comporta diferit fata de organele interne, in functie de situarea
lor : cele situate in apropierea peretelui posterior al cavitatii abdominale (de exemplu pancreasul ) sunt acoperite doar de fata anterioara ce priveste spre cavitate.
CAVITATEA BUCALA
Cavitatea bucala reprezinta primul segment al tubului digestiv. Anterior comunica prin orificiul bucal, strajuit de buze, cu mediul extern iar posterior este separata de faringe prin valul palatin.
Arcadele dentare separa in cavitatea bucala doua spatii: vestibulul bucal cuprins intre buze si obraji, in afara, si arcadele dentare, inauntru: cavitatea bucala propriu zisa, delimitata de arcadele dentare, in sus de bolta palatina, este separata de fosele nazale, in jos, de planseul bucal, lateral de cei doi obraji, posterior de valul palatin care separa cavitatea bucala de faringe,
anterior se afla orificiul bucal.
Acesta este inconjurat de fibre musculare circulare striate, inervate de fibrele somatomotorii ale nervului Vll (facial).
Deci, cavitatea bucala este separata de fosele nazale prin bolta palatina, formata anterior de palatal dur, care se continua posterior cu palatul moale (sau valul palatin).
Cand gura este deschisa, se observa in mijlocul valului palatin o formatiune mobila : este lueta ( sau omusorul), alcatuit din tesutul musculo-membranos, acoperit de mucoasa.
De o parte si de alta a luetei, intre doua cute asezate oblic, se afla cate o formatiune ovoida, denumita amigdala palatina (organ limfoid), cu rol de producere, a limfocitelor, deci in apararea imunologica a organismului.
Pe fata dorsala a limbii se gasesc mugurii gustativi agregati in papile gustative, muguri care ii dau aspectul catifelat. Este de fapt o zona accesorie, cu muguri gustativi situati in mucoasa palatina a epiglotei si partial a faringelui.
Limba este un organ mobil, cu structura musculo-membranoasa, situata pe planseul cavitatii bucale. Este formata din: radacina (cu pozitie verticala spre faringe) si corp, liber (in pozitie orizontala).
Cele doua parti componente ale limbii sunt delimitate printr-un sant terminal (in apropiere se afla si 'V'-ul lingual, cu deschidere spre varful limbii). Radacina se fixeaza pe osul hioid si pe mandibula iar prin pliuri ale mucoasei se prinde de epiglota (indeplineste rolul de a inchide glota in timpul deglutitiei).
Corpul limbii este liber; el prezinta: o fata inferioara, care se prinde de planseul bucal prin frau, doua margini si un varf.
Pe partile laterale ale fraului limbii se afla cate o proeminenta la nivelul careia se deschid canalele unor glande salivare(sublinguale si submandibulare).
Limba; organ cu structura musculoasa, formata din muschi striati si acoperita pe ambele fete de mucoasa linguala. Numai mucoasa de pe fata ei dorsala indeplineste functie senzoriala.
Limba are rol: in vorbire (participa la articularea sunetelor): in digestie (faciliteaza masticatia si deglutitia); de organ de simt gustativ datorita mugurilor gustativi.
Interventia limbii este: senzitiva, asigurata de fibrele somatosenzitive ale nervului trigemen (V); senzoriala gustativa, asigurata de fibrele cu acelasi nume, care intra in componenta perechilor VII, IX si X de nervi cranieni; motorie asigurata de fibrele somatomotorii ale nervului hipoglos(XII); ele se distribuie la musculatura striata a limbii, favorizandu-i miscarile.
Dintii. Prin forma, pozitia si modul lor de asezare pe arcadele dentare, dintii imprima expresia fetei omenesti.
Limba si buzele prin mobilitate iar dintii prin prezenta, participa la articularea sunetelor fonetice (vocalele produse in laringe iar consoanele emise in cavitatea bucala), dand vocii claritate. De asemenea, dintii realizeaza masticatia, formeaza bolului alimentar si deglutitia.
Totalitatea dintilor din cavitatea bucala, implantati prin radacini in alveolele dentare, formeaza dentitia.
Structura dintilor. O sectiune longitudinala prin dinte ne releva structura lui: radacina coroana si colul acoperit de gingie.
La nivelul coroanei se afla cavitatea dintelui, care se continua in radacina cu canalul dentar, ce se deschide in varful radacinii printr-un orificiu.
In jurul cavitatii si al canalului dentar se afla dentina, acoperita la nivelul coroanei de smalt iar cel al radacinii, de cement
In cavitate si in canalul dentar se afla pulpa dentara, formata din tesut conjunctiv, vase de sange si fibre nervoase senzitive.
Inervatia dintilor este asigurata de fibrele somatosenzitive desprinse din ramurile maxilara si mandibulara ale nervului trigemen.
FARINGELE
Faringele este un organ musculo-membranos, interpus intre cavitatea bucala si esofag. Are forma de palnie, cu deschiderea mare in sus, orientate spre cavitatea bucala, si cu deschiderea mica in jos, indreptata spre esofag. El reprezinta locul unde se incruciseaza calea respiratorie cu cea digestivea.
Faringele este constituit din trei segmente: primul comunica in sus cu cele doua fose nazale, prin doua orificii numite coane iar lateral, cu urechea medie, prin trompa Eustachie; al doilea segment comunica in plan superior cu cavitatea bucala, de care este separata prin valul palatin; ultimul segment comunica in jos cu laringele si cu esofagul.
Peretele faringelui este format din trei tunici :mucoasa , musculara si adventicea.
Mucoasa este formata din : - epiteliu stratificat pavimentos moale in bucofaringe
epiteliu de tip respirator pseudostratificat in nasofaringe.
Musculatura striata a faringelui participa prin contractia fibrelor musculare longitudinale la ridicarea faringelui in timpul deglutitiei. Fibrele musculare longitudinale si cele circulare din alcatuirea faringelui participa la deplasarea bolului alimentar spre esofag. Urmeaza tunica externa sau adventicea.
Inervatia faringelui, este asigurata de fibrele somatomotorii ale nervilor cranieni si grosofaringian si vag.
ESOFAGUL
Esofagul este un segment al tubului digestiv de forma tubulara, lung de 25-30 cm si situat intre coloana vertebrala si trahee. Superior, comunica cu faringele iar inferior, prin orificiu cardia, cu stomacul. Este format din trei portiuni: cervicala, toracica si abdominala. Primele doua sunt situate deasupra muschiului diafragm, iar a treia strabate acest muschi si, dupa un traiect foarte scurt, se deschide in stomac, prin orificiu cardia.
Peretele esofagului este format din patru tunici.
De la interior spre exterior, ele se succeda astfel:
tunica mucoasa formata din: epiteliu pavimentos stratificat, din corion si musculara mucoasei;
tunica submucoasei este formata din tesut conjunctiv lax, care contine glande esofagiene de tip mucos;
tunica musculara este formata di: fibre musculare striate in treimea superioara; fibre musculare striate si netede in treimea mijlocie; numai din fibre netede in cea inferioara; adventicea este formata din tesut conjunctiv lax.
Inervtia esofagului. Portiunea esofagului formata din fibre musculare netede este inervata de fibre nervoase vegetative. Fibrele nervoase simpatice provin din plexul esofagian iar cele parasimpatice, din nervul vag.
STOMACUL
Stomacul este cel mai voluminos organ cavitar al tubului digestiv. Este situat in etajul superior al abdomenului, in loja gastrica, sub diafragm. Superior este delimitat de esofag prin orificiul cardia iar inferior comunica cu duodenul prin orificiul piloric. In repaus, are forma literei 'J' sau a unui carlig de undita.
Stomacul prezinta doua fete:
anterioara
posterioara si doua curburi.
Curburile, in numar de doua, sunt situate:
cea mica, concava, pe marginea dreapta a stomacului
cea mare, convexa, pe marginea lui in stanga.
Topografic, stomacului i se descriu doua portiuni:
una verticala, superioara, fundul sau fornixul (plina cu aer) si corpul stomacului;
una orizontala, numita antrul; piloric, continua corpul stomacului si este urmata de
canalul piloric, ultimul comunicand cu duodenul.
Peretele stomacului este format din cele patru tunici prezentate anterior.
Mucoasa gastrica este formata din
epiteliu simplu cilindric,
corion
musculatura mucoasei, la care se adauga glandele.
Glandele propriu-zise sau gastrice cu aspect tubulet, se afla in regiunile fundica si a
corpului stomacului.
Glandele pilorice, aflate in canalul piloric, si glandele cardiace, situate in apropierea orificiului cardia, secreta mucus.
Histologic, glandele gastrice denumite propriu-zise sunt formate din mai multe tipuri de celule: parietale care secreta HCI; si neparietale care secreta enzime si accesorii care secreta mucus, un lichid vascos cu pH alcalin.
Mucoasa gastrica prezinta celule cu rol secretor si celule cu rol endocrin, ce apartin sistemului endocrin difuz si secreta hormoni digestivi: gastrina, motilina, glucagonul, somatostatina.
Tunica submucoasa este formata din :
tesut conjunctiv lax, care conine vase de sange
plexul vegetativ Meissner.
Tunica musculara este formata din fibre musculare netede, dispuse pe trei straturi:
in interior oblic
circular la mijloc
longitudinal in exterior.
Intre fibrele musculare se afla plexul nervos vegetativ intrinsic. Seroasa
peritoneala constituie tunica externa a stomacului.
Inervatia stomacului este extrinseca, asigurata de fibre nervoase vegetative ce provin din plexurile previscerale gastrice (inferior si superior) care sunt desprinse din plexul celiac .
Inervatia intrinsecaa este asigurata de fibre nervoase desprinse din cele doua plexuri vegetative intrinseci Meissner si Auerbach.
La nivelul marii curburi, in peretele gastric se afla un centru de automatism.
INTESTINUL SUBTIRE
Este cel mai lung segment al tubului digestiv , situat in cavitatea abdominala
superioara comunica cu stomacul prin orificiul piloric iar inferior, cu intestinal gros prin orificiul ileo-cecal.
Dupa gradul de motilitate, intestinal subtire prezinta
o portiune fixa (duodenul)
alta mobila (intestinal liber, format din jejun si ileon).
Duodenul constituie prima parte a intestinului: este asezat retroperitoneal si fixat de peretele posterior al cavitafii abdominale prin fata lui posterioara. Fata anterioara este acoperita de peritoneu.
Capul pancreasului se afla in cavitatea duodenului. Bila ajunge prin canalul coledoc in duoden, iar sucul pancreatic, prin canalele pancreatice.
Canalul pancreatic principal (Wirsung) se deschide mai frecvent in canalul coledoc iar cel secundar (Santorini) se deschide de obicei in canalul Wirsung si numai rareori in duoden, printr-un orificiu separat.
Ultima portiune a canalului coledoc se deschide in duoden prin sfincterul Oddi; inainte de a se deschide, primeste de la pancreas, un afluent-canalul Wirsung.
Intestinul liber superior este delimitat de unghiul format de duoden si jejun iar inferior, de orificiul ileo-cecal. Acest orificiu este inchis de valva ileo-cecala.
Intestinul liber se imparte, fara limite precise,in doua portiuni:
jejunul, format din anse intestinale orizontale,
si ileonul ale carui anse ocupa o pozitie verticala.
Cele 14-16 anse intestinale sunt asezate astfel ca cei 4-6 m de intestine liber sa poata
incapea intr-un spatiu redus, reprezentat de cavitatea abdominala.
Peretele intestinului subtire prezinta cele patru tunici, amintite anterior.
Mucoasa intestinului subtire este formata din:
epiteliu simplu cilindric, corion
i musculature mucoasei.
Mucoasa intestinului sutire prezinta o serie de particularitati histologice, si anume: pe suprafata ei exista cute circulare, numite valvule conivente. Numeroase in jejun, acestea lipsesc in duoden si ileon. Pe suprafata mucosei intestinale, cu sau fara valvule conivente, se afla vilozitatile intestinala , formatiuni de dimensiuni mici, conice acoperite cu epiteliu de absortie ale carui celule prezinta la polul apical un platou striat, format din microvili.
In interior, vilozitatea contine:
tesut conjunctiv lax,
vase de sange
un vas limfatic
fibre musculare netede , care prin contractare ritmica determina miscari ale vilozitatii; de scurtare si de alungire, in timpul digestieisi absortiei, precum si cresterea presiunii in interiorul vasului limfatic.
Viloziatile intestinale, in numar de cca. 5 mil, cresc suprafata de contact si de absortie a alimentelor cu mucoasa intestinului subtire.
Corionul mucoasei intestinului subtire contine glandele Lieberkuhn, care secreta suc inrestinal.
Celulele mucoasei intestinului subtire indeplinesc urmatoarele roluri:
rol secretor- unele produc enzimele continute in sucul intestinal, altele produc mucus
iar cele din canalele glandulare, bicarbonate de sodiu:
- rol de digestie-la nivelul lor se petrec ultimele doua etape ale digestiei intestinale:
- rol de absortie, si endocrin, prin hormonii digestivi, secretati de celulele endocrine din
mucoasa intestinala: gastrina, secretina, colecistokinina (CCK), glucagonul,
somatostanina. Ei regleaza secretia sucurilor digestive.
Submucoasa duodenului contine glandele Brunner. Ele secreta mucus, bogat in bicarbonati de sodium ce neutralizeaza HCL continuu t in sucul gastric, protejand astfel mucoasa duodenala. In aceasta tunica se afla plexul vegetativ intrisec Meissner.
Muscularura peretelui intestinului subtire este format din
- fibre musculare netede, dispuse in doua straturi;
1. longitudinal externa- seroasa peritoneala.
2. circular-intern.
Jejenul si ileonul sunt constituite din aceleasi tunici, cu deosebirea ca submucoasa acestora nu contine glande iar la nivelul ileonului se gasesc numeroase aglomerari de foliculi limfatici ce constituie placile Peyer, mai dezvoltate la copii si involuate la adult.
Inervatia intestinului. Inervatia extriseaca a intestinului subtire este asigurata de fibrele vegetative simpatice desprinse din plexurile prevertebrale (celiac si mesenteric superior) si de fibrele parasimpatice provenite din nervul vag(X).
In inervatia intrinseca sunt implicate plexurile Meissner si Auerbach, Centrii de automatism (in numar de 5-6) genereaza spontan unde electrice lente si, in final, potentiate de actiune care determina contractia automata a musculaturii intestinale.
INTESTINUL GROS
Intestinul gros constituie segmentul terminal al tubului digestiv. Are lungimea de cca 1,6 m si este delimitat proximal de valvula ileo-cecala care il separa de intestinul sutire; distal, prin intermediul rectului, se deschide la exterior prin orificiul anal. Functia lui este de formare, depozitare si eliminare a materiilor fecale.
Din punct de vedere topgrafic colonul are trei potiuni;
ascendenta,
transversa
descendenta.
Cecul reprezinta portiunea din intestinul gros situata sub valvula ileo-cecala, fiziologica ,se continua cu apendicele vermicular, organ rudimentar la om. Unele mamifere, au cecul dizolvat.
Colonul ascendent are pozitie verticala; inferior este delimitat de valvula ileo-cecala iar superior, de cu dura colica dreapta, situate la nivelul fetei inferioare a ficatului.
Colonul transversal continua pe cel ascendant; incepe la cudura hepatica dreapta, traverseaza cavitatea abdominala si se termina in dreptul splinei, unde formeaza cudura colica stanga.
Colonul descendent il continua pe cel transvers, coboara in cavitatea abdominala pana la bazin, in fosa iliaca stanga.
Colonul sigmoid care continua colonul descendant, urmeaza un scurt traiect sinuos in forma de 'S,
Rectul are in realitate un traiect usor sinuos, el continua colonul sigmoid superior si prezinta o portiune mai dilatata, numita ampula rectala, iar inferior se continua cu canalul anal, care se deschide prin anus, in mediul extern.
Canalul anal prezinta niste cute longitudinale ale mucoasei, separate intre ele.
Orificiul anal este format dintr-un sfincter anal intern, constituit din fibre musculare netede, si un sfincter extern, alcatuit din fibre musculare striate, ambele cu orientare circulara.
Mucoasa intestinului gros: lipsita de valvule conivente si vizolitati intestinale. Celulele sale secreta mucus care, acoperind bolul fecal, favorizeaza defecatia. Ea este alcatuita din
epiteliu simplu cilindric in care predomina celulele secretoare de mucus;
din corion, in care se afla glandele intestinale Liberkuhn, secretoare de mucus.
Tunica submucoasa este formata din tesut conjunctiv lax, care contine plexul Meissner si foliculii limfatici solitari. Acestia perforeaza tunica musculara, patrunzand si in corionul mucoasei.
Tunica musculara este formata din doua straturi: longitudinal extern si circular intern.
Fibrele longitudinale ale tunicii musculare nu sunt dispuse pe toata circumferinta colonului, ci se aduna sub forma a trei benzi musculare (tenii).
Fibrele musculare circulare determina prin contractiile lor haustrele colonului, care sunt niste dilatatii mobile . Aceasta tunica contine plexul vegetativ intrinsec Auerbach.
Inervatia intestinului gros. Portiunea din intestinul gros reprezentata de cec, colonul ascendant si jumatatea stanga a celui transvers este inervata de fibre nervoase vegetative simpatice desprinse din plexul meznteric superior, si de fibre parasimpatice, provenite din nervul vag.
Celelalte portiuni ale intestinului gros :jumatatea dreapta a colonului transvers, colonul descendent, si gmoidul si rectul – sunt inervate simpatic de fibre nervoase desprinse din plexul mezenteric inferior si parasimpatic, de nervii pelvici.
Sfincterul anal intern este inervat de fibre nervoase simpatice desprinse de plexul mezenteric inferior si de fibre parasimpatice, reprezentate de nervii pelvici.
Sfincterul anal extern prezinta o inervatie somatica, asigurata de fibrele somatomotorii ale nervilor rusinosi.
GLANDELE-ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV
Glandele-anexe sunt situate in afara tubului digestiv. Celulele lor secreta sucuri digestive, eliminate prin canale excretoare in segmentele tubului digestiv. Ele sunt reprezentate de:
glandele salivare, ficatul si pancreasul exocrin.
GLANDA PAROTIDA
Este cea mai mare glanda salivara, situata in poia ramurii verticale mandibulei si in apropierea conductului auditiv extern, de unde si numele sau. Canalul glandei se deschide in vestibulul bucal printr-un orificiu ce se afla in mucoasa obrazului, din dreptul celui de al doilea molar superior. Partea secretorie a glandei contine celule seroase care produc o saliva fluida.
GLANDA SUBMANDIBULARA
Este o glanda-pereche, plasata sub planseul cavitatii bucale, pe partea interna a mandibulei. Fiecare glanda prezinta cate un canal care se deschide de o parte si de alta a fraului limbii. Saliva secretata este cea mai putin vascoasa decat cea secretata de glanda sublinguala. Componenta secretorieeste formata din - cini serosi - si mai putin din acini mucosi.
GLANDA SUBLINGUALA
Este tot o glanda-pereche, asezata pe planseul bucal si acoperita de mucoasa cavitatii bucale. Fiecare glanda se deschide prin canale in apropierea orificiului glandei submandibulare.
Celulele secretoare ale glandei
sunt predominant mucoase si mai putin
seroase. Saliva secretata de ele este vascoasa, bogata in mucina cu rol in
formarea bolului alimentar.
Inervatia glandelor salivare: este vegetativa, simpatica,parasimpatica.
FICATUL
Glada- anexa a tubului digestiv cu dimensiuni mari, ficatul se afla in etajul superior al abdomenului, sub diafragm. Ficatul este invelit in cea mai mare parte de peritoneul visceral, care formeaza tunica seroasa.
Embriologic, deriva in doi muguri hepatici ce provin din foita embrionara endodermic.
Prin functia sa beligenetica (secretia bilei), intervine in digestia si absortia lipidelor, alaturi
de vitaminele liposolubile. Greutatea sa este del 400-1 500 g.
Ficatul prezinta:
fata superioara convexa, asezata sub diafragm si acoperita de peritoneu, impartita in doi lobi ( stang, mai mic si drept, mai mare)
fata inferioara concava sau viscerala care prezinta trei santuri care, prin felul cum sunt dispuse, dau aspectul literei ,,H'. ele divid ficatul in patru lobi ( drept, stang, anterior si posterior).
Santul transversal reprezinta hilu ficatului locul de intrare in ficat a venei potre , arterei hepatice, vaselor linfatice, nervilor hepatici si de iesire a venelor suprahepatice si a canalului hepatic comun.
Toate elementele anatomice care intra si ies din ficat prin hilu hepatic formeaza peduculul hepatic. Santul longitudinal drept contine anterior vezicula biliara iar posterior, orificiul venei cave inferioare.
Caile biliare extra hepatice incep cu canalul hepatic comun din care, dupa un scurt traiect, se desprinde canalul cistic, ce face legatura cu vezicula biliara, rezervor de bila.
De la joctiunea canalului cistic cu canalu hepatic comun urmeaza o portiune libera, care se deschide in duoden, numita canalul coledoc. La capatul distal al canalului coledoc se deschide canalu Wirsung, care dreneaza secretia pancreatica. La locul de varsare a canalului coledoc in duoden se afla un sfinter alcatuit din fibre musculare netede, numit sfinteru Oddi.
Vasculariztia ficatului.
Ficatul are o vascularizatie aparte, deoarece aportul de singe se
realizeaza din doua surse;
- sangele provenit din vena porte transporta in cea mai mare parte principiile alimentare
absorbite de la nivelu tubului digestiv, constituind vascularizatia functionala;
- sangele arterial provenind din artera hepatica asigura aportul de O2 , costituind circulatia
nutritive.
Dupa deschiderea celor doua feluri de circulatie in capilarele sinuoide, afluxul sanguine hepatic se realizeaza printr-o cale venoasa comuna, ce incepe cu vena centrolobulara.
Vascularizatia functionala este asigurata de vena porta. Prin jonctiunea venei mezenterice superioare cu trunchiul splenomezenteric ia nastere vena porta.
Vena gastrica se deschide separat in vena porta. Vena porta colecteaza sangele venos din organele digestive situate in cavitatea abdominala (stomac, pancreas, intestine subtire, intestine gros) si din splina.
Vena mezenterica superioara colecteaza sange din intestine subtire, apendicele vermicula, colonel ascendant si cele doua treimi drepte ale colonului transvers drept.
Vena mzenterica inferioara colecteaza sange venos din treimea stanga a colonului transvers, din colonu descendent, sigmoid si rectportiunea superioara din intestinal gros.
Vascularizatia functionala este asigurata de vena porta, care, intrarea in ficat da ramificatii lombare. Unele ramificati ale venei porte, numite si nterlobulare, sunt situate in spatiu portal.
Prin patrunderea lor in lobul hepatic, ia nastere un capilar sinusoid, in spatiu delimitat de doua cordoane radiare de celule hepatice. Din capilarul sinusoid se desprinde o refea de capilare sinusoide ce se deschid in vena centrolobulara.
Vena porta prezinta la ambele extremitati cate o retea de capilare sanguine: una de origine-periferica si una centrala-la nivelul lobulului hepatic.
Vascularizatia nutritiva este realizata de artera hepatica, desprinsa din trunchiul celiac (format din arterele gastrica, splenica, hepatica). Dupa intrarea in ficat iau nastere ramificatii lobare-una dreapta si alta stanga. In spatiul portal se afla ramificatiile interlobulare ale arterei hepatice, care la intrarea in lobul formeaza capilarele arteriale hepatice, care se deschid in cele sinusoide.
Sistemul venos comun. Sangele venos lipsit de substante nutritive este colectat din venele centrolobulare, in venele sublobulare, situate la baza lobului hepatic; acestea, la randul lor, se deschid in venele suprahepatice, care in final due sangele ce a vascularizat ficatul, in vena cava inferioara, ce apartine circulatiei sistemice.
Reglarea fluxului circulator hepatic se realizeaza prin intermediul sistemului nervos vegetativ, in raport cu activitatea digestiva.
Este important de retinut ca fluxul circulator hepatic prezinta variatii semnificative, in functie de activitatea digestiva. El se modifica apreciabil in conditiile mobilizarii sangelui din depozite, in conditile de stimulare simpatica puternica, ce apare in timpul efortului fizic intens si al starilor de stres.
Inervatia ficatului. este asigurata de fibrele nervoase vegetetive simpatice postganglionare, provenite din plexul hepatic previsceral), desprins din eel celiac (prevertebral). Fibrele parasimpatice provin din nervul vag (perechea X).
Functiile ficatului
Ficatul reprezinta unul dintre cele mai importante organe pentru homeostazia organismului. Pe langa funtia sa digestiva (digestia si absortia lipidelor si a vitaminelor liposolubile, realizate prin intermediul sarurilor biliare), ficatul intervine :
- in sinteza gama-globuhnelor, se asigura principa un suport al apararii imunologice a
organismului,
- in sinteza albuminelor plasmatice, participa la mentionarea presiunii coloid-osmotice a
plasmei si, implicit, in mecanismul schimburilor capilare din circulatia sistemica,
- in sinteza mai multor factori ai coagularii, ficatul detine functia-cheie in hemostaza.
- ficatul constituie cel mai important rezervor de glicogen al organismului ce asigura o sursa de glucoza chiar in conditiile unui suport digestiv redus, pentru organe a caror functie este dependenta in totalitate de glucoza (creierul).
- ficatul intervine in homeostazia organismului si prin functia de excretie, indepartand bilirubina, produsul de gradare a hemoglobinei, si colesterolul, sintetizat de celula hepatica.
PANCREASUL
Pancreasul este o glanda mixta: exocrina- prin sucul pancreatic secretat si eliminat prin cele doua canale in duoden si endocrina- prin cei doi hormoni secretati- insulina si glucagonul-, cu rol in mentinerea glicemiei.
Pancreasul are o forma alungita, asemanatoare unei frunze. Este asezat in cavitatea abdominala, inspatele stomacului. Peritoneul acopera numai fata sa anterioara, in timp ce fata posterioara adera la peretele posterior al cavitatii abdominale: din acest motiv, pancreasul este considerat organ retroperitoneal.
Cele trei segmente ale pancreasului sunt:
capul situat in cavitatea duodenului, se continua cu
corpul si aceasta se termina cu
coada, care se prinde de splina prin intermediul unui ligament.
Date anatomo functionale ale pancreasului
Pancrasul exocrin reprezinta 98-99% din masa glandei. El este format din acini
pancreaticatici ale caror celule secreta sucul pancreatic, bogat in enzime digestive.
Fiecare acin prezinta cate un canal excretor care, unindu-se cu canalele vecine, formeaza doua canale colectoare mari: unul principal (Wirsung) si altul accesor (Santorini)..
Canalul Wirsung strabate intreg pancreasul, pentru a deschide in canalul coledoc iar impreuna cu aceasta, in duoden, prin sfincterul Oddi.
Canalul accesor strabate doar capul pancreasului si se deschide fie in duoden, fie-uneori-in canalul pancreatic principal.
Din cavitatea bucala, unde are loc masticatia, dintii si limba participand de asemenea la acest act, alimentele sunt dirijate treptat spre suprafetele de ocluzie dentara si, in cele din urma, spre faringe. In acelasi timp cu masticatia au loc insalivarea alimentelor si formarea bolului alimentar, urmate de deglutitie.
Reglarea masticatiei se realizeaza pe cale nervoasa, reflexa, prin intermediul reflexului de masticatie-motor digestive, neconditionat. Controlul presupune participarea centrilor bulbopontini, locul de inchidere a arcului reflex neconditionat.
Calea aferenta este reprezentata de fibrele somatosenzitive ale perechilor V, VII, IX si X de nervi cranieni iar calea eferenta, prin fibrele somatomotorii ale perechilor V, VII si XII de nervi cranieni.
|
