APARATUL EXCRETOR

APARATUL EXCRETOR

ANATOMIA APARATULUI EXijRETOR

Aparatul excretor este alcaturit din cei doi rinichi (la nivelul carorn se pro duce continuu urina), ureterele (cepornesc de la rinichi si converg spre vc/icii nrin;ir;'i. cu rol de depozitare temporara a urinei) si uretra, prin care urina eslc dimin;iia

RINICHII

Excreta produsele finale ale activitatilor metabolice si apa în exces, aceste doua actiuni fiind esentaile pentru controlul concentratiei diferitelor substante în fluidele corpului

Ei au, de asemenea, si activitate endocrina, prin producerea si eliberarea critro-poietinei, reninei si a unui hormon implicat în controlul metabolismului calciului.

în mod normal, rinichii sunt în numar de doi, dar pot fi situatii în care exista un singur rinichi, sau pot fi supranumerari.

Ei sunt situati în spatiul retropentoneal de o parte si de cealalta a coloanei vertebrale, între un plan orizontal ce trece prin vertebra toracica T_n si altul prin discul intervertebral L₍L₂. De mentionat ca, datorita existentei ficatului, rinichiul drept este .situat cu 1-2 cm mai jos decât cel stâng..

.j        în tazul unor malformatii, rinichii pot fi fuzionati. Apare, astfel, rinichiul în potcoava; signioidiform, sau concrescut.

Culoarea rinichiului este rosie-bruna, consistenta ferma si forma de boaba de cafea ("reniform").

Dimensiunile normale sunt: lungimea = 11 cm, latime = 6 cm,_: grosime = 3 cm. ,, . Axul lung al rinichiului este oblic infero-lateral.

în spatiul retroperitoneal, fascia subperitoneala se condenseaza în jurul rinichilor, formând fascia renala, în inetriorul ei,-rinichii sunt înconjurati de (csui adipos, care se numeste grasime perirenala, sau capsula adipoasa a rinichiului. Fascia reaala este formata din dopua lame, anterioara si posterioara, care suni fuzionate superior si lateral. Inferior, se pierd în tesutul extraperitoneal. între l:im;i posterioara ;si peretele abdominal posterior exista oma 17117g69r sa de tesut adipos, ce po:irla numele de grasime pararenala.

l.ss

Extremitate tupenoora

Extremitate inferioara Fig. 10.1. Rinichiul

Fiecarui rinichi îi descrie doua fete, anterioara si posterioara, doua margini, laterala si mediala si doua extremitati sau poli, superiori si inferior. Pe marginea mediala este hilul renal, locul pe unde pediculul renal format din vasele si nervii renali si bazinetul abordeaza rinichiul (fig. 10.1).

Anterior, rinichiul drept vine în raport cu lobul drept al ficatului, flexura colica dreapta, duodenul descendent, intestinul subtire si, la polul superior, cu glanda suprarenala dreapta, iar rinichiul stâng cu fata renala a splinei, flexura colica stânga si colonul descendent, corpul pancreasului, fata posterioara a stomacului si cu anse jejunale.

Raporturile posterioare sunt identice pentru cei doi rinichi: diafragma, coasta a Xll-a muschii psoas mare, patratul lombelor si cu aponevroza posterioara a muschiului transvers abdominal. Cu mentiunea ca rinichiul stâng, fiind situat mai sus decât dreptul, vine în raport si cu coasta a Xl-a.

Structura rinichiului. Fiecare rinichi este învelit de o capsula fibroasa, ce
poate fi decolata cu usurinta, în interiorul ei este parenchimul renal, în partea mediala
a lui, în interior, fiind un spatiu, numit sinus renal. Capsula fibroasa este subtire
(0,2 mm), adera de parenchim prin tracturi fiboase si; la nivelul tulului, patrunde
în sinus (fig. 10.2). -t

Certei

Fig. 10.2. Structura rinichiului

Sinusul renal contine tesut adipos, vase nervi si canalele exnrloan- .ilc rinichiului. Pe peretii lui sunt nisste proeminente, numite papile renale, care ;ip;n lin medularei si, între ele, proeminente interpapilare.

Parenchimul este format din doua componente: medulara, situata profund, si corticala, situata superficial, spre capsula renala. Medulara, de culoare rosie-bruna, este formata din fragmente, numite piramide renale (Malpighi). Ele sunt în numar de 7-14 pentru fiecare rinichi si au forma de piramida cu vârful în sinus si baza spre exterior. Vârful, numit papila renala, proemina în sinus si are 10-20 de orificii papilare. Pe papila renala se insera un caliciu mic. Exista piramide simple si piramide compuse, care se unesc prin vârfurile lor, bazele fiind izolate.

Corticala, brun-galbuie, este continua si se insinueaza între piramidele renale, formând colanele renale (Bertin), care ajung paria în sinus si dau proeminentele intrapapilare. Corticala periferica are doua parti: radiale medulare (sau piramidele Ferrein), ce se desprind de la baza piramidelor renale si sunt formate din tubi uriniferi, si pars convoluta, situata, între piramidele Ferrein si care contine corpusculi renali, tubi contorti si vase de sânge.

O piramida renala, împreuna cu toate piramidele Ferrein dependente de ea si toata corticala adiacenta, formeaza un lob renal, iar o piramida Ferrein si pars convoluta înconjuratoare formeaza un lobul renal.

Rinichiul mai csic sistematizat si dupa distributia arterei renale la nivelul lui.
Astfel, exista cinci segmente renale: superior, antero-superior, antero-inferior,
posterior si inferior. '

Unitatea înot fo-functionalâ a rinichiului este nefronul. alcatuit din corpuscul iciial si tuli renal.

C'oi puseului renal (Malpighi) este situat în cordticala si este format din ('.Ionici ui, mvclil in capsula glomerulara. Acesta este un ghem de anse capilare, ce piovine iluilr-o artcriola aferenta. Din glomerul va lua nastere artenola eferenta. Ambele aitenole sunt situate la polul vascular al corpuscului renal.

(ilouienilul este continut într-o capsula epiteliala cu pereti dubli (capsula ISovvinan) care, la polul urinar (opus celui vascular) se continua cu tubul renal (fig. 10.3).

l,a nivelul glomcrulului se produce ultrafiltrarea plasmei sanguine, cu formarea urinei primare, foarte diluata. Aceasta trece mai departe, în tubul renal.

Tubul renal începe la polul urinar al corpusculului renal si are o lungime de 30-50 mm. La acest nivel se produce prelucrarea calitativa si cantitativa a urinei primare.

Tubul renal începe la nivelul unui corpuscul renal (în pars convoluta), formeaza meandre (aceasta portiune se numeste tub contor proximal), patrunde în piramida Ferein vecina, coboara în medulara spre papila renala formând o bucla în ac de par, numita ansa lui Henle. Ea are un brat descendent, mai subtire si unul ascendent, mai gros.

Tubul se reîntoarce spre corpuscului renal corespunzator. In apropierea acestuia descrie, din nou, câteva anse, numite tub contort distal, apoi se deschide într-un tub colector (fig. 10.4).

l^?ij;. 10.3. Corpuscul renal aparul juxlaglamerular; 2. arteriala afemtla; 3. arteriola eferentâ; 4. glomerul; 5. capsula liowmun; 6. tub contoitproximal.

Fig. 10,4. Tub colector, cu doi nefroni

/. cospuscul renal; 2. tub cantori proximal; 3. tub

contort distal; 4. ansa Henle; 5. tub colettor.

l R

Fig; 10.5. Vascularizatia

rinichiului

/. artera lobara (din artera renala); 2. artera interlobara; 3. artera interlobulara; 4. ar­teriala aferenta; 5. glomerul; 6. arteriala eferenla; 7. tub colector; 8. vena interlobu­lara; 9. vena interlobara; 10. vena lobara (merge la vena renala); ÎL retea de capilare peritubulara.

Tubii colectori nu apartin nefronului si sunt situati în special în medulara. Exista trei categorii principale de tubi colectori:

piesle intermediare încep în corticala, unde primesc câtiva tubi conlorli
distali, apoi trec în medulara;

tubii colectori drepti, care formeaza cea mai marc parte a corticalci,

duetele papilare Bellini, situate în portiunea papilara a piramidelor u-nalc
si se deschid prin orificiile papilare.

Vascularizarea rinichiului este asigurata de artera renala, ramura din aorla abdominala (fig. 10.5). în afara de aceasta, capsula adipoasa primeste ramuri din arterele învecinate: arterele frenice inferioare, arterele testicularc sau ovarienc, arterele lombare, sau din arterele suprarenale.

Sângele venos al rinichiului dreneaza în vena renala, aflucnt al venei cave inferioare. La nivelul capsulei adipoase exista o arcada venoasa, care este conectata cu venele renale si cu venele organelor vecine.

Limfa rinichiului si a capsulei adipoase dreneaza spre ganglionii limfatici lombari, iar interventia provine din plexul renal, plex derivat al plexului celiac.

_h              CĂILE .EXCRETOARE ALE URINEI

Sunt ^reprezentate de caliciile mici, caliciile mari, pelvisul renal si ureterul .Caliciile mici sunt tuburi musculo-membranoase situate în pelvisul renal. Au forma de pâlnie, cu una din extremitati se insera pe o papila renala, kii prin cealalta se unesc mai multe calicii mici si formeaza un caliciu mare.

.Caliciile mari sunt doua sau trei.tuburi musculo-membranoase siiuali¹ m sinusul renal, care prin confluenta lor, formeaza pelvisul renal.

Pefyisul renal sau bazinetul este situat partial în sinusul renal, paijial cxli a renaLPrin vârful sau se continua cu ureterul. în portiunea sa intrarcnaki, ba/incinl face parte din pediculul renal, fiind situat întodeauna posterior de artei a u-nal.i (aflata, lajnijloc) si vena renala (anterior).

_t ,; Ureterul este un tub muscular, lung de 25-30 cm si cu calibrul de 3 mm, pi m . al$ carui contractii peristaltice urina este transportata în vezica urinara.

Calibrul sau nu este uniform. El are segmente îngustate, ce alterneaza cu altele dilatate, îngustarile sunt marcate de colul ureterului (situat în prima portiune a lui), strâmtoarea marginala (la trecerea ureterului peste vasele ilice comune) si îngustarea de la nivelul orificiului vezical.

Dupa traiectul lui, ureteral are doua portiuni: abdominala si pelvina.

în portiunea abdominala descinde vertical pe marginea mediala a muschilor psoas mare, fiind acoperit de peritoneu. Prin intermediul acestuia vine în raport anterior cu vasele testiculare sau ovariene si cu vâsle colice, cu ansele intestinale.

în portiunea pelvina descris o curba concava medial, având initial traiect parietal, pe muschii obturator intern si ridicator anal, apoi are traiect transversal, între vezica urinara si rect la barbat, iar la femeie în ba/a ligamentului larg. De retinut ca ureteral feminin, în portiunea parietala, vine în raport cu ovarul, iar în baza ligamentului larg, la cea 2,5 cm lateral de uter, artera uterina încruciseaza anterior ureteral.

în ultima sa portiune, intravezicala, ureteral strabate oblic peretele fundului vezicii urinare, printr-un orificiu acoperit de plica ureterica, ce împiedica refluxul din vezica în uter.

Structural, peretele este alcatuit din trei tunici: adventicea (externa), stratul muscular neted si mucoasa (interna); formata din urtoliu si lamina proprie.

Vascularizatie. Arterele cailor excretoare ale urinei provin din ramuri învecinate: pentru calicii si pelvis din artera renala, pentru ureter din arterele renala, lombare, testiculara sau ovariana, iliaca comuna si interna, artera vezicala inferioara si uterina, sau astera duetului deferent.

Venele ai traiect asemanator arterelor, iar limfa dreneaza în ganglionii limfatici lombari.

Intervatia provine din plexul ureteric, ce primeste aferente din plexurile re-nal, aortic abdominal, hipogastric superior si hipogastric inferior.

VEZICA URINARĂ

Este un rezervor al urinei, cu dimensiuni, forma, pozitie si raporturi variabile în functie de gradul sau de umplere.

Este situat în pelvis, în spatiul subperitoneal, posterior de oasele pubiene.

Când este goala are un vârf, fund sau baza care, inferior, se contm'ua cu colul vezicii, si corpul. Vezica plina are forma de ovoid.

Capacitatea sa medie este de 200-250 ml.

Vezica urinara vine în raport posterior cu rectul la barbat, uterul la femeie,
colonul sigmoid si anse intestinale, anterior este spatiul prevezical ce contine plexuri
venoase. tesut conjunctiv, ganglioni limfatici, iar inferior la barbat vine în raport
cu baza prostatei, cu veziculele seminale si amputele duetelor deferente si la femeie
cu colul uterin si cu peretele anterior al vaginului. ^:

în interior, aspectul corpului vezicii urinare goale este areolar, iar fundul are doua portiuni: trigonul vezical si fosa retroureterica. Trigonul vezical aire auprafata neteda si unghiurile lui sunt marcate de orificiul intern al uretei si de cele doua

orificii ureterale, marginite lateral de câte o plica ureterica. în cele doua orificii ureterale se formeaza o plica a mucoasei, numita plica interureterica, posterior de care este fosa retroureterica. Orificiul intern al uretrei, situat inferior, are doua buze, cea posterioara putând fi proeminenta la barbatii cu hipertrofie de prostata, când poarta numele de uvula sau lueta vezicala.

Peretele vezicii urinare are mai multe straturi: tunica seroasa, formata de peri toneu, care acopera doarfata posterioara si partial fetele laterale; tunica fibroasa, ce înveleste vezica; tunica musculara, formata-din fibre musculare netede dispuse în trei straturi, ce se continua unul cu celalalt si alcatuiesc muschiul vezical. Musculatura se contina si pe portiunea proximala a uretrei, unde poarta numele de muschi sfincter vezical.

. Vascularizarea vezicii. Arterele vezicii .urinare provin din cele vecine: artercli-vezicale superioare si inferioare, artera obturatoare, uterina, vaginala.

Sângele venos dreneaza într-un plex situat în jurul fundului vezicii urinari' si care, anterior, comunica cu plexul prostatic la barbat si utero-vaginal la femeii¹, im posterior cu plexul venos rectal. ' * Limfa dreneaza în ganglionii iliaci interni si comuni.

Inervatia este asigurata de plexul vezical, format din fibre simpatia¹, > ,m provin din plexul aortic abdominal, si parasimpatice din nervii splanlniun pdviiii Simpaticul inhiba muschiul vezical si contracta sfincterul vezicii, înrpaniMmp.iliml are actiune inversa:

URETRA MASCULINA

Este un conduct ce serveste atât pentru eliminarea urinei, cât si pentru elimina rea spermei (fig. 10.6).

Uretra tine de la orificiul intern al uretrei pâna Ia orificiul extern al uretrei, numit si meat urinar.

în traiectul sau, initial ea strabate prostata, apoi penisul. Pleaca de Ia nivelul vezicii urinare, cu directie inferior si anterior, ocoleste marginea inferioara a simfizei pubiene, apoi se curbeaza în jos împreuna cu corpul spongios si descinde vertical pâna la orificiul extern.

Uretra masculina descrie doua curburi: una posterioara, numita unghi sub-pubian, cu concavitatea superior si anterior, iar cealalta anterioara, numita unghi prepubian, concava inferior si care dispare la penisul în erectie. Desi uretra are aceste curburi, cateterismul ei se face destul de usor. Curbura anterioara dispare prin ridicarea penisului, iar unghiul posterior se deschide tractionând moderat penisul inferior.

Din punct de vedere anatomic uretra masculina are trei portiuni: prostatica, membranoasa si spongioasa, iar dupa criteriul mobilitatii are o parte fixa - în prostata si perineu si o parte mobila - în portiunea libera a penisului.

în portiunea prostatica uretra este mai apropiata de fata anterioara a glandei, având anterior istmul prostatei. Uneori acesta poate lipi, iar uretra se afla într-un sant de pe fata anterioara a glandei.

llrarn

1'it.i*

F nudul vraci minut

CotpuB vezicii

Fig. 10.6. Urctra masculina

In portium-a membranoasa uretra strabate diafragma urogenitala si este înconjurata de muschiul st'inctcr al uretrci. Ea are anterior ligamentul transvers ,il pi-iim-iiliu ',;i plcxmile vcnoase ve^ico-prostatice, iar posterior glandele bulbo-

ln poiiiuuca '.piuleioasa, patrunde în bulbul penisului pe fata superioara a lui .,,i '.ii.iluii- i uipul '.pougios al penisului.

( aliliiul uii-ium iui este uniform La uretra goala peretii vin în contact dar, în
(impui iiiuliuiui, se observa diferentele de calibru. De la exterioar spre interior
.ivuin, uu\ial, o stiâmtare eliptica la nivelul'orificiului extern. Apoi o. dilatare
m'oidalu luiijjâdi- 2 2,5 cm. la nivelul glandului, numita fosa naviculara. Urmeaza
siiiiiutaic iu coi pul spongios, apoi fundul de sac al bulbului, dilatare ce intereseaza
în special peretele inferior al uretrci. La nivelul portiunii membranoase calibrul
este mai nuc, datorita muschiului sfmcter al uretrei. Apoi este dilatarea prostatica
si, în ultima portiune, este o strâmtarc data de orificiul intern al uretrei. Portiunile
cele mai înguste au diametrul de 8 mm, iar cele dilatate de 12 mm. s

în interior, aspectul uretrei nu este neted. Pe peretele posterior al uretrei proslaticc este o plica alungita, numita creasta uretrala. Ea este mai proeminenta în partea mijlocie, unde se numeste colicul seminal. La vârful colicului se deschide ulucului prostatic (un canal lung de l cm, închis în fund de sac, rest al duetelor

paramezonefrotice Muller), iar-laleral de colicul sunt orificiile duetelor ejaculatoare. Pe toata circumferinta acestei portiuni se deschid glandele prostatice. Superior, creasta uretrala se ramifica în mai multe plici între care se formeaza foseta prostatica Inferior, ea se bifUrca-si se stergeIn uf;etra niîrrÎDtanoas^ tL..

La nivelul uretrei; membrafiâase exista plici rezultate din bifurcarea crestei uretrale si în special pe peretele, superi or, sunt orificiile glandelor urctralc.

Uretra spongioasa are, în fundul de sac al bulbului? orificiilor glandelor bulbo-uretrale Cowper si este prevazuta, pe toata lungimea sa, cu lacune uretrale Morgagni. Acestea sunt depresiuni ale mucoasei limitate *de câte o plica, sapate oblic în peretele uretrei, cu fundul spre radacina penisului si deschiderea^spre meatul urinar. Pe peretele superior, la 1-2 cm de orificiul extern al uretrei, exista o plica transversala a mucoasei, numita valvula fosei naviculare. între ea si peretele fosei naviculare se delimiteaza o depresiune, numita sinusul lui Guerin.

Vascularizatia uretrei provine din artere învecinate, în cele trei poi tiuni aii-sale: artera rectala medie, vezicala inferiora, artera bulbului peruan, uu-tiala ...! dorsala a penisului.

Venele formeaza un plex în jurul uretrei, care'comunica cu venele vru iu- pk-\nl prestatie, cu vena rusinosa interna, în final, sângele ajunge în veffn iliaca inii-ma

Limfa dreneaza în ganglionii limfatici inghinali, ilici interni si iliari i-xii-im, iar inervatia provine din nervii spinali prin nervul rusinos, din parasimpalicul sat ral si din plexul hipogastric inferior.

URETRA FEMININĂ

Serveste exclusiv eliminarii urinei (fig. 10.7).

Ea are directie oblica anterior si inferior.

Lungimea ei este de 3,5 cm, iar calibrul de 7-8 mm, fiind îngustata la extremitati.

în traiectul sau strabate cavitatea pelvina si perineul.

în portiunea pelvina (mai lunga = 2-3 cm) este înconjurata de muschiul sfincter al uretrei si vine în raport anterior cu plexul venos vezical, posterior cu vaginul, de care adera, iar lateral cu muschii ridicatori anali.

Portiunea-perineala (lunga de l cm) strabate diafragma uro-genitala, având anterior ligamentul transversal al perineului si posterior, vaginul.

Inferior de diafragma uro-genitala, uretra corespunde extremitatilor anterioare
ale bulbilor vestibulari.

Cele doua orificii ale uretrei sunt: orificiul intern situat la 2-3 cm posterior de simfiza pubiana si orificiul exterior sau meatul urinar, situat în vestibulul vaginu­lui, la 2 cm posterior de clitoris.

<.. La interior, mucoasa uretrei. este prevazuta cu plici longitudinale, lacune uretrale Morgagni si orificii ale glandelor uretrale. La câtiva milimetri lateral tic meatul urinar se deschid duetele parauretrale Skene.

13 - Anatomia si fiziologia omului - cd. 116 l 93

Trigoaul vtzical

RecW

V«gim

' A.ff'. Uba»an ._{( y}, ,

Ubanaci        ,. Ureb»

Fig. 10.7. Uretra feminina.

Vascularizatia provine din arterele vezicala inferioara si vaginala. Sângele venos dreneaza în plexurile vezical si vaginal, iar limfa în ganglionii inghinali si iliaci interni. Inervatia este asigurata de nervul si de plexul hipogastric superior.

FIZIOLOGIA APARATULUI SECRETOR

.. ., 'functiilerinichiului ,

Rinichiul exercita o serie de functii:

principala functie a rinichiu'lui este de formare a urinei;

rol endocrin: secreta o serie de hormoni ca: renina, efitrbpfâie'tina;

reglarea presiunii arteriale;'

reglarea volemiei;       . i > .. >, ,

rol antitoxic: inactiveaza o serie de substante toxice-, < . ../

FORMAREA URINEI

La formarea urinei participa trei mecanisme: k la nivelul gloraerulului are loc ultrafiltrarea plasmei; 2, 3. la nivelul tubiloRrenali aiidoo procese de secretie

reabsorbtie (fig. 10.8). ... . ... , , .

urina primara

j       Fig. lO.SfFactorii filtrarii glomeruljire

^f,_H- piestunea hidrostatica din arteriala aferenta (70 mm Hg): P_ctl~/}n'xiiiiiciii(iliiiilinin, ^ din arteriala aferenta (25 mm Hg): P_Ha = presiunea hidrostaticii ilin r<i/>\u/<i /Imn

' (15 mm Hg); P_rf = presiunea efectiva defiltrare(P_H~P_co-P_HB= 70 .'..> /..> III «mu

Ultrafiltrarea glomerulara. Glomerulul are o membrana aclapliil;) h Datorita acesteia, precum si fortelor fizice de la acest nivel, sandele ee iicit hi acest nivel sufera procesul de ultrafiltrare. Fortele fizice de la acest nivel Mini reprezentate de: presiunea hidrostatica din capilarele glomciulaie (70 mm mc,), presiunea coloid-osmotica din capilar (25 mm Hg) - se opune lillnlrii; piesinnea hidrostatica de la nivelul capsulei Bowman (15 mm Hg). Suma acestor presiuni ee se exercita din vas, din afara vasului, constituie presiunea efectiva de filtrare (30 mm l Ic.) Aceasta presiune efectiva de filtrare are un debit de filtrare de 125 ml de plasma/mm Membrana de filtrare este constituita din endoteliul capilar glornerular si endotelinl foitei viscerale a capsulei Bowman. Filtrul prezinta o serie de pori care nu permit trecerea proteinelor cu greutate moleculara mare (peste 68 000 daltoni) si nici a ejementelor figurate.

Lichidul ultrafiltrat poarta numele de urina primara, având o compozitie identica celei a plasmei, dar fiind lipsit de proteine. Pe masura ce strabate nefronul, urina primara sufera procese de secretie si reabsqrbtie si, astfel, urina definitiva ajunge sa fie diferita din punct de vedere al volumului si al compozitiei de urina primara.

Reabsorbtia tubulara. Majoritatea substantelor din urina primara sunt necesare organismului. De aceea, la nivelul nefrpnului, prin reabsorbtie ele sunt re'â'duse în circulatie. Acest lucru se petrece datorita particularitatilor morfologice si biochimice ale tubilor renali. Din punct de vedere morfologic,-celulele epiteliului tubular (tub contort proximal) prezinta la polul apical o serie de microvili, care cresc suprafata de absorbtie a acestora. La polul bazai, celulele sunt dotate cu numeroase mitocondrii, implicate în procesul de formare a ATP-ului. Din punct de vedere biochimic, celulele sunt prevazute cu "pompe" ce asigura transportul activ din lumen spre capilar.

Reabsorbtia tabulara poate fi activa sau pasiva.

Reabsorbtia pasiva se face conform gradieptelor de concentratie si electrice, precum si conform gradientelor osmotice. Nu necesita energie si nu este limitata de o capacitate maxima de transporta nefrocitului. Astfel, are loc reabsorbtia apei, uium si ;i unei parti dm NaCl.

keahsoibtia apei. Arc loc în gradient osmotic, în toate segmentele tubilor icnah ( 'ea mai importanta rcabsorbtie are loc la nivelul tubului contort proximal (tcalisorhtic obligatorie). La nivelul tubului contort distal si al tubilor colectori are loc icahsorblia facultativa a apei, în sensul ca ea poate fi sau nu reabsorbita la acest nivel Ma arc loc doar în prezenta ADH. ADH creste permeabilitatea tubilor distali pentru apa si reduce eliminarea de apa. în absenta ADH, au loc pierderi importante de urina diluata (diabet insipid).

Reahxorblia activa arc loc cu consum de energie si poate fi limitata de capacitatea maxima de transport a nefrocitului. Reabsorbtia activa intervine în transportul glucozei, aminoacizilor, vitaminelor, precum si al ionilor din ultrafiltrat (Na, K, HCO, etc.).

Mecanismele secretiei sunt, la fel ca si cele ale reabsorbtiei, pasive si active. Prin secretie, o parte din anumite substante prezente în capilarele peritubulare sunt transportate în lumenul tubular: prin acest proces, o serie de substante - straine sau endogene (când ating anumite concentratii) - pot fi eliminate din organism.

Secretia activa necesita consum energetic si are sediul în principal la nivelul tubului contort proximal si distal. Secretia de K* are loc la nivelul tubului contort distal, mai ales, si este conditionata de prezenta la acel nivel a aldosteronului. Secretia de H' este activa, arc loc la nivelul tubului contort proximal, în special, dar poate avea loc si în celelalte segmente. Prin secretia de H*, rinichiul intervine în reglarea echilibrului aeido-bazic. De asemenea, la nivelul tubului colector distal, piinit un mecanism activat de aldostcron are loc secretia de H", la schimb cu icalv;oili(ia de Na'.

Serietia pasiva arc loc în sensul gradientilor electrici si de concentratie si nu
un i-Miii consum cnerpiMic Intervine în secretia de K⁺, NH₃, baze si acizi slabi,
l'ini '.cm ictia dr Nil ₍, rinichiul arc rol antitoxic, si de asemenea de eliminare asur-
pluMilm .Ic II' sut plusul de II' se elimina sub forma de NH₄⁺ (NH₃ + H⁺ = NH₄⁺).
Ionii i Ir amoniu se elimina si ci la rândul lor legati de CI, sub forma de NH₄C1
(i Im ui j de muoniu). '

R<'l(hu'ca formarii de urina. Se realizeaza prin mecanisme nervoase si umorale Ki'^ltii-ea nervoasa: se adreseaza preponderent filtrarii glomerulare. Stimulai ea simpatica (cu origine lombara) produce vasoconstrictia arteriolei aferente, scâ/ând astfel filtrarea glomcrulara. Vasoconstrictia arteriolei aferente determina cresterea presiunii de filtrare si implicit filtrarea glomerulara. De asemenea, stimulai ea unor /one presoarc situate în bulb, hipotalamus, cât si a nervilor vegetativi renali duce la scaderea diurezci pâna la anurie. In plus, stimularea nervilor renali determina si cresterea reabsorbtiei de Na⁺ cu diminuarea eliminarilor urmare ale acestuia. Reglarea nervoasa nu detine un rol foarte important în mecanismul formarii urinei, rinichiul dcncrvat putând functiona normal.

Reglarea umorala joaca- rolul fundamental. Astfel, ADH (hormonul antidi-uretic), secretat-'de nucleii anteriori ai hipotalamusului, determina cresterea permeabilitatii fubilor distali si colectori pentru apa si consecutiv scaderea diurezei (urine concentrate si cu volum mic). Mecanismul prin care ADH este secretat este un mecanism de feed-back. Astfel, cresterea volumujui, scaderea presiunii osmotice sau scaderea concentratiei de Na* în lichidele extracelulare determina stimularea bsmo- si baroreceptorilor hipotalâmici care vor determina reducerea secretiei de ADH si consecutiv cresterea diurezei. Corticosuprarenala; prin glucocorticoizi, determina cresterea fierarii glomerulare, iar prin mineralocorticoizi (aldosteron) realizeaza reabsorbtia de Na* si secretia de K* la nivelul tubilor distali.

Hormonii tiroidieni, datorita actiunii lor de a creste catabolismul celular si de a produce o serie de produsi reziduali, cresc diureza. Parathormonul creste eliminarea urinara de Na* si K*, dar si pe cea a calciului si a fosfatilor.

La nivel renal exista o structura specifica, formata la contactul dintre aricrioh aferenta si tubul contor distal, numita aparat juxtaglomerular. în conditiile in i';ne scade fluxul sanguin renal sau se produc modificari ale compozitiei urinei, aic lor sepretia de la acest nivel a unei enzime, renina, care actioneaza asupra unei ttlohiiluu-pîasmatice (angiotensinogen) pe care o transforma în angiotcnsina 1. Aiij'.iotcnsnu

I, sub actiunea enzimei de conversie, în unele tesuturi, se transforma în ;\ii)',mUMv.iiu

II. Angiotensina II este un octapeptid cu urmatoarele roluri:
..,,    . - este cel mai puternic vasoconstrictor natural;

stimuleaza secretia de aldosteron, ca urmare determinând rctcntie de Na' si CI ,

actioneaza pe musculatura neteda a arteriolelor glomerulare, influentând filtrarea.
Mictiunea. Eliminarea urinei din vezica urinara se face prin actul mictiunii.

Volumul de urina eliminat într-o zi este de 1,8 l si se numeste diureza. Urina, colectata initial în bazinetul renal, ajunge la nivelul vezicii urinare prin intermediul ureterelor. Ureterele emit urina în jeturi. Din vezica urinata, urina nu poare reflua în uretere, deoarece acestea au un traiect oblic în peretii vezicali, precum si datorita sfmcterelor ureterale prezente la acest nivel. Urina este acumulata în vezica urinara între doua mictiuni. Când vezica este goala, ea devine o cavitate virtuala (peretii sunt alipiti). Pe masura ce se acumuleaza urina în vezica urinara, peretii vezicali se relaxeaza, marind capacitatea vezicala fara modificari importante de presiune. Aceasta particularitate a muschiului vezical, de a-si mari volumul fara modificari semnificative ale presiunii, poarta numele de plasticitate. La cresteri foarte mari ale volumului vezical, presiunea creste brusc, declansând reflexul de mictiune. Reflexul mictiunii: receptorii sunt receptori de presiune intravezicali. Stimulul specific este rcprc/.cntat de cresterea presiunii intravezicale peste 18 cm H,O.

Centrii mictiunii sunt situati în maduva sacrala. Aferentele ajung la centrii

medulari, precum si la scoarta, provocând constientizarea senzatiei. Maduva sacrala

contine centrii vegetativi parasimpatici care determina mictiunea.

..!. Caile efcrcntc suni rcprczcnlate de nervii pclvici (parasimpatici). Acestia

determina contractia muschiului vc/.ical si relaxarea sfinclcrului vezical intern

Maduva lombara

Maduva, sacrata

L A

Fig. 10.9. Reglarea mictiunii (dupa R. Cârmaciu). .

(neted). Acest reflex poate fi si controlat voluntar. Doar la animale si la copiii mici el este un reflex involuntar. La adulti, el este un act corticalizat.,Daca în momentul aparitiei senzatiei de mictiune conditiile o permit, are loc mictiunea. Când conditiile sunt improprii desfasurarii mictiunii, se produc o relaxare suplimentara a peretilor vezicali si contractia sflncterului extern (striat). Daca volumul de urina din vezica depaseste 600 ml, mictiunea se va produce chiar si împotriva vointei. La actul mictiunii participa si muschii abdominali, care ajuta mictiunea si o si grabesc. Mictiunile sunt în numar de 4-6 pe zi, noaptea în mod normal ele fiind absente (numarul lor variaza în functie de cantitatea de lichide ingerate, starea de hidratare a organismului etc.) (fig. 10.9).