APLICATII DE MIOLOGIE

APLICAŢII DE MIOLOGIE

ANATOMIA FUNCŢIONALĂ A POZIŢIILOR CORPULUI UMAN

Pozitia ortostatica este specifica omului. Corpul este în pozitie verticala, capul si ochii privesc înainte, membrele superioare atârna lânga trunchi'cu palmele lipite de corp, privind median. Plantele picioarelor se afla în rotatie externa de 10-15 grade, cu calcâiele apropiate, între marginile externe ale plantelor se deseneaza o suprafata trapezoidala care reprezinta poligonul sau baza de sustinere, în mijlocul bazei de sustinere se proiecteaza centrul de greutate, el gasindu-se la întretaierea dintre planul transversal care trece prin vertebra L2 si planul mediosagital.

La mentinerea pozitiei ortostatice concura informatii venite de la proprio-receptori din muschi, de la receptorii vestibulari si cei vizuali. Statica este rezultatul reflexelor miotatice. Principalele grupe de muschi intervin în mentinerea pozitiei ortostatice, aflându-se în stare de contractie posturala reflexa (tonus). Tonusul static este rezultatul actiunii musculare pentru contractarea actiunii gravitatiei. Gapul are tendinta de a cadea înainte, dar este sustinut prin tonusul muschilor cefei. Trunchiul este tinut în pozitie ortostatica prin contractia muschilor jgheaburilor vertebrale care se opune caderii înainte, si prin contractia muschilor drepti abdominali care se opresc caderii înapoi. Bazinul este tinut în pozitie de echilibru prin contractia alternativa a muschiului iliopsoas si a muschilor ischiogambieri. Coupsa este împiedicata sa se flecteze pe gamba de catre muschii gemeni si ischiogambieri, iar tricepsul sural împiedica flexia gambei pe picior. ",

POZIŢIA DE DECUBIT DORSAL

( <>i pul este întins pe un plan orizontal, pe spate, cu membrele inferioare întinse, iar membrele superioare întinse pe lânga corp. Axul lung al corpului este paralel cu planul oi i/onlal. Contactul cu planul orizontal se realizeaza prin regiunea occipitala, omoplati, regiunea fesiera si fata posterioara a calcâielor. Mentinerea acestei pozitii este realizata prin actiunea acelorasi grupe musculare care intervin în pozitia ortostatica.

POZIŢIA SEMIsEZÂNDĂ

în aceasta pozitie corpul se sprijina pe un suport oarecare prin tuberozitatile ischiatice si picioare. Coapsele sunt flectate pe bazin, gambele sunt flectate pe' coapse, iar plantele sunt extinse pe gamba pentru a lua contact cu suportul. Trunchiul

poate fi extins sau flectat Daca sprijinul se realizeaza pe un scaun si pe sol, baza de sustinere este mare. Centrul de greutate coboara la L4, L5 si se proiecteaza catre partea posterioara a bazei de sustinere, în pozitia sezând pe sol, muschii santurilor vertebrale mentin pozitia coloanei si a capului, trunchiul si bazinul sunt împiedicate sa cada înapoi prin actiunea muschiului psoas-iliac. Gambele sunt flectate pe coapse prin contractia muschilor ischiogambieri care iau punctul fix distal.

ANATOMIA FUNCŢIONALA A DINAMICII CORPULUI UMAN

MERSUL

Reprezinta ansamblul miscarilor pe care corpul omenesc Ic efectueaza în scopul deplasarii în spatiu. Rolul esential în mers îl au membrele inferioare, care executa o miscare alternativa si constanta în scopul deplasarii succesive a unui picior înaintea celuilalt. Aceasta miscare poarta numele de pas.

Pasul simplu - defineste deplasarea unui picior din momentul parasirii supra-lletei de sprijin, pâna când acesta o atinge idin nou.

Pasul dublu - reprezinta miscarile efec­tuate de acelasi picior între doua pozitii identice.

în mers sunt doua momente esentiale

la. Sprijinul bilateral - ambele picioare [iu contact cu suprafata de sprijin asezate nul înaintea celuilalt.

b. Sprijinul unilateral - corpul se sprijina pe un singur picior în timp ce celalalt picior penduleaza pentru a se aseza înaintea piciorului de sprijin.

Momentul intermediar, în care piciorul care penduleaza se gaseste în dreptul [piciorului de sprijin, se numeste momentul verticalei, si el împarte pasul în pas [posterior si pas anterior.

si

SPRIJINUL BILATERAL

în timpul mersului niciodata ambele talpi nu ating pe toata lungimea lor [stip-afata solului; una din talpi paraseste suprafata de sprijin pe sol în timp ce cealalta 'plica pe sol,,urmând p miscare circulara de contact, de la calcâi spre degete.

SPRIJINUL UNILATERAL

Unul din membrele inferioare, numit extremitate fixa, este complet extins. îxli cmitatea fixa ia contact initial cu solul prin calcâi. Planta ia apoi contact cu solul pe ata suprafata, genunchiul se flecteaza usor, apoi se extinde din nou în momentul verticalei.

Aceasta miscare este realizata prin contractia mai multor grupe muscula

fesierul mijlociu, fesierul mic si tensorul fasciei lata se contracta si se op
bascularii laterale a bazinulubîn timpulpasului posterior,>fesierul^!mare'îrnpie
bascularea .trunchiului înainte; .. >      ' »'i'j' "îl

cvadriceptul întinde gamba pe coapsa; . ,

tricepsul sural ridica calcâiul si propulseaza corpul înainte;

muschii posterior ai coapsei în timpul pasului anterior pun gamba în pozitie 1
Extremitatea mobila se flecteaza, paraseste solul si devine pendulara, trec|

pe lânga membrul de sprijin si se aseaza anterior de el. Planta atinge solul calcâiul apoi cu marginea externa. Extremitatea mobila se extinde înainte ca ea s| devina extremitate fixa. Asupra ei actioneaza muschii posteriori ai coapsei ca flecteaza gamba pe coapsa: psoasul iliac si croitorul flecteaza coapsa pe bazin, ia muschii anteriori ai gambei flecteaza planta pe gamba si extind degetele, momentul în care extremitatea mobila a trecut de verticala, cvadricepsul extind] gamba pe coapsa. Miscarile membrelor inferioare sunt însotite de miscari,,s trunchiului si ale membrelor superioare. Lungimea pasului creste paralel^ frecventa pâna la 75 de pasi pe minut, apoi începe sa scada.

ALERGAREA

Reprezinta deplasarea rapida a corpului omenesc. Ea consta în trecerea succesiva a unui membru inferior înaintea celuilalt, sprijinul efectuându-se numai pe câte un picior, în alergare nu avem perioade de sprijin dublu (bilateral), înaintarea realizându-se prin miscari separate de perioade de sprijin unilateral.

Perioada de sprijin unilateral începe în momentul în care membrul inferior ia contact cu solul si se termina câ'nd membrul inferior se desprinde de sol. Ea reprezinta momentul de sprijin al alergarii si se împarte în 5 faze secundare:

debutul sprijinului;

cursa membrului inferior pendulant spre momentul verticalei;

momentul verticalei (membrul inferior pendulant se afla în'dreptul mem­
brului inferior de sprijin);

cursa membrului inferior pendulant dupa momentul verticalei;

sfârsitul sprjinului.

Datorita fortei de propulsie, corpul este proiectat înainte si în sus, apoi revine
spre sol atras de gravitatie. Momentul în care ambele picioare nu ating solul
reprezinta fuleul, care în fond este o mica saritura, în alergare executam miscari
asociate care sunt identice cu cele din mers, mai energice si mai ample. Membrele
superioare se misca în sens invers fata de membrele inferioare, realizându-se o
miscare sincrona, încrucisata, a membrelor. Coloana'vertebrala'executa miscari
ample de rotatie si înclinatie laterala. *!. ^' *"H - -

'

SĂRITURA

Reprezinta deprinderea motorie prifi 'earevcorpul realizeaza o desprindere aomentana de sol. Ca exercitiu fizic se întâlneste în gimnastica, atletism, jocurile l mingea.

Gând corpul se afla imobilizat pe sol (în inertie de repaus), asupra lui actioneaza doua forte contrarii, dar egale:

gravitatia (forta de actiune);

rezistenta solului (forta de reactie).

Pentru a învinge inertia de repaus, este necesara interventia fortelor interne re trebuie sa învinga ambele rezistente, în saritura corpul se poate compara cu i arcspiral care se destinde, în desfasurarea sariturii distingem urmatoarele faze: l, prebataia, bataia, zborul si aterizarea.

Elanul consta în alergarea sau pregatirea pe loc prin balansarea membrelor superioare.

Prebataia- segmentele corpului se flecteaza, se aduna în jurul centrului de jreutate, iar centrul de greutate coboara.

Bataia este momentul triplei extensii. Piciorul se extinde pe gamba, gamba :. cqapsa, .coapsa pe bazin, proiectând centrul de greutate al corpului înainte si în s, sau înapoi si în sus.

Zborul reprezinta faza în care corpul nu este în contact cu solul, în timpul borului, mentinerea echilibrului se realizeaza în afara oricarui punct de sprijin, egmentele corpului se grupeaza în jurul traiectoriei pe care o descrie centrul de yeutate.

Aterizarea este momentul în care saritorul reia contactul cu solul.

INFLUENŢA EXERCIŢIILOR FIZICE ASUPRA FIZIOLOGIEI ORGANISMULUI UMAN

Printre metodele preconizate din vechime pentru pastrarea sanatatii, longe-statii'si'a capacitatii intelectuale, figureaza si exercitiile fizice. Exercitiile fizice au l de â dezvolta forta, viteza sau rezistenta musculara, ca si coordonarea neuro-potorie a miscarilor. La realizarea miscarilor participa organele aparatului loco-aotor (oase, muschi articulatii) si organe ale sitemului nervos (maduva spinarii, ncefalul, caile nervoase de transmitere). Din interactiunea factorilor morfo-nctionali rezulta exercitiile fizice. Exercitiile fizice actioneaza asupra tesuturilor .rganelor prin declansarea unor forte mecanice: compresiune, înconvoiere, rsiune, forfecare, tractiune. Ţesutul asupra caruia actioneaza o forta reactioneaza i intra într-o stare speciala numita stare de tensiune, care determina structurarea pctionala a tesuturilor conform solicitarilor mecanice. Exercitiul fizic determina prpul uman sa poata executa miscari din ce în ce mai complicate. Exercitiile ; de gimnastica respiratorie influenteaza circulatia, înlatura staza venoasa din ne, favorizând functia acestora, împiedicând staza în sistemul nervos si glandele

cu secretie interna, gimnastica usureaza desfasurarea proceselor de coordonare a
functiilor vitale si, prin aceasta, contribuie la mentinerea vigorii fizice si intelectuale.
Exercitiul fizic este o forma a miscarii biologice si este un act bazat pe mecanisme
complexe care are consecinte complexe. ,

l

PROCEDEE SIMPLE DE REEDUCARE FUNCŢIONALĂ LOCOMOTORIE

MASAJUL sI ROLUL LUI

Rcpre/.inta activitatea manuala sau instrumentala prin care se urmareste influentarea anumitor parti ale corpului, în scop terapeutic. Masajul se compune din diverse miscari, între care cele mai însemnate sunt: mângâierea (efleurajul), frictiunea, framântarea (petrisajul), baterea (tapotajul) si vibratia.

GIMNASTICA MEDICALĂ

Reprezinta complexe de exercitii fizice executate dupa o anumita metoda si gradatie, în scopul dezvoltarii armoniose, al cresterii fortei, rezistentei si vitezei, ca si pentru perfectionarea deprinderilor motorii. Gimnastica se poate efectua la aparate fixe (bara fixa, capra, bârna, paralele), sau cu aparate mobile (haltere, cercuri, corzi). Gimnastica medicala se desfasoara dupa un plan rational, dirijata de un cadru de specialitate, cu scopul de a ameliora unele functii organice si de a combate deficiente functionale. Ea trebuie individualizata pentru fiecare caz în parte. Gimnastica medicala cunoaste mai multe forme:

- gimnastica igienica, care se efectueaza în scop preventiv pentru pastrarea\ sanatatii;

gimnastica activa, pe care o executa bolnavul prin contractia tonica a propriei| musculaturi;

gimnastica pasiva este executata bolnavului de catre o alta persoana, conliiii tie musculara activa, pentru marirea amplitudinii articulare de miscare.

<) forma a gimnasticii pasive este gimnastica sub rezistenta, în care misca luni împiedicate sau frânate de catre fiziokinetoterapeut, determinâncl muschîy ic umilinte i/.omctric.

EXPLORAREA CLINICĂ sI PARACLINICA A APARATULUI LOCOMOTOR

ANAMNEZĂ

Anamneza (interogatoriul) unui pacient cu afectiune a aparatului locorno'oi
poate evidentia urmatoarele acuze subiective: ^!<

Durerea - este simptomul cel mai frecvent. Poate avea caracter de întepatura, poate fi pulsatila sau usturatoare. Ea poate fi continua sau intermediara,' localizata

sau difuza, superficiala sau profunda. Cele mai sensibile structuri sunt muschii, apoi fasciile, tendoanele, capsulele articulare, ligamentele si periostul.

Impotenta functionala poate fi partiala sau totala. Poate fi determinata de fracturi osoase, rupturi musculo-tendinoase, anchiloze articulare. Impotenta functio­nala poate fi trecatoare sau definitiva.

Atitudinea vicioasa (diformitatile) - este o forma de atitudine anormala, per­manenta, a unei parti a corpului omenesc, care este sesizata chiar în absenta durerii.

EXAMENUL OBIECTIV,

1. Inspectia

Este o metoda de cercetare care consta în obtinerea unor date constatate vizual. Inspectia aparatului locomotor poate evidentia:

Modificari ale retelei venoase subcutanate, frecvente la membrul inferior,
cunoscute sub numele de varice;

Tulburari vasomotorii posttraumatice;

Edeme posttraumatice ca urmare a cresterii permeabilitatii capilarelor.       ;
[Edemele pot fi si consecutive unei inflamatii locale caracterizata prin roscati,
ssaldura si tumefactie, sau pot fi edeme de staza

Tulburarile trofice sunt complicatii tardive ale tulburarilor vasomotorii si       '
ge caracterizeaza prin deformatii unghiale, eczeme si ulcer trofic. "

j| . Hipertrofia si atrofia musculara acompaniaza afectiunile aparatului loco- i

Ijnotor. Daca un segment de membru este imobilizat, în absenta miscarilor muschii

jsai se atrofiaza. Exista numeroase atrofii musculare datorate unor boli mielo-plastice l

iomielita, siringomielia) sau datorate polinevritelor. Hipertrofia musculara poate \

fiziologica la cei care exercita profesiuni manuale sau la sportivi. {

Tumori si pseudotumori. La inspectie se pot descoperi unele formatiuni |
umorale de forma si dimensiuni variate. Tumorile benigne (condroame, lipoame, '

pibroame) sunt de obicei unice. :

Atitudinea vicioasa. Este descoperita prin inspectie. Devierea unui seg-
nent al aparatului locomotor se poate face în afara sau înauntrul axului subiacent.       -,

Jpevierea spre planul medial poarta numele de varus, devierea spre cel lateral poarta

(numele de valgus. Daca gambele se afla deviate înauntru fata de coapsa, realizeaza 'tenu (genunchi) varum. Daca sunt deviate în afara vorbim de genu valugum. Daca gxista atitudini vicioase în mai multe planuri, denumirile trebuie adaptate fiecarei Beviatii. La nivelul coloanei vertebrale devierile în flexie ventrala se numesc cifoze,

Klexia dorsala lordoza, iar cea laterala scolioza.

*;, «Jn^ timpul inspectiei trebuie sa urmarim daca bolnavul executa miscari involuntare: tremuraturi, mioclonii, spasme.

ug

2. Palparea

Este o metoda fizica de explorare care consta în aplicarea degetelor sau a întregiismâini pe regiunile externe ale corpului: sau în cavitatile : accesibile. Putem ecia prin simtul tactil calitatile fizice ale pielii, tesuturilor subiacente, le putem

aprecia conformatia, dimensiunile, consistenta si sensibilitatea. Palparea se efeci simetric si ne poate evidentia starea de elasticitate a tegumentelor, eveni coordonate ale venelor varicoase, induratia tegumentara indusa de.procesles|/ari Temperatura locala tegumentara poate fi crescuta sau scazuta în starile patolo; Putem evidentia prin palpare hipotonia, sau hipertonia muschilor. Palparea evidentia edemul si împastarea tesuturilor subiacente. La palparea artioulatiilo! caz de revarsat lichidian intraarticular, fie hemo- fie hidrartroza, articulatia deformata si fluctuenta. Reperele osoase si raporturilor acestora între ele su accesibile palparii. Schimbarea acestor raporturi este întâlnita în diverse afectiui Fluctuenta: o colectie lichidiana are ca semn patognomonic fluctuenta acompanij de marirea de volum a regiunii, eventual roscata tegumentelor si crester temperaturii locale, în caz de fracturi datorita frecarii fragmentelor osoase înt ele, obtinem senzatia de crepitatie osoasa. Se mai pot întâlni crepitatii ale tesuturi! moi atunci când o cavitate închisa contine o colectie lichidiana ori în caz i traumatisme toracice atunci când aerul patrunde sub tegument. Mobilitatea ânorma a segmentelor la palpare este semn sigur de fractura osoasa.

3. Controlul sensibilitatii

Sensibilitatea tactila se controleaza cu un tampon de vata cu care se ati diverse regiuni. Unele zone pot prezenta hipoestezie, altele anestezie sau hipf estezie. Sensibilitatea dureroasa se cereceteaza prin înteparea tegumentelor cuf ac steril. Sensibilitaea termica se controleaza cu doua eprubete în care se afla al rece si caduta si care se aplica pe' diversele regiuni. Diferitele tulburari de seni bilitatc însotesc leziuni ale membrelor superioare, cât si inferioare, în herniile'! disc putem avea hiperestezii întinse la nivelul coapsei si gambei, în functie^ localizarea afectiunii.

4. Durerea provocata '_t^llli

La palparea unei regiuni, bolnavul poate avea senzatia de durere, în fractur fara deplasare, durerea corespunde liniei de fractura, în rupturile de menise, palpa interliniei articulare este dureroasa.

5. Controlul reflexelor        «

' '" i"     '

Controlul reflexelor ostendinoase reprezinta manevra indispensabila p cercetarea aparatului locomotor.

Reflexul bicipital - se percuta tendonul bicepsului la plica cotului. Se pro duce flexia antebratului pe brat.

Reflexul tricipital - percutia tendonului tricepsului determina extensi|
antebratului pe brat. :r

Reflexul rotulian - la bolnavul cu genunchiul fleetat se, percuta tendonu
rotulian. Gamba se extinde pe coapsa. .....;>.

Rellcxul achilian - la bolnavul în deoubit dorsal se percuta tendonul achilian. [(produce flexia plantara a piciorului. Diminuarea reflexelor osteotendinoase Breaza leziuni ale nervului senzitiv sau motor (poliomielita, sectiuni nervoase, iJinevnte). Exagerarea reflexelor osteotendinoase indica leziuni de neuroni

fl .    ."' ,. l~s ' *'~.i *'('.'( ' i' ' .

ijton centrali.'- .     .

6. Alte metode de examinare obiectiva a aparatului locomotor

Masuratorile - sunt necesare pentru a aprecia exact hiper- sau hipotrofia ifi segment. Se executa cu un centimetru de croitorie. Pentru a executa masuratorile nembrele superioare, bolnavul este asezat în ortostatism cu segmentele întinse. Jecupereaza acrominul, interlinia radio-humerala, vârful stiloidei radiale si vârful fângei mediusului. între aceste puncte se masoara segmentele membrului supc-M Pentru masuratori la nivelul membrelor inferioare, reperam si notam cxacl {fiii trohanterului mare, a interliniei articulare a genunchiului, vârful maleolelor ala si fibulara ca si al spinelor iliace anterosuperioare.

Dinamometria reprezinta metoda de explorare a fortei musculare cu ajutorul Ki aparat numit dinamometru.

Goniometria clinica studiaza amplitudinea miscarilor active cu ajutorul unui |prt medical sau cu alte aparate speciale.

l" Electromiografia este o metoda care se bazeaza pe faptul ca, în comli|ii nale sau patologice, fibrele musculare genereaza biocurenti care pot fi capliiti felectrozi, fie aplicati pe piele, fie introdusi în muschi. Electrozii înrcgistrca/a jjjentialele electrice produse de fibrele musculare. Electromiografia înregistreaza i functionala a fibrelor musculare dintr-o unitate motorie, cât si starea functionala euronului motor medular. La nivelul unei unitati motorii se înregistreaza un jfntial-sub forma de unda cu o amplitudine de 100-2 000 microvolti si durata de Ifl milisecunde.