APLICATII MEDICALE PRIVIND METABOLISMUL ORGANISMULUI

APLICAŢII MEDICALE PRIVIND METABOLISMUL ORGANISMULUI

GREUTATEA CORPORALA

CALCULUL GREUTĂŢII NORMALE

Greutatea corporala semnifica suma greutatii tuturor tesuturilor (osos, muscu­lar, adipos etc.) si a tuturor organelor unui organism.

La nastere 77,6% din greutatea copilului este reprezentata de apa, la 16 ani doar 58,4% este apa, pentru ca, o data cu înaintarea în vârsta, cantitatea de apa din organism sa continue sa scada, paralel cu reducerea masei celulare, i Daca la vârsta de 25-26 ani, un adult contine 42,5 kg masa celulara, între 65 si 70 de ani aceasta scade la 34,5 kg. Dintre toate tesuturile, muschiul contribuie în cea mai mare parte la formarea masei celulare.

A treia componenta importanta a greutatii corporale este scheletul, care la kdult cântareste a sasea parte din greutatea totala.

Ţesutul gras reprezinta 14% din masa corporala totala.

Pentru a aprecia abaterile de la greutatea normala, care se pot manifesta prin cresterea ponderala (suprapOnderalitate) sau prin scaderi ponderale (subpondcra-litate), greutatea corporala trebuie comparata cu o valoare standard, denumita "greutate ideala'* sau "recomandabila", corespunzatoare sexului, înaltimii si vârstei subiectului respectiv.

Greutatea ideala se poate afla din tabele special întocmite (tabelele 20. l si 20.2) sau se poate calcula prin formule.

Tabelul 20. l

Media si deviatia standard a greutatii si înaltimii la copii între 3 si 18 ani (dupa datele Institutului de Endocrinologie "C. I. Parhon")

Tabelul 20. l (continuare)

Tabelul 20.2

Greutatea recomandabila medie, dupa datele Centrului International Fogarty

l 'l

Tabelul 20.2 (continuare)

Folosind aceste sisteme de referinta, greutatea actuala a unei persoane se coi npiirl cu cea din tabele. Exista însa si unele incertitudini privitoare la utilizarea iiccsloi diito:

atât talia cât si greutatea medie a oamenilor cresc treptat, de la an In m

exista mari variatii de la o rasa la alta, de la un popor la altul.

Din aceste motive, multi autori prefera utilizarea de formule care, p< im/.i greutatii, înaltimii, eventual vârstei, stabilesc greutatea standard:

Dupa formula Lorenz:

.i \,

".>".. P = T-100-f^T~¹⁵⁰V

l    4 /

unde: <^fi

P = greutatea exprimata în kilograme;

T = talia exprimata în centimetri.

Formula da-estimari aproximative; care trebuie corectate în raport cu vârsta, sexul, rasa.

Formula folosita de Asigurarile Metropolitane din New York este:

unde:

G = greutatea ideala;

I -înaltimea în cm;

V = varsa în ani.

Formula este valabila pentru barbati, iar la femei valoarea obtinuta se înmulteste cu ,0,9.

. IJneori aprecierea greutatii corporale se face .cu ajutorul indicelui masei corporale (IMC) sau indicelui Quetelet:

unde: '"^i- - . ^: . .

GA = greutatea actuala în kilograme;
^L     I = înaltimea: în metfi. "'

Valbrile 'normale sunt de 27 la' barbati si 25 pentru femei.

INTERPRETAREA GREUTĂŢII REALE FAŢĂ DE LIMITELE NORMALE

La aprecierea dezvoltarii ponderale, vom tine seama ca:

dezvoltarea ponderala este aproximativ proportionala cu cresterea taliei
cu un decalaj în favoarea taliei la prepubertâte si un usor decalaj fn favoarea greutatij
dupa desavârsirea cresterii în înaltime.

Se considera ca greutatea ideala este atinsa catre vârsta de 30 de ani si cf aceasta greutate trebuie sa se mentina în continuare:

la barbat, în dezvoltarea ponderala, masa proteica si în special mase
musculara este mai importanta; la femeie - masa adipoasa;

depunerea normala a paniculului adipos difera în functie de sex. Panicului
adipos, mai bine reprezentat la femeie, domina pe etajul inferior al abdomenului,
pe pube, coapse, solduri, fese (calote fesiere) si în jurul articulatiilor mari, pe care
le rotunjeste. Dimorfismulsexual al paniculului adipos se 959p1518j definestela pubertate si
se perfecteaza dupa aceea.

Au fost propuse numeroase metode de determinare, a masei adipoase a organismului: aprecierea radiologica a tesutului adipos în puncte precise, 4pter-minarea densitatii corpului sub apa, determinarea apei totale â organismului, determinarea prin indicatorii liposolubili etc., metode extrem de laborioase. O metoda utila si comoda a fostpropusa de Pett si Ogilvie: masurarea grosimii pliului tricipital la jumatatea distantei dintre acromion si olecran; valorile obtinute se compara cu cele normale.

HIPERPONDERALITATEA (EXCESUL PONDERAL)

Orice greutate care depaseste cu 10%; greutatea ideala a subiectului cercetat se defineste ca exces ponderal.

Excesul ponderal poate fi realizat prin: cresterea masei musculare, cresterea masei adipoase sau a ambelor.

în general dezvoltarea masei musculare da abateri moderate, de pâna la 10% fata de greutatea ideala; cresterea masei adipoase da cele'mai puternice abateri de la greutatea normala. Depasirile greutatii ideale cu mai rriult de 15-20% definesc obezitatea.

Dezvoltarea masei adipoase presupune tezaurizarea grasimilor neutre, fie într-un tesut adipos hiperplaziat (obezitate prin dezvoltarea absoluta a tesutului adipos), fie într-un tesut adipos'ale carui celule se hipertrofiaza (obezitate prin dezvoltarea relativa a tesutului adipos: nu creste numarul adipocitelor, ci creste volumul lor), fie prin ambele modalitati (obezitati mixte hiperplazice - hipertrofice). Deoarece programul genetic de multiplicare a celulelor adipoase se încheie în primii ani dupa nastere, cu posibilitatea de reluare prepubertar, obezitatile hiperplazice, si mixte apar în copilarie foarte de timpuriu sau prepubertar.

Obezitatea este consecinta unui cumul de energie depozitat sub forma de lipide, care rezulta din dezechilibrul între apqrtul si tcoiisumul de, energie. /

,Deci, în etiopatogenia obezitatii intervin:

factorul exogen: aportul de alimente;

factorul endogen: sistemele organismului care regleaza metabolismele
|(anabolismul si catabolismul).

-Deci:

i . . ori aportul este excesiv si'consumul normal sau scazut (cu depuneri exagerate Ide tesut adipos: obezitate);

.> »<«bri aportul este normal si consumul scazut (cu depunere moderata de tesut gras). Aportul alimentar excesiv poate fi: .

primitiv: cauza a unui defect alimentar;

secundar: consecinta a unei dereglari endogene, determina si se însoteste
de hipertbhia factorilor anabolizanti.

Principalele elemente implicate ca verigi etiopatogenice sunt:

centrii hipotalamici: centrul ventro-medial care tine sub dependenta sa
functionala centrii dorsolateral, posterior si antero-medial hipotalamic;

valorile glicemiei = principalul factor de reglare a functionalitatii centrului
ventro-medial.

în conditii de hipoglicemie (< 80 mg%), scade tonusul functional al centrului yentro-medial, care dezinhiba: centrul posterohipotalamic cu descarcare catecolamine (glicogenoliza), centrul anteromedial care prin descarcarea de S' si de AGTH (si secundar cortizol) determina hiperglicemie si centrul dorso-la ce declanseaza foamea si ingestia de alimente. , Cresterea glicemiei, astfel produsa, stimuleaza secretia de insulina:

r-creste degradarea periferica a glucozei (hiperglicemia > 120 mg% hi| tonicizeaza si centrul ventro-medial care inhiba centrii subordonati); - o parte din glucoza este depusa ca depozit energetic.

Sub efectul insulinei, scade glicemia si, la pragul limita (< 80 mg%), mecanis­mele se reiau.

în conditii de aport exagerat si frecvent de alimente, apar hiperglicemie, iar ca^riposta hiperinsulinism cu hipoglicemie consecutiva, cu hipertonicizarea întregului sistem hiperglicemiant, rezultând:

glucoza în exces (material de sinteza);

insulina în exces (factor anabolizant), iar în timp se favorizeaza anabolismul
si depunerea lipidelor.

Fenomene asemanatoare se produc si în tulburarile primitive ale celorlalti factori hiperglicemianti (centrii hipotalamici, corticosuprarenali, pancreas etc.: hiper­glicemie -4^; hiperinsulinism -> hipoglicemie -» foame exagerata si aport alimentar excesiv).

Se mai adauga în etiopatogenia obezitatii:

factorul genetic: predispozitia adipocitului de a anaboliza;
_t - insulinorezistenta.

Sistemul endocrin, prin glandele sale anabolizante implicate în sistemul de reglare metabQUsia^a.prga^smului, este angrenat în mecanismul de producere a oricarui tip de obezitate, sa^ejînsusi este.elemen,tul4eclansator al mecanismului.

Dupa topografia distributiei adipozitatii, sefia desea^fttfitttolW morfotipuri
de obezitate: nam,>- ,

obezitatea uniforma, dispersata egal, difuz în tot organismul;

obezitatea segmentara, localizata exclusiv în unele segmente si>regmni?i

obezitatea androida, cu predominanta adipozitatii în etajul superior al corpului,
cu dezvoltare puternica a maselor musculare, dar cu infiltrarea adipoasa a muschilor.
Fîstc frecventa la barbat si la femeile cu virilizare;

obezitatea ginoida: cu depunerea adipozitatii în special în etajul inferior al
corpului : regiunea inferioara a abdomenului, pube, coapse, fese. Frecventa la femei
si barb,-i(i cu hipogonadism.

Dupa:

gradul de dezvoltare a tesutului adipos, obezitatile pot fi: moderate; severe;
monstruoase;

evolutia în timp: dinamice (de reglare, hiperfagica); statice (metabolica,
normofagica).

Dupa criteriul etiopatogenic, obezitatea se clasifica în:

obezitate "primara": familiala (poligenica); nonfamiliala;

obezitate "secundara" - endocrina;

forme particulare de obezitate:

obezitate generalizata ce însoteste unele sindroame genetice (sindrom
Laurence-Moon-Bardet-Biedl, Alstrom, Prader-Labhart-Willi etc.);

obezitate cu depunere particulara de tesut adipos (paralipodistrofii,
lipomatoze).

A.devarata obezitate ramâne consecinta aportului alimentar exagerat si a hiper-toniei factorilor anabolizanti si, în cadrul acestora glandele endocrine, organizeaza dominanta anabolica.

în structura plurifactoriala a unor obezitati se poate descifra semnatura uneia
sau alteia din glandele endocrine prioritar afectate: H>-

Ilipotiroidia: prin împastarea tegumentelor cu mucopolizaharide si retentia hidricâ secundara, apare falsul aspect de îngrasare. Deseori, în obezitate, apar semne ele Iiipolirnidic: paloarea tegumentelor, tegumente uscate, reci, împastate, frilozitate, i'OMSlip:i|if

lli/H-irorticismul metabolic determina o redistributie a paniculului adipos y i un < .îsi i r i nodcrat în greutate, cu facies si trunchi bine capitonate cu tesut adipos, ilar mrinliir subtiri si sarace în tesut adipos, facies congestiv, pletoric "în luna plinii", tegumente subtiri cu striuri caracteristice etc.

Suni nlie/.itati "stenice". >

în 1 1 1 1 h-i corticismul central (Itenco-Cushing) prin participarea hipptalamusului, obc/.ilakM v.i-ncralizata poate lua aspect monstruos.

lli/>ogonadismul poate antrena la ambele sexe o obezitate de tip ginoid, moale, pufoasa; în cazuri severe cu rasfrângeri în valuri flasce pe abdomen, pube, solduri.

Sindromul adipozo-genital, la care obezitatea asemanatpâre celei din
hipogonadism poate aparea prepubertar.

Ovarul polichistic virilizanfae poate asocia ades cutobe'zitafg, de tip an­
droid, ferma, ce se alatura tabloului virilikmului ovarian.

HHpPONDERALITATEA, (PIERDEREA ÎN GREUTATE)

ti't.-j . ..

, Se apreciaza,ca pierdpre în greutate sau slabire, greutati care se situeaza sul

10% din greutatea ideala.

Semnele morfologice ale scaderii ponderale sunt în raport cu intensitate; slabirii:

în deficitele ponderale usoare, sirnpatomatblogia se reduce la diminuare;
semnificativa a pariiculului adipos subcutanat;

în deficitele ponderale importante, dispare si grasimea din interstitii, masele
musculare devin hipbtone, tesuturile-de sustinere slabesc, organele ptozeaza, tegu­
mentele se deshidrateaza, îsi pierd elasticitatea si dispare turgorul;

. nrdeficitele ponderale grave, pe lâirtga masa adipoasa se pierde si din masa proteica, în special din'masa musculara; dispare bula Bichat, tegumentele suni pergamentoase.

Mecanismul de aparitie a deficitului ponderal este dezechilibrul dintre pierderea de substante si depunerea acestora, rezultat prin:

aport alimentar exogen sub necesitatile metabolice = slabiri carenfialr sau
exogene; pot aparea în tulburari digestive, post prelungit;

consum metabolic exagerat = slabiri hipercatabolice, spre exemplu în starile
febrile prelungite;     _:

diminuarea proceselor anabolice = slabiri hipoanabplice, ca în intoxicatii,
neoplazii etc.

în toate aceste forme, glandele endocrine sunt implicate direct (factori determinanti) sau indirect (factori adjuvanti).

în slabirile care'ntiale exogene, hipofiza si, prin ea, glandele endocrinodepen-
derite sunt-hipofunctionale, ceea ce antreneaza deficit anabolic, intensificând procesul
de slabirer Uri exemplu de carenta alimentara cu insuficienta pluriglandulara
secundara este anorexia nervoasa.

în slabirile prin catabolism intens, un rol important detine tiroida: în toate
formele de tireotoxicozâ arderile sunt mai intense, pierderile neputând fi recupe­
rate prin reactiile anabolice compensatorii. .

în slabirile hipoanabolice se pot recunoaste de asemenea boli endocrine: 't
insuficienta corticosuprarenala, insuficienta hipofizara, diabetul insulinic. i

METABOLISMUL BAZAL t

Metabolismul bazai este definit de Knipping drept "cantitatea de calduri t
formata la un minimum de procese metabolice, suficienta însa pentru mentinere» |
functiilor vitale normale ale organismului". -^: 5

Procesele vitale ale organismului se efectueaza cu cheltuiala clc energie. Cantitatea de energie minima indispensabila unui organism este metabolismul bazai t sau "cheltuiala minima de energie" si se defineste ca energie neccsaraunui individ aflat în stare de veghe, înrepius fizic si psihic >la cel putin 24 de orc dupi ultltnK ingestie de proteine, în conditii de neutralitate termica (adica la o temperaturi W' mediului ambiant de 20-21 °C).

24 - Anatomia si fiziologia omului - cd 116

Masurarea metabolismului baŁâl poate fi facuta în sistem deschis sau închis. '|

Sistemul deschis necesita o tehnologie de laborator complexa, subiectul inspira aer din camera si expira într-o punga (sac). Se masoara volumul si continutul CQ,, si 0₂ din punga si se calculeaza .productia calorica.

în sistemul închis, pacientul este conectat la un sistem spirometric închis, umplut)J cu oxigen pur. Gazul expirat trece prin carbonat de sodiu, care absoarbe C0 revenind în rezervorul spirometrului. Diferenta dintre volumul spirometric initiaj,Ł si cel final da consumul de O₂. Pacientul trebuie sa fie pe,ne,mâncate, relaxat si sa, f respire linistit si regulat. Temperatura si saturatia în vapori de apa a Q₂ din spirometru trebuie sa fie constante.

Tehnica masurarii: se masoara greutatea si înaltimea bolnavului. Spirometrul se umple cu 0₂ si se conecteaza la pacient. Miscarile respiratorii sunt înregistrate imediat; masurarea începe dupa 1-3 minute, pe o durata de 5-15 minute. Se citesc timpul si nivelul de scadere a volumului din spirometru. Dupa aducerea volumului de O₂ masurat în conditii standard (0^PC, 760 mmHg) se calculeaza productia calorica.

Valorile normale sunt cuprinse între - 15% si + 15%.

Se poate aplica si un factor de corectie pentru obezitate, care poate induce o crestere a suprafetei fara o crestere proportionala a consumului de O₂.

Explorari mult mai simple si mai specifice au facut din determinarea meta­bolismului bazai o metoda demodata.

Valoarea metabolismului bazai variaza în functie de o serie de factori, ca: greutatea individului, suprafata corporala, forma corpului, vârsta, sexul, diferite stari fiziologice (graviditate, alaptare) sau factori de mediu (climat rece sau cald).

Este mai crescut la copil si scade treptat pe masura ce individul înainteaza în vârsta, începând cu vârsta de 3 ani si ramânând constant pe tot cursul vietii; este cu 10% mai ridicat la sexul masculin fata de cel feminin.

De asemeni, are valori mai ridicate la femeia gravida si în special în a doua jumatate a sarcinii, ca si la femeia care alapteaza.

RAŢIA ALIMENTARĂ*»

DETERMINAREA NECESARULUI ENERGETIC

Pe lânga cheltuiala de energie minima, organismul necesita un supliment energetic pentru:

mentinerea constanta a temperaturii corpului, _n

activitatea musculara; -jur»

ingerarea hranei. ., _u,

Cantitatea de energie suplimentara necesara pentru încorporarea hranei se
numeste "actiune dinamica specifica" (= caloriile cheltuite în cursul digestiei si
asimilarii hranei) si variaza în functie de principiul nutritiv utilizatrmaimica pentru
glucide si lipide si foarte ridicata pentru proteine.

L

Travaliul muscular saii activitatea fizica necesita un plus de energie, oportional cu intensitatea si durata efortului depus, cheltuiala energetica în functie are profesiile se pot clasifica în cinei categorii:

a") profesii cu cheltuiala mica de energie: functionari,* dactilografe, ceasorni-ri, profesori etc.;

b) profesii cu cheltuiala moderata de energie: mecanici, zugravi, vopsitori,
Sferietc.,

c) profesii ce necesita¹ cheltuiala mare de energie: dulgheri, lacatusi, instala­
ri etc.;

d) profesii ce necesita cheltuiala foarte mape de energie: mineri, fierari etc.;
e)profesii cu cheltuiala excesiva de energie: taietori de lemne, cosasi, sparga-

n de piatra etc.

Necesarul caloric al unui individ, în functie de efortul depus, este: ¹ - pentru viata sedentara: 800-900 calorii/zi; ' ;.

pentru activitate usoara: 900-1400 calorii/zi; -pentru activitate moderata: 1400-1800 calorii/zi; '

. - pentru activitate grea: 1800-4500 calorii/zi.

Suplimentul energetic necesar pentru mentinerea constanta a temperaturii
corpului în anumite limite fiziologice, indispensabila pentru desfasurarea în conditii
normale a functiilor organismului, reprezinta 8-10% din valoarea metabolismu­
lui de baza.

Actiunea dinamica specifica împreuna cu surplusul energetic pentru travaliul muscular si cel pentru termoreglare alcatuiesc "necesarul energetic de relatie" care, împreuna cu metabolismul bazai, alcatuiesc de fapt necesarul energetic (caloric) zilnic al unui individ.

CALCULUL RAŢIEI ENERGETICE A OMULUI NORMAL

Ratia energetica a omului normal trebuie sa contina furnizori de energie (proteinele, lipidele si glucidele) si biocatalizatori: vitaminele si mineralele.

Proteinele sunt elementul plastic indispensabil organismului; prin arderea
în-organism l g proteine elibereaza 4, l calorii.

Din punct de vedere al valorii lor biologice (= procentul de azot retinut în organism dupa absorbirea lor; este data de prezenta si proportia aminoacizilor esentiali), proteinele se împart în:

proteine de clasa I - contin toti aminoacizii esentiali în proportii optime
(proteinele din oua, lapte, carne, brânza);

proteine de clasa a Il-a - contin toti aminoacizii esentiali, dar nu în cantitati
optime (cereale si leguminoase uscate);

proteine de clasa a IlI-a: nu contin toti aminoacizii esentiali (zeina din
porumb, gelatina):

Un adult normal necesita 1-1,5 g proteine/kg corp/zi = necesarul optim fiziologic, ce reprezintall-13% din valoarea calorica a ratiei zilnice, cantitate de proteine din care cel putin jumatate trebuie sa fie din clasa L' ^: .- ;

Lipidele - reprezinta elemente calorigene si fumizeaza;prin ajdere 9,1 calo­
rii/gram, r . . .pOt'Oî'J

Necesarul lor în ratia normala este: de 1-2 g/kg corp/zi^ceea^-rep^^ila)
25-3.0% tlin valoarea cajojjeai apatiei zilnjse. în cadrul lor trebw» sai $fa-l/3 gâna la
maxim 1/2 grasimi vegetale si 2/3 pâna la 1/2 animate. r- .;<:.].>.."...

Glucidele sunt elementul energetic de baza al ratiei; prin arderea unujjgram
de glucide se elibereaza 4,1 calorii.

Necesarul de glucide se apreciaza la 4-8 g/kg corp/zi, reprezentând 55-62% din valoarea calorica a ratiei zilnice a individului si se prefera glucidele naturale provenite din: legume, cereale, fructe.

Elementele minerale necesare organismului sunt furnizate de o ratie echili­
brata, exceptând clorura de sodiu (care se adauga zilnic ca sare de bucatarie).
Necesarul zilnic în elemente minerale este: clor 6 g/zi, sodiu 4 g/zi, potasiu
3,2 g/zi, sulf 1-2 g/zi, fosfor 0,5 g/zi, calciu 0,84 g/zi, magneziu 0,32 g/zi; iar de
oligoelcmcnte: zinc 20 mg/zi, fier 18 mg/zi, cupru 2,5 mg/zi, mangan 3 mg/zi,
fluor l mg/zi, iod 3 mg/zi etc. .

Surse de saruri sunt: fructele, legumele, carnea, ouale laptele.         :

Vitaminele sunt asigurate de o ratie echilibrata zilnica. Necesarul zilnic de
vitamine la adult este: vitamina A: 5 000 u.L, vitamina D; 400 u.Lj vitamina E:,
2-3 mg/zi, vitamina K: 0,5 mg/zi, vitamina B,: 1,5 mg/zi, vitamina B₂: 2-2,5 mg/zi,i
vitamina B₆: 2 mg/zi, vitamina C: 50-150 mg//i, vitamina PP: 15-26 mg/zi.

Necesarul hidric al organismului este de 2-500-3 000 ml/zi.

O ratie normala trebuie sa contina si substante de balast de tipul celulozei, hemicelulozei (fibre vegetale), necesare formarii si eliminarii bolului fecal. Sunt continute în legume si fructe crude, cereale nerafinate.

RAŢIA ALIMENTARĂ ÎN STĂRI PATOLOGICE

Oietotcrapia reprezinta tratamentul dietetic al bolilor. "Alimentatia dietetica trebuie sa tie considerata ca o alimentatie rationala normala în raport de sexfivârsta,! nnmcft, modificata fie pri»procedee_:tehnologice, fie prin adaugarea sau suprimarea uniunilor alimente, în raport cu boala respectiva, cu scopul de a obtine un echilibru nutritional perfect al organismului suferind si o ameliorare sau vindecare a'bolii" (I. Miticii).

Principiile generale ale dietoterapiei:

dieta (preventiva sau curativa) trebuie sa fie conformacu principiile alimen- -
tatici rationale;

dieta se va adapta obiceiurilor si preferintelor alimentare ale individului;

în prescrierea unei diete se va tine seama de toti factorii de comportament J
(starile: emotionala, culturala, sociala, profesionala);

tulburarile nutritionale si metabolice ce întovarasesc boala de,baza vor fi ua-.|
tate concomitent cu aceasta;

prepararea alimentelor va fi facuta cât mai simplu, fara a se renunta la|
rafinamentele gustative.

''^'^J! Câteva exemple:

.. * . diabet tisocitft .Ou obezitate: dieta hipocalorica de circa 800-1 200 calorii/zi, Icate sa contina 120-180 g glucide, cu reducerea lipidelor, proteine în cantitate ;normala si cresterea ponderii legumelor si fructelor;

diabet - ratie calorica similara cu a omului sanatos de aceiasi vârsta, sex si
profesie, cu o ratie de glucide de 180-200 g/zi, cu 5-6 mese zilnic: trei principale
si doua-trei gustari, astfel indicate încât sa fie coroborate cu orarul de administrare
a insulinei si cu programul de prestare a efortului fizic;

în dislipidemii, dieta este nuantata în functie de tipul afectiunii; astfel, daca
în toate formele dieta este usor hipocalorica, în tipul I are continut proteic si glucidic
normal, dar redus de lipide; în tipurile II a, II b si III, continut proteic normal, glucidic
normal'sau redus si lipidic redus, tipul IV are continut protidic si lipidic normal, dar
redus în glucide, iar tipul V, continut proteic normal, dar glucidic si lipidic scazute;

în nefrite: reducerea continutului proteic al ratiei alimentare;

în hipercorticism: dieta normocalorica sau hipocalorica, daca se asociaza
jcu' obezitatea, dar hipoglucidica, hipolipidica si hiperproteica.

i:       IDENTIFICAREA COMPONENŢEI PRINCIPALELOR

ALIMENTE

fo<

' Continutul în proteine, lipide, glucide, calciu, fosfor si fier al câtorva produse alimentare este prezentat în tab. 20.3 (în grame la 100 g aliment consumabil pentru proteine, lipide, glucide si mg la 100 g aliment, pentru calciu, fosfor, fier).

Tabelul 20.3

Tabelul 20.3 (continuare

Tabelul 20. Continutul în vitamine (A, B, B, ,PP, C) (în mg la 100 g produs consumat)

Tabelul 20.4 (continuare)