Anatomia si fiziologia pancreasului
a cu secretie interna , alcatuita din grupuri de celule , respectiv insulele Langerhans , raspāndite īn tot organismul . Aceste insule contin patru tipuri de celule care produc diferiti hormoni. Celulele beta sunt cele mai numeroase si produc insulina ; celulele alfa produc glucagonul celulele D produc somatostatinul , iar celulele F sau PP produc polipeptidele pancreatice
Celulele insulare secreta si alte peptide biologic active, cum sunt decarboxilaza acidului glutamic (GAD) cu rol de autoantigen īn declansarea procesului autoimun specific diabetului zaharat de tip II.
Drenajul venos din pancreas se realizeaza prin ficat, asa ca majoritatea hormonilor pancreatici influenteaza direct functionalitatea ficatului.
Glucoza serveste ca sursa primara de energie pentru unele tesuturi, inclusiv pentru tesutul nervos . La nivelul SNC, glucoza poate fi depozitata sub forma de glicogen numai pentru cāteva minute, de aceea, trebuie mentinuta īn circulatie sanguina īn limite normale.
Daca concentratia sanguina de glucoza scade semnificativ, creste rapid secretia de glucagon ca si productia de epinefrine. Acest raspuns nu depinde numai de gradul de reducere a concentratie glucozei sanguine , ci si de ritmul de metabolizare a acestuia.
Epinefrina inhiba secretia de insulina si glicemie prin stimularea gluconeogenezei si a glicogenolizei.
Daca concentratia de glucoza sanguina este scazuta se secreta glucocorticoizi si hormoni de crestere, care determina la rāndul lor cresterea concentratiei de glucoza si reducerea utilizarii ei periferice. Eliberarea de glucagon si epinefrina dureaza aproximativ 30 minute, iar eliberarea glucocorticoizilor si a hormonilor de crestere dureaza cāteva ore. Aceste mecanisme sunt necesare pentru un aport constant de glucoza pentru creier.
Fiziologic vorbind, postprandial, dupa ce glucoza si alti nutrienti au fost absorbiti din tractusul gastrointestinal, eliberarea insulinei este stimulata de o concentratie crescuta de glucoza īn sānge. Īn timpul acestei faze, insulina intensifica deplasarea glucozei catre celulele implicate īn metabolismul energetic, cu formare de glicogen si grasimi, care au efect asupra cresterii concentratiei sanguine de glucoza.
Insulina este necesara, totusi, pentru ca glucoza sa intre īn celulele alfa, pentru a inhiba secretia de glucagon . Acest fapt explica de ce concentratia sanguina a glucagonului este crescuta la animalele diabetice cu deficienta absoluta de insulina, īn ciuda prezentei hiperglicemiei.
Insulinele secretate de pancreasul diverselor specii prezinta diferente determinate de prezenta sau absenta unor aminoacizi. Aceste diferente explica, posibilitatea formarii de anticorpi dupa administrarea īndelungata a insulinelor heteroloage.
Principala actiune a insulinei este cea hipoglicemianta, atāt la animalele normale cāt si la cele cu diabet. Insulina creste depozitele de glicogen din ficat, ca urmare a intensificarii glicogenogenezei.
Īn diabetul zaharat de tip II se presupune ca disfunctia celulelor beta este datorata polipeptidului amiloidic secretat īn exces si care se depune intrainsular, simultan cu efectul sau toxic asupra produsului secretor celular beta.
Īn diabetul zaharat de tip I se īntālnesc modificari de tip degenerativ ale celulelor beta , alaturi de scaderea lor numerica. Fenomenul, denumit impropriu " insulita este caracteristic diabetului zaharat de tip I si consta īntr-un infiltrate de celule mononucleare la nivelul insulelor.
Insulita este considerata consecinta agresiunii imunologice īndreptata īmpotriva structurilor proprii( fenomen autoimun).
Īn diabetul zaharat I, de tip juvenil, autoagresiunea este īndreptata īmpotriva celulelor beta insulare. Alte argumente īn favoarea faptului ca diabetul zaharat este un sindrom autoimun mediat prin limfocite T sunt prezenta altor anticorpi, asocierea cu genotipuri codificate īn sistem HLA, asocierea cu alte maladii autoimune, ca si anomalii ale limfocitelor circulante.
Biosinteza insulinei are loc dupa un program codificat genetic, foarte riguros, avānd mai multe etape premergatoare, finalizate cu sinteza precursorului insulinei proinsulina.
Proinsulina are o actiune biologica mult mai slaba comparativ cu a insulinei . Ruperea moleculei de proinsulina are loc īn interiorul celulelor beta si conduce la obtinerea unei molecule de insulina si a unei molecule de peptid C ; se poate spune ca nivelul circulant al peptidului C reflecta activitatea secretorie pancreatica. Secretia de insulina este stimulata īn mod specific de concentratia glucozei sanguine.
Secretia de insulina mai poate fi stimulata de aminoacizi , glucagon, hormoni intestinali , medicatie hipoglicemianta orala , dar si prin sistemul nervos vegetativ .
La suprafata celulelor beta functioneaza un sistem de recunoastere a glucozei , reprezentat de receptori gluco sensibili . S-a constatat ca o crestere cu 10 mg/dl a glicemiei determina activarea sistemului.
Secretia de insulina are doi timpi:
primul timp , cu eliberare rapida a insulinei , durānd 5-10 minute ;
al doilea timp secretor īncepe dupa 10 minute si dureaza atāt cāt actioneaza stimulul.
Molecula de insulina eliberata īn circulatie , consta din doua lanturi polipeptidice - lantul A format din 20 aminoacizi si lantul B format din 31 aminoacizi- legati īntre ele prin punti disulfitice .
Odata eliberata īn torentul circulator , insulina formeaza cu proteinele complexe circulante. Acestea o transporta si o elibereaza pe masura necesitatilor organismului .
Insulina actioneaza asupra organelor tinta (tesut hepatic , muscular ,gras) prin intermediul receptorilor insulinici. Acestia "recunosc" insulina , o "leaga" si o "transporta " īn interiorul celulei , unde isi īndeplineste functiile .
3. Etiopatogeneza diabetului zaharat de la carnivore
a prin lezarea capilarelor si arteriolelor din tot corpul , dar mai sever exprimate sub forma retinopatiei si nefropatiei;
cuprinde:
cauzat de un deficit relativ de insulina produs prin scaderea capacitatii secretorii betainsulare si/sau prin insulinarezistenta;
Acest stadiu reflecta normalizarea glicemiei īn urma terapiei;
Stadiul de scadere a tolerantei la glucoza (STG) sau glicemie bazala modificata (GBM) denota trecerea de la normoglicemie la hiperglicemie;
Stadiul de hiperglicemie sau diabetul propriu-zis care, indiferent de cauza se subdivizeaza īn trei subtipuri, īn functie de tratamentul cu insulina:
Subtipul cu necesitati de insulina pentru supravietuire, care corespunde vechiului tip insulinodependent;
Subtipul cu necesitati de insulina pentru control, care se īntālneste īn tipul 2, īn tipurile specifice si īn diabetul gestational;
Subtipul fara necesar de insulina, care se īntālneste īn tipul 2 si īn anumite tipuri specifice.
Managementul clinic - Obiective si strategie generala
Managementul clinic este o componenta de baza a īngrijirii animalului diabetic, care trebuie sa contribuie la o buna calitate a vietii printr-o buna stare a sanatatii (18). Pentru realizarea acesteia trebuie īndeplinite urmatoarele obiective majore:
Echilibrul metabolic si controlul pe termen lung al glicemiei;
Prevenirea complicatiilor acute si cronice atāt micro - cāt si macrovasculare.
Obiectivele specifice sunt:
Eliminarea simptomelor;
Optimizarea parametrilor metabolici;
Atingerea si mentinerea unei greutati corporale rezonabile;
Optimizarea stilului de viata.
Optimizarea stilului de viata este o conditie esentiala si obligatorie, fara de care cele mai scumpe si mai costisitoare tratamente medicamentoase au o eficienta redusa.
Dintre acestea, dieta reprezinta o metoda terapeutica majora alaturi de medicatie. Istoria dietoterapiei īn diabet a fost marcata de conceptul restrictiei sau eliminarii alimentelor cu continut de hidrati de carbon si īnlocuirea acestora cu alte grupe alimentare ( carne, de exemplu) (12).
Principiile dietoterapiei sunt comune ambelor tipuri de diabet. Necesarul caloric se calculeaza tinānd cont de vārsta, sex, greutate reala, activitate fizica, patologie asociata, factori de risc etc (22).
Un rol important pentru mentinerea glicemiei īl joaca efortul fizic. Acesta se va recomanda la toti pacientii cu diabet zaharat, īn functie de vārsta, sex, greutate si serviciul īndeplinit (5).
Īn concluzie, dieta, activitatea fizica si tratamentul medicamentos reprezinta cele mai importante obiective ale managementului clinic.
|
