Ciuperci Basidiomycota - Ordinul Boletales
Acest ordin cuprinde numeroase ciuperci ectomicorizante, saprofite sau parazite, epigee sau hipogee si cosmopolite.
Carpozoamele sunt foarte variate ca forma (palarie si picior, stomac, sfera) si consistenta si au regiunea himeniala sub forma de lame, tuburi etc. (Kirk si colab., 2001).
Boletus edulis
Specia Boletus edulis (lat. boletus =ciuperca; edulis = bun de mancat) are carpozomul format din palarie si picior. Palaria este carnoasa, lucioasa, de culoare bruna (inchis sau deschis). Tuburile regiunii himeniale sunt unistratificate. Porii au culoare albicioasa, apoi devin galbui sau verzui. Regiunea himeniala poate fi separata de restul palariei. Piciorul este robust, gros, ventricos, brun-deschis si cu retea alba la partea superioara (Fig. 1).
Boletus edulis (familia Boletaceae, ordinul Boletales) se intalneste prin paduri de foioase si de conifere, de primavara pana toamna. Este o ciuperca comestibila, foarte valoroasa si este denumita popular hrib, manatarga, pitoanca, pita padurii (Parvu, 2007).
Fig. 1. Carpozom de Boletus edulis:
a. picior; b. palarie.
Fig. 2. Partile componente ale unui carpozom la Agaricales:
A. carpozom tanar; B. carpozom tanar, sectionat longitudinal; C. carpozom matur: a. volva; b. picior (stipes); c. inel; d. cortina; e. solzi; f. plarie.
Ciuperci Agaricales
Ordinul Agaricales cuprinde numeroase ciuperci, care au carpozomul (bazidiocarpul) format din palarie si picior. Initial, carpozomul tanar este acoperit de un val general (velum universale). Valul general dispare de timpuriu; rareori, persista la maturitate. Din valul general provin solzii de pe palarie si volva de la baza piciorului. Regiunea fertila (himeniala) este, in general, sub forma de lame, dispuse radiar. La anumite ciuperci, regiunea himeniala este protejata de un val partial. Din valul partial se formeaza inelul de pe picior si cortina de pe marginea palariei (Fig. 2).
Din acest ordin fac parte mai multe familii, precum: Agaricaceae, Pluteaceae (Amanitaceae), Lyco-perdaceae, Marasmiaceae etc. (dupa: Kirk si colab., 2001; www.indexfungorum.org/Names/Names.asp
Agaricus campestris
Specia Agaricus campestris (lat. campester, is =de camp) are carpozomul carnos, alcatuit din palarie si picior. Initial, carpozomul este invelit complet de velum partiale si velum universale (Fig. 3). Palaria este alba si prezinta scvame pe suprafata sa. Regiunea himeniala are lame roz in stadiul tanar si brune-negricioase la maturitate. Piciorul (stipesul) este alb, cilindric si are inel fix..
Agaricus campestris (familia Agaricaeae, ordinul Agaricales) se intalneste pe balegar si in locuri grase, prin pasuni si fanete. Este o ciuperca comestibila si este denumita popular ciuperca de balegar, ciuperca alba, ciuperca de gunoi etc. Din aceasta specie a fost obtinuta Agaricus bisporus, cea mai cultivata ciuperca pe plan mondial.
A B
Fig. 3. Carpozoame (A si B) de Agaricus campestris (a. picior; b. palarie; c. lame) si Macrolepiota procera (a. palarie; b. solzi; c. lame; d. picior; e. inel).
Macrolepiota procera
Specia Macrolepiota procera (gr. makros =mare; lepis =solz; otos =ureche; lat. procerus = inalt, alungit) are carpozomul format din palarie si picior. Palaria are culoare alba-brunie, numerosi solzi bruni si un mamelon central. Lamele regiunii himeniale sunt albe, iar carnea este moale, cu gust de miez de nuca.
Piciorul este inalt, umflat la baza, este fibros, fistulos si cenusiu. Acesta este acoperit de solzi bruni, asezati caracteristic, care-i confera aspectul de piele de sarpe. Inelul este dublu, gros, mobil, albicios pe fata superioara si brun-cenusiu pe cea inferioara.
Macrolepiota procera (familia Agaricaeae, ordinul Agaricales) este o ciuperca comestibila si se conserva bine prin mumifiere. Se intalneste in luminisuri si la marginea padurilor de foioase (Fig. 3). Este denumita popular palaria sarpelui, burete serpesc sau piciorul caprioarei.
Amanita muscaria
Specia Amanita muscaria (lat. mus =soarece; careo, ere =a evita, a tine deoparte) are palaria de culoare rosie-intens, portocalie sau galbena-portocalie. Pe palarie se gasesc numerosi solzi de culoare alba. Lamele regiunii himeniale sunt albe.
Amanita muscaria (familia Pluteaceae, ordinul Agaricales) are piciorul alb, cu inel alb si persistent; la baza, piciorul are bulb invelit de volva sub forma de scvame dispuse concentric (Fig. 4).
Este o specie toxica, datorita alcaloidului muscarina. Acesta determina sindromul muscaridian, caracterizat prin senzatie de greata, voma si ameteli.
Amanita muscaria se intalneste prin paduri (de conifere, amestec si foioase) si este cunoscuta popular sub denumirea de muscarita, bureti pestriti, palaria sarpelui etc.
Fig.4. Carpozom de Amanita muscaria:
A. palarie: a. solzi; b. lame; B. picior: c. inel; d. volva.
Marasmius oreades
Ciuperca Marasmius oreades (lat. marasmius = care se ofileste) are carpozoame mici, carnoase, formate din palarie si picior. Palaria este conica, bruna-galbuie si are marginile rasfrante. Regiunea himeniala se prezinta sub forma de lame de culoare alba-galbuie. Piciorul este subtire, fara inel si de culoare alba sau alba-galbuie (Fig. 5).
Marasmius oreades (familia Marasmiaceae, ordinul Agaricales) creste in manunchiuri, dispuse in cercuri (“cercul vrajitoarelor”), pe solul pajistilor, poienilor si marginilor de padure. Este o ciuperca comestibila si este denumita popular bureti de roua, bureti de pajiste.
Lycoperdon pyriforme
Ciuperca Lycoperdon pyriforme (gr. lycos =lup; lat. perdo, ere = a distruge; pyriformis = ca o para) are bazidiocarpul piriform. Initial, carpozomul este alb-cenusiu, iar apoi devine brun-rosiatic. Exoperidia este verucoasa, iar endoperidia este moale (Fig. 5). Endoperidia acopera gleba, care formeaza bazidiospori bruni-galbui.
Ciuperca Lycoperdon pyriforme (familia Lycoperdaceae, ordinul Agaricales) se consuma numai in stadiul foarte tanar, cand are culoare alba-cenusie. Se intalneste frecvent prin paduri, poieni, pajisti. Este denumita popular pufai, pufulete, casul popii.
A B
Fig. 5. Carpozoame de Marasmius oreades (A) si Lycoperdon pyriforme (B).
Ordinul Russulales
Acest ordin cuprinde numeroase ciuperci ectomicorizante, saprofite sau parazite pe arbori, epigee sau partial hipogee si cosmopolite. Carpozoamele sunt foarte variate si au regiunea himeniala sub forma de lame, tepi, tuburi etc. (Kirk si colab., 2001).
Lactarius piperatus
Specia Lactarius piperatus (lat. lactarius = care contine lapte; piperatus = piperat, iute) are carpozomul de culoare alba, cu latex foarte piperat, care, in contact cu aerul, se inverzeste. In prezenta KOH, latexul se coloreaza galben-auriu (Salageanu si Salageanu, 1985).
Lactarius piperatus (familia Russulaceae, ordinul Russulales) are palaria conica-concava si regiunea himeniala sub forma de lame albe, decurente pe picior. Piciorul este relativ scurt si subtire, este alb, plin si tare (Fig. 6). Ciuperca creste pe sol, in grupuri numeroase, in paduri de foioase si de conifere, de vara pana toamna. Este o ciuperca comestibila, comuna si este denumita popular burete piperat, iutari, burete iute, burete laptos, burete alb.
Fig. 6. Carpozom de Lactarius piperatus: a. palarie; b. picior.
Ordinul Phallales
Acest ordin cuprinde ciuperci (Kirk si colab., 2001) saprofite, tericole, care au bazidiocarpul foarte variat ca forma, marime etc. La unele specii, carpozomul este acoperit cu o peridie groasa, externa. Mai tarziu, peridia se rupe si ramane ca o teaca (volva) la baza receptaculului care poarta gleba. Peridia poate fi simpla sau dubla, diferentiata in exoperidie si endoperidie. Alte specii au carpozomul bogat ramificat si spori bruni-galbui, ornamentati.
Geastrum fimbriatum
Specia Geastrum fimbriatum (familia Geastraceae, ordinul Phallales) - cunoscuta si sub denumirea de Geastrum sessile - prezinta carpozom brun-deschis, de 4-6 cm in diametru, nehigroscopic. Exoperidia este divizata in 6-10 lobi, cu varfurile incovoiate sub bazidiocarp (Fig. 7).
Endoperidia are 1-2 cm in diametru si prezinta numai un orificiu la partea superioara, prin care sunt diseminati bazidiosporii.
Se intalneste prin paduri de foioase si de rasinoase, de vara pana toamna. Nu este comuna si nu este comestibila (Phillips, 1994).
A B C
Fig. 7. Carpozoame (A, B si C) de Geastrum fimbriatum (a. exoperidie; b. endoperidie), Ramaria botrytis si Phallus impudicus (a. peridie; b. receptacul; c. gleba).
Ramaria botrytis
Specia Ramaria botrytis (familia Gomphaceae, ordinul Phallales) are carpozomul masiv, de 10-12 cm in diametru si 7-15 cm inaltime, cu un trunchi initial alb, apoi galben (Fig. 7). Carpozomul este carnos, tare, cu ramuri foarte bogat ramificate. Ramurile sunt cilindrice, drepte sau indoite, carnoase, fragile, galbui, divizate in ramuri mai mici, scurte, obtuze, cu extremitatile de culoare roz sau rosu-purpuriu, asemanatoare unor corali. Carnea este alba, tare, cu miros placut de fructe si cu gust dulce.
Bazidiosporii au 4-6 x 12-20 µm, sunt ovoizi, fin verucosi, galbui, ocracei cand sunt numerosi (in masa).
Creste izolata sau in grupuri, pe sol, in paduri de foioase si de conifere. Uneori, formeaza “hore de vrajitoare”, in jurul arborilor. Se intalneste, de vara pana toamna. Este comestibila in stadiul tanar (Salageanu si Salageanu, 1985) si este cunoscuta sub denumirea populara de barba caprei, creasta cocosului etc.
Phallus impudicus
Specia Phallus impudicus (gr. phallos = falus; lat. impudicus =nerusinat, desfranat) are carpozomul (bazidiocarpul) initial hipogeu, ovoid, alb si protejat de peridie (Fig. 7). Treptat, bazidiocarpul devine epigeu si se diferentiaza in receptacul si gleba. La baza receptaculului se afla volva alba sau galbuie care provine din peridie. Receptaculul este spongios, columnar, albicios si foarte fragil. Acesta sustine gleba de consistenta mucilaginoasa si cu miros cadaveric. Gleba are culoare neagra-verzuie. Traieste pe solul padurilor de foioase si rasinoase.
Phallus impudicus (familia Phallaceae, ordinul Phallales) este comestibila in stadiul tanar, cand carpozomul este acoperit de peridia alba. Aceasta specie este denumita popular burete puturos.
Ciuperci Uredinomycetes
Clasa Uredinomycetes cuprinde 5 ordine (Microbotryales, Septobasidiales, Uredinales si altele), 195 de genuri, cu 8057 de specii (Kirk si colab., 2001).
Ordinul Uredinales
In ordinul Uredinales sunt cuprinse numeroase ciuperci (6929 de specii) parazite obligat care determina rugini la plante cultivate si spontane. Miceliul acestor specii este, in general, endoparazit intercelular si formeaza frecvent haustori, care absorb substantele din corpul plantelor.
Ciupercile Uredinales formeaza pana la 5 tipuri de spori, care se noteaza cu cifre romane (0-IV), precum: picnospori sau picnidiospori (0), ecidiospori (I), uredospori (II), teleutospori (III) si bazidiospori (IV). Picnosporii sunt spori uninucleati, de propagare si se formeaza in picnidie, pe miceliul primar. Ecidiosporii se formeaza in ecidie, pe miceliu secundar si genereaza prin germinare miceliu de acelasi tip. Uredosporii se formeaza in gramezi denumite uredosor si sunt spori de vara care au rol de propagare. In general, uredosporii sunt unicelulari si pedicelati (Parvu, 2007).
Teleutosporii se formeaza in gramezi denumite teleutosori (telia) si sunt spori de rezistenta ai ciupercii. Prin germinare, teleutosporii formeaza bazidie fragmentata cu bazidiospori. Teleutosporii pot fi unicelulari, bicelulari sau pluricelulari, pedicelati sau sesili si au perete celular gros, pigmentat si ornamentat. Bazidiosporii sunt haploizi, unicelulari, au viata scurta si se formeaza cate 2-4 pe bazidia provenita din germinarea teleutosporilor. Acestia fac legatura intre teleutospori si picnospori.
Uredinalele la care se intalnesc cele 5 tipuri de spori se numesc macrociclice sau cu ciclul complet. Cele la care lipsesc mai multe forme sau una se numesc microciclice sau cu ciclul incomplet. Uredinalele se pot dezvolta pe o singura planta gazda si se numesc specii autoice; cele care au gazda intermediara pe care se formeaza faza ecidiana (picnosporii si ecidiosporii) si gazda definitiva pe care se formeaza uredospori si/sau teleutospori se numesc heteroice (Kirk si colab., 2001).
Pe baza diferitelor caractere ale miceliului si sporulatiei, ciupercile Uredinales sunt grupate in 13 familii, precum Cronartiaceae, Melampsoraceae, Phragmidiaceae, Pucciniaceae, Uropyxidaceae si altele (Cummins si Hiratsuka, 2003).
Puccinia graminis
Specia Puccinia graminis (lat. gramen, inis = iarba, pajiste) produce rugina neagra la grau si la alte graminee.
Aceasta ciuperca prezinta in ciclul biologic 5 tipuri de spori (bazidiospori, picnospori, ecidiospori, uredospori si teleutospori). Este o specie macrociclica si heteroica, deoarece ciclul biologic se realizeaza pe doua gazde succesive (dracila, grau).
In mezofilul frunzelor de dracila (gazda intermediara) se formeaza picnidii (epifil) si ecidii (hipofil), iar pe grau (gazda definitiva) uredosorii si teleutosorii (Parvu, 2007). Picnidia contine picnospori, iar ecidia numerosi ecidiospori. Un uredosor contine numerosi uredospori, iar un teleutosor are numerosi teleutospori. Uredosporii sunt sporii de vara, sunt unicelulari si au culoare galbena. Ei infecteaza alte plante de grau. Teleutosporii sunt pedicelati, bicelulari, bruni-negriciosi si asigura supravietuirea ciupercii in timpul iernii (Fig. 8).
Fig.8. Puccinia graminis:
a. simptome epifile pe frunza de Berberis vulgaris; b. simptome hipofile pe frunza de Berberis vulgaris;
c. teleutosori pe gramineee; d. teleutospori.
Bibliografie selectiva
Cummins, G.B., Hiratsuka, Y., 2003, Illustrated genera of rust fungi, ed. a III-a, APS PRESS, St. Paul, Minnesota.
Kirk, P.M., Cannon, P.F., David, J.C., Stalpers, J.A., 2001, Dictionary of the Fungi, ed. a IX-a, CABI Publishing CAB International Wallingford UK.
Parvu, M., 2003, Botanica sistematica I, Ed. Gloria, Cluj-Napoca.
Pavu, M.,2007, Ghid practicde micologie, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca
Parvu, M., Crisan, F., Goia, I., Practicum de Botanica sistematica I (nepubl.)
Salageanu, G., Salageanu, A., 1985, Determinator pentru recunoasterea ciupercilor comestibile, necomestibile si otravitoare din Romania, Ed. Ceres, Bucuresti.
Vánky, K., 2002, Illustrated Genera of Smut Fungi, APS Press, St. Paul, Minnesota.
Bibliografie suplimentara
Parvu, M., 2010, Ghid practic de fitopatologie, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca
|
