Atāt plasma cāt si elementele figurate ale sāngelui contin un evantai complex de enzime proteolitice a caror actiune coordonata sta la baza unor importante procese biochimice si fiziologice cum ar fi coagularea sāngelui, prevenirea formarii trombelor īn vasele sanguine si liza trombelor deja formate, biosinteza si degradarea peptidelor biologic active etc 515h713f .
Trombina (E.C. - 3.4.4.13.) īndeplineste īn organismul animal cel putin doua functii importante. Pe de o parte, trombina realizeaza conversia fibrinogenului īn fibrina care apoi se polimerizeaza spontan. Pe de alta parte, trombina catalizeaza reactia de activare a factorului XIII (asa-numitul factor fibrino-stabilizator) implicat īn procesul coagularii sanguine. Factorul activ XIII astfel format, sau fibrinaza, reprezinta de fapt enzima numita transglutaminaza ce converteste fibrina solubila īn fibrina insolubila prin formarea de legaturi transversale īntre resturile de lizina ale unui monomer de fibrina si respectiv resturile de acid glutamic apartinānd altui monomer.
Trombina se gaseste īn plasma sanguina preponderent sub forma zimogenului sau inactiv numit protrombina. Alaturi de protrombina, īn plasma normala sunt prezente si cantitati mici de enzima activa. Protrombina se sintetizeaza īn ficat, acest proces fiind reprimat īn avitaminoza K sau īn prezenta dicumarolului (care este cea mai importanta antivitamina K). Protrombina apartine clasei glicoproteinelor, are o structura asemanatoare cu cea a globulinelor si prezinta un continut ridicat de glucide. Cu toate acestea, structura moleculei de protrombina si mecanismul prin care aceasta este convertita īn trombina activa nu sunt pe deplin elucidate.
Reactia de activare a protrombinei este puternic activata īn prezenta trombinei si mai ales a autoprotrombinei C (numita trombokinaza sau factorul activ X).
Plasmina (sau fibrinolizina, E.C. - 3.4.4.14.) este o alta proteinaza importanta din plasma sanguina. Ea este activa īn mediu neutru si are o specificitate foarte larga de substrat, fapt ce o diferentiaza net de trombina si alte enzime proteolitice din sānge. Plasmina se īntālneste la mamifere, pesti, amfibieni si pasari. Datorita capacitatii sale hidrolitice foarte īnalte īn raport cu fibrina si fibrinogenul, plasmina este unul din componentii principali ai sistemului de anticoagulare sanguina. Din aceasta cauza ea este utilizata īn practica medicala pentru tratamentul maladiilor trombo-embolice.
Plasmina se gaseste īn sānge preponderent sub forma precursorului sau inactiv numit plasminogen sau profibrinolizina. Acest precursor se sintetizeaza īn celulele maduvei osoase de unde patrunde īn sānge si alte tesuturi. Conversia plasminogenului īn plasmina activa se realizeaza atāt autocatalitic cāt si sub actiunea tripsinei si a unor activatori specifici.
Toti activatorii cunoscuti ai plasminogenului sunt enzime proteolitice. Īn procesul de activare are lor scindarea hidrolitica a legaturilor peptidice realizate de grupele carboxilice ale resturilor de lizina si arginina. Īn timpul conversiei plasminogenului uman sub actiunea diferitilor activatori (ca de exemplu urokinaza, streptokinaza, tripsina etc.), are loc ruperea unei legaturi peptidice de tipul Arg-Val.
Fig. 11. Reprezentarea schematica a mecanismului conversiei plasminogenului īn plasmina
Numarul puntilor disulfidice este x + y = 21. Īn urma scindarii legaturii peptidice Arg-Val se formeaza molecula plasminei care contine doua catene polipeptidice, spre deosebire de zimogenul sau care este format dintr-un singur lant. Cele doua catene polipeptidice se unesc printr-o punte disulfidica a carei degradare conduce la pierderea capacitatii catalitice.
Īn afara de trombina si plasmina, sāngele mai contine si alte proteinaze. Un grup important de proteinaze sanguine din punct de vedere fiziologic si biochimic include kallicreinele a caror functie consta īn eliberarea peptidelor hipotensive numite kinine prin degradarea partiala a proteinelor plasmatice, precum si enzimele implicate īn degradarea ulterioara a kininelor.
Kallicreina din plasma sanguina se deosebeste de kallicreinele pancreasului si glandei salivare atāt din punctul de vedere al proprietatilor fizico-chimice, cāt si īn functie de sensibilitatea lor fata de inhibitori, precum si dupa specificitatea de substrat.
Prin actiunea kallicreinei asupra kininogenului (care este o α-glicoproteina) se elibereaza nonapeptida numita bradikinina care poseda capacitatea de a diminua presiunea sanguina, de a determina contractia musculaturii netede etc. Eliberarea bradikiniei poate avea loc si īn urma actiunii tripsinei si a enzimelor din veninul serpilor asupra proteinelor plasmatice.
Kallicreina plasmatica, ca si īn cazul kallicreinelor tisulare, se sintetizeaza sub forma zimogenului sau inactiv numit prekallicreina sau kallicreinogen. Acesta este convertit īn kallicreina activa sub actiunea tripsinei sau a factorului XII.
Īn plasma sanguina umana si cea a unor animale se gaseste carboxipeptidaza N, o enzima ce determina inactivarea bradikininei si kallidinei prin clivarea restului C-terminal de arginina. O activitate proteolitica īnsemnata o poseda si elemente figurate ale sāngelui. Īn eritrocite de exemplu apar diferite peptidaze, iar leucocitele sunt bogate īn diferite proteinaze.
|
